De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?

Perspectiva biblica asupra problemei pacatului in lumea noastra
De Robert G. Spinney
Romani 8:28

O fata de treisprezece ani moare de leucemie. O tornada ucide un barbat si sotia acestuia in propria lor casa. Un pastor tanar este omorat de sotia lui. Un tsunami curma vietile a mii de turisti aflati in concediu. Copiii sunt rapiti si abuzati fizic. Lucruri rele se intampla tot timpul. Niciunul dintre noi nu este imun fata de lucrurile rele. Multi intreaba: ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ Probabil ca ar fi mai lesne de inteles de ce se intampla lucruri rele oamenilor rai. Dumnezeu a pus in noi un simt al dreptatii si nu ne revoltam foarte mult atunci cand un violent traficant de droguri moare intr-un schimb de focuri cu politia. Dar cum ramane cu tragediile care lovesc oamenii buni? Sau pe cei care, aparent, sunt oameni nevinovati? Sau pe oamenii care par sa nu merite suferinta? Biblia are raspunsuri satisfacatoare la aceste intrebari. Dar nu sunt raspunsuri simple, pentru ca nici aceste intrebari nu sunt simple. Intr-adevar, aceste intrebari au la baza cateva dintre cele mai profunde probleme din univers: De ce exista raul? Sunt fiintele umane in mod intrinsec bune, inocente si demne de o viata confortabila? De ce ingaduie Dumnezeu suferinta? Care este raspunsul lui Dumnezeu la rau? Articolul de fata se foloseste de intrebarea ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ pentru a da nastere unei expuneri scurte a acestor subiecte critice.

Ce spune Biblia despre oamenii buni?

Raspunsul la intrebarea ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ incepe cu intelegerea faptului ca intrebarea are la origini o presupunere falsa. Sunt oamenii cu adevarat buni? Chiar exista oameni buni? Raspunsul pe care il da Biblia la aceste doua intrebari este Nu: nu exista oameni buni. Romani 3:9-19 ne da de inteles ca toti oamenii sunt profund afectati de pacat. Efectul pacatului este atat de raspandit incat versetele 10-11 afirma: “Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar. Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Versetul 12 adauga: “Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.” Aceste doua versete dezvaluie doua lucruri cu privire la evaluarea pe care o face Dumnezeu in privinta faptului daca suntem sau nu suntem buni.

In primul rand, toate fiintele umane sunt in intregime si in mod fatal afectate de pacat. Pacatul ne-a stricat mintile si ne-a pervertit dorintele in asa masura ca nu intelegem adevarul lui Dumnezeu. Nici nu cautam cu sinceritate sa fim reconciliati cu Dumnezeu. Cand citim pentru prima data aceste cuvinte, ni se par extrem de dure! Ne place sa credem ca Il intelegem pe Dumnezeu (cel putin intr-o mica masura) si ca facem eforturi (macar putine) sa cautam sa avem o legatura stransa cu El. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu este intotdeauna corect. Biblia nu exagereaza: ea consemneaza adevarul lui Dumnezeu si cere ca noi sa ne adaptam gandirea la declaratiile ei. In aceste versete, Biblia ne spune ca pacatul a afectat atat de drastic fiintele umane incat nicio persoana nemantuita nu are o intelegere corecta a lui Dumnezeu si nicio persoana necrestina nu doreste cu sinceritate o relatie apropiata cu Dumnezeu.

In al doilea rand, aceste versete declara ca pacatul face ca, inaintea lui Dumnezeu, toate fiintele umane sa fie vinovate. Cati oameni nemantuiti sunt drepti, neprihaniti inaintea lui Dumnezeu (sau cu alte cuvinte, sunt destul de buni incat sa fie primiti de Dumnezeu)? Niciunul — niciunul macar. Cati necrestini fac binele (daca definim binele asa cum o face Biblia)? Niciunul — niciunul macar. Din acest motiv, pasajul de fata se incheie (in versetul 19) cu urmatoarele cuvinte “pentru ca orice gura sa fie astupata si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu.” Aceasta inseamna ca, atunci cand intelegem problema pacatului si problema noastra cu pacatul, nu mai vociferam inaintea lui Dumnezeu spunand ca suntem buni si ca meritam sa mergem in cer. Ci gurile ne sunt inchise. Ne dam seama ca suntem pacatosi, vinovati inaintea lui Dumnezeu; si incetam sa ne mai sustinem nevinovatia.

Si alte pasaje din Scriptura spun acelasi lucru. “Intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui,” spune Dumnezeu (Genesa 8:21). “Toti au pacatuit.” (Romani 3:23) “Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri si adevarul nu este in noi.”(1Ioan 1:8) Biblia spune, in repetate randuri, ca in ochii lui Dumnezeu niciun om nu este drept (Psalm 143:2). Oameni buni? Dupa criteriul lui Dumnezeu, nu exista oameni buni.

Desigur, multi oameni sunt amabili si prietenosi. Multi sunt cetateni care nu incalca legea, au bune maniere, sunt politicosi si iti vor intinde o mana de ajutor atunci cand vei avea nevoie. Cunoastem cu totii persoane pentru care este ceva normal sa se sacrifice pentru bunastarea altora. Adesea ii numim buni pe acesti oameni, si mai ales atunci cand ii comparam cu altii care insala, mint, sunt violenti sau dau dovada de un egoism spectaculos. Fara-ndoiala, este bine sa fii amabil, prietenos, politicos si sa respecti legea! Insa, aceasta bunatate este limitata, o bunatate pe care am putea numi-o bunatate civica sau decenta publica. Ea este rezultatul compararii oamenilor intre ei. Tatal tipic nu jefuieste banci, astfel ca, pus alaturi de un jefuitor de banci, el este un om bun. O mama obisnuita nu este o criminala in serie. Prin urmare, comparata cu un criminal in serie, ea pare a fi un om bun. Adolescentii obisnuiti nu sunt dependenti de narcoticele ilegale, deci sunt oameni buni daca ii comparam cu dependentii de droguri. Ii numim pe acesti oameni ‘oameni buni’, dar ne referim doar la faptul ca ei se relationeaza bine la alti oameni. Acest lucru este important: noi comparam oamenii nu-asa-de-rai cu oamenii evident rai. Criteriile pentru decenta publica includ de obicei curtoazia, un minimum de moralitate, o anumita masura de infranare si evitarea unui comportament criminal. Multi oameni indeplinesc aceste criterii.

Biblia nu se opune decentei publice. Cu siguranta este de preferat indecentei publice! Insa, Cuvantul lui Dumnezeu ne invata sa ne gandim la acest subiect al bunatatii umane dintr-un punct de vedere fundamental diferit. Ea ne spune sa trecem dincolo de bunatatea civica si sa luam in calcul pozitia noastra inaintea unui Dumnezeu sfant. De exemplu, cele Zece Porunci (Exod 20:1-17) cuprind atat instructiuni cu privire la obligatiile noastre religioase fata de Dumnezeu, cat si instructiuni legate de comportamentul nostru moral pe acest pamant. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a dat standarde divine pentru inchinare si comportament. Deloc surprinzator, aceste standarde fixate de Dumnezeu sunt mult mai riguroase decat regulile etice de comportament imbratisate de comunitatea noastra. Nu este foarte greu sa obtii titlul de bun, daca ne masuram dupa criterii de genul “nu jefui banci”, “nu fi violent” si “nu injura”. Criteriile lui Dumnezeu sunt mult mai pretentioase.

Ce spune Biblia despre oamenii buni? Cel mai important, spune ca Dumnezeu stabileste criteriul pentru bun. Cand vine vorba sa apreciem daca suntem buni sau rai in ochii lui Dumnezeu, noi nu ne putem compara cu alti oameni, nici nu ne putem da nota bazati fiind pe definitia cetateanului model, data de cultura noastra. Ci mai degraba, Biblia ne cere sa ne comparam cu standardele lui Dumnezeu, pe care El le-a hotarat in Biblie. Iata un nou mod de gandire a acestui lucru. Noi, in mod tipic, masuram la orizontala pentru a determina daca o persoana este buna. Adica, noi comparam oameni cu oameni, sau evaluam oamenii dupa standardele etice acceptate de comunitatea noastra. Comparatiile noastre se desfasoara la un nivel orizontal (sau legat de pamant). Insa Dumnezeu ne spune ca trebuie sa apreciem bunatatea vertical. Asta inseamna ca trebuie sa ne masuram nu cu alti oameni, ci cu instructiunile pe care Dumnezeu le-a dat din cer pentru pamant. Ca sa evaluez bunatatea, trebuie sa privesc in sus (vertical) si sa iau in calcul criteriile lui Dumnezeu. Care este aprecierea pe care ne-o face Dumnezeu atunci cand ne masoara potrivit criteriilor Lui? “Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar. Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abaut si au ajuns niste netrebnici. Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.” (Romani 3:10-12)

Aceasta chestiune devine mai clara atunci cand intelegem cum defineste Biblia pacatul. Noi tindem sa folosim acest cuvant doar pentru comportamente gresite in mod spectaculos, precum crima sau adulter. Daca numai faptele rele cu profil inalt se califica drept pacat, multi dintre noi am putea conchide ca nu ne facem vinovati de pacat. Insa Biblia nu defineste pacatul in acest fel. Cuvantul lui Dumnezeu il explica astfel: “Pacatul este faradelege.” (1Ioan 3:4) Pacatul este orice neascultare fata de oricare dintre legile lui Dumnezeu. Pacat este ori de cate ori facem ceva ce Dumnezeu ne-a spus sa nu facem, pacat care se numeste pacat cu buna-stiinta. Noi infaptuim si pacatul omiterii, atunci cand stim ce este bine, dar nu facem (Iacov 4:7). Pacat este si atunci cand nu ne inchinam lui Dumnezeu asa cum ne-a invatat si cum merita. Pacatul are o dimensiune verticala (spre Dumnezeu) si una orizontala (de la om la om). Atunci cand esuam in slujirea lui Dumnezeu, comitem pacat, la fel si atunci cand nu Il cinstim si nu Ii aducem multumire (Romani 1:21). Pacat este atunci cand violam cerintele lui Dumnezeu cu privire la atitudinea inimii noastre. Legile lui Dumnezeu se extind pana la motivatiile si dorintele inimii noastre, de aceea se cere sfintenie in gandurile noastre si nu doar in comportamentul exterior (Matei 5:21-48; Romani 8:5; Luca 6:43-46; Iacov 4:1-3).

Pacatul este mai mult decat o slabiciune morala sau un handicap etic: el ne face morti din punct de vedere spiritual. Aceasta inseamna ca inimile noastre (sau firea noastra) sunt corupte si inclinate spre rau. Pacatul ne face orbi spiritual (Efeseni 2:1, 12). Pacatul exercita asupra noastra o putere care ne inrobeste, ne ademeneste si ne domina. Vointa noastra nu mai este libera pentru a-I aduce placere lui Dumnezeu; ea este roaba pacatului, de vreme ce Isus a spus ca “oricine savarseste un pacat este rob al pacatului.” (Ioan 8:34; Romani 6:6-20, 7:14; Galateni 4:8) Pacatul ne instraineaza si ne desparte de Dumnezeu (Isaia 59:2; Coloseni 1:21). Pacatul rupe legatura dintre noi si Creatorul nostru. Pacatul alimenteaza in pacatos starea de ostilitate fata de Dumnezeu (Romani 5:10, 8:7).

Cand Dumnezeu ne spune “Sa nu furi”, inseamna ca orice act de furt este pacat, pentru ca este o violare a legii lui Dumnezeu. Dumnezeu spune “Sa nu iei in desert Numele Domnului”, asa ca orice folosire inadecvata a Numelui Sau (fie in injuratura sau intr-o gluma lipsita de reverenta) constituie pacat. “Sa nu juri stramb impotriva aproapelui tau”, spune Dumnezeu, ceea ce inseamna ca minciuna (si mai ales minciuna care raneste pe altcineva) constituie pacat. Dumnezeu porunceste “Sa nu poftesti”, asadar dorintele nepotrivite pentru ceva ce nu ai, constituie pacat. Biblia spune “Barbatilor, iubiti-va nevestele asa cum Cristos Si-a iubit Biserica,” prin urmare, barbatii pacatuiesc cand nu isi iubesc sotiile asa cum iubeste Cristos. Cand Dumnezeu spune “Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri”, inseamna ca ei pacatuiesc atunci cand sunt neascultatori fata de parinti. Odata un om L-a intrebat pe Domnul Isus Cristos care dintre porunci era cea mai importanta. Isus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau.” Asta inseamna ca noi pacatuim atunci cand nu Il pretuim pe Dumnezeu mai presus de orice lucru, atunci cand nu-I dam intaietate si IL iubim cu o inima impartita sau cu o dragoste caldicica.

Iata un exemplu despre cum poruncile lui Dumnezeu (si ca urmare pacatele noastre) merg dincolo de fapte, la atitudinea inimii noastre. Una dintre poruncile lui Dumnezeu este “Sa nu ucizi”. Bineinteles, crima infaptuita cu sange rece este un pacat. Dar Domnul Isus Cristos a explicat faptul ca aceasta porunca isi extinde sfera de aplicabilitate la gandurile furioase care stau la radacina crimei. Isus a clarificat semnificatia acestei porunci cu aceste cuvinte: “Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii; si oricine va zice fratelui sau “Prostule!” va cadea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice “Nebunule!” va cadea sub pedeapsa focului gheenei.” (Matei 5:22) Isus explica aici ca uciderea este cea mai spectaculoasa manifestare a maniei pacatoase. Atunci cand nutrim o manie aprinsa in inima noastra, noi incalcam porunca lui Dumnezeu. Noi dam la iveala aceasta furie adanc inradacinata atunci cand ne adresam oamenilor pe nume, plini de manie, sau ii insultam. Aici, mesajul principal al lui Isus este ca: Dumnezeu cere cu mult mai mult decat pur si simplu a nu ucide oameni. Dumnezeu cere absenta maniei si a furiei din inima noastra. Atunci cand mania fierbe in noi, pacatuim.

Odata ce intelegem ca Dumnezeu da in Biblie o definitie complexa pentru pacat, putem intelege de ce spune Biblia “Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) Toti oamenii se fac vinovati de pacat. Oamenii cu bunatate civica sau decenta publica nu fac exceptie. Atunci cand sunt raportati la standardele lui Dumnezeu — cerintele lui Dumnezeu cu privire la comportament si inchinare inaintea Lui — chiar si cel mai prietenos om este un pacatos. Cea mai curtenitoare persoana pe care o cunosti pacatuieste, atat in ganduri cat si in fapte. Acesta este un adevar admis pe intreg pamantul si chiar in culturile necrestine. Asa cum spune un vechi proverb chinezesc, exista doua feluri de oameni care nu pacatuiesc: cel care nu s-a nascut inca si cel care a murit.

Din pacate, noi oamenii suferim de o versiune religioasa a Sindromului Celui mai Inalt Pigmeu (SCIP). SCIP se caracterizeaza prin faptul ca un barbat pigmeu matur, a carui inaltime este de numai 1.5 m, se mandreste ca este mai inalt decat oricine altcineva. El se faleste cu statura lui mare, dar face acest lucru numai pentru ca se compara cu o camera plina de pigmei, in care toti sunt mai scunzi decat el. Ingamfarea lui este aproape amuzanta: departe de a fi inalt, el este de-a dreptul mititel. Este doar cel mai inalt pigmeu! Noi pacatosii suferim de acelasi SCIP, atunci cand ne evaluam si ne consideram buni. Departe de a fi buni, noi suntem buni numai intr-o lume plina de pigmei morali si cu spirit. De fapt, suntem rai de-a binelea.

Probabil ca cel mai gresit inteles concept biblic este conceptul pacatului. In particular, noi minimalizam continuu marimea si gravitatea pacatului. De ce? In parte pentru ca una dintre urmarile pacatului este aceea ca noi nu ne vedem cu claritate pacatele. Pacatul Il ascunde pe Dumnezeu si ne separa de El (Isaia 59:2), si constientizarea pacatului propriu este direct proportionala cu apropierea noastra de Dumnezeu. Atunci cand Dumnezeu este doar un gand ocazional, pacatul este un concept strain. Acesta este un motiv (printre altele) pentru care trebuie sa luam aminte la evaluarea pe care o face Biblia pacatului: Scriptura ofera lumina patrunzatoare a adevarului care strapunge ceata orbitoare a pacatului din sufletul nostru. Avem mult de castigat daca ne conformam gandirea la ceea ce declara Biblia cu privire la pacat.

Biblia este neinduplecata in declaratiile pe care le face vizavi de pacat — ca este penetrant si distrugator. De exemplu, uitati-va la Efeseni 4:17-19: “Iata dar ce va spun si marturisesc eu in Domnul: sa nu mai traiti cum traiesc paganii, in desertaciunea gandurilor lor, avand mintea intunecata, fiind straini de viata lui Dumnezeu, din pricina nestiintei in care se afla in urma impietririi inimii lor. Ei si-au pierdut orice pic de simtire, s-au dedat la desfranare si savarsesc cu lacomie orice fel de necuratie.” Aici, Biblia arata cum pacatul ii afecteaza pe cei care nu sunt crestini, necrestini fiind intelesul principal al cuvantului pagani din acest pasaj. Pacatul face zadarnice mintile noastre (sau nefolositoare) cand vine vorba sa inteleaga realitatile spirituale. Pacatul ne intuneca sau ne incetoseaza intelegerea. Pacatul te rupe de viata lui Dumnezeu, in parte datorita ignorantei spirituale pe care pacatul o promoveaza in noi. De asemenea, pacatul ne impietreste inimile si le face nesimtitoare: nu ne pasa de Dumnezeu si de valorile Sale. Intrucat pacatul produce aceasta mal-functionare inauntrul nostru, in afara ne dedam senzualitatii, necuratiei si lacomiei. Chiar si necrestinii care dau dovada de bunatate civica sau decenta publica au mintile intunecate de pacat, sunt rupti de viata lui Dumnezeu si au inima impietrita la adevarul lui Dumnezeu.

Sau luati in considerare Tit 1:15. Acest verset vorbeste despre oameni care nu au fost rascumparati de Domnul Isus Cristos. Spune ca “pana si mintea si cugetul le sunt spurcate”. Asta inseamna ca pacatul a corupt atat procesul intern de gandire cat si abilitatea lor de rationament moral. Desigur, nu vedem adesea acest lucru. Dar Biblia ne spune ca, atunci cand trebuie sa ne gandim la probleme morale si religioase, noi o facem cu o minte divizata de catre pacat (1Corinteni 2:12,14). Acest lucru explica de ce Romani 8:7-8 spune ca pana ce-am fost izbaviti din pacatul nostru de Isus Cristos, gandurile noastre erau vrajmase lui Dumnezeu, mintea noastra nu putea sa se supuna legii lui Dumnezeu si nu puteam sa-I fim placuti lui Dumnezeu.

Suntem cu adevarat oameni buni? Domnul Isus Cristos spune ca pacatul ne afecteaza nu numai gandirea, dar si dorintele. Intr-o discutie purtata cu liderii religiosi, Isus a explicat de ce acesti oameni — in ciuda cunostintei lor biblice si a activitatilor lor religioase — nu cadeau de acord cu El, ci Ii respingeau cuvintele. “De ce nu intelegeti ce spun?” a intrebat Isus. Si Si-a dat singur raspunsul la intrebare: “Pentru ca nu puteti auzi Cuvantul Meu. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru.” (Ioan 8:44) Acesti oameni nu se gandeau ca faceau ceea ce Satan voia ca ei sa faca; cu siguranta au fost socati de aceasta afirmatie — ca il urmau pe diavol fara sa stie! Insa Isus a urmarit sa spuna ca pacatul ii pervertise in asa masura pe acesti oameni, incat dorintele lor erau de fapt dorintele diavolului, chiar daca ei nu erau constienti de aceasta. De ce pacatuim noi din nou si din nou? Pentru ca ne place sa pacatuim. “Oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina,” a spus Isus (Ioan 3:19). El a vrut sa zica faptul ca, inainte sa fim izbaviti din pacat, noi am vrut sa pacatuim.

Cat de serioasa este problema pacatului nostru? Este atat de serioasa incat Biblia ne numeste morti spiritual. “Erati morti in greselile si pacatele voastre,” a scris apostolul Pavel, amintindu-le unor crestini de cum erau ei inainte de regenerare. El a continuat: “Erati din fire copii ai maniei.” (Efeseni 2:1, 3) Datorita firii lor — nu datorita comportamentului exterior, ci constitutiei morale interioare — judecata dreapta a lui Dumnezeu era peste ei. “Erati morti in greselile voastre,” le-a spus apostolul inspirat unei alte comunitati de crestini (Coloseni 2:13). Pacatul nu doar ca ne produce un handicap, el ne face morti din punct de vedere spiritual. Rezultatul? Suntem exclusi din (sau instrainati de) viata lui Dumnezeu (Efeseni 4:18).

Suntem cu adevarat oameni buni? Oamenii care nu au fost rascumparati de harul mantuitor al lui Dumnezeu traiesc vieti caracterizate de invidie, cearta, vointa proprie si izbucniri de manie (Galateni 5:19-21). Chiar cetatenii-model manifesta lacomie, inselaciune, ingamfare si lipsa de mila, daca nu sunt regenerati; in plus, neascultarea fata de parinti este o maladie universala (Romani 1:29-31). Imoralitatea sexuala domina show-urile noastre de televiziune si filmele, pentru ca Hollywoodul ne hraneste poftele sexuale. Biblia ii pune pe cei care fura in aceeasi categorie cu curvarii, preacurvarii si homosexualii (1Corinteni 6:9-10); ii asaza impreuna pe cei care mint cu cei care ucid (Apocalipsa 21:8). Biblia ii descrie pe oamenii pacatosi ca fiind meschini, inclinati sa-i urasca pe altii si robiti de tot felul de pofte si placeri (Tit 3:3).

Ascultati urmatoarea intamplare petrecuta pe un camp de misiune strain. Un misionar a calatorit pana la un trib foarte indepartat, care nu auzise niciodata de Biblie. A fost bine primit de localnici si tratat cu mare cinste. Misionarul a locuit impreuna cu acel trib timp de mai multi ani, invatandu-le limba pentru ca sa poata sa le traduca Biblia. Acesti oameni primitivi au fost entuziasmati sa aiba in mijlocul lor un strain si l-au inconjurat cu multe binefaceri. Dupa multa truda, misionarul a inceput sa traduca Biblia in limba localnicilor. In cele din urma, ziua cea mare a venit: misionarul a inceput sa le citeasca Cuvantul lui Dumnezeu pe limba lor! A ajuns la unul dintre nenumaratele locuri din Scriptura unde anumite pacate sunt spuse pe nume. Dar in urma expunerii patrunzatoare a pacatelor, pret de cateva minute, localnicii, ingroziti, l-au oprit brusc pe misionar. “Nu poti spune altor oameni despre secretele noastre rele!” au protestat ei. “Ai trait cu noi multi ani si ne cunosti obiceiurile rele. Nu ai voie sa scrii faptele noastre rele intr-o carte, pentru ca alti oameni sa le citeasca! Ne vei face de ras!” Misionarul le-a explicat prietenilor lui tulburati ca aceasta carte nu era o carte de barfa, care sa dea pe fata practicile lor rele inaintea oamenilor din afara tribului lor. Din contra, cartea lui era Cartea lui Dumnezeu — o carte pe care Dumnezeu a scris-o cu mii de ani in urma — care descrie pacatosenia tuturor oamenilor, indiferent unde si cand au trait acestia. Aceasta istorioara dramatizeaza un adevar critic: Biblia ne expune pacatul in termeni care nu ne flateaza.

Probabil ca cea mai putin lingusitoare este comparatia biblica a naturii noastre pacatoase cu robia. Vointa noastra este roaba pacatului, pentru ca pacatul este inradacinat in natura noastra. Prin vointa ne referim la acea parte a noastra care alege ce sa gandim, ce sa spunem si ce sa facem. Vointa noastra nu este eliberata de influentele pacatoase ale naturii noastre cazute, ci este robita de dorintele noastre corupte din punct de vedere moral. Astfel a vorbit Isus de pacatosi, ca fiind robi ai pacatului (Ioan 8:34) si apostolul Pavel s-a descris pe sine insusi ca fiind rob vandut pacatului (Romani 7:14). Din cuvintele lui Martin Luther, vointa pacatosului nerascumparat “nu este deloc libera, ci este in mod continuu prizonierul si robul raului.”

In ceea ce priveste pacatul, Biblia nu invata ca noi suntem pe cat se poate de rai. (Chiar si Adolf Hitler a trecut pe langa cativa caini si nu i-a lovit.) Uneori, conceptul biblic despre pacat este exprimat prin termenul depravare totala. Aceasta expresie ajutatoare ne comunica faptul ca pacatul corupe gandirea, emotiile, constiinta, trupul si abilitatea de a lua decizii. Cu alte cuvinte, pacatul corupe intreaga mea persoana, si de aici termenul de depravare totala. Prin termenul “inima”, Biblia face referire la persoana in intregime. “Inima este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17:9) “Intocmirile gandurilor din inima omului (intentia inimii – engl.) sunt rele din tineretea lui.” (Genesa 8:21) “…este plina inima oamenilor de rautate si de aceea este atata nebunie in inima lor tot timpul cat traiesc.” (Eclesiastul 9:3) Pacatul este asemenea unui spargator de case care vandalizeaza totul si nu lasa nimic nerasturnat.

Este adevarat ca pacatosul neregenerat poate sa intretina anumite ganduri religioase, mai poate sa isi auda constiinta spunandu-i ca anumite comportamente sunt gresite si inca mai poate admira faptele virtuoase ale altor oameni. Un om nemantuit nu va comite toate pacatele pe care ni le putem imagina. Desi este mort spiritual, un necrestin poate fi intr-o oarecare masura politicos, curtenitor, amabil si rabdator. Dar pacatul a contaminat fiecare particica a unei persoane neregenerate. Intreaga sa fiinta este corupta moral (sau depravata).

Caracterul atotpatrunzator al pacatului presupune faptul ca pacatosii nemantuiti sunt incapabili de ceea ce am putea numi bunatate spirituala, bunatate care indeplineste standardele lui Dumnezeu (si este diferita de bunatatea civica). Intrucat pacatul polueaza intreaga fiinta a unui om neregenerat — si ca urmare ii intineaza toate gandurile si actiunile — el nu poate raspunde cerintelor legii desavarsite si sfinte a lui Dumnezeu. El nu poate sa inteleaga lucrurile spirituale (1Corinteni 2:14). El nu poate sa-si schimbe preferinta fundamentala pentru pacat cu dragostea fundamentala pentru Dumnezeu. El nu este in stare sa iubeasca sau sa aleaga lucrurile care Ii fac placere lui Dumnezeu. Gandirea pacatoasa “nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna. Cei ce sunt in carne (engl.) nu pot sa placa lui Dumnezeu.” (Romani 8:7-8) Asadar, depravarea totala este legata de neputinta totala: omului nemantuit ii lipseste puterea de a obtine aprobarea lui Dumnezeu sau de a-si remedia starea pacatoasa.

Iata deci ce invata Biblia: Inainte ca sa fim izbaviti din pacatele noastre de catre Cristos, Dumnezeu ne vede ca fiind oameni rai. Noi suntem pacatosi. Noi incalcam legile lui Dumnezeu de multe ori si ne calificam drept infractori recidivisti. Noi nu suntem oameni buni.

De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni? Vom incepe sa raspundem biblic la aceasta intrebare atunci cand vom intelege ca nu exista oameni buni. Toti oamenii sunt afectati profund de pacat. Datorita pacatului, noi suntem neascultatori constant fata de Dumnezeu. Putem sa fim politicosi, amabili si decenti; putem evita pacate publice cumplite precum incendieri sau crime. Dar Dumnezeu ne vede toate miscarile, cunoaste atitudinea inimii noastre, judeca dupa criteriile Sale si concluzioneaza “Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar. Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu… Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.” (Romani 3:10-12)

Ce spune Biblia despre lucrurile rele?

In mod evident, lumea noastra a fost creata de un Dumnezeu care este bun. Este taramul apusurilor fermecatoare, al chicotitului copilasilor, al dragostei umane si al florilor de un colorit spectaculos. Dar in lumea noastra se petrec lucruri rele. O scurta lista ar include boli incurabile, mortalitate infantila, uragane si tornade, razboaie inumane, dependente de droguri si atacuri teroriste sinucigase. Unii oameni sunt atat de condusi de lacomie incat fura. Altii sunt invinsi de manie si comit crime. Iar altii sunt invinsi de depresie incat comit suicid.

De ce se intampla lucruri rele? Adesea datorita pacatului omului. Biblia ne spune ca la inceput Dumnezeu a creat o lume perfecta. “Este foarte bine,” a spus Dumnezeu cand S-a uitat la creatia Sa terminata (Genesa 1:31). Adam si Eva nu pacatuisera inca, astfel ca pacatul nu intrase inca in lume. Nu exista violenta, nici minciuna, nu era manie, nici imoralitate sexuala, nu era ateism, nici lipsa de reverenta. Relatia lui Adam si a Evei cu Dumnezeu era perfecta: Il iubeau pe Dumnezeu in mod suprem, I se inchinau cu o inima neimpartita si ascultau de El cu bucurie. Cat priveste relatia lor unul cu celalalt, se bucurau de o casnicie ideala. Adam si Eva erau cu adevarat oameni buni (in sensul biblic al cuvantului) si creatia lui Dumnezeu era neumbrita de pacat. Gradina Edenului era in mod literal un Paradis in care nu exista pacatul. Nu existau lucruri rele in lume inainte ca Adam sa cada in pacat. Insa, dupa ce Adam si Eva au pacatuit, totul s-a schimbat. Pacatul a corupt gandirea lui Adam, emotiile si vointa lui. Adam a transmis noua lui natura cazuta tuturor urmasilor sai, astfel ca fiecare fiinta umana poseda o natura pacatoasa inca de la nastere (Romani 5:12-21; Psalm 51:5, 58:3). Acesta este numit pacatul originar si a avut consecinte enorme. Intrucat toti oamenii se nasc cu o fire pacatoasa, noi nu Il intelegem pe Dumnezeu, nu Il cautam pe Dumnezeu si suntem straini de El (Romani 3:11, 5:19; Coloseni 1:21). Pacatul nostru nu este rezultatul mediului in care traim, nici nu este o imitare; suntem din fire copii ai maniei (Efeseni 2:3). Intrarea pacatului in lume nu i-a afectat numai pe oameni: a stricat lumea intreaga. Acest lucru a dus la ceea ce Biblia numeste robie a firii, care este supusa desertaciunii (Romani 8:20-22; Genesa 3:17). Pacatul a intinat orice fata a lumii noastre.

Dumnezeu a creat o lume fara pacat. Datorita lui, noi traim acum intr-o lume cazuta — o lume care este in intregime si in mod fatal disfunctionala datorita pacatului. Pacatul contamineaza cele mai bune eforturi omenesti, astfel ca institutiile umane precum guvernul, scolile si cele cu profil comercial manifesta efectele pacatului. La fel stau lucrurile cu tot ceea ce intreprinde omul: muzica, arta, recreere si literatura. Chiar si religia omeneasca este corupta de pacat, de aceea avem razboaie, minciuna, ura si sacrificii umane justificate pe seama religiei.

N-ar trebui sa ne surprinda faptul ca se intampla lucruri rele intr-o lume infiltrata de pacat. Lucrurile rele sunt adesea produsul pacatului. O lume plina de pacat rezulta intr-o lume plina de lucruri rele. Acest lucru este adevarat din trei motive. In primul rand, pentru ca pacatul reprezinta neascultare fata de legile lui Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt nici arbitrare nici lipsite de sens, din contra, sunt instructiuni ale unui Creator plin de dragoste pentru ca noi sa ne traim viata corect. Dumnezeu interzice pacatul din cateva motive, unul dintre acestea fiind faptul ca pacatul are puterea de a ne distruge si de a ne aduce intr-o stare nenorocita. Noi prosperam atunci cand ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, in parte pentru ca aceste legi ne conduc sa traim intr-un mod care contribuie la o viata reusita. Prin urmare, atunci cand oamenii nu respecta poruncile lui Dumnezeu, ei singuri isi creeaza o serie de dificultati. Pacatul este echivalent moral cu punerea de zahar in rezervorul de benzina sau cu inlocuirea uleiului de motor cu rumegus; atunci cand facem lucruri care dauneaza functionarii masinii — cand nu respectam instructiunile de folosire date de fabrica — lucruri rele se intampla cu masina. Deciziile gresite pe care le luam (mai ales decizia de a pacatui) conduc la lucruri rele. Am putea sa le numim lucruri rele facute cu propria mana.

Iata un exemplu. Legile lui Dumnezeu urmaresc ca unirea prin casatorie sa fie una sfanta si permanenta intre un barbat si o femeie. Toate relatiile sexuale trebuie sa se limiteze la casatorie. Oamenii sunt impliniti si societatea functioneaza cel mai bine atunci cand oamenii respecta aceste indicatii. Dar atunci cand noi pacatuim inlaturand legile lui Dumnezeu si comitem adulter, sex premarital sau homosexualitate, suferinta umana creste. Barbatii si femeile sufera. Familiile se destrama. Copiii sunt devastati sufleteste. Nenorocirile curg una dupa alta. Tot soiul de lucruri rele se intampla din cauza pacatului. Dumnezeu spune: “Ascultati de poruncile Mele.” Daca nu ascultam si apoi — in timp ce persistam in pacat — experimentam lucruri rele, a cui este vina?

In al doilea rand, Biblia ne spune ca Satan are de-a face cu pacatul si cu impietrirea. Unii poate ca resping conceptul de diavol ca pe o idee demodata, dar nu se poate sa credem ce este scris in Biblie, fara a lua in calcul numeroasele afirmatii cu privire la Satan. Cuvantul lui Dumnezeu ne da de stire ca diavolul este activ in prezent in lume. El ucide sufletele oamenilor (Ioan 8:44) si cauta sa ii inghita (1Petru 5:8), de obicei intinzandu-le o cursa pentru a cadea in pacat (Efeseni 2:2, 1Tesaloniceni 3:5). Intr-adevar, activitatea primordiala a lui Satan din acest veac este sa ii ispiteasca pe oameni sa pacatuiasca. Cel putin cateodata, vrajmasul ii apasa pe oameni cu boli psihice si fizice (Fapte 10:38; Iov 2:7; Luca 13:11,16; 2Corinteni 12:7). Asta nu inseamna ca toate lucrurile rele sunt cauzate de Satan, dar o lume infestata de pacat este o lume in care diavolul se bucura de o influenta semnificativa. Cu siguranta ca diavolul joaca un rol in umplerea creatiei bune a lui Dumnezeu cu lucruri rele.

In al treilea rand, lucrurile rele se intampla uneori pentru ca ele reprezinta judecatile lui Dumnezeu pentru anumite pacate specifice. Dintr-un motiv bine intemeiat, noi privim dreptatea ca pe-o virtute. Nu suntem de acord cu judecatorii pamantesti care ii lasa liberi pe calcatorii de lege fara ca sa plateasca pentru ceea ce au facut. Noi credem (corect) ca dreptatea necesita pedeapsa (cel putin pana la un punct). Judecatorii buni arata mila, dar de asemenea, ei stiu cand este cazul sa faca dreptate. Dumnezeu este un Judecator bun. El este rabdator cand e vorba sa ii pedepseasca pe pacatosi: pacatul merita o judecata imediata, insa Dumnezeu nu ne face dupa cum am merita (Psalm 103:10). El raspunde la pacatul nostru cu o bunatate menita sa ne conduca la pocainta (Romani 2:4). Dar uneori Dumnezeu hotaraste sa faca dreptate imediat. Este absolut rezonabil si corect din partea Judecatorului celui drept sa pedepseasca pacatul astazi. Asta nu inseamna ca orice lucru rau este un act al judecatii lui Dumnezeu impotriva pacatului. Biblia ne spune in mod specific ca uneori lucrurile rele nu sunt acte ale judecatii divine (Ioan 9:2-3). Isus ne-a avertizat sa nu credem ca se intampla lucruri rele unei persoane pe motivul ca acea persoana este mai rea decat altele (Luca 13:1-5). Dar cel putin cateodata, lucrurile rele se intampla pentru ca un Dumnezeu sfant raspunde cu dreptate unor oameni care Ii violeaza legile (1Corinteni 11:30; Fapte 5:1-11; 2Samuel 12:13-14). Este adevarat, primul pacat care a fost comis vreodata a condus imediat la un lucru rau pentru Adam si Eva — au fost expulzati din gradina Paradisului lui Dumnezeu (Genesa 3:16-19; Ezechiel 28:13). Lucrurile rele din lumea noastra nu ar trebui sa ne faca furiosi pe Dumnezeu. Din contra, ar trebui sa ne faca furiosi pe pacat.

Biblia mai are un lucru important de spus despre lucrurile rele: uneori ele doar par a fi rele. Dumnezeu ii binecuvinteaza pe cei pe care ii iubeste folosind greutati, pentru a-i duce la maturitate. Necazul este adesea unealta lui Dumnezeu cu care Isi sfinteste poporul. (Vezi de exemplu Psalm 119:67,71,75; Romani 5:3-5; si Iacov 1:2-4.) Pentru ca nu vedem mana suverana a lui Dumnezeu lucrand in mod invizibil in spatele scenei, uneori presupunem gresit ca un lucru rau a venit peste noi. In astfel de cazuri, presupusele lucruri rele sunt cu adevarat lucruri bune. Ele sunt binecuvantari deghizate. Noi putem fi asemenea unui copil care intra in cabinetul medicului: datorita lipsei lui de intelegere, copilul priveste injectia ca fiind un lucru rau, care nu-i aduce niciun fel de beneficiu. Dar copilul greseste: injectia este un lucru bun, care-i va face bine in cele din urma.

Te mai intrebi de ce Jane Doe, de la capatul strazii, si-a pierdut fiica bolnava de leucemie si tu nu? Sau de ce o tornada a distrus casa lui John Smith, in timp ce casa ta a fost crutata? Cel mai probabil nu vom sti niciodata, cel putin nu inainte de a ajunge in cer. Intelepciunea lui Dumnezeu este cuprinzatoare si perfecta, a noastra nu este asa. Asta inseamna ca adesea noi nu vom intelege de ce se intampla anumite lucruri. Nu fi surprins daca mintea ta nu poate raspunde la toate intrebarile din univers! Ne este de folos sa ne aducem aminte de cuvintele lui Moise cu privire la “lucrurile secrete” ale lui Dumnezeu. Probabil ca nimeni nu s-a bucurat de o prietenie atat de intima cu Dumnezeu, asa cum s-a bucurat Moise. Dar chiar si dupa ce a inteles gandul lui Dumnezeu, probabil mai bine decat oricine altcineva, Moise a declarat: “Lucrurile ascunse (secrete – engl.) sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri pe vecie, ca sa implinim toate cuvintele legii acesteia.” (Deuteronom 29:29) Observati ca Moise a facut deosebirea intre “lucrurile ascunse” si “lucrurile descoperite”. Dumnezeu dezvaluie oamenilor anumite lucruri (intr-adevar, multe lucruri), dar anumite lucruri raman ascunse. Asta inseamna ca nu stim si nu vom sti totul. Dar iata un lucru incurajator, pe care il stim: “Stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” (Romani 8:28) Stim ca Dumnezeu aranjeaza in momentul de fata o vasta “conspiratie de bunatate” pentru cei care sunt uniti printr-o credinta mantuitoare cu Domnul Isus Cristos Cel inviat.

Se naste o intrebare! Odata ce am inteles gravitatea pacatului nostru si implicatiile sfinteniei lui Dumnezeu, nu putem sa nu ne intrebam: “De ce se intampla atatea lucruri bune unor pacatosi ca noi — care suntem atat de rai?” Daca masuram bunatatea si rautatea dupa standardele lui Dumnezeu, atunci noi suntem cu totii niste oameni rai. Pe tot pamantul, oamenii traiesc vieti care contravin in mod evident legilor lui Dumnezeu. Chiar si cei mai corecti oameni din punct de vedere moral admit faptul ca pacatuiesc. Date fiind aceste lucruri, n-ar trebui sa ne asteptam la un torent nesfarsit de lucruri rele? O lume infiltrata de pacat este de la sine inteles o lume plina de lucruri rele. O lume plina de oameni ce resping legile lui Dumnezeu este o lume in care experimentezi lucruri rele, unul dupa altul. Dar lumea noastra nu este asa! Adevarul este ca multi oameni se bucura de multe lucruri bune in viata. Lumea noastra include vacante, imbratisari pline de afectiune, vaccinuri impotriva unor boli letale si petreceri pentru zilele de nastere ale copiilor. Chiar si cel mai rau om stie ce inseamna sa razi, sa te indragostesti si sa te delectezi cu o inghetata. Americanul de rand de astazi se asteapta sa traiasca in jur la 77 de ani si nu 27. Probabil ca suntem atat de constienti de lucrurile rele din vietile noastre tocmai pentru ca ne bucuram de un tumult de lucruri bune.

De ce se intampla lucruri bune oamenilor rai? Pentru ca Dumnezeu este bun. El este bun, rabdator si plin de mila. In ciuda universalitatii pacatului, Dumnezeu ne lasa sa ne bucuram de mai multe lucruri bune decat am avea dreptul sa asteptam. Dumnezeu Isi arata mila, adica El ofera ajutor omului atunci cand are nevoie. Dumnezeu da har, adica ofera, fara plata, lucruri bune oamenilor care nu merita. Ne bucuram de o viata care este mai confortabila si mai sigura decat viata pe care o garanteaza pacatul. Pentru ca Dumnezeu este bun, noi radem cu mult mai mult decat am merita.

Dumnezeu doreste ca noi sa intelegem acest aspect al caracterului Sau; in acest sens, Biblia contine multe declaratii ale bunatatii Lui. Psalmul 106:44-46 spune ca, desi Israel a fost in continuu neascultator fata de Dumnezeu si s-a razvratit in mod repetat impotriva autoritatii Sale, “El le-a vazut stramtorarea cand le-a auzit strigatele… si a avut mila de ei, dupa bunatatea Lui cea mare.” Psalmul 145:8-9 rosteste acelasi adevar: “Domnul este milostiv si plin de indurare; indelung rabdator si plin de bunatate. Domnul este bun fata de toti si indurarile Lui se intind peste toate lucrarile Lui.” Saracul si nevoiasul sunt tinta deosebita a indurarii Sale (Psalm 72:12-14). Iacov ne spune ca “orice dar bun si desavarsit vine de sus, de la Tatal luminilor.” (Iacov 1:17)

Biblia spune ca Dumnezeu “nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre.” (Psalm 103:10) Nu este acest lucru adevarat in propria ta viata? Nu este adevarat ca Dumnezeu nu te-a pedepsit dupa cum cereau pacatele tale? Poate ca cel mai surprinzator lucru despre lumea noastra este faptul ca un Dumnezeu sfant — care este in mod constant neascultat, insultat si ignorat de fiintele create de El — toarna peste pacatosi suvoaie de lucruri bune. Pentru ca Dumnezeu este bun si generos avem neasteptat de multe placeri in aceasta lume. Acesta este harul lui Dumnezeu. Cand Domnul Isus Cristos a spus ca Dumnezeu “face ca sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Matei 5:45), El Se referea la lucrurile bune pe care Dumnezeu le da tuturor oamenilor — in ciuda pacatului lor. Pentru ca sa opresca rautatea oamenilor, Dumnezeu a creat guvernul omenesc care sa mentina intr-o oarecare masura legea, ordinea si pacea (Romani 13:1-7); si acesta este un exemplu de har. Dumnezeu imparte fiecarui om la nastere un simt al discernerii intre bine si rau (Romani 1:19,32; 2:14-16); desi este profund alterat de pacat, acest simt intuitiv moral face posibile bunatatea civica si decenta publica. Oameni de pretutindeni se ridica impotriva violului, a crimei si a rapirii, pentru ca Dumnezeu, in indurarea Lui, impiedica abolirea oricarui simt al moralitatii noastre de catre pacat. Intr-adevar, Dumnezeu tine in frau pacatul in oameni, astfel ca rareori vedem criminali in serie sau vreun genocid finantat de guvern.

Dar de ce actioneaza Dumnezeu cu blandete fata de oamenii pacatosi? Biblia da un raspuns clar: “Dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungei Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?” (Romani 2:4) Prima parte a acestui verset ne avertizeaza sa nu ignoram, nici sa nu intelegem gresit scopul pe care il are Dumnezeu atunci cand da daruri bune oamenilor rai. Mult prea adesea noi schimbam rabdarea lui Dumnezeu intr-o scuza pentru a pacatui mai departe (Eclesiastul 8:11). Noi interpretam gresit bunatatea lui Dumnezeu, considerand-o o aprobare pentru toate cate facem. Dar scopul din spatele bunatatii lui Dumnezeu este aratat in cea de-a doua parte a versetului Romani 2:4: bunatatea lui Dumnezeu este menita a ne conduce la pocainta. Dumnezeu este bun cu noi pentru ca noi sa ne schimbam gandirea cu privire la pacat si sa refacem legatura cu El. Rabdarea lui Dumnezeu trebuie sa ne constranga sa ne intoarcem la El cu o credinta care respinge pacatul si cu o predare de sine. Lucrurile bune nu se intampla oamenilor rai pentru ca lui Dumnezeu nu-I pasa daca ei sunt sau nu rai. Dimpotriva, lucrurile bune se intampla oamenilor rai pentru ca ei sa se pocaiasca si sa inceteze sa mai fie rai.

Te plangi lui Dumnezeu din cauza lucrurilor rele ce se petrec? O astfel de gandire nu arata decat cat de mult a distorsionat pacatul gandirea noastra. Planeta noastra este populata de oameni care nu sunt deloc buni. “Nu este nici un om neprihanit, niciunul macar,” spune Cuvantul lui Dumnezeu. “Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.” (Romani 3:10,12) Insa in ciuda raspandirii pacatului, noi traim intr-o lume in care un numar uimitor de mare de lucruri bune se intampla. Cine s-ar astepta la atatea lucruri bune cand sunt atatia oameni rai? Cine s-ar astepta ca un Dumnezeu sfant sa fie atat de generos cu niste rebeli neascultatori? Cine s-ar astepta la atata frumusete, la atata recreere, atata ras si atata dragoste intr-o lume cazuta? Dumnezeu este atat de consecvent in a fi bun cu noi incat adesea noi privim cu mare usuratate bunatatea Lui… si apoi ne miram ca apar lucruri rele. Cum conduce Sfantul lui Israel niste pacatosi la pocainta? Cu uneltele blande ale bunatatii, ingaduintei si indelungei Sale rabdari (Romani 2:4). “Domnul este milostiv si plin de indurare; indelung rabdator si plin de bunatate. Domnul este bun fata de toti si indurarile Lui se intind peste toate lucrarile Lui.” (Psalm 145:8-9)

Care este cel mai bun lucru care se poate intampla oamenilor rai?

Cel mai bun lucru care se poate intampla oamenilor rai? Un plan alcatuit de Dumnezeu intru salvarea oamenilor din pacat.
Cel mai bun lucru ar fi un plan cuprinzator prin care sa ne scape atat de pedeapsa pacatelor noastre, cat si de nenorocirile de pe acest pamant, cauzate de comportamentul nostru pacatos.
Cel mai bun lucru ar fi un pachet de salvare inventat de Dumnezeu, care sa fie fara plata — unul care sa nu necesite bani gheata sau masuri disciplinare riguroase sau sacrificii infantile.
Cel mai bun lucru ar fi daca succesul acestei operatiuni de salvare n-ar depinde de abilitatea sau de puterea vointei unor pacatosi instabili cum suntem noi, ci mai degraba de hotararea si puterea lui Dumnezeu Insusi.
Vesti bune! Dumnezeu a infaptuit cu adevarat acest lucru in Domnul Isus Cristos!

Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau ca sa fie Salvatorul tuturor oamenilor. Isus S-a nascut dintr-o mama umana si a trait o viata lipsita in totalitate de pacat pe acest pamant. Isus a evitat orice pacat si S-a supus pe deplin tuturor legilor lui Dumnezeu. Asta inseamna ca Isus a implinit o dreptate desavarsita inaintea lui Dumnezeu Tatal. (Te-ai putea gandi la acest lucru in imaginea unui scor de 100% realizat la testul de sfintenie al lui Dumnezeu: conformitate perfecta la toate cerintele lui Dumnezeu.)

Apoi “Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit fata de noi.” (Romani 5:8) Isus a mers la cruce, acolo unde toate pacatele tuturor oamenilor I-au fost puse pe umeri (I-au fost imputate). La cruce, Domnul Isus Cristos a devenit Purtatorul divin de pacate. Biblia Il numeste “Mielul lui Dumnezeu care ia pacatul lumii.” (Ioan 1:29) Cand Isus a murit pe cruce, El a murit ca jertfa substitutiva pentru pacatul nostru. Eu merit pedeapsa lui Dumnezeu pentru multele mele pacate, dar ele au fost puse asupra Lui si El a primit pedeapsa pe care o meritam eu. Cu alte cuvinte, pedeapsa care era menita s-o primesc eu, pentru pacatele mele, a fost achitata de Isus la cruce. Si mai vorbim de lucruri rele care se intampla oamenilor buni! Isus a fost singurul Om care a fost cu adevarat o Persoana buna. El este singurul Om (de fapt Dumnezeu-Om) care nu a meritat sa I se intample lucruri rele, dupa cum nu a meritat nici sa moara. Totusi, de bunavoie, a purtat pacatele omenirii si drept consecinta, a purtat si pedeapsa pentru aceste pacate. El a facut acest lucru pentru a-i izbavi pe oameni din pacatele lor. Isus “a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” (1Petru 2:24)

La cruce, Fiul lui Dumnezeu a trecut printr-o experienta pe care noi, oamenii, nu putem decat sa ne-o imaginam. Dumnezeu Tatal a varsat asupra lui Isus pedeapsa deplina pentru toate pacatele tuturor oamenilor care au trait vreodata si care vor mai trai. Pedeapsa ce echivala cu milioane de eternitati in iad a cazut asupra Domnului Isus. Dumnezeu L-a lovit pe Dumnezeu pentru ca pacatele sa-si primeasca plata in intregime. Daca ar fi trebuit sa petrec vesnicia in iad pentru pacatele proprii, n-as fi implinit niciodata cerintele drepte ale lui Dumnezeu. Acesta este unul dintre motivele pentru care iadul persista pentru eternitate: niciun dram de suferinta umana nu poate satisface cerintele infinit de sfinte ale lui Dumnezeu dupa dreptate. Dar la cruce, Isus a satisfacut cerintele drepte ale lui Dumnezeu impotriva pacatului. Cand Fiul lui Dumnezeu a murit pentru pacat, plata a fost suficient de mare ca sa indeparteze pacatul in intregime. Noi stim ca moartea lui Isus a implinit cerintele sfinte ale lui Dumnezeu, pentru ca El a fost inviat din morti si apoi S-a inaltat la cer. Invierea trupeasca a Domnului Isus Cristos (care a fost atestata de numerosi martori oculari) este dovada ca Mesia a invins in adevar pacatul.

In mod surprinzator, Fiul lui Dumnezeu a asigurat o iertare pentru omenire care sa includa indreptatirea (justificarea). Iertare este atunci cand Dumnezeu nu ne mai tine la socoteala pacatele; indreptatire este atunci cand Dumnezeu socoteste dreptatea desavarsita a lui Isus Cristos ca fiind dreptatea noastra. Indreptatire este atunci cand Isus acorda omului dreptatea Sa fara niciun cusur. Pacatosul indreptatit (justificat) sta inaintea unui Dumnezeu sfant, atat iertat pe deplin de toate pacatele sale, cat si imbracat in dreptatea perfecta a lui Isus Cristos Insusi. Biblia arata acest adevar in mod succint in 2Corinteni 5:21 “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.” Dumnezeu il declara neprihanit pe pacatosul indreptatit.

Acest plan de salvare alcatuit de Dumnezeu mai are si alte beneficii. Vom aminti aici doar unul dintre ele. Domnul cel inviat, Isus Cristos, — prin lucrarea Duhului Sfant — zdrobeste puterea pacatului din viata crestinului. (Romani 6:6-7). Credinciosul poarta inca in el ramasitele pacatului, dar pacatul si-a pierdut puterea lui de control. Datorita puterii de inviere a lui Cristos si datorita lucrarii din prezent a Duhului Sfant, crestinul nu mai doreste sa pacatuiasca si nu mai este lipsit de putere in lupta impotriva lui. Crestinul descopera ca natura lui a fost transformata: el vrea acum sa se lepede de dorintele sale, sa isi ia crucea si sa-L urmeze pe Domnul Isus Cristos.

Cat a costat acest plan complex de salvare? Pentru Dumnezeu a fost cumplit de scump: L-a costat viata Fiului Sau. Pentru noi, pacatosii, este in mod glorios gratis. Dumnezeu ofera mantuire prin Fiul Sau pe baza harului. Efeseni 2:8-9 afirma acest lucru foarte clar: “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” Harul este o favoare nemeritata; in cazul nostru, al pacatosilor, har inseamna favoarea lui Dumnezeu pentru unii care nu merita nimic. Romani 3:24 foloseste un limbaj similar: aici se vorbeste de credinciosi ca fiind “socotiti neprihaniti fara plata (ca dar – engl.), prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Cristos Isus.” Darurile nu se castiga; doar se primesc cu recunostinta.

Noi primim acest dar prin credinta. Credinta, asa cum este descrisa in Biblie, este mai mult decat o aprobare mentala a adevarurilor despre Isus: este un angajament plin de dragoste, plin de incredere si credinta a persoanei tale fata de Domnul Isus Cristos. Credinta inseamna a te odihni in rezolvarea completa a problemei pacatului in viata ta, de catre Isus, asa cum este aratat in Biblie. Inseamna a avea incredere ca pacatele ti-au fost iertate si ca tu esti indreptatit — nu pentru ca ai fi facut ceva, ci ca urmare a ceea ce Mantuitorul a facut, numai datorita Lui. Isus Cristos mantuieste prin credinta (sau cu ajutorul ei). Indreptatirea este numai prin har, numai prin credinta. Acesta este planul de mantuire care a platit pentru tot. Isus a platit totul!

Desigur, ceea ce a realizat Isus a fost o izbavire din pacat, asadar, adevarata credinta este o credinta care doreste sa se pocaiasca de pacat, sa se intoarca de la pacat si sa se opreasca de la a pacatui. Persoana care nu vrea sa se supuna legilor lui Dumnezeu este o persoana care nu vrea sa fie izbavita din pacat. O astfel de persoana nu vrea un Mantuitor; el vrea sa primeasca permisiunea de a pacatui in continuare fara teama de consecinte. Dar acea persoana care a ajuns satula de o viata plina de pacat va gasi in Cristosul Cel inviat un remediu eficient pentru problema pacatului.

Dumnezeu Insusi intreprinde o operatiune de salvare pentru a-i mantui pe oameni din rautatea lor. Domnul Isus Cristos a murit pentru pacate o data pentru totdeauna, Cel Drept pentru cei nedrepti, pentru ca sa ne aduca la Dumnezeu (1Petru 3:18). Triumfatoarea inviere a lui Cristos proclama acest mesaj: “Misiune indeplinita!” Dumnezeu face ca misiunea de salvare sa aiba succes. Care este costul pentru primirea remediului lui Dumnezeu pentru pacat? Este un dar fara plata! Dumnezeu porunceste acum oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca si El promite ca oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit. Ascultati cuvintele lui Isus: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara.” (Matei 11:28-30)

Cu siguranta, acesta este cel mai bun lucru care se poate intampla oamenilor rai!

Tradus de Estera Sandau

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s