Pas(i)unea pastorilor

Pre-ocupari de pre-dicatori

Binecuvântările lui Hristos din duminica Tomii

(by ungandbun)

Text: Ioan 20.24-29

Prin Toma devine încă o dată clar, cât de greu le-a fost ucenicilor să creadă în înviere. În cazul învierii lui Isus realitatea trebuie să biruie prejudecata. Toma este descris drept Toma zis Geamănul şi asta o vedem în Ioan 11.16, a fost unul dintre cei 12 ucenici o prezintă şi sinopticii, atunci când prezintă ucenicii, Matei 10.3, Marcu 3.18, Luca 6.15, Fapte 1.13.

În Evanghelia după Ioan, Toma joacă un rol important pentru că este prezentat în mai multe ipostaze: “haide să mergem să murim şi noi cu El” 11.16, “nu ştim unde te duci” 14.5.

Mai târziu se pare că ar fi fost misionar în Persia.

Din Ioan 20.24, se derivă expresia noastră proverbială “Toma necredinciosul”, însă această expresie nu corespunde cu caracterul lui Toma. Toma a fost loial, viteaz, deschis să înveţe.

Versetul 24, ne informează ceva din trecut, “nu era cu ei când a venit Isus”. El a lipsit de la evenimentele din v.19-23, de ce, nu ştim. “Ceilalţi ucenici i-au zis deci: “Am văzut pe Domnul!”, această observaţie ne arată că în ciuda absenţei lui din seara zilei de duminică, Toma a rămas un membru deplin al cercului ucenicilor.

1. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, alungă dispreţul ucenicilor faţă de Toma v.25

2. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, aduce pace ucenicilor v.26

Nu puteau fi rostite cuvinte mai potrivite decât acestea, deşi acestea erau Citeşte mai departe »

aprilie 30, 2011 Publicat de | Evanghelizare | | 3 comentarii

Alaturi de El si totusi departe

(Teologeanu)

Luca 24:13-35

I. Istoria ucenicilor arată cum este viața fără Isus 13-24 (esp. 17b)

II. Istoria ucenicilor arată cum este viața alături de Isus. 25-32 (esp. 32)

III. Istoria ucenicilor ne arată cum este viața pentru Isus 33-35 (esp. 33)

aprilie 29, 2011 Publicat de | Maturizare | Scrie un comentariu

Singurul Strain ce vindeca depresia

(de la Wes)
Text:  Luca 24: 13 -35
Domnul Isus a fost in adevar Singurul Strain de pe Pamantul acesta . El a venit din slava Tatalui , dezbracandu-se de ea pt o vreme cand s-a intrupat pt a ne rascumpara . EL si-a indeplinit misiunea apoi a plecat la cer , patria SA .Filip 2. 5-11. EL a fost Singurul Strain v.18. Dar numai El poate vindeca depresia !
     1 . Cauzele depresiei
          - o cunoastere partiala a Domnului Isus v.19 ,, un prooroc “
          - moartea unui drag v.20
          - asteptari false v.21
          - necredinta in marturiile altora ( doar s-au uimit v.22-24 )
          - neincrezatori in profetiile Bibliei v.25
     2 . Manifestarile ei
          - izolarea de societate v.13
          - framantati de intrebari si ganduri v,14-15
          - ,,calatori prin ceata necunoasterii Domnului Isus ” v.16
          - tristete v,17
     3.  Strategia ,,Singurului Strain ” de a-i vindeca
          - Le devine partener de calatorie v.15
          - Ii provoaca la dialog v 17,19a
          - Le spune diagnosticul corect v 25
          - Le explica clar Scripturile v.27
          - A avut o partasie speciala la masa cu ei ! v.30
     4.  Semnele vindecarii
          - privirea li s-a limpezit v.31a
          - o cunoastere completa a Domnului Isus v,31b
          - reintoarcerea in societate v.33
          - purtatori ai unui mesaj experimentat de ei insisi v.34,35
Asemeni celor doi calatori spre Emaus pe drumul depresiei, Domnul Isus cel inviat poate si vrea sa-L cunosti si azi ,sa-ti dea vindecare pt ca numai EL – SINGURUL STRAIN  o poate face ! A Lui sa fie slava in veci ! AMIN

aprilie 25, 2011 Publicat de | Maturizare, Paste | | Scrie un comentariu

Paradoxurile naşterii lui Mesia (Mica 5:1-4)

Posted by statu pe 11 februarie 2011

Ce dă măsura unui om? Primele răspunsuri care ne sar în minte sunt: cultura lui, realizările lui, moştenirea lui? De aceea în ultimii ani asistăm la o inflaţie de dicţionare de personalităţi de tip Who’s Who care îşi caută victimele printre persoanele cu intenţii de ascensiune. Ce dă măsura unui om? Dacă ne mai frământăm puţin mintea am putea găsi şi altele: caracterul său, statura sa morală, binele care l-a făcut şi mulţimea celor pe care i-a ajutat. Ce dă măsura unui om? Probabil că nu este uşor să găsim un răspuns la această întrebare capitală, dar cred că viaţa unui asemenea om trebuie să fi avut un impact extraordinar nu numai pentru generaţia sa ci pentru mai multe generaţii consecutive. Un om cu adevărat mare, trebuie să fie acela care pe lângă toate acestea a avut o conştiinţă clară a vocaţiei şi, îndrăznesc să spun, a fost anunţat încă înainte de a se naşte. În aceste condiţii puţini oameni se mai califică să intre în galeria celor mai renumite personalităţi ale lumii. Despre unele personalităţi au fost inventate împrejurări speciale în care ar fi avut loc naşterea, semne pe cer şi anunţuri profetice.

Există o astfel de persoană celebră care în ciuda faptului că a trăit doar trei ani, viaţa sa a avut u Citeşte mai departe »

aprilie 25, 2011 Publicat de | Nasterea Domnului | | Scrie un comentariu

Cina Domnului – o zi deosebită

http://ungandbun.wordpress.com

(Matei 26.26-29)

I. Cina Domnului este o celebrare a mântuirii, a victoriei.
Aşa cum Paştele este sărbătoarea eliberării din robia egipteană, tot aşa Cina creştinilor este sărbătoarea eliberării de păcate, realizată prin trupul şi sângele lui Isus. Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele Domnului Isus, aşadar la Cină centrală este amintirea actului mântuitor al lui Isus!

II. Cina Domnului este o perspectivă asupra revenirii Domnului Isus.
Mântuitorul le spune ucenicilor că va cina cu ei în Împărăţia lui Dumnezeu. Isus aşteaptă în mod foarte realist o Împărăţie a păcii şi a belşuguluim, chiar dacă puterea noastră de a ne imagina această Împărăţie este limitată, atunci când El va reveni, va instaura vizibil Împărăţia lui Dumnezeu. Din această perspectivă Cina este şi o cină a speranţei şi a mângâierii pentru Biserică.

III. Cina Domnului, este o cină a părtăşiei,
cina instituie şi însufleţeşte părtăşia în biserică.

IV. Cina Domnului este o certificare a credinţei noastre
Prin bucăţica de păine şi prin rodul viţei în mod palpabil El ni se adresează nouă, îndurarea lui Dumnezeu vine peste noi. La Cină, El ni se adresează în mod personal, în mod special aici pot să dobândesc certitudinea că păcatele mele sunt cu adevărat iertate şi şterse.

ISUSE spre a ta iubire
Ne-ntoarcem, lăcrimând din nou
Şi îţi aducem mulţumire
În zi de dulce preamărire
DUMNEZESCULE… EROU!

aprilie 21, 2011 Publicat de | Paste | | Scrie un comentariu

Pregătire de florii

În Marcu 10, capitol pregătitor pentru intrarea Domnului Isus în Ierusalim, evanghelistul alege să ne dea câteva paradoxuri prin care pregătește răsturnarea valorilor de la cruce. Moartea va fi înghițită de viață prin înviere, dar și până atunci, lucrurile din jur nu sunt așa cum par la prima vedere …

1. Cei doi vor fi una (Mc. 10:1-12)
2. Adulții vor fi copiii (Mc. 10:13-16)
3. Cei dintâi vor fi cei de pe urmă (Mc. 10:17-31)
4. Cei ce slujesc vor fi adevărații stăpâni (Mc. 10:32-45)
5. Orbii văd cel mai limpede (Mc. 10:46-52)
Robul Domnului se pune la dispoziția cerșetorilor lumii acesteia!
Un orb fizic are o vedere spirituală perfectă („Fiul lui David = Mesia!“)
O cetate de oameni cu vederea fizică perfectă este oarbă de Florii și nu cunoaște vremea cercetării!
(după Warren W. Wiersbe – Gospel of Mark).

aprilie 16, 2011 Publicat de | Paste | , | Scrie un comentariu

ISUS – UN PROFET CA MOISE

(Articolul face parte din „Biblia profetică“)

Un “tip profetic” este o ilustraţie a unui aspect al planului profetic. Expresia face parte din aceeaşi familie de termeni cu “arhe-tip”, “proto-tip”, “ante-tip”.

Un tip profetic poate fi o persoană, un eveniment, un obiect de cult, o sărbătoare sau o anumită succesiune de sărbători din calendarul anual evreiesc.

Există oameni “epocali”, a căror viaţă marchează trecerea de la o etapă la alta în planul profetic. O astfel de persoană a fost Moise. Religia evreilor se numeşte “mozaică” după numele lui, la fel cum credinţa mântuitoare de astăzi este numită “creştinism” după numele lui Cristos. Legea dată de Dumnezeu pe Sinai este cunoscută drept “Legea lui Moise”, din acelaşi motiv.

Moise este unul dintre oamenii care continuă să ne vorbească şi astăzi de dincolo de moarte (comp. cu Evr.11:4c). Printre altele, Citeşte mai departe »

aprilie 4, 2011 Publicat de | Devotionale, Evanghelizare, Maturizare | , , , , , | Scrie un comentariu

   

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.