Pas(i)unea pastorilor

Pre-ocupari de pre-dicatori

Maturitatea Spirituala

Serban Constantinescu-26 06 2008

Efeseni 4:12-15

….pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire,, pentru zidirea trupului lui Cristos, pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare. la inaltimea staturii plinatatii lui Cristos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura prin viclemia oamenilor si prin siretenia lor in mijlocele de amagire: ci credinciosi adevarului in dragoste, sa crestm in toate privintele,  ca sa  ajungem la Cel ce este Capul: Cristos.”

Textul ciatat din Efeseni 4, vorbeste despre maturizarea spirituala.   Biblia invata ca viata crestina este o viata de crestere spirituala.  Stagnarea denota fie lipsa vietii, fie boala spirituala.  In viata crestinilor exista diferite stadii de crestere.  Conditia de copil reprezinta o conditie fiziologica normala, numai pentru cei nascuti de curand.  In epistola 1 Ioan sunt specificate trei stadii de crestere: copii, tineri si parinti.  Un copil al lui Dumnezeu care experimenteaza o viata duhovniceasca normala, creste;  Imaturitatea spirituala prelungita reprezinta o conditie patologica.

I. Dar care sunt mijloacele de crestere ale credinciosilor?
Sunt mijloace folosite in viata lor personala.  Dupa cum in viata fizica crestem hranindu-ne. sorbind aer curat si facand exerctii fizice, tot asa, crestem atunci cand ne hranim cu Cuvantul Scripturii, cand respiram aerul curat al dragostei lui Dumnezeu de la Golgota. cand lucram cu rugaciune ca sa facem voia lui Dumnezeu.  Dar, afara de viata personala, cresterea este asigurata de vietuirea impreuna a credinciosilor, in manifestarea vitalitatii bisericilor sau a adunarilor locale: centraliatea Domnului Isus Cristos, autoritatea Scripturii, lucrarea Duhului Sfant in viata unei adunari locale,supunerea reciproca a credinciosilor unii fata de altii, iata mijloace si conditii prin care credinciosii pot creste.

II. Cum se masoara maturizarea?
V. 13 foloseste expresia “pana veti ajunge toti la starea de om mare. la inaltimea plinatatii lui Cristos”.. Cresterea spirituala este crestere in asemanarea cu Domnul Isus Cristos.”   Doctrina care uneste pe credinciosi este invatatura deplinei suficiente a lui Cristos, in  viata personala si in viata comunitatii sfinte in care ne-a pus Dumnezeu

V. 15 devaluie coordonatele vietii de crestere a credinciosului,  a unei biserici locale: “ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele”.   Putem distinge trei coordoante:  Credinciosi = fiind practicanti ai credintei (ai acele credinte a carei Capetenie si Desavarsire este Domnul Isus Cristos (Evrei 12:2);

adevarul - nu este teorie despre adevar, ci este Adevarul - Cristos, aflat, crezut, trait si vestit;
dragostea care caracterizeaza cresterea spirituala este dragostea Lui, care genereaza, activeaza si promoveaza dragostea noastra.  Ea ne face sa cantam: “M-a biruit, Isuse-a Ta iubire    Acuma poti cu orice sa ma legi!”.

III. Dar cum  este cresterea spirituala potrivit chipului slavit al lui Cristos?
Este o crestere
-echilibrata, dezvaluind frumusetea caracterului crestin.  Este o crestere
-activa  pentru ca, un caracter crestin nu este doar frumos ci si
-harnic:
-harnic in adorarea lui Dumnezeu,
-harnic in slujirea lui Dumnezeu si a fratilor si
-in vestirea evangheliei la cei nemantuiti, -harnic in cea mai aleasa partasie:
-cu Intreit Unicul Dumnezeu,
-cu credincisii care Il iubesc pe Domnul Isus Cristos.

iulie 3, 2008 Scris de barzilaiendan | Devotionale, Maturizare, Zidire | | No Comments

Copyright in Teologie?

24 05 2007

M-a intalnit deunazi un prieten pe care nu-l cunosteam. A venit la mine cu un zambet mare pe buze si mi-a spus: Dumnezeu sa va binecuvinteze, frate Daniel. Mi-a placut tare mult ce ati scris pe Internet in problema aceea cu “plagiatul”. Am tiparit-o si am pus-o la “pastrare”. Am trimis-o la mai toti cunoscutii mei.” I-am multumit pentru apreciere. Despre ce era vorba?

Prin Martie 2007, pe Internet au inceput sa circule niste scrisori inveninate care cautau sa arunce cu noroi in cei care se straduiau sa intocmeasca un sistem de invatamant teologic in Romania. “nvinuirea era cu precadere de “plagiat”, dar ea se dovedea a fi doar un prilej pentru achitarea unor polite de dusmanie personala sau de grup. Dupa o noapte de nesomn, am pus in circulatie urmatorul mesaj:

Dragii mei
Toti gresim, in multe feluri. Exista insa greseli evitabile, care facute cu buna stiinta si repetate sistematic nu mai pot fi considerate greseli, ci o exprimare a rautatii.
Am fost la Corint si am vazut ruinele de acolo. N-am gasim insa si o biserica. Nu mai exista nici in Galatia de altadata. Se pare ca n-au tinut seama de avertismentul lui Pavel:

Galateni 5:13 Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea pamanteasca, ci slujiti-va unii altora in dragoste.
14 Caci toata legea se cuprinde intr-o singura porunca: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
15 Dar daca va muscati si va mancati unii pe altii, luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii.
16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti.
17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.
18 Daca sunteti calauziti de Duhul, nu sunteti sub lege.
19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.

Exista ocazii cand am avea dreptate sa fim rai, dar niciodata n-avem “DREPTUL” sa fim asa.
Asist de cateva saptamani la o sinucidere colectiva a unora care si-au facut interese personale sau de grup.
Refuz sa ma fac partas si va rog sa incetati acest schimb de mesaje publice (oare ce a mai ramas din “du-te la fratele tau, mai ia pe cineva cu tine”, etc. ?).

Probabil ca ati observat ca refuz sa multimplic aceste mesaje si sa le dau drumul pe lista Roboam_visitors.
Il rog mai ales pe cel ce sta in spatele adresei (…..) sa ma stearga de pe orice lista a dumnealui si sa nu-mi mai trimita gunoaiele editate acolo. II admir pe gunoierii care colecteaza resturile infectioase pentru a feri societatea de ele, depunandu-le la o groapa a izolarii, nu pe aceia care le iau de la groapa ca sa ni le puna in pragul casei.
II voi admira pe aceia care nu vor raspunde la batjocora cu batjocora. II voi respecta pe cei care au puterea sa binecuvinteze atunci cand sunt blestemati si sa iubeasca atunci cand sunt vorbiti de rau.
Ma voi alatura cu placere acelora care renunta procesul de “rinocerizare” a baptistilor romani. Iar pe cei care au parasit aceasta familie crestina ii rog sa “nu priveasca inapoi cu manie”. Lasati-ne sa ne vindecam singuri.

In ce priveste problema “imprumuturilor” de la altii, in afara lui Dumnezeu, care isi inspira copiii, nu stiu pe nimeni care sa poata pretinde ca are “drepturi de autor”. Sa ma explic:

1. Cand da portretul unui “teolog” dupa inima Lui, la sfarsitul pildelor din Matei 13, Domnul Isus il defineste astfel:
“De aceea orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi si lucruri vechi.”

Acestea sunt cele doua dimensiuni ale lucrarii noastre: sa scoatem pentru negot ceea ce am invatat de la altii (lucrurile vechi) si ceea ce ne inspira personal Dumnezeu (lucrurile noi).

2. Biblia, fara sa vorbeasca despre plagiatura, contine pasaje paralele aproape identice in cartile unor autori diferiti.

Mai toti stim ca Isaia 2:2-4 apare verbatum in Mica 4:1-3 (… muntele Casei Domnului va fi intemeiat ca cel mai inalt munte … toate Neamurile se vor duce cu gramada la el, etc. Din sabiile lor isui vor fauri fiare de plug … si nu vor mai invata razboiul. )

3. Metoda pedagogica a lui Pavel a fost incurajarea “preluarii de invatatura” nu ORIGINALITATEA:

“Si ce ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la Citeşte mai departe »

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | , , , | No Comments

Muzica este … cu cantec!

7 06 2007

Nu sunt specialist in limbaje, nici vorbite si nici scrise, nici umane si nici electronice. Le folosesc insa si pe unele si pe cele­lalte, uneori cu mai mult, alteori cu mai putin succes. Mi se inta­mpla adeseori sa am senzatia ca vreau sa spun ceva si nu pot, din cauza inabilitatii de a gasi cuvantul sau cuvintele potrivite. Pe de alta parte, mi se intampla destul de des sa ma regasesc in ceea ce au spus altii, de parca “mi-au luat cuvintele din gura”. Vorba lui Seneca: “Orice este bine spus de altii, imi apartine”.

Va propun o abordare a muzicii bisericesti dintr-un unghi nou, acel al limbajului produs sau folosit de noi pentru exprima­rea de sine sau pentru comunicarea dintre noi si ceilalti.

Asemenea vorbirii, muzica este si ea o forma de exprimare a trairilor ascunse ale inimii (aici in sensul stravechi de “anima”, ceea ce te anima, ceea ce te insufleteste). Asemeni cuvintelor, muzica este doar o haina in care ne imbracam trairile interioare.

Sinceritatea trairilor da nastere la sinceritatea limbajului folosit. Trairile trebuie sa fie intotdeauna sursa, izvorul de “prea plin”, din care izvoraste apoi exprimarea corespunzatoare. Nu uitati ce corectie i-a facut Domnul Isus femeii samaritene care era preocupata mai mult de “locul”, deci “forma exterioara”, a inchinarii adevarate:

“Femeie” i-a zis Isus „crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti închina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi va închinati la ce nu cunoasteti; noi ne închinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul si acum a si venit, cand închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se închina Lui, trebuie sa I se închine în duh si în adevar” (Ioan 4:21-24).

Este evident ca sinceritatea trairilor este prioritara in orice forma de exprimare. Lasand forma la o parte, Domnul Isus patrunde pana la adancimea trairilor inimii.

In ceea ce urmeaza nu dau nimanui lectii. Vreau doar sa exprim experienta mea in lucrarea de “vorbitor”, de “comunica­tor” al Evangheliei de pe platforma de predicator si pastor in biserica baptista Bethel din Los Angeles.

Cred ca exista un paralelism foarte clar intre exprimarea prin cuvinte si exprimarea prin muzica, intre comunicarea cu ceilalti prin cuvinte si comunicarea prin cantec. Dati-mi un defect al predicarii si va voi da un corespondent muzical al lui. Iata cateva exemple:

1. Inspirat si neinspirat

In problema rostirii predicilor mi s-a intamplat sa vorbesc “la cald”, sub inspiratia de moment a Duhului si sa simt cum vorbele si ideile imi sunt “inspirate” de Duhul Sfant. Ascultatorii mi-au confirmat apoi ca au simtit si ei ceva special, un fel de “cerce­tare” adanca in inimile lor asemanatoare cu cei care l-au ascultat pe Petru la Rusalii: “Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima si i-au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Frat­ilor, ce sa facem?” (Fapte 2:37).

Am trait insa si experienta opusa. Mai ales cand am dorit sa repet o predica sau un studiu care facuse initial, acolo unde l-am spus, o impresie puternica. Mi s-a intamplat sa n-am nici un fel de vlaga. Vorbirea era “la rece”, neprimita de ceilalti. Vorbele veneau inapoi spre mine ca niste boabe de grau aruncate intr-un nevazut perete.

Pentru ca este tot un limbaj, si muzica poate da nastere la aceleasi experiente. Exista ocazii in care “ni se furnica pielea” sub influenta unei melodii si sunt ocazii in care, mai ales atunci cand cantam cantari pe care le cunoastem “pe dinafara”, nu mai reusim sa le traim si “pe dinauntru”.

2. Mesaj personal sau vorbire de rutina

Nu tot ce spun eu este o predica! Slava Domnului pentru aceasta! Vorbesc de multe ori cu cei din jur folosind vorbe banale, angajandu-ma intr-un fel de “conversatie alba”, lipsita de orice fel de culoare sentimentala.

Paralela muzicala este fredonarea unei melodii care ne place, repetarea unui refren care ni s-a agatat cumva de memorie si suna asemeni unei placi de patefon stricate. Uneori este vorba despre un “slagar” auzit intamplator la radio, alteori este ecoul unei cantari din orele petrecute la biserica. In adunarile cres­tine, cel mai clasic exemplu de “cantare alba” este umplerea tim­pului cu o “cantare comuna”, darea ei numai asa “ca sa avem timp sa pregatim altceva, mai important”. Am ajuns chiar sa sub­liniem inconstienti lipsa de importanta pe care o acordam unor asemenea “cantari cumume liturghice” prin vorbele pe care le folosim: “Da o cantare comuna pana urca corul …”, “Sa ne sculam si sa cantam o cantare comuna ca sa ne mai desmortim putin” (de parca ar fi un mare pacat sa ne sculam si sa ne miscam putin fara sa cantam ceva, in liniste sau in cateva momente de comunicare spontana cu cei din jurul nostru). Am participat la o conferinta in care, din respect pentru cantarea ca si inchinare adevarata, vorbitorul ne-a indemnat sa ne invioram putin intre doua prelegeri ridicandu-ne si masand putin umerii celui de la dreapta si de la stanga noastra. A fost ceva neobisnuit intr-o adunare crestina, dar cred ca a fost mai corect din punct de ved­ere al sinceritatii noastre.

3. Vorbirea de dragul de a te afisa pe tine

Exista oameni care vorbesc ca sa fie auziti de ceilalti si predi­catori carora le place sa vorbeasca pentru ca-si aud cu placere propria voce. Mi s-a intamplat si mie. Chiar si acum, imi dau seama adeseori ca ascult predicile altora nu neaparat pentru a auzi ceea ce-mi vorbeste Dumnezeu, ci ca sa vad cum as fi predi­cat eu din pasajul sau din subiectul acela. Este, cred, un fel de deformatie profesionala. De fapt, in primii ani de activitate, vaz­and probabil ceva suspect in felul in care ma comportam la amvon, fratele Simion Cure mi-a zis: “Danila, vezi ce vrei sa fi si ce vrei sa faci. Biblia vorbeste despre pastori numindu-i si “priveghetori”. Sunt insa unii carora le place sa vorbeasca doar ca sa-si auda glasul, ca femeia careia ii place sa se uite in oglinda … Acestia nu sunt priveghetori, ci privighetori! Cauta si baga bine de seama …”

Paralela cu limbajul muzical este evidenta! “Programele” bisericilor noastre sunt Citeşte mai departe »

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | , | No Comments

Sacru si Sacramental

13 06 2007

Introducere:

De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si “noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de “distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de “sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt “cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii se manifesta in citeva aspecte distincte.
Biserica este “sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

- alegerea ei in Christos
- comportamentul ei deosebit de al lumii
- atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul “sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii “sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este “litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este “latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, “entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut “slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si neoprotestanti, un reprezentant al Bisericiii istorice traditioanale a spus: “Cred ca diferenta dintre noi se vede cel mai bine in pozitia pe care o ocupa preotul in timpul slujbei dumnezeiesti. La noi preotul slujeste cu fata spre Dumnezeu (altar) si cu spatele spre oameni, la domniile voastre, preotul serveste cu fata spre oameni si cu spatele spre Dumnezeu (locul altarului).”

In aspectul liturgic, activitatea preotului este indreptata spre Dumnezeu. Oficiantul este un intermediar care-i duce pe oameni la Dumnezeu (de aici aspectul de solemnitate celesta, de iesire din lumea cotidiana, de atemporal, de transcendenta).
Spre deosebire de preotii istorici, predicatorii neoprotestanti activeaza preponderent spre oameni cautind sa-i duca pe ei la Dumnezeu (de aici aspectul de evanghelizare, de chemare la credinta si la pocainta).

Necazul cu ambele feluri de slujire este ca amindoua pot degenera in formalism sau in mahalagism.
“Scarul” din atmosfera Bisericii istorice poate fi atit de lipsit de preocuparea pentru cei prezenti incit Biserica poate tolera forme aberante, ca anii in care liturghia s-a rostit in Romania in limba slavona, total neinteleasa de cei prezenti la slujbele Bisericii. In astfel de cazuri, oamenii resimt doar o frica pagina, geamana cu sentimentul religios din toate religiile lumii.

“Sacrul” protestant preocupat excesiv de ceea ce simt oamenii poate degenera si el in spectacole de amuzament sau distractii ieftine, la care nu este chiar asa de sigur ca participa si Dumnezeu. Stacheta admisibilului este coborita foarte jos din dorinta de a acomoda toti noi venitii si a le inlesni sa se simta “ca acasa”. Se uita ca acest “ca acasa” trebuie sa insemne in ultima instanta “ca acasa la Dumnezeu”!

Unde se poate trage linia dintre admisibil si inadmisibil? Cum sa reusim sa tinem in balans si cinstirea lui Dumnezeu (”worship”) si bucuria oamenilor (”partasia”) ?
Cred ca aici este rolul si responsabilitatea celor care sunt asezati in fruntea Bisericii. Vai de cei ce fac ce place poporului si uita de placerea Domnului! La fel de vai si pentru aceia care umbla asa de sus cu capul prin nori, ca nu mai au picioarele pe pamint!

Eu marturisesc nevrednicia si nepriceperea cu care am trecut de multe ori peste linia aceasta fina de demarcatie. Ma pocaiesc pentru ocaziile cind L-am uitat pe Dumnezeu cautind sa plac oamenilor, si de ocaziile in care, mindru in spiritualitatea mea, i-am dispretuit pe cei din jurul meu.

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | , | No Comments

Viata in Asociatie

14 09 2007

Scriu acest post sub influenta “Adunarii ecumenice de la Sibiu” si a “Conventiei bisericilor baptiste romane din USA si Canada,” care a avut loc la inceputul lunii Septembrie la Kitchener, in Canada)

Unul din lucrurile greu de atins in viata aceasta este “unitatea”.

Domnul Isus, care a trait o vreme printre noi si ne-a cunoscut “la fata locului” si “la limita posibilitatilor” noastre a facut din “unitate” subiectul uneia din cele mai solemne ruhaciuni a Lui, cea din Ioan 17 (”Ma rog ca ei sa fie una” apare acolo ca o realitate pe care “numai Dumnezeu o poate realiza”.)

Unitatea nu inseamna “uniformitate”, ci armonia diferentelor, ca in celebra explicatie a apostolului Pavel din 1 Corinteni 12 - ilustratia “madularelor din trup”). Viata presupune o “unitate in diversitate”. Ori tocmai aceasta realitate a “diferentelor” este cel mai mare obstacol in calea “unitatii” asa cum o dorim noi astazi si cum si-o imagineaza unii dintre noi.

Orice vreme de tranzitie, fie ca este vorba de tranzitia romanilor care au venit aici in America sau de cea a romanilor care au intrat in Europa, scoate in evidenta tensiuni produse de faptul ca nu “ne schimbam toti cu aceiasi viteza”. De obicei tinerii (tineretea n-are nici o legatura cu varsta) o iau la fuga in fata, iar batranii (nici batranetea n-are nimic de a face cu varsta; stiu adolescenti care s-au nascut batrani si varstnici care n-au imbatranit nicioata!)  evolueaza cu cele trei viteze stiute de mine din copilaria mea moldovana: “incet, incetutz si pi loc”.

Existenta tensiunilor datarate diferentelor dintre noi poate fi depasita numai prin “maturizarea” noastra spirituala, prin studiu biblic si prin facerea unei distinctii categorice intre “forme” (care se schimba mereu de cand lumea! Cine s-ar mai imbraca si ar mai canta astazi ca iudeii din prima biserica de la Ierusalim?) si “principii” (care sunt valabile oricand, oriunde si care ne definesc existenta). Altfel, nasul va zice urechii: “N-am trebuinta de tine!” si fierea ii va spune pancreasului: “Pentru ca nu esti ca mine, nu esti din trup!” Diversitatea ilustrata prin analogia cu madularele trupului trebuie extinsa de la nivelul credinciosilor din aceiasi biserica locala, la nivelul vietii colective a bisericilor din “asociatie”. Altfel, scarpinarea nasului va scoate mereu sange …

Din cauza absentei “in trup” a Domnului Isus, marele nostru Pastor si Imparat, riscam mereu sa Citeşte mai departe »

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | | No Comments

Manualul slujitorului

1 Timotei

1. Temelia lucrarii este caracterul - nu abilitatile profesionale.

2. Natura lucrarii este sa slujesti altora - nu sa fi slujit.

3. Motivatia lucrarii este dragostea - nu puterea sau banii.

4. Adevarata masura a slujirii este sacrificiul - nu succesul.

5. Autoritatea lucrarii este supunerea fata de Dumnezeu - nu pretentiile personale.

6. Scopul lucrarii este glorificarea lui Dumnezeu - nu slava noastra.

7. Resursele lucrarii sunt studiul si rugaciunea - nu un manual de marcheting si increderea in sine.

8. Persectiva lucrarii este crestere -  care ar trebui sa fie in maturitatea nu in numarul membrilor.

9. Puterea lucrarii este Duhul Sfant - nu sunt programele perfecte.

10. Modelul lucrarii este Domnul isus - nu o corporatie sau un om.

11. (Rasplata lucrarii este ceea ce vom putea pune la picioarele Domnului - nu ceea ce putem pune pe fruntea noastra.  - DB)
- Warren W. Wiersbe

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | , , | No Comments

Seven lessons from Paul on how to last in ministry

by Rick Warren

Admit it pastors. Sometimes we get tired, burnt out, and all we want to do is quit. But God has called us to keep going. Ministry isn’t a 100-yard dash. It’s a marathon. If you’re going to fulfill your calling, you’ve got to keep going. But how?

The Apostle Paul understood the demands of ministry. He understood what it was like to sacrifice everything to fulfill God’s calling. He understood what it was like to be misunderstood, underappreciated, and physically exhausted. In 2 Corinthians 4 he shares seven principles for lasting in ministry.

1. Learn to enjoy the grace of God. “Therefore, since God in his mercy has given us this new way, we never give up” (2 Corinthians 4:1 NLT). Paul knew the only reason he had a ministry was because of God’s grace. So often we hear Satan whispering in our ears that we’re not good enough, not smart enough, and not “spiritual” enough to be a pastor. We need to remember that God does everything to us, through us, and for us by grace through faith. It’s all a gift. God knows every stupid thing I will ever do in ministry and he still chose me.

Give up the pretense that there’s anything you’ve done to earn your place in ministry. If you don’t get it, you’ll be in the performance trap all your life. You’ll never be good enough. And you’ll burn out in no time.

2. Be authentic. “Instead, we have renounced shameful secret things, not walking in deceit or distorting God’s message, but in God’s sight we commend ourselves to every person’s conscience by an open display of the truth” (2 Corinthians 4:2 NLT). Paul tells his readers, “What you see is what you get.” He wasn’t hiding anything. If you’re going to last in ministry, you’ve got to be what God has called you to be. You’ve got to take off the mask. If you try to live your life on someone else’s script, you’ll always be afraid of being exposed, and you’ll always be under stress. You don’t have to be perfect for God to use you, but you do have to be honest.

3. Remember it’s not about you. If you don’t, you’ll either get bitter or prideful. When you don’t remember it’s not about you, you take everything personally. Someone looks at you cross-eyed, and you’re ready to quit. The average pastor quits because of seven critics. In 29 years as pastor of Saddleback, I’ve discovered that the critics leave. On the other hand, if the critics stay, the pastor goes. You’ve got to decide, who is going to stay – you or your critics? If it’s not about you, then the criticism isn’t about you either.

To last in ministry, you’ve got to check your motivation. The why always determines the what and the how long. If you’re doing ministry for yourself or the approval of others, you’re not going to last. If you want the approval of others, there are far easier ways to do it than being a pastor. So you’ve got to be constantly asking the question, “Why am I doing what I’m doing?”

Twice in this passage (in verses 5 and 11), Paul tells his readers why he does what he does – for Jesus’ sake. Why does he deal with the whippings, imprisonments, and criticism (2 Corinthians 11)? For Jesus’ sake. His motivation isn’t his own well-being, but the global glory of God. And he’d do whatever it takes to see that expand.

You’ve got to live for an audience of one. If you don’t get over the fear of criticism, you’ll never last in ministry.

4. Accept your own limitations. “Now we have this treasure in clay jars, so that this extraordinary power may be from God and not from us” (2 Corinthians 4:7 NLT). Paul says we’re all fragile and breakable. And that’s a good thing. It’s through our weakness that others can see God’s power.

Unfortunately, we don’t like being clay pots. Instead we try to be invincible. The quickest way to burn out in ministry is to try to be Superman. You can’t solve everyone’s problem. The pastor who is available to people all the time isn’t worth much when he’s there. Even Jesus couldn’t be everywhere at one time when he was on this earth. Why would you think you can be in four meetings at the       same time?

I remember the end of my first year at Saddleback. We had about 150 people. About 80 of those were new believers. I felt like the caretaker of an orphanage. And I was burnt out. I was working 18 hours a day and doing everything. The last Sunday of 1980, my exhaustion led to me fainting during a sermon. I couldn’t do everything. Neither can you.

5. Do everything out of love. “For all this is because of you, so that grace, extended through more and more people, may cause thanksgiving to overflow to God’s glory” (2 Corinthians 4:15 NLT). Paul says everything he does is for the benefit of others. He doesn’t do it for himself; he does it for others. He does it for love. Many people throughout the years have criticized Saddleback for using seeker sensitive services. Being seeker sensitive is just about being polite. It’s thinking of people who don’t know Christ before yourself. When you have guests over for dinner, you do some things differently than you might if it were just family. You use the right utensils, you use the nice dishes, and you make every effort to be extra friendly. Why? You recognize that you have guests.

Ministry has to be based on that kind of love. You’ve got to think of others before yourself. If you don’t love those you’re ministering to, ministry will be a long, almost unbearable road. You won’t make it. You must be motivated by love – love for God and love for others.

6. Make time for daily renewal. “Therefore we do not give up; even though our outer person is being destroyed, our inner person is being renewed day by day”      (2 Corinthians 4:16 NLT). We’re all getting older and breaking down physically. We can slow the process, but we can’t reverse it. But we don’t have to break down internally. How do we avoid that? Paul says we get renewed “day by day.” Paul got recharged every day, and we should too.

I once owned a car that lasted 20 years because it was serviced regularly. You’re not going to last 20 years in ministry if you aren’t serviced regularly. You’ve got to divert daily, withdraw weekly, and abandon annually. Do something fun every day. Take a Sabbath day of rest every week. Get away for a vacation every year. You need to rest and recharge. In fact taking a Sabbath is so important that God commands it right along with not lying and not killing people. You need rest if you’re going to last in ministry.

7. Live in light of eternity. “For our momentary light affliction is producing for us an absolutely incomparable eternal weight of glory. So we do not focus on what is seen, but on what is unseen; for what is seen is temporary, but what is unseen is eternal” (2 Corinthians 4:16-17 NLT). Remember Paul experienced all kinds of trials. He was beaten, shipwrecked, and criticized, but he called them just momentary afflictions. Why? He had an eternal perspective.

That was Jesus’ perspective. The author of Hebrews tells us that Jesus endured the cross for the joy set before him. If we’re going to deal with the demands of ministry, we must focus ourselves on eternity. When you have your eyes on eternity, your struggles will seem small. Only he who sees the invisible can do        the impossible!

You’ve been called to be on the front lines of what God is doing in the world. I’m convinced that pastors are the most underappreciated change agents on the planet. God wants to change the world through you. But it won’t happen today. And it won’t happen tomorrow. You’ve got to be committed to ministry for the long haul. These seven principles can help you do just that.

iunie 27, 2008 Scris de barzilaiendan | Pentru lucratori | | No Comments

David - —Cresterea prin conflicte

Desi se crede adesea ca un copil al lui Dumnezeu este scutit de conflicte, realitatea demonstreaza contrariul. Conflictele nu sunt un semn de pedepsire, ci o dovada a preocuparii lui Dumnezeu pentru formarea caracterului nostru. Domnul Isus insusi a “invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit”.

Viata lui David, “un om dupa inima lui Dumnezeu”, a fost caracterizata de conflicte de la inceput si pana in pragul mortii. oare sa fim noi scutiti? Iata o schita a vietii lui David, asezata pe starile conflictuale oprin care a trecut.

1. Conflict in copilarie – 1 Sam. 16
2. Conflict cu uriasii – 1 Sam. 17
3. Conflict intre imparati 1 Sam. 18-19
4. Conflict -  indoiala – 1 Sam. 20-23
5. Conflict cu un nebun – 1 Sam. 25
6. Conflict launtric – 1 Sam. 26-30
7. Conflict cu tristetea – 1 Sam. 31; 2 Sam. 1-3
8. Conflict cu Dumnezeu – 2 Samuel 5-6
9. Conflict – rugaciuni neascultate – 2 Sam 7-8
10. Conflict – porniri nestapanite – 2 Sam. 11-12
11. Conflict cu un copil rebel – 2 Sam. 13-18
12. Conflict pe patul de moarte – 2 Sam. 19-24


—Studiul I.  Conflicte in copilarie
Se spune in psihiatrie si psihologie ca toate conflictele din copilarie lasa urme adanci asupra spiritului uman. Ei bine, David n-a avut o viata prea “comoda” aca sa la el!

—  a. Neglijat de parinti – 1 Samuel 16:11
—  “A mai ramas cel mai tanar, dar paste oile”
—  “Trimite sa-l aduca, fiindca nu vom sta la masa pana nu va veni”

—  b.  Batjocorit de fratii lui  – 1 Samuel 17:28
—  “Iti cunosc eu mandria si rautatea inimii. Te-ai pogorat ca sa vezi lupta.” Fratii sai au spus asta desi STIAU ca David fusese uns de Samuel !!!

c. Ales de Dumnezeu
— Ce a vazut Dumnezeu in acest copilandru?
Ciobanasul ales sa fie imparat
Psalm 78:70-72
1 Samuel 17:34-35

—Studiul II.  Conflict cu uriasii – 1 Sam. 17
Adevarata credinta a cuiva se vede atunci cand se intalneste cu probleme sau dusmani care-i depasesc cu mult posibilitatile.

1. Credinta cu actiune
2. Credinta cu autoritate
3. Credinta cu motivatie corecta
4. Credinta cu Citeşte mai departe »

iunie 25, 2008 Scris de barzilaiendan | pe personaje | , , | No Comments

O femeie inteleapta

Mat. 12:42; 1 Regi 10:1-13

Introducere: Cartea Proverbelor se incheie cu un exemplu surprinzator. “n loc sa ne dea ilustratie de intelepciune un barbat, ne este oferit portretul unei … femei. Da exista femei intelepte, mai intelepte decat multi barbati. Solomon n-a putut fi dat ca exemplu. Este una sa sti intelepciune si alta sa o traiesti pentru tine insuti.
* Ar trebui sa schmbam problemele intre noi, caci fiecare ne pricepem de minune sa rezolvam problemele altora …

In ce a constat intelepciunea imparatesei din Seba?

I. A stiut sa foloseasca ocazia (1 Regi 10:1).
Viata trece pe dinaintea nopastra cu tavele pline de ocazii. Foarte putini stiu sa se foloseasca de ele. Ei sunt prea comoz sau prea ocupati ca sa le vada si ca sa le foloseasca.

* Ne place sa traim intr-o casa curata, dar nu ne place sa facem curatenie. Ne place sa fie ordine in casa, dar nu ne place sa punem lucrurile la loc … etc.

Imparateasa din Seba a plecat spre Ierusalim … cu ce companie aviatica ? Sau cu masina cu aer conditionat, etc. ? Femeia aceasta a fost gata sa se deplaseze, sa faca efort sa schimbe ceva ca sa foloseasca ocazia de a vedea ceea ce n-a mai vazut lumea …

* Este o mare deosebire in felul in care cautam noi de lucru si cum cauta de lucru mexicanii. Ei cauta o ocazie! Nu ma intreba ce stiu sa fac. Spune-mi de ce ai nevoie si am sa ma dau peste cap sa fac eu.
Dorinta de a iesi din obisnuit si din comoditate este conditia progresului.
Unii ar vrea sa li se imbunatateasca situatia, dar sa continue sa faca ceea ce fac acum!

II. A stiut sa puna intrebari.
Gradul de intelepciune sa masoara prin calitatea intrebarilor pe care stim sa le punem.
Intrebari “albe”: “Ai venit?” “Te-ai sculat?” “Alo, esti acasa?”
Vai! Cate vorbe fara rost aude Dumnezeu in rugaciunile noastre …
Tu ai venit astazi curios inaintea Domnului? Vrei sa afli ceva ? Sti sa pui intrebari? Este intre noi Unul mai mare decat Solomon …

III. A stiut sa provoace darnicia prin daruri. (1 Regi 10:10-13).
Putea sa nu-i dea nimic lui Solomon … Si asa avea prea mult. Putea spune: “Ai destule. Plec acasa.” I s-ar fi raspuns: “Drum bun si cale batuta, doamna.”

Imparateasa a stiut insa sa provoace darnicia lui Solomon. A primit in schimb “ce a dorit, tot ce a cerut, si i-a mai dat si pe deasupra …”
Desteapta femeie!

Incheiere: Unde este Domnul Isus in toata aceasta intamplare?
El este chiar la mijloc. Femeia venise pentru Solomon. Domnul Isus subliniaza tragedia contemporanilor care Il aveau pe Dumnezeu in vizita si … nu-l bagau in seama. Tu ce faci?

iunie 25, 2008 Scris de barzilaiendan | Evanghelizare, Familie, pe personaje | , | No Comments

Ce a invatat bogatul in iad?

Luca 16:19-31

Introducere: Ca raspuns la batjocora fariseilor, care rtocmai auzisera pilda ispravnicului necredincios, Domnul Isus face doua lucruri: ii mustra pe fata si le spune pilda bogatului nemilostiv. Semnificatia pildei este clara: anumiti oameni vor invata pana la urma, dar pentru ei va fi prea tarziu.
Ce a invatat bogatul in iad ?

I. Ca este frate cu saracul. “Parinte Avraame …” v. 24

II. Ca are nevoie de Lazar!

III. Ca nu se poate trece din rai in iad sau invers.

IV. Ca fratii lui au nevoie de Evanghelie

V. Ca mantuirea este doar pe pamant

VI. Ca necredinta se vede in lucrurile mici
“Daca nu asculta … nu vor asculta …” v.31

iunie 25, 2008 Scris de barzilaiendan | Evanghelizare, Inmormantare | | No Comments

« Intrări Precedente