Boaz – Răscumpărătorul din Betleem

(Ticu Moisa)

IUBIŢI  CITITORI,

În cadrul călătoriei noastre prin Cartea Sfântă, vom face acum al optulea popas oprindu-ne la a opta carte a Bibliei, respectiv cartea RUT care, potrivit unui comentator român de prestigiu, este „o oază de credincioşie faţă de Dumnezeu într-o perioadă de idolatrie şi apostazie“. Aceasta pentru că acţiunea povestită, sub inspiraţia Duhului Sfânt, de către un autor anonim se petrece pe vremea Judecătorilor, perioadă la care ne-am referit deja în mesajul anterior. A fost o vreme de confuzie descrisă printr-o expresie foarte sugestivă, repetată de câteva ori, şi anume: „în vremea aceea, nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce-i plăcea“. (Jud. 17.6; 21.25 etc.)

În plus, în cartea Judecătorilor, observăm desfăşurându-se de 7 ori acelaşi scenariu:

¨ apostazie şi idolatrie;

¨ pedeapsă şi robie;

¨ pocăinţă şi strigăt după ajutor;

¨ izbăvire şi restaurare.

Personajele principale ale cărţii Rut, care preia firul din Judecători, dar dintr-o altă perspectivă, sunt: Naomi, Rut şi Boaz. Acestora li se adaugă câteva personaje care au un rol secundar: Elimelec, Mahlon, Chilion, Orpa, ş.a.

Primele şase versete ale cărţii Rut – care este un model de sobrietate stilistică ce concurează cu reporteri şi jurnalişti de marcă – ne introduc în miezul evenimentelor. Să le citim:

GÂNDURI DESPRE LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC

(Ticu Moisa)

 Text: Gen. 17.1-8

Introducere: Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul cel viu şi adevărat, nu este numai Dumnezeul harului (1 Petru 5.10), Dumnezeul mântuirii (Ps. 79.9), Dumnezeul dragostei şi păcii (2 Cor. 13.11), Dumnezeul răbdării şi mângâierii (Rom. 15.5), Dumnezeul izbăvirilor (Ps. 68.20), Dumnezeul nădejdii (Rom. 15.13), dar şi Dumnezeul legământului (concept inclus chiar şi în numele WHWH redat prin Iehova, adică Domnul).

Chemarea lui Avraam (Gen. 12.1-3) era însoţită de 5 binecuvântări mari:

(a) un prestigiu mare (voi face din tine un neam mare)

(b) o personalitate mare (îţi voi face un nume mare)

(c) o protecţie mare (voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta)

(d) o pedeapsă mare (voi blestema pe cei ce te vor blestema)

(e) o posteritate mare (toate familiile pământului,  binecuvântate în tine).

Legământul iniţiat de Dumnezeu cu robul Său Avraam (Gen. 17) era:

1. personal (îl fac cu tine, vers. 4)

2. puternic (în puterea lui, Eu voi fi Dumnezeul tău …, vers. 7b)

3. perpetuu (va fi un legământ veşnic, vers. 7b).

Prin acest legământ necondiţionat (spre deosebire de legământul mozaic sau cel davidic), Domnul i-a promis lui Avraam cel puţin

Superlativele dragostei lui Dumnezeu

Ioan 3:16

 florin

Cand eram la seminar aveam acest verset impartit in 12 superlative. Este vorba de Ioan 3,16 impartit in 12 parti, din care se scoate tot ce se poate. Este real, este practic si instructiv. Suntem in luna nasterii mantuitorului. Dumnezeu ne-a dat pe Fiul Sau pentru ca ne-a iubit, pentru ca doar asa putea sa ne aduca din nou la Sine. Noi am fost creati pentru Dumnezeu, va mai amintiti? (vezi gradina Edenului) De aceea aici in lume ne simtim adesea ca o pasare plecata din cuibul ei. Da suntem plecati si dusi inca foarte departe…

Iata cum este dragostea lui Dumnezeu!

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16)

1        Singurul izvor de binecuvântare (Dumnezeu)

2        Cea mai mare dragoste (fiindcă atât de mult a iubit)

3        Cel mai mare obiect pe care dragostea îl poate cuprinde (lumea)

4        Cel mai înalt nivel al dragostei (încât a dat)

5        Cel mai mare dar (pe singurul Său Fiu)

6        Cel mai mare număr care poate fi cuprins (pentru ca oricine)

7        Cea mai simplă condiţie (crede)

8        Cel mai demn de încredere (în El)

9        Scăparea de cel mai îngrozitor destin (să nu piară)

10    Cea mai mare alternativă pentru pieire (ci)

11    Cea mai mare asigurare (să aibă)

12    Cel mai mare câştig (viaţa veşnică)

Cine a venit la noi?

WWW

Text: Ioan 1

În proologul său, Ioan ne spune cine a venit la noi.

I. Creatorul – 1:1-14

Ca să ne facă fii

II. Mântuitorul – 1:15-34

Ca să ne salveze

III. Domnul – 1:35-51

Ca să ne conducă

Aproape creștin …

Andrei C.

Text: Romani 1

Sunt multe lucruri necesare dar care nu sunt dovezi ale
mântuirii. Problema este că mulți oameni, dintre ei creștini, își justifică mântuirea prin aceste dovezi false. Siguranţa mântuirii este importantă și de dorit dar o siguranţă falsă a mântuirii nu este de nici o valoare!

1. Un om poate avea o sumedenie de cunoştinţe, altfel spus multă lumină. el poate şti multe lucruri despre dumnezeu şi despre voia lui, poate şti multe despre hristos şi căile sale, dar cu toate acestea să fie doar un “aproape creştin”.

a. Apostolul ne spune despre unii care “măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu” (Romani 1:21).

b. Nu orice cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos conduce un suflet în viaţa veşnică. Altfel de ce ar mai pieri demonii? Ei au mai multă cunoaştere a lui Dumnezeu decât orice om de pe faţa pământului.

c. Fariseii erau posesorii unei cunoaşteri superioare: “tu, care te numeşti Iudeu, care te reazemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui” (Romani 2:17). Totuşi, ei erau o generaţie de ipocriţi.

Dar mai este cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos care mântuieşte, cunoaştere care include consimţământul minţii dar şi consimţământul voinţei. Dar a şti pentru a practica această ştiinţă – iată care este cerinţa Evangheliei, şi ceea ce face un om să fie un creştin deplin. Oricâtă cunoaştere ar avea un om despre Dumnezeu şi despre Domnul Iisus Hristos, dacă această cunoaştere nu este una mântuitoare (cunoaştere însoţită de afecţiune şi aplicaţie), persoana respectivă este doar un “aproape creştin”.

2. Un om poate avea daruri remarcabile şi măreţe, chiar daruri spirituale, şi cu toate acestea să nu fie decât un “aproape creştin”.

a. Balaam a făcut o rară şi limpede profeţie referitoare la Hristos, şi totuşi el nu a beneficiat de pe urma lucrării lui Hristos.

b. Iuda avusese daruri speciale; el fusese un predicator al Evangheliei. Iar Domnul nostru Iisus Hristos nu l-ar fi pus la lucrare şi nici nu l-ar fi făcut potrivit pentru lucrare.

c. Cărturarii şi Fariseii erau oameni ai darurilor măreţe, şi totuşi despre ei se scrie: “unde este înţeleptul? Unde este cărturarul?” (1 Corinteni 1:20).

d. “Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Corinteni 1:18). Cine sunt cei care pier? Cine este înţeleptul şi învăţatul? Atât grecul cât şi iudeul, pentru că ei sunt numiţi “cei care pier”.

3.  Un om poate face o mărturisire de credinţă măreaţă, poate face multe fapte exterioare de evlavie, dar să fie totuşi doar “aproape creştin”

a. “Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 7:21), ceea ce arată că nu oricine face o mărturisire a lui Hristos va fi considerat prin aceasta a fi un adevărat ucenic al lui Hristos.

b.  Şi ce mărturisire evlavioasă a avut Iuda! El L-a urmat pe Hristos, a lăsat totul pentru Hristos, a predicat Evanghelia lui Hristos, a scos demoni în Numele lui Hristos, a mâncat şi a băut la masă cu El. Cu toate acestea, Iuda a fost un ipocrit.

c. “Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtaţi numele lui Israel, şi care aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, care aţi jurat pe Numele Domnului, şi care chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!” (Isaia 48:1).

A-L pretinde pe Hristos este echivalent cu a-L avea atunci când nimeni nu se dezice de El, dar a-L mărturisi pe Hristos reprezintă a stărui înaintea Lui şi a suferi pentru El, atunci când ceilalţi I se opun.

4. Mergând mai departe, un om poate ajunge departe în opoziţia sa faţă de păcat, şi totuşi să nu fie decât “aproape creştin” -

a. un om poate fi convins de păcat, şi totuşi să nu fie decât un “aproape” creştin, fiindcă poate fi raţională, poate fi alungată din inima omului, şi poate veni dintr-o conştiinţă naturală.

b. un om poate chiar să jelească pentru păcat, şi totuşi să nu fie decât “aproape creştin”. Astfel a făcut Saul. Astfel a făcut Esau, la pierderea dreptului său de întâi născut.

c. un om poate face o mărturisire generoasă cu privire la păcatele sale, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi a oamenilor, şi totuşi el să rămână doar “aproape creştin”. Cât de autentic şi-a mărturisit Saul păcatul său înaintea lui David?

d. un om poate să renunţe la păcat, şi totuşi el să nu fie decât “aproape creştin”.Simon magul, când îl aude pe Filip predicând lucruri legate de Împărăţia lui Dumnezeu, îşi abandonează ocupaţia de vrăjitor, şi crede.

Când ai nevoie de mijlocitor?

Text: Numeri 11:1-3

A) Când relaţia ta cu Dumnezeu este ruptă

• Datorită cârtirii (Numeri 11:1; 14:1-2) – o exprimare indignată a nemulţumirii, prin murmure, plîns, bocet, strigăt.
• Datorită desconsiderării lui Dumnezeu (Numeri 14:11)
• Datorită necredinţei (Numeri 14:11)
• Datorită trăirii în plăcerile naturii corupte (Iuda 16)
• Datorită unei inimi mândre (ce se exprima prin cuvinte trufaşe) (Iuda 16)
• Datorită unui caracter făţarnic (linguşeală pentru beneficii) (Iuda 16)

B) Când ai parte de judecata Sa (foc mistuitor)

• Când păcătuieşti cu voia, în deplină cunoştinţă de cauză (Evrei 10:26-27)
• Când beneficiezi de influenţa Mântuitorului, dar trăieşti în păcat (Evrei 6:4-8; 2Petru 2:20-21)
• Când desconsideri Împărăţia lui Dumnezeu (principiile, legile) (Evrei 12:28-29)

C) Concluzia:

• Domnul Isus este modelul Mijlocitorului desăvârşit (2 Timotei 2:1-5)
• Situaţiile de urgenţă solicită măsuri de urgenţă (Mijlocirea) (Iacov 5:13-16)

Petru Ciucur

Inima lui Ieremia

Inima – CENTRU DE COMANDĂ

Cartea de referinţă: Ieremia

Oamenii au / dețin în inimă cele mai adânci emoţii, dorinţe, pasiuni (vicii), valori (comori materiale, referitoare la sine, reputaţie etc.): 31:20; 38:4; 48:29, 36; 49:16; 51:46

Oamenii urmează pornirile inimii lor: 3:17; 5:23; 7:24; 9:14; 11:8; 13:10; 18:2; 20:9; 22:17; 23:17

Oamenii îşi pot ascunde (relativ) adevăratele intenţii ale inimii: 3:10;

Oamenii construiesc „realităţi virtuale”, aud proorocii şi văd mesageri cereşti (halucinaţii), datorită tendințelor / expectațiilor inimii: 14:14; 23:16, 26

Oamenii au o inimă de o răutate fără leac: 17:9

Inima trebuie curăţită, tăiată împrejur pentru a nu rămîne sub incidenţa pedepsei lui Dumnezeu şi pentru a fi mântuită: 4:4, 14

Inima nu poate fi transformată, ci doar înlocuită: 24:7; 31:33; 31:39; 32:40

Se poate primi o inimă nouă? Da : 29:13

În Biblie, Inima este centrul deciziei finale, valorii ultime, motivației profunde (latura motivational-afectiiva. Mintea, gandirea are rol instrumental. Motivatia, pasiunea, dorinta pune mintea / gandirea in miscare : Eccl 1:13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Eccl 1:17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.).

Binecuvântările lui Hristos din duminica Tomii

(by ungandbun)

Text: Ioan 20.24-29

Prin Toma devine încă o dată clar, cât de greu le-a fost ucenicilor să creadă în înviere. În cazul învierii lui Isus realitatea trebuie să biruie prejudecata. Toma este descris drept Toma zis Geamănul şi asta o vedem în Ioan 11.16, a fost unul dintre cei 12 ucenici o prezintă şi sinopticii, atunci când prezintă ucenicii, Matei 10.3, Marcu 3.18, Luca 6.15, Fapte 1.13.

În Evanghelia după Ioan, Toma joacă un rol important pentru că este prezentat în mai multe ipostaze: “haide să mergem să murim şi noi cu El” 11.16, “nu ştim unde te duci” 14.5.

Mai târziu se pare că ar fi fost misionar în Persia.

Din Ioan 20.24, se derivă expresia noastră proverbială “Toma necredinciosul”, însă această expresie nu corespunde cu caracterul lui Toma. Toma a fost loial, viteaz, deschis să înveţe.

Versetul 24, ne informează ceva din trecut, “nu era cu ei când a venit Isus”. El a lipsit de la evenimentele din v.19-23, de ce, nu ştim. “Ceilalţi ucenici i-au zis deci: “Am văzut pe Domnul!”, această observaţie ne arată că în ciuda absenţei lui din seara zilei de duminică, Toma a rămas un membru deplin al cercului ucenicilor.

1. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, alungă dispreţul ucenicilor faţă de Toma v.25

2. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, aduce pace ucenicilor v.26

Nu puteau fi rostite cuvinte mai potrivite decât acestea, deşi acestea erau

ISUS – UN PROFET CA MOISE

(Articolul face parte din „Biblia profetică“)

Un “tip profetic” este o ilustraţie a unui aspect al planului profetic. Expresia face parte din aceeaşi familie de termeni cu “arhe-tip”, “proto-tip”, “ante-tip”.

Un tip profetic poate fi o persoană, un eveniment, un obiect de cult, o sărbătoare sau o anumită succesiune de sărbători din calendarul anual evreiesc.

Există oameni “epocali”, a căror viaţă marchează trecerea de la o etapă la alta în planul profetic. O astfel de persoană a fost Moise. Religia evreilor se numeşte “mozaică” după numele lui, la fel cum credinţa mântuitoare de astăzi este numită “creştinism” după numele lui Cristos. Legea dată de Dumnezeu pe Sinai este cunoscută drept “Legea lui Moise”, din acelaşi motiv.

Moise este unul dintre oamenii care continuă să ne vorbească şi astăzi de dincolo de moarte (comp. cu Evr.11:4c). Printre altele,

La Eben-Ezer nu totul este bine …

Evreii n-au mai putut de bucurie când și-au dat seama că providența fixase frontul de război la Eben-Ezer! Era locul amintirilor cu aroma fructului copt al biruinței; era locul sărbătoririi credincioșiei lui Dumnezeu! Strigătele entuziaste ale evreilor lor s-au ridicat până la cer când a fost adus în tabără și chivotul Domnului, purtat de Hofni și Fineas, fii bătrânului preot Eli. Filistenilor li se tătase curajul, iar inima le curgea la vale în tristețea presimțitoare de moarte (1 Samuel 4:1-10). La Eben-Ezer n-a fost însă bine de data aceasta. Zeci de mii de evrei au murit pe câmpul de luptă. Au murit și cei doi preoți purtători de Dumnezeu, iar chivotul slavei a fost dus în captivitate. Numele Eben-Ezer nu garantează neapărat biruința. Nici chiar prezența chivotului nu garantează biruința! Asta pentru că biruințele sunt ale Domnului și El le dă celor ce Îl cinstesc, nu celor care, bălăcindu-se în păcat, trăiesc din amintiri sau se bazează superstițios pe ceremonii și simboluri sfinte. La Eben Ezer nu este întotdeauna bine! Iată o predică pe care n-am auzit-o încă nicăieri, deși este valabilă în foarte multe locuri.