Category Archives: Inmormantare

Examen de credință

Pe la începutul secolului XX, câțiva făcători de ciubere au trecut din Ungaria în România de vest și colindau satele vânzându-și meseria. Oamenii erau obișnuiți cu asemenea meseriași itineranți. Găzdoaiele le pregăteau de cu dimineață mahorcă, palincă și o bunată de clisă împreună cu mâncarea. Meseriașii erau oameni vrednici și cinstiți. Și-au făcut repede un nume bun și erau chemați din casă în casă. Ciudat însă, oamenii aceștia care veniseră într-o ,,țară de creștini“ nu erau la fel ca toată lumea. Deși mulțumeau ca să nu supere pe nimeni, făcătorii de ciubere veniți de peste graniță refuzat politicoși tutunul și beutura. Mâncau liniștiți, nu înainte însă de a se ruga ,,Ălui de sus“. Iar apoi, minune, cât le mai ține  pauza se așezau și cântau împreună cu suflet niscaiva ,,cântări religioase“. Oamenii i-au întrebat de rostul lor și meseriașii cu nume bun le-au vorbit despre Domnul Isus Christos și despre pocăință … Și așa s-a lățit prima mare identificare a lor: oamenii i-au poreclit repede și cam într-o dungă ,,pocăiții“. Ei nu erau însă doar pocăiți, ci și oameni care își luaseră credința în serios, oameni care trecuseră prin pocăință spre credința cea adevărată și vie. O trăiau peste tot pe unde ajungeau cu smerenie, cu sfială, dar și cu o mare învârtoșare. Erau oameni tare hotărâți și nimic nu i-ar fi putut îndupleca să se poarte și ei ca toată lumea creștină din România …

Cam după câteca zeci de ani, prin regiunea Argeșului, familia Popescu se bucura mult că o femeie de treabă le aducea în fiecare dimineața lapte. Copiii erau mulți și laptele era cum nu se poate mai de trebuință. S-a întâmplat însă ceva ciudat. În câteva zile, lăptăreasa parcă nu mai era cea de mai dinainte. Mersul ei era mai vesel, ochii mai luminoși și fredona mereu melodii numai de ea știute. Doamna Popescu, mama celui care avea să fie cunoscut mai târziu printre noi ca Aurel Popescu, nu s-a putut opri să o întrebe curioasă:

,,Femeie ce e cu tine? Parcă ești îndrăgostită, parcă ești alta …“

,,Sunt, veni repede răspunsul lăptăresei. M-am schimbat și nu numai eu. S-a schimbat și laptele pe care vi-l aduc. Doamnă Popescu, vă rog să mă iertați. Căutam să vă spun de câtva timp, dar nu știam cum să încep. Ani de zile v-am adus lapte îndoit cu apă. Am clienți mulți și aveam și eu nevoie de bani. Așa că l-am înmulțit și eu cum am putut. Știți, m-am pocăit însă de curând și acum vi-l aduc așa cum îl iau de la vacă.“

Așa a apărut numele de ,,pocăiți“ și prin preajma Argeșului. Trebuie însă acum să îndreptăm o greșeală care a devenit o tradiție. Oamenii aceștia nu erau ,,pocăiți“ prin viața lor. Viața lor era altfel din cauza pocăinței prin care trecuseră. Ei erau ,,credincioși“. Așa ar fi fost drept să li se zică. Oameni care și-au luat în serios credința. Oameni care dovedeau cu faptele schimbarea de dincolo de cuvintele lor.

Aceste două întâmplări sunt o foarte potrivită introducere la una din predicile scrise în epistola lui Iacov, frate de mamă al Domnului Isus și presbiter în Biserica primului secol. Dacă veți citi întregul pasaj din Iacov 2:14-26 veți găsi că el vorbește acolo despre Continue reading

O schiță de … viață

Marinel Blaj

Printre textele cel mai des folosite în predicile pe care le-am ascultat este celebrul text din capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei, „Predica de pe munte”. Un text de o bogăţie şi o densitate incomensurabilă!

Şi mă gândeam cu ceva vreme în urmă că între atât de multe lucruri rostite de Domnul în această predică, Domnul vorbeşte şi despre ILUZII.

N-am de gând să postez aici o „schiţă de predică”! Dar… ce-ar fi să medităm puţin ? …

19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Continue reading

Ce este moartea?

De la: comori.org

Un Articol de J.N. Darby

Nimic nu poate fi mai teribil pentru cel necredincios decât moartea. Ea este pe drept și scripturistic numită „împăratul spaimelor” (Iov 18:14 ). Este încheierea juridică a vieții primului Adam. Ce este dincolo? Nu este la fel de simplu ca în cazul naturii animalelor, ci cu cât mai mult este privită în legătură cu natura morală a omului, cu atât devine mai teribilă. Orice lucru în care omul s-a implicat, căminul său, gândurile sale, întreaga lui ființă, se încheie și piere pentru totdeauna. „El se întoarce în pământul lui; în aceeaşi zi planurile lui pier.” Psalmul 146:4 . Omul găsește în moarte un sfârșit al oricărei speranțe, al oricărui proiect, al tuturor gândurilor și planurilor sale. Izvorul tuturor este curmat. Făptura în care el a existat s-a dus: nu mai poate conta pe nimic. Scena aglomerată pe care s-a desfăşurat întreaga lui viață nu îl mai cunoaște. El însuși se stinge. Nimeni nu mai are de a face cu el. Natura lui a cedat, neputincioasă în a rezista înaintea acestui stăpân căruia îi aparține, și care acum își revendică înspăimântătoarele drepturi. Însă aceasta este departe de a fi tot. Omul, ca om trăind pe acest pământ, se scufundă în neant. Dar de ce? Pentru că a intervenit păcatul. Iar o dată cu păcatul, conștiința. O dată cu păcatul, puterea lui Satan: încă și mai mult, o dată cu păcatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea este expresia și martorul tuturor acestora. Este plata păcatului, groază pentru conștiință, puterea lui Satan prin judecata lui Dumnezeu, executor judecătoresc pentru criminal, și dovada vinovăției sale înaintea judecății care vine.

Cum poate fi altfel decât înspăimântător? Este pecetea asupra Continue reading

De unde vine raul in lume ?

de Stacy James

Cea mai grea întrebare cu privire la răul care există în lume este: „De ce nu previne Dumnezeu răul?” Dacă este cu adevărat bun şi atotputernic, de ce nu face El nimic în acest sens?

Mai întâi, Dumnezeu nu creează răul; El permite ca acesta să aibă loc. Când a făcut lumea, Dumnezeu le-a creat pe toate bune. Dar i-a creat pe oameni cu libertate de alegere. Aceasta implică şi libertatea de a face alegeri corecte sau greşite. De cele mai multe ori, alegerile greşite atrag după ele consecinţe care ne rănesc pe noi, pe alţii sau pe nişte victime nevinovate care nu merită acest lucru.

Când eram studentă, am paralizat în urma unei sărituri în apă. Dumnezeu nu m-a împins în apă pentru a mă pedepsi sau pentru a mă învăţa neapărat o lecţie; eu am ales să sar în apă de pe umerii prietenei mele. Şi deşi consecinţele au fost groaznice, nu pot învinovăţi pe nimeni decât pe mine însămi.

Desigur, Dumnezeu ar putea să intervină şi să controleze toate aspectele vieţii noastre – atât bune cât şi rele – dar atunci am fi nişte simpli roboţi şi nu cu adevărat liberi. Dacă ar dori, ne-ar putea forţa chiar să ÎL iubim, dar o dragoste forţată nu este dragoste reală. El ne dă libertatea de a-L alege sau nu, libertatea de a trăi şi a ne bucura de viaţă şi libertatea de a face alegeri corecte sau greşite. Din păcate, trebuie să suportăm consecinţele propriilor fapte sau ale faptelor altora.
C. S. Lewis a spus că 80% din suferinţa care există în lume se datorează răului moral al omenirii. Dar cum rămâne cu celelalte 20 de procente? Sunt unele lucruri pe care nu le vom înţelege pe deplin niciodată pe acest pământ.

Există însă o veste bună. Mai întâi, Dumnezeul iubitor este şi drept. Vine o vreme când toţi cei care au făcut alegeri greşite, au rănit victime nevinovate şi au scăpat nepedepsiţi vor suferi consecinţele faptelor lor. Dumnezeu este Judecătorul suprem, iar la momentul potrivit El îi va judeca pe toţi pentru toate faptele lor. „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face” (Evrei 4:13).

În al doilea rând, deseori Dumnezeu foloseşte durerile vieţii pentru un bine mai mare, pentru a ne dezvolta caracterul şi pentru a ne face persoane mai bune. Vom fi astfel capabili să-i ajutăm şi pe alţii în situaţii similare. Eu am avut ocazia să-i ajut pe mulţi studenţi cu dizabilităţi (asta după ce mulţumirea mea de sine a fost schimbată în compasiune!). De asemenea, durerile ne determină să vedem ceea ce este important în viaţă şi adesea ne îndreaptă către Dumnezeu atunci când nimic altceva nu o face. Observăm importanţa credinţei, a dragostei, a compasiunii, a familiei şi a prietenilor.

În al treilea rând, Dumnezeu a pregătit o cale de ieşire. Vine o vreme când nu va mai fi nicio suferinţă. În cer, oamenii se vor bucura de un paradis dincolo de orice imaginaţie. Dumnezeu a creat un loc al gloriei veşnice, unde nu vor mai fi plâns, durere, boală sau moarte; un loc unde oamenii vor avea parte de bucuria Sa pentru totdeauna.

În ultimul rând, lui Dumnezeu realmente Îi pasă. El nu a promis niciodată că viaţa va fi lipsită de probleme, dar a promis că va fi alături de noi. Şi Iisus a simţit iubire, compasiune, întristare şi a fost atras de cei suferinzi. În dragostea Sa, Dumnezeu doreşte să aibă o relaţie cu noi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16).

Ce lăsăm în urmă?

Fratele Iorga Ion (1933-2012) a trecut la Domnul în iunie 2012 în Los Angeles. A lăsat în urma lui 13 copii și 30 de nepoți. Nu numărăm și strănepoții … Urma lăsată de el se măsoară în:

I. Tolba cu săgeți – ps. 127:5

II. Mireasmă amintirilor – 2 Cor. 2:15

II. O direcție spre ceva – 2 Tim. 4:7

Ești și tu printre oile Lui?

Ioan 10: 26-28

Există în Biblie multe metafore pentru oameni: leii, tauri, capre, chiar și câini. Tu accepți să fi „o oaie“ de dragul Marelui Păstor?
Există căteva teste din care poți să te verifici:

I. Ele aud glasul Păstorului

II. Ele sunt cunoscute de Păstor

III. Ele îl urmează pe Păstor

Viața creștină

2 Timotei 4 .6-8

Apostolul Pavel la sfarsitul vietii ne invata ce inseamna adevarata viata crestina ce a trait-o si care se merita s-o traiasca  copiii lui Dumnezeu.  Viata crestina este :

1.    Trecatoare  v. 6  Evrei 11.13 , Iacov 4.14 , Ps.103.15

2.     Implinita  v.7    Ea ofera :
a. identitate  – lupta (agonie spirituala ) cea buna 1Cor.9.25,26  Efes.6.12 Col.4.12 . 1Tim.6.12
b. sens – alergare spre o tinta sigura  1Cor.9.24,26  Gal.5.8 Filip.1.21
c. siguranta  – credinta Evrei 11.1 , Gal. 2.16 (  ”credinta lui Isus “) nu in Isus vezi in greaca si KJV

3.   Rasplatita   v.8    2Cor.5.10   Iacov1.12 Apoc.22.12
Daca un rasarit de soare nu ne da garantia si unui apus glorios atunci sa-l urmam pe Pavel in exemplul lui . Vom avea astfel  garantia unui sfarsit frumos !  Evrei  13. 7
Slava Domnului Isus !