COMMITMENT ON TRIAL

 (John MacArthur jr.)

JEREMIAH 35:1-11

Introduction: If you were pressed to compromise your convictions or the commitments you have made to God would you have the courage to stand by those commitments and your convictions? Dan Yeary in “Proclaim” speaks of those who make commitments that are only half commitments. He states, “‘Half commitment’ is spouting pious words about submission while resisting all authority. ‘Half commitment’ is justifying everything you want to do because, if you were God, you would let you do it. In Jeremiah, we read of a people who when tested stood by a commandment given and a commitment made by an ancestor over 250 years before they were even born. They provide an example for us who claim to be committed to Christ and His Word.

I. The History of the Rechabites

A. Jeremiah 35:2 “Go to the house of the Rechabites, speak to them, and bring them into the house of the LORD, into one of the chambers, and give them wine to drink.”

B. Rechabites — These Rechabites were the descendants Jonadab, the son of Rechab, who was descended from Hemath, a Kenite (of Cain), and

Obiceiurile Domnului

Ray Cimuca

Text: Exod 12:15

(Obicei   – deprindere individuală câștigata prin repetarea frecventa a aceleași acțiuni )

Obiceiurile sunt comune tuturor  . Ele uneori sunt obisnuite uneori stranii . Dar DOMNUL ISUS a avut obiceiuri sfinte care trebuiesc practicate de urmasii LUI !

1.               Obiceiul  de a merge la Sinagoga     Luca 4:16, Luca 6:6

Aplicatia    – sa nu părăsim adunarea Evrei 10:25

- F.Ap. 2.46  c. 13.14b

2.              Obiceiul de a învață pe alții               Marcu 10:1, Luca 4:31

Aplicatia  – sa ne îndemnăm unii pe alții  Evrei 10:24, Efeseni 5:19

- sa spunem celor necredinciosi despre Mantuire  F.Ap. 8.4

3.               Obiceiul de avea un loc si un timp special de rugaciune         Luca 21:37, 22:39, 5:16

-  Petru     Fapte 10:9

-  Pavel     F. Ap. 16.13

Cand veţi intra în ţara, pe care v’o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt.   Exod 12.25

Cine face ravagii în biserici?

Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig…Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul.( Iuda 16,19 )

Fratele Petru Popovici în cartea “Oameni cu totul deosebiți“, ilustrează în culori țipătoare un tablou al apostaților. Conform versetelor din Iuda, apostații sunt cei care s-au lepădat de credință. Ei se deosebesc de ceilalți păcătoși prin faptul că au fost odată scăpați de murdăriile lumii, dar s-au lăsat din nou biruiți de vechile păcate și pofte.

Iată cum sunt apostații:

1. Cârtitori. Au în ei un duh de opoziție. Tot ce fac alții este rău. Este duhul lui Absalom în ei. Se spune că odată lumina și întunericul s-au vorbit să colinde lumea și să împărtășească apoi cele văzute. După un timp, s-au întâlnit și lumina a spus ce frumuseți și minunății a văzut peste tot, dar întunericul a spus că el nu a văzut așa ceva, ci numai lucruri urâte, negre și întunecate.

2. Nemulțumiți cu soarta lor. Nemulțumiți de biserica lor. De păstorul lor. De casa lor. De banii lor. Sunt orgolioși. Aceștia au pierdut mulțumirea pe care o avea apostolul Pavel chiar și în temniță.

3. Ei au vorbe trufașe. Vorbele lor sunt umflate. Vorbesc de sus și nu au nevoie de nimeni să-i învețe. Vorba lui Spurgeon: “ei sunt ceva nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit”.

4. Ei slăvesc pe oameni pentru câștig. Ei sunt după slava omului. Fac totul pentru a primi o favoare, un câștig. Sunt dornici de ciolane, căci sunt lihniți de foame.

5. Dau naștere la dezbinări. Au dor de întâitate, ca și Core. Ei găsesc aderenți și rup biserica, ca să fie în frunte. Dezbinarea se poate produce și de cătree conducerea bisericii. Atunci când păstorul este liberal și se înconjoară cu persoane sub nivel spiritual, pot apărea certuri.

6. Nu au Duhul. Acest mic amănunt explică totul. Nu există creștinism fără Duh Sfânt.

Ferește-ne, Doamne, de așa stări!

GÂNDIND LA OAMENII FĂRĂ PRIHANĂ

 (Iov 1.1, 8; 2.3)

Introducere: Citirea acestor texte biblice despre neprihănitul Iov ne provoacă să cugetăm la câteva binecuvântări ale unui om neprihănit, ca unii care ,,suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă“ şi ,,avem pace cu Dumnezeu“ (Rom. 5.1).

1. Condiţia oamenilor fără prihană (Ps. 119.1; 128.1) = o condiţie privilegiată

- se bucură de atenţia Domnului (Ps. 34.15) = ochii Lui îi cercetează

- se bucură de aprobarea Domnului (Ps. 34.15, 17) = le ascultă rugăciunile

- se bucură de apărarea Domnului (Ps. 34.19) = îi salvează din necazuri

- se bucură de anturajul Domnului (Ps. 140.13; Dt.33.12) = le asigură un loc lângă El

2. Calea oamenilor fără prihană (Ps. 119.1; 128.1) = o cale minunată

Ca urmaşi ai Înţelepciunii, ei umblă pe calea nevinovăţiei şi pe cărările dreptăţii (Pv. 8.20-21). Calea lor este tot mai luminoasă (Pv. 4.18) şi duce la viaţă  şi fericire veşnică(Mt. 7.13-14).

3. Cântarea oamenilor fără prihană (Ps. 33.1) = o cântare înflăcărată

Cântarea se asortează bine cu condiţia celui neprihănit: viaţa lui este transformată, buzele sale sunt sfinţite, inima sa este curăţită, mintea sa este luminată, voinţa sa este eliberată.

Într-un cuvânt, Domnul i-a făcut bine (Ps. 13.6). De aceea el cântă:

a. o cântare de laudă (Ps. 33.1);

b. o cântare nouă (Ps. 40.3; 33.3);

c. o cântare înţeleaptă (Ps. 47.7);

d. o cântare acompaniată (Ps. 81.2).

4. Casa oamenilor fără prihană (Ps. 112.2; 37.37) = o casă binecuvântată

Posteritatea celor neprihăniţi este o familie puternică, un neam aflat sub binecuvântarea Domnului (Exod 34.7). Binecuvântarea părinţilor se revarsă şi asupra copiilor lor atunci când aceştia îi cinstesc şi le urmează poveţele (Ef. 6.1-3; Gen. 18.19; Pv. 6.20-23). Dumnezeul lui Avraam a devenit Dumnezeul lui Isaac şi apoi Dumnezeul lui Iacov (Exod 3.6, 15).

5. Cetatea oamenilor fără prihană (Pv. 11.11) = o cetate protejată

Prezenţa celor neprihăniţi poate asigura protecţia cetăţii lor (Gen. 18.23-26 şcl.) Iată o garanţie solidă (Pv. 11.6) şi un exemplu grăitor (Ecl. 9.13-15). Între fericirea celor neprihăniţi şi fericirea cetăţii lor există o strânsă legătură (Ier. 29.7).

6. Compania oamenilor fără prihană (Ps. 111.1) = o companie selectată

Oameni de teapa lui, sfinţii care duc o viaţă evlavioasă în frică de Domnul şi abătându-se de la rău, constituie anturajul celui neprihănit (Ps. 16.3).

Cu certitudine, omul fără prihană nu participă la sfatul răilor, nu păşeşte pe calea păcătoşilor, nu poposeşte pe scaunul batjocoritorilor (Ps. 1.1).

Cel neprihănit agreează mustrările înţelepte ale dragostei, nu se aliază cu hoţii, nu se asociază cu preacurvarii, ci, punându-şi frâu limbii, nu urzeşte vicleşuguri şi nu urăşte pe fiul mamei sale (Ps. 50.16-20), pe fratele său născut în chinuri la Calvar.

7. Concluzia oamenilor fără prihană (Ps. 49.14; 52.5-6) = o concluzie echilibrată

Constatând sfârşitul năprasnic al păcătoşilor îngâmfaţi şi împietriţi, oamenii fără prihană vor trage o concluzie echilibrată despre răzvrătirea şi răsplătirea celor răi, precum şi despre sfinţenia şi suveranitatea lui Dumnezeu. Iar această constatare întemeiată le va produce o bucurie justificată (Ps. 107.42; cf. Apoc. 12.12; 18.20 etc.)

Încheiere:

Iată, cugetând la oamenii fără prihană, comunicând cu ei, colaborând cu ei, călătorind cu ei, ne vom trezi convieţuind cu ei în cerurile noi şi pe pământul cel nou ,,în care va locui neprihănirea“ (2 Petru 3.13).

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

 

În casa harului

(Wes)

Text: Ioan 12. 1 – 11

Multe Biserici si-au pus denumirea  … “BETANIA “  (  Casa Harului lui Iehova ) .Un nume frumos.  Persoanele si grupurile prezente atunci in Betania sunt reprezentative pentru toate Adunarile indiferent de denumirea lor. Astfel “  IN CASA HARULUI ” vom gasi :

1 .  Persoane recent “inviate “  – reprezentate de Lazar   v.1-2  Ei sunt cei care au avut harul de-a fi intorsi de curand la Domnul iar acum in Biserici ” ca niste prunci nascuti  de curand  ” 1 Petru 2.2 ,stau la masa bucurandu-se de bunatatile spirituale aduse de ceilalti . Luca 15.23-24, Efes.2 .1-6 ,

2. Persoane care slujesc -  reprezentate de Marta  v.2a   Acestia in toate bisericile sunt gata sa faca orice slujire intelegandu-si rolul de madular in Trupul lui Christos 1Cor. 12.22-25

3. Persoane jertfitoare – reprezentate de Maria  v.3  Mirul de nard valora castigul pentru un an de munca si fecioarele in Israel, il pregateau pt ziua nuntii. Dar ea l-a risipit pt Domnul Isus . Lucrarea Domnului a progresat si s-a sustinut de frati si surori care s-au risipit pt Domnul si lucrarea LUI . Rom.12.1 Filip 2. 17, 22 , 30

4. Persoane cartitoare  – reprezentate de Iuda v.4-6  EI sunt vesnic nemultumiti , cartesc la tot ce se face in biserica dar care vor sfarsi in pierzarea vesnica daca nu-si schimba purtarea . 1 Cor.10. 10 Iuda 4,16,

5. Persoane curioase   -  reprezentate de “multimea de Iudei ” v.9  Slava Domnului ca sunt si din acestia pt ca o parte din ei vor crede in Domnul Isus v.11 Cea mai buna evanghelizare o fac cei intorsi de curand la Domnul . Ei starnesc interesul altora . Ioan 1. 40-45

6. Persoane ostile Domnului Isus -  reprezentate de preotii cei mai de seama  v.10. si cap11.53  Satan are intotdeauna oameni ostili Domnului Isus , F.Ap. 20.29-30 ,  Filip. 3. 18-19

Dar CEA mai importanta PERSOANA IN CASA HARULUI A FOST DOMNUL ISUS , EL IZVORUL HARULUI fara de care IN CASA HARULUI  n-ar mai fi har.  Pe EL il dorim in orice biserica si ne bucuram ca-si tine promisiunea  Matei 18.20 .
A LUI sa fie slava si cinstea in veci de veci !
AMIN

Inima lui Ieremia

Inima – CENTRU DE COMANDĂ

Cartea de referinţă: Ieremia

Oamenii au / dețin în inimă cele mai adânci emoţii, dorinţe, pasiuni (vicii), valori (comori materiale, referitoare la sine, reputaţie etc.): 31:20; 38:4; 48:29, 36; 49:16; 51:46

Oamenii urmează pornirile inimii lor: 3:17; 5:23; 7:24; 9:14; 11:8; 13:10; 18:2; 20:9; 22:17; 23:17

Oamenii îşi pot ascunde (relativ) adevăratele intenţii ale inimii: 3:10;

Oamenii construiesc „realităţi virtuale”, aud proorocii şi văd mesageri cereşti (halucinaţii), datorită tendințelor / expectațiilor inimii: 14:14; 23:16, 26

Oamenii au o inimă de o răutate fără leac: 17:9

Inima trebuie curăţită, tăiată împrejur pentru a nu rămîne sub incidenţa pedepsei lui Dumnezeu şi pentru a fi mântuită: 4:4, 14

Inima nu poate fi transformată, ci doar înlocuită: 24:7; 31:33; 31:39; 32:40

Se poate primi o inimă nouă? Da : 29:13

În Biblie, Inima este centrul deciziei finale, valorii ultime, motivației profunde (latura motivational-afectiiva. Mintea, gandirea are rol instrumental. Motivatia, pasiunea, dorinta pune mintea / gandirea in miscare : Eccl 1:13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Eccl 1:17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.).

Pericole pe marea vieții

(Wes)

Text: F. Ap. 27

Calatoria spre Roma , cetatea eterna , pe Marea Mediterana, facuta de Pavel si comp. ne avertizeaza si pe noi de trei pericole majore care ne pot aparea in calatoria pe marea vietii spre ,,Cetatea Eterna ” , Ierusalimul ceresc !

1.  PERICOLUL DE A FI DUS DE ,, VANTUL LUMII “
,,unde nu ne-a lasat vantul sa ne oprim ” v.7
Vantul lumii ne poate lua si pe noi si suntem in pericolul de a nu ne putea opri . Noi suntem chemati sa calatorim in contra curent  Rom 12 .2  , 1 Ioan 2.15-16

2.  PERICOLUL INCAPATANARII   V.9- 11
La instiintarea facuta de Pavel , Sutasul a ascultat de doi oameni incapatanati , carmaciul si stapanul corabiei . Pretul platit in final v.18-19 ,41
Daca Dumnezeu ne vorbeste noi trebuie sa ascultam pt ca ,, ascultarea face mai mult decat jertfele ” 1 Sam 15, 22- 23, iar cel ce are intelepciune de sus e usor de induplecat , Iacov 3.17.    Din pacate multi platesc din greu pretul incapatanarii !

3.  PERICOLUL DE A-TI  PIERDE TINTA VIETII   V.13 – 20
Scopul lor era sa ajunga in Italia la Puzole si de acolo pe uscat la Roma dar circumstantele in care au ajuns  i- au facut pe toti sa nu mai aiba nici o speranta . Noi suntem chemati sa calatorim spre cetatea vesnica avand ca tinta Persoana Domnului Isus , cautand maturitatea noastra spirituala in El . Evrei 11. 13 – 16 , cap 12.2,  Efes 4. 12 -15

Atatia crestini si-au pierdut tinta pt ca au intrat in circumstante financiare dificile , in afaceri compromitatoare , in compromisuri morale . Ei nu mai au nadejde ca vor scapa vreodata . Dar Dumnezeu poate interveni asa cum a facut-o atunci  v. 22 – 25 .

Iar a Aceluia care poate sa ne pazeasca de orice cadere si sa ne ajute sa ne infatisam inaintea Lui in cer , sa fie slava , cinstea si maretia acum si-n veci de veci . AMIN !

Binecuvântații din Matei 5

Binecuvântarea oferită celor blânzi

Matei 7:1-6 (Matei 5:5)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei ce au parte de a treia binecuvântare rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte şi să înţelegem care este esenţa acestei binecuvântări.

Contextul lecţiei:  În primele fericiri anunţate de Domnul Isus în Predica de pe Munte, este evidenţiată atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei faţă de ei înşişi („ferice de cei săraci în duh”) şi faţă de păcat („ferice de cei ce plâng”). Cea de-a treia fericire enumerată de Domnul Isus („ferice de cei blânzi”) descoperă atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei atunci când sunt înzestraţi cu autoritate şi putere. Deşi cetăţenilor Împărăţiei li se cere să fie tari şi puternici, manifestarea acestora trebuie să exprime blândeţe.

Conţinutul lecţiei: Păstrând în atenţie cea de-a treia fericire anunţată de Domnul Isus, în contrast cu pasajul lecţiei biblice de astăzi, descoperim:

1.    Ce înseamnă a fi blând

Termenul grecesc „praus”, folosit pentru a-i identifica pe cei blânzi, este greu de tradus. Acesta poate să însemne absenţa pretenţiilor (1 Petru 3:4, 14-15), sau a fi gentil (blând – Matei 11:29; Iacov 3:13) şi paşnic (Matei 21:5) . Deoarece pentru greci bărbaţii adevăraţi erau războinici, blândeţea era considerată un viciu, nu o virtute.

Din perspectivă divină, blândeţea este însă o virtute spirituală care a înnobilat pe cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu: Moise (Fapte 7:24; Numeri 12:3), Domnul Isus (Matei 11:29, 21:5) şi apostolul Pavel (1 Corinteni  4:21, 2 Corinteni 10:1), este roada Duhului Sfânt (Galateni 5:23), cerută tuturor celor credincioşi (Efeseni 4:1-2; Iacov 3:13; 1 Petru 3:4) şi mai ales celor implicaţi în slujire (1 Timotei 3:3; 6:11; Tit 3:2), o virtute spirituală care trebuie să fie văzută de toţi oamenii (Filipeni 4:5; 2 Timotei 2:24-25).

Aplicaţii practice: faceţi portretul unui om blând şi arătaţi de ce este această virtute spirituală tot mai rară în zilele noastre.

2.    Un opus al blândeţii

Prin Predica de pe Munte, Domnul Isus a condamnat atitudinea de judecată care este în contrast cu cea a unui duh blând şi liniştit (Matei 5:5; 1 Petru 3:3-4). Termenul „krinete”, care este tradus prin „a judeca”, îi identifică pe cei ce au o atitudine negativistă, un duh de critică, cei care acuză şi condamnă cu scop de a distruge. Domnul Isus condamnă această atitudine de critică, arătând că: cel ce judecă va fi judecat (Matei 7:1/b), cel ce judecă va fi tratat în acelaşi fel (Matei 7:2), cel ce judecă nu este mai bun decât cel judecat (Matei 7:4-5), judecata nu este dreaptă (Matei 7:5;1 Corinteni 11:28; 2 Corinteni 13:5; Galateni 6:3-4), iar atitudinea de judecată este condamnată de Dumnezeu (Matei 7:1; Filipeni 2:3-4; Galateni 6:2; Romani 12:3).

 Aplicaţii practice: faceţi portretul unei persoane stăpânite de duhul de critică şi arătaţi de ce este această atitudine tot mai frecventă. Subliniaţi felul în care poate fi confruntat duhul de critică şi arătaţi ce paşi ar trebui să facă o persoană stăpânită de această atitudine pentru a dobândi un duh blând şi liniştit.

3.    Ce binecuvântare este promisă celor blânzi

Dacă pentru cei stăpâniţi de duhul de critică Domnul Isus a rostit o condamnare, pentru toţi cei blînzi Domnul Isus a promis o binecuvântare. Prin această promisiune Domnul Isus a arătat că cei blânzi vor moşteni pământul (Matei 5:5/b). Această promisiune a fost  interpretată însă în mod diferit, făcându-se referire la: ţara promisă de Dumnezeu lui Israel (Isaia 57:13, 60:21; Psalmul 37:9, 11, 29), pământul , locul în care Dumnezeu ne-a aşezat să locuim (2 Petru 3:10; Psalmul 102:25-26; Isaia 51:6), sau cerul nou şi pământul nou pe care  Dumnezeu îl va crea (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).Sensul corect al interpretării acestei promisiuni arată că cetăţenii Împărăţiei pe care a venit s-o întemeieze Domnul Isus vor moşteni ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi prin Hristos (2 Corinteni 6:10; Matei 19:28; Galateni 4:7; Romani 8:16-17).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cum definiţi blândeţea ?
2.    Blândeţea este un viciu sau o virtute ?
3.    Ce persoane menţionate de Sfânta Scriptură au strălucit prin blândeţe ?
4.    De ce trebuie ca blândeţea să înnobileze pe fiecare credincios ?
5.    Ce atitudine aflată în contrast cu blândeţea a fost condamnată de Domnul Isus ?
6.    De ce i-a condamnat Domnul Isus pe cei stăpâniţi de duhul de judecată ?
7.    Ce înseamnă promisiunea făcută de Domnul Isus celor blânzi ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor milostivi

Matei 6:1-6 (Matei 5:7)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a cincea fericire, modul în care trebuie să ne exprimăm mila şi compasiunea faţă de semeni şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei milostivi.

Conţinutul lecţiei:  Dacă în primele patru fericiri enunţate în Predica de pe Munte, Domnul Isus a făcut referire la trăsături de caracter (virtuţi spirituale) care ne-au descoperit atitudinile pe care trebuie să le aibă cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu faţă de ei înşişi şi faţă de preceptele Împărăţiei, prin cea de-a cincea fericire El face referire la binecuvântarea  pe care o primesc cei ce sunt pregătiţi să acţioneze, exprimând milă şi compasiune faţă de semeni. Studiind această fericire, descoperim:

1.    Cine sunt cei milostivi

Mila defineşte o atitudine de iertare a celui ce a greşit şi de compasiune faţă de cel aflat în nevoie, iar cei milostivi sunt oamenii care prin acţiuni concrete împlinesc nevoile celor aflaţi în suferinţă. Înţelegem aceste adevăruri prin exemplul „samariteanului milostiv” (Luca 10:30-37), „pilda robului nemilostiv” (Matei 18:21-35) şi cea a „bogatului nemilostiv” (Luca 19-31). Mila nu este însă numai o manifestare de ocazie, ci o acţiune continuă a celor credincioşi, având baze biblice atât în Vechiul Testament (Psalmul  37:21, 112:5; Proverbe 14:31), cât şi în învăţătura Domnului Isus (Matei 6:1-3, 9:13, 12:7, 18:21-34) şi a Noului Testament (Iacov 2:13; 1 Petru 3:8; Iuda 1:23). Cei miloşi se aseamănă cu Dumnezeu, fiindcă mila este unul dintre atributele lui Dumnezeu (Iona 4:2; Osea 11:8; Matei 9:36; Evrei 2:17; Iacov 5:11).

2.    Modul în care oamenii fac milostenie

După ce i-a fericit pe cei milostivi (Matei 5:7),  Domnul Isus a condamnat modul greşit în care fac oamenii milostenie (Matei 6:1-4). În această secţiune a Predicii de pe Munte, Domnul Isus a arătat că Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să fie buni unii cu alţii şi să se ajute, dăruind cu generozitate ori de câteori cineva a ajuns în nevoie. În acelaşi timp, Domnul Isus a arătat că, pe lângă actul şi măsura milosteniei, la fel de importantă este şi motivaţia cu care este împlinită această jertfă. De aceea El îi condamnă pe cei ce fac milostenie cu o motivaţie greşită (pentru a câştiga merite – neprihănire personală – Matei 6:1, pentru a dobândi popularitate – Matei 6:1 sau a primi aprecierea oamenilor – Matei 6:3) şi prezintă motivaţiile corecte, arătând că milostenia trebuie să fie făcută fără a se ţine evidenţa (Matei 6:1), în ascuns (Matei 6:3), cu nădejdea răsplătirii oferite de Dumnezeu (Matei 6:4) şi ca un act al închinării (Matei 6:5-6).

Aplicaţie practică: arătaţi formele greşite prin care este practicată milostenia în zilele noastre, menţionând motivele pentru care oamenii aleg aceste alternative.

3.    Binecuvântarea primită de cei milostivi

Pentru cei milostivi, Domnul Isus a promis ca binecuvântare faptul că şi ei vor avea parte de milă (Matei 5:7/b). Această promisiune nu înseamnă că cei ce dovedesc milă faţă de cei aflaţi în nevoie vor câştiga mila lui Dumnezeu, ci, fiindcă au avut parte de mila lui Dumnezeu aceştia trebuie să dovedescă milă faţă de semeni (Matei 18:21-35).

Aplicaţie practică: arătaţi de ce nu mai jertfesc oamenii din zilele noastre cu generozitate, menţionând care sunt cauzele şi consecinţele acestui fapt.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cine sunt cei la care a făcut referire Domnul Isus în a cincea fericire ?
2.    Mila este o atitudine sau o acţiune ?
3.    Care sunt bazele biblice ale milosteniei ?
4.    De ce a condamnat Domnul Isus milostenia fariseilor ?
5.    Ce motivaţii greşite pot avea oamenii atunci când fac milostenie ?
6.    Ce motivaţii (corecte) trebuie să determine actul milosteniei ?
7.    Ce binecuvântare a promis Domnul Isus celor milostivi ?

Pastor Dan Boingeanu
***********************

Binecuvântarea oferită celor cu inima curată

Mat.5:27-37 (Mat.5:8)

Scopul lecţiei: Să descoperim ce înseamnă a avea o inimă curată, de ce a ajuns omul să aibă inima murdară, cum putem dobândi o inimă curată şi ce binecuvântare  primesc cei ce trăiesc împlinind această condiţie spirituală.

Conţinutul lecţiei: Cea de-a şasea fericire rostită de Domnul Isus în Preica de pe Munte, este cea mai semnificativă fericire rostită de Domnul Isus, fiindcă împlinirea ei dă sens şi face posibilă împlinirea tuturor celorlalte fericiri. Înţelegem esenţa acestei fericiri descoperind:

1.    Ce înseamnă a avea o inimă curată

Inima curată „ kataros te kardia”, defineşte starea interioară şi valorile morale ale unei persoane exprimate prin gândire, motivaţii, decizii şi sentimente. Pentru a defini starea de curăţie, în NoulTestament sunt folosiţi doi termeni: „hagnos” care înseamnă a fi cast (castitate), pur, sincer, curat (Tit 2:5,Fil.4:8;2 Cor.11:2;1 Pet.3:2;1 Tim.5:22;2 Cor.7:11) şi „kataros”, folosit de 27 de ori în Noul Testament cu sensul de a fi curat în interiorul fiinţei tale (spălat), pur (în sensul unui metal curăţit prin foc), fără vină, dar şi de a fi pus deoparte pentru o lucrare sfântă (Mat.5:8;23:26;Ioan.13:10;Ioan15:3,1 Tim.1:5;3:9,2 im.2:22). Inima curată, este un subiect primordial al Sintelor Scripturi (Deut.10:16;30:6;1 Sam.15:22,  Is.1 10-17;Ier.4:4), iar curăţia inimii despre care a vorbit Domnul Isus în cea de-a şasea fericire poate fi o referire la condiţia apropierii de Dumnezeu menţionată in psalmi (Ps.24:3-4,6).

2.    De ce a ajuns omul să aibă inima murdară

Inima omului a ajuns murdară din pricina întinăciunii păcatului ( Rom.1:19-32:Gen.6:5;Mat.15:8-9;19-20; Ps.139:23-24). Păcatul care aduce cea mai mare întinîciune este „preacurvia” (Mat.5:27-32). Acesta întinează ochii (prin privire), inima (prin poftă) şi trupul (prin comiterea faptei) (Mat.5:27-29;2 Pet.2:14;Mat.12:39;Iac.4:4;1 Cor.6:18). Deşi comiterea păcatului precurviei este condamnată de Dumnezeu prin Legea Mozaică (Mat.5:27;Ex.20:14;Deut.5.18), Domnul Isus arată garavitatea acestui păcat nu numai datorită măsurii în care acesta întinează, ci şi a pedepsei de care este urmat (Mat. 5:28-32;1 Cor.6:9-10;Gal.5:19-21;Rom.6:13).

3.    Cum se poate dobândi curăţia inimii

Curăţia inimii  este iniţiativa lui Dumnezeu (Ier.31:33;32:39;33:29) şi este împlinită prin puterea jertfei Donnului Isus, pentru toţi cei ce cred, îşi recunosc păcatul şi se pocăiesc (1 Ioan 1:7-9;2 Cor.5:17;1 Cor.6:9-11;Ef.1:7;Evrei 9:141 Pet.1:18-19;1 Ioan.2:2). Dacă o inimă curată poate fi dobândită prin credinţă, pentru a păstra inima curată trebuie să strângem cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră  (Ps.11:9;11) şi să trăim împlinind voia lui Dumnezeu, fugind de poftele ochilor, poftele firii şi poftele lumii  (Iov. 31:1; 2 Tim.2:22;1 Pet.4:1-5).

4.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată

Celor cu inima cutrată Domnul Isus le-a promis că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat.5:8). Prin această binecuvântare înţelegem că cei cu inima curată vor experimenta prezenţa lui Dumnezeu (Iov.42:5;Ps.36:7-9;Ps.36:7-9), vor avea parte de binecuvântările lui Dumnezeu (Ps.66:18), îl vor vedea pe Dumnezeu (Iov.19:25;Ap.22:3-4 şi vor fi ca Dumnezeu (1 Ioan 3:2).

Întrebări pentru discuţie:

1.    Ce înseamnă a avea inima curată ?
2.    De ce spălările rituale practicate în Vechiul Legământ nu asigurau
curăţirea inimii ?
3.    La ce pasaj din V.T. a facut referire Domnul Isus prin această fericire?
4.    Ce factori au cauzat întinarea inimii ?
5.    De ce preacurvia este păcatul care aduce cea mai mare întinăciune ?
6.    Cum se poate dobândi curăţia inimii ?
7.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor împăciuitori

Mat.5:17-26 (5:9)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, modul în care trebuie să restabilim relaţiile cu cel care ne-a greşit şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei împăciuitori.

Conţinutul lecţiei:  Prin ce-a de-a şaptea  fericire, Domnul Isus a prezentat o atitudine diferită faţă de cea a zeloţilor, care îi numeau fii ai lui Dumnezeu” pe cei ce promovau violenţa, agresiunea şi revolta faţă de stăpânirea romană, arătând că adevăraţii  „fii ai lui Dumnezeu” sunt cetăţenii Împărăţiei Cerurilor, care promovează pacea, apărând dreptatea şi adevărul.

1.    Identitatea făcătorilor de pace

Făcătorii de pace nu sunt cei ce acceptă şi tolerează fărădelegea, ci acei ce iubesc pacea, depunând orice efort pentru a o restabili şi a o păstra. Deoarece făcătorul de pace este implicat activ în a rezolva conflicte, a potoli tensiuni, şi a confrunta predispoziţia spre violenţă a fiinţei umane, pentru a împlini această slujire el are nevoie de multă putere spirituală, exprimată cu înţelepciune şi bunătate. Cel mai bun exemplu al unui făcător de pace este însuşi Domnul Isus, care a realizat împăcarea omului cu Dumnezeu (Isaia 9:6-7;Is.52:7;Ef.2:14-16;Col.1:19-20). De aceea, toţi cei credincioşi trebuie să trăiască în pace cu semenii şi să împlinească slujba împăcării (2 Cor.5:18-20;Rom.14:19;Evrei 12:14;Iac.3:13-14;16-18;1 Pet.3:8-11).

2.    Modul în care este restaurată pacea

Pentru a înţelege modul în care putem restaura pacea, avem exemplul Domnului Isus care a împlinit Legea (a împlinit preceptele divine – Mat.5:17-20) şi învăţătura Domnului Isus prin care ne este descoperită pedeapsa pentru violenţă (Mat.5:21-22), paşii pe care trebuie sa-i parcurgem pentru împăcare (Mat.5:23-24; Mat.18:15-17;1 Cor.6:5-11) şi cadrul în care trebuie să fie împlinită această slujire (Mat.5:25-26;Prov.25:8-11;Luca 12:58-59;Ps.34:11-14;34:6).

3.    Binecuvântarea oferită făcătorilor de pace 

Aşa cum a arătat Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, cei împăciuitori sunt numiţi „fii ai lui Dumnezeu”.  Această numire este un contrast faţă de identitatea prin care suntem cunoscuţi ca fiinţe umane (suntem „fii ai oamenilor”), o binecuvântare, ce descoperă asemănarea cu Dumnezeu şi statutul spiritual pe care îl căpătăm prin credinţa în Domnul Isus (Mat.5:9;I sam.2:12;Ef.2:1-2,5:6;Col.3:6;Ioan.1:11-12;Ef.2:11-22.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Pe cine îi numeau zeloţii „fiii lui Dumnezeu”?
2.    Cine sunt „făcătorii de pace” la care a făcut referire Domnul Isus ?
3.    Ce îl identifică pe Domnul Isus ca exemplu pentru făcătorii de pace ?
4.    Ce paşi trebuie parcurşi pentru realizarea împăcării ?
5.    De ce trebuie să ne împăcăm cu cel ce ne-a greşit ?
6.    În ce cadru se realizează împăcarea ?
7.    Ce binecuvântare este promisă celor împăciuitori ?

Pastor Dan Boingeanu

În focul argintarului

“El va şedea, va topi şi va curaţi argintul” - (Maleahi 3:3)

            Te afli cumva în focul argintarului? Dacă este aşa nu te revolta şi nu încerca să scapi, ci stai liniştit şi lasă-l pe topitor să-şi facă treaba. Biblia spune: “El va şedea, va topi şi va curaţi argin tul; va curaţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite”. O femeie care a citit acest verset la un studiu biblic a dorit să afle care este legătura cu umblarea ei cu Domnul, aşa că şi-a făcut o programare la un argintar. Fără a menţiona altceva decât un interes general pentru proces, ea a stat şi l-a observat pe argintar lucrând. A văzut cum ţine argintul în foc, explicându-i-se că pentru a arde toate impurităţile tre buie să fie ţinut în mijloc unde este cel mai fierbinte. Ea l-a întrebat dacă stă în faţa focului tot timpul. “Da”, i-a răspuns el, “şi nu trebuie doar să-l ţin, dar trebuie să-l şi urmăresc. Dacă-l las în foc prea mult, se va distruge”. După ce s-a gândit la acest lucru o vreme, femeia a întrebat: “De unde ştii când s-a terminat procesul?” Zâmbind, el a răspuns: “E simplu, îmi văd faţa reflectându-se în el”.

            Dacă esti în focul argintarului, ţine minte:

            a) El ştie ce face, aşa că ai încredere în El;

            b) El nu va lăsa să fi distrus de împrejurări şi nu-şi va lua ochii de la tine;

            c) Când procesul s-a termi nat, vei semăna mai mult cu Domnul Isus şi mai puţin cu vechiul tău eu. Nu este ceea ce-ţi doreşti? Nu este lucrul pentru care te-ai rugat?

Porunca de a nu avea părtășie cu unii frați

Posted on 3 mai, 2011 by ambasadorul

Până și titlul acestor rânduri va crea un sentiment de disconfort pentru cei care au impresia că viața de credință este un picnic continuu în care toți trebuie să se simtă bine și acceptați.

Porunca cea nouă a Domnului nostru este să ne iubim unii pe alții. Nu negociem cu ea. Prin aceasta vor cunoaște cei din lume că suntem copii de Dumnezeu veritabili.

Dar, ce înseamnă să ne iubim unii pe alții? Înseamnă doar tolerare aproapelui? Îngăduință? Nepăsare? Acțiune? Implicare? Disciplinare?

Iată o dilemă la care caut un răspuns biblic.

Cum împăcăm versetele care ne cer să iubim cu următoarele versete?

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Şi dacă n’ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi -l, şi să n’aveţi nici un fel de legături cu el, ca să -i fie ruşine.  Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate. ( 2 Tes. 3:14-15 )

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate”, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi. ( 1 Cor. 5:11 )

Acestea sunt doar trei din cele mai importante pasaje biblice care ne îndeamnă să nu avem părtășie cu un anumit gen de persoane. Dar mai sunt și alte pasaje, precum: 1 Cor.5:9, 13; Rom.16:17; 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:5; 1 Timotei 6:5; Evrei 12:15-16; 2 Ioan 10.

Precizez încă o dată că nu promovez răzbunarea, ura, disprețul, aroganța și răutatea între frați. Doamne, ferește-ne!  Toate acestea nu au nimic de-a face cu viața de pocăit. Ele sunt fapte ale firii pământești și trebuie osândite, omorâte, crucificate, lepădate.

Dar, la fel de important este să avem puterea de a trăi și imperativul biblic de a nu avea părtășie, legătură, relație cu cei care trăiesc în neorânduială cu principiile Sfintei Scripturi. A continua să stai în părtășie cu astfel de oameni este împotriva Bibliei.

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Câteva observații:

1. Cerința de a nu avea părtășie cu cei care trăiesc “în neorânduială” și nu după învățăturile Bibliei, este ștampilată de Domnul Isus Cristos. Autoritatea este clară și divină. Nu are de-a face cu capriciile sau simpatiile mele. “În Numele Domnului Isus, vă poruncim…” Iată că autoritatea acestei cerințe este dată de Însuși Mântuitorul.
2. Cuvintele folosite în versetele biblice pentru a descrie atitudinea față de astfel de persoane: “depărtați-vă”, “înseamnți-vi-l”, nici să nu mâncați”, “nu aveți nici un fel de legături” descriu o atitudine, o strategie. Este chemarea de a nu avea o socializare strânsă cu aceste persoane.
3. Asta nu înseamnă că aceste persoane trebuie neapărat și excluse din părtășia bisericii. În unele situații, este suficient doar o cenzură socială sau o izolare socială. Dacă privim la clauza din 2 Tesaloniceni 3:14-15 care spune “să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate” înțelegem că uneori excluderea eclesială nu-i necesară.
4. Depărtarea de aceste persoane nu trebuie confundată cu bădărănia și motocănia spirituală. Adevăratul pocăit este civilizat și manierat. Față de aceste persoane putem păstra o atitudine civilizată fără să ne implicăm într-o relație strânsă cu ele. Ele nu vor deveni prietenii noștri apropiați.

Care credeți că este motivul pentru care ni se cere

“să nu avem nici un fel de legături cu ei?” 

*********

Dragă Adrian

Nu există nici un bine care să rămână nepedepsit! Nu degeaba se spune că pe cel ce nu-l lași să moară, nu te va lăsa să trăiești!

Acestea nu sunt versete biblice, dar sunt rezultatul multor situații în care, din bunătate, s-a ocolit disciplinarea. Chiar și eu plătesc prețul unor faceri de bine ... Domnul ne va răsplăti însă și pentru asta.

Cred că părunca apostolică și practica eclesiastică trebuie aplicată din următoarele motive:
1. Arată celui greșit și celorlalți gravitatea cochetării cu păcatul. Deci contribuie la sfințirea Bisericii.

2. Accentuează deznodământul: pocăința sau plecarea. Este un fel de ciur prin care cei care n-au ce căuta printre noi ies afară (1 Ioan 2:19).

3. Este un gest de iubire. Deși pare paradoxal, disciplinarea este o exprimare a dragostei. Lucrăm ca și chirurgii care ... salvează vieți omenești. Sunt tineri care au revenit la o Biserica „severă“, cu cuvintele: „Sunteți singurii care ați dovedit că vă pasă de mine și că vă așteptați să pot face ceva mai bun.“

4. Cine este pedepsit acum și aici, nu va mai fi pedepsit „odată cu lumea“ (1 Cor. 11:32).

Sunt sigur că alți cititori vor adăga și alte motive. Teoria este ușoară, dar practica este foarte dificilă ...