Cine face ravagii în biserici?

Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig…Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul.( Iuda 16,19 )

Fratele Petru Popovici în cartea “Oameni cu totul deosebiți“, ilustrează în culori țipătoare un tablou al apostaților. Conform versetelor din Iuda, apostații sunt cei care s-au lepădat de credință. Ei se deosebesc de ceilalți păcătoși prin faptul că au fost odată scăpați de murdăriile lumii, dar s-au lăsat din nou biruiți de vechile păcate și pofte.

Iată cum sunt apostații:

1. Cârtitori. Au în ei un duh de opoziție. Tot ce fac alții este rău. Este duhul lui Absalom în ei. Se spune că odată lumina și întunericul s-au vorbit să colinde lumea și să împărtășească apoi cele văzute. După un timp, s-au întâlnit și lumina a spus ce frumuseți și minunății a văzut peste tot, dar întunericul a spus că el nu a văzut așa ceva, ci numai lucruri urâte, negre și întunecate.

2. Nemulțumiți cu soarta lor. Nemulțumiți de biserica lor. De păstorul lor. De casa lor. De banii lor. Sunt orgolioși. Aceștia au pierdut mulțumirea pe care o avea apostolul Pavel chiar și în temniță.

3. Ei au vorbe trufașe. Vorbele lor sunt umflate. Vorbesc de sus și nu au nevoie de nimeni să-i învețe. Vorba lui Spurgeon: “ei sunt ceva nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit”.

4. Ei slăvesc pe oameni pentru câștig. Ei sunt după slava omului. Fac totul pentru a primi o favoare, un câștig. Sunt dornici de ciolane, căci sunt lihniți de foame.

5. Dau naștere la dezbinări. Au dor de întâitate, ca și Core. Ei găsesc aderenți și rup biserica, ca să fie în frunte. Dezbinarea se poate produce și de cătree conducerea bisericii. Atunci când păstorul este liberal și se înconjoară cu persoane sub nivel spiritual, pot apărea certuri.

6. Nu au Duhul. Acest mic amănunt explică totul. Nu există creștinism fără Duh Sfânt.

Ferește-ne, Doamne, de așa stări!

Relația Domnului Isus cu Biserica Sa

PETRICA ANTONESI <antonesipetrica@yahoo.com>

Apocalipsa 2:1-7

Scrisoarea adresata Bisericii din Efes reveleaza relatia speciala pe care o are Domnul Isus cu Biserica Sa .

1. El ţine în mînă slujitorii Biserici – V.1a

2. El tine sub supraveghere Biserica – V.1b

3. El cunoaşte întrutotul Biserica – V.2a

4. El apreciează ce este de apreciat în Biserică – V.2,3,6

5. El mustră ce este de mustrat în Biserică – V.4

6. El cheamă la pocăinţă Biserica Sa – V.5

7. El va răsplăti Biserica – V.7

 

A DOMNULUI ISUS sa-I fie toata slava si cinstea pt tot ceea ce face pt noi aici si in slava viitoare .

AMIN

Porunca de a nu avea părtășie cu unii frați

Posted on 3 mai, 2011 by ambasadorul

Până și titlul acestor rânduri va crea un sentiment de disconfort pentru cei care au impresia că viața de credință este un picnic continuu în care toți trebuie să se simtă bine și acceptați.

Porunca cea nouă a Domnului nostru este să ne iubim unii pe alții. Nu negociem cu ea. Prin aceasta vor cunoaște cei din lume că suntem copii de Dumnezeu veritabili.

Dar, ce înseamnă să ne iubim unii pe alții? Înseamnă doar tolerare aproapelui? Îngăduință? Nepăsare? Acțiune? Implicare? Disciplinare?

Iată o dilemă la care caut un răspuns biblic.

Cum împăcăm versetele care ne cer să iubim cu următoarele versete?

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Şi dacă n’ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi -l, şi să n’aveţi nici un fel de legături cu el, ca să -i fie ruşine.  Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate. ( 2 Tes. 3:14-15 )

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate”, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi. ( 1 Cor. 5:11 )

Acestea sunt doar trei din cele mai importante pasaje biblice care ne îndeamnă să nu avem părtășie cu un anumit gen de persoane. Dar mai sunt și alte pasaje, precum: 1 Cor.5:9, 13; Rom.16:17; 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:5; 1 Timotei 6:5; Evrei 12:15-16; 2 Ioan 10.

Precizez încă o dată că nu promovez răzbunarea, ura, disprețul, aroganța și răutatea între frați. Doamne, ferește-ne!  Toate acestea nu au nimic de-a face cu viața de pocăit. Ele sunt fapte ale firii pământești și trebuie osândite, omorâte, crucificate, lepădate.

Dar, la fel de important este să avem puterea de a trăi și imperativul biblic de a nu avea părtășie, legătură, relație cu cei care trăiesc în neorânduială cu principiile Sfintei Scripturi. A continua să stai în părtășie cu astfel de oameni este împotriva Bibliei.

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n’am trăit în neorînduială, între voi. ( 2 Tes. 3:6-7 )

Câteva observații:

1. Cerința de a nu avea părtășie cu cei care trăiesc “în neorânduială” și nu după învățăturile Bibliei, este ștampilată de Domnul Isus Cristos. Autoritatea este clară și divină. Nu are de-a face cu capriciile sau simpatiile mele. “În Numele Domnului Isus, vă poruncim…” Iată că autoritatea acestei cerințe este dată de Însuși Mântuitorul.
2. Cuvintele folosite în versetele biblice pentru a descrie atitudinea față de astfel de persoane: “depărtați-vă”, “înseamnți-vi-l”, nici să nu mâncați”, “nu aveți nici un fel de legături” descriu o atitudine, o strategie. Este chemarea de a nu avea o socializare strânsă cu aceste persoane.
3. Asta nu înseamnă că aceste persoane trebuie neapărat și excluse din părtășia bisericii. În unele situații, este suficient doar o cenzură socială sau o izolare socială. Dacă privim la clauza din 2 Tesaloniceni 3:14-15 care spune “să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate” înțelegem că uneori excluderea eclesială nu-i necesară.
4. Depărtarea de aceste persoane nu trebuie confundată cu bădărănia și motocănia spirituală. Adevăratul pocăit este civilizat și manierat. Față de aceste persoane putem păstra o atitudine civilizată fără să ne implicăm într-o relație strânsă cu ele. Ele nu vor deveni prietenii noștri apropiați.

Care credeți că este motivul pentru care ni se cere

“să nu avem nici un fel de legături cu ei?” 

*********

Dragă Adrian

Nu există nici un bine care să rămână nepedepsit! Nu degeaba se spune că pe cel ce nu-l lași să moară, nu te va lăsa să trăiești!

Acestea nu sunt versete biblice, dar sunt rezultatul multor situații în care, din bunătate, s-a ocolit disciplinarea. Chiar și eu plătesc prețul unor faceri de bine ... Domnul ne va răsplăti însă și pentru asta.

Cred că părunca apostolică și practica eclesiastică trebuie aplicată din următoarele motive:
1. Arată celui greșit și celorlalți gravitatea cochetării cu păcatul. Deci contribuie la sfințirea Bisericii.

2. Accentuează deznodământul: pocăința sau plecarea. Este un fel de ciur prin care cei care n-au ce căuta printre noi ies afară (1 Ioan 2:19).

3. Este un gest de iubire. Deși pare paradoxal, disciplinarea este o exprimare a dragostei. Lucrăm ca și chirurgii care ... salvează vieți omenești. Sunt tineri care au revenit la o Biserica „severă“, cu cuvintele: „Sunteți singurii care ați dovedit că vă pasă de mine și că vă așteptați să pot face ceva mai bun.“

4. Cine este pedepsit acum și aici, nu va mai fi pedepsit „odată cu lumea“ (1 Cor. 11:32).

Sunt sigur că alți cititori vor adăga și alte motive. Teoria este ușoară, dar practica este foarte dificilă ...

De ce este importantă membralitatea?

Posted on 3 mai, 2011 by ambasadorul

Jonathan Leeman ne oferă douăsprezece motive pentru care contează membralitatea într-o biserică locală. Acestea sunt oferite în jurnalul electronic al lui 9 Marks.

Membralitatea este importantă pentru că:

1. Este biblică.
2. Biserica înseamnă membrii.
3. Este o pre-condiție pentru Cina Domnului.
4. Este reprezentarea oficială a Domnului Isus.
5. Ne declarăm legământul cel mai înalt.
6. Este felul în care experimentăm simboluri biblice.
7. Îi slujim în felul acesta pe alți creștini.
8. În felul acesta ne urmăm conducătorii.
9. Îi ajutăm pe lideri să conducă.
10. În felul acesta este posibilă disciplinarea spirituală.
11. Oferă structură vieții de creștin.
12. Se poate forma o mărturie.

Articolul în întregime poate fi găsit aici.

Reabilitarea lui Petru

(Nelu Urs)

Ioan 21:1-25

Introd. – Nu iertarea este tema pasajului, ci reabilitarea lui Petru. Petru este un caz complex care ne arată că Dumnezeu își arată slava prin oameni cu defecte.

I. Dumnezeu își arată slava prin oameni slabi.
- un apostol care se teme de o slujnică, un curajos care se leapădă, etc.

II. Dumnezeu Îșia rată puterea prin oameni deosebiți
- un vameș și un zelot în același lot

III. Dumnezeu Îți arată puterea prin oameni care răspund chemării: Tu vino după Mine!

IV. Dumnezeu Își arată puterea prin cei ce-L iubesc și sunt gata de slujire
- paște mielușeii Mei.

Observatii despre 1 Ioan

1 Ioan este una din cele mai îndrqgite cărți ale Noului testament, supranumită uneori și „sfânta sfintelor“ a epistolelor. Spre deosebire de celelalte două epistole ale lui Ioan, 1 Ioan este mai mult o predică decât o scrisoare personală. Ea dezvoltă temele iubirii și adevărului amintite și în celelalte două.

Stilul lui Ioan este caracterizat și aici în structurarea adevărurilor expuse în septate, serii de câte șapte, așa cum face și în Evanghelia lui și în Apocalipsa. Găsim:

Șapte contraste: Lumină vs. Întunerec (1:5 – 2:11), Tatăl vs. Lume (2:12- – 2:17), Christos vs. Antichrist (2:18 – 2:28), Fapte bune vs. Fapte rele (2:29 – 3:24), Duhul Sfânt vs. Erezie (4:1 – 4:6), Iubire vs. Piozitate falsă (4:7 – 4:21), și Cei năwcuți din Dumnezeu vs. ceilalți (5:1 – 5:21).

Șapte teste: al mărturiei (1:5 – 2:11), al dorinței (2:12 – 2:17), al învățăturii (2:18 – 2:28), al comportamentului (2:29 – 3:24), al discernământului (4:1 – 4:6), al motivației (4:7 – 4:21) și al nașterii din Nou (5:1 – 2:21).

Alte structuri în septate sunt: cele șapte încercări ale nașterii din nou (2:29; 3:9; 4:7; 5:1 (2x), 4, 18); șapte motive pentru care a fost scrisă epistola (1:3, 4, 2:1, 13-17, 21-24, 26, 5:13); șapte teste pentru autentificarea credinței (1:6, 8, 10; 2:4, 6, 9, 4:20); și șapte teste pentru siceritate și realitate (1:6, 8, 10; 2:4, 6, 9; 4:20). (Veți observa însă că nu vom găsi decât șase mincinoși: 1 Ioan 1:6, 10; 2:4, 22; 4:20; 5:10.)

Cele trei epistole ale lui Ioan se concentrează asupra umblării în dragoste, în adevăr și în intimitatea cunoașterii personale a lui Dumnezeu. Ele sunt o reluare a cunoscutului verset din profetul Osea:

„Ascultaţi Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară“ (Osea 4:1).

Ideea principală din toate cele trei epistole este că dragostea și adevărul trebuie puse în practică: trebuie să „umblăm în ele“. A umbla în adevăr înseamnă a asculta de adevăr. Este mult mai ușor să studiezi despre adevăr, decât să trăiești în adevăr. Adevărata cunoaștere despre care ne vorbește Ioan este acea care transformă viețuirea, aliniind-o cu adevărul și iubirea, subordonând-o lor ăn toate aspectele ei posibile.

THE FIRST EPISTLE OF JOHN

Here is one of the most loved epistles in the entire New Testament. I John has been called the sanctum sanctorum of the New Testament, and is a climax after the other two. It is really more of a sermon than a personal letter. It develops, in detail, the themes of love and truth introduced in II John. It takes the child of God into the fellowship of the Father’s home. (Paul’s epistles, and all the other epistles, are church epistles; but this is a family epistle. It may prove more important to the individual believer than all the church epistles!)

It is interesting that while John develops the overwhelming themes of love and truth, he also employs heptadic structures just as he does in his Gospel and Revelation. We find:

Seven Contrasts: The Light vs. The Darkness (1:5-2:11), The Father vs. The World (2:12-2:17), Christ vs. the Antichrist (2:18-2:28), Good Works vs. Evil Works (2:29-3:24), Holy Spirit vs. Error (4:1-4:6), Love vs. Pious Pretence (4:7-4:21), and The God-Born vs. others (5:1-5:21).

Seven Tests: Of Profession (1:5-2:11), Of Desire (2:12-2:17), Of Doctrine (2:18-2:28), Of Conduct (2:29-3:24), Of Discernment (4:1-4:6), Of Motive (4:7-4:21), Of New Birth (5:1-5:21).

Other heptadic structures include: seven traits of the born again (2:29; 3:9; 4:7; 5:1 (2x), 4, 18); seven reasons why this epistle was written (1:3, 4, 2:1, 13-17, 21-24, 26, 5:13); seven tests of Christian gen! uineness (1:6, 8, 10; 2:4, 6, 9, 4:20); and, seven tests of honesty and reality (1:6, 8, 10; 2:4, 6, 9; 4:20). (However, we find only six liars: 1 Jn 1:6, 10; 2:4, 22; 4:20; 5:10.) In any case, John’s three letters focus on our walking in love, in truth, and in the intimate knowledge of God. They deal with, in a sense, a challenge similar to the famous indictment by the Prophet Hosea:

“Hear the word of the LORD, ye children of Israel: for the LORD hath a controversy with the inhabitants of the land, because there is no truth, nor mercy, nor knowledge of God in the land.”-Hosea 4:1

The issue in all three letters is that love and truth must be practiced: “walked.” “To walk in the truth” means to obey it. It is easier to study the truth, or even argue about the truth, than it is to obey it. Knowing the truth is more than giving assent to a series of doctrines; it means that the believer’s life is controlled by a love for the truth and a desire to magnify the truth.

 

Planul de salvare

Planul de salvare al lui Dumnezeu prezentat in cinci etape din eternitate in eternitate

Hugo Bouter

“Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreuna spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentu cei care sunt chemaţi potrivit planului Său”.

“Pentru că pe aceia pe care I-a cunoscut dinainte, I-a şi randuit dinainte să fie asemenea Fiului Său, pentru ca El să fieCel intai născut intre mulţi fraţi.”

“Iar pe cei pe cre I-a randuit dinainte, pe aceştia I-a şi chemat; si pe cei pe care I-a chemat, pe aceştia I-a şi indreptăţit; iar pe cei pe care I-a indreptăţit, pe aceştia I-a şi glorificat. “

Romani 8. 28 – 30

Cuprins:

1.     Siguranţa divină.

2.     Drumul salvării lui Dumnezeu.

3.     Cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu.

4.     Hotărarea mai dinainte a lui Dumnezeu.

5.     Chemarea lui Dumnezeu.

6.     Indreptăţirea.

7.     Glorificarea.

1. Siguranţa divină.

Dar ştim

Planul lui Dumnezeu de salvare cuprinde toate perioadele de timp, el se intinde de fapt din eternitate in eternitate. El este desfăşurat concis in cateva versete din Biblie in Romani 8 (versetele 28-30 ). Acest plan insă nu cuprinde pe toţi oamenii, ci el se referă la o grupă specială de oameni şi anume la cei ” ce iubesc pe Dumnezeu”. Cine sunt aceştia ? Ei sunt poporul Său, copiii lui Dumnezeu, născuţi din El şi prin Duhul Său. Ei savurează promisiunea divină, siguranţa divină:“Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreună spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său”   (Romani 8,28).

Pavel motivează această siguranţă, despre care vorbeşte, aducand ca argument statornicia (soliditatea) planului etern a lui Dumnezeu pentru salvarea celor ce sunt ai Săi, aşa cum se explică in versetele ce urmează in acest capitol (versetele 29,30). Aceste locuri din text, deosebit de importante fac obiectul studiului nostru in continuare.

Intenţia apostolului scriind aceste cuvinte, a fost ca noi să putem invăţa să vedem totul in lumina planului lui Dumnezeu şi să privim, raportand totul la inalţimea gandurilor şi planurilor Lui eterne. Aceasta este motivaţia siguranţei pline de bucurie:“Dar ştim .” Siguranţa noastră se bazează pe faptul că suntem conştienţi de ceea ce este şi face Dumnezeu pentru noi.. Expresia “ştim” apare foarte des in Noul Testament, atat in Epistolele lui Pavel cat şi in cele ale lui Ioan. Expresia indică perspectiva copiilor lui Dumnezeu – prin ungerea de către Cel Sfant – in lucrurile lui Dumnezeu. (” . si ştiţi toate.” 1.Ioan 2,20)

Aici in Romani 8, cuvintele sunt scrise in versetul 28 in contrast cu “noi nu ştim .” din versetul 26. Această

Credincioșia lui Dumnezeu mă mângâie

(preluată de aici http://ambasadorul.wordpress.com)

Cred că există în fiecare o anumită doză de necredincioșie. Există oare vreo persoană care să fie credincioasă mereu? În fiecare zi și în fiecare moment? Nu cred! Să nu ne grăbim! Știu o Persoană care nu-și pierde credincioșia niciodată!

1. Dumnezeu este credincios în iertarea oferită. În 1 Ioan 1:9 Biblia spune: “Dacă ne mărturisim păcatele , El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” Dumnezeu este credincios iar dragostea Lui este necondiționată.
2. Dumnezeu este credincios în protecția Lui. Omnipotența Lui nu poate fi contestată. Domnul ne va păzi de orice rău spune cântarea pe care o cântăm în bisericile noastre. Biblia spune în 2 Tes. 3:3 “Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău“.
3. Dumnezeu este credincios în promisiunea Lui. Evrei 10:23 “Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința“. Cuvântul lui Dumnezeu nu se clatină și nici nu se schimbă. Dumnezeu nu intră în disperare sau panică. El este Suveranul care se ține de cuvânt.

În ce fel te încurajează adevărul că Dumnezeu este credincios?

If God is for us, who can be against us?’

Romans 8:31 NKJV

Some of the world’s greatest people have faced the world’s greatest challenges, but have overcome them.

Disable a man, and you have Sir Walter Scott. Lock a man in prison, and you have John Bunyan. Raise a man in abject poverty, and you have Abraham Lincoln. Subject a man to bitter religious prejudice, and you have Benjamin Disraeli. Strike a man down with paralysis, and you have Franklin Roosevelt. Have someone born black in a society filled with racial discrimination, and you have Booker T. Washington, Harriet Tubman, Marian Anderson and George Washington Carver. Make a man the first child to survive in an impoverished Italian family of 18, and you have Enrico Caruso. Have a man born to parents who survived a Nazi concentration camp, paralyse him from the waist down when he’s four years old, and you have the incomparable violinist Itzhak Perlman. Call a man a slow learner and mentally challenged, write him off as beyond education, and you have Albert Einstein. Helen Keller was born blind and deaf, yet she graduated from college with highest honours and impacted the world. Margaret Thatcher, England’s first and only woman Prime Minister, lived upstairs over her father’s grocery store. For a while her childhood home had no running water and no indoor plumbing. Golda Meir, Israel’s first and only woman Prime Minister, was a divorced grandmother from Milwaukee.

What do these people teach us? That success doesn’t depend on our circumstances, but on overcoming our circumstances. And with God on our side we can do it! Paul, one of the world’s great overcomers, wrote, ‘If God be for us, who can be against us?’