Pas(i)unea pastorilor

Serban Constantinescu-26 06 2008

Efeseni 4:12-15

….pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire,, pentru zidirea trupului lui Cristos, pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare. la inaltimea staturii plinatatii lui Cristos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura prin viclemia oamenilor si prin siretenia lor in mijlocele de amagire: ci credinciosi adevarului in dragoste, sa crestm in toate privintele,  ca sa  ajungem la Cel ce este Capul: Cristos.”

Textul ciatat din Efeseni 4, vorbeste despre maturizarea spirituala.   Biblia invata ca viata crestina este o viata de crestere spirituala.  Stagnarea denota fie lipsa vietii, fie boala spirituala.  In viata crestinilor exista diferite stadii de crestere.  Conditia de copil reprezinta o conditie fiziologica normala, numai pentru cei nascuti de curand.  In epistola 1 Ioan sunt specificate trei stadii de crestere: copii, tineri si parinti.  Un copil al lui Dumnezeu care experimenteaza o viata duhovniceasca normala, creste;  Imaturitatea spirituala prelungita reprezinta o conditie patologica.

I. Dar care sunt mijloacele de crestere ale credinciosilor?
Sunt mijloace folosite in viata lor personala.  Dupa cum in viata fizica crestem hranindu-ne. sorbind aer curat si facand exerctii fizice, tot asa, crestem atunci cand ne hranim cu Cuvantul Scripturii, cand respiram aerul curat al dragostei lui Dumnezeu de la Golgota. cand lucram cu rugaciune ca sa facem voia lui Dumnezeu.  Dar, afara de viata personala, cresterea este asigurata de vietuirea impreuna a credinciosilor, in manifestarea vitalitatii bisericilor sau a adunarilor locale: centraliatea Domnului Isus Cristos, autoritatea Scripturii, lucrarea Duhului Sfant in viata unei adunari locale,supunerea reciproca a credinciosilor unii fata de altii, iata mijloace si conditii prin care credinciosii pot creste.

II. Cum se masoara maturizarea?
V. 13 foloseste expresia “pana veti ajunge toti la starea de om mare. la inaltimea plinatatii lui Cristos”.. Cresterea spirituala este crestere in asemanarea cu Domnul Isus Cristos.”   Doctrina care uneste pe credinciosi este invatatura deplinei suficiente a lui Cristos, in  viata personala si in viata comunitatii sfinte in care ne-a pus Dumnezeu

V. 15 devaluie coordonatele vietii de crestere a credinciosului,  a unei biserici locale: “ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele”.   Putem distinge trei coordoante:  Credinciosi = fiind practicanti ai credintei (ai acele credinte a carei Capetenie si Desavarsire este Domnul Isus Cristos (Evrei 12:2);

adevarul - nu este teorie despre adevar, ci este Adevarul - Cristos, aflat, crezut, trait si vestit;
dragostea care caracterizeaza cresterea spirituala este dragostea Lui, care genereaza, activeaza si promoveaza dragostea noastra.  Ea ne face sa cantam: “M-a biruit, Isuse-a Ta iubire    Acuma poti cu orice sa ma legi!”.

III. Dar cum  este cresterea spirituala potrivit chipului slavit al lui Cristos?
Este o crestere
-echilibrata, dezvaluind frumusetea caracterului crestin.  Este o crestere
-activa  pentru ca, un caracter crestin nu este doar frumos ci si
-harnic:
-harnic in adorarea lui Dumnezeu,
-harnic in slujirea lui Dumnezeu si a fratilor si
-in vestirea evangheliei la cei nemantuiti, -harnic in cea mai aleasa partasie:
-cu Intreit Unicul Dumnezeu,
-cu credincisii care Il iubesc pe Domnul Isus Cristos.

7 06 2007

Nu sunt specialist in limbaje, nici vorbite si nici scrise, nici umane si nici electronice. Le folosesc insa si pe unele si pe cele­lalte, uneori cu mai mult, alteori cu mai putin succes. Mi se inta­mpla adeseori sa am senzatia ca vreau sa spun ceva si nu pot, din cauza inabilitatii de a gasi cuvantul sau cuvintele potrivite. Pe de alta parte, mi se intampla destul de des sa ma regasesc in ceea ce au spus altii, de parca “mi-au luat cuvintele din gura”. Vorba lui Seneca: “Orice este bine spus de altii, imi apartine”.

Va propun o abordare a muzicii bisericesti dintr-un unghi nou, acel al limbajului produs sau folosit de noi pentru exprima­rea de sine sau pentru comunicarea dintre noi si ceilalti.

Asemenea vorbirii, muzica este si ea o forma de exprimare a trairilor ascunse ale inimii (aici in sensul stravechi de “anima”, ceea ce te anima, ceea ce te insufleteste). Asemeni cuvintelor, muzica este doar o haina in care ne imbracam trairile interioare.

Sinceritatea trairilor da nastere la sinceritatea limbajului folosit. Trairile trebuie sa fie intotdeauna sursa, izvorul de “prea plin”, din care izvoraste apoi exprimarea corespunzatoare. Nu uitati ce corectie i-a facut Domnul Isus femeii samaritene care era preocupata mai mult de “locul”, deci “forma exterioara”, a inchinarii adevarate:

“Femeie” i-a zis Isus „crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti închina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi va închinati la ce nu cunoasteti; noi ne închinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul si acum a si venit, cand închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se închina Lui, trebuie sa I se închine în duh si în adevar” (Ioan 4:21-24).

Este evident ca sinceritatea trairilor este prioritara in orice forma de exprimare. Lasand forma la o parte, Domnul Isus patrunde pana la adancimea trairilor inimii.

In ceea ce urmeaza nu dau nimanui lectii. Vreau doar sa exprim experienta mea in lucrarea de “vorbitor”, de “comunica­tor” al Evangheliei de pe platforma de predicator si pastor in biserica baptista Bethel din Los Angeles.

Cred ca exista un paralelism foarte clar intre exprimarea prin cuvinte si exprimarea prin muzica, intre comunicarea cu ceilalti prin cuvinte si comunicarea prin cantec. Dati-mi un defect al predicarii si va voi da un corespondent muzical al lui. Iata cateva exemple:

1. Inspirat si neinspirat

In problema rostirii predicilor mi s-a intamplat sa vorbesc “la cald”, sub inspiratia de moment a Duhului si sa simt cum vorbele si ideile imi sunt “inspirate” de Duhul Sfant. Ascultatorii mi-au confirmat apoi ca au simtit si ei ceva special, un fel de “cerce­tare” adanca in inimile lor asemanatoare cu cei care l-au ascultat pe Petru la Rusalii: “Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima si i-au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Frat­ilor, ce sa facem?” (Fapte 2:37).

Am trait insa si experienta opusa. Mai ales cand am dorit sa repet o predica sau un studiu care facuse initial, acolo unde l-am spus, o impresie puternica. Mi s-a intamplat sa n-am nici un fel de vlaga. Vorbirea era “la rece”, neprimita de ceilalti. Vorbele veneau inapoi spre mine ca niste boabe de grau aruncate intr-un nevazut perete.

Pentru ca este tot un limbaj, si muzica poate da nastere la aceleasi experiente. Exista ocazii in care “ni se furnica pielea” sub influenta unei melodii si sunt ocazii in care, mai ales atunci cand cantam cantari pe care le cunoastem “pe dinafara”, nu mai reusim sa le traim si “pe dinauntru”.

2. Mesaj personal sau vorbire de rutina

Nu tot ce spun eu este o predica! Slava Domnului pentru aceasta! Vorbesc de multe ori cu cei din jur folosind vorbe banale, angajandu-ma intr-un fel de “conversatie alba”, lipsita de orice fel de culoare sentimentala.

Paralela muzicala este fredonarea unei melodii care ne place, repetarea unui refren care ni s-a agatat cumva de memorie si suna asemeni unei placi de patefon stricate. Uneori este vorba despre un “slagar” auzit intamplator la radio, alteori este ecoul unei cantari din orele petrecute la biserica. In adunarile cres­tine, cel mai clasic exemplu de “cantare alba” este umplerea tim­pului cu o “cantare comuna”, darea ei numai asa “ca sa avem timp sa pregatim altceva, mai important”. Am ajuns chiar sa sub­liniem inconstienti lipsa de importanta pe care o acordam unor asemenea “cantari cumume liturghice” prin vorbele pe care le folosim: “Da o cantare comuna pana urca corul …”, “Sa ne sculam si sa cantam o cantare comuna ca sa ne mai desmortim putin” (de parca ar fi un mare pacat sa ne sculam si sa ne miscam putin fara sa cantam ceva, in liniste sau in cateva momente de comunicare spontana cu cei din jurul nostru). Am participat la o conferinta in care, din respect pentru cantarea ca si inchinare adevarata, vorbitorul ne-a indemnat sa ne invioram putin intre doua prelegeri ridicandu-ne si masand putin umerii celui de la dreapta si de la stanga noastra. A fost ceva neobisnuit intr-o adunare crestina, dar cred ca a fost mai corect din punct de ved­ere al sinceritatii noastre.

3. Vorbirea de dragul de a te afisa pe tine

Exista oameni care vorbesc ca sa fie auziti de ceilalti si predi­catori carora le place sa vorbeasca pentru ca-si aud cu placere propria voce. Mi s-a intamplat si mie. Chiar si acum, imi dau seama adeseori ca ascult predicile altora nu neaparat pentru a auzi ceea ce-mi vorbeste Dumnezeu, ci ca sa vad cum as fi predi­cat eu din pasajul sau din subiectul acela. Este, cred, un fel de deformatie profesionala. De fapt, in primii ani de activitate, vaz­and probabil ceva suspect in felul in care ma comportam la amvon, fratele Simion Cure mi-a zis: “Danila, vezi ce vrei sa fi si ce vrei sa faci. Biblia vorbeste despre pastori numindu-i si “priveghetori”. Sunt insa unii carora le place sa vorbeasca doar ca sa-si auda glasul, ca femeia careia ii place sa se uite in oglinda … Acestia nu sunt priveghetori, ci privighetori! Cauta si baga bine de seama …”

Paralela cu limbajul muzical este evidenta! “Programele” bisericilor noastre sunt Citeşte mai departe »

“Sa puteti pricepe, impreuna cu toti sfintii, care este larginea, lungimea, adancimea si inalltimea si sa cunoasteti dragostea lui Cristos,  care intrece orice pricepere. (Efeseni 3:18-19).

I. Largimea spune despre mare capacitate de cuprindere a dragostei lui Cristos: ea ii cuprinde pe toti oamenii, fara distinctie, dar nu fara exceptie.

II. Lungimea spune despre intinderea in timp a dragostei lui Cristos: cei salvati prin Cristos sunt alesi inainte de intemeierea lumii si sunt in dragostea Lui. in timp si in vesniciie, inclusiv in vesniciile vesniciilor viitoare, caci mantuirea in Cristos este vesnica.

III. Adancimea spune despre fundul prapastiei pierzarii in care eram cufundati. unde ne-a gasit Mantuitorul Cristos si de unde ne-a ridicat prin harul lui Dumnezeu
Inaltimea spune despre locul inalt din care a tasinit iuburea divina, din inima Dumnezeului inaltat de-asupra cerurilor cerurilor, si despre susul suprem unde ne duce mantuirea prin Domnul Isus, in cerul Cristosului inaltat in glorie.

Serban Constantinescu 12 06 08

Ce binecuvantare nemarginita !
Mantuirea noastra presupunea: Viata vesnica, venirea Duhului Sfant, iertarea pacatelor, un mijlocitor, daruri spirituale, putere spirituala, un izvor ceresc de binecuvantare, ..
Si toate acestea nu s-ar fi putut realiza … niciunul dintre ele … daca Christos n-ar fi murit … si daca n-ar fi inviat!

“Dar acum, Christos a inviat din morti, parga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Christos.” 1 Corinteni 15:20

I. Ne-a dat viata vesnica
„Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.” - Ioan 11:25

II. Ne-a dat Duhul Sfant
“Totus, va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.” - Ioan 16:7

III. Ne-a iertat pacatele
“ca sa faca ispasirea pentru pacatele norodului” - Evrei 2:17

IV. Ne-a dat un Mijlocitor
“… avem la Tatal un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceste: Paraclet, adica aparator, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihanit.” - 1 Ioan 2:1-2, Evrei 4, 7

V. Ne-a dat darurile Duhului
„S-a suit sus, a luat robia roaba, si a dat daruri oamenilor.” - Efes 4:7

VI. Ne-a dat putere de viata
Matei 28:18, Fapte 1:8

VII.Ne-a dat o noua pozitie a binecuvantarii
“in locurile ceresti” - Efes 1:3, Efes 2:6-7

(Iosif Ton)

Apostolul Pavel vorbeste despre “valoarea nespus de mare a cunoasterii lui Hristos Isus” si adauga ca el personal are ca tel suprem “sa-L cunosc pe El si puterea  invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui” (Fil.3:7 si 10). Intre telurile acestea vedem stand la loc central telul de a cunoaste “puterea invierii Lui”.

Ce este aceasta, cum o putem cunoaste si, mai ales, cum ne-o putem insusi, ca sa beneficiem de ea in mod practic? Fiindca Scriprura se explica cu Sciptura, trebuie sa ne uitam la celalalt loc unde Pavel vorbeste despre puterea invierii, si anume, in epistola catre Efeseni. Discutia despre puterea invierii incepe in cap.1 (v.17) si se incheie abia la sfarsitul cap.3. De multe ori noi nu intelegem  un text
fiinca nu urmarim dezvoltarea unei idei pe tot parcursul textului. Veniti sa o urmarim impreuna.

Pavel incepe prin a se ruga ca Dumnezeu sa ne dea “un duh de descoperire si de pricepere” si sa ne “lumineze ochii inimii” ca sa putem pricepe “care este fata de Citeşte mai departe »

Efeseni 6:12 Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.

Intreaga viata pe acest pamant este o lupta. Avem de purtat lupte mai mici,mai mari,batalii,razboaie. “De-a lungul istoriei omenirii au existat doua puteri mondiale-sabia si spiritul.Pana acum,de fiecare data spiritul a biruit sabia”.

Nu cei tari inving

David era un copil cand l-a ucis pe Goliat cu o piatra. Sabia uriasului Goliat era Citeşte mai departe »