Muzica este … cu cantec!
7 06 2007
Nu sunt specialist in limbaje, nici vorbite si nici scrise, nici umane si nici electronice. Le folosesc insa si pe unele si pe celelalte, uneori cu mai mult, alteori cu mai putin succes. Mi se intampla adeseori sa am senzatia ca vreau sa spun ceva si nu pot, din cauza inabilitatii de a gasi cuvantul sau cuvintele potrivite. Pe de alta parte, mi se intampla destul de des sa ma regasesc in ceea ce au spus altii, de parca “mi-au luat cuvintele din gura”. Vorba lui Seneca: “Orice este bine spus de altii, imi apartine”.
Va propun o abordare a muzicii bisericesti dintr-un unghi nou, acel al limbajului produs sau folosit de noi pentru exprimarea de sine sau pentru comunicarea dintre noi si ceilalti.
Asemenea vorbirii, muzica este si ea o forma de exprimare a trairilor ascunse ale inimii (aici in sensul stravechi de “anima”, ceea ce te anima, ceea ce te insufleteste). Asemeni cuvintelor, muzica este doar o haina in care ne imbracam trairile interioare.
Sinceritatea trairilor da nastere la sinceritatea limbajului folosit. Trairile trebuie sa fie intotdeauna sursa, izvorul de “prea plin”, din care izvoraste apoi exprimarea corespunzatoare. Nu uitati ce corectie i-a facut Domnul Isus femeii samaritene care era preocupata mai mult de “locul”, deci “forma exterioara”, a inchinarii adevarate:
“Femeie” i-a zis Isus „crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti închina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi va închinati la ce nu cunoasteti; noi ne închinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul si acum a si venit, cand închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se închina Lui, trebuie sa I se închine în duh si în adevar” (Ioan 4:21-24).
Este evident ca sinceritatea trairilor este prioritara in orice forma de exprimare. Lasand forma la o parte, Domnul Isus patrunde pana la adancimea trairilor inimii.
In ceea ce urmeaza nu dau nimanui lectii. Vreau doar sa exprim experienta mea in lucrarea de “vorbitor”, de “comunicator” al Evangheliei de pe platforma de predicator si pastor in biserica baptista Bethel din Los Angeles.
Cred ca exista un paralelism foarte clar intre exprimarea prin cuvinte si exprimarea prin muzica, intre comunicarea cu ceilalti prin cuvinte si comunicarea prin cantec. Dati-mi un defect al predicarii si va voi da un corespondent muzical al lui. Iata cateva exemple:
1. Inspirat si neinspirat
In problema rostirii predicilor mi s-a intamplat sa vorbesc “la cald”, sub inspiratia de moment a Duhului si sa simt cum vorbele si ideile imi sunt “inspirate” de Duhul Sfant. Ascultatorii mi-au confirmat apoi ca au simtit si ei ceva special, un fel de “cercetare” adanca in inimile lor asemanatoare cu cei care l-au ascultat pe Petru la Rusalii: “Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima si i-au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Fratilor, ce sa facem?” (Fapte 2:37).
Am trait insa si experienta opusa. Mai ales cand am dorit sa repet o predica sau un studiu care facuse initial, acolo unde l-am spus, o impresie puternica. Mi s-a intamplat sa n-am nici un fel de vlaga. Vorbirea era “la rece”, neprimita de ceilalti. Vorbele veneau inapoi spre mine ca niste boabe de grau aruncate intr-un nevazut perete.
Pentru ca este tot un limbaj, si muzica poate da nastere la aceleasi experiente. Exista ocazii in care “ni se furnica pielea” sub influenta unei melodii si sunt ocazii in care, mai ales atunci cand cantam cantari pe care le cunoastem “pe dinafara”, nu mai reusim sa le traim si “pe dinauntru”.
2. Mesaj personal sau vorbire de rutina
Nu tot ce spun eu este o predica! Slava Domnului pentru aceasta! Vorbesc de multe ori cu cei din jur folosind vorbe banale, angajandu-ma intr-un fel de “conversatie alba”, lipsita de orice fel de culoare sentimentala.
Paralela muzicala este fredonarea unei melodii care ne place, repetarea unui refren care ni s-a agatat cumva de memorie si suna asemeni unei placi de patefon stricate. Uneori este vorba despre un “slagar” auzit intamplator la radio, alteori este ecoul unei cantari din orele petrecute la biserica. In adunarile crestine, cel mai clasic exemplu de “cantare alba” este umplerea timpului cu o “cantare comuna”, darea ei numai asa “ca sa avem timp sa pregatim altceva, mai important”. Am ajuns chiar sa subliniem inconstienti lipsa de importanta pe care o acordam unor asemenea “cantari cumume liturghice” prin vorbele pe care le folosim: “Da o cantare comuna pana urca corul …”, “Sa ne sculam si sa cantam o cantare comuna ca sa ne mai desmortim putin” (de parca ar fi un mare pacat sa ne sculam si sa ne miscam putin fara sa cantam ceva, in liniste sau in cateva momente de comunicare spontana cu cei din jurul nostru). Am participat la o conferinta in care, din respect pentru cantarea ca si inchinare adevarata, vorbitorul ne-a indemnat sa ne invioram putin intre doua prelegeri ridicandu-ne si masand putin umerii celui de la dreapta si de la stanga noastra. A fost ceva neobisnuit intr-o adunare crestina, dar cred ca a fost mai corect din punct de vedere al sinceritatii noastre.
3. Vorbirea de dragul de a te afisa pe tine
Exista oameni care vorbesc ca sa fie auziti de ceilalti si predicatori carora le place sa vorbeasca pentru ca-si aud cu placere propria voce. Mi s-a intamplat si mie. Chiar si acum, imi dau seama adeseori ca ascult predicile altora nu neaparat pentru a auzi ceea ce-mi vorbeste Dumnezeu, ci ca sa vad cum as fi predicat eu din pasajul sau din subiectul acela. Este, cred, un fel de deformatie profesionala. De fapt, in primii ani de activitate, vazand probabil ceva suspect in felul in care ma comportam la amvon, fratele Simion Cure mi-a zis: “Danila, vezi ce vrei sa fi si ce vrei sa faci. Biblia vorbeste despre pastori numindu-i si “priveghetori”. Sunt insa unii carora le place sa vorbeasca doar ca sa-si auda glasul, ca femeia careia ii place sa se uite in oglinda … Acestia nu sunt priveghetori, ci privighetori! Cauta si baga bine de seama …”
Paralela cu limbajul muzical este evidenta! “Programele” bisericilor noastre sunt Citeşte mai departe »