The Miracles of Calvary

Study By: J. Hampton Keathley, III

Scripture: Matt. 27:45-56

Introduction

Surrounding Christ’s death on the cross, was a chain of miraculous events that gave tremendous testimony to (1) the uniqueness of Jesus Christ, (2) His claims as the Son of God, and (3) as a result, to the fact of the redemption that comes through faith in Him. Any one of these miracles alone would be astounding, but linked together they form an unbreakable chain of evidence that authenticates and declares Jesus Christ as truly the Son of God and the redemptive Savior of the world.

Matthew 27:45-53 Now from the sixth hour darkness fell upon all the land until the ninth hour. 46 And about the ninth hour Jesus cried out with a loud voice, saying, “ Eli, Eli, lama sabachthani ?”that is, “ My God, My God, why hast Thou forsaken Me ?” 47 And some of those who were standing there, when they heard it, began saying, “This man is calling for Elijah.” 48 And immediately one of them ran, and taking a sponge, he filled it with sour wine, and put it on a reed, and gave Him a drink. 49 But the rest of them said, “Let us see whether Elijah will come to save Him.” 50 And Jesus cried out again with a loud voice, and yielded up His spirit. 51 And behold, the veil of the temple was torn in two from top to bottom, and the earth shook; and the rocks were split, 52 and the tombs were opened; and many bodies of the saints who had fallen asleep were raised; 53 and coming out of the tombs after His resurrection they entered the holy city and appeared to many.

Five miracles are recorded in this passage. They include:

• The miraculous darkness that settled over the land.
• The rending of the veil in the temple.
• The shaking of the earth and the rocks splitting.
• The opening of the tombs.
• The raising of many saints who had died.

I. The Miraculous Darkness

The darkness from 12 noon until 3 p.m. is sometimes passed over

Cine s-a înșelat?

Posted on April 2, 2012 by barzilaiendan

Anul acesta, în lumea occidentală, Floriile au căzut pe 1 Aprilie! Profitănd de contextul social, mulți predicatori au ales subiecte potrivite acestei zile. Nici eu n-am făcut excepție …  Am plecat de la textul acesta:

„A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s’au dus împreună la Pilat,  şi i-au zis: ,,Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe cînd era încă în viaţă, a zis: ,După trei zile voi învia.`  Dă poruncă dar ca mormîntul să fie păzit bine pînă a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să -I fure trupul, şi să spună norodului: ,A înviat din morţi!` Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decît cea dintîi.`  (Mat. 27:62-65).

… și am analizat textul cunoscut din Matei 21, sub filtrul întrebării: „Cine s-a înșelat?“

I. S-au înșelat cei care au mers acolo unde i-a trimis Isus?
Nici atunci, nici de atunci încoace. Cine ascultă și pleacă, riscă, anticipând că El știe la ce îi trimite și că vor găsi acolo ce le spune El. Așa a fost și cu ucenicii care trebuiau să pregătească serbarea Paștelor (Luca 22:7-13a) și așa este cu fiecare dintre noi. Cine riscă pe cuvântul lui Christos nu va fi dezamăgit niciodată.

II. S-au înșelat cei care au dat măgărița și măgărușul?
La urma urmei, să dai bunurile tale unor străini, anticipând că ei ți le vor aduce înapoi, a fost un mare risc. S-au înșelat? I-au primit înapoi? Bineînțeles că i-au primit înapoi! I-au primit înapoi „canonizați“. Măgarii aceștia au fost printre puținii măgari care au intrat și în istorie și în canonul Scripturilor … Riscă și tu punându-ți ce ți se cere la dispoziția Domnului. Nu refuza când ți se spune: „Domnul are trebuință!“

III. S-au înșelat cei care și-au scos hainele și au tăiat ramuri să le aștearnă pe drumul pe care avea să treacă El?
Pentru o vreme așa s-a părut. Chiar și doi dintre ucenicii Lui au fost dezamăgiți pentru

Trei categorii de inchinatori

Matei 2, 1-12

Posted by florin

*  Nasterea Domnului scoate la lumina trei categorii de oameni. Interesant este ca in prezenta lui Isus toti oamenii devin inchinatori intr-un fel sau altul, dar ce fel de inchinatori sunt ei?

Inchinatori de profesie (preotii)

. Credinciosi cu numele – v.4 “preotii cei mai de seama”, “carturarii norodului”

. Bine instruiti – v. 5-6 Cunosteau exact Scripturile.

. Fara legaturi spirituale – indiferenti si reci. Nu s-au gandit: “Sa mergem sa vedem si noi pe prunc!”

Inchinatorii mincinosi (Irod)

. Oameni ai puterii – v. 3 Preocupati de pozitia lor

. Cu planuri ascunse – v.4 Activi, vicleni, cu ganduri rele.

. Oameni dejucati de Dumnezeu – v. 12 Dumezeu totdeauna dejoaca planurile facute in intuneric de inchinatorii mincinosi, protejandu-si lucrarea.

Inchinatori adevarati (magii)

. Din toate neamurile – v.1 Magii veneau din Rasarit. Erau din toate categoriile sociale: pastorii din Betleem.

. Calauziti de Dumnezeu – v.9 Erau calauziti de o stea, apoi Dumnezeu le-a vorbit in vis. Ei nu mergeau de capul lor. Ei erau calauziti de Dumnezeu.

. Oameni care au ceva de dat lui Dumnezeu. – v.11 Au dat lucruri scumpe: aur, argint, tamaie. Au dat cu risc, aveau un drum de facut la intoarcere, drumul poate fi neprevazut. Ei totusi s-au inchinat Domnului cum se cuvine.

* Toti suntem purtati de firea pamanteasca, cand intr-o categorie, cand in alta. Sa faca Dummnezeu sa intram in ultima categorie si sa nu mai iesim de acolo! Amin!

Binecuvântații din Matei 5

Binecuvântarea oferită celor blânzi

Matei 7:1-6 (Matei 5:5)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei ce au parte de a treia binecuvântare rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte şi să înţelegem care este esenţa acestei binecuvântări.

Contextul lecţiei:  În primele fericiri anunţate de Domnul Isus în Predica de pe Munte, este evidenţiată atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei faţă de ei înşişi („ferice de cei săraci în duh”) şi faţă de păcat („ferice de cei ce plâng”). Cea de-a treia fericire enumerată de Domnul Isus („ferice de cei blânzi”) descoperă atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei atunci când sunt înzestraţi cu autoritate şi putere. Deşi cetăţenilor Împărăţiei li se cere să fie tari şi puternici, manifestarea acestora trebuie să exprime blândeţe.

Conţinutul lecţiei: Păstrând în atenţie cea de-a treia fericire anunţată de Domnul Isus, în contrast cu pasajul lecţiei biblice de astăzi, descoperim:

1.    Ce înseamnă a fi blând

Termenul grecesc „praus”, folosit pentru a-i identifica pe cei blânzi, este greu de tradus. Acesta poate să însemne absenţa pretenţiilor (1 Petru 3:4, 14-15), sau a fi gentil (blând – Matei 11:29; Iacov 3:13) şi paşnic (Matei 21:5) . Deoarece pentru greci bărbaţii adevăraţi erau războinici, blândeţea era considerată un viciu, nu o virtute.

Din perspectivă divină, blândeţea este însă o virtute spirituală care a înnobilat pe cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu: Moise (Fapte 7:24; Numeri 12:3), Domnul Isus (Matei 11:29, 21:5) şi apostolul Pavel (1 Corinteni  4:21, 2 Corinteni 10:1), este roada Duhului Sfânt (Galateni 5:23), cerută tuturor celor credincioşi (Efeseni 4:1-2; Iacov 3:13; 1 Petru 3:4) şi mai ales celor implicaţi în slujire (1 Timotei 3:3; 6:11; Tit 3:2), o virtute spirituală care trebuie să fie văzută de toţi oamenii (Filipeni 4:5; 2 Timotei 2:24-25).

Aplicaţii practice: faceţi portretul unui om blând şi arătaţi de ce este această virtute spirituală tot mai rară în zilele noastre.

2.    Un opus al blândeţii

Prin Predica de pe Munte, Domnul Isus a condamnat atitudinea de judecată care este în contrast cu cea a unui duh blând şi liniştit (Matei 5:5; 1 Petru 3:3-4). Termenul „krinete”, care este tradus prin „a judeca”, îi identifică pe cei ce au o atitudine negativistă, un duh de critică, cei care acuză şi condamnă cu scop de a distruge. Domnul Isus condamnă această atitudine de critică, arătând că: cel ce judecă va fi judecat (Matei 7:1/b), cel ce judecă va fi tratat în acelaşi fel (Matei 7:2), cel ce judecă nu este mai bun decât cel judecat (Matei 7:4-5), judecata nu este dreaptă (Matei 7:5;1 Corinteni 11:28; 2 Corinteni 13:5; Galateni 6:3-4), iar atitudinea de judecată este condamnată de Dumnezeu (Matei 7:1; Filipeni 2:3-4; Galateni 6:2; Romani 12:3).

 Aplicaţii practice: faceţi portretul unei persoane stăpânite de duhul de critică şi arătaţi de ce este această atitudine tot mai frecventă. Subliniaţi felul în care poate fi confruntat duhul de critică şi arătaţi ce paşi ar trebui să facă o persoană stăpânită de această atitudine pentru a dobândi un duh blând şi liniştit.

3.    Ce binecuvântare este promisă celor blânzi

Dacă pentru cei stăpâniţi de duhul de critică Domnul Isus a rostit o condamnare, pentru toţi cei blînzi Domnul Isus a promis o binecuvântare. Prin această promisiune Domnul Isus a arătat că cei blânzi vor moşteni pământul (Matei 5:5/b). Această promisiune a fost  interpretată însă în mod diferit, făcându-se referire la: ţara promisă de Dumnezeu lui Israel (Isaia 57:13, 60:21; Psalmul 37:9, 11, 29), pământul , locul în care Dumnezeu ne-a aşezat să locuim (2 Petru 3:10; Psalmul 102:25-26; Isaia 51:6), sau cerul nou şi pământul nou pe care  Dumnezeu îl va crea (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).Sensul corect al interpretării acestei promisiuni arată că cetăţenii Împărăţiei pe care a venit s-o întemeieze Domnul Isus vor moşteni ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi prin Hristos (2 Corinteni 6:10; Matei 19:28; Galateni 4:7; Romani 8:16-17).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cum definiţi blândeţea ?
2.    Blândeţea este un viciu sau o virtute ?
3.    Ce persoane menţionate de Sfânta Scriptură au strălucit prin blândeţe ?
4.    De ce trebuie ca blândeţea să înnobileze pe fiecare credincios ?
5.    Ce atitudine aflată în contrast cu blândeţea a fost condamnată de Domnul Isus ?
6.    De ce i-a condamnat Domnul Isus pe cei stăpâniţi de duhul de judecată ?
7.    Ce înseamnă promisiunea făcută de Domnul Isus celor blânzi ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor milostivi

Matei 6:1-6 (Matei 5:7)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a cincea fericire, modul în care trebuie să ne exprimăm mila şi compasiunea faţă de semeni şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei milostivi.

Conţinutul lecţiei:  Dacă în primele patru fericiri enunţate în Predica de pe Munte, Domnul Isus a făcut referire la trăsături de caracter (virtuţi spirituale) care ne-au descoperit atitudinile pe care trebuie să le aibă cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu faţă de ei înşişi şi faţă de preceptele Împărăţiei, prin cea de-a cincea fericire El face referire la binecuvântarea  pe care o primesc cei ce sunt pregătiţi să acţioneze, exprimând milă şi compasiune faţă de semeni. Studiind această fericire, descoperim:

1.    Cine sunt cei milostivi

Mila defineşte o atitudine de iertare a celui ce a greşit şi de compasiune faţă de cel aflat în nevoie, iar cei milostivi sunt oamenii care prin acţiuni concrete împlinesc nevoile celor aflaţi în suferinţă. Înţelegem aceste adevăruri prin exemplul „samariteanului milostiv” (Luca 10:30-37), „pilda robului nemilostiv” (Matei 18:21-35) şi cea a „bogatului nemilostiv” (Luca 19-31). Mila nu este însă numai o manifestare de ocazie, ci o acţiune continuă a celor credincioşi, având baze biblice atât în Vechiul Testament (Psalmul  37:21, 112:5; Proverbe 14:31), cât şi în învăţătura Domnului Isus (Matei 6:1-3, 9:13, 12:7, 18:21-34) şi a Noului Testament (Iacov 2:13; 1 Petru 3:8; Iuda 1:23). Cei miloşi se aseamănă cu Dumnezeu, fiindcă mila este unul dintre atributele lui Dumnezeu (Iona 4:2; Osea 11:8; Matei 9:36; Evrei 2:17; Iacov 5:11).

2.    Modul în care oamenii fac milostenie

După ce i-a fericit pe cei milostivi (Matei 5:7),  Domnul Isus a condamnat modul greşit în care fac oamenii milostenie (Matei 6:1-4). În această secţiune a Predicii de pe Munte, Domnul Isus a arătat că Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să fie buni unii cu alţii şi să se ajute, dăruind cu generozitate ori de câteori cineva a ajuns în nevoie. În acelaşi timp, Domnul Isus a arătat că, pe lângă actul şi măsura milosteniei, la fel de importantă este şi motivaţia cu care este împlinită această jertfă. De aceea El îi condamnă pe cei ce fac milostenie cu o motivaţie greşită (pentru a câştiga merite – neprihănire personală – Matei 6:1, pentru a dobândi popularitate – Matei 6:1 sau a primi aprecierea oamenilor – Matei 6:3) şi prezintă motivaţiile corecte, arătând că milostenia trebuie să fie făcută fără a se ţine evidenţa (Matei 6:1), în ascuns (Matei 6:3), cu nădejdea răsplătirii oferite de Dumnezeu (Matei 6:4) şi ca un act al închinării (Matei 6:5-6).

Aplicaţie practică: arătaţi formele greşite prin care este practicată milostenia în zilele noastre, menţionând motivele pentru care oamenii aleg aceste alternative.

3.    Binecuvântarea primită de cei milostivi

Pentru cei milostivi, Domnul Isus a promis ca binecuvântare faptul că şi ei vor avea parte de milă (Matei 5:7/b). Această promisiune nu înseamnă că cei ce dovedesc milă faţă de cei aflaţi în nevoie vor câştiga mila lui Dumnezeu, ci, fiindcă au avut parte de mila lui Dumnezeu aceştia trebuie să dovedescă milă faţă de semeni (Matei 18:21-35).

Aplicaţie practică: arătaţi de ce nu mai jertfesc oamenii din zilele noastre cu generozitate, menţionând care sunt cauzele şi consecinţele acestui fapt.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cine sunt cei la care a făcut referire Domnul Isus în a cincea fericire ?
2.    Mila este o atitudine sau o acţiune ?
3.    Care sunt bazele biblice ale milosteniei ?
4.    De ce a condamnat Domnul Isus milostenia fariseilor ?
5.    Ce motivaţii greşite pot avea oamenii atunci când fac milostenie ?
6.    Ce motivaţii (corecte) trebuie să determine actul milosteniei ?
7.    Ce binecuvântare a promis Domnul Isus celor milostivi ?

Pastor Dan Boingeanu
***********************

Binecuvântarea oferită celor cu inima curată

Mat.5:27-37 (Mat.5:8)

Scopul lecţiei: Să descoperim ce înseamnă a avea o inimă curată, de ce a ajuns omul să aibă inima murdară, cum putem dobândi o inimă curată şi ce binecuvântare  primesc cei ce trăiesc împlinind această condiţie spirituală.

Conţinutul lecţiei: Cea de-a şasea fericire rostită de Domnul Isus în Preica de pe Munte, este cea mai semnificativă fericire rostită de Domnul Isus, fiindcă împlinirea ei dă sens şi face posibilă împlinirea tuturor celorlalte fericiri. Înţelegem esenţa acestei fericiri descoperind:

1.    Ce înseamnă a avea o inimă curată

Inima curată „ kataros te kardia”, defineşte starea interioară şi valorile morale ale unei persoane exprimate prin gândire, motivaţii, decizii şi sentimente. Pentru a defini starea de curăţie, în NoulTestament sunt folosiţi doi termeni: „hagnos” care înseamnă a fi cast (castitate), pur, sincer, curat (Tit 2:5,Fil.4:8;2 Cor.11:2;1 Pet.3:2;1 Tim.5:22;2 Cor.7:11) şi „kataros”, folosit de 27 de ori în Noul Testament cu sensul de a fi curat în interiorul fiinţei tale (spălat), pur (în sensul unui metal curăţit prin foc), fără vină, dar şi de a fi pus deoparte pentru o lucrare sfântă (Mat.5:8;23:26;Ioan.13:10;Ioan15:3,1 Tim.1:5;3:9,2 im.2:22). Inima curată, este un subiect primordial al Sintelor Scripturi (Deut.10:16;30:6;1 Sam.15:22,  Is.1 10-17;Ier.4:4), iar curăţia inimii despre care a vorbit Domnul Isus în cea de-a şasea fericire poate fi o referire la condiţia apropierii de Dumnezeu menţionată in psalmi (Ps.24:3-4,6).

2.    De ce a ajuns omul să aibă inima murdară

Inima omului a ajuns murdară din pricina întinăciunii păcatului ( Rom.1:19-32:Gen.6:5;Mat.15:8-9;19-20; Ps.139:23-24). Păcatul care aduce cea mai mare întinîciune este „preacurvia” (Mat.5:27-32). Acesta întinează ochii (prin privire), inima (prin poftă) şi trupul (prin comiterea faptei) (Mat.5:27-29;2 Pet.2:14;Mat.12:39;Iac.4:4;1 Cor.6:18). Deşi comiterea păcatului precurviei este condamnată de Dumnezeu prin Legea Mozaică (Mat.5:27;Ex.20:14;Deut.5.18), Domnul Isus arată garavitatea acestui păcat nu numai datorită măsurii în care acesta întinează, ci şi a pedepsei de care este urmat (Mat. 5:28-32;1 Cor.6:9-10;Gal.5:19-21;Rom.6:13).

3.    Cum se poate dobândi curăţia inimii

Curăţia inimii  este iniţiativa lui Dumnezeu (Ier.31:33;32:39;33:29) şi este împlinită prin puterea jertfei Donnului Isus, pentru toţi cei ce cred, îşi recunosc păcatul şi se pocăiesc (1 Ioan 1:7-9;2 Cor.5:17;1 Cor.6:9-11;Ef.1:7;Evrei 9:141 Pet.1:18-19;1 Ioan.2:2). Dacă o inimă curată poate fi dobândită prin credinţă, pentru a păstra inima curată trebuie să strângem cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră  (Ps.11:9;11) şi să trăim împlinind voia lui Dumnezeu, fugind de poftele ochilor, poftele firii şi poftele lumii  (Iov. 31:1; 2 Tim.2:22;1 Pet.4:1-5).

4.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată

Celor cu inima cutrată Domnul Isus le-a promis că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat.5:8). Prin această binecuvântare înţelegem că cei cu inima curată vor experimenta prezenţa lui Dumnezeu (Iov.42:5;Ps.36:7-9;Ps.36:7-9), vor avea parte de binecuvântările lui Dumnezeu (Ps.66:18), îl vor vedea pe Dumnezeu (Iov.19:25;Ap.22:3-4 şi vor fi ca Dumnezeu (1 Ioan 3:2).

Întrebări pentru discuţie:

1.    Ce înseamnă a avea inima curată ?
2.    De ce spălările rituale practicate în Vechiul Legământ nu asigurau
curăţirea inimii ?
3.    La ce pasaj din V.T. a facut referire Domnul Isus prin această fericire?
4.    Ce factori au cauzat întinarea inimii ?
5.    De ce preacurvia este păcatul care aduce cea mai mare întinăciune ?
6.    Cum se poate dobândi curăţia inimii ?
7.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor împăciuitori

Mat.5:17-26 (5:9)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, modul în care trebuie să restabilim relaţiile cu cel care ne-a greşit şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei împăciuitori.

Conţinutul lecţiei:  Prin ce-a de-a şaptea  fericire, Domnul Isus a prezentat o atitudine diferită faţă de cea a zeloţilor, care îi numeau fii ai lui Dumnezeu” pe cei ce promovau violenţa, agresiunea şi revolta faţă de stăpânirea romană, arătând că adevăraţii  „fii ai lui Dumnezeu” sunt cetăţenii Împărăţiei Cerurilor, care promovează pacea, apărând dreptatea şi adevărul.

1.    Identitatea făcătorilor de pace

Făcătorii de pace nu sunt cei ce acceptă şi tolerează fărădelegea, ci acei ce iubesc pacea, depunând orice efort pentru a o restabili şi a o păstra. Deoarece făcătorul de pace este implicat activ în a rezolva conflicte, a potoli tensiuni, şi a confrunta predispoziţia spre violenţă a fiinţei umane, pentru a împlini această slujire el are nevoie de multă putere spirituală, exprimată cu înţelepciune şi bunătate. Cel mai bun exemplu al unui făcător de pace este însuşi Domnul Isus, care a realizat împăcarea omului cu Dumnezeu (Isaia 9:6-7;Is.52:7;Ef.2:14-16;Col.1:19-20). De aceea, toţi cei credincioşi trebuie să trăiască în pace cu semenii şi să împlinească slujba împăcării (2 Cor.5:18-20;Rom.14:19;Evrei 12:14;Iac.3:13-14;16-18;1 Pet.3:8-11).

2.    Modul în care este restaurată pacea

Pentru a înţelege modul în care putem restaura pacea, avem exemplul Domnului Isus care a împlinit Legea (a împlinit preceptele divine – Mat.5:17-20) şi învăţătura Domnului Isus prin care ne este descoperită pedeapsa pentru violenţă (Mat.5:21-22), paşii pe care trebuie sa-i parcurgem pentru împăcare (Mat.5:23-24; Mat.18:15-17;1 Cor.6:5-11) şi cadrul în care trebuie să fie împlinită această slujire (Mat.5:25-26;Prov.25:8-11;Luca 12:58-59;Ps.34:11-14;34:6).

3.    Binecuvântarea oferită făcătorilor de pace 

Aşa cum a arătat Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, cei împăciuitori sunt numiţi „fii ai lui Dumnezeu”.  Această numire este un contrast faţă de identitatea prin care suntem cunoscuţi ca fiinţe umane (suntem „fii ai oamenilor”), o binecuvântare, ce descoperă asemănarea cu Dumnezeu şi statutul spiritual pe care îl căpătăm prin credinţa în Domnul Isus (Mat.5:9;I sam.2:12;Ef.2:1-2,5:6;Col.3:6;Ioan.1:11-12;Ef.2:11-22.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Pe cine îi numeau zeloţii „fiii lui Dumnezeu”?
2.    Cine sunt „făcătorii de pace” la care a făcut referire Domnul Isus ?
3.    Ce îl identifică pe Domnul Isus ca exemplu pentru făcătorii de pace ?
4.    Ce paşi trebuie parcurşi pentru realizarea împăcării ?
5.    De ce trebuie să ne împăcăm cu cel ce ne-a greşit ?
6.    În ce cadru se realizează împăcarea ?
7.    Ce binecuvântare este promisă celor împăciuitori ?

Pastor Dan Boingeanu

Cina Domnului – o zi deosebită

http://ungandbun.wordpress.com

(Matei 26.26-29)

I. Cina Domnului este o celebrare a mântuirii, a victoriei.
Aşa cum Paştele este sărbătoarea eliberării din robia egipteană, tot aşa Cina creştinilor este sărbătoarea eliberării de păcate, realizată prin trupul şi sângele lui Isus. Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele Domnului Isus, aşadar la Cină centrală este amintirea actului mântuitor al lui Isus!

II. Cina Domnului este o perspectivă asupra revenirii Domnului Isus.
Mântuitorul le spune ucenicilor că va cina cu ei în Împărăţia lui Dumnezeu. Isus aşteaptă în mod foarte realist o Împărăţie a păcii şi a belşuguluim, chiar dacă puterea noastră de a ne imagina această Împărăţie este limitată, atunci când El va reveni, va instaura vizibil Împărăţia lui Dumnezeu. Din această perspectivă Cina este şi o cină a speranţei şi a mângâierii pentru Biserică.

III. Cina Domnului, este o cină a părtăşiei, cina instituie şi însufleţeşte părtăşia în biserică.

IV. Cina Domnului este o certificare a credinţei noastre
Prin bucăţica de păine şi prin rodul viţei în mod palpabil El ni se adresează nouă, îndurarea lui Dumnezeu vine peste noi. La Cină, El ni se adresează în mod personal, în mod special aici pot să dobândesc certitudinea că păcatele mele sunt cu adevărat iertate şi şterse.

ISUSE spre a ta iubire
Ne-ntoarcem, lăcrimând din nou
Şi îţi aducem mulţumire
În zi de dulce preamărire
DUMNEZESCULE… EROU!

ISUS – UN PROFET CA MOISE

(Articolul face parte din „Biblia profetică“)

Un “tip profetic” este o ilustraţie a unui aspect al planului profetic. Expresia face parte din aceeaşi familie de termeni cu “arhe-tip”, “proto-tip”, “ante-tip”.

Un tip profetic poate fi o persoană, un eveniment, un obiect de cult, o sărbătoare sau o anumită succesiune de sărbători din calendarul anual evreiesc.

Există oameni “epocali”, a căror viaţă marchează trecerea de la o etapă la alta în planul profetic. O astfel de persoană a fost Moise. Religia evreilor se numeşte “mozaică” după numele lui, la fel cum credinţa mântuitoare de astăzi este numită “creştinism” după numele lui Cristos. Legea dată de Dumnezeu pe Sinai este cunoscută drept “Legea lui Moise”, din acelaşi motiv.

Moise este unul dintre oamenii care continuă să ne vorbească şi astăzi de dincolo de moarte (comp. cu Evr.11:4c). Printre altele,

Două grupe de trei în Tatăl nostru

Posted on March 5, 2011 by barzilaiendan

Matei 6:9-13

Fratele Virgil Sezonov a spus ceva interesant seara asta la Bethel. A vorbit despre rugăciune și despre „Tatăl nostru“, identificând două trinități în Tatăl nostru.

Prima trinitatea este cea a dumnezeirii:

- pentru Tatăl – slăvit să fie Numele Tău
- pentru Fiul – vină Împărăția Ta
- pentru Duhul Sfânt, factorul activ  în lucrarea de pe Pământ – facă-se voia Ta

Cea de a doua întreire este structura umană:

- pentru trup – pâinea de toate zilele
- pentru suflet – și ne iartă nouă greșelile
- pentru duh – și nu ne duce pe noi în ispită

Primele trei sunt de dorit pentru Dumnezeu, ultimele trei sunt necesare pentru om.

Mai există o trinitate, aș spune eu: Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava!

 

„Dumnezeul întregului pământ“

Între numele lui Dumnezeu, aceasta este unul din cele mai nebăgate în seamă. El se găsește în câteva texte, dintre care cităm Iosua 3:9, Psalm 97:5, Isaia 54:5, Mica 4:13-14, Zaharia 6:5.

În cartea lui Iosua, numele acesta apare în contextul trecerii Iordanului. Dumnezeul evreilor (Iosua 3:9), Dumnezeul cel viu (iosua 3:10), dă în proprietate lui Israel țara pe care o promisese cu mulți ani înaite lui Avraam, Isaac și Iacov.

Felul simbolic în care avea să-i treacă Dumnezeu pe copiii Săi, „prin Iordan“, granița de apă a Canaanului, avea să adeverească însoțirea divină și să vestească tuturor popoarelor decizia dumnezeiască:

„Iosua a zis: ,,Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, şi că va izgoni dinaintea voastră pe Cananiţi, pe Hetiţi, pe Heviţi, pe Fereziţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi şi pe Iebusiţi:  Iată, chivotul legămîntului Domnului întregului pămînt va trece înaintea voastră în Iordan.“ – Iosua 3:10-11).

Sunt în joc două probleme fundamentale:

1. Cine este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul evreilor, Iehova, sau dumnezeul canaaniților, Baal, care domnea peste zeii Canaanului pentru că-l învinsese pe „dumnezeul mării“?

Prin croirea unii drum supranatural prin apele revărsate ale Iordanului (Ios. 3:15), Dumnezeu se dovedea Suveranul absolut, așa cu se arătase și la trecerea prin Marea Roșie și la apele potopului și la facerea lumii.  (vezi și 1 Regi 20:23; 2 Regi 18:32-35.

2. Cine are drept de proprietate asupra țării – Domnul sau Canaaniții?

Biblia ne spune că Dumnezeu este autoritatea juridică supremă a disputelor de acest gen (Judecători 11:27 – „Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcîndu-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon“).

Prin plasarea chivotului la o distanță de aproximativ 600 de metrii înaintea poporului și oprirea lui în albia râului, Dumnezeu arată simbolic că El este Acela care-l invită pe Israel să intre în Canaan. El „îi deschide ușa“ ca să ne exprimăm așa, în mod supraomenesc. Dumnezeul întregului pământ rămâne apoi „în pragul ușii“ până ce toți „invitații“ Lui trec înăuntru (Iosua 4:10-11 – „Preoţii cari duceau chivotul au stătut în mijlocul Iordanului pînă la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua Domnul să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s’a grăbit să treacă.  După ce a isprăvit de trecut tot poporul, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului“).

Prin această trecre a evreilor prin apele Iordanului, Dumnezeu S-a autodeclarat „Domnul întregului pământ“, care i-a „botezat“ pe evrei întru slujirea lor în teritoriile țării făgăduite.

Printr-o foarte interesantă „coincidență“, aproximativ în același loc avea să fie botezat și Domnul Isus la Iordan, înainte de începerea slujirii Sale mesianice în Israel (Mat. 3:13-17).

 

Doreste-ti lucruri bune pentru copii tai!

Text: Mat. 20:20-21

Thursday, 20 May 2010

Ziua Mamei, o sărbătoare care ne vizează pe noi toți. Fiecare din noi a venit în lumea aceasta în urma hotărârii lui Dumnezeu și prin durerile nașterii unei mame. Dumnezeu oferă mamelor această cinste de a fi cele prin care vine viața în lume. Înzestrările pe care Dumnezeu le-a dat mamelor sunt deosebite. Dumnezeu, dorind să acorde mângăiere unui popor îndurerat, compară mângăierea Sa cu aceea a mamei. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a așezat în inima mamelor acea calitate pe care doar El o poate avea, calitatea de a mângăia și de a aduce alinarea celor mai acute suferinți. Comportamentul unei mame veritabile în raport cu copii ei este unul special. În pasajul citit facem cunoștiință mai îndeapoape cu mama a doi dintre apostoli, a doi dintre ucenicii Domnului Isus: Iacov și Ioan. Potrivit pasajelor din Matei 27:56 și Marcu 15:40 aflăm că numele ei era Salome (Salomeea). Tradiția susține că ea era sora lui Iosif, soțul Mariei, mama Domnului Isus. Astfel, rugămintea ei era motivată și de această legătură de rudenie dintre ei și ar fi și o explicație a faptului că Domnul Isus o încredințează pe Maria în grija lui Ioan, atunci când moare pe cruce. Nu știm dacă sunt adevărate toate aceste lucruri, dar știm că ea face o cerere care nu trece neobservată de ceilalți ucenici. Cererea ei însă, reflectă ce se petrece în inima unei mame, dorințele ce se nasc în inima ei pentru copii săi. Cred că aceste dorințe trebuie canalizate într-o direcție cât mai bună și viața copiilor trebuie privită nu doar din perspectiva aceasta umană ci și din perspectiva veșniciei. Așadar, Salome, mama lui Iacov și Ioan lansează o cerere cu implicații importante. Solicitarea ei ar trebuie să fie modelul oricărei mame credincioase: - Dorește să-și vadă copii aproape de Domnul Isus. Chiar dacă ea se gândea că poziția pe care o solicită este o poziție ce implică onoare, în această solicitare era și dorința ca cei doi fii ai ei să fie cât mai aproape de Domnul Isus. O dorință extraordinară, o dorință pe care orice mamă, cu adevărat credincioasă o are. Căutați să-i aduceți pe copii dvs. aproape de Domnul Isus. Că o faceți acasă, că o faceți la biserică, căutați mereu să creați copiilor dvs. oportunitatea de a se apropia de Domnul. - Își oferă copii să slujească Domnului Isus. De asemenea, dorința mamei lui Iacov și Ioan, era ca fii ei să slujească Domnului Isus. Știa și ea, că fiind la dreapta și la stânga Domnului, copii ei ar fi trebuit să-L asculte pe Domnul, să fie supuși Domnului, să fie de încredere…Era o poziție însemnată, dar era o poziție care presupunea și slujire. Dragi mame, este foarte adevărat, a sluji Domnului, într-o lume ostilă, nu este una dintre cele mai atrăgătoare opțiuni, dar este una dintre cele mai nobile. – Are așteptări înalte de la copii ei. Mamele de astăzi își doresc cariere importante pentru copii lor, dar cele mai bune dorințe pentru copii lor, cele mai nobile, sunt acelea care au de-a face cu starea spirituală a copiilor lor, cu apropierea lor de Dumnezeu. În acest context, inspirați-vă copii să se apropie de Dumnezeu. Vorbiți-le despre destinul veșnic cu Dumnezeu, ajutați-i să înțeleagă ce a făcut Domnul Isus pentru ei și pentru noi toți, fiți-le călăuze către Dumnezeu și așteptați să-i vedeți crescând în credință și maturitate spirituală. Sorin Covaci May 9, 2010

MOARTEA SI INVIEREA DOMNULUI :

EVENIMENTE, OAMENI ŞI ATITUDINI
Mt.27:62 – 28:15

Finalul evangheliei după Matei redă evenimente legate de moartea, înmormântarea şi învierea Domnului Isus. La aceste evenimente sunt prezente persoane diferite care au atitudini diferite. Este prezent Pilat  în calitate de guvernator. Sunt prezenţi în calitate de acuzatori, preoţii cei mai de seamă iar în dimineaţa învierii, femeile. Apar referiri şi la ucenicii Domnului atât la discuţia preoţilor cu Pilat cât şi atunci când Isus cel înviat le spune femeilor să-i anunţe  să meargă în Galilea, unde vor putea să-L vadă. Vom urmări atitudinea celor prezenţi în aceste evenimente, atitudine care le-a influenţat acţiunile.

1. Pilat : Pe mine nu mă interesează! E problema voastra!  :„Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi” (27:65)

În calitatea de guvernator, Pilat avea şi atribuţiuni de judecător. Aşa se face că Domnul Isus a ajuns la acesta pentru a fi judecat. Dupa ce a ascultat toate acuzaţiile aduse, şi dupa ce a căutat personal să se convingă de adevărul în privinţa Domnului Isus, Pilat pune două întrebări interesante :
-    „Dar ce rău a făcut?” (27:23)
-    „Dar ce să fac cu Isus care se numeşte Hristos?” (27:22)
Pilat devine astfel omul care nu ştie ce să facă cu Isus. Se dezice de orice fel de responsabilitate si trece la „acţiune” : „si-a spălat mâinile înaintea norodului” (27:24) Apoi adresându-se tuturor exclamă : „Treaba voastră!”  Atitudinea acesta o arată si atunci când i se cere să organizeze paza mormântului : „…duceţi-vă de păziţi cum puteţi” – spune el.
In probleme spirituale sunt mulţi care adoptă poziţia lui Pilat : Nu mă interesează! E problema fiecăruia, e problema voastră, e problema lor, dar pe mine nu mă interesează. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu tratează niciodată cu indiferenţă un rău care e pe cale să se producă ci, mai degrabă, se arată interesat, luând o poziţie clară şi fermă pentru adevăr.

2.  Preoţii cei mai de seamă : Pentru ca interesul personal să ne fie protejat, adevărul  poate fi sacrificat! : …”au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: Spuneţi aşa : ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat” (28:12,13)

Unii din străjeri au intrat în cetate şi au spus adevărul : Isus a Inviat! Ei puteau depune cea  mai convingătoare mărturie în acest sens. Au fost martori oculari. Nu se puteau înşela. De fapt, au şi spus totul aşa cum s-a întâmplat, fără ca vreunul din preoţii cei mai de seamă să-i contrazică. Dacă adevărul nu putea fi contestat, el putea fi sacrificat. Metoda? Minciuna alimentată cu bani. Interesul lor personal valora mai mult decât adevarul! Si au fost gata să plătească mulţi bani pentru asta.
Sunt mulţi oameni care cunosc adevărul, dar făcându-şi anumite socoteli, constată că pentru a accepta şi  urma adevărul, trebuie să piardă ceva din interesul personal : poate o anumită poziţie, poate expunerea în faţa ironiei publice, poate renunţarea la anumite plăceri fizice, etc.  Si atunci  adoptă această atitudine : sacrifică adevărul dar protejează interesul personal!  Un adevărat copil al lui Dumnezeu este gata să se sacrifice pentru adevăr. In schimb, proorocii mincinoşi şi oportunişti vor fi dispuşi să se folosească de orice mijloace – inclusiv sacrificarea adevărului – pentru a-şi  atinge interesul personal!

3.  Ucenicii  : Nu este ce ne închipuiam noi ; n-are rost să continuăm!  : „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar…” (Lc.24:21)

Urmându-L pe Domnul Isus, ucenicii aveau anumite aşteptări. Una din acestea privea „reaşezarea Impăraţiei lui Israel” (F.A.1:6) Sperau într-o poziţie privilegiată. Şocul a venit pentru ei în momentul în care Domnul Isus a fost prins. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit” (Mt.26:56) Au început să se întoarcă la vechile lor preocupări, ba chiar au ajuns în situaţia disperată încât „plângeau şi se tânguiau” (Mc.16:10)

Când un om se întoarce la Dumnezeu el îşi face o socoteală şi-şi fixează anumite aşteptări. Dacă aşteptările sunt greşite şi nu-şi găsesc împlinirea, omul poate fi şocat şi poate adopta poziţia ucenicilor : Nu e ceea ce credeam! Mă aşteptam la mai mult. Ce rost are să continui?  Am cunoscut oameni care au luat decizia întoarcerii la Dumnezeu dar împreună cu acesta şi-au stabilit şi un număr de asteptări personale (nemărturisite) : rezolvarea unor probleme familiale, de sănătate, financiare. Dacă aceste aşteptări nu s-au materializat, au făcut – dezamăgiţi – pasul înapoi. Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie condiţionată niciodată de nici un fel de aşteptări personale. Adevărata credinţă se abandonează total lui Dumnezeu mergând înainte şi acceptând că totul se întâmplă fiindcă aşa vrea Dumnezeu, când vrea Dumnezeu şi cum vrea Dumnezeu!

4. Femeile  : Pentru că-L iubim pe El, mergem înainte chiar dacă totul pare că s-a terminat!  : „ La sfârşitul zilei Sabatului, …Maria Magdalina şi cealaltă Marie, au venit să vadă mormântul” (28:1)

Ucenicii au fugit, dar femeile au venit la mormânt! Motivate de iubire, femeile au pregătit această venire : „au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus” (Mc.16:1) N-aveau motive de descurajare? N-aveau altceva de făcut? Dacă cei mai apropiaţi colaboratori ai Domnului Isus au fugit de El, ele de ce s-ar duce la mormântul Lui?
Multe s-au terminat la mormânt dar dragostea femeilor pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a terminat! Iubirea de Dumnezeu este cea mai puternică motivaţie să mergi înainte chiar şi atunci când totul pare că s-a terminat. E adevărat că s-au temut de …piatra de la mormânt, de soldaţii romani dar „dragostea crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Cor. 13:7) Piatra a fost prăvălită, iar soldaţii romani au „au rămas ca nişte morţi”(28:4)
Atitudinea femeilor este atitudinea recomandată tuturor celor care doresc să rămână lângă Dumnezeu. Iubindu-l pe Dumnezeu, în zi de Inviere, te poţi bucura în nădejde. N-ai nevoie de argumente suplimentare. Dumnezeu va decide în privinţa acestora. Trebuie să-L iubim pentru că El ne-a iubit întâi! (1 Io.4:19) Rămane un raspuns de dat la întrebarea pusă lui Petru altădată iar nouă acum : „ Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?” (Io.21:16)
Am notat mai sus câteva atitudini exprimate la moartea şi învierea Domnului. Pilat a considerat că nu-i treaba lui să decidă, preoţii si-au urmărit interesul personal, ucenicii au rămas dezamăgiţi dar femeile au mers înainte în ciuda tuturor obstacolelor. Care va fi atitudinea ta?

Ilie Milutin, 14.03.2009