Isus, Rascumparatorul

Text: „Rascumparatorul nostru se cheama, Domnul ostirilor, Sfintul lui Israel.” – Isaia 47:4

Introducere: Introducere: Tema aceasta, ne trimite la o realitate din vremuri strabune, cind oamenii se vindeau si se cumparau, ca orice marfa de pe piata. Este interesant saa remarcam ca termenul de „Rascumparator” nu este pomenit in Bilie decit in Vechiul Testament, si acolo doar in doua carti: Iov si Isaia. Iata aceste texte:

In disperarea perplexa a situatiei lui chinuitoare, parasit de toti prietenii sai, neinteles de nevasta, dat de Dumnezeu ca prada Diavolului ca sa-l incerce prin suferinte, patriarhul Iov se agata de aceasta ultima, dar luminoasa nadejde:

„Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamint. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. „l voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei „l vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tinjeste de dorul acesta inlauntrul meu. Atunci veti zice: „Pentru ce-l urmaream noi?” Caci dreptatea pricinii mele va fi cunoscuta” (Iov 19:25-28).

Vorbind unui popor corupt si gata sa fie vindut de Dumnezeu Babilonienilor pentru o grea robie, profetul Isaia le vorbeste evreilor despre nadejdea rascumpararii prin Iehova:

„Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul vostru, Sfintul lui Israel: „Din pricina voastra, trimit pe vrajmas impotriva Babilonului, … Eu sint Domnul, Sfintul vostru, Facatorul lui Israel, „mparatul vostru”(Isaia 43:14-15).

„Asa vorbeste Domnul, „mparatul lui Israel si Rascumparatorul lui, Domnul ostirilor: „Eu sint Cel dintii si Cel de pe urma, si afara de Mine, nu este alt Dumnezeu. … Eu iti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele ca o ceata; intoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat” (Isaia 46:6, 22).

„Rascumparatorul nostru se chiama Domnul ostirilor, Sfintul lui Israel” (Isaia 47:4).

„Eu voi da asupritorilor tai sa-si manince carnea, si se vor imbata ca de must de insasi singele lor. si va sti orice faptura, ca Eu sint Domnul, Rascumparatorul tau, Puternicul lui Iacov” (Isaia 49:26).

„Da, va veni un Rascumparator pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se vor intoarce de la pacatele lor, zice Domnul. si iata legamintul Meu, cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care se odihneste peste tine, si cuvintele Mele, pe care le-am pus in gura ta, nu se vor mai departa din gura ta, nici din gura copiilor tai, nici din gura copiilor copiilor tai, de acum si pina-n veac, zice Domnul” (Isaia 59:21).

Procesul de rascumparare

Anuntat in Vechiul Testament si ilustrat prin izbavirea din robia Babiloniana, procesul de rascumparare al intregii omeniri din robia pacatului si a desertaciunii s-a realizat pe deplin in vremea Noului Testament, prin viata, moartea si invierea Domnului Isus Hristos. In urma rascumpararii savirsite d la Cruce, Domnul Isus a devenit: Mintuitorul nostru.

Orice proces de rascumparare implica o tranzactie intre un proprietar actual si unul viitor al lucrului care face obiectul racumpararii.

Cu siguranta ca, in calitate de Rascumparator, Dumnezeu nu s-a aflat in tranzactie cu Diavolul. Rascumpararea omului trebuie inteleasa primordial ca o tranzactie intre atributele lui Dumnezeu pe care este cladit universul. Procesul de rascumparare al celor cazuti in pacat scoate in evodenta mila infinita a lui Dumnezeu si draptetea Sa incoruptibila. Rascumpararea noastra prin Hristos s-a facut in interiorul Sfintei treimi ca o satisfacere a echilibrului sfint pe care este cladita lumea si existenta tuturor lucrurilor.

Preocupat sa dea un raspuns cosmogonic filosofilor greci care tulburau in vremea aceea Biserica, apostolul Pavel le scrie celor din Colose:

„El (Dumnezeu) ne-a izbavit de sub puterea intunerecului, si ne-a stramutat in „mparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin singele Lui, iertarea pacatelor. El este chipul Dumnezeului celui nevazut, cel intii nascut din toata zidirea. Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sint in ceruri si pe pamint, cele vazute si cele nevazute; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapiniri. Toate au fost facute prin El si pentru El. El este mai inainte de toate lucrurile, si toate se tin prin El. … Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El, si sa impace totul cu Sine prin El, atit ce este pe pamint cit si ce este in ceruri, facind pace, prin singele crucii” (Colos. 1:13-20).

Fara nici o indoiala ca Pavel are dreptate, rascumpararea savirsita de Hristos, desi include mintuirea oamenilor, depaseste cu mult sfera existentei noastre, extinzindu-se in consecinte asupra intregului univers. Cea mai plastica imagine a acestui proces de rascumparare ne este data in cartea Apocalipsei.

Prin hotarire Dumnezeuiasca, apostolul Ioan a fost rapit la cer si i s-a dat sa vada anumite lucruri pe care Dumnezeu a vrut sa ni le lamureasca. „n capitolul 5 al cartii ni se vorbeste despre procesul rascumpararii. Dupa tipicul legii Vechi Testamentale, ne intilnim in acest pasaj cu cartea (sulul) pecetluita in care se aflau conditiile vinzarii si rascumpararii:

„si am vazut un inger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile?” si nu se gasea nimeni nici in cer, nici pe pamint, nici sub pamint, care sa poata deschide cartea, nici sa se uite in ea”.

Nu este de mirare ca, in fata unei asemenea infaptuiri, nu s-a gasit nimeni. Toate domniile si toate stapinirile au incremenit in neputinta. Numai Dumnezeu insusi putea infaptui rascumpararea. „n reactia lui Ioan, regasim ceva din deznadejdea lui Iov: „si am plins mult, pentru ca nimeni nu fusese gasit vrednic sa deschida cartea si sa se uite in ea.”

Iata ce ne descrie Ioan mai departe:

„si (Dar) unul dintre batrini mi-a zis: „Nu plinge: Iata ca Leul din semintia lui IUda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea, si cele sapte peceti ale ei”. si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii, si intre batrini, am vazut stind in picioare un Miel. Parea junghiat, …” Cind a luat Mielul cartea in mina, fapturile ceresti au izbucnit in cintec zicind: „Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile; cai ai fost junghiat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu singele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam” (Apoc. 5:1-9).

Ce mare trebuie sa fi fost sarbatoarea aceea in cer! Ni se spune ca participantii au fost in numar de „zece mii de ori zece mii si mii de mii” (Apoc. 5:11). La acest maret cor ceresc sau adaugat apoi cei din toate partile universului, „toate fapturile care sint in cer, pe pamint, sub pamint, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri”. Intreaga creatie proclama gloria Rascumparatorului: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!” (Apoc. 5:12).

Care este astazi consecinta practica a rascumpararii pentru fiecare dintre noi?

(I.) Rascumpararea este mai intii doar o posibilitate.
Dumnezeu a planuit- o, Domnul Isus a realizat-o, Duhul Sfint a pecetluit-o, dar multi au … refuzat-o. Unii oameni continua sa traiasca in pacat si vor merge in pierzarea vesnica, nu pentru ca Dumnezeu nu a avut un plan de rascumparare si pentru ei, ci pentru ca ei au ales sa zadarniceasca acest plan de rascumparare.

(II.) In al doilea rind, rascumpararea este astazi o realitate.
… pentru toti aceia care, prin credinta, au acceptat Jertfa de la Calvar si au fost stramutati in „mparatia Fiului dragostei divine.

(III.) In al treilea rind, rascumpararea este astazi o responsabilitate.
Noi nu mai sintem robi ai pacatului, dar nu mai sintem nici „ai nostrii”. Cei mintuiti sint „ai lui Hristos” si „cine zice ca ramine in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Hristos” (1 Ioan 3:16).

Petru le scrie celor credinciosi: „si daca chemati ca Tata pe Cel ce judeca fara partinire pe fiecare dupa faptele lui, purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre; caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mostenisera-ti de la parintii vostrii, ci cu singele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana” (1 Petru 1:17-18).

(IV.) In al patrulea rind, rascumpararea este o anticipare.
Dumnezeu lucreaza in vesnicie, dar noi ne tirim inca prin spatiu si timp. Stramutarea noastra nu s-a realizat inca decit „de drept”. „De fapt” o mai asteptam inca si gemem. Iata ce scrie Pavel: „Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi. De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu. … si nu nuami ea, dar si noi, care avem cele dintii roade ale Duhului, suspinam in noi, si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru. Caci in nadejdea aceasta am fost mintuiti” (Rom 8:18-24).

Incheiere: Incheiere: Fata de toate cele spune mai sus, nu ne ramine decit sa exclamam impreuna cu autorul epistolei catre Evrei: „Hristos a capatat o rascumparare vesnica. Cum vom scapa noi daca stam nepasatori fata de o mintuire asa de mare?” (Evrei 9:12; 2:3).

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s