Smochin cu rod bun sau rău …

(Andrei C.)

Luca, 13:

6 El a spus şi pilda aceasta: “Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit.
7 Atunci a zis vierului: ,Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?’
8 ,Doamne’, i-a răspuns vierul, ,mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
9 Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”

Dacă ar veni Isus în biserica ta care este via Lui să caute rod, mă întreb la câţi dintre cei prezenţi ar găsi rod de care să se bucure. M-am gândit că la mulţi ar găsi rod dar cu viermi, sau cum se întamplă multor pomi, ropadele putrezesc înainte să fie culese, la alţii probabil că ar găsi roade nedezvoltate, dar dacă s-ar opri Isus în dreptul tău, ce ar putea spune despre rodul pe care îl va găsi la tine?

Un principiu pe care îl poţi deduce de aici, confirmat şi în Matei 7:19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc, este că pomii care nu aduc roadă bună, sunt tăiaţi şi aruncaţi în foc. Eşti un pom care face roadă bună? Nu este destul că ai fost sădit în via Lui, trebuie să aduci roadă astfel vei fi tăiat. Pentru mulţi neprihănirea lor proprie stă în calea cercetării pe care ar trebui să şi-o facă.

Iată că sunt mulţi ani de când Hristos caută rod în tine, de când Dumnezeu a investit în tine, ai auzit sute de predici poate, poate ai crescut în biserica şi o familie creştină, ai fost la nenumărate servicii de închinare … va găsi el rod BUN în tine?

Ce motive are Dumnezeu să nu te taie? Nu te înşela, Dumnezeu nu are nevoie de tine, nu are nevoie să ţină un putregai în via Sa.

Sunt 3 păcate care te pot împiedica să aduci rod.

1. Mulţumirea de sine. Când te uiţi la tine şi crezi că ai făcut destul, când crezi că ai ajuns la un nivel destul de înalt şi începi să te mulţumeşti cu ceea ce eşti.

2. Păcatul judecării altora. Atunci când uiţi de propria persoana şi îţi focalizezi atenţia spre ceilalţi din jur, când toate puterile tale sund îndreptate spre contabilizarea păcatelor altora şi uiţi ce e mai important, să-ţi faci examinări cu deamănuntul. Sau poţi cădea în cealaltă extremă când te compari cu ceilalţi din jurul tău şi ca motivaţie pentru păcatele şi trăirile tale îţi iei modele şi exemple pe cei care fac compromisuri.

Compară-te cu Hristos, compară-te cu Scriptura! Uită-te la roadele tale nu la ale celorlaţi pentru că s-ar putea să pierzi din vedere ţinta.

3. Ultimul păcat pe care vreau să-l pomenesc este atunci când îţi lipseşte frica de Domnul. Atunci începi să te temi de tot felul de lucruri şi pierzi din vedere faptul că trebuie să te temi de Domnul, ajungi să faci compromisuri şi să te îndepărtezi de Domnul.

Priveşte pentru câteva momente în inima ta, fă-ţi o analiză şi nu-ţi mângâia firea evitând aspectele negative ale trăiri tale. Ce anume îţi cloceşte mintea când eşti singur navigând pe internet, uitându-te la filme, petrecând cu prietenii tăi, la ce anume te uiţi când eşti singur?, spune comportamentul tău, atitudinile tale, vorbele tale, pasiunile tale, dorinţele tale, gândurile tale că esti CREŞTIN?

Dumnezeu e mai aproape de tine decât crezi, e mai aproape de tine decât eşti tu faţă de gândurile tale, îţi permiţi să-l trădezi prin ceea ce faci?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s