Dumnezeirea Duhului Sfant

(John Trutza)

Nici o alta doctrina crestina nu a fost rastalmacita în asa masura ca cea referitoare la Dumnezeirea Duhului Sfânt. Unii, neaga Persoana si Dumnezeirea Duhului Sfânt, crezând ca Duhul Sfânt este o forta, o energie cosmica, în timp ce altii exagereaza crezând ca tot ce fac este de la Duhul Sfânt.
Dorinta noastra în aceste rânduri, este sa furnizam o învatatura echilibrata si Biblica, cu privire la Divinitatea Duhului Sfânt.

Când vorbim despre Sfânta Scriptura, trebuie sa amintim ca în Noul si Vechiul Testament, se vorbeste despre Persoana Duhului Sfânt de 85 de ori; în Vechiul Testament sunt mentionate 18 denumiri, iar in Noul Testament de 39 de denumiri. De asemenea trebuie mentionat ca în Teologie, atunci când se vorbeste despre
Sfânta Treime, sau Triunitatea, nu exista o ierarhizare a Persoanelor Treimice, în sensul unei gradatii de marime si importanta a unei Persoane fata de celelalte doua. Dumnezeu este : Dumezeu Tatal, Dumnezeu
Fiul si Dumnezeu Duhul Sfânt.

Au fost însa crestini si poate mai sunt si astazi unii care din necunostinta de cauza, înclina sa creada ca Dumnezeu Tatal, ar fi mai vechi si mai mare, iar de aici si concluzia ca ar fi mai important decât
Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant, deoarece, El i-ar fi Nascut si Purces pe
ceilalti doi. Avându-si originea si cauza în Tatal, rezulta prioritate, o vechime si o importanta
a Tatalui fata de Fiul si de Duhul Sfant.

Greselile si confuziile care s-au produs în eforturile oamenilor de-a sonda misterul Sfintei Treimi, au provenit de acolo, ca omul, fiinta marginita, cautând sa cuprinda si sa înteleaga Tainele Dumnezeirii
celei Nemarginite, a silit Nemarginirea sa intre în categoriile de cauza, Timp si Spatiu.

Despre cele Trei Persoane ale Dumnezeirii, trebuie spus de la început, ca noi oamenii, nu am fi ajuns niciodata cu puterile sau cunostintele noastre omenesti, sa ne dam seama de existenta Lor, daca Dumnezeu
nu ar fi binevoit sa Se descopere prin Cuvântul scris si prin Fiul Sau.

Revelatia Divina a Vechiului si Noului Testament, nu are ca scop expunerea tuturor Tainelor Divinitatii, ci are ca scop, descoperirea tuturor Invataturilor necesare pentru Mântuirea omului. Astfel dar, Duhul Sfânt este de aceeasi Fiinta cu Dumnezeu Tatal si cu Dumnezeu Fiul. Mântuitorul însusi ne învata ca Duhul Sfânt este Mângâietorul si ca are Fiinta Dumnezeiasca dela Tatal prin purcedere: – Când v-a veni Mângâietorul,
Dumnezeirea Duhului Sfânt pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul Adevarului, care purcede de la Tatal, El, v-a marturisi despre Mine – Ioan 15:26.

Cu alte cuvinte, nu spunem ca Duhul este în Fiul, dar Il numim Duhul Fiului, sau Fiul si Duhul sunt din Tatal, adica, Duhul Sfânt a existat din totdeauna, deci, nu trebuie sa credem ca El a fost altceva înainte de-a fi Duh Sfânt si ca ar fi progresat pâna a ajuns Duhul Sfânt.

Înca din primele secole, crestinii au avut printre ei, eretici, care au înteles gresit Dumnezeirea Duhului Sfânt numiti pneumatomahi. Ei sustineau ca Duhul Sfânt este creat, un slujitor al Tatalui si Fiului, si separat în esenta de Ei. În anul 381 AD, a avut loc Sinodul dela Constantinopol, unde aceasta erezie a fost condamnata, iar ereticii au fost exclusi din Biserica. Acolo s-a statornicit o învatatura corecta despre Persoana
si Dumnezeirea Duhului Sfânt.

Învatatura corecta a Bibliei, nu afirma ca ar fi 3 Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, ceea ce afirma Biblia este faptul ca exista o singura Dumnezeire, dar sunt 3 Persoane care compun Dumnezeirea. Nu
putem numi un Dumnezeu Perfect daca mai are nevoie de înca unul sau de înca alti doi Dumnezei alaturi, care sa aibe atribute diferite, de aceea întelegem ca avem o Singura Dumnezeire.

Întelegem deci ca Duhul Sfânt este membu al Dumnezeirii si deci este Divin. Principalele argumente ale Divinitatii Duhului Sfânt sunt:

1. Atributele Duhului Sfânt similare cu ale Tatalui si Fiului
Daca Tatal si Fiul dau viata si Duhul da viata Ioan3:5-6; Iov 33:4
Daca Tatal si Fiul sunt Lumina si Duhul este Lumina 1 Cor: 2:9-12
Daca Tatal si Fiul sunt Dragoste si Duhul este Dragoste Rom 8:5
Deci, Duhul face aceleasi lucrari pe care le face Tatal si Fiul.

Caracteristicile Dumnezeirii Duhului Sfânt:
Duhul Sfânt este Etern, asta însemnând ca nu are nici început si nici sfârsit Duhul este Atotputernic – Mica 3:8; Luca 1:35 ; Rom 15:19
Duhul este Omniprezent – Ps 139:7
Duhul este Omniscient – 1Cor 2:10-11; Isaia 40: 13-14
Duhul este Omnipotent – Mat 12:28; Apoc 19:28; Mica 3:8
Duhul este Adevarul – 1 Ioan 5:6
Duhul este Sfânt, Ii spunem Duhul Sfânt – Ps 51:11; Isaia 63:10-11; Rom 8:14

2. Lucrarile Duhului Sfânt
Lucrarea Duhului Sfânt, este una cu lucrarea Dumnezeirii:

Lucrarea Creatiei- Duhul era implicat în Creatie Iov 26:13; 33:4; Ps 104:30
Lucrarea Revelarii – Gen 41:16; Gal 1:11-12
Lucrarea Inspiratiei – 2 Tim 3:16-17; 2 Petru 1:20-21
Lucrarea Reînnoirii – Ioan 3:5
Lucrarea Mijlocirii – Rom 8:26
Lucrarea Sfintirii – 2 Tes 2:13
Lucrarea Convingerii – Ioan 16:18
Lucrarea Mângâierii – Ioan 14:16; 15:26; 16:7
Lucrarea Miraculoasa – 1 Cor 12:1-11
Lucrarea Invierii – Rom 8:11

3. Argumentul interschimbabilitati termenilor
În episodul din Fapte 5 Petru îi spune lui Anania în versetul 3 ca a mintit pe Duhul Sfânt, iar în versetul 4 spune ca a mintit pe Dumnezeu.

4. Prezentarea Domnului Isus a persoanei Duhului Sfânt
Ioan 14:15-26 si Ioan 16:5-15
Domnul Isus atunci când le vorbea ucenici lor despre Duhul Sfânt se referea la El cu expresia “un alt” intelegând Unul de aceeasi natura si egal cu Mine.

În concluzie noi credem si marturisim ca Duhul Sfânt este coegal, coexistential si divin asa ca Tatal si Fiul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s