Viata in Asociatie

14 09 2007

Scriu acest post sub influenta “Adunarii ecumenice de la Sibiu” si a “Conventiei bisericilor baptiste romane din USA si Canada,” care a avut loc la inceputul lunii Septembrie la Kitchener, in Canada)

Unul din lucrurile greu de atins in viata aceasta este “unitatea”.

Domnul Isus, care a trait o vreme printre noi si ne-a cunoscut “la fata locului” si “la limita posibilitatilor” noastre a facut din “unitate” subiectul uneia din cele mai solemne ruhaciuni a Lui, cea din Ioan 17 (”Ma rog ca ei sa fie una” apare acolo ca o realitate pe care “numai Dumnezeu o poate realiza”.)

Unitatea nu inseamna “uniformitate”, ci armonia diferentelor, ca in celebra explicatie a apostolului Pavel din 1 Corinteni 12 – ilustratia “madularelor din trup”). Viata presupune o “unitate in diversitate”. Ori tocmai aceasta realitate a “diferentelor” este cel mai mare obstacol in calea “unitatii” asa cum o dorim noi astazi si cum si-o imagineaza unii dintre noi.

Orice vreme de tranzitie, fie ca este vorba de tranzitia romanilor care au venit aici in America sau de cea a romanilor care au intrat in Europa, scoate in evidenta tensiuni produse de faptul ca nu “ne schimbam toti cu aceiasi viteza”. De obicei tinerii (tineretea n-are nici o legatura cu varsta) o iau la fuga in fata, iar batranii (nici batranetea n-are nimic de a face cu varsta; stiu adolescenti care s-au nascut batrani si varstnici care n-au imbatranit nicioata!)  evolueaza cu cele trei viteze stiute de mine din copilaria mea moldovana: “incet, incetutz si pi loc”.

Existenta tensiunilor datarate diferentelor dintre noi poate fi depasita numai prin “maturizarea” noastra spirituala, prin studiu biblic si prin facerea unei distinctii categorice intre “forme” (care se schimba mereu de cand lumea! Cine s-ar mai imbraca si ar mai canta astazi ca iudeii din prima biserica de la Ierusalim?) si “principii” (care sunt valabile oricand, oriunde si care ne definesc existenta). Altfel, nasul va zice urechii: “N-am trebuinta de tine!” si fierea ii va spune pancreasului: “Pentru ca nu esti ca mine, nu esti din trup!” Diversitatea ilustrata prin analogia cu madularele trupului trebuie extinsa de la nivelul credinciosilor din aceiasi biserica locala, la nivelul vietii colective a bisericilor din “asociatie”. Altfel, scarpinarea nasului va scoate mereu sange …

Din cauza absentei “in trup” a Domnului Isus, marele nostru Pastor si Imparat, riscam mereu sa degeneram intr-o anarhie ca aceea de pe vremea Judecatorilor: “Pe vremea aceea, nu era imparat in Israel, fiecare facea ce-i placea” (Jud. 21:25).

In loc sa ne “asociem”, asa cum doreste Domnul Isus, tendinta naturala a firii pamantesti este sa faca cum au facut “nemultumitii” care contestau “realitatea imparatiei”: “”Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem mostenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ti de casa, Davide!” Si Israel s-a dus în corturile lui” (1 Regi 12:16).

Izolarea si individualismul isi au si ele avantajele lor. Ele se pot manifesta si cu indivizi si cu biserici. Ganditi-va doar la Diotref! Cand esti sibgur, poti face ce vrei, nu dai socoteala nimanui, poti sa-ti impui stilul personal si nu te doare capul de problemele altora (”ca ai si asa destule pe cap!”).

Pe de alta parte, “asocierea” in duhul unitatii crestine, desi aparent complica lucrurile, are avantaje pe care fie si o simpla lecturare superficiala a Noului Testament ni le pune inaite: marturia crestina (”ca lumea sa cunoasca ca Tu M-ai trimis”), maturizarea prin ajutorul reciproc, corectarea prin vegherea unora asupra altora, incurajarea si intrajutorarea in situatiile de criza, marirea ariei de activitate prin colaborarea cu cei aflati in alte parti, cresterea potentialului financiar prin proiecte comune, etc.

Tinand cont de toatecele spuse mai sus, nu pot sa nu privesc cu bucurie la ceea ce Dumnezeu a realizat in Asociatia bisericilor baptiste romane din USA si Canada de-a lungul vremii. Nemultumirile si neimplinirile nu trebuiesc amplificate in detrimentul aprecierii a tot ce a fost si este “bun si frumos” in viata comunitatii noastre de pe continentul american. Unde am fi astazi daca n-ar fi existat rugaciunea Domnului Isus, lucrarea tainica a Duhului si osteneala generatiilor de romani care au trait pe acest continent inaintea noastra?

Distantele erau altadata probleme de netrecut. Astazi avem posibilitati care desfinteaza acest obstacol. Ne-am adunat in Canada. La Kitchener s-au spus si s-au facut lucruri frumoase. S-au facut planuri pentru aici si pentru acolo, s-au legat prietenii in partasia generala si s-au nominalizat persoane care sa duca mai departe slujirea “asocierii noastre”. S-a analizat marturia noastra in acest continent, dar si in continentul european, cu precadere in Romania, Ucraina si Moldova. Baptistii romani sunt astazi mai risipiti ca oricand pe toata fata pamantului! Este un motiv in plus sa revenim la rugaciunea Domnului Isus, sa ne punem toata nadejdea in faptul ca Dumnezeu a ascultat-o si sa ne straduim sa “pastram unirea Duhului, prin legatura pacii”.

S-au vorbit la Kitchener despre actiuni pe care le-am putea intreprinde in aceasta directie: continuarea comunicarii prin revista Luminatorul si prin site-ul Asociatiei, schimburi intre predicatori (Nu pastori! Nu cu sapa, ci cu mapa!), vizite cu grupuri corale, de tineret, etc., continuarea taberelor de vara pentru tineret si adolescenti din Colorado, participarea la proiecte misionare comune in America, Europa si mai ales, Romania, Ucraina si Moldova, concedii “de lucru” pe care le-am putea avea prin schimburi reciproce de scurta durata cu pastori din Romania, organizarea de conferinte si intruniri periodice, etc.

Asa cum spuneam si in “Luminatorul” revista noastra de aici: “Asociatia nu inseamna “ei”, nici macar “ei si cu noi”, ci “tu si cu mine”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s