De vorba cu mine insumi

„Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu?”

Aceasta intrebare aparent retorica apare de doua ori in psalmul 42 si o data in psalmul 43 cu care este pereche.

Problema pe care o ridica aceasta interogatie este urmatoarea: Ce ne spune ea despre omul care si-o pune?

I. Capacitatea introspectiei, a  cercetarii de sine, a lui „self realisation”, a meditatiei este treapta care separa lumea umana de lumea animala, vegetala si minerala. Nici un animal nu o are. Vaca, desi rumega, nu mediteaza la ceea ce i s-a intamplat peste zi. Boul se duce fara sovaiala drept inainte, „ca boul”, iar vitelul nu se mira decat atunci cand da de „o poarta noua”, la capatul drumului pe care venea deobicei „acasa”.

Poate ca ati auzit pe cineva spunand: „Nu ma mir mai ca nu ma inteleg cu ceilalti, pentru ca nu ma inteleg nici macar cu mine!” Observatia da pe fata, nu neaparat o inima certareata, cat o inteligenta foarte superioara.

Sunt sigur ca ati auzit de titlul „Galceava inteleptului cu lumea”. El subliniaza capacitatea omului de a fi o „personalitate” care nu merge cu valul, nu poate fi stapanit cu spiritul de turma. Fiecare om este o „exceptie” cu o individualitate foarte bine si precis conturata. Ei bine, personalitatea aceasta se poate uita din cand in cand in oglinda si poate sta de vorba … cu ea insasi.

„Pentru ce te mahnesti suflete?”

II. Peformanta psalmistului scoate la iveala conflictul pe care-l avem fiecare dintre noi in launtrul nostru atunci cand suntem trasi in directii contrare.

De exemplu, daca m-ati intreba daca-mi plac fustele mini, ar trebui sa raspund: „Da”, si „Nu”. Creierul meu, pus in miscare de instictele mele primare raspunde imediat: „Da”, dar personalitatea mea, stapanita de hamurile constiintei si indrumata de Duhul lui Dumnezeu spune: „Nu!”.

La fel se intampla si cu tine cand stai in fata unei farfurii cu o felie de tort: „Mai vrei una?” Aprinsa de pornirile papilelor gustative din cavitatea bucala si arsa de secretiile sucului gastric din stomac, gura s-ar grabi sa strige sincera: „Bineinteles!” Personalitatea este insa mai mult decat trupul material cu poftele lui nesatioase. Gandindu-te la ultima oara cand ai strivit cantarul, la privirile ironice ale colegilor, la privirile indiferente ale sotiei si la sfatul intelept al medicului, tu eviti putin si spui apoi: „Nu, multumesc frumos, nu mai vreau”.

In cazul psalmistului, dialogul se desfasoara intre personalitatea lui si sufletul cel mahnit dinlauntru. Din acest dialog putem extrapola intrebarea, transformand-o in: „Care sunt lucrurile carora le dai voie sa te mahneasca”.

La prima vedere, genocidul din Somalia este mai tulburator decat faptul ca ti s-a spart roata de la masina. Totusi, in socotelile noastre, roata sparta te intristeaza mult mai mult decat ceeace se petrece in Somalia.

Daca s-a ars motorul de la masina de spalat te poti supara foarte tare, poti spune ca asa ceva nu trebuia sa se intample tocmai acum si tocmai tie. Ai datorii, n-ai de unde sa iei bani ca sa platesti reparatia, etc. Necazul poate parea disproportionat de mare.

Gandeste-te insa ca ai putea primi aceasta veste in seara aceleiasi zile in care doctorul tocmai te-a informat ca prietenul sau ruda ta moare din cauza unei tumori inoperabile pe creier? Ce valoare mai are atunci stricarea unei masini de spalat rufe?

III. Inteleasa in acest context, intrebarea psalmistului este semnul celei mai superioare intelepciuni duhovnicesti, iar restul psalmului nu face altceva decat sa ne convinga de micimea „problemelor” cu care ne framantam fata de imensa marime a binecuvantarile pe care le avem si care ne asteapta.

Sfatul intelept pe care si-l da psalmistul este si sfatul pe care trebuie sa ni-l dam si noi noua insine:

„Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu!”

Cat de mare sa fi fost motivele mahnirii lui? Daca este adevarat ca autorul este david, dincolo de Iordan (v.6), cand fugea de Absalom, atunci am putea spune ca situatia psalmistului se prezenta cama sa:

Fiul sau dorea sa-l omoare, generalul sau dorea sa-l omoare, cel mai bun dintre sfetnicii lui doreau sa-l omoare, semintiile lui Isarel il lepadasera si veneau dupa el sa-l omoare …

Care sunt necazurile tale? Se pot compara cu ale lui? Gandeste-te ca Divid si-a spus: „N-am sa las nimic din toate acestea sa ma tulbure! Dumnezeu este de partea mea! Planul Lui este desavarsit! Cred din toata inima ca la sfarsit va fi bine, chiar si raul de azi se poate transforma intr-un mare bine! Oricate de multi ori fi ei, de partea mea este insusi Dumnezeu!”

El, El, El ! El si numai El este rasplata mea ce afoarte mare!
El este turnul meu de scapare!
El este stanca si mantuitorul meu!
El este Mirele care ma iubeste!
El este Tatal de la care se coboara tot darul bun si desavarsit!
El este Tatl orfanilor, ocrotitorul vaduvelor!

El … si lista argumentelor noastre ar putea continua la infinit, ba chiar va continua … la infinit … in infinit!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s