Mantuirea dupa Luca

CAP. I. S-A NASCUT MANTUITORUL

PREGATIND CALEA DOMNULUI
Luca 3:1-20

“Dupa cum este scris in cartea cuvintelor proorocului Isaia: Iata glasul celui ce striga in pustie: Pregatiti calea Domnului, neteziti-I cararile.” – Luca 3:4

INTRODUCERE:
Evanghelia lui Luca  accentueaza universalitatea Domnului Isus (2:10). Luca era dintre neamuri si de profesie doctor (Col. 4:11, 14). El si incepe Evanghelia cu relatarea nasterii a doi copii importanti.
Prima nastere miraculoasa pe care o prezinta este cea a lui Ioan Botezatorul. Copilaria sa ramane invaluita in mister si trece direct la inceputul misiunii sale. Ioan devine preot, prooroc si invatator. El este cel care a inceput propovaduirea botezului pocaintei. Fiind ultimul dintre prooroci, el se deosebeste de predecesorii sai prin imbracaminte, regim alimentar si stil de viata.

EXPLICAREA LECTIEI:
Cand a venit Ioan? (3:1,2) Este uimitor cat de bine marcheaza Luca aparitia in istorie a lui Ioan, prin introducerea unui imparat, a patru guvernatori si a doi mari preoti. Toti acestia simbolizau lumea de atunci. Chiar daca misiunea lui Ioan s-a desfasurat in pustie, toata Iudeea a simtit efectele ei. Luca merge pana acolo incat prezinta influenta lui Ioan ca pe un eveniment de importanta mondiala. Era in vremea domniei lui Tiberiu Cezar, un imparat talentat, ambitios, dar crud, imoral si inuman. Aceasta este imaginea politica a lumii de atunci. Urmeaza, in ordine, vasalii Romei si cei doi mari preoti, care-si exersau slujba in contradictie cu autoritatea divina. Luca ne prezinta astfel poporul lui Israel divizat, condus de vasali ai Romei si orbiti de o preotie degenerata.

Cum a venit Ioan? (3:3)   Cuvantul lui Dumnezeu a vorbit in aceste conditii. El nu a rasunat in Roma, nici la Ierusalim, nu in fata imparatului, sau a dregatorilor si nici macar in fata marilor preoti, ci in pustie, adresandu-se unui umil prooroc. Asemanandu-se cu Ilie, in ceea ce priveste imbracamintea si comportarea (1:17; Mat. 3:4; II Imp. 1:8), Ioan a venit in tinutul de langa Iordan, predicand si botezand. Pentru evrei, botezul  nu era ceva nou, ei obisnuind sa boteze neamurile care imbratisau legea lui Moise. Ceea ce era neobisnuit, era faptul ca Ioan boteza iudei, dorind sa demonstreze ca nu era suficient sa faci parte din poporul ales al lui Dumnezeu pentru a fi mantuit. Era nevoie de pocainta sincera, cu credinta in Dumnezeu, care trebuia marturisita public. Ioan predica o pocainta a inimii si a mintii, care trebuia demonstrata printr-un act exterior si printr-un stil de viata care sa arate schimbarea interioara.

De ce a venit Ioan? (3:4-20)  Intai de toate, Ioan a fost “GLASUL celui ce striga in pustie …” (3:4; Is. 40:1-5; Ioan 1:23). Coruptia preotilor (in loc de un mare preot, erau doi) si ipocrizia legalistica a fariseilor si a carturarilor au slabit natiunea din punct de vedere spiritual. Se simtea nevoia unui mesaj din partea lui Dumnezeu si Ioan a devenit acea voce, care urma sa pregateasca natiunea pentru venirea lui Mesia (1:16, 17, 76, 77; Ioan 1:6-8, 15-34). Ioan le cerea oamenilor sa se pocaiasca, motivand  ca “Imparatia cerurilor” era aproape (Matei 3:2). Cei care nu se pocaiau nu puteau sa-I dea Imparatului Ceresc gloria pe care o merita.

INTERPRETARE:
“Va merge inaintea lui Dumnezeu … ca sa gateasca Domnului un norod bine pregatit …” (1:17). Prin aceasta afirmatie, Luca ne informeaza ca ne aflam in pragul celei mai marete perioade din istoria omenirii. Viata Domnului Isus este pivotul in istoria omenirii. Istoria lui Ioan este veriga de legatura dintre vechea si noua economie, dintre perioada din istorie in care Dumnezeu “a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri …” si acea perioada in care, la “sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul …” (Evrei 1:1, 2). Istoria lui Ioan Botezatorul ne demonstreaza ca, din punct de vedere divin, in istorie nu exista intrerupere, ci continuare. Ioan leaga trecutul de ceea ce urma sa vina. Vechiul si noul sunt in miscare continua in planul lui Dumnezeu.

Profetia lui Maleahi a fost implinita prin Ioan, dupa patru sute de ani (Mal. 4:5, 6). “Avem de-a face cu un principiu maret. Lucrarea Domnului este continua, uneori cu intreruperi, si aceasta din doua motive. Intai, Dumnezeu nu lucreaza dupa un calendar omenesc, apoi, omul pacatos ar putea amana lucrarea lui Dumnezeu, dar nu o va putea infrange. In cei patru sute de ani intunecosi, s-ar putea ca oamenii sa fi spus ca Dumnezeu a uitat de poporul Lui, ca a fost infrant, ca a esuat!  Chiar si astazi sunt crestini care fac asemenea afirmatii. Dar Dumnezeu nu ne-a uitat, El nu este infrant, nu a esuat! Dupa patru sute de ani de la profetia lui Maleahi, intr-un  Templu splendid, dar profanat, in fata unei preotii degradate, dar avand fii loiali in cadrul ei, a venit ingerul Gabriel si a afirmat ca Dumnezeu n-a uitat, nu a fost infrant, nu a esuat!” (G. C. Morgan).

APLICARE:
Ioan a pregatit calea pentru Domnul Isus. Astazi, noi putem pregati calea Lui pentru altii, marturisindu-L prin viata noastra si prin vorbirea noastra.
Ioan si-a indemnat ascultatorii sa aduca “roade vrednice de pocainta …” (3:8). Aceste roade sunt cele ale Duhului Sfant (Fapte 2:38).   Ce fel de roade ai tu?

CAP. I. S-A NASCUT MANTUITORUL

UN RASPUNS IN FATA LUI DUMNEZEU
Luca 1:26-38

“Maria a zis: Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale! Si ingerul a plecat de la ea.” – Luca 1:38

INTRODUCERE:
Luca ne introduce inca de la inceputul Evangheliei in atmosfera generala a vremii. El ne prezinta un preot batran care, impreuna cu sotia sa, traia in ascultare smerita fata de Dumnezeu. Apoi, ni-l prezinta pe Ioan, proorocul lui Dumnezeu care a pregatit calea pentru Mesia. Urmeaza Maria, femeia devotata prin care Dumnezeu a decis sa-L trimita pe Fiul Sau pe pamant. Urmasa a lui David (1:27; Rom.1:3), Maria cunostea bine Scripturile si avea o credinta puternica, fapt demonstrat si prin cantarea ei de lauda (1:46-55). Identificarea ei cu cei smeriti si flamanzi (1:52, 53), cat si  jertfa adusa de ea si Iosif (2:22-24; Lev. 12:6-8), sugereaza modul modest de viata pe care Maria il ducea. Ea demonstreaza ca Dumnezeu a ales “lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari” (I Cor. 1:27-29).

EXPLICAREA LECTIEI:
Mesajul ingerului (1:26- 33). Acesta este cel mai senzational mesaj de care s-a putut bucura omenirea. Relatarea vestirii nasterii lui Isus scoate in evidenta doua aspecte principale: providenta divina si persoanele implicate.

In ceea ce priveste providenta, se remarca trimiterea ingerului intr-o cetate din Galilea, numita Nazaret. Evreii din Iudea ii dispretuiau pe cei din Galilea pentru ca in ea locuiau multi dintre neamuri (Matei 4:15). Nazaretul era dispretuit in mod deosebit pentru coruptia sa (Ioan 1:45, 46). Dar Dumnezeu, in harul Sau, a ales o fecioara din Nazaret ca sa fie mama Domnului Isus.

Persoanele care au fost implicate sunt doua: Iosif si Maria. Matei il descrie pe Iosif ca pe un barbat neprihanit (Matei 1:19; 13:55). Maria este cea care poate cadea in doua extreme: fie sa fie preamarita pana acolo, incat Domnul Isus sa ocupe un loc secundar (1:32), fie sa fie ignorata si lipsita de respectul care i se cuvine (1:48).

Raspunsul Mariei (1: 34-38). Raspunsul Mariei reveleaza smerenia si onestitatea ei.
Maria stia CE urma sa se intample, dar nu si CUM. Ea este nedumerita nu din necredinta, ci din credinta. Ea credea promisiunea ingerului, dar nu intelegea cum se va realiza. Ingerul ii raspunde si explica faptul ca Cel ce se va naste va fi un Sfant si nu va avea natura pacatoasa a omului. Trupul Lui urma sa fie pregatit de Duhul Sfant (Evrei 10:5), care o va “umbri” pe Maria. Pantecele Mariei este asemanat cu Sfanta Sfintelor din cortul intalnirii (Exod 40:35). Raspunsul Mariei vine imediat: “Iata roaba Domnului, faca-mi-se dupa cuvintele tale!” Ea se lasa complet in mana Domnului, cedand si ascultand prin credinta. Maria va fi folosita de Duhul Sfant pentru a se implini voia lui Dumnezeu. Bucuria ei era asa de mare, incat ea a infrant teama de consecintele care decurgeau.

INTERPRETARE:
Multi ar dori mai multe amanunte despre Maria si sunt tentati sa-si puna imaginatia la contributie, acolo unde Biblia nu ofera detalii. Cea mai sigura sursa ramane insa Biblia. Copilaria Domnului Isus nu este povestita cu prea multe detalii. Citim despre aducerea Sa la Templu, la varsta de sase saptamani (2:22-38), apoi despre suirea la Templu, cand avea 12 ani (2:43-50). Maria este asociata cu prima minune pe care o face Domnul Isus si spune: “Sa faceti orice va va zice” (Ioan 2:1-5). Domnul Isus a afirmat ca familia Sa spirituala, de credinciosi, era mai importanta decat cea naturala (Matei 12:46-50; Luca 11:27, 28). Pe cruce, Domnul Isus Isi incredinteaza mama lui Ioan (Ioan 19:27). Maria este mentionata impreuna cu cei 120 de ucenici care s-au rugat impreuna la Ierusalim, inainte de Rusalii (Fapte 1:14). Pavel scrie ca “Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie …” (Gal. 4:4), dar nu ii mentioneaza numele. Maria trebuie privita ca un membru al familiei lui Dumnezeu, care merita onoare pentru ascultarea si predarea ei in mana lui Dumnezeu, supunandu-se in totul voii Sale.

APLLICARE:
1. Ce onoare sa fii aleasa mama lui Mesia! Maria se decide sa asculte si sa se supuna, chiar daca decizia ei ii va aduce intristare si suferinta. Suntem oare gata sa ascultam neconditionat de Dumnezeu?
2. Ingerul a venit nu in Templu, ci intr-o casa. Sa intelegem de aici ca Dumnezeu actioneaza in afara institutiilor Sale, daca acestea au fost degradate de oameni.

CAP. I. S-A NASCUT MANTUITORUL

GLORIFICANDU-L PE DUMNEZEU
Luca 1:39-55

“Si Maria a zis: Sufletul meu mareste pe Domnul, si mi se bucura duhul in Dumnezeu, Mantuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale. Caci iata ca, de acum incolo, toate neamurile imi vor zice fericita” – Luca 1:46-48

INTRODUCERE:
Pasajul lectiei de astazi prezinta implinirea Cuvantului lui Dumnezeu, rostit la inceput, dupa caderea omului si promisiunea Sa de a infrange dusmanul prin samanta femeii. Textul ne vorbeste despre o mama care este chemata sa coopereze cu Dumnezeu, in lucrarea Sa de rascumparare a lumii umane.

EXPLICAREA LECTIEI:

CANTAREA ELISAVETEI (1:39-45). Elisaveta scoate in evidenta credinta Mariei (1:45): “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta …” (Efes. 2:8, 9). Maria a crezut Cuvantul lui Dumnezeu si, ca atare, I-a experimentat puterea. Probabil ca acela a fost momentul in care s-a implinit promisunea lui Dumnezeu cu privire la umplerea lui Ioan cu Duhul Sfant “inca din pantecele mamei sale” (1:15). Elisaveta este plina de bucurie si “a strigat cu voce tare … .” Ea o descrie pe Maria ca pe “maica Domnului meu,” recunoscand cu smerenie superioritatea ACELUIA  pentru care fiul ei va pregati calea. Bucuria Elisavetei este generata de reactia copilului ei la vocea Mariei. Este interesant de comparat acest verset cu reactia de mai tarziu a lui Ioan, care afirma ca bucuria sa se bazeaza pe implinirea misiunii data de Dumnezeu (Ioan 3:29).

CANTAREA MARIEI (1:46-55). Aceasta cantare a Mariei este plina de referiri la expresii ale Vechiului Testament, un comentator numarand douasprezece asemenea referiri. Maria este cuprinsa de dorinta de a exprima minunea lui Dumnezeu.

Ce a facut Dumnezeu pentru Maria? (1:46-49). El este Mantuitorul ei, intai de toate (1:47), ceea ce indica faptul ca si ea a fost o pacatoasa, ca fiecare dintre noi. Si ea avea nevoie de credinta in Dumnezeu pentru a fi salvata. Dumnezeu, nu numai ca a mantuit-o, dar a ales-o sa fie mama lui  Mesia (1:48). Domnul a privit spre ea cu har (I Cor. 1:26-28). El a devenit pentru ea “Cel Atotputernic” (1:49). Dumnezeu a facut minuni in viata ei datorita faptului ca ea s-a supus voii Sale si a crezut, folosind-o sa aduca pe lume pe Mantuitorul.

Ce a facut Dumnezeu pentru noi? (1:50-53). Maria include in cantarea ei pe “cei ce se tem de El,” din toate generatiile. Toti am beneficiat de indurarea Lui si toti am experimentat ajutorul Lui. Maria defineste trei grupuri de oameni fata de care Domnul Si-a aratat indurarea: cei fara ajutor (1:51), cei smeriti (1:52) si cei flamanzi (1:53). Maria Il vede pe Domnul rasturnand sistemul de valori: “a rasturnat pe cei puternici … a inaltat pe cei smeriti, pe cei flamanzi i-a saturat cu bunatati, iar pe cei bogati i-a scos afara cu mainile goale.” Harul lui Dumnezeu lucreaza intr-un mod total diferit fata de planurile si gandurile omului (I Cor. 1:26-28).

Ce a facut Dumnezeu pentru Israel? (1:54, 55). “El va mantui pe poporul Lui de pacatele Sale” (Matei 1:21). Dumnezeu a fost intotdeauna alaturi de Israel. El Isi tine promisiunile si indurarea Sa este vesnica (Ps. 98:1-3; Gen. 12:1-3; 17:19; 22:18; 26:4; 28:14). Domnul Isus a venit in lume prin Israel.

INTERPRETARE:
“In ceea ce priveste cantarea Mariei, primul lucru care impresioneaza este faptul ca ea este in intregime evreiasca, fiind compusa in mare parte din citate luate din psalmi. Maria a folosit expresii cu care ea era foarte familiara. Maretia acestei cantari zace in faptul ca Maria a adunat si a pus laolalta expresii folosite in trecut, compunand o cantare valabila in prezent. Ca o adevarata fiica a lui Avraam, ea merge inapoi in istorie pana la acel moment aratand maretia actelor lui Dumnezeu. Sa notam expresia “din neam in neam.” Ea a privit inapoi pana la Avraam si trece in revista activitatea lui Dumnezeu “din neam in neam,” si pana in prezent, chiar dincolo de el: “toate neamurile imi vor zice fericita …” Exaltarea ei este izvorata din binecuvantarea care s-a abatut asupra ei. Elisaveta, o fiica a vechiului, rosteste un cantec al noului, in timp ce Maria, de asemenea o fiica a vechiului, canta despre trecut. Trecutul prezentat de Maria este implinit si este in drum spre viitor, prin secretul ascuns in viata si inima ei. Ca structura, cantarea ei are doua parti. In prima parte, Maria isi descrie propria experienta (1:46-49). In a doua, ea Il celebreaza pe Dumnezeu (1:50-56). Experienta ei este exprimata prin cuvintele: “Sufletul meu mareste pe Domnul, si mi se bucura duhul in Dumnezeu, Mantuitorul meu”. Intreaga ei minte a fost cuprinsa de Duhul lui Dumnezeu si ea Il mareste pe Domnul. Apoi, duhul meu, cel care reprezinta partea esentiala a personalitatii ei, se bucura de Mantuitorul. Maria vorbeste intai de mintea ei, apoi de duhul vietii ei. Maria Ii aduce lui Dumnezeu cea mai autentica inchinare, care se ridica la cel mai inalt nivel. Ea Il sarbatoreste pe Domnul in patru etape. Intai, Numele Lui este sfant (1:49), apoi, indurarea Lui se intinde din neam in neam peste cei ce se tem de El (1:50). A treia etapa este descrisa in versetele 51 si 52, iar in ultima etapa Maria Il glorifica pe Dumnezeu (1:53-55). Putem spune ca Elisaveta ne prezinta prima cantare a noii ere, iar Maria ultima cantare a celei vechi” (G. C. Morgan).

APLICARE:
Umilinta si smerenia celor doua femei, Elisaveta si Maria, starnesc in noi intrebarea: Suntem oare vrednici de harul si indurarea lui Dumnezeu? Fara indoiala ca nu! De aceea, suntem datori sa-I aducem toata cinstea si lauda, cu adanci multumiri pentru ceea ce a facut pentru noi.

CAP. I. S-A NASCUT MANTUITORUL

NASTEREA MANTUITORULUI
Luca 2:1-20

“Astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.” – Luca 2:11

INTRODUCERE:
Luca descrie nasterea lui Isus mai detailat decat ceilalti evanghelisti. Luca descrie cateva evenimente care s-au petrecut in vremea nasterii Domnului Isus. Documentele oficiale arata ca imparatul Cezar August a autorizat un recensamant general, in scop militar si pentru impozitare, cu cativa ani inaintea nasterii Domnului Isus. Procesul recensamantului se desfasura mai greoi in regatul lui Irod, deoarece evreilor li s-a permis sa-si urmeze traditiile si sa se inregistreze in locurile de origine. Mai aflam ca Siria era guvernata de Cirenius (~uirinius).

EXPLICAREA LECTIEI:
“Vi s-a nascut un Mantuitor …” (2:11). Cu reverenta si cu o delicata frumusete, ingerul anunta cel mai maret eveniment inregistrat vreodata in istoria omenirii. Relatarea nasterii Mantuitorului poate fi studiata din trei puncte de vedere: conditiile istorice de pe pamant, evenimentul maret al  nasterii si, in final, activitatea cereasca.

Conditiile istorice (2:1- 5). Chiar daca imparat era Cezar August, Dumnezeu este Cel care conducea istoria. August a devenit un instrument in mana lui Dumnezeu ca sa emita decretul recensamantului si sa-i determine pe Iosif si Maria sa plece de la Nazaret la Betleem, implinind astfel profetia: “Si tu, Betleeme Efrata, macar ca esti prea mic intre cetatile de capetenie ale lui Iuda, totusi din tine Imi va iesi Cel ce va stapani pe Israel, si a carui obarsie se suie pana in vremuri stravechi, pana in zilele vesniciei” (Mica 2:6, 7).

Evenimentul nasterii (2:6, 7). Luca inregistreaza mai bine ca oricine detaliile de ordin uman: infasarea in scutece, culcarea Pruncului, scotand in evidenta partea omeneasca a Domnului Isus. Apoi, mentionand faptul ca “in casa de poposire nu era loc pentru ei,” Luca accentueaza inceputul vietii de smerenie a Domnului Isus, umilinta care va culmina pe Golgota (Matei 8:20).

Activitatea cereasca (2:8-20). Primul anunt cu privire la nasterea Domnului a fost facut unor pastori anonimi. Au fost alesi pastorii deoarece harul lui Dumnezeu este nespus de mare. Pastorii erau clasa cea mai de jos si erau priviti ca necurati, profesia lor impiedicandu-i sa vina cu regularitate la templu, pentru a se curati. Dumnezeu Si-a aratat mila si indurarea fata de cei saraci si umili (Luca 1:51-53; I Cor. 1:26-29). Apoi, Mesia a venit pe pamant ca sa fie Pastorul Cel Bun (Ioan 10) si Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29). Probabil ca acesti pastori aveau in grija animalele care urmau sa fie sacrificate in Templu. De aceea, a fost potrivit ca vestea buna sa fie transmisa intai unor umili pastori.

INTERPRETARE:
Domnul Isus a dat dovada de cea mai profunda umilinta, atunci cand a decis sa paraseasca gloria cerului si sa vina pe pamant. Aceasta este tema principala in Filipeni 2:5-11 si Ioan 1:14. El a spus: “Fiul omului nu are unde-si odihni capul” (Matei 8:20).

Fostul presedinte al Germaniei, Gustav Heinemann, obisnuia sa afirme: “Isus Hristos nu a venit in lume impotriva lui |arl Marx, ci pentru noi toti!” Domnul Isus a venit pe pamant in cel mai gingas mod, ca si copilas. Prin aceasta, El nu a renuntat la dumnezeirea Sa, ci doar la gloria Sa. Chiar daca a venit ca si un copilas primit de niste pastori, El a fost si va ramane Dumnezeu!

“Nu va temeti, caci va aduc o veste buna … astazi vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul” (2:10, 11). Mesajul ingerului poate fi extins intregii lumi: “Nu va temeti.” El se adreseaza unei lumi care era lipsita de vesti bune, de bucurie, timp de generatii intregi. Mesajul este actual si astazi. “Si deodata, impreuna cu ingerul s-a unit o multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui” (2:13, 14). Aceasta este insemnatatea venirii acestui copil, care este Mantuitorul, Isus Hristos. Afirmatia ingerilor cu privire la pacea de pe pamant nu este una ireala, ea se refera la “oamenii placuti Lui.” Pacea promisa de El vine asupra celor care trec printr-o schimbare interioara, crezand in Domnul Isus (Rom. 5:1).

“S-a nascut un Mantuitor …” El a venit la noi pentru ca, prin El, lumea care nu era pe placul lui Dumnezeu, din pricina pacatului, sa poata fi impacata cu  Dumnezeu (II Cor. 5:19; Rom. 3:24, 25). Sa pretuim acest cuvant: Mantuitorul! Iata ce spunea Dr. J. Par\er: “Mantuitor este un cuvant complex. El contine intreaga natura umana, toata natura divina, tot trecutul istoriei, toata posibilitatea profetiei, tot misterul apocalipsei, o sensibilitate care depaseste dragostea unei femei, o maretie care umileste aroganta imparatilor.

APLICARE:

1. Un fir proeminent in istoria nasterii Domnului Isus este implinirea profetiilor. In ce mod ne intareste credinta implinirea acestor profetii? Implinirea profetiilor dovedeste ca Dumnezeu este Cel care cunoaste si controleaza viitorul.

2. Cezar August se credea domnitorul lumii, dar adevaratul Stapan era in pantecele Mariei, Cezar fiind doar un pion in mana lui Dumnezeu. “Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria” (2:6). Tot ce a urmat, era aranjat de Dumnezeu. “Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut, L-a infasat in scutece, si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei” (2:7).

3. Pastorii au cautat, apoi au gasit: “un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle.” Pastorii sunt demni de urmat. Ei au primit mesajul ingerului prin credinta si au actionat in deplina ascultare. Ei “s-au intors slavind si laudand pe Dumnezeu.”

CAP. I. S-A NASCUT MANTUITORUL

ISUS ADUS LA TEMPLU
Luca 2:25-38

“Caci au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel.” – Luca 2:30-32.

INTRODUCERE:
Parintii lui Isus L-au dus la Templu pentru a implini cele prescrise de Legea lui Moise. Parintii unui intai nascut aveau trei obligatii: taierea imprejur, dedicarea copilului si curatirea mamei. Isus a fost taiat imprejur in “ziua a opta,” eveniment care a avut loc in timp ce familia era la Betleem. Cu acest prilej, “I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de inger inainte ca sa fi fost El zamislit in pantece” (2:21). Apoi, conform Legii, femeia care a nascut era considerata “necurata” timp de o perioada de timp specificata. In acest rastimp, ea nu putea participa la acte publice de inchinare, sau alte activitati in afara casei (Lev. 12). Mama era obligata sa participe la ceremonia de curatire, specificata prin Lege. Resursele lui Iosif si ale Mariei erau limitate, ca urmare, ei au adus ca jertfa “o pereche de turturele sau doi pui de porumbei” (2:24).

EXPLICAREA LECTIEI:

SIMEON (2:25-35). Simeon si Ana erau evrei credinciosi care asteptau cu nerabdare pe Mesia. Evreii obisnuiau sa se roage pentru “mangaierea lui Israel,” ceea ce insemna speranta mesianica. Rugaciunea lui Simeon a primit raspuns.  Aceasta este a cincea si ultima cantare prilejuita de nasterea Domnului, relatata de Luca (Elisaveta 1:42-45; Maria 1:46-56; Zaharia 1:67-69 si ingerii 2:13-14).

Ea este o cantare de inchinare, intai de toate. Simeon binecuvinteaza pe Dumnezeu pentru implinirea promisiunilor Sale de a trimite pe Mesia. El Il glorifica pe Iehova pentru ca a avut prilejul de a-L vedea pe Domnul Isus. Apoi, ea este un imn al salvarii : “caci au auzit ochii mei mantuirea Ta” (2:30).
Cantarea lui Simeon este si un imn misionar,  un lucru mai putin obisnuit la un evreu devotat. El vede marea salvare pentru neamuri. Isus a restaurat gloria lui Israel si a adus lumina neamurilor, astfel ca toti oamenii pot fi mantuiti (2:10).

Dupa aceasta, Simeon a inceput sa profeteasca, folosindu-se de trei imagini importante: piatra, semnul, sabia.

Piatra este o imagine importanta din Vechiul Testament a lui Dumnezeu (Gen. 49:24; Ps. 18:2; 71:3; Deut. 32:31). Mesia va fi piatra “pusa in capul unghiului,” pe care au lepadat-o zidarii (Ps. 118:22; Fapte 4:11). Israel este cel care se va impiedica in Domnul Isus (Isaia 8:14; Rom. 9:32). Pana in ziua de astazi evreii s-au poticnit in Cruce (I Cor. 1:23) si n-au inteles ca Isus este Stanca lor (I Petru 2:1-6).
Semn reprezinta minunea revelarii adevarului divin (Ioan 20:30, 31). Isus este semnul lui Dumnezeu. Evreii, in loc sa I se inchine, L-au atacat si, in final, L-au rastignit. Ei au afirmat ca minunile Sale sunt facute cu puterea lui Satan (Matei 12:22-24).

Sabia este o imagine care se refera la Maria. Ea reprezinta suferinta si intristarea de care va avea parte in calitate de mama a lui Mesia. Chiar in timpul vietii Domnului Isus, Maria a experimentat durerea (Ioan 19:25-27). Durerea ei personala nu poate fi considerata ca fiind parte a lucrarii rascumpa-ratoare a Domnului. Doar Isus a putut muri pentru pacatele lumii (I Tim. 2:5, 6).

ANA (2:36-38). Ana era o vaduva evlavioasa si inaintata in varsta. Ana “slujea lui Dumnezeu cu post si cu rugaciune.” Dumnezeu a potrivit ca Ana, care era inzestrata cu darul proorociei, sa apara tocmai cand Simeon Il lauda pe Domnul, pentru copilul Isus.

INTERPRETARE:
“Nasterea Copilului Mariei si a Fiului lui Dumnezeu este strans legata de trecut.
Venirea Sa reprezinta rasaritul unei zile noi, inceputul unei noi miscari din partea lui Dumnezeu. Trecutul este o parte a economiei lui Dumnezeu, el fiind legat de poporul lui Dumnezeu prin acel  grup de suflete devotate si in asteptare pe care le intalnim. In Ierusalim, era un grup de suflete devotate care asteptau rascumpararea lui Israel. Ei mergeau la Templu, se rugau si cantau cantari pline de speranta (Mal. 3:16-18).

Vedem cum istoria veche respecta Legea. Copilul este revelat in relatia Sa cu vechiul, prin respectarea ritualurilor mozaice si sarbatorirea vechiului in cantarea si binecuvantarea lui Simeon si in proorocia Anei. Zaharia, preotul, Elisaveta, o fiica a lui Aaron, Iosif, un fiu al lui David, Maria, o fiica a lui David, Simeon, un cetatean al Ierusalimului, Ana, o devotata a templului, Ioan, copilul Zahariei si al Elisavetei, toti acestia reprezinta istoria si ritualurile Vechiului Testament.

De pe aceasta tulpina, apare ISUS, FLOAREA SI FRUCTUL final al intregii istorii israelite. Ce sfarsit minunat al Vechiului si ce inceput glorios al Noului!” (dupa G. C. Morgan).

Domnul Isus a fost  nascut “sub Lege” (Gal. 4:4) si, desi a respins multe din traditiile omului religios, S-a supus Legii in mod perfect (Ioan 8:46). El a purtat blestemul Legii pentru noi (Gal. 3:13) si ne-a eliberat de sub “jugul robiei” (Gal. 5:1).

APLICARE:

1. Aducerea Domnului Isus la Templu a avut un mare efect asupra adevaratilor inchinatori, ca Simeon si Ana. Care este atitudinea noastra fata de El? Care este emotia inimii tale cand vii sa te intalnesti cu Domnul la Biserica?

CAP. II. MISIUNEA SI SLUJIREA

ISUS IN NAZARET
Luca 4:16-30

“Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia; M-a trimis sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor de razboi slobozenia si orbilor capatarea vederii; sa dau drumul celor apasati si sa vestesc anul de indurare al Domnului”
– Luca 4:18-19

INTRODUCERE:
Evenimentele lectiei de astazi s-au petrecut pe cand Domnul Isus avea 30 de ani (3:23). La aceasta varsta, El Si-a inceput misiunea Sa mesianica, prin botezul Sau in raul Iordan (3:21-22). Apoi, Duhul L-a dus in pustie pentru a Se confrunta cu Satana. Desi era slabit fizic, dupa un post de patruzeci de zile (4:1, 2), Isus S-a dovedit mai puternic decat ispititorul, iesind din aceasta experienta intarit spiritual. Dupa ispitire, Domnul Isus a petrecut o vreme la Ierusalim. Apoi, El si ucenicii Sai au plecat spre nord, in Galilea (4:14).

EXPLICAREA LECTIEI:

MISIUNEA LUI ISUS (4:16-21). Domnul Isus se intoarce la Nazaret. El pastreaza obiceiul de a frecventa serviciile religioase publice. Chiar daca sistemul religios era corupt, chiar daca Domnul Isus nu avea nevoie de instruire, El totusi a facut din Sabat un timp de inchinare si rugaciune. Multimea din sinagoga era aceiasi, dar Domnul Isus nu mai era acelasi. Cel Promis urma sa devina Mantuitorul, Isus Hristos, Domnul (2:11; Mat. 1:21). Luca este singurul evanghelist care inregistreaza acest eveniment.
Serviciul din sinagoga se deschidea cu invocarea binecuvantarii lui Dumnezeu si continua cu recitarea marturisirii de credinta iudaica (Deut. 6:4-9; 11:13-21). Urmau, in ordine, rugaciunea, citirea Legii si a proorocilor si o scurta predica tinuta de un membru sau vizitator rabin (Fapte 13:14-16). In final, preotul incheia cu rugaciune.

Domnul Isus a citit din Isaia 61:1-2, pasaj pe care evreii il interpretau ca pe o referinta la Mesia. Este important de remarcat faptul ca Domnul Isus nu a citit expresia: “… si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru …” (Isaia 61:2).  A privit doar la multime si a zis: “Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura pe care le-ati auzit” (4:21). Ceea ce a citit El atunci, s-a implinit, dar “ziua de razbunare” nu se va implini decat la a doua Sa venire, cand va reveni cu multa putere. Prima oara, El a venit plin de “puterea Duhului Sfant” (4:14), ca sa aduca tuturor mesajul glorios al mantuirii. “Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa vestesc … Evanghelia; M-a trimis sa tamaduisc … sa propovaduiesc … slobozenia …” (4:18).

Care a fost in esenta misiunea Lui? El a fost calificat si insarcinat de Duhul pentru urmatoarele lucrari: El a venit ca sa fie un mare Profet (“pentru ca M-a uns sa vestesc Evanghelia …”), un mare Medic (“M-a trimis sa tamaduiesc …”) si un Rascumparator (“M-a uns … sa propovaduiesc … slobozenia …”). Dupa ce Domnul Isus a citit pasajul din Biblie, S-a asezat si a inceput sa interpreteze cele citite.
RASPUNSUL (4:22-30).  Domnul Isus le-a amintit despre zilele lui Ilie si a transmis un mesaj clar: pe Dumnezeu Il bucura mai mult un credincios dintre neamuri decat un evreu necredincios. Aceste afirmatii au lovit din plin in mandria evreilor.

In ciuda necredintei celor din Nazaret, Scripturile au proclamat ca Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, Mesia trimis sa-I implineasca promisiunile.Cei care nu accepta “anul de indurare al Domnului” vor avea de-a face cu “o zi de razbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:2).

INTERPRETARE:
Cei din Nazaret au fost intocmai ca cei descrisi de Augustin: “Ei iubesc adevarul cand ii lumineaza, dar urasc adevarul cand ii acuza.” Sa invatam de aici patru adevaruri importante despre credinta:
Necredinta incetoseaza evidentele (Matei 13:54). Cum de-L respingeau pe Isus, cand era evident ca tot ceea ce facea putea realiza numai cu putere de la Dumnezeu? Cum puteau acesti oameni sa nu creada, cand numai puterea si intelepciunea divina puteau explica invataturile si faptele Sale?

Necredinta ascunde esenta (4:22; Matei 13:55-56). In loc sa accepte evidentele si sa-L recunoasca pe Mesia, cei din Nazaret si-au concentrat atentia asupra lucrurilor neesentiale, cum ar fi faptul ca El era fiul tamplarului Iosif si al Mariei, ca El avea frati numiti Iacov, Iosif, Simeon si Iuda, ca fiecare dintre ei Ii cunosteau surorile. Toate acestea ascundeau marele adevar esential: ca El era Mesia.

Necredinta orbeste adevarul (4:24; Matei 13:57). Ei s-au poticnit in faptul ca provenea dintr-o familie modesta, ca era fara educatie religioasa.

Necredinta blocheaza supranaturalul (4:23; Matei 13:58). Unele minuni ale Domnului Isus au fost savarsite ca raspuns la credinta, dar multe au fost facute si fara exprimarea credintei. Scopul primordial al minunilor a fost acela de a intari credinta  celor care credeau.

APLICARE:

1. Isus a venit sa elibereze pe cei intemnitati, sa dea vedere orbilor si sa-i elibereze pe cei apasati. Sursa puterii Sale a fost Duhul Sfant” Aceasta este si sursa noastra de putere, ca urmasi ai Sai (Fapte 1:8). Domnul Isus a propovaduit si a vestit Evanghelia. Tot ceea ce a afirmat a aplicat in practica. Sa nu uitam de mila aratata de Domnul fata de cei in suferinta. Facerea binelui a fost o parte esentiala a misiunii Domnului Isus. Este ea si pentru noi?

2. Pana ce o persoana nu-si lasa ogorul inimii sa fie arat de plugul adevarului lui Dumnezeu si pana ce nu este gata sa se pocaiasca, acea persoana va fi mereu ofensata de Evanghelie, iar adevarul si binecuvantarea ei ii vor ramanea ascunse

CAP. II. MISIUNEA SI SLUJIREA

PRETUL UCENICIEI
Luca 9:57-62; 14:25-33

“Si oricine nu-si poarta crucea, si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu” – Luca 14:27

INTRODUCERE:
Capitolul noua din Evanghelia dupa Luca poate fi considerat ca punct de reper pentru studierea in continuare a Evangheliei. Versetul 51 atesta faptul ca Domnul Isus era constient ca moartea Sa, ca implinire a voii Tatalui, se apropia. Misiunea Domnului Isus incepe in Iudea, fapt descris in 9:51-13:21, si se continua in Perea. “Impreuna cu Isus mergeau multe noroade” (14:25). Urmeaza prezentarea de catre Domnul Isus a celei mai clare si directe definitii a uceniciei.

EXPLICAREA LECTIEI:
TESTE ALE UCENICIEI (9:57-62). Intai, vedem un carturar care ar fi dorit sa devina ucenic (Mat. 8:19; Luca 9:57). Intr-o explozie de entuziasm, el s-a oferit sa-L urmeze pe Domnul Isus. Domnul Isus insa, care ii cunostea sufletul, stia ca nu era pregatit si ca entuziasmul sau se va stinge curand.
Apoi, Domnul Isus i-a spus unui om: “Vino dupa Mine …” (9:59). Acesta fusese chemat de Insusi Domnul Isus! Omul a dat curs invitatiei, desi cu o oarecare retinere. Daca in primul caz, carturarul a luat o hotarare fara sa analizeze prea mult, cel de-al doilea om nu a considerat ca trebuie sa se grabeasca. Pentru el, ucenicia era de importanta secundara.

Cel de-al treilea caz este tot un voluntar (9:61). Dedicarea sa s-a izbit de un “dar.” Acesta, in loc sa priveasca inainte, a privit inapoi. Ca urmare, Domnul l-a avertizat in cel mai solemn mod: “Oricine pune mana pe plug si se uita inapoi nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu” (9:62).

CONDITIILE UCENICIEI (14:25-33). “Impreuna cu Isus mergeau multe noroade …” (14:25). Domnul Isus nu S-a lasat impresionat de entuziasmul acestor oameni. El este interesat in calitate si nu atat de mult in cantitate.  Adevarata ucenicie implica trei conditii:

Un atasament total (14:25, 26, 28-32). In domeniul afectiunii, Domnul Isus nu accepta rivalitate. In acest pasaj, intalnim de trei ori expresia: “nu poate fi ucenicul Meu.” De fiecare data, ea este precedata de o conditie, care trebuie indeplinita (14:26, 27, 33). Expresia “uraste” are sensul de a iubi mai putin. Ucenicul este chemat sa-L iubeasca pe Domnul Isus mai mult ca orice pe pamant. Mai mult, dragostea ucenicului fata de Isus trebuie sa fie mai mare decat fata de ,insasi viata sa.” Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, Domnul Isus spune clar: “nu poate fi ucenicul Meu” (14:26).

O Purtare necontenita a Crucii (14:27). Prin Cruce nu se intelege vreo infirmitate fizica, temperament, probleme de familie, sau imprejurari adverse. Acestea sunt problemele tuturor. Domnul Isus Si-a luat Crucea de buna voie, a facut sacrificii, a suferit, a renuntat. Cu alte cuvinte, a respins lumea. Cel care nu este gata pentru aceasta nu poate fi ucenicul Domnului Isus (14:27).

O capitulare fara rezerve (14:33). Daca prima conditie este legata de inima, a doua de stil de viata, a treia se refera la posesiunile materiale. Atitudinea pe care o avem fata de aceste posesiuni indica faptul daca putem fi sau nu ucenici. Suntem ispravnici sau proprietari ai posesiunilor noastre?

INTERPRETARE:
In lumina acestor conditii atat de transante si intransigente, ne putem pune intrebarea: Are Domnul dreptul sa puna asemenea conditii? Raspunsul sta in faptul ca El nu a pretins niciodata nimic pe care sa nu-l fi infaptuit El intai. Nu L-a iubit El pe Tatal mai mult decat pe mama, fratii, familia, chiar viata Sa? Nu Si-a dus El Crucea, murind pe ea, ca sa ne asigure noua mantuirea? Nu a renuntat El la tot ce a avut in calitate de mostenitor al tuturor lucrurilor? La moartea Sa, ostasii au tras la sort pentru camasa Sa si si-au impartit hainele Lui intre ei (Ioan 19:23, 24).

“Daca voieste cineva sa vine dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa Ma urmeze (Matei 16:24). Vedem aici trei lucruri, si totusi doar unul. Ultimul este esential, primele doua sunt preliminarii. Nu poti ajunge la al treile fara sa treci prin primele doua. Esential este sa Ma urmeze. Ce inseamna a urma? Intai de toate, inseamna sa te increzi in El si apoi sa te supui Lui, ascultandu-L neconditionat. Deci, nu-L putem urma fara sa ne incredem, chiar daca putem sa ne incredem in El, la modul general, si sa nu-L urmam. Sa se lepede de Sine, sa-si ia crucea … Lepadarea de sine este un proces intern si ascuns, iar luarea crucii este manifestarea externa a acestei stari. Luarea crucii demonstreaza harul intern si spiritual al lepadarii de sine. Dar ce este lepadarea de sine?  Lepadarea de sine adevarata inseamna sa-I inmanam Imparatului cheile citadelei si sa-L lasam sa domneasca in fiecare incapere a fiintei noastre.

Sa-si ia crucea. Crucea este cea de care ai nevoie in momentul lepadarii. Fiecare stie exact ce inseamna pentru el luarea crucii – care problema din viata trebuie rezolvata, renuntarea la o anume prietenie, la un obicei nepotrivit, umilirea mandriei, renuntarea la prejudecati etc. Dumnezeu cere sinceritate si asteapta, in unele situatii, sa mergi acasa si sa-ti ceri iertare de la sotia pe care ai jignit-o, alta data, sa recunosti in fata copiilor ca i-ai tratat gresit. Crucea este a noastra, nu a lui Isus. El Si-a luat crucea Sa de Unul Singur si, in misterul ei, a facut posibil ca si noi sa ne-o luam pe a noastra” (G. C. Morgan).

APLICARE:
Crucea este preludiul invierii. Contrar asteptarii, luarea crucii este un prilej de bucurie. “Cel ce se uita la partea luminoasa a Crucii lui Hristos si isi ia crucea sa se va simti ca o pasare cu aripi” (S. Rutherford).
CAP. II. MISIUNEA SI SLUJIREA

PIERDUT SI GASIT
Luca 15:1, 2, 11-32

“Caci acest fiu al meu era mort si a inviat; era pierdut si a fost gasit. Si au inceput sa se veseleasca”  – Luca 15:24

INTRODUCERE:
“Toti vamesii si pacatosii se apropiau de Isus ca sa-L asculte. Si fariseii si carturarii carteau si ziceau: Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei” (15:1, 2). Domnul Isus a reflectat la generozitatea lui Dumnezeu fata de oameni, pe care in mod cert ei nu o merita. Domnul Isus doreste sa arate ca El actioneaza in concordanta cu planul ceresc (15:7). El dezvolta tema harului abundent dand trei exemple de regasire a unor valori pierdute.

EXPLICAREA LECTIEI:
“Pilda fiului risipitor” mai poate fi numita si “Pilda tatalui iubitor”. In aceasta pilda, tatal nu se duce sa-si caute fiul pierdut, dar amintirea bunatatii sale il determina pe fiu sa se pocaiasca si sa se intoarca acasa. Fiul trece prin cateva  experiente personale.

Rebeliunea. Acest fiu se razvrateste si pleaca intr-o tara departata (15:11-16). Fiului cel  mai mare, i se cuvenea, conform legii, dublu fata de ceilalti (Deut. 21:17). Ca urmare, fiul cel mic a primit doar o treime din averea tatalui. Chiar daca nu avem detalii despre viata de acolo, aflam ca fiul a dus acolo o “viata destrabalata.” El a cheltuit in scurt timp tot ce primise.

Pocainta. “Si-a venit in fire …” (15:17). Pacatul il face pe om sa vada viata intr-un mod cu totul eronat. Dumnezeu, in bunatatea Sa, ne conduce la pocainta (Rom. 2:4). Tanarul ajunge sa-si vada tatal intr-o noua lumina, el realizand ca bunatatea tatalui sau il va determina sa-l primeasca inapoi. Daca s-ar fi oprit doar aici, s-ar fi ales doar cu niste remuscari. Adevarata pocainta implica, pe langa schimbarea mintii si vointa de a trece la fapte: “Ma voi scula … ma voi duce … voi zice …” (15:18).

Veselia. “Si s-a sculat si a plecat la tatal sau … Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut … si a alergat …” (15:20-24). Acest pasaj accentueaza dragostea fara masura a tatalui.

Bucuria tatalui era asa de mare, incat a decis sa o impartaseasca cu altii. El il descrie pe fiul sau: “… era mort, si a inviat, era pierdut si a fost gasit …”(15:24). Aceasta este starea fiecarui pacatos care vine la Dumnezeu prin Isus Hristos (Ioan 5:24; Efes. 2:1-10).

INTERPRETARE:
Pacatosul care isi vine in fire se indreapta catre Dumnezeu. Tot asa si fiul risipitor si-a venit in fire si s-a decis sa se intoarca la tatal sau. Oare de ce?

Intai de toate, avea inca in minte casa tatalui sau. Sa facem tot posibilul ca sa nu dam la o parte amintirile trecutului. S-ar putea ca ele sa ne ajute sa incepem o viata noua. Apoi, mizeria in care a ajuns l-a miscat pe fiul risipitor. In continuare, teama a fost cea care l-a grabit spre casa: “… iar eu mor de foame aici!” Intre timp, o mare nadejde a inceput sa puna stapanire peste el. El si-a amintit de belsugul din casa parinteasca (15:17). In sfarsit, toate acestea l-au determinat sa treaca la fapte si sa plece spre casa. Fiul risipitor si-a venit in fire.

Pilda de fata are in centrul ei atitudinea unui Tata iubitor fata de cei pacatosi. El este plin de indurare si de har fata de cei care se pocaiesc (Efes. 2:1-10). Toate acestea sunt posibile datorita jertfei Fiului Sau pe cruce. Noi nu suntem mantuiti doar prin dragostea lui Dumnezeu, fiindca El iubeste intreaga lume, ci prin harul Sau nespus de mare, care este dragostea. Aceasta dragoste a platit pretul. In pilda, putem vedea un tata care ii da fiului sau “partea de avere.” Tot ceea ce poseda fiul era de la tatal sau. Tot asa este si cu noi. Tot ceea ce avem este de la Dumnezeu. El este Creatorul tuturor lucrurilor. Desi pilda nu mentioneaza special, tatal a suferit mult la plecarea fiului sau (19:10). Revelatia principala a pildei este bucuria tatalui la intoarcerea fiului pierdut. “Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut …” Ce minunat! Dar si mai maret este ceea ce s-a intamplat in continuare: “… a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult.” Fiul nu era curat, el venea dintr-o viata plina de saracie si poate ca era mai bine ca tatal sa fi asteptat sa se curete. Dar o asemenea atitudine nu are dragostea lui Dumnezeu.

Sa-l analizam putin si pe fiul cel mai mare. Acesta era la ogor …”
“Am auzit ca aceasta este diferenta dintre evrei si neamuri. Aceasta este absurd, fiindca noi nu putem spune despre un evreu ceea ce a spus tatal despre fiul sau. Aici vedem diferenta dintre doi fii, unul cu o neprihanire proprie si altul pacatos. Fiul cel mare este supus legii tatalui sau si slujirii sale, dar era complet in afara milei pe care tatal o nutrea. Domnul Isus i-a avut in vedere pe farisei si pe carturari, cand a vorbit de fiul cel mare … Ei erau cei care nu puteau intelege inima lui Dumnezeu. Cat de multi asemenea fii sunt chiar in biserica!” (G. C. Morgan).

Cu ani in urma, Samuel Chadwick a predicat despre acest subiect si a spus ca va prezenta un al treilea fiu. Dupa ce a vorbit de cei doi, s-a intrebat daca nu cumva mai fusese acolo si un al treilea fiu. Da, a existat. Era Fiul lui Dumnezeu, Fiul ideal la nivel uman. El n-a ranit niciodata inima lui Dumnezeu cu pacatul Lui si a fost pe aceeasi lungime de unda cu inima lui Dumnezeu pana acolo, incat a murit ca sa mantuiasca pacatosii.

APLICARE:
Sunt relatiile noastre cu cel de-al treilea Fiu bune? Cu cat Il cunoastem pe El mai bine, cu atat vom ajunge sa intelegem ce inseamna sa suferi si sa slujesti pentru a salva. Sa nu socotim pe nimeni fara speranta si sa ne bucuram cu Tatal cand un fiu risipitor se intoarce acasa.

CAP. II. MISIUNEA SI SLUJIREA

PERICOLUL BOGATIILOR
Luca 16:1-13

“Nici o sluga nu poate sluji la doi stapani; caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tinea numai la unul si va nesocoti pe celalalt. Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.” – Luca 16:13

INTRODUCERE

In “Wall Street Journal” un anonim definea banii ca pe un articol care functioneaza ca un pasaport universal, avand puterea de a te duce oriunde, cu exceptia cerului, si avand puterea de a cumpara orice, cu exceptia fericirii. Mai trebuia sa adauge ca banii provoaca lacomie si concurenta, fiind un excelent slujitor, dar un stapan feroce. Si astazi, iubirea de bani este “radacina tuturor relelor” (I Tim. 6:10).

Domnul Isus, pe cand era pe pamant, S-a referit de nenumarate ori la posesiunile materiale. El nu era lipsit de sensibilitate si stia ca multi considerau avutiile solutii vitale. De aceea, i-a incurajat pe multi sa imparta cu cei in nevoie, Biserica primara practicand frecvent aceste indemnuri (Fapte 2:44-47; 4:33-37). In lectia de astazi, vom vedea ca viata este o ispravnicie si ca trebuie sa folosim cu credinciosie oportunitatile ivite. Intr-o zi, vom raspunde in fata lui Dumnezeu pentru felul in care ne-am folosit de ocaziile pe care le-am avut.

EXPLICAREA LECTIEI:

UN ISPRAVNIC NEINTELEPT (16:1, 2). Ispravnic este cel care administreaza averea altuia. El nu are avere proprie, dar poate sa se foloseasca de averea stapanului, cu conditia sa fie chibzuit si sa-i aduca profit. Calitatea principala a ispravnicului este credinciosia (I Cor. 4:2). Ispravnicul din lectia de astazi a uitat ca datoria sa era sa-i aduca profit stapanului, devenind un “ispravnic risipitor.” Stapanul, auzind ca ispravnicul ii risipeste averea, a cerut o inventariere a bunurilor. Acuzandu-l de risipa, stapanul il concediaza pe ispravnic. Acuzatia nu era una de necinste sau de furt, ci de risipa.

UN ISPRAVNIC INTELEPT (16:3-8). Ispravnicul acesta a stiut ca-si va pierde slujba. Trecutul nu-l mai putea schimba, dar mai putea face ceva pentru viitor. El a ales sa-si faca prieteni printre datornicii stapanului sau. Ca urmare, le-a redus datoria, daca erau gata sa o plateasca pe loc. Datornicii au colaborat cu bucurie. Pana si stapanul l-a laudat pe acest ispravnic pentru ca “lucrase intelepteste” (16:8). Domnul Isus scoate in evidenta faptul ca acest ispravnic a stiut sa se foloseasca de o ocazie. “Fiii veacului” sunt expertii care vad oportunitatile. Copiii lui Dumnezeu ar trebui sa stie sa se foloseasca de aceste oportunitati cu intelepciune.

APLICAREA (16:9-13). Domnul Isus ofera trei indemnuri. El ne indeamna sa folosim cu intelepciune oportunitatile care se ivesc (16: 9). Viata noastra se va sfarsi si trebuie sa nu obosim sa ne facem prieteni pentru Domnul. Sa castigam suflete pentru Hristos. Sa folosim cu intelepciune resursele pe care le avem. Cat de trist este sa vedem cum credinciosii risipesc ceea ce au ca si cum n-ar exista moarte si judecata.

Al doilea indemn se refera la credinciosia de care trebuie sa dam dovada cand folosim bunurile materiale (16:10-12). Domnul Isus afirma clar ca nu putem desparti “spiritualul” de “material.” Cei care nu folosesc corect banii vor folosi in mod necredincios si “bogatiile adevarate” ale Imparatiei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cei necredinciosi in “cele mai mici lucruri” sunt necredinciosi si in “lucrurile mari” ale Imparatiei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va incredinta bogatii adevarate in mana celor care risipesc ceea ce li s-a incredintat. Cei care lucreaza pentru Domnul si sunt sustinuti material de altii trebuie sa fie gata sa dea oricand socoteala acestora din urma. Pavel a fost preocupat sa ramana “cinstit nu numai inaintea Domnului, ci si inaintea oamenilor.”

Domnul Isus ne indeamna sa fim total devotati lui Dumnezeu si numai Lui (16:13). Nu putem iubi si sluji la doi stapani, dupa cum nu putem merge in doua directii in acelasi timp. Domnul Isus ne cere integritate si un devotament total fata de Dumnezeu (Matei 6:33). Daca Dumnezeu este Stapanul nostru, banii vor deveni slujitorii nostri si vom putea sa ne folosim de resursele noastre conform voii lui Dumnezeu. Daca nu-L consideram pe Dumnezeu Stapan peste noi, banii ne vor inrobi si se vor folosi de noi cu cea mai crunta cruzime.

INTERPRETARE:
“Isus a mai spus ucenicilor Sai … (16:1) … Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau si ei toate lucrurile acestea si isi bateau joc de El” (16:14). Pentru farisei, telul in viata era pur material, desi ei se pretindeau a fi conducatorii spirituali si morali ai poporului. Domnul Isus le-a prezentat ucenicilor o pilda, urmata de o invatatura clara si concisa asupra banilor. Pilda scoate in evidenta istetimea si inteligenta unui ispravnic. Acesta n-a procedat corect atunci cand a schimbat cifrele contabile, si a decis sa-si insele stapanul pentru a-si asigura viitorul. In final,  stapanul “a laudat pe ispravnic.”

“Toata aceasta poveste pare stranie la prima vedere. Sa ne uitam cu atentie si sa remarcam faptul ca Domnul Isus nu il lauda pe ispravnic pentru modul in care a procedat. Totusi, de ce a spus aceasta pilda? Citind in continuare, vom gasi raspunsul. Caci fiii veacului acestuia, fata de semenii lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii (16:80. Domnul Isus n-a zis ca fiii veacului acestuia sunt mai intelepti decat fiii luminii, ci ca fiii veacului, fata de semenii lor, sunt mai intelepti. Acesta este sfarsitul pildei. In aceasta pilda, Domnul Isus nu lauda actiunea necinstita a ispravnicului, ci perspicacitatea sa. El doreste sa le arate ucenicilor inteligenta si iscusinta fiilor veacului acestuia, afirmand ca ei sunt mai intelepti, fata de semenii lor, decat fiii luminii si ca sunt mai iscusiti in executarea lucrarilor lor, decat sunt fiii luminii” (G. C. Morgan).

“Si Eu va zic: Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte …” (16:9). Domnul Isus trece la aplicarea pildei. Multi se inseala, afirmand ca banii sunt radacina tuturor relelor, dar Biblia nu afirma asa ceva.  Banii in sine nu pot fi surse de rau, chiar daca in ei nu zace nimic bun. Modul in care ii folosim poate fi rau sau bun. Banul poate fi folosit in asemenea mod incat sa ne distrugem sufletul si pe cei din jurul nostru. Dar, aceeasi bani pot deveni surse de binecuvantare, daca sunt folositi cu intelepciune. Cum ne putem face prieteni cu “ajutorul bogatiilor nedrepte?” Intr-un mod total opus celui aplicat de ispravnicul din pilda. Acesta si-a jefuit stapanul pentru a-si face prieteni. Domnul Isus ne indeamna sa ne facem prieteni “pentru ca atunci cand veti muri sa va primeasca in corturile vesnice.” Ispravnicul n-a procedat corect, dar a fost perspicace. Noi trebuie sa fim destul de intelepti ca sa ne folosim resursele avand in fata perspectivele vesniciei.

“… Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (16:13).  Accentul cade pe “a sluji.” Trebuie sa ne decidem pe cine iubim si pe cine uram. Cand banii sunt stapanii unei persoane acestia o vor distruge. Cand Dumnezeu este stapan peste o persoana aceasta va deveni completa. Persoana care-L are pe Dumnezeu ca si Stapan va fi ea stapana banilor sai si va sti sa-i foloseasca in perspectiva vesniciei. Banii vor deveni un instrument al binecuvantarii pentru cei din jurul nostru, ajungand sa-L glorificam pe Dumnezeu prin ei. Pe de alta parte, cei stapaniti de bani vor incerca sa-L manipuleze, fara sa reuseasca, pe Dumnezeu in interesul lor.

APLICARE:
“Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor …” (I Tim. 6:10). Sa fim atenti la motivatia noastra, la atitudinile noastre, la valorile, la marturiile si la ispravnicia noastra.
CAP. III. CRUCEA SI INVIEREA

MERGAND LA IERUSALIM
Luca 18:31-34; 19: 1-10

“Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut. – Luca 19:10

INTRODUCERE:
Lectia de astazi incepe studiul sectiunii finale a Evangheliei dupa Luca. Aceasta parte se concentreaza asupra mortii si invierii Domnului Isus. Inainte ca Domnul Isus sa se indrepte spre Ierusalim, El incepe pregatirea ucenicilor in vederea evenimentelor care urmau sa se petreaca. In trecerea lor prin Ierihon, Domnul Isus demonstreaza ca “Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut .”

EXPLICAREA LECTIEI:
ISUS VESTESTE MOARTEA SI INVIEREA SA (18:31-34). “Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece si le-a zis: Iata ca ne suim la Ierusalim …” Trecusera sase luni de cand Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor Sai despre Cruce (Matei 16:21; Marcu 10:32). Conform relatarii lui Luca, Isus a luat cu El pe cei doisprezece ucenici si i-a pregatit pentru intamplarile care urmau sa se petreaca. “Si tot ce a fost scris despre Fiul omului se va implini.” In continuare, Domnul Isus prezinta detaliile cu privire la moartea Sa (16:32-34). Relatarea calatoriei la Ierusalim incepe in versetul 35 al acestui capitol si continua in capitolele urmatoare. Domnul Isus atrage atentia asupra faptului ca tot ceea ce urma sa se intample fusese prevestit prin prooroci si ca toate proorociile se vor implini.

SALVATORUL CARE II CAUTA PE CEI PIERDUTI (19:1-10). Ajuns in Ierihon, Domnul Isus are ocazia sa-l intalneasca pe Zacheu, un om care nu era simpatizat in comunitatea evreiasca. Zacheu, al carui nume inseamna “neprihanit,” traia departe de acest sens. El era “mai marele vamesilor” si nu numai ca aduna taxe de la poporul din care facea parte, dar lucra si pentru romani. Cei din aceasta breasla aveau reputatia ca adunau mai mult decat le pretindeau romanii (3:12, 13). Zacheu, un renegat printre ai sai, a fost remarcat de catre Domnul Isus, care dorea sa mantuiasca pe oricine Il cauta. Comportarea lui Zacheu este mai mult decat copilaroasa, o persoana in postura sa nu-si putea permite sa alerge. Cu toate acestea, Zacheu a “alergat inainte si s-a suit intr-un dud ca sa-L vada pe Isus.” In acest sens, John Calvin scria: “Curiozitatea si simplitatea sunt pregatirea pentru credinta.” Chiar Domnul Isus a spus: “Cine nu va primi Imparatia lui Dumnezeu ca un copilas, cu nici un chip nu va intra in ea” (18:17). Se pare ca mandria este cea care impiedica cel mai mult persoanele cu pozitii importante in viata sa vina la Domnul. Zacheu credea ca el Il cauta pe Isus (19:3), dar Domnul era cel care cauta (19:10). Prin natura sa, pacatosul nu are putere sa-L caute pe Mantuitorul (Romani 3:11). Primii oameni care au pacatuit s-au ascuns de fata lui Dumnezeu, care a venit si i-a cautat (Geneza 3:1-10). Pe cand traia Domnul Isus pe pamant, El i-a cautat mereu pe cei pacatosi. Astazi, aceasta lucrare este facuta de catre Duhul Sfant. Zacheu avea un handicap, era mic de statura. Dorinta sa de a-L vedea pe Domnul a fost atat de puternica, incat si-a calcat demnitatea si s-a urcat intr-un copac. Spiritual vorbind, noi suntem ca si Zacheu, “mici de statura.” Nimeni nu se poate ridica la standardul lui Dumnezeu. Multi oameni se vad “mari,” masurandu-se dupa normele lumii. Dar toate acestea sunt o “uraciune inaintea lui Dumnezeu” (16:15). Multi vedeau in Zacheu un om bogat, cu putere, dar el era un pacatos falimentar, avand nevoie de viata vesnica. Domnul Isus S-a invitat in casa sa si Zacheu L-a primit cu bucurie. Bucuria este cheia acestei Evanghelii. Zacheu devine musafir in casa sa, in timp ce Domnul Isus ia in stapanire caminul sau. Zacheu este gata sa asculte si sa faca tot ce trebuie pentru a fi mantuit. Domnul Isus a intrat in casa sa, chiar daca fruntasii evreilor nu vedeau cu ochi buni legaturile Sale cu “vamesii si pacatosii” (5:27-32). Pentru Zacheu, ziua aceea s-a incheiat in mod fericit. El s-a intalnit cu Fiul lui Dumnezeu si viata sa a fost schimbata. “Isus i-a zis: Astazi a intrat mantuirea in casa aceasta, caci si el este fiul lui Avraam” (16:9). Ceea ce a apreciat Domnul Isus la Zacheu a fost sinceritatea sa. Credinta este singura cale de a veni la Dumnezeu si a deveni fii ai lui Avraam (Evrei 11:6; Rom. 4:13-16; Gal. 3:29).

INTERPRETARE:
Valoarea suprema a acestui paragraf consta in faptul ca el reveleaza capacitatea Domnului Isus de a cunoaste perfect tot ceea ce urma sa se intample. Daca interpretam Crucea prin prizma evenimentelor dinainte, vom vedea in Domnul Isus un INVINGATOR.. El nu a cedat in fata unor oameni, ci a urmat cu demnitate o cale pe care Dumnezeu I-a trasat-o. El nu Si-a pierdut controlul nici o clipa, nici macar atunci cand a exclamat: “Tata, in mainle Tale Imi incredintez duhul!” Luca explica mai departe: “ei n-au inteles nimic din aceste lucruri: caci vorbirea aceasta era ascunsa pentru ei, si nu pricepeau ce le spunea Isus.”

Oamenii nu L-au putut urma, dar ucenicii au inteles ca El “va fi dat in mana Neamurilor,” “ca Il vor batjocori, Il vor ocari, Il vor scuipa.” Cu alte cuvinte, ucenicii au inteles ca “Il vor omori.” Dar, cand Domnul le-a spus ca “a treia zi va invia,” ei nu au putut intelege. Ca urmare, n-au putut intelege adevarata semnificatie a suferintelor si a mortii Sale.

Sa revenim la intalnirea dintre Isus si Zacheu. Acesta “a alergat inainte, si s-a suit intr-un dud ca sa-L vada … Isus, cand a ajuns in locul acela, Si-a ridicat ochii in sus si i-a zis: Zachee, … astazi trebuie sa raman in casa ta. Zacheu s-a dat jos in graba, si L-a primit cu bucurie. Cand au vazut lucrul acesta, toti carteau si ziceau: A intrat sa gazduiasca la un om pacatos!” Domnul Isus a acceptat invitatia unui vames. Nu stim ce a discutat Domnul cu Zacheu, dar Luca ne relateaza ca “Zacheu a statut inaintea Domnului si I-a zis: Iata, Doamne, jumatate din avutia mea o dau saracilor …”  Apoi a continuat: “si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii dau inapoi impatrit.”

“Dupa discutia cu Domnul Isus, Zacheu a luat doua hotarari: aceea de a DA, si de a RESTITUI. Dorinta sa de a primi mereu s-a transformat in compasiune pentru cei din jur. Ce s-a intamplat? Raspunsul il da Domnul Isus: Astazi a intrat mantuirea in casa aceasta. Mantuirea este cea care schimba esential natura umana. Lacomia se transforma in bunavointa, egoismul devine neprihanire. Domnul Isus explica mai departe: pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut. Isus l-a vazut, l-a gasit si l-a mantuit pe Zacheu. Sa nu uitam insa ca Domnul Isus mergea spre Cruce. Tot ceea ce infaptuia, fie ca era vorba de un orb, sau de Zacheu, El actiona in virtutea Crucii, pe a carei cale mergea” (G. C. Morgan).

APLICARE:
Dumnezeu cauta … Ce cauta Dumnezeu? Pe cei pierduti (19:10), pe adevaratii inchinatori (Ioan 4:23), roade in viata noastra (13:7) si slujitori credinciosi (Ezechiel 22:30). Te-a gasit si pe tine?


CAP.III CRUCEA SI INVIEREA

CEL CARE SLUJESTE
Luca 22:14-30

“Voi sa nu fiti asa. Ci cel mai mare dintre voi sa fie cel mai mic, si cel ce carmuieste ca cel ce slujeste.”  – Luca 22:26

INTRODUCERE:
In zilele noastre, umilinta este pusa la acelasi nivel cu slabiciunea, sau cu un sentiment foarte scazut al valorii de sine. Un om caruia ii lipseste calitatea umilintei este surprinzator de pretuit in societatea noastra.  Adeseori, pe locurile cele mai inalte in societate ajung acei care se pun ei insisi mai presus de altii.

Domnul Isus, Creatorul universului, Regele regilor si Domnul domnilor, nu a spus niciodata vreun cuvant de lauda.  El a refuzat in mod categoric standardele si valorile lumii.  Domnul Isus a stiut ca in fata lui Dumnezeu, inaltarea vine prin smerenie in lucrare.  Si cel mai adanc exemplu de urmat, il avem in persoana si lucrarea Domnului Isus.

Dusmanii Domnului Isus planuisera de multa vreme prinderea si uciderea Lui.  Si iata ca au sosit zilele cand Domnul Isus, impreuna cu ucenicii Sai se afla la Ierusalim, inainte de sarbatoarea Pastelor.  Desigur, evenimentele acestea nu L-au luat prin surprindere pe Domnul Isus (Luca 9:51).  Dar in fata evenimentelor care-L preocupau pe Invatatorul, ucenicii erau preocupati cu alte lucruri.

EXPLICARE:

I. Pastele (22:14-20)
Pastele era menit spre amintirea mantuirii pe care Dumnezeu a adus-o poporului lui Israel in noaptea in care intaii nascuti ai Egiptului au fost omorati (Exodul 11:4-12:30).  Evreii nu trebuiau sa uite evenimentul izbavirii parintilor lor.  Cu toate ca Pastele era sarbatorit in familii, Domnul Isus doreste sa-L sarbatoreasca impreuna cu ucenicii Sai.  Prin aceasta El a aratat afectiunea deosebita pe care o avea fata de cei doisprezece.  Dar mai mult, Domnul Isus stia ca aceasta a fost ultima data cand Pastele trebuia sarbatorit (16).

In traditia Pastelui, cei care luau parte la sarbatoarea aceasta trebuiau sa bea din rodul vitei de patru ori: de doua ori inainte de mancare, si de doua ori dupa terminarea mesei.  Paharul al treilea era numit Paharul Rascumpararii, si semnifica eliberarea Israelului din robia egipteana.  Se prea poate ca acest al treilea pahar sa fie acela pe care Domnul Isus L-a luat si L-a dat ucenicilor Sai, spunandu-le sa-L imparta intre ei.  Si apoi, Domnul Isus probabil ca a luat al patrulea pahar, si pe acesta l-a instituit in amintirea unei Rascumparari noi.

Ucenicii au stiut ca Domnul Isus vorbea in pilde atunci cand le-a spus ca trupul Sau este painea care se coboara din cer, si ca atunci cand a spus ca ei vor manca Trupul Lui, Hristos nu vorbea despre vreun act de canibalism (Ioan 6:53-58).  Dar ceea ce nu si-au dat seama ucenicii, a fost faptul ca trupul Domnului Isus va fi frant pe cruce mult mai curand decat se asteptau ei.  Un nou legamant este instituit, un nou mod in care Dumnezeu lucreaza cu omenirea (20).

II. Tradatorul (22:21-23)
Se pare ca Evanghelistul Luca nu pune accent pe ordinea cronologica, ci reda evenimentele in ordinea importantei lor.  Ceilalti evanghelisti ne spun ca Iuda nu a fost prezent la instituirea Cinei (Iuda este descoperit ca tradator inainte de Cina).  Isus stia ca tradarea era parte din planul lui Dumnezeu, dar aceasta nu a scuzat fapta tradatorului.  Tradarea Fiului Lui Dumnezeu nu este un lucru de trecut cu vederea.

Imediat dupa ce au auzit cuvintele Domnului Isus (22), ucenicii au inceput sa-si exprime tulburarea cu privire la anuntul facut de Domnul.  Nici unul dintre ei nu se credea capabil de o asemenea grozavie.  Dar se pare ca ucenicii n-au facut legatura intre plecarea lui Iuda si planurile lui (Ioan 13:21-30).

III. Cearta (22:24-30)
Chiar si acum cand mai erau doar cateva ore pana la cruce, ucenicii nu realizau inca ce se va intampla.  Inlaturarea romanilor, tronul de la Ierusalim si rolul lor de carmuitori, erau inca subiectele la care se gandeau ei.  Pentru ca nu au inteles originea Imparatiei Domnului Isus, nu au putut intelege nici calea inspre a deveni mare in aceasta Imparatie.  Ucenicii stiau felul in care carmuiau imparatii Neamurilor.  Si Domnul Isus foloseste aceasta imagine ca sa le arate ucenicilor contrastul cu imparatia lui Dumnezeu.
In casele evreilor, intaiul nascut mostenea o parte mai mare a avutiei tatalui sau, in comparatie cu fii cei mai tineri.  Ucenicii se purtau ca si cum fiecare dintre ei ar fi fost “íntai nascuti.”  Dar Domnul Isus le spune sa gandeasca in felul celor mai mici.  Actul de slujire al Domnului Isus trebuia sa fie pentru ucenici o pilda de urmat.  Apoi Domnul Isus le face o promisiune pe care pentru moment poate ucenicii nu au inteles-o: de a fi partasi la masa Domnului in Imparatia Lui, si de a domni peste Israel.

INTERPRETARE
Sarbatorirea Pastelor nu mai era necesara, pentru ca Domnul Isus a fost Mielul desavarsit al lui Dumnezeu, “care ridica pacatul lumii.” (Ioan 1:29, 1 Corint. 5:7).  Dupa aceasta jertfa nu mai era nevoie de o alta jertfa (Evrei 9:11-15).

Nu este nimic mistic in frangerea painii sau in rodul vitei.  Domnul Isus le lasa ucenicilor niste lucruri pe care le cunosteau bine, pentru ca acestea sa le aminteasca de dragostea Lui.  Dar acestea arata inspre partasia noastra cu Domnul Isus, inspre sangele Lui care are puterea sa ne curateasca de pacat (1 Ioan 1:7).

Multi oameni il considerau pe stapanul casei ca cea mai importanta persoana din casa, mult mai cu vaza decat cel care slujea in casa.  Dar felul acesta de gandire nu se aplica la Imparatia Domnului Isus.  A sluji este o virtute, spune Hristos, iar nu a fi slujit.  Si slujirea Domnului Isus a fost desavarsita, incepand de la spalarea picioarelor ucenicilor Sai pana la cruce, care a fost actul suprem de slujire (Matei 20:28).
Inaltarea ucenicilor in Imparatia lui Dumnezeu avea sa insemneze ceva cu totul diferit de ceea ce au inteles ei la inceput.  Ucenicii urmau sa carmuiasca Israelul intr-un fel pe care nu si l-au imaginat.  Prin predicarea Evangheliei, aceeasi oameni care erau adunati la sarbatorirea Pastelor cu Isus, aveau sa vesteasca un fel nou in care poporul va fi judecat.  Prin vestirea Evangheliei, ucenicii au deschis portile Imparatiei.  Aceasta a avut loc pentru prima oara in ziua Cincizecimii, si se continua si astazi prin proclamarea vestii bune de catre Biserica.

APLICARE
Ce face ca un om sa fie insemnat?  In biserica, astazi, cu totii stim cine a cantat solo la program.  Dar cati stiu cine a fost usierul, sau cine a stat cu copiii in sala de alaturi, sacrificand din timpul si energia lui pentru a ajuta?  Aroganta este admirata de lumea de azi.  Umilinta nu este vazuta prea bine.  Ioan ne spune ca Domnul Isus a luat ligheanul si stergarul, si s-a aplecat sa spele picioarele celor ce aveau sa-l paraseasca in curand.
Dar exemplu Domnului Isus ne invata ca adevarata smerenie este regula de baza a Imparatiei.
CAP.III CRUCEA SI INVIEREA

MURIND PE CRUCE
Luca 23:33-49

“Isus a strigat cu glas tare: “Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul!” Si cand a zis aceste vorbe, Si-a dat duhul.” – Luca 23:46

INTRODUCERE:
Misiunea Domnului Isus a ajuns la apogeu.  Dupa ce a sarbatorit Pastele cu ucenicii Sai, le-a spalat picioarele, in semn de umilinta, apoi a suferit agonia din gradina Getsimani, sub povara grea a destinului vesnic al omului.  A urmat apoi noaptea in fata judecatii nedrepte, bataile si batjocorile, cununa de spini si crucea grea pe umeri.

Probabil ca dusmanii Domnului Isus erau in sfarsit multumiti, pentru ca Cel care le statuse ca un tepus in coasta, era in sfarsit osandit.  Iar cei care fusesera cu Isus, probabil ca se uitau neíncrezatori la evenimentele ce aveau loc, gandindu-se daca oare Dumnezeu va interveni, fara sa stie de fapt ca ceea ce se  intampla este insasi interventia lui Dumnezeu.  Domnul Isus implinea planul Tatalui, prin care Hristos era dat la moarte pentru pacatul lumii.  Lumea nu mai vazuse niciodata o asa dovada coplesitoare a dragostei.

EXPLICAREA

I. Hristosul (23:33-38)
Multi imparati in istorie au fost gata sa-si dea slujitorii la moarte, pentru a se salva pe ei insisi.  Dar Regele Isus a acceptat moartea pentru a-Si salva slujitorii.  Aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

La locul numit “al capatanii,” au sosit ostasii romani impreuna cu cei care urmau sa fie crucificati.  Cuvantul grecesc aranion, inseamna “capatana” sau “craniu,” si este sursa cuvantului latin “Calvar.”
Romanii perfectionasera executia prin crucificare, pentru a incetini procesul de omorare si a intensifica chinul condamnatului.  Cel crucificat murea incet, prin sufocare sub greutatea propriului trup care atarna si apasa plamanii.  Pierderea de sange si durerea cumplita contribuiau la ingreuierea respiratiei.  Moartea venea doar atunci cand condamnatul nu mai putea sa-si impinga corpul in sus prin apasarea in cuiele care erau batute in picioare.

Domnul Isus nu era singur pe Calvar.  Mai erau acolo doi condamnati ale caror nume nu le stim.  Stim doar ca erau criminali (talhari – Matei 27:38; Marcu 15:27).  Ca sa adauge la umilirea Domnului Isus, romanii L-au pus intre doi talhari.  Aceasta ne atrage atentia asupra scopului mortii lui Hristos: moartea in locul pacatosilor.

Multi cred ca grairea “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac!” este prima dintre grairile de pe cruce ale Domnului Isus.  Se poate ca aceste cuvinte sa fi fost rostite in timp ce cuiele II erau batute in maini si in picioare.  Desigur, multi dintre preoti au crezut mai tarziu (Fapte 6:7; 15:5; Filipeni 3:5).  Cei care au asistat la moartea Domnului Isus nu au inteles ca El era Cel ales de Dumnezeu ca sa poarte pacatele poporului Sau, asa ca multi L-au batjocorit (35).  Dar daca Domnul Isus S-ar fi manuit pe Sine Insusi de la moarte, nici un alt om nu ar fi avut posibilitatea salvarii.  Ostasii romani de asemenea contribuie la batjocurile adresate Domnului Isus. In felul lor de intelegere, Domnul Isus nu era decat un om de rand care a fost prins si condamnat pentru ca a incercat sa provoace o rascoala.  Inscriptia de pe cruce nu era menita doar ca o batjocura la adresa Domnului Isus, ci si la adresa iudeilor.  Pilat a folosit prilejul sa arate ca regele iudeilor (38) erau un om chinuit, muribund.  Ceea ce Pilat nu a stiut, a fost faptul ca prin semnul pe care l-a pus pe cruce, el a declarat un adevar pe care nu l-a inteles: Domnul Isus este “Rege al regilor si Domn al domnilor.” (Apocalipsa 19:16)

II. Talharii (23:39-43)
Doua atitudini total opuse sunt aratate in persoanele celor doi talhari:  unul, din motive egoiste, doreste ca Domnul Isus sa-l salveze, pe cand celalalt isi recunoaste starea de condamnat.  Nu aflam de unde stie talharul acesta ca Domnul Isus este nevinovat, si nici de unde stie despre Imparatia lui Isus.  Tonul lui se pare ca sugereaza smerenie si pocainta, pentru ca Il recunoaste pe Hristos ca Domn (42), si Il roaga sa-Si aduca aminte de el in Imparatia Lui.  Si Domnul Isus il asculta (43).

III. Apogeul (23:44-49)
La amiaza (ceasul al saselea), intunerecul cuprinde toata tara, timp de trei ore, ca si cum Dumnezeu ar fi tras o cortina de intunerec pentru a-L ascunde pe Fiul Sau de cei care-L chinuiau. In templu, perdeaua care despartea Sfanta Sfintelor de locul Sfant s-a rupt prin mijloc.  Iar evenimentele dramatice care au avut loc in ziua aceea au ajuns la apogeu atunci cand Domnul Isus a strigat “Tata, in Manile Tale Imi incredintez duhul.”(46)

In mod cu totul neasteptat, un sutas roman, poate cel care fusese responsabil cu crucificarea, “a slavit pe Dumnezeu,”  recunoscand ca Domnul Isus a fost un om neprihanit.  Nu stim exact momentul cand sutasul roman si-a dat seama de adevarul acesta.  Poate a fost intunerecul care a venit pe neasteptate, sau poate cuvintele pe care Domnul Isus le-a schimbat cu talharul.  Sau, martor fiind la atatea condamnari anterioare, sutasul a observat ceva deosebit in cuvintele si faptele Domnului Isus.  Ceilalti oameni care asistasera la crucificare, ni se spune ca “s-au intors, batandu-se in piept.” (48)  Acesta era un semn de frica, durere si disperare (Luca 18:13).  Acestia poate au fost cei care L-au cunoscut pe Isus mai indeaproape (49).  Nu putem sa ne imaginam durerea celor care-L cunoscusera pe Domnul Isus, care fusesera vindecati de Mana Lui iubitoare, sau care au fost martori la dragostea cu care Domnul Isus a adunat la El copilasii.

INTERPRETARE
Unii s-au intors de la scena aceasta de durere, la activitatile lor zilnice.  Oare ce fel de oameni au fost acestia dupa ce au asistat la moartea Fiului lui Dumnezeu?  Oare si-au dat seama ca evenimentele pe care tocmai le vazusera au fost unice in istoria omenirii?

Ceea ce dusmanii Domnului Isus au vazut ca o biruinta a lor, a fost de fapt manifestarea voiei lui Dumnezeu si a dragostei Lui infinite pentru creaturile razvratite.  Si odata cu ruperea perdelei din launtrul templului, intrarea noastra la Dumnezeu este posibila (Evrei 9:1-8; 10:19-22).  Odata cu strigatul Domnului Isus de pe cruce (46), lucrarea de jertfire a fost desavarsita.  Sub cerul intunecat, Fiul lui Dumnezeu a platit pretul pacatului omenirii, facand posibila impacarea noastra cu Dumnezeul Cel Sfant.

APLICARE
Toti cunoastem istoria Vechiului Testament cu privire la Avraam.  Dar mai putini ne amintim de un eveniment care a avut loc dupa moartea lui Avraam.  Cand Avraam a murit, Geneza 25:9 ne spune ca Isaac si Ismael si-au ingropat tatal.  Acesti oameni au trait separati aproximativ 75 de ani.  A trebuit ca tatal lor sa moara, pentru ca ei sa se intalneasca.

Dumnezeu si omul au fost separati de zidul pacatului.  Omul este complet neputincios in a ajunge la Dumnezeu.  Dar Dumnezeu, in mila Sa nemarginita L-a trimes pe Hristos ca sa indeplineasca ceea ce noi nu am fi fost in stare niciodata sa indeplinim prin eforturile noastre.  A trebuit ca sa fie o moarte, ca omul sa fie impacat cu Dumnezeu.  Dar moartea aceasta inca lucreaza in inimile celor condamnati in pacat.  “Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi, prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)
CAP.III CRUCEA SI INVIEREA

MARTORII INVIERII
Luca 24:33-49
“Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim.  Voi sunteti martori ai acestor lucruri.” – Luca 24:47,48

INTRODUCERE
Ingroparea Domnului Isus a trebuit sa fie facuta in graba, datorita Sabatului, care incepea la asfintitul soarelui.  Dar dupa Sabat, dis de dimineata, niste femei s-au dus la mormant, ca sa sfarseasca ceea ce ar fi trebuit sa faca inainte de Sabat.  Dar mormantul era gol, si doi ingeri li s-au aratat, spunandu-le ca Isus este viu (Luca 24:1-6).  Mai tarziu, Domnul Isus S-a aratat Mariei, si celorlalte femei (Marcu 16:9-11; Ioan 20:11-18), iar apoi lui Petru (Luca 24:34).  Mai tarziu, Domnul Isus S-a aratat la doi ucenici pe drumul inspre Emaus, iar dupa ce li S-a descoperit, S-a facut nevazut din mijlocul lor (v.27).

EXPLICARE

Intalnirea (24:33-35)
Desigur ca evenimentele acelei zile au fost destul de greu de priceput pentru ucenici.  Tot ce vazusera era mormantul gol.  Puteau oare sa fie siguri ca Domnul a inviat?  Daca trupul Lui a fost furat?  S-ar fi putut ca totul sa fie aranjat de catre evrei, pentru ca apoi sa-i invinuiasca pe ucenici de hotie si sa-i aresteze si pe ei.  De aceea, cand s-au adunat impreuna, ucenicii s-au adunat in secret (Ioan 20:19).
In culmea bucuriei, cei doi ucenici care mersesera la Emaus au dat de veste celor unsprezece (Iuda nu mai era).  Asa se numeau: “cei unsprezece,” chiar daca si Toma lipsea din mijlocul lor atunci.  In versetul 34, se pare ca vorbeste unul dintre cei unsprezece ucenici, pentru ca Cleopa si cu tovarasul lui de drum n-aveau de unde sa stie despre aratarea Domnului lui Petru. Dar in versetul 35, este clar ca vorbesc cei doi.  Ei insisi L-au vazut pe Domnul.  Imaginati-va mirarea si bucuria ucenicilor cand si-au dat seama ca zvonurile pe care le auzisera cu privire la inviere par sa fie adevarate.

Prezenta Domnului Isus (24:36-46)
Ultima data cand Il vazusera ucenicii, Domnul Isus murea pe cruce.  Iar acum, deodata Il vad ca sta in mijlocul lor.  Nu este de mirare ca atunci cand ucenicii L-au vazut, au crezut ca este un duh, sau o stafie.  Domnul Isus ii dojeneste pe ucenici, dar nu aspru.  El le cunostea gandurile si indoielile.  De aceea le cere nu doar sa-L priveasca, ci chiar sa-L atinga.  Domnul dorea ca ucenicii Sai sa fie complet incredintati de realitatea invierii, deoarece slujba de vestire a Evangheliei urma sa le fie incredintata lor.  Si ca sa le intareasca si mai mult convingerea, Domnul Isus le ofera alta dovada:  mancarea.

Dar pentru a fi martori buni ai Evangheliei, ucenicii au trebuit sa inteleaga Scripturile.  De aceea Domnul Isus “le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile.”  Probabil ca ucenicii au fost mult mai atenti la aceste explicatii decat inainte cand umblau pe drumurile prafuite ale Palestinei.  Spunandu-le ca “asa trebuia sa patimeasca Hristos,” Domnul Isus poate le-a explicat profetiile din Psalmul 22:1-21, Isaia 53, Psalmul  16:9-11 sau alte pasaje din Vechiul Testament, care s-au implinit in persoana si viata Domnului Isus.
Misiunea (24:47-47)

Implinirea profetiilor in evenimentele de la Paste, atat moartea cat si invierea Domnului Isus, au ca scop nu doar o informatie teoretica, ci pocainta si iertarea pacatelor, a tuturor oamenilor, incepand cu cei de la Ierusalim si apoi in toata lumea.  Ucenicii au avut ocazia binecuvantata de a asista la toate evenimentele din viata si lucrarea Domnului Isus.  Dar cu privilegiul acesta, Domnul Isus acum le incredinteaza o responsabilitate mare: aceea de a fi martori a ceea ce au vazut si au auzit, martori ai suferintelor si invierii Lui.

INTERPRETARE
Problema ucenicilor era frica.  Dar aceasta frica era cauzata de lipsa de intelegere si de necredinta.  Dar Domnul Isus stia ca lucrarea care le statea in fata ucenicilor era mult prea mareata pentru starea lor.  Prezenta Domnului Isus le intareste credinta, si pentru prima oara, ucenicii inteleg natura Imparatiei despre care Domnul Isus vorbise de atata timp.

Cand se arata ucenicilor, Domnul Isus nu se opreste doar la a le dovedi ca ceea ce au profetit cei din vechime s-a implinit.  Ucenicii trebuiau sa inteleaga bine profetiile si implinirile lor, dar Hristos le spune ucenicilor ca toate au avut un scop precis: de a-i aduce pe oameni la o relatie cu Dumnezeu, bazata pe pocainta si pe iertarea pacatelor.  Dar pentru ca vestea buna a impacarii sa fie auzita, ucenicii trebuiau sa treaca la actiune.  Si Domnul Isus le aminteste ca lucrarea aceasta este atat de mareata si de cruciala in ochii lui Dumnezeu, incat nu va putea fi facuta decat prin puterea de sus, prin puterea Duhului Sfant.

APLICARE

1. Nu putem vorbi despre identitatea Domnului Isus fara a amiti invierea Lui.  Invierea este dovada ca Isus este Fiul lui Dumnezeu.  Pavel ne spune ca Isus a fost “dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea din morti.” (Romani 1:4)

2. Fara inviere, suntem lipsiti de orice asigurare cu privire la viitor, si de orice nadejde.  Daca nu a inviat Hristos, moartea isi pastreaza puterea, groapa mortii este tot infricosatoare, iar viata dupa moarte ramane un mister de nepatruns.  Atunci credinta crestina devine inutila.
Dar noi credem intr-un Mantuitor inviat, pentru ca avem dovezi din belsug care sa sustina credinta noastra.  Slujim Salvatorului, datorita marturiei celor care L-au vazut inviat.  Si la randul nostru, si noi suntem martorii Lui

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s