Pazeste-te de idoli!

JOHN WESLEY

„Copilasilor, paziti-va de idoli“.
1 IOAN 5:21

Am descoperit ieri ca idolatria este ceea ce ii impiedica pe multi crestini carnali sa se mute in Primul Scaun. Vedem acest adevar intruchipat atat de clar in cartea Exodului, cand israelitii se inchina vitelului de aur. Dar cat de patrunzatoare este idolatria in viata ta? Capitolul urmator de John Wesley te poate ajuta sa raspunzi la aceasta intrebare. Dar trebuie sa te avertizez, acesta s-ar putea sa fie un capitol foarte greu de citit pentru tine. De fapt, daca nu esti serios cu privire la mutarea in Primul Scaun, acest capitol s-ar putea foarte bine sa te supere din cauza a cat de adanc taie. Asa ca inainte sa continui sa citesti, asteapta putin si roaga-L pe Domnul sa te pregateasca sa auzi ceea ce El ar vrea sa auzi. Apoi, dupa ce ai facut aceasta, citeste cuvintele lui John Wesley privind la inima lui. Cred ca vei vedea ca aceste cuvinte ale lui vin dintr-o inima plina de Dumnezeu.

Un istoric din vechime relateaza ca atunci cand apostolul Ioan era atat de slabit datorita varstei incat nu mai putea sa predice, era adus cu regularitate in adunare in scaunul lui, si spunea doar atat: „Copilasilor, iubiti-va unii pe altii“. N-ar fi putut sa le dea un sfat mai bun. Si la fel de bun este lucrul acesta care sta inaintea noastra; la fel de necesar pentru oricare parte a Bisericii lui Hristos: „Copilasilor, paziti-va de idoli“.

In adevar exista o stransa legatura intre ele: Una nu poate exista fara cealalta. Asa cum nu exista o temelie tare pentru dragostea de frati decat dragostea lui Dumnezeu, tot asa nu putem sa-L iubim pe Dumnezeu daca nu ne pazim de idoli. Dar ce sunt idolii despre care vorbeste apostolul? Acesta este primul lucru care trebuie luat in consideratie. Putem apoi, in al doilea rand, sa ne intrebam: „Cum ne vom pazi de ei?“

DA-MI INIMA TA
Mai intai trebuie sa luam in consideratie: „Care sunt idolii despre care vorbeste apostolul?“ Nu cred ca el se referea, cel putin nu in principal, la idolii pe care ii adorau paganii. Cei carora le scria, fie ca erau iudei sau pagani, nu erau in mare pericol din partea acestora. Nu exista nici o probabilitate ca iudeii acum convertiti ar fi fost vreodata vinovati de inchinare la idoli: dupa ce timp de multe secole israelitii fusesera profund dedati la aceasta idolatrie grosolana, cu greu s-ar mai fi lasat vreodata prinsi in capcana de ea dupa intoarcerea lor din robia babiloniana. Din acea perioada toti iudeii aratasera o scarba constanta si profunda fata de idolatrie; si paganii, dupa ce se intorsesera odata la Dumnezeul cel viu, aveau pentru idolii lor dinainte cel mai profund dispret. Le era scarba sa atinga un lucru necurat; da, ei au ales mai degraba sa-si puna vietile in joc decat sa se intoarca la inchinarea fata de acesti dumnezei despre care acum stiau ca sunt demoni.

Tot asa nu putem in mod rezonabil sa presupunem ca el vorbeste de acei idoli care erau adorati acum in biserica din Roma; fie ca erau ingeri, fie ca erau sufletele sfintilor care plecasera, fie ca erau chipuri de aur, de argint, de lemn sau de piatra. Nici unul din acesti idoli nu erau cunoscuti in biserica crestina pana la cateva secole dupa vremea apostolilor. Odata, in adevar, sfantul Ioan insusi s-a aruncat la picioarele unui inger, care ii vorbise, ca sa se inchine lui; confundandu-l probabil, dupa glorioasa lui infatisare, cu Marele Inger al Legamantului; dar mustrarea puternica a ingerului, care a urmat imediat, i-a facut pe crestini sa se pazeasca de imitarea acelui exemplu rau: „Fereste-te sa faci una ca aceasta! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine, si cu fratii tai, profetii, si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta.

Inchina-te lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 22:9).
Punand deci deoparte idolii pagani si romani, care sunt aceia despre care suntem avertizati aici de apostol? Cuvintele anterioare ne arata intelesul acestora. „El este Dumnezeul adevarat“, sfarsitul tuturor sufletelor pe care le-a facut, centrul tuturor duhurilor create; „si viata vesnica“, singura temelie a fericirii prezente precum si a celei eterne. Deci Lui si numai Lui se cuvine sa-I dam inima noastra. Si El nu poate si nu va renunta la revendicarea Sa, nici nu va consimti sa o dam altcuiva. El spune mereu fiecarui copil al omului: „Fiule, da-mi inima ta!“ Si a da inima noastra altcuiva este curata idolatrie. Prin urmare, orice ne fura inima de la El, sau ne-o imparte cu El, este un idol; sau, cu alte cuvinte, orice lucru in care cautam fericirea independent de Dumnezeu.

Sa luam un exemplu care se intampla aproape in fiecare zi. Un om care s-a implicat mult timp in lucrurile lumii, inconjurat si obosit de o multime de treburi, dupa ce in cele din urma a facut avere cu usurinta, se detaseaza de toate treburile, si se retrage la tara, ca sa fie fericit. Fericit in ce? De ce? Ca sa se desfateze pe indelete. Pentru ca el intentioneaza acum,

Sa doarma, si sa-si petreaca ziua
Intr-o dulce inactivitate!

Fericit sa manance si sa bea tot ce doreste inima lui: poate o masa mai eleganta decat cea a vechiului roman, care-si desfata imaginatia inainte ca masa sa fie servita; care, inainte sa paraseasca orasul, se consola cu gandul la „sunca grasa cu varza!“

Fericit sa modifice, sa mareasca, sa reconstruiasca, sau cel putin sa decoreze vechea resedinta pe care a cumparat-o; si tot asa sa imbunatateasca tot ce este legat de ea: grajdurile, dependintele, pamanturile. Dar, intre timp, unde este Dumnezeu? Nicaieri. Nu s-a gandit la El. Nu s-a mai gandit la Imparatul cerurilor, asa cum nu s-a gandit la regele Frantei. Dumnezeu nu este in planul lui. Cunostinta si dragostea de Dumnezeu sunt cu totul in afara de orice discutie. Deci, toata aceasta schema a fericirii prin retragere este idolatrie, de la inceput pana la sfarsit.

I. POFTELE CARNII
Daca trecem de la general la particular, prima forma a acestei idolatrii este ceea ce sfantul Ioan numeste pofta carnii. Noi suntem inclinati sa luam aceasta intr-un sens prea ingust, ca si cum s-ar referi doar la unul din simturi. Nu este asa: aceasta expresie se refera in mod egal la toate simturile trupului. Inseamna sa cauti fericirea in satisfacerea unuia sau tuturor simturilor exterioare; desi mai ales in satisfacerea celor trei simturi mai triviale: gustul, mirosul si pipaitul. Inseamna sa cauti fericirea in aceste lucruri, poate nu intr-o maniera grosolana, necuviincioasa, printr-o patima vizibila, prin imbuibare sau betie, sau desfrau nerusinat; ci, printr-un fel de epicurism normal; printr-o senzualitate gentila; printr-o atitudine atat de eleganta de cedare in fata placerilor incat nu tulbura nici capul nici stomacul; incat nu dauneaza deloc sanatatii noastre, nici nu ne pateaza reputatia.

Dar nu trebuie sa ne imaginam ca aceasta forma de idolatrie se intalneste doar la oamenii bogati si insemnati. Si in chestiunea aceasta, „varful piciorului taranului“ (cum spune poetul nostru) „calca pe calcaiul curteanului“. Mii de oameni atat din clasa de jos cat si din clasa de sus jertfesc acestui idol; cautandu-si fericirea (desi intr-o maniera mai umila) in satisfacerea simturilor trupului lor. Este adevarat, mancarea lor, bautura lor, si obiectele care satisfac alte simturi ale lor, sunt de o calitate mai proasta. Dar cu toate acestea ele constituie toata fericirea pe care ei o au sau o cauta, si uzurpa inimile care ar trebui sa fie date lui Dumnezeu.

II. POFTELE OCHILOR
A doua forma de idolatrie mentionata de apostol este pofta ochilor. Adica, sa cauti fericirea in satisfacerea imaginatiei (in special prin intermediul ochilor), acest simt intern, care este la fel de natural pentru oameni ca si vazul sau auzul. Aceasta este satisfacuta prin obiecte care sunt fie mari fie frumoase fie neobisnuite. Dar in ce priveste obiectele mari, se pare ca ele nu mai plac decat daca sunt noi. O sa ne uitam la piramidele Egiptului in fiecare zi un an intreg, ce placere ar aduce lucrul acesta?

Obiectele frumoase sunt urmatoarea sursa generala de placeri ale imaginatiei: lucrarile naturii mai ales.
Altora le face placere sa adauge arta naturii; cum ar fi in gradini, cu diversele lor ornamente; altora le plac numai lucrarile de arta; cum ar fi cladirile, si reprezentari ale naturii, fie in statui fie in picturi. Tot astfel multi gasesc placere in haine frumoase, sau in mobila de diverse feluri. Dar noutatea trebuie adaugata frumusetii, precum si grandoarea, altfel curand isi va pierde farmecul.

N-ar trebui sa ne referim in mod special si la culmea noutatii, la placerea pe care o gasim in majoritatea distractiilor si amuzamentelor, pe care am vrea sa le repetam zilnic, dar dupa cateva luni devin complet plictisitoare si insipide? La acelasi nivel putem mentiona placerea de a colectiona curiozitati; fie ca sunt naturale sau artificiale, vechi sau noi. Aceasta indulceste truda colectionarului de obiecte de arta, si face toata truda lui mai usoara.

Dar nu este in mod deosebit noutatea cea careia ar trebui sa-i imputam placerea pe care o primim de la muzica. Cu siguranta aceasta are o frumusete intrinseca, si de multe ori si o grandoare intrinseca. Aceasta este o frumusete si o grandoare de un fel special, greu de exprimat, foarte strans legate de sublimul si frumusetea din poezie, care dau o placere foarte mare. Si totusi se prea poate ca noutatea sa sporeasca placerea care vine din aceste surse.

Din studierea limbilor, din critica, si din istorie, primim o placere de o natura amestecata. In toate acestea, exista intotdeauna ceva nou; de multe ori ceva frumos sau sublim. Si istoria nu satisface doar imaginatia in toate aceste privinte, ci totodata ne creaza placere prin atingerea pasiunilor noastre: dragostea noastra, dorinta noastra, bucuria noastra, mila noastra. Ultima dintre acestea ne da o placere puternica, desi amestecata in mod ciudat cu un fel de durere.

Dragostea de nou este in mod incomparabil satisfacuta de filosofia experimentala; si, cu adevarat, de fiecare ramura a filosofiei naturale, care deschide un camp imens pentru noi descoperiri. Dar nu exista si aici o placere precum in studiile matematice si metafizice, care nu rezulta din imaginatie, ci din exersarea intelegerii? daca nu vom spune ca noutatea descoperirilor pe care le facem prin cercetarile matematice sau metafizice este cel putin un temei, daca nu principalul temei, al placerii pe care o primim din acestea.

Staruiesc mai mult asupra acestor lucruri, pentru ca foarte putini le vad din adevaratul punct de vedere. Marea majoritate a oamenilor, si mai ales oamenii cu judecata, oamenii invatati, nu suspecteaza nici pe departe ca exista, sau poate exista, cel mai mic rau in ele, pentru ca ei cred cu seriozitate ca este o chestiune de mare fala sa ne daruim cu totul lor. Care dintre ei, de exemplu, nu ar admira si nu ar lauda neobosita industrie a acelui mare filosof care zice: „Am fost treizeci si opt de ani la parohia mea din Upminster; si am aratat clar, ca exista nu mai putin de cincizeci si trei de specii de fluturi aici; dar daca Dumnezeu mi-ar cruta viata inca cativa ani, nu ma-ndoiesc ca as demonstra ca exista cincizeci si cinci!“

Recunosc ca cele mai multe din aceste studii au utilitatea lor, si ca este posibil sa le folosim fara sa abuzam de ele. Dar daca ne cautam fericirea in vreunul din aceste lucruri, atunci lucrul acela incepe sa devina un idol. Si daca ne bucuram de lucrul acela, oricat ar fi el de admirat si de aplaudat de catre lume, faptul acesta este condamnat de Dumnezeu ca nefiind nici mai bun nici mai rau decat idolatrie condamnabila.

III. LAUDAROSENIA VIETII
Al treilea fel de dragoste fata de lume despre care vorbeste apostolul este „laudarosia vietii“. Aceasta de obicei se presupune ca inseamna pompa si splendoarea celor din inalta societate. Dar oare nu are si un sens mai larg? Nu inseamna mai degraba sa cauti fericirea in lauda primita de la oameni, care, mai presus de toate lucrurile, da nastere mandriei? Cand se urmareste aceasta intr-un mod mai pompos de catre regi sau oameni ilustri, noi o numim „sete de glorie“, cand este cautata intr-un mod mai modest de catre oameni obisnuiti, este numita „a avea grija de reputatia noastra“. Simplu spus aceasta inseamna sa cauti onoarea care vine de la oameni, in locul celei care vine numai de la Dumnezeu.

Dar ceea ce creeaza aici o dificultate este aceasta: noua nu ni se cere doar sa nu vorbim de rau pe nimeni (vezi Tit 3:2) si sa urmarim „ce este bine, inaintea tuturor oamenilor“ (Romani 12:17), ci sa placem „aproapelui, in ce este bine, in vederea zidirii altora“ (Romani 15:2). Dar cat de greu este sa faci aceasta, cu un singur ochi spre Dumnezeu! Ar trebui sa facem tot ce tine de noi ca nu cumva binele care este in noi sa fie vorbit de rau. Da, ar trebui sa pretuim o reputatie curata, daca ne este data, doar ca trebuie s-o pretuim mai putin decat un cuget bun. Dar daca ne cautam fericirea in aceasta, este posibil sa pierim in idolatria noastra.

CUM STAM CU BANII?
La care din titlurile precedente se incadreaza dragostea de bani? Poate uneori la unul, si uneori la altul; intrucat ea este un mijloc de procurare a satisfactiilor, fie pentru „pofta carnii“, fie pentru „pofta ochilor“, fie pentru „laudarosia vietii“. In oricare din aceste cazuri banii sunt urmariti doar pentru o alta finalitate. Dar uneori sunt urmariti doar de dragul lor, fara a avea altceva in vedere. Unul care este un avar propriu-zis, iubeste si cauta banii de dragul lor. Nu priveste mai departe, ci isi pune fericirea in acumularea si in posedarea banilor. Si aceasta este o forma de idolatrie deosebita de toate cele precedente; si in adevar, cea mai de jos, cea mai decazuta idolatrie de care este capabil sufletul uman. A cauta fericirea fie in satisfacerea acestei dorinte sau in oricare alta din dorintele mentionate mai sus inseamna a renunta efectiv la adevaratul Dumnezeu, si a pune in locul Lui un idol. Intr-un cuvant, atat de multe obiecte cate exista in lume, in care oamenii cauta fericirea in loc s-o caute in Dumnezeu, atat de multi idoli isi pun in inima, atat de multe forme de idolatrie practica.

POT ALTI OAMENI SA FIE IDOLI?
As vrea sa vorbesc doar despre inca una, care, desi intr-o anumita masura se asociaza cu cateva din cele precedente, totusi, in multe privinte, este deosebita de toate celelalte; ma refer la idolatrizarea unei fapturi umane. Fara indoiala este voia lui Dumnezeu ca noi toti sa ne iubim unii pe altii. Este voia Sa sa-i iubim pe cei din familia noastra si pe fratii nostri crestini cu o dragoste deosebita; si in special pe cei pe care El i-a facut foarte folositori pentru sufletele noastre. Pe acestia ni s-a poruncit sa-i iubim cu o dragoste fierbinte, insa „cu o inima curata“. Dar nu este lucrul acesta imposibil pentru om? Sa mentii puterea si tandretea afectiunii, si totusi fara sa-ti intinezi sufletul, cu o puritate nepatata? Nu ma refer doar la a nu fi patata prin pofta. Stiu ca lucrul acesta este posibil. Stiu ca o persoana poate avea o afectiune inexprimabila pentru alta persoana fara vreo dorinta de acest fel. Dar este ea fara idolatrie? Nu cumva dragostea fata de creatura este mai mare decat dragostea fata de Creator? Nu cumva pui pe un barbat sau pe o femeie in locul lui Dumnezeu – dandu-le inima ta? Fie ca lucrul acesta sa fie luat in considerare cu mare grija, chiar si de aceia pe care Dumnezeu i-a unit; de soti si de sotii, de parinti si de copii. Nu poate fi negat faptul ca acestia trebuie sa se iubeasca unii pe altii cu gingasie: li s-a poruncit sa faca asa. Dar nu li s-a poruncit nici nu li s-a permis sa se iubeasca unii pe altii in mod idolatru. Si totusi cat de raspandit este lucrul acesta! Cat de frecvent este pus un sot, o sotie, un copil in locul lui Dumnezeu. Cat de multi care sunt cotati ca fiind buni crestini isi indreapta afectiunea unii asupra altora astfel incat nu mai lasa nici un loc pentru Dumnezeu! Ei isi cauta fericirea in creatura, nu in Creator. Unul poate spune cu adevarat altuia: „Te vad ca pe domnul si sfarsitul dorintelor mele“.

Adica, „Nu-mi mai doresc nimic decat pe tine! Tu esti ceea ce doresc fierbinte! Toata dorinta mea se indreapta spre tine si spre amintirea numelui tau“. Acum, daca aceasta nu este pura idolatrie, atunci nu stiu ce mai este.

CUM NE PAZIM DE IDOLI

1. Fii profund convins ca nici unul din ei nu aduce fericirea.
Nici un lucru, nici o persoana de sub soare, nu, nici toate acestea adunate impreuna, nu pot da vreo fericire trainica si satisfacatoare vreunui fiu al omului. Lumea insasi, lumea nechibzuita, egoista recunoaste aceasta fara sa-si dea seama, cand ei marturisesc, ba chiar sustin cu vehementa: „Nici un om de pe pamant nu este multumit“.

Si daca nici un om de pe pamant nu este multumit, aceasta inseamna bineinteles ca nici un om nu este fericit. Pentru ca in orice stare ne-am afla,. nemultumirea este incompatibila cu fericirea
Intr-adevar, nu numai lumea nechibzuita, dar si partea ganditoare a ei marturiseste ca nici un om nu este multumit; melancolia pe care o vedem peste tot dovedeste aceasta, atat la cei din inalta societate cat si la cei de jos, atat la bogati cat si la saraci. Si, in general, cu cat inteleg mai mult, cu atat sunt mai nemultumiti. Pentru ca,

Ei stiu sa se planga cu mai multa distinctie,
Si au un fel superior de a simti durerea.

Este adevarat, fiecare are (ca sa folosesc un termen de jargon al zilei, si este unul excelent) calutul lui de lemn; ceva care ii face placere baiatului mare timp de cateva ore sau zile, si prin care el spera sa fie fericit! Dar desi
Speranta infloreste etern in pieptul omului;
Omul nu este niciodata, dar ar trebui sa fie intotdeauna fericit.

El continua sa umble intr-o umbra desarta care in curand va dispare complet! Si astfel experienta universala, atat a noastra cat si cea a tuturor prietenilor si cunoscutilor nostri, demonstreaza clar ca intrucat Dumnezeu a facut inimile noastre pentru El Insusi, ele nu se pot odihni pana nu se odihnesc in El; ca pana nu ni-L insusim pe El nu putem avea pace. Asa cum „un batjocoritor“ al intelepciunii lui Dumnezeu „cauta intelepciunea,  si  n-o gaseste“, tot asa un batjocoritor al fericirii in Dumnezeu cauta fericirea, dar nu gaseste nimic.

2. Stai si ia seama la ce ai de gand sa faci.
Vrei sa fii un prost si un nebun toate zilele vietii tale? Nu cumva este timpul sa-ti vii in fire? Trezeste-te in sfarsit din somn si scutura-te de praf! Scapa de aceasta idolatrie mizerabila si „alege partea mai buna“! Hotaraste cu toata fermitatea sa cauti fericirea acolo unde se poate gasi; acolo unde nu poate fi cautata in zadar. Hotaraste s-o cauti in adevaratul Dumnezeu, izvorul oricarei fericiri; si taie orice amanare! Pune imediat in aplicare ce ai hotarat! Vazand ca „toate sunt gata“, primeste-L acum pe El, si vei avea pace.
Dar nu hotari nici nu incerca sa aplici hotararea ta increzandu-te in fortele proprii. Daca vei face aceasta nu vei reusi deloc. Tu nu poti sa te lupti cu lumea cea rea, cu atat mai putin cu inima ta rea; si cel mai putin dintre toate cu puterile intunericului. Striga, deci, la Cel tare pentru putere. Profund constient de slabiciunea si neajutorarea ta  increde-te in Domnul Yehova, in care este puterea nemarginita. Te sfatuiesc sa strigi la El mai ales pentru pocainta; nu numai pentru o deplina constientizare a neputintei tale, ci pentru un simtamant patrunzator al marii tale vinovatii, a josniciei si a nebuniei idolatriei care te-a inghitit mult timp. Striga pentru o cunoastere deplina de sine; pentru cunoasterea pacatoseniei si vinovatiei tale. Roaga-te sa fii pe deplin descoperit fata de tine insuti; sa te cunosti asa cum si tu esti cunoscut. Odata ce vei fi stapanit de aceasta convingere autentica toti idolii tai isi vor pierde forta de atractie. Si te vei mira cum ai putut sa te sprijini atat de mult timp pe aceste trestii frante, care atat de des s-au prabusit sub tine.

Ce ar mai trebui sa ceri?

„Isuse, acum am pierdut tot ce am avut,
Lasa-ma sa cad pe pieptul Tau!
Si lasa-ma sa Te vad in haina Ta muiata in sange!
Acum stai in picioare cu toate ranile Tale recunoscute,
Si infasoara-ma in vesmantul Tau stacojiu!

N-ai spus Tu: «Daca vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?» Doamne, cred! Ajuta necredintei mele. Si ajuta-ma acum! Ajuta-ma acum sa intru in odihna care ramane pentru poporul lui Dumnezeu; pentru cei care Iti dau inima lor, toata inima lor; care Te primesc ca Dumnezeul lor si ca Tot al lor. O, Tu care esti mai frumos decat fiii oamenilor, buzele Tale sunt pline de har! Vorbeste ca sa Te pot vedea! Si asa cum umbrele fug dinaintea soarelui, tot asa toti idolii mei sa dispara dinaintea Ta!“

Din momentul in care incepi sa experimentezi aceasta, lupta-te lupta cea buna a credintei; ia Imparatia cerurilor cu navala! Ia-o precum o furtuna! Leapada-te de orice placere de care nu esti divin constient ca te aduce mai aproape de Dumnezeu. Ia-ti crucea in fiecare zi: nu privi la durere, daca este pe calea ta catre El. Daca esti chemat la aceasta, nu sovai sa-ti scoti ochiul drept si sa-l arunci de la tine. Nimic nu este imposibil pentru cel care crede: poti totul in Hristos care te intareste. Fa-o barbateste; si stai tare in libertatea cu care Hristos te-a eliberat. Da, mergi inainte in Numele Lui, si in puterea tariei Lui, pana vei cunoaste toata dragostea lui Dumnezeu care intrece cunostinta: si atunci nu va mai trebui decat sa astepti pana vei fi chemat in Imparatia Sa vesnica!

Luata din predica lui John Wesley „Idolatria spirituala“. Publicata in Great Sermons (Predici mari), vol. 1 (Barbour & Co.).

Acum intelegi de ce te-am avertizat la inceput? Acestea sunt cuvinte tari. Dar sunt cuvinte care nu pot fi ignorate. De fapt, ele cer sa fie luate in seama. S-a spus ca John Wesley a facut mai mult pentru inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu decat oricare om in ultimii 1000 de ani. Daca viata lui a aratat profunzimea dedicarii pe care cuvintele lui o transmit (ceea ce a facut in adevar), atunci aceasta expunere a lui devine foarte credibila. Vezi tu, John Wesley a ales pe cine vrea sa slujeasca, si n-a fost oricine sau orice. El a ales sa-I slujeasca lui Dumnezeu cu toata inima. Acum ca ai citit aceste cuvinte provocatoare, n-ai vrea sa-L rogi pe Dumnezeu sa-ti cerceteze inima si sa-ti arate orice lucru caruia i-ai dat inima ta altul decat lui Dumnezeu Insusi? Odata ce ai vazut ce ti-a aratat Dumnezeu, pocaieste-te de acel lucru si intoarce-ti inima inapoi la Dumnezeu. Aceasta biruinta  nu este usor de trait, dar rasplatirile vor fi cu adevarat ceresti.

INTREBARI DE EVALUARE
1. Gandeste-te putin si estimeaza unde te afli in trairea acestei biruinte. Unde apreciezi ca te gasesti pe urmatoarea scala?

1_____________________________ 5 _______________________________ 10
Nici macar aproape        Am inceput calatoria,         Am experimentat
de trairea acestei            dar mai am mult de        o biruinta si acum
biruinte.                mers.                traiesc viata din
belsug.

2. Care crezi ca ar fi pentru tine cea mai mare piedica in trairea acestei biruinte chiar acum?

3. Care este singurul lucru pe care trebuie sa-l faci ca sa traiesti aceasta biruinta chiar acum?

„Daca intentionezi sa nu cauti altceva nimic decat
sa-I fii placut lui Dumnezeu si sa beneficiezi de apropierea Lui,
atunci vei avea libertate interioara“.
THOMAS A KEMPIS (c. 1380-1471)

„Masoara-ti cresterea in har dupa sensibilitatea ta fata de pacat“.
OSWALD CHAMBERS (1874-1917)

„Cresterea este solicitanta si poate parea periculoasa,
pentru ca exista si pierdere si castig in crestere“.
MAY SARTON

„Cu cat radacinile sunt mai puternice si mai adanci,
cu atat sunt mai putin vizibile“.
CHARLES R. SWINDOLL

„Credinciosul matur este un credincios care cauta“.
JOHN POWELL

„Nu exista scurtaturi spre maturitatea spirituala.
E nevoie de timp ca sa ajungi sfant“.
ERWIN W. LUTZER

„Maturitatea spirituala: increderea imperturbabila
ca Dumnezeu este in control“.
CHARLES R. SWINDOLL

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s