Domnul Isus in Evanghelia lui Luca

Scoala duminicala – iunie – august 2000

 

20 IUNIE 1999   CAP. I. LA ÎNCEPUT

CONSECINțELE PăCATULUI

Geneza 4:1-16

Cuvântul de aur:

<Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.> Geneza 4:7

INTRODUCERE

În lecțiile trecute am văzut cum a creat Dumnezeu lumea și omul, ca apoi să înțelegem ce consecințe grave a avut neascultarea lui Adam și Eva. Odată cu separarea spirituală a omului de Dumnezeu, a intervenit și moartea fizică. <… Domnul Dumnezeu i-a izgonit din grădina Edenului (3:23, 24). Dar a rămas și o rază de speranță: Dumnezeu a promis că <sămânța> femeii va zdrobi pe Satan (3:15). Înainte de aceasta însă, Adam și Eva vor experimenta dezastrul produs de păcat.

EXPLICAREA LECȚIEI

A. Cain și Abel (4:1-5).

1. Doi fii (1:1, 2a). Promisiunea lui Dumnezeu (3:15) și credința lui Adam (3:20) pot fi văzute din 4:1. Eva credea că ființa nouă pe care o adusese în lume era sămânța promisă: <am căpătat un om cu ajutorul Domnului.> Cain înseamnă <căpătat.> Despre nașterea lui Abel aflăm mai puține amănunte.

2. Două ocupații (4:2b). <… Abel era cioban, Cain era plugar.> Cei doi frați aveau ocupații diferite și asigurau cele necesare traiului.

3. Două jertfe (4:3, 4a). Probabil că familia avea un loc anume de închinare, din moment ce copiii au adus jertfe Domnului. În legătură cu acest subiect se pot pune multe întrebări, printre care și cea dacă jertfele lui Abel și Cain au fost primele sau nu. Știm doar că fiecare a venit cu produsul muncii sale. Citim că o jertfă a fost adusă din <oile întâi născute ale turmei,> ceea ce corespunde Legii date ulterior (Exod 13:12; 34:19). <… Cain a adus o jertfă de mâncare din roadele pământului.> Nu știm dacă e vorba de cele dintâi roade, o altă practică a Legii (Exod 23:16, 19; Neem.10:35).

4. Două răspunsuri (4:4b; 5a). <… Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui, dar spre Cain și spre jertfa lui nu a privit cu plăcere …> La prima vedere, Cain nu făcuse nimic rău. Dar apostolul Iuda ne spune: <… au urmat pe calea lui Cain …> (Iuda 11).

Întâi de toate, Cain n-a adus jertfa prin credință. După modul în care s-a prezentat Cain înaintea lui Dumnezeu, putem vedea cât de rea este natura umană (Evr.11:4). Abel a adus o jertfă cu sânge, probabil ca să respecte întocmai porunca Domnului. Noi știm prea bine că fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate (Evr. 9:22).

În ceea ce-l privește pe Cain, acesta nu a recunoscut că omul era separat de Dumnezeu, el se purta ca și cum relația dintre el și Dumnezeu era perfectă. Dar să nu uităm că noi, prin natura noastră, nu avem o relație perfectă cu Dumnezeu, noi nu ne naștem copii ai lui Dumnezeu. De aceea este necesară nașterea din nou! 

După modul în care a fost respinsă jertfa lui Cain vedem că omul nu poate veni în fața lui Dumnezeu doar cu faptele sale (Tit 3:5). Cei doi frați au fost crescuți în același mediu, dar ei aduc jertfe diferite. Tot așa și astăzi, oamenii se deosebesc după jertfele pe care le aduc. Creștinii realizează că nu sunt mai buni decât semenii lor. Singura deosebire constă în faptul că ei recunosc că sunt păcătoși și că au nevoie de o jertfă, de un Salvator (Rom. 3:25; 10:3; 4:25; 2 Cor. 5:21).

B. Cain și Dumnezeu (4:5b-16).

1. Mânia lui Cain (4:5-7). <… Cain s-a mâniat foarte tare …> Mânia lui Cain a ajuns până acolo încât a fost gata să-și omoare fratele. Dar Dumnezeu i-a oferit o altă șansă. Dumnezeu i-a vorbit: >… dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.> Cain ar fi trebuit să se schimbe.

2. Violența lui Cain (4:8). <…Cain s-a mâniat împotriva fratelui său Abel și l-a omorât.> Crima lui Cain poate fi privită din două unghiuri:

a. Ca păcat al lui Cain. Cu toate că Dumnezeu l-a avertizat, Cain n-a ascultat și a săvârșit păcatul împotriva lui Dumnezeu, ucigându-l pe Abel.

b. Ca suferință a lui Abel. După căderea în păcat a lui Adam, Abel, cel acceptat și iubit de Dumnezeu, este primul care cade victimă morții.

3. Răspunsul lui Dumnezeu  (4:9-12). <… Sunt eu păzitorul fratelui meu?> Acesta este răspunsul lui Cain. Deducem cât de lipsit de considerație a fost față de fratele său și cât de puțin i-a păsat de Dumnezeu. Domnul, însă, a auzit vocea <sângelui fratelui său,> cerând dreptate. Pământul pe care fusese vărsat sângele lui Abel devine un blestem pentru Cain (4:2). El va fi <pribeag și fugar pe pământ.>

4. Protestul lui Cain (4:13, 14). În loc să se plângă, Cain ar fi putut să-și  mărturisească păcatul și să se lase în mâna Domnului. Dacă s-ar fi întors la Domnul, ar fi putut fi salvat.

c. Prevederea lui Dumnezeu (4:15, 16). Dumnezeu i-a cruțat viața lui Cain. În acea vreme, legea nu fusese dată încă. Mai târziu, Dumnezeu va stabili pedeapsa cu moartea pentru cei care săvârșesc crime (9;5,6; Exod 21:12).

INTERPRETARE

La prima vedere, între Cain și Abel nu este nici o diferență. Diferența este în jertfele pe care le-au adus. Cain a adus o jertfă fără vărsare de sânge, constând din roadele muncii sale. El a ignorat sentința divină dată după păcătuirea lui Adam (3:17). Jertfa lui Abel a fost adusă cu sacrificiu de sânge. Ca urmare, <prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain> (Evr. 11:4). Nu Abel a fost mai bun, ci jertfa adusă de el, căpătând mărturia <că este neprihănit.> Cain n-a știut decât să se mânie, știind că el muncise pentru ceea ce adusese.

Cain reprezintă omul firesc. El își întoarce spatele și nu vede sângele vărsat la cruce. El reprezintă mulțimea de oameni care doresc să obțină mântuirea prin faptele <neprihănirii> lor. Iuda îi compătimește pe cei care au luat-o pe calea lui Cain. Aceștia sunt oamenii care au o religie fără credință, se justifică prin caracterul lor și prin faptele lor bune. Sunt oamenii plini de mândrie, care resping mântuirea prin credința în Domnul Isus (Rom.10:1-4; Fil. 3:3-12). Calea spre iertare duce prin vărsarea de sânge (Efes. 2:8-10). Inima lui Cain nu a avut această poziție, de aceea jertfa sa a fost respinsă.

APLICARE

1. Uneori este drept să ne mâniem împotriva păcatului (Marcu 3:5; Efes. 4:26), dar, de cele mai multe ori păcătuim mâniindu-ne (Mat. 5:21-26). Să ne rugăm ca să putem să ne stăpânim mânia (Prov. 15:18; 16:32). Să ne arătăm iubirea față de cei care ne supără (Mat. 5:43-48) și să-i iertăm (Efes. 4:26-32). Apoi, să ne pese de cei din jurul nostru.

2. Semnele copiilor lui Dumnezeu sunt credința, nădejdea și dragostea (I Cor. 13:13; I Tes. 1:3,4). Semnele diavolului sunt necredința, disperarea și ura. Acestea au fost trăsăturile lui Cain. Ce semne are viața noastră?    

 

NOTE:

..

27 IUNIE 1999                                                 CAP. I. LA ÎNCEPUT

JUDECATA ȘI UN ÎNCEPUT NOU

Geneza 6:5-9; 7:1-4; 9:12-17

Cuvântul de aur:

<Și Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi și dintre toate viețuitoarele de orice trup; și apele nu se vor mai face potop, ca să nimicească orice făptură.> – Geneza 9:15

INTRODUCERE

În acest text vedem trei grupe de oameni: <fiii lui Dumnezeu,> <fetele oamenilor> și <vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.> Se pare că primele două grupe de oameni ar fi urmașii lui Set care s-au amestecat cu urmașii lui Cain. De la creație până la potop trecuseră cam 1565 de ani, păcatul s-a răspândit tot mai mult. Cu toate acestea, viața lui Noe era o rază de lumină.

EXPLICAREA LECȚIEI

A. Nevoia de judecată (6:5-8)

1. Răutatea omului (6:5,6). <Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ …> (6:5). Dumnezeu a văzut răutatea omului, gândurile și inima sa îndreptate spre rău. Domnului I-a părut rău și <S-a mâhnit în inima Lui,> când a văzut reacția omului în fața harului Său. Creatura făcută <după chipul Lui> acționa contrar scopului pentru care a fost creată.

2. Soluția lui Dumnezeu (6:7). <… Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut …> În acest pasaj, termenul <șterg> este identic cu cel folosit pentru judecata Domnului împotriva Ierusalimului (2 Împ. 21:13).

3. O excepție (6:8,9). <Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului …> Noe era omul care <umbla cu Dumnezeu.> Cum? <Prin credință> (Evr.11:7). El a avut nevoie de multă credință pentru a construi corabia.

B. Cum să scapi de judecată? (7:1-4)

1. Corabia (7:1). Noe a fost socotit neprihănit prin credință, ca și Avraam (15:6). <Prin credință Noe a făcut un chivot ca să-și scape casa …> (Evr. 11:7).Cât de plin de har a fost Dumnezeu în acea vreme a judecății! <Intră în corabie …> Această invitație este similară cu cea pe care ne-o face Domnul Isus în Matei 11:28. <Apoi Domnul a închis ușa după el> (7:16). În corabie au intrat Noe și familia sa, opt persoane, care au fost salvați.

2. Provizii pentru viitor (7;2,3). Animalele care au intrat în corabie au fost împărțite în două mari grupe: curate și necurate. Desigur că Noe a avut lumină din partea lui Dumnezeu în această privință.

3. Provizie pentru curățire (7:4). Noe și familia sa au intrat în corabie cu șapte zile înainte de declanșarea potopului. <Căci după șapte zile voi face …> Timp de șapte zile, oricine putea intra în corabie și Domnul i-ar fi salvat. Nu le rămânea decât să se încreadă în Domnul.

            C. După judecată (9:12-17).

Dumnezeu ne asigură că nu va mai trimite alt potop ca să distrugă viața. Acest legământ se referă nu numai la oameni ci și la animale (8:21, 22; 9:15; Isaia 54:9; Ezech. 1:10; Apoc. 4:7). <Iată, Eu fac un legământ cu voi și cu sămânța voastră, care va veni după voi> (9:9). Dumnezeu face legământul cu Noe și cu familia sa.

1. Un semn (9:12-14). Curcubeul va rămâne simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe și cu urmașii săi.

2. Explicarea semnului (9:15-17). <Și Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi …> (9:15). Promisiunile lui Dumnezeu sunt deosebit de sigure. <Domnul Dumnezeu este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea> (Deut. 7:9). <Și Dumnezeu a zis lui Noe: Acesta este legământul pe care l-am făcut între Mine și orice făptură de pe pământ> (7:17). Chiar dacă Dumnezeu știa că inima omului nu se schimbase, El promite; <Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut> (8:21). Dumnezeu face dreptate și în continuare, dar nu prin potop.

INTERPRETARE

Una din perioadele din istorie pe care le cunoaștem cel mai puțin este cea dintre căderea omului și potop. Geneza ne prezintă o relatare succintă, relatând doar pe scurt evenimentele. În capitolul 4 ni se prezintă descendenții lui Cain – <fiii oamenilor.> În capitolul 5, vedem succesiunea descendenților lui Set – probabil <fiii lui Dumnezeu.> În următorul capitol, cele două neamuri se amestecă, generând o sumedenie de probleme, mai ales de ordin moral. Intervenția divină a devenit iminentă. Potopul a intervenit atât ca și act de judecată, cât și ca o măsură morală de salvare. Aceasta este prima lecție biblică cu privire la necesitatea separării de cele rele și de respingere a compromisului.

Semnificația corăbiei (Gen. 7). Corabia construită de Noe, adăpost împotriva judecății pentru el și familia sa, este unul din cele mai clare moduri de salvare a omului credincios prin Isus Hristos. Putem afirma cu certitudine că această corabie a fost o prevedere divină (6:13, 14). Ideea corăbiei, modul de salvare în fața potopului, a existat în mintea lui Dumnezeu încă dinainte. Corabia a fost prevăzută de Dumnezeu pentru salvarea lui Noe și a familiei sale, după cum Isus Hristos a fost prevăzut de către El pentru mântuirea păcătoșilor (Apoc. 13:8).

Dumnezeu i-a revelat lui Noe proiectul Lui. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi spus lui Noe despre corabie, acesta ar fi pierit. Tot așa, prin Duhul Său cel Sfânt, Dumnezeu ne-a revelat îndurarea și harul Său față de noi (2 Cor. 4:6). Este interesant de remarcat că Dumnezeu i-a spus lui Noe și din ce material să facă corabia, lemn de chiparos (6:14). Lecția este evidentă: lemnul este dintr-un copac tăiat. Viața nu poate fi salvată decât prin sacrificii. Lemnul a fost obținut prin sacrificarea unui copac, purtându-ne cu gândul înspre umanitatea Domnului Isus, care a devenit Fiul omului pentru ca să Se poată jertfi pentru noi.

Apoi, corabia a fost un refugiu în calea judecății divine, un loc de adăpost, într-un răstimp când moartea îi amenința pe toți. Putem spune că acesta a fost singurul mijloc de salvare, sugerându-L pe Domnul Isus ca unicul Mântuitor (Fapte 4:12). Invitația de intrare în corabie a fost făcută de Dumnezeu (7:1). Este prima oară când oamenii sunt chemați <să vină.> Ce asemănare cu Domnul Isus (Fapte 16:31). În corabie putea fi găsită siguranța absolută (6:14; 7:16; 8:18, 19), ca și siguranța credinciosului în Isus (Col. 3:3; I Petru 1:5; Ioan 18:9). Ușa corabiei a fost una singură, după cum Isus este singurul Mântuitor, care este ușa de intrare (Ioan 14:6).

Corabia avea trei nivele (6:16), sugerând mântuirea întreită: duhul, sufletul și trupul (I Tes. 5:23). Am fost salvați de pedeapsa păcatului (justificare), de sub puterea păcatului (sfințire) și vom fi salvați de prezența păcatului (glorificare). <Fereastra de sus> a corăbiei ne amintește că afecțiunea noastră trebuie să fie ațintită înspre <lucururile de sus> (Col. 3:2). <Cămăruțele> corăbiei ne indică odihna pe care o găsim în Isus. Ispășirea este sugerată de indicațiile date: <s-o tencuiești,> <să o acoperi.> Sângele vărsat ne acoperă păcatele. Locul final de odihnă al corăbiei prefigurează învierea și înălțarea Domnului Isus, care Își va lua locul la dreapta Tatălui.

APLICARE

1. Salvarea lui Noe se bazează pe har și pe credință, ca a oricărui păcătos. El L-a auzit pe Domnul, L-a crezut și și-a dovedit credința prin fapte. Singura șansă de salvare a lui Noe a fost corabia, care este tabloul mântuirii noastre (Fapte 4:12).

 

NOTE: ..

4 IULIE 1999                                    CAP. II. ÎNCEPUTURILE UNUI POPOR

DUMNEZEU CHEAMă PE AVRAAM

Geneza 11:31-12:9

Cuvântul de aur:

<Domnul zisese lui Avraam: Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa Tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare.> – Geneza 12:1,2

INTRODUCERE

Lecțiile de până acum ne-au prezentat pregătirea terenului pentru lucrarea viitoare a Domnului. Dumnezeu plănuiește să-L ridice pe Mesia din neamul lui Avraam. Acesta era fiul lui  Terah, care locuise în <Ur, în Haldea> (11:31). Orașul era mare și oamenii se închinau la mulți dumnezei.

EXPLICAREA LECȚIEI

            A. De la Ur la Haran (11:31, 32)

1. Călătoria lui Terah (11:31). Terah avea trei fii: Avram, Nahor și Haran (11:27). Haran a murit în timp ce familia sa era în Ur (11:28). Se pare că Nahor s-a decis să rămână în Ur, în timp ce Terah și ceilalți membri ai familiei s-au mutat în Haran. Ulterior, și Nahor s-a mutat în zona aceea (24:10, 15). Pe când era încă în Ur, Dumnezeu i s-a arătat lui Avram și i-a cerut să plece de acolo, într-un loc pe care Domnul i-l va arăta (Fapte 7:2, 3). Avram era și cu Lot, nepotul lui Terah.

2. Moartea lui Terah (11:32). Biblia ne amintește despre moartea lui Terah pentru a marca începutul istoriei lui Avram.

B. Din Haran în Canaan (12:1-6)

1. Chemarea lui Avram (12:1). Avram a înțeles că Dumnezeu i se adresase. Mesajul era simplu: <Ieși!> Avram a avut nevoie de mare credință pentru a răspunde acestei chemări (Evr.11:8). Dumnezeu îl chemase pe Avram pe când era încă în Ur (Fapte 7:2-4), dar el a mai zăbovit în Haran până la moartea tatălui său (11:27-32).

2. Promisiunile lui Dumnezeu (12:2, 3). Dumnezeu i-a făcut lui Avram patru promisiuni. <Voi face din tine un neam mare …> Avram nu avea copii, iar această promisiune părea de necrezut. Dar Dumnezeu este specializat în imposibil și Avram va experimenta aceasta, împreună cu Sara. <Te voi binecuvânta …> Avram a fost binecuvântat material și spiritual (15:1). <Îți voi face un neam mare …> Această promisiune a fost împlinită dincolo de orice imaginație. <Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.> Promisiunea aceasta are implicații adânci, dat fiind faptul că Domnul Isus provine din Avram. <Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine> (12:3). Pavel menționează această promisiune (Gal. 3:8) și mai adaugă că <cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios> (Gal. 3:9, 29).

3. Ascultarea și compromisul lui Avram (12:4, 6). <Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …> El se va lăsa călăuzit de Dumnezeu înspre Canaan. <Și a plecat și Lot cu el …> Avram ascultă, dar nu în întregime. Avram îl ia pe Lot cu el, dar Dumnezeu îi va despărți. Pe parcursul drumului, au avut nevoie de multă credință și răbdare. În țara Canaan, Avraam nu a fost singurul locuitor. Prezența celorlalți locuitori au pus la încercare credința lui Avram (Deut. 7:1-4).

            C. În țara promisă (12:6-9).

1. Promisiunea lui Dumnezeu (12:7). <Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: Toată țara aceasta o voi da seminției tale. Și Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i se arătase.> Ascultarea atrage după sine binecuvântare. Avram și-a mărturisit credința tuturor și a ridicat altare oriunde și-a înălțat cortul (13:3, 4, 18).  

2. Închinarea lui Avram (12:8,9). <A zidit acolo un altar Domnului și a chemat Numele Domnului> (12:8). Avram și-a întins cortul și a zidit un altar între Betel și Ai. Altarul era mărturia credinței lui Avram.

INTERPRETARE

Cartea Genezei este cartea începuturilor. Ea marchează începutul rasei umane, Adam, noul început după potop, prin Noe și fiii săi, și începutul națiunii alese, prin Avram. În această carte găsim <biblioteca divină.>

Avram este tatăl tuturor celor care cred (Rom. 4:11). <Domnul zisese lui Avram: Ieși …> (12:1). Dumnezeu Se arată pentru prima oară de la izgonirea lui Adam și Eva din rai. Din Fapte 7:2, 3, aflăm că <Dumnezeul slavei> S-a <arătat> și a comunicat: <Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta …> Avram primise porunca pe când era încă în Ur, la puțină vreme după distrugera turnului Babel. Abandonând pentru o vreme națiunile, Dumnezeu alege un om din care va răsări poporul ales. Alegerea lui Avram a fost un act al harului suveran (Rom. 11:5). Cel care este chemat nu are nimic deosebit în el. Inițiativa chemării lui Avram I-a aparținut în întregime lui Dumnezeu (12:3, 7; 15;13, 14, 18; 17:4, 7-8). Când Dumnezeu cheamă pe cineva, ca să devină o persoană, sau popr special, El vine și cu promisiuni. Chemarea lui Dumnezeu este primită cu credință, închinare, dragoste și ascultare.

<Domnul zisese lui Avram: Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău …> (12:1). Când Dumnezeu poruncește, El nu oferă explicații, dar ne dă o sumedenie de promisiuni. În cazul lui Avram, promisiunile aveau menirea să-i testeze credința. Fiecare promisiune era însoțită de o poruncă> <Voi face din tine un neam mare,> era compensația pentru părăsirea țării. <Te voi binecuvânta> este compensația pentru părăsirea rudeniilor. <Îți voi face un neam mare> recompensează părăsirea casei tatălui.

APLICARE

1. Cuvântul Domnului duce la credință. Avram era un închinător la idoli, când Dumnezeu l-a chemat (Ios. 24:2) și i S-a descoperit (Fapte 7:2), vorbindu-i. Avram a părăsit idolii și a început să umble cu Domnul. Auzirea Cuvântului produce credință (Rom. 10:17; Ioan 5:24).

2. Trăiesc eu oare prin credință? Cei care trăiesc prin credință iau decizii pe baza Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17) și-L vor glorifica numai pe Dumnezeu (Rom. 4:19, 20). Credința nu se grăbește, ci este gata să aștepte (Isaia 28:16; Evr. 6:12). Credința I se supune lui Dumnezeu, în ciuda împrejurărilor și a consecințelor (Evr. 11:19, 20).

3. Credința duce la ascultare.  <Prin credință Avraam a ascultat …> (Evrei 11:8). Credința nu înseamnă a crede în ciuda evidențelor, ci a te supune în pofida consecințelor. Dovada credinței este ascultarea, iar rezultatul ei sunt faptele (Iac. 2:14). 

 

NOTE:

 

11 IULIE 1999                                    CAP. II. ÎNCEPUTURILE UNUI POPOR

PROMISIUNEA ÎMPLINITă

Geneza 15;1-6; 17:17-21; 21:1-3

Cuvântul de aur:

<Dumnezeu a zis: Cu adevărat, nevastă-ta, Sara, îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el> – Geneza 17:19

INTRODUCERE

De la evenimentele lecției trecute, s-au scurs câțiva ani. În țară a venit o mare foamete. Avram s-a dus pentru o vreme în Egipt. Sarai, care era foarte frumoasă, a atras atenția lui Faraon. După ce Avram a spus că Sarai era sora sa, fapt doar pe jumătate adevărat, Faraon a dus-o în casa sa. Dar <Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai,> așa că Faraon a trimis-o înapoi la Avram (12:11-20). Avram a revenit în Canaan (13:1). Bogați fiind, Avram și Lot nu mai puteau locui împreună. Ca urmare, s-a iscat o mare ceartă între păzitorii turmelor, după care Avram și Lot au decis să se despartă. Avram a rămas în munți, iar Lot a ales Sodoma. Când Lot a ajuns la mare necaz, atacat fiind de împăratul Elamului, Avram l-a salvat. La întoarcere, Avram a fost binecuvântat de Melhisedec, <împăratul Salemului și … preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.>

EXPLICAREA LECȚIEI

A. Reînnoirea legământului (15:1-6)

1. Reasigurarea lui Dumnezeu (15:1). <După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și i-a zis: Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.> Asigurarea lui Dumnezeu vine într-un moment greu, în care Avram se implicase într-un conflict militar (Gen. 14). Dumnezeu Însuși îl va proteja. <Nu te teme, Eu sunt răsplata ta cea foarte mare.> Avem aici o altă promisiune legată de trecut. Avram tocmai respinsese răsplata împăratului Sodomei (14:21). Acum, însă, este răsplătit de Dumnezeu. Acest principiu este valabil și în zilele noastre. Cât de mult pierd copiii Domnului acceptând favorurile lumii!

2. Problema lui Avram (15:2,3). Avram aștepta un moștenitor. Avea deja 85 de ani și trecuseră deja 10 ani de la promisiunea lui Dumnezeu (12:2).

3. Răspunsul lui Dumnezeu (15:4-6).  Avram îi mărturisește lui Dumnezeu îndoiala și Dumnezeu îi repetă promisiunea, poruncindu-i să privească cerul și să numere stelele (15:5). Stelele erau greu de numărat, dar așa urma să fie sămânța lui Avram! Scopul nu-l putea vedea decât Dumnezeu. Avram a <crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta neprihănire> (15:6). Credința este sursă de neprihănire.

B. Dumnezeu promite un fiu (17:17-21)

1. Îndoiala lui Avram (17:17, 18). Dumnezeu îi promisese lui Avram un fiu, dar anii treceau și fiul nu mai apărea. Sarai îi sugerează lui Avram soluția: Agar. Din această unire s-a născut Ismael. După treisprezece ani, Dumnezeu i S-a arătat din nou lui Avram, afirmându-i legământul, și îi schimbă numele în Avraam, adică <tatăl multor neamuri> (17:5). Ca semn al legământului, Dumnezeu a introdus tăierea împrejur. Numele lui Sarai devine Sara, cu promisiunea că ea va fi <mama unor neamuri întregi> (17:15, 16). Cu toate acestea Avraam se îndoiește.

2. Planurile lui Dumnezeu (17:19-21). Dumnezeu S-a arătat plin de toleranță față de slăbiciunea lui Avraam. În schimb, Își reafirmă promisiunea, comunicându-i numele fiului său, Isaac. <Dar cu privire la Ismael, te-am ascultat …> Dumnezeu a ascultat cererea lui Avraam, cu privire la Ismael, (17:18) și i-a  promis patru lucruri: <îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, și îl voi înmulți nespus de mult … și voi face din el un neam mare> (17:20). Cu toate acestea, Ismael nu va fi parte a planului lui Dumnezeu. <Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac …> (17:21) Acest legământ încheiat cu Avraam nu-i include pe toți descendenții fizici, ci numai pe Isaac. Noi creștinii suntem copiii spirituali ai lui Avraam, deoarece credem ca și el (Gal. 3:7-9, 29). Isaac îi simbolizează pe toți cei care trăiesc sub Noul Legământ (Gal. 4:21-31).

C. Împlinirea promisiunii (21:1-3).

 Chiar dacă Sara s-a arătat fără credință, Dumnezeu Și-a împlinit promisiunea. <Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. Avraam a pus fiului său nou născut  … numele Isaac.

INTERPRETARE

 Într-o <Gală de onoare a credinței> Avraam ar ocupa un loc de frunte. Credința sa a rezistat numeroaselor teste. Prin credință a părăsit localitatea Ur, renunțând la confort, familie, prieteni. Dar el s-a bazat pe promisiunile lui Dumnezeu, chiar și când împrejurările erau nefavorabile. <Avraam a crezut pe Domnul și Domnul i-a socotit lucrul acesta neprihănire> (15:6). Atât Pavel cât și Iacov se folosesc de acest citat (Rom. 4:3; Gal. 3:6; Iac. 2:23). Este vorba aici de aceea credință de care a dat Avraam dovadă când a crezut ceea ce omenește era imposibil de realizat. Această credință i-a fost socotită neprihănire. <Socotit> are sensul de a <pune într-un cont.> Ca și păcătos, Avraam a fost falimentar. Contul său era gol. Dar, prin credința în Domnul, contul său a fost umplut cu neprihănire. Neprihănirea a fost un dar din partea lui Dumnezeu.

Orice persoană care are credință este socotită neprihănită. Cum putem vedea acest lucru? Simplu, viața sa este schimbată și se supune voii lui Dumnezeu. Credința se demonstrează prin fapte. Credința lui Avraam lucra <împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită> (Iac. 2:22). Cineva afirma: <Avraam nu a fost salvat prin credință plus fapte, ci printr-o credință care produce fapte.> Dar cum putea fi Avraam <socotit neprihănit prin fapte> (Iac. 2:21), când el fusese deja justificat prin credință (Rom. 4; Gal. 3:6)? Avraam a fost justificat prin credință înaintea lui Dumnezeu și neprihănirea sa a fost declarată. Prin fapte, a fost justificat înaintea oamenilor, iar neprihănirea sa a fost demonstrată. <Primul act al neprihănirii este credința. Cel ce crede pe Dumnezeu este socotit neprihănit, deoarece crezând, el face ce este drept, făcând posibilă neprihănirea în caracter și conduită> (G. C. Morgan).

APLICARE

Avraam a zis: <Doamne … prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni> (15:8). El a cerut un semn de la Domnul. Fiind o cerere a credinței, ea a fost ascultată. Dumnezeu i-a dat un semn. Când necredința cere semne, ele sunt refuzate. Când credința noastră se clatină, să strigăm către Domnul: <Cred, Doamne! Ajută necredinței mele> (Marcu 9:24). Întrebările credinței trebuie puse lui Dumnezeu.  Credința și răbdarea merg împreună (16:1; Evr. 6:12; Iac. 1:1-5). Dumnezeu a vorbit și Avraam a crezut (15:6). Aceasta este singura cale de salvare (Rom. 4:3; 10:17; Gal. 3:6).

 

NOTE:

18 IULIE 1999                                    CAP. II. ÎNCEPUTURILE UNUI POPOR

TESTUL CREDINțEI

Geneza 22:1-19

Cuvântul de aur:

<Îngerul a zis: Să nu pui mâna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu pentru Mine.> – Gen.22:12

 INTRODUCERE

După nașterea lui Isaac, tensiunile dintre Sara și Agar s-au accentuat. Sara a ajuns să ceară ca Agar și Ismael să fie izgoniți. Avraam a ezitat, dar Dumnezeu i-a cerut să asculte de Sara, spunându-i că  Isaac este copilul promisiunii, deși Ismael va deveni o națiune puternică (21:9-14). Dumnezeu S-a îngrijit de Agar și Ismael. Avraam a început să călătorească în sudul Palestinei pentru a găsi hrană și apă pentru turmele sale. După o neînțelegere dintre el și Abimelec, aceștia au încheiat pace.

EXPLICAREA LECȚIEI

            A. Avraam este încercat (22:1,2).

1. Dumnezeu Se arată lui Avraam (22:1) <După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: <Avraame!> <Iată-mă! a răspuns el> (22:1). Dumnezeu l-a încercat pe Avraam în diferite moduri. Ele trebuie să fie considerate ca o sursă de bucurie, deoarece duc la maturizarea credinței (1:2-4).

2. Porunca lui Dumnezeu (22:2). Chiar dacă Isaac n-a fost singurul fiu al lui Avraam, Ismael fiind izgonit din casă, Isaac a fost singurul care a rămas cu tatăl său. Fără îndoială că inima lui Avraam a fost adânc străpunsă când a înțeles că trebuia să-l sacrifice pe Isaac. Mulți cred că Avraam a călătorit o vreme spre muntele unde urma să aibă loc sacrificiul.

B. Avraam ascultă (22:3-10)

1. Călătoria lui Avraam (22:3-5). <Avraam s-a sculat dis-de-dimineață …> Împreună cu doi slujitori și cu Isaac, Avraam și-a început călătoria spre Moria. Drumul a început în Beer-Șeba. <Avraam a ridicat ochii și a văzut locul de departe> (22:4). Avraam și Isaac și-au continuat drumul fără slujitori (22:5). În ciuda grelei încercări, credința lui Avraam  a rămas puternică. El nu a uitat să menționeze că <eu și cu băiatul ne vom întoarce.>

2. Întrebarea lui Isaac (22:6-8). <Atunci Isaac a zis: Tată! … unde este mielul pentru arderea de tot?> <Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul …> (22:7,8). Cuvintele acestea au dublu înțeles, întâi, ele înseamnă că Dumnezeu va <asigura mielul> apoi că jertja este pentru Domnul. Numai El putea asigura ceva care să-L satisfacă, fiindcă nimic omenesc nu poate satisface cererile divine. Așa că <mielul> nu numai că a fost asigurat de  Dumnezeu, dar a fost și pentru Dumnezeu. Înainte ca binecuvântările să curgă spre oameni, trebuie satisfăcute cererile justiției divine. Isus a murit pentru păcătoși, dar El a murit întâi pentru Dumnezeu, <să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus> (Rom. 3:26).

3. Pregătirea lui Avraam (22:9,10). Ajunși la locul indicat de Dumnezeu, Avraam a zidit un altar și a așezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar deasupra lemnelor. Tânărul Isaac n-a opus rezistență și s-a supus smerit, dovedindu-și credincioșia în Dumnezeu și în tatăl său. <Apoi Avraam a întins mâna și a luat cuțitul, că să junghie pe fiul său.> Sosise momentul adevărului! Avraam putea să se oprească în fiecare secundă, dar el era gata să împlinească porunca lui Dumnezeu și <prin credință a adus … jertfă pe Isaac> (Evr. 11:7).

            C. Intervenția lui Dumnezeu (22:11-14).

1. Îngerul vorbește (22:11). <Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri și a zis: Avraame! Avraame!> <Iată-mă! a răspuns el> (22:11). La momentul potrivit, îngerul l-a întrerupt și Avraam a recunoscut vocea.

2. Dumnezeu îl onorează pe Avraam (22:12).  <Să nu pui mâna pe băiat …> Aceste cuvinte au avut un ecou minunat în inima lui Avraam. Când a pornit pe această cale, el n-a știut care era deznodământul. A avut multă credință, dar n-a știut care va fi finalul. A fost nevoie ca Avraam să treacă prin tot procesul. Dacă Avraam și-ar fi cruțat copilul, credința sa ar fi fost incompletă (Iac. 2:22).

3. Substituția (22:13, 14) Avraam îi spusese lui Isaac că Domnul va purta de grijă, fără să știe cum. Dar, la momentul potrivit, un <berbec> a apărut ca să-l înlocuiască pe Isaac. Acum, Avraam se poate bucura în triumful credinței sale.

INTERPRETARE

Diavolul ne ispitește ca să ne înfrângă. Dumnezeu ne testează ca să scoată ceea ce este mai bun în noi. Cele mai severe încercări nu vin de la oameni, ci de la Dumnezeu și ele aduc cele mai mari binecuvântări. Dumnezeu nu l-a încercat pe Lot. Pe acesta l-a încercat Sodoma. Încercarea lui Avraam ne învață câteva lecții.

Lecția tipică. În Avraam vedem o frumoasă viață de credință. El este perseverent, încrezător și beneficiază de binecuvântările divine. Isaac reprezintă viața de înfiere. El este fiul unei promisiuni speciale, unicul moștenitor al tatălui său. El ne amintește de avantajele înfierii.

Lecția practică. Adevărata credință este întotdeauna încercată. Dumnezeu a vrut să vadă inima lui Avraam în clipa când îi cere să-l jertfească pe Isaac. <Pentru că ai făcut lucrul acesta …> (22:6). Fapta lui Avraam a reușit să-i ridice credința la cel mai înalt nivel. Îndeplinind chemarea divină, Avraam face ceea ce omenește privit era o piedică în calea împlinirii promisiunii. Dar Avraam cunoștea puterea Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a făcut din Avraam instrumentul prin care națiunile pământului vor fi binecuvântate. Dumnezeu lucrează într-un mod minunat, atunci când ne încredem în El. Când trecem prin încercări, noi nu putem vedea scopul. Noi suntem chemați să facem primul pas, iar Domnul ni-l va arăta pe cel următor. Răspunsul lui Dumnezeu vine întotdeauna în cel mai potrivit moment. Avraam a denumit muntele <La muntele unde Domnul va purta de grijă.>

Lecția profetică. Muntele Moria, locul încercării, este locul unde urma să fie construit Templul (II Cron. 3:1). Isaac a întrebat: <Unde este mielul?> Dumnezeu  ne-a pregătit Mielul (Ioan 1:29).

Lecția doctrinară. Apostolul Iacov discută relația dintre credință și fapte (Iac. 2:14-26). Avraam a fost izbăvit când l-a crezut pe Dumnezeu (15:6). Iacov ne arată că mărturia unei credințe mântuitoare este o viață plină de ascultare (Rom. 4:1-5; Gal. 3:6).

APLICARE

Avraam a dat cel mai mare examen de credință al vieții sale, când l-a oferit pe Isaac drept jertfă. El a ieșit victorios (Evr.11:17-19). Ne încredem noi oare în Dumnezeu în încercări?

Ducând o viață de încredere în Dumnezeu, crezând și așteptând împlinirea promisiunii, Avraam a avut mereu o vie speranță (I Petru 1:3).

Mai mult, Avraam l-a iubit pe fiul său nespus, dar L-a iubit pe Dumnezeu mai mult. Cine are prioritate în viața noastră?   

 

NOTE:

 

25 IULIE 1999                                     CAP. II. ÎNCEPUTURILE UNUI POPOR

ÎNȘELARE ȘI BINECUVÂNTARE

Geneza 25:27-34; 27:3-37

Cuvântul de aur:

<Isaac a zis: Fratele tău a venit cu vicleșug, și ți-a luat binecuvântarea. Esau a zis: Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, și iată-l acum că a venit de mi-a luat binecuvântarea. Și a zis: N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?> – Geneza 27:35, 36

INTRODUCERE

În lecția trecută l-am văzut pe Avraam trecând cu succes testul credinței. Între timp au trecut anii, iar Isaac s-a căsătorit. Avraam a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat lângă soția sa. Lui Isaac i s-au născut doi gemeni, Esau și Iacov. <Isaac iubea pe Esau …Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov> (25:28).

EXPLICAREA LECȚIEI

A. Iacov cumpără dreptul de întâi născut (25:27-34).

Deși gemeni, Esau și Iacov aveau personalități  și interese diferite. Esau era <un vânător îndemânatic, un om care-și petrecea vremea mai mult pe câmp,> pe când Iacov <era un om liniștit, care stătea acasă în corturi.> Esau era interesat în activitățile fizice, el nu avea nici o înclinație înspre lucrurile spirituale, pe care nu le înțelegea. Putem spune că el reprezintă firea pământească. Iacov era copilul mamei și stătea mai mult pe-acasă. Situația devenea din ce în ce mai serioasă, pe măsură ce trecea timpul. <Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui …> Isaac se lăsa condus de plăcerea de a mânca. Rebeca, pe de altă parte, l-a copleșit pe Iacov cu o dragoste prea indulgentă și distrugătoare. Cu toate acestea, familia aceasta a fost aleasă de Dumnezeu pentru a-Și arăta Harul măreț. Vânzarea dreptului de întâi născut relevează natura celor doi frați. Esau este înlocuit de către Iacov. Între patriarhi, cel care se bucura de acest privilegiu avea o poziție privilegiată în familie și deținea controlul asupra avuției. Totodată purta și responsabilitatea pentru ceilalți membri ai familei. Dumnezeu S-a ocupat în mod deosebit de familia lui Avraam, apoi de cea a lui Isaac. Esau era omul poftelor și nu-și aprecia poziția de întâi născut. <El a mâncat, a băut, apoi s-a sculat și a plecat …> (25:23). El avea o problemă de atitudine. Pe de altă parte, Iacov era dominat de dorința de a dobândi dreptul de întâi născut, lucru lăudabil. Cu toate acestea, mijloacele folosite de el sunt de condamnat.

B. Iacov fură binecuvântarea (27:30-37). Am văzut cum o mamă complotează cu fiul ei împotriva lui Isaac. Acesta era în vârstă și aproape că nu mai vedea. Un asemenea lucru este greu de imaginat. Planul Rebecăi de a-l înșela pe Isaac era aproape de eșuare: <…glasul este glasul lui Iacov, dar mânile sunt ale lui Esau> (27:22). Cu toate acestea, Isaac l-a binecuvântat pe Iacov. <Isaac sfârșise de binecuvântat pe Iacov, și abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare> (27:30). Binecuvântarea pe care Isaac i-a oferit-o lui Iacov a cuprins, pe lângă cele spirituale și binecuvântări fizice: <să-ți fie supuse noroade … să fii stăpânul fraților tăi …> (27:29).

Descoperirea lui Isaac (27:31-33) <… Isaac i-a zis: Cine ești tu? Și el a răspuns: Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau. Isaac s-a spăimântat foarte tare …> După ce s-a întors de la vânătoare, Esau <a făcut și el o mâncare gustoasă …> Dorea și el să primească binecuvântarea. Ce șoc trebuie să fi avut Isaac când a auzit vocea lui Esau. În clipa aceea, realizează că fusese înșelat. <Cine ești tu?> a întrebat Isaac. <Eu sunt fiul tău cel mai mare,> a răspuns Esau. Isaac trăia o stare deosebită. Pe lângă faptul că realizase că soția și celălalt fiu al său îl înșelaseră, știa că nu putea să anuleze ceea ce făcuse. <Eu … l-am binecuvântat. De aceea va rămânea binecuvântat> (27:33). Binecuvântarea oferită de Isaac fusese ratificată de Dumnezeu și nu putea fi anulată.

Dezamăgirea lui Esau (27:34).  <Esau  a scos țipete pline de amărăciune, și a zis tatălul său: Binecuvintează-mă și pe mine, tată!>  Acum, Esau dorea binecuvântarea și vărsa lacrimi ca s-o obțină (Evr. 12:17), dar nu se pocăiește de păcatele sale. Îi părea rău, dar nu avea puterea să se pocăiască sincer. Lacrimile lui Esau nu l-au schimbat pe Isaac și binecuvântarea dată lui Iacov a rămas. <Apoi Esau l-a urât pe Iacov și voia să-l omoare.>

Declarația lui Isaac (27:35-37) Isaac a înțeles imediat ce impact vor avea cele întâmplate. Dumnezeu îi vorbise lui Rebeca astfel: <fiul cel mai mare va sluji celui mai mic> (25:23). Semnificația numelui lui Iacov era aceea de <cel ce ține de călcâi> (25:26), sau unul care încearcă să înșele pe altul. Esau cel înșelat dorește din tot sufletul să primească și el o binecuvântare: <n-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?> (27:36). Din răspunsul lui Isaac se pare că pentru Esau nu rămăsese nimic. Totuși, Isaac acceptă să-l binecuvinteze pe Esau, dar cele rostite de el nu sunau a binecuvântare.

INTERPRETARE

A. La prima vedere, această lecție este plină de înșelăciune și de păcat. Dar tot ceea ce s-a întâmplat atunci n-a putut schimba planul lui Dumnezeu. Vedem din nou cât de tenace, răbdător și plin de dragoste este Dumnezeu. Iacov a fost cel pe care Dumnezeu îl sortise să fie urmașul lui Avraam. <Am iubit pe Iacov, și am urât pe Esau …> (Mal. 1:3; Rom. 9:13). Aceasta este una din cele mai uimitoare afirmații ale Bibliei. Iacov avusese ereditatea împotriva sa, dar la Dumnezeu nimic nu era imposibil. El a fost Cel care a văzut mai departe de slăbiciunile lui Iacov și a știut ce urma să devină. Chiar dacă Esau părea să fi fost generos și larg la inimă, în adâncul inimii sale el disprețuia lucrurile spirituale. Iacov, așa slab cum a fost, nutrea o vie dorință după lucrurile spirituale. Pe această dorință a sa Dumnezeu a reușit să-Și ducă planul la îndeplinire. Dorința lui Iacov de a beneficia de binecuvântarea cuvenită întâiului născut a fost bună, dar calea pe care a obținut-o a fost greșită. Iacov a păcătuit, chiar dacă motivația sa a fost bună. Calea lui Iacov nu a fost și cea a lui Dumnezeu. Metodele folosite de el au fost o rușine înaintea lui Dumnezeu. Binecuvântarea primită de pe buzele lui Iacov a fost departe de cea adevărată, primită direct de la Dumnezeu (28:13-15).

B. Dumnezeu, care are toată suveranitatea, l-a ales pe Iacov încă înainte de a se naște (Rom. 9:10-13). Comportarea celor doi n-a afectat alegerea lui Dumnezeu. Textele din Romani 9:10-13 și Mal. 1:2,3 se referă la națiuni și nu la păcătoși, deoarece Dumnezeu iubește pe păcătoși (Ioan 3:16). Afirmația de aici se referă la alegerea națională și la cea individuală. Dumnezeu nu a ales poporul Israel pe baza unor merite umane, de aceea neascultarea lor nu poate anula scopul alegerii.

APLICARE

Păcatul lui Iacov nu a anulat promisiunea divină, dar a creat probleme dureroase și de care Iacov nu avea nevoie. Un rău nu poate produce un bine în cele din urmă. Să ne amintim de legea semănatului și a seceratului (Gal. 6:7).  Dumnezeu este atotștiutor și nimeni nu-L poate înșela (Ps. 139:1-4).

 

NOTE:

.

1 AUGUST 1999                                    CAP. III. ÎNCERCAREA UNUI POPOR

FUGA LUI IACOV ȘI VEDENIA

Geneza 27:41; 28:10-22

Cuvântul de aur:

<Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ce spun> – Geneza 28:15

INTRODUCERE

În lecția trecută am văzut cum Esau îl implora pe Isaac <cu țipete mari, pline de amărăciune> să-l binecuvinteze și pe el. <Binecuvântarea> primită a anunțat însă vești rele: Esau va trăi din sabie și că-i va sluji lui Iacov (27:40). Deși Esau n-a avut prilejul să experimenteze efectele promisiunii, știm că urmașii lui (edomiții) se vor supune de multe ori urmașilor lui Iacov (israeliții). Esau s-a umplut de ură și a ajuns să dorească să-l ucidă pe Iacov.

EXPLICAREA LECȚIEI

A. URA LUI ESAU (27:41)

<Esau a prins ură pe Iacov … și zicea în inima sa: … am să ucid pe fratele meu Iacov.> Călăuzit de ură, Esau a început să comploteze împotriva lui Iacov. Se știe că o persoană care are momente în care nu poate fi controlată este periculoasă, dar în momentul în care furia a trecut, situația trece din nou sub control. Mult mai periculoase sunt acele persoane care știu să se stăpânească pe moment, dar lasă ca sentimentele rele să se dezvolte în interior. Asemenea persoane pot acționa de multe ori cu violență premeditată. Isaac era în vârstă și aproape de moarte. Esau îl iubea și nu dorea să-l întristeze, de aceea și-a amânat răzbunarea. Isaac însă a trăit încă mulți ani. Când a murit, Esau și Iacov l-au îngropat (35:29).

B. FUGA LUI IACOV (28:10-16)

Rebeca a aflat de intenția lui Esau și l-a avertizat pe Iacov. Ea l-a sfătuit să fugă la fratele ei, Laban, în Haran (27:42). Rebeca nu i-a dezvăluit lui Isaac scopul real al plecării lui Iacov, spunându-i că plecase că să-și găsească o soție între rude. Esau se căsătorise cu două canaanite și ele au fost <pricină de mare amărăciune pentru Isaac și Rebeca> (26:34, 35).

Iacov se odihnește (28:10, 11). Călătoria lui Iacov înspre Haran a fost grea și obositoare. După ce parcursese o bună parte din drum, Iacov a poposit la Luz, loc numit mai târziu Betel. Popasul lui Iacov tocmai în acel loc n-a fost de loc accidental, ci fusese plănuit de către Însuși Dumnezeu.

Visul lui Iacov (28:12-16). Dumnezeu i s-a arătat în vis și Și-a extins legământul promis. El îi promite că va fi cu el. Iacov reprezintă un tablou clasic al unui suflet pierdut: departe de casă, fugind prin întunerec, căutând să-și salveze viața, el este trudit și împovărat de păcate și nu realizează că Dumnezeu este lângă el, dorind să-l salveze. Scara din vis Îl reprezintă pe Domnul Isus, care este singura cale spre cer. Domnul Isus este Cel care ne deschide cerul și revarsă binecuvântări peste noi. Iacov, în ignoranța sa, crede că era singur în pustie, dar iată că <Domnul este în locul acesta …>  Iacov era un israelit plin de vicleșug, pe când Natanael din Ioan 1:48-51 era fără vicleșug. <Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe scara aceea.> Dar imaginea singură nu era suficientă, așa că Dumnezeu i-a vorbit lui Iacov că să-l asigure că El era cu el. Îngerii sau vedeniile singure nu ne pot salva. Noi suntem mântuiți prin credința în Dumnezeu care <vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos> (Rom. 10:17). Dumnezeu i-a enumerat lui Iacov câteva promisiuni.

Pământul (28:13). Această promisiune i-a fost făcută întâi lui Avraam (13:14) și apoi lui Iacov (26:1-5). El aparține evreilor, deși nu-l dețin în întregime. Israel va poseda într-o zi pământul (Obadia 17).

Sămânța (28:14) va fi înmulțită.

Prezența personală a lui Dumnezeu (28:15)

Juruința (28:17-22)

<Aceasta este Casa lui Dumnezeu!> exclamă Iacov. Experiența din acel loc îl va schimba radical. Ca să comemoreze evenimentul, Iacov ridică un <stâlp de aducere aminte,> pe care a <turnat untdelemn.> Peste ani, când va reveni la Betel, Iacov va repeta acest act de conscrare (35: 9-15). Prin acest act de credință, Iacov se dedică lui Dumnezeu. Iacov s-a încrezut în Dumnezeu și face o juruință, care este prima din Biblie. El s-a încrezut în Dumnezeu, dar omul vechi încă îl mai domina și, ca atare, tratează cu Dumnezeu: <dacă, dacă …> Viața însă, a continuat să-i dea lecții.  Iacov întâlnește pe unul ca el, pe Laban. Ei încearcă să se înșele reciproc. Chiar dacă Dumnezeu l-a disciplinat pe Iacov, El nu Și-a uitat promisiunile.

INTERPRETARE

A. <Iacov a zis: Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut> (28:16). Aceasta este concluzia lui Iacov după visul cu scara. Să remarcăm timpul gramatical pe care-l folosește Iacov în constatarea sa: <Domnul este în locul acesta … eu n-am știut.> În experiența nopții, Iacov face o constatare copleșitoare: <Domnul este în locul acesta.> Cu alte cuvinte, el nu știa că se afla în prezența lui Dumnezeu. Îngerii care se suiau și coborau pe scară indicau apropierea continuă a cerului de pământ, vocea lui Dumnezeu era aproape de Iacov, El era chiar lângă el. Departe de casă și de altarul lui Dumnezeu, Iacov nu poate scăpa de prezența permanentă a lui Dumnezeu (Ps. 139:7; Ier. 23:24). Culcându-se cu capul pe o piatră, Iacov constată că locul în care se afla era chiar Betel, <Casa lui Dumnezeu.>

B. Când Iacov s-a trezit, el nu se simțea de parcă Dumnezeu îl vizitase, ci era plin de prezența Sa. El a făcut minunata descoperire că Domnul este cu noi, și dacă este cu noi, El nu trebuie să vină la noi. Noi ne așteptăm să-L întâlnim pe Domnul în biserică, dar El este cu noi peste tot, El este OMNIPREZENT.

C. Iacov nu știa că Domnul era cu el fiindcă el nu cunoștea omniprezența lui Dumnezeu. Dar și viața sa decăzută, din punct de vedere moral, a lăsat în inima sa o lipsă de sensibilitate spirituală. El credea în Dumnezeu, dar nu credea că Dumnezeu poate să-i conducă viața fără ca el să intervină prin șmecheriile sale. De aceea, Iacov ajunge la concluzia: <Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.>

APLICARE

Este bine ca orice credincios să aibă un Betel în viața sa, un loc în care să-L întâlnească pe Dumnezeu și să se dedice Lui.

<… Eu n-am știut.> De ce? Întunecimea spirituală are în spatele ei întotdeauna păcatul, care ne împiedică să vedem prezența lui Dumnezeu (I Ioan 1:6-9).

 

NOTE:

8 AUGUST 1999                                    CAP. III. UN POPOR ÎNCERCAT

LUPTA LUI IACOV

Geneza 32: 9-12, 24-32; 33:1-4

Cuvântul de aur:

<Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat-o făță de robul Tău, căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere> – Geneza 32:10

INTRODUCERE

Rebeca l-a trimis pe Iacov la fratele ei, Laban, pentru a scăpa de răzbunarea lui Esau și pentru a-și găsi o soție. Iacov a fost nevoit să lucreze 14 ani pentru Laban, timp în care s-a căsătorit cu fiicele acestuia, Lea și Rahela. A mai lucrat șase ani pentru turma lui. Rebeca l-a sfătuit pe Iacov să stea la fratele ei <câtăva vreme, până se va potoli mânia lui Esau> (27;43, 44). Iacov a stat acolo 20 de ani. În acest răstimp, el a prosperat. I s-au născut unsprezece fii și o fiică. Dumnezeu l-a binecuvântat material, el a prosperat în detrimentul lui Laban. Între cei doi se ivesc neînțelegeri. În final, Dumnezeu îi spune lui Iacov să se întoarcă în Canaan, țara părinților lui (31:3). El pleacă în secret, dar Laban află și îl urmărește. Înainte de a-l ajunge pe Iacov, Dumnezeu îi vorbește lui Laban în vis (31:24). Ca atare, cei doi se despart cât de cât bine (31:49).

EXPLICAREA LECȚIEI

A. IACOV SE ROAGă (32:9-12).

O rugăciune a umilinței (32:9-10). Iacov a trimis niște soli la fratele său <în țara Seir, în ținutul Edom.> Aceștia trebuiau să-l anunțe pe Esau că Iacov dorea să se împace cu el. La întoarcere, solii îl anunță pe Iacov că Esau se îndreaptă spre el cu patru sute de oameni. <Iacov s-a înspăimântat foarte mult, și l-a apucat groaza> (32:7). El a strigat: <Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac!> El Îl strigă pe Dumnezeu și menționează porunca Lui de a se întoarce în <țara ta și în locul tău de naștere> și că El Se <va îngriji ca să-ți meargă bine!> Dar nu acesta era sensul spuselor lui Dumnezeu. El menționase faptul că va urma să fie cu el (31:3). Prezența lui Dumnezeu nu ne garantează că toate se vor desfășura și rezolva așa cum dorim noi. <Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat-o…> În timpul exilului, Iacov crescuse în credință și umilință. El recunoaște că Domnul S-a îndurat de el și că i-a fost credincios, în pofida nevredniciei lui. Iacov și-a dat seama cum l-a binecuvântat Domnul: <Căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere.>

O rugăciune pentru izbăvire (32:11, 12). <Izbăvește-mă, Te rog …> Citind cu atenție această rugăciune, vedem că Iacov se roagă în virtutea promisiunii că Dumnezeu îi va face <sămânța ca nisipul mării.> Dar ochiul lui era ațintit și spre gloria lui Dumnezeu.

B. LUPTA LUI IACOV (32:24-32).

Lupta (32:24, 25). <Iacov însă a rămas singur …> Este foarte important pentru noi să rămânem singuri cu Dumnezeu. Indiferent de ceea ce credem noi despre noi, sau de ceea ce cred alții despre noi, marea întrebare este: Ce crede Dumnezeu despre noi? Răspunsul la această întrebare nu-l putem afla numai dacă <rămânem singuri …>

< … Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.> Omul cu care s-a luptat Iacov este numit Înger de Osea (12:4) și Dumnezeu de Iacov (32:22-32), dar probabil că era Domnul Isus. Iacov nu s-a luptat pentru a primi o binecuvântare, ci el s-a apărat refuzând să capituleze. Dumnezeu dorea să-l zdrobească pe Iacov și să-l aducă în starea în care să poată spune: Nu eu, ci Hristos …> (Gal. 2:20). Iacov s-a luptat toată noaptea, refuzând să recunoască faptul că era un păcătos.

Cererea lui Iacov (32:26). <… Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.> Cu alte cuvinte, Iacov admite că nu avea alt adăpost. În viața lui Iacov începe o epocă nouă. El realizează cât de neînsemnat este și cât de neajutorat. Pentru aceasta, i-a fost lovită <încheietura coapsei.>

Schimbarea numelui (32:27-32). Până nu-L vedem pe Domnul, noi nu putem să ne vedem cum suntem. Iacov a trebuit să răspundă la întrebarea: <Cum îți este numele?> El a răspuns: <Iacov, cel care înșeală.> Odată păcatul mărturisit, Iacov a putut fi schimbat. Dumnezeu i-a dat un nume nou: <Israel, prinț al lui Dumnezeu,> sau <om condus de Dumnezeu.> Iacov a fost binecuvântat și Dumnezeu i-a dat un început nou și o putere nouă de a <umbla în Duhul.>

C. ÎNTÂLNIREA LUI IACOV CU ESAU (33:1-4).

La începutul capitolului, Iacov, purtându-și numele cel vechi, își ridică ochii și umblă prin vedere, și nu prin credință. Vedem din nou măreția Bibliei. Un scriitor obișnuit l-ar fi descris pe Iacov ca pe un om fără cusur. Dar nu Duhul Sfânt! El ne prezintă un Iacov lipsit de încredere, care se aruncă cu fața la pământ înaintea unui om. Întâlnirea lui Iacov cu Esau, după atât de mulți ani, este emoționantă. Atât Esau, cât și Iacov s-au schimbat enorm. Dumnezeu l-a transformat pe Esau dintr-un bărbat care căuta răzbunarea, într-unul care dorește să accepte împăcarea. Aceste schimbări sunt dovezi că Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Iacov. La început, Esau refuză darul lui Iacov (33:9), dar, la insistențele lui Iacov, îl primește (33:10). Să remarcăm că, deși Iacov irosise multă energie pentru a plănui întâlnirea sa cu Esau, el nu reușește să rezolve nimic prin propriile sale puteri. Dumnezeu l-a liniștit pe Esau, după cum îl calmase altă dată pe Laban.

INTERPRETARE

SCHIOPăTAREA CARE ÎNCORONEAZă. Iacov nu este victorios asupra Domnului, ci Domnul îl învinge pe Iacov. El credea în Dumnezeu cu mintea, însă a căzut fiindcă a căutat să-L ajute pe Dumnezeu, prin înșelăciune și manipulare. Dar Dumnezeu știa de ce avea nevoie Iacov: întâi, să-și dea seama de incapacitatea sa, apoi, să descopere puterea lui Dumnezeu. El a trebuit să ajungă să înțeleagă că poate intra în posesiunea averii lui Dumnezeu doar dacă o acceptă ca dar. <Un om s-a luptat cu el …> Dumnezeu Și-a limitat puterea pentru a crea o conștiență a ei în mintea lui Iacov. Iacov a fost nevoit să-și vadă limitele și slăbiciunea. <Omul> l-ar fi putut omorî pe Iacov, dar n-a făcut-o. Iacov și-a consumat toată energia. Apoi, Dumnezeu i-a schimbat numele. Iacov a biruit capitulând. Dumnezeu te face să șchiopătezi pentru a te încorona.

Când Iacov L-a <văzut pe Dumnezeu,> el a fost nevoit să-și spună numele. Înainte de a fi binecuvântat, el a trebuit să-și mărturisească adevărata sa natură.

APLICARE

Iacov a fost rănit pentru a fi vindecat, slăbit pentru a fi întărit. Când a capitulat, el a învins. Capitularea în fața lui Dumnezeu reprezintă începutul unei noi zile (32:31).   

 

NOTE:

.

   15 AUGUST 1999                                    CAP. III. UN POPOR ÎNCERCAT

FIUL FAVORIT ÎN ROBIE

Geneza 37:3, 4, 12-28

Cuvântul de aur:

<Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrânețe; și i-a făcut o haină pestriță> – Geneza 37:3

INTRODUCERE

După întâlnirea pașnică dintre Esau și Iacov, cei doi s-au despărțit din nou. Unul s-a dus la Seir, iar Iacov la Sucot (33:16, 17). Apoi Iacov a trecut Iordanul și s-a stabilit la Sihem. Aici, are loc incidentul dezonorant cu Dina, fiica lui Lea (Gen. 34). Dumnezeu îl trimite pe Iacov la Betel (35:1). După Betel, ajung la Efrata, unde în timpul nașterii lui Beniamin moare Rahela (35:16-19). Efrata va purta mai târziu denumirea de Betleem. Tot acum moare și Isaac, la 180 de ani. Fiii săi îl înmormântează (35:28, 29).

EXPLICAREA LECȚIEI

A. IOSIF, FIUL FAVORIT (37:3,4).

Darul lui Iacov (37:3) <Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi …> Problema lui Iacov nu era că-l iubea pe Iosif, ci că îl iubea mai mult. Acest favoritism se manifesta prin daruri. Iacov trebuia să cunoască din propria sa experiență că o asemenea atitudine nu era bună (25:28).

Reacția fraților lui Iosif (37:4). Frații lui Iosif au dat dovadă de sentimente puternice și au acționat impulsiv (Gen. 34). În cazul lui Iosif, ei <nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească.> Iacov și Iosif nu erau conștienți de pericolul care se dezvolta în jurul băiatului (37:18). Iosif <spunea tatălui lor vorbele lor cele rele> (37:2). Dar cel mai tare i-a supărat pe frații lui Iosif visele pe care acesta le visa (37:5).

B. UNELTIREA ÎMPOTRIVA LUI IOSIF (37:12-22).

Frații (37:12-20). Fiindcă în Hebron nu era hrană suficientă pentru turme, frații mai mari <se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.> După un timp, Iacov l-a trimis pe Iosif la Sihem, ca să afle vești despre ei (37:14). Probabil că Iacov nu era coștient cât de mare era ura fraților lui Iosif față de el. Iosif și-a găsit frații aproape de Dotan, pe unde treceau caravanele înspre Egipt. <…Iată că vine făuritorul de visuri!> (37:19). Iosif a fost recunoscut de departe. Frații lui au început să comploteze împotriva lui. După modul în care s-au exprimat, putem vedea că cel mai tare erau deranjați de visele lui Iosif. <Veniți acum, să-l omorâm …>

Sugestia lui Ruben (37:21, 22). Ruben nu dovedise prea mult caracter până atunci (35:22; 49:3,4). De data aceasta însă, a dat dovadă de o responsabilitate lăudabilă. Părerea sa conta, el fiind întâiul născut. <Să nu vărsați sânge …> le-a spus. Dar a sugerat să-l arunce într-o groapă. <Ruben avea de gând să-l scape din mâinile lor, și să-l aducă înapoi la tatăl său> (37:22).

C. IOSIF ESTE DUS ÎN EGIPT (37:23-28).

Înainte ca Iosif să fi ajuns la ei, frații lui au decis să-l arunce în groapă. I-au luat haina și l-au aruncat, apoi s-au așezat să mănânce. Uitându-se în zare, au văzut o ceată de ismaeliți care plecau spre Egipt. Ismaeliții erau urmașii lui Avraam, prin Agar (16:15). Sosirea lor nu era neobișnuită în acel loc, dar Însuși Dumnezeu plănuise momentul de trecere pe acolo (45:5).  Frații lui Iosif nu doreau să-l omoare <căci este fratele nostru, carne din carnea noastră,> dar au fost gata a-l vinde ca și sclav. Madianiții erau urmașii lui Avraam prin Chetura (25:1,2). Ei locuiau cam în aceeași zonă cu isamaeliții. Iosif, înțelgând ce se petrecea, s-a rugat de ei pentru viața lui, dar zadarnic (42:21). Iosif a fost vândut pentru <douăzeci de sicli de argint,> preț recunoscut ca cel al unui sclav bărbat (Lev. 27;5).

INTERPRETARE

Iosif este ultimul dintre sfinții care ocupă o poziție proeminentă în Geneza, alături de Adam, Abel, Noe, Avraam, Isaac, Iacov. Istoria lui Iosif este relatată cel mai pe larg. Aceasta din mai multe motive.

Întâi, istoria sa face legătura dintre Exod și Geneza. Primele capitole din Exod ar fi greu de înțeles fără ultimele din Geneza. Viața lui Iosif explică evoluția remarcabilă a evreilor, de la păstori nomazi la o colonie stabilită în Egipt. Apoi, Iosif a dus o viață vrednică de toată cinstea. El reprezintă ceea ce scria Pavel mai târziu: < … tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească> (Fil. 4:8). Viața și experiența lui Iosif Îl reprezintă cel mai bine în Biblie pe Domnul Isus. Iosif trece prin trei etape: fiu iubit, rob în suferință, respins de frații săi, SALVATOR înălțat, ridicat în slavă, deasupra tuturor.

Fiu iubit.

 Cel dintâi în dragostea tatălui său. <Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi …> (37:3). Tot așa și Domnul Isus este Fiul Preaiubit al Tatălui (Mat. 3:17; Col. 1:13).  

Cel dintâi în onoarea de fiu. Haina pestriță a distincției și moștenirii reprezintă atestarea exterioară a atitudinii interioare a tatălui (37:3; Ioan 5:36, 37; 3:35).

Cel dintâi în țelurile divine. Visele lui Iosif au un caracter profetic și sunt primite de la Tatăl (37:5-11). La fel a fost și cu Isus Hristos (Evr. 1:2; Efes. 1:9, 10).

Fără egal, ca trimis al tatălui. <… Vino, căci vreau să te trimit la ei> (37;13, 14). Tot așa, și Isus Hristos este Trimisul Tatălui (Isaia 61:1; Luca 4:18; Evr. 1:1,2)

ROB RESPINS

Urât. Iosif, ca și Isus Hristos, a fost urât de frații săi (să comparăm 37:4 cu Ioan 15:24; 37:8, cu Luca 19;14; 37:18, cu Mat. 26:3,4; 37:19, 20, cu Mat. 21:38; 37:11 cu Mat.17:18).

Vândut. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginți, Domnul Isus pentru treizeci (Mat. 27:9) și dat pe mâna neamurilor (37:23; Mat. 27:8).

Suferind. Iosif a suferit ca rob din cauza ispitelor (39:7-12), adversităților (39:20).

Mort În toți anii până la reunificarea sa cu familia, Iosif a fost considerat mort (37:31; 42:13. 38; 44:20). Tot așa a murit și Domnul Isus pentru noi.

APLICARE

Rahela a fost soția preferată a lui Iacov, iar Iosif, întâiul ei născut, favoritul lui. Iacov a dorit ca Iosif să devină conducător înainte ca să fie slujitor. Din această cauză a avut mult de suferit. Parțialitatea unui tată a creat multe probleme.

Dumnezeu ne dă libertatea de a alege, dar El este Cel care controlează totul, chiar și istoria. Când trecem prin încercări, să nu uităm că Dumnezeu controlează totul și este suveran.

 

NOTE:

 

 22 AUGUST 1999                                    CAP. III. UN POPOR ÎNCERCAT

OPORTUNITATEA DE A SLUJI

Geneza 41:14-40

Cuvântul de aur:

<Și Faraon a zis lui Iosif: Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine> – Geneza 41:39, 40

INTRODUCERE

 Iosif a fost dus în Egipt și vândut lui Potifar, <dregătorul lui Faraon.> Acolo, <Domnul a fost cu Iosif, așa că toate îi mergeau bine … a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care … l-a pus mai mare peste toată casa lui …> Dar o tristă experiență cu soția lui Potifar l-a aruncat pe nedrept în temniță. După o vreme, sunt întemnițați <paharnicul și pitarul împăratului Egiptului.> Capacitatea de a interpreta visele îl ajută pe Iosif să fie eliberat.

EXPLICAREA LECȚIEI

A. IOSIF ÎNAINTEA LUI FARAON (41:14-16)

Pregătirea lui Iosif  (41:14). Când Faraon a aflat despre puterea lui Iosif de a tălmăci visele, <l-au scos în grabă din temniță.> Iosif s-a pregătit pentru întâlnirea cu Faraon.

Problema lui Faraon (41:15). Fără prea multe introduceri, Faraon îi spune lui Iosif motivul pentru care îl chemase, și anume să-i interpreteze visul.

Răspunsul lui Iosif  (41:16). Răspunsul lui Iosif este plin de decență și modestie. Comportarea sa îi aduce cinste lui Dumnezeu :<Nu eu, Dumnezeu este Acela …> (41:16). El este respectuos cu împăratul și îl încurajează spunându-i că interpretarea viselor <va fi un răspuns prielnic lui Faraon.>

B. IOSIF INTERPRETEAZă VISUL (41:17-36).

 <Faraon a început să istorisească> visele. În vis, stătea pe malul Nilului, <și deodată șapte vaci grase la trup și frumoase la chip s-au suit din râu, și au început să pască … . După ele s-au suit alte șapte vaci slabe, foarte urâte la chip … vacile cele sfrijite și slabe au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase … Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase … și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, … spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase …>

Belșug  urmat de foame (41:17-32).  În interpretarea sa, Iosif îi spune lui Faraon că va avea șapte ani de belșug în țară, urmați de șapte ani de foamete. Să remarcăm faptul că Faraon visase două vise, dar cu aceeași interpretare. Vedem aici urgența și importanța evenimentului. Faraon se va confrunta curând cu puterea lui Dumnezeu, căruia Îi slujea Iosif. În îndurarea Sa, Dumnezeu Se folosește de Iosif pentru a-l informa pe Faraon despre <ce are să facă.> țara urma să treacă prin șapte ani de belșug, dar vor urma șapte ani de foamete. Egiptul era vestit pentru culturile sale de grâu, dar acum și această țară va suporta foametea, după anii de belșug. țara va fi <topită.> În planul lui Dumnezeu nimic nu este la întâmplare. El S-a folosit de această situație pentru a aduce familia lui Iosif în Egipt. <Lucrul este hotarât din partea lui Dumnezeu …>

Sfatul lui Iosif (41:33-36). Iosif nu numai că l-a informat pe Faraon de ceea ce îl aștepta, dar l-a sfătuit și cum să se pregătească. El l-a sfătuit să <aleagă un om priceput și înțelept, și să-l pună în fruntea țării … să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug …>

C. RăSPUNSUL LUI FARAON (41:37-40).

La început, Faraon n-a comentat interpretarea lui Iosif, dar în momentul în care Iosif a început să vină cu sfaturi practice, împăratul a început să se arate interesat. Atât în casa lui Potifar, unde a fost pus <mai mare peste casa lui> (39: 1-6), cât și în temniță, unde <mai marele temniței a pus sub supravegherea lui pe toți întemnițații> (39:21-23), Iosif a avut prilejul să câștige experiență în administrare. Acestea au fost căile prin care Dumnezeu a fost mereu cu el (39:2, 21), pregătindu-l pentru viitor. Faraon a realizat imediat că pentru a putea îndeplini planul prezentat avea nevoie de o persoană cu o unică pregătire, dar care să aibă <în el Duhul lui Dumnezeu> (41:38). Astfel, Iosif a fost ales în această unică poziție, ajungând al doilea după Faraon. Iosif simțea din plin binecuvântarea lui Dumnezeu.

INTERPRETARE

În această lecție îl vedem pe Iosif înălțat de la postura de întemnițat la cea de al doilea om, ca importanță, în Egipt. În temniță fiind, Iosif spera că paharnicul își va aminti de el, dar zadarnic, acesta și-a adus aminte de Iosif abia după ce Faraon a fost și el tulburat de vise. Dumnezeu acționează la momentul oportun, nici prea devreme, nici prea târziu. Este remarcabilă umilința lui Iosif în fața acelui monarh puternic al zilelor de atunci: <Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon> (41:16).

Am putea noi oare să găsim un om care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu? (41:38). Ce impresie minunată lăsase Iosif înaintea lui Faraon! Nu știm ce gândea Faraon despre Dumnezeu, dar știm că văzuse că Iosif era instrumentul lui Dumnezeu. Prin Iosif, se revela înțelepciunea lui Dumnezeu. Chiar dacă Iosif a trecut prin încercări și suferințe, el a rămas statornic în credința părinților săi. Dumnezeu a fost cu el în încercări, dar și acum, în ceasul acesta de mare șansă. EL se prezintă în fața lui Faraon declarând: <Nu eu! Dumnezeu este Acela …> Faraon și-a dat seama că visele sale sunt de la Dumnezeu și a mărturisit acest mare adevăr. Indiferent dacă oamenii ascultă sau nu de Dumnezeu, ei știu ceea ce este și ceea ce nu este de la Dumnezeu.

SALVATOR ÎNăLțAT. 

În lecția trecută, l-am văzut pe Iosif în postura de fiu iubit și rob în suferință. În cea de-a treia etapă a vieții sale, el devine <salvator înălțat.>

Înălțat ca și înțelepciune și putere a lui Dumnezeu de a salva (41:38, 39, 45). Iosif a ajuns să fie sursa de pâine a lumii (41:57) și devine imaginea Domnului Isus (I Cor. 1:24; Fapte 5:31; Ioan 6:51).

Înălțat la dreapta tronului  (41:39-44). Tot așa și Domnul Isus a fost înălțat și <pus să șadă la dreapta> Tatălui <în locurile cerești> (Efes. 1:20; Evr. 1:3). Căsătoria lui Iosif cu o fată dintre neamuri o simbolizează pe cea a Domnului Isus cu Biserica (Rom. 11:25; Efes. 3:6).

Înălțat printre frații săi (42:6; 43:26). Iosif a devenit susținătorul lui Israel (47:11, 12), împlinitorul planului divin (45:5-9), înviat din morți (45:8). Toate acestea le întâlnim la Domnul Isus (Apoc. 1:7; Ier. 23:5, 6; Efes. 1:9,10; Apoc. 1:18).

Înălțat la o întâietate și o domnie veșnică (49:26). La fel a fost și cu Domnul Isus (Filip. 2:5-11).

APLICARE

Chiar dacă timp de doi ani, paharnicul l-a uitat pe Iosif, Dumnezeu a fost cu el. Dacă ne bazăm pe oameni, vom trăi dezamăgiri (Ps. 60:11; 146:3). Pe cine ne bizuim noi?

Dumnezeu înalță întotdeauna pe cel care se smerește (I Petru 5:6). Iosif a început ca rob, dar Domnul l-a înălțat conducător (Mat. 25:21). Suntem smeriți?

Iosif a experimentat suferința înainte de glorie (I Petru 5:10). Dumnezeu l-a format pe Iosif 13 ani. Dumnezeu nu Se grăbește când e vorba de formarea caracterului nostru. <Lasă-L să are. El are în vedere o recoltă> (S. Rutherford).

NOTE:

..

29 AUGUST 1999                                    CAP. III. UN POPOR ÎNCERCAT

IERTARE ȘI UNIFICARE

Geneza 44:16-20, 33, 34; 45:1-7

Cuvântul de aur:

<Acum nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră> – Geneza 45:5

INTRODUCERE

Egiptul era lovit din plin de foamete, dar, prin înțelepciunea lui Iosif, locuitorii țării aveau ce mânca. Ba mai mult, aveau și pentru vecini. Iacov a aflat <că este grâu în Egipt> și a trimis pe fiii săi acolo. Iosif i-a recunoscut, dar <ei nu l-au cunoscut.> La această primă întâlnire, Iosif s-a prefăcut că nu înțelege de ce veniseră și i-a acuzat că doreau să iscodească țara. Ca să dovedească contrariul, le-a spus să-l aducă pe fratele lor mai mic, pe care-l lăsaseră acasă. Drept zălog, va rămânea acolo unul din frați. Iosif le-a umplut sacii cu grâu și a poruncit să le pună și banii  fiecăruia în saci. Întorși acasă, frații au povestit tatălui ce li se întâmplase și ce avea de făcut, dar Iacov nu dorea să-l piardă pe Beniamin, fratele cel mic. Dar <foametea bântuia greu în țară> și rezervele li s-au epuizat. Iacov n-a avut încotro și i-a lăsat să plece din nou în Egipt, de data aceasta, cu Beniamin. Acolo, s-au întâlnit cu Simeon, care stătuse acolo, și, după ce și-au luat grâul au plecat. Iosif a poruncit din nou să le pună arginții în saci și și-a pus și paharul la gura sacului lui Beniamin. După ce au plecat, Iosif a trimis niște slujitori după ei și i-au făcut să se întoarcă din pricina paharului găsit la Beniamin.

EXPLICAREA LECȚIEI

A. APăRAREA LUI IUDA  (44:16-20)

Mărturisirea lui Iuda (44:16) <Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi …> Frații lui Iosif au ajuns să se arunce cu fața la pământ înaintea sa și nu știau ce să facă, fiindcă dovada împotriva lui Beniamin era mult prea evidentă. Iuda propune ca întreaga familie să devină <robi> ai lui Iosif. Când Iuda menționează <nelegiuirea robilor …> el se referă la păcatul lor împotriva lui Iosif. Această mărturisire dovedește schimbarea care a avut loc în sufletul lui (37:25, 26).

Răspunsul lui Iosif (44:17).  Iosif a vrut să ducă încercarea fraților săi mai departe și a spus că numai cel asupra căruia s-a găsit paharul va fi luat rob. Ei erau liberi să plece.

Mijlocirea lui Iuda (44:18-20). Când Iuda a auzit răspunsul lui Iosif, n-a vrut să-l accepte. El s-a apropiat de Iosif și i-a spus: <căci tu ești ca Faraon.> Atunci, Iosif l-a întrebat de tatăl lor și dacă mai aveau vreun frate. El i-a spus că avuseseră unul <care a murit.>

B. PROPUNEREA LUI IUDA (44:33, 34)

Oferta lui Iuda (44:33, 34). Iuda dorea din toată inima să-l ducă înapoi pe Beniamin. <Căci robul tău s-a pus chezaș pentru copil, și a zis tatălui meu: Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna față de tatăl meu> (44:32). Iuda trebuia să se țină de cuvânt. <Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine?> (44:34). Când îl vânduseră pe Iosif, Iuda și frații săi nu se gândiseră ce va simți Iacov, acum situația se schimbase (44:29).

C. REVELAREA LUI IOSIF (45:1-7)

Iosif plânge (45:1,2) <Iosif nu s-a mai putut stăpâni … a izbucnit într-un plâns …> Testul la care îi supusese Iosif pe frații săi se terminase. Iosif s-a convins că frații săi s-au schimbat și nu-și mai putea controla sentimentele. Când a rămas singur cu frații săi, Iosif și-a descoperit identitatea. Plânsul a fost așa de mare, <că l-au auzit egiptenii și casa lui Faraon.>

Descoperirea identității (45:3,4). Când Iosif a considerat că sosise clipa, el le-a spus: <Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?> Cât de uimiți au rămas frații lui! Ca să-i convingă că era el, le-a cerut să se apropie și le-a spus: <Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care voi l-ați vândut în Egipt.> Acest amănunt a alungat orice îndoială din inima fraților lui Iosif.

Explicarea scopului lui Dumnezeu (45:5-7). Iosif nu a amintit că-i va ierta pentru ceea ce făcuseră, ci le-a dat niște explicații: <… căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu.> Cât de credincios fusese Iosif pe toată perioada aceasta a încercărilor. Cu ajutorul credinței a putut să privească dincolo de faptele fraților săi. Iosif a fost vândut, dar, cu ajutorul credinței pe care o învățase în casa tatălui său, a reușit să vadă mai departe.

INTERPRETARE

Când Iosif a văzut și înțeles că inimile fraților săi erau smerite și că își mărturisesc păcatul, a fost gata să-și dezvăluie identitatea. Dacă ar fi făcut-o mai devreme, ei nu ar fi fost gata să primească binecuvântările, dacă s-ar fi arătat mai târziu, poate că i-ar fi cuprins disperarea. Mâncarea nu le-ar mai fi ajutat la nimic.

Din punct de vedere omenesc, Iosif avea tot dreptul să aibă o atitudine de superioritate față de frații săi. Dar Iosif era un om al lui Dumnezeu.

<Căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră> (45:5). Cu aceste cuvinte s-a schimbat întreaga situație. Iosif le arată fraților săi că Dumnezeu trecuse de faptele lor rele pentru a-Și îndeplini planul. Din acest motiv, și Iosif i-a iertat, arătându-le multă îndurare. Numai credința în Dumnezeu te poate ajuta să privești în sus, să-ți stăpânești emoțiile și să te încrezi în Dumnezeu, cât de întunecată să-ți fie ziua.

APLICARE

<Iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos …> (Col. 3:13). În acest pasaj, vedem câteva caracteristici ale omului nou. Pavel ne îndeamnă să ne iertăm unii pe alții. Expresia originală avea înțelesul de <a fi plini de har.> Biserica locală trebuie să fie plină de har, într-o părtășie care iartă reciproc. Pavel ni-L prezintă pe Domnul Isus ca și model de iertare. El ne-a iertat întâi, așa că și noi trebuie să iertăm (Efes. 4:32; Mat. 18:21-35).

Domnul Isus a plătit un preț mare pentru ca noi să fim iertați. Se poate întâmpla să primim iertarea dar să nu o experimentăm. Ca urmare, avem probleme de a-i ierta pe alții. <Cel care nu poate ierta distruge podul pe care el însuși trebuie să treacă> (George Herbert). Domnul Isus ne arată clar cum trebuie să iertăm pe fratele nostru (Mat. 18:15-20).

Iertarea este divină. Suntem gata s-o practicăm?  

 

Note:

.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s