E responsabilitatea ta!

Text: Matei 27:1-25

Introducere: Există două ocazii în care expresia apare în Matei 27. prima dată din gura conducătorilor lui Israel care-i spun lui Iuda: „E treaba ta!“ (Mat. 27:4), iar a doua din gura lui Pilat, care-i avertizează pe Iudei: „E treaba voastră“ (Mat. 27:24). Expresia subliniază responsabilitatea personală, dar o analiză mai atentă scoate la lumină și alte lucruri mai adânci.

I. Este zadarnic să încerci să găsești înțelegere la oameni.
Iuda este omul remușcărilor. El se întoarce la cei care i-au dat bani, încercând prea târziu să-și repare o greșeală. „Am vândut sânge nevinovat“, „Am păcătuit !“

Ce se aâtepta el de la marii preoți ai poporului? Ce ar fi fost normal să i se răspundă? Ce știu să facă preoții pentru unul care își reunoațte cu căință vina? Ce-ar fi făcut un preot „normal“ cu un astfel de om într-o situație „normală“ ?

Iuda nu se află însă într-o situație normală, iar preoții de atunci nu erau nici ei niște preoți „nornali“. Vina era prea mare iar preoții nu se gândeau atunci la o jertfă pentru vină. Și el și ei erau pe cale să săvârșească cea mai abjectă crimă din istoria omenirii. Un păcătos nu poate fi izbăvit de alți păcătoși. Răspunsul cade sec, desmisiv și batjocoritor: „E treaba ta!“ Așa vom păți și noi ori de câte ori vom căuta să găsim înțelegere la oameni. Vom rămâne singuri, refuzați, batjocoriți, împinți spre gesturi disperate.

II. Este zadarnic să încerci să avertizezi o gloată pornită pe rău.
O mulțime este un mnstru cu mai multe capete, dar fără minte!
„Noroadele“ de atunci sunt cea mai bună dovadă că această afirmație este adevărată.

În cazul lui Pilat, încercarea lui de a-i „lămuri“ pe iudei s-a soldat cu un eșec tragic. În gura lui Pilat: „Este treaba voastră“ sună mai puțin ca o avertizare și mai mult ca resemnare. Oricum, gloatele sunt gata să-l asigure , nebune, că nu el va fi vinovat de moartea „răstignitului“: „Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri“ De două mii de ani este! Și iudeii continuă să plătească.

III. Este zadarnic să încerci să scapi de responsabilitate.

Nici Iuda, nici mai marii poporului împreună preoții cei mai de seamă, nici gloata și nici Pilat  n-au scăpat de responsabilitate.
La fel este ți cu noi. Există un sens adânc în care „Treaba voastră“ înseamnă chiar asta: „E treaba noastră!“ Este treaba ta și a mea.
Treaba fiecăruia dintre noi, căci fiecare va sta într-o zi în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu și va trebui să dea socoteală de faptele sale.
Vânzătorul, complotiștii, conducătorii ți călăii de atunci vor da din nou  față cu victima lor de atunci. De data aceasta El le va fi Judecătorul! Ce vor face ei atunci?

Ce vei face atunci tu?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s