Umblând cu Dumnezeu




Wednesday, 11 February 2009

În capitolul 4 al Primei Epistole către Tesaloniceni, Apostolul Pavel pare a răspunde unor întrebări ridicate de credincioşii de acolo. Fără să ştim întrebările, putem doar deduce, din răspunsurile date de Pavel, care erau preocupărilor lor. Acestea pot fi însumate într-o preocupare veritabilă de a umbla cât mai aproape de Dumnezeu. Ei doreau să acopere toate detaliile umblării în ascultare de Dumenezeu. Dealtfel, Pavel ne spune că aceşti credincioşi din Tesalonic erau practicanţi ai acestor lucruri doar că doreau să le aprofundeze: 1 Tesaloniceni 4:1-2 .

În Sfânta Scriptură, avem oferite modelele unor oameni care au umblat cu Dumnezeu.

Pavel dorea ca şi credincioşii din Tesalonic să umble cu Dumnezeu.  Ce implică umblarea cu Dumnezeu? 1. Umblare în curăţie.

Pavel trasează aici o linie de demarcaţie între neamuri (păgâni) cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi credincioşi. Puritatea sexuală este considerată de Dumnezeu ca fiind foarte importantă. Legile care reglementează relaţiile intime, sfaturile pe care le primim prin Epistole, exemplul curăţiei lui Iosif, toate acestea ne arată cât de important este pentru Dumnezeu să ne păstrăm puritatea sexuală.
Modalitatatea de a păstra curăţia implică:

  • Puritatea privirilor.
  • Puritatea gândurilor.
  • Puritatea acţiunilor.

2. Umblarea în dragoste.

Pavel se referă aici la relaţiile frăţeşti. Condiţionările pe care Pavel le ataşează dragostei frăţeşti sunt foarte folositoare. Sfaturile sale sunt sfaturi utile, practice şi extrem de necesare.

  • Evitarea tulburărilor.
  • Evitarea abuzurilor.
  • Evitarea condiţionărilor.

3. Umblarea în nădejde.

Se pare că aici intervenise o problemă printre credincioşii din Tesalonic. Se prea poate ca unii să fi răspândit zvonul că Domnul Isus venise deja şi îi ridicase la ceruri pe adevăraţii credincioşi. Un asemenea zvon, în contextul unei biserici confruntată cu opoziţie, era extrem de dăunător. Aceşti oameni se gândeau că nu mai au pentru ce să sufere. Pe de altă parte, se prea poate ca unii să fi lansat acest zvon în încercarea de a le transmite credincioşilor ideea că ei trebuie să sufere pentru a fi şi ei ridicaţi la ceruri.

Pavel adresează această problemă şi îi ajută pe aceşti oameni să vadă că nădejdea trebuie să aibă un alt suport.

Sorin Covaci

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s