Primii ucenici sau Pornit în căutarea noastră…

Text: Ioan 1:35-42

Duminică, 3 ianuarie 2010.

35  A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui.

36  Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!“
37  Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.
38  Isus S’a întors; şi, cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: ,,Ce căutaţi?“ Ei I-au răspuns: ,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?“
39  ,,Veniţi de vedeţi“, le-a zis El. S’au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela ceasul al zecelea.
40  Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41  El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia“ (care, tîlmăcit însemnează Hristos).
42  Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit, şi i-a zis: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa“, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).

Ne este relatat aici de către evanghelist un rezultat (primul) al mărturisirii publice a lui Ioan B. Un rezultat care ar fi trebuit să fie cunoscut la scară naţională. Doi dintre ucenicii lui: “l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus” (v. 37)

Începutul uceniciei acestora a însemnat să se ia la propriu după Isus, şi să-l lase pe Ioan B. Lucrul acesta se aliniază preocupării evanghelistului faţă de foştii urmaşi ai Botezătorului. Acesta nu regretă că l-au părăsit pentru că acesta era misiunea lui: de a-l face cunoscut lui Israel, pe Mesia ! Nu a avut acel orgoliu de învăţător care să-l facă să se simtă nedreptăţit de abandonul ucenicilor săi şi să-l acuze pe Isus că “i-a furat oile“!?

Aceştia sînt primii ucenici sau urmaşi ai lui Isus Hristos. Unul dintre aceştia este în mod explicit identificat şi el este cel care-l aduce la Hristos pe cel de-al treilea ucenic, pe Simon Petru. Este vorba de Andrei, apostolul care credem că ne-a predicat nouă primul evanghelia ! Ev. Ioan ne oferă cel mai complet portret al ucenicului Andrei. Ceea ce el ne arată la Andrei este foarte încurajator şi sugestiv.

Isus, Ziditorul Bisericii Sale – Apoc.21:14 (18-21), în acţiune
Apostolii sînt pietrele preţioase de la temelia acestei clădiri – Noul Ierusalim – stă întemeiat pe pietre preţioase. Aici, îl vedem pe Isus culegîndu-le şi prelucrîndu-le, înnobilîndu-le şi şlefuindu-le. Evanghelistul Ioan ni-l înfăţişează pe Isus pornit în căutarea noastră…

Nu ni se spune cine era celălalt alături de Andrei. Unii presupun că ar fi fost Toma, alţii că ar fi însuşi evanghelistul Ioan a cărui obicei este ca în scrierile sale să nu-şi menţioneze numele.

Dorinţa lor de a-l urma pe Isus este scoasă în evidenţă de întrebarea Lui şi de repetarea mărturisirii lui Ioan că Isus este “mielul lui Dzeu”. Acesta a fost rezultatul repetării şi al direcţionării de care aceştia au avut parte de la Ioan B. Isus şi-a dat seama că este urmat şi binevoitor îi ia în seamă pe cei doi:

38  Isus S’a întors; şi, cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: ,,Ce căutaţi?“ Ei I-au răspuns: ,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?“

El încurajează primii paşi ai omului de a-l urma deşi îi pune la încercare motivaţiile lăuntrice. Dzeu acţionează cu sufletul sensibil aşa cum a făcut-o tatăl fiului risipitor,

Luca 15:20  Şi s’a sculat, şi a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s’a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.

Nici nu a aşteptat ca ei să-l întrebe ceva primii, ci Isus iniţiază dialogul cu ei. Orice comuniune adevărată există între un suflet de om şi Dzeu este în urma mişcării acestuia de către Dzeu. Iar El nu i-a mustrat pentru o intruziune pe care o făceau în viaţa Lui, ci din contră, i-a invitat cu blîndeţe să-şi decline motivele pentru care-l urmau.

Era ca şi cum le-ar spune,

“Haideţi, ce vreţi să-mi spuneţi ? Care este cererea voastră ? Ce doriţi de la Mine ?”

Da, într-un fel putem să ne imaginăm că Isus era amabil şi serviabil cu aceştia doi. Nu venise El să caute şi să mîntuiască ce era pierdut ? (Mat.18.11, Luca 19.10)

Ce păcat că cei care se ocupă de îndrumarea spirituală a oamenilor sînt de multe ori inaccesibili şi inabordabili ! Nu puţini ne facem vinovaţi de acest păcat !

Întrebarea pe care Isus le-o pune ar trebui să ne-o punem singuri. Ce vrem de la Dzeu ? Ce intenţionăm şi dorim de fapt de la o viaţă de credinţă ? Ce căutaţi la Dzeu ?

v.38a Isus s-a întors şi cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: “Ce căutaţi ?”

Cei ce vor să-l urmeze pe Isus Hristos, dar caută încă lumea, vor plăcerea lor, sau lauda oamenilor, se amăgesc. Nu a spus Isus că,

,,Oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu. (Luca 9.62)

Iată şi modesta lor întrebare (vezi, partea a II-a a vers.38):

,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?“

Spunîndu-i “învăţătorule” ei au lăsat să se înţeleagă că intenţia pentru care veneau la El era de a fi învăţaţi.

Realizăm noi că dacă am venit la Dzeu, prin Isus Hristos, avem multe de învăţat ? Înţelegem că trebuie să fim receptivi la lucrurile lui Dzeu, sensibili la îndemnurile Duhului Său ? Ne dăm seama că sîntem supuşi unor situaţii şi împrejurări în care trebuie să învăţăm ? În asta constă ucenicia noastră !

Întrebîndu-l unde locuieşte, aceştia doi exprimau de fapt dorinţa de a ajunge să-l cunoască mai bine.

ÎNTREBAREA LUI ISUS: O ÎNTREBARE PROFUNDĂ
Ioan 1:38 > “Isus s-a întors şi cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: “Ce căutaţi?“ O ÎNTREBARE PROFUNDĂ pe vremea aceea în Palestina. Cu multe înţelesuri. De ce?

PE ATUNCI: Erau ei nişte legalişti care căutau un prilej de ceartă asupra Legii, cum făceau cărturarii şi farisei? Sau, erau ei nişte carierişti ce împinşi de ambiţii, căutau poziţii şi putere? Sau, erau ei naţionalişti zeloşi aflaţi în căutarea unui demagog politic şi comandant militar care să-i scape de jugul roman? Sau, erau oameni sinceri porniţi într-o căutare spirituală?

ÎN ZILELE NOASTRE: Ce căutăm noi astăzi cînd venim la El? Ce vrem de la El?

El ne cunoaşte. O întrebare pătrunzătoare. Inima lor a tresărit la o astfel de întrebare. Chiar de la începutul umblării lor cu El, El le direcţionează viaţa în onestitate, conştientizare de sine, examinare de sine…Procesul de ucenicie debutează cu una dintre cele mai profunde întrebări puse de Isus oamenilor. Ce vor de la El, de la viaţă?

O PARANTEZĂ: Isus îi întîmpină pe cei ce-l caută. El face jumătate de drum înspre ei. Nu-i lasă pe oameni să bîjbîie în căutarea Lui. De fapt, El deja îi aştepta. El venise la ei. Cum Sf.Augustin a spus: “Noi nici măcar nu putem să începem să-l căutăm pînă ce El nu ne găseşte, mai întîi“

Ai putea să spui tuturora cu voce tare, ce urmăreşti? Sau ţi-ar fi îngrozitor de ruşine să o recunoşti înaintea tuturora? Unora le este ruşine să spună cu voce tare ceea ce nu le e ruşine să facă! De luni pînă duminică. Dacă nu poţi să dai glas, să descrii în cuvinte lucrul pentru care trăieşti, atunci probabil nu merită să trăieşti pentru el.

O PARTE EXTREM DE IMPORTANTĂ A PROCESULUI DE UCENICIE este a ne privi şi judeca cu onestitate pe noi înşine. Ce vrei de la viaţa care ţi-a fost dată? Ce vrei astăzi de la D-zeu? Să te facă un ghitarist celebru? Un predicator faimos? etc.

De ce îl cauţi pe Isus? Ca să te îmbogăţeşti? Ca să mergi în America? Ca să vezi nişte fete frumoase? Să te însori? Să te măriţi? Ca să fi remarcat? Să devii cunoscut? Vrei o poziţie printre poporul lui? Vrei să-i oferi produsele tale, să faci un ban? De ce îl cauţi pe Isus?

Aruncă o privire introspectivă în sufletul tău. Întreabă-ţi inima! O întrebare atît de simplă dar atît de profundă.

RĂSPUNSUL PRIMILOR UCENICI
La întrebarea lui Isus, ei răspund: “Rabi, Învăţătorule“. Primul lor răspuns la ce vor este, “învaţă-ne“, “stăpîne“.“Pe Tine te vrem, pe Tine te căutăm!“ “Ce vrem de la Tine, este Adevărul care să ne lumineze mintea, sensul care să reînvie viaţa noastră“ “Pe Tine te vrem nu celelalte lucruri ataşate Ţie. Vrem pace în sufletele noastre, împlinire. O conştiinţă curată. O legătură reală cu D-zeu!“  Nu vrem aur şi argint! Te vrem pe Tine, cel născut în troaca dintr-un grajd din Betleem, un sat necunoscut.  Te vrem pe Tine Cel considerat de unii cu o origine cel puţin dubioasă, cu strămoşi cu care alţii nu s-ar mîndri (curva Rahab).Îl vrem pe Cel vizitat la naştere de unii dintre cei mai inferiori oameni, nişte oieri,  pe cel ce nu era chipeş, care era sărac şi era mulţumit aşa, pe Cel judecat nedrept şi umilit, omorît fără să se împotrivească. Pe Acela îl căutăm!

Putem noi spune acestea? Sînt acestea motivele pentru care noi îl căutăm pe Isus? Putem noi spune ca şi cîntecul, sufletul meu tînjeşte după Tine, ca şi cerbul după apa de izvor? Putem?

CINE A FOST ANDREI?
Fratele lui Simon Petru, fiul lui Iona din Betsaida, de lîngă Marea Galileii (Ioan 1:44). A locuit în Capernaum împreună cu fratele lui. Discipol al lui Ioan Botez. care-l îndreaptă la Isus. Isus l-a chemat să devină “pescar de oameni“ (Mat.4:18-19) şi mai tîrziu îl numeşte apostol (Mat.10:2, Marcu 3:18…). Asociat cu Filip, tot din Betsaida, în hrănirea celor 5000 (Ioan 6:6-9) cît şi la cererea grecilor de a-l vedea pe Isus (Ioan 12:22). Unul dintre cei patru care-l întreabă pe Isus despre distrugerea Templului şi despre timpul Celei de-a Doua Veniri (Marcu 13). După Fapte 1:13, nu mai este menţionat. Conform tradiţiei, a predicat în Sciţia şi a suferit martiriul în Ahaia, unde a fost crucificat pe o cruce în formă de X, de atunci numită “crucea lui Sf.Andrei“…( Zondervan PBD).  Este numit, Sfîntul protector al Scoţiei (Barclay).

ANDREI: UN OM SIMPLU, DE RÎND, OBIŞNUIT – UN PESCAR!
Luca 5 ne spune că  Iacov şi Ioan se ocupau de pescuit împreună cu Simon Petru şi fratele său, Andrei. A fost un pescar. Pe un astfel de om Isus îl cheamă să-i fie ucenic şi mai tîrziu îl face apostol, ambasadorul Său unei lumi întregi. Este obiceiul invariabil al lui Isus de a-şi alege astfel de oameni. Dacă ne amintim de David (1 Sam.21:2), ne vom aminti că el şi-a ales armata din rîndul celor mai deprimaţi şi descurajaţi indivizi, cu toţii nişte oameni mai mult decît obişnuiţi.
Vezi, 1 Cor.1:26-28 – Vorbind despre nebunia lui D-zeu, şi despre categoria socială din care du predilecţie Isus îşi alege reprezentanţii, Pavel ne spune:
“De pildă fraţilor uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales… “
Şi noi sîntem oameni simpli, de rînd pe care D-zeu i-a ales pentru a înlărgi Împărăţia Lui!

Vezi, Fapte 4:13 – PERPLEXITATEA LIDERILOR RELIGIOŞI AI NAŢIUNII- cum se poate ca ceva atît de puternic, de convingător care are puterea să schimbe vieţile atîtor de mulţi oameni, să poată veni din gura unor oameni, needucaţi, nelicenţiaţi în teologie, fără ordinare, fără facultate, etc. oameni de rînd, nesofisticaţi. Singura explicaţie raţională pe care au putut-o găsi era că, “aceştia au umblat cu Isus!“ Iată ce i-a făcut mari, ce i-a făcut remarcabili! La fel, noi umblînd cu Isus vom produce aceaşi reacţie, care  îi va face pe oameni să-şi amintească că relaţiei noastre cu El, ni se datorează înţelepciunea, puterea şi eficacitatea.

În Marcu 12:37 se spune că, “Şi gloata cea mare (oamenii de rînd, simpli) îl asculta cu plăcere“. Iată cine îl asculta cu plăcere şi cine nu putea să-i sufere vorbirea!

CONCLUZIA: Oamenii simpli sînt cei ce-l ascultă cu plăcere. Oamenii simpli sînt cei folosiţi să răstoarne lumea pentru El, ei sînt cei chemaţi să extindă Împărăţia Lui! De aceea, înţelege că eşti chemat ca şi om simplu, la  o slujbă măreaţă. Că un loc privilegiat îţi este rezervat în lucrarea de răspîndire a Evangheliei! Comportă-te cu demnitate, aşadar!

Vers.39 – “au rămas la El“. Să nu credeţi că Isus i-a găzduit în somptuoasa lui vilă cu 12 camere, din Primăverii. El nu avea cuib sau vizuină!  Prin, “Vrem să ne mutăm la Tine acasă“ “Unde stai?“ ei au exprimat exact ceea ce psalmistul a spus: “Un lucru îl cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului şi să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stîncă“  Ps.27:4

Extraordinar! Ce le-a spus Ioan Botez. i-a făcut să-l caute pe Isus şi să-l dorească pe Isus. Aceste este scopul fundamental al oricărei predici.
“Unde locuieşti? Ce vrem noi să te întrebăm şi să-ţi spunem nu se poate pe drum“ “Ai un loc intim pentru noi, unde să ne destăinuim?“

CA-N EXEMPLUL PĂSĂRII ADĂPOSTITE LA SÎNUL VÎNĂTORULUI – Un şoim, uliu o urmărea! Ori mă ierţi, ori sînt condamnat! Fugi la El! LA ADĂPOSTUL NUMELUI LUI: NU TE VA PREDA (EXTRĂDA) DUŞMANULUI! Este exact ceea ce-l vedem pe Isus făcînd lansîndu-le acestor oameni, primii deveniţi interesaţi de El!

GENEROASA INVITAŢIE
La răspunsul lor sincer Isus cu generozitate le spune, “Veniţi de vedeţi“ (v.39). Un loc la umbra unui pom, nu în impresionanta construcţie arhitectonică a Episcopiei, sau a Bisericii “X“ sau “Y“. La etajul de sus, în spatele uşii de stejar masiv pe care scrie “PASTOR“, sau “…“. NU! El a spus ceva mai profund decît vino să vezi noua mea biserică sau noua mea colibă de crengi. El spunea “veniţi să vedeţi ca să mă cunoaşteţi avînd parte de revelaţia celui aşteptat de mii de ani, a celui ce era om dar care era şi D-zeu“ “Veniţi şi vedeţi“ “Convingeţi-vă singuri cine sînt!“ El este Cel ce are tot ceea ce întreaga rasă umană trebuie să vadă. Mai încolo, îl vedem pe Natanael… “poate ieşi ceva bun din Nazaret?“ Răspuns: “Vino şi vezi!“ Filip îi spune, “Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi prooroci, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif… “ (v.45) “Convinge-te singur! Întîlneşte-l şi tu!“

Isus este Cel la care oamenii au ce să vadă. Dacă nu cred că este ceea ce se spune că a fost, că poate face ce spun unii, atunci “să vină şi să vadă singuri!“ Să-l caute măcar odată sincer şi El li se va descoperi ca fiind ceea ce dintotdeauna a fost!

O ÎNTÎLNIRE DE NEUITAT
Era dispus să-i asculte şi nu numai atît ci să-i şi ajute. Astfel ei au rămas la El (v.39). O întîlnire de neuitat pentru Ioan: “era cam pe la ceasul al zecelea“.(Observă, Ioan, celălalt ucenic ştie EXACT ora şi ziua întîlnirii sale cu Isus: “cam pe la ceasul al zecelea“!

Vedeţi, el a ştiut că l-a întîlnit pe Mîntuitorul. Nu a fost ceva misterios şi tainic. A fost prima oară în viaţă cînd l-a căutat sincer pe Isus şi nu a uitat-o! Aşa ceva nu se uită. Nu se trece uşor cu vederea. De aceea, cei ce nu pot indica o experienţă asemănătoare, nu aceea de a indica o oră şi o zi în care l-au cunoscut pe Mîntuitorul, ci aceea a revelaţiei Lui fiindcă l-au căutat pentru prima oară sincer, nu pentru a se pune bine cu D-zeu rostind “Tatăl nostru“ sau rugîndu-se înainte de culcare pentru a fi siguri că se trezesc la dimineaţă, sau pentru a scăpa de un pericol, sau de a obţine ceva de la El, ci doar pentru că L-au vrut pe El şi numai pe El, fiindcă l-au căutat numai pe El şI nimic altceva+/-, ar trebui să se îngrijoreze. Motivele greşite cu care au venit vreodată la D-zeu în rugăciune, i-a împiedicat să-l cunoască pe El. Vino la El nu fiindcă vrei ceva de la El ci pentru că-l vrei numai pe El!

ANDREI, EVANGHELISTUL (Ioan 1:40-42)
Imediat după ce el l-a cunoscut pe Isus (v.41), Andrei, “cel dîntîi“ a găsit pe fratele lui, pe Petru. Unii dispută ce anume înseamnă aceasta. Primul ce l-a găsit pe Petru, sau l-a găsit întîi pe fratele său, sau de dimineaţa l-a găsit… nu ştiu. Ideea care se remarcă este că Andrei este cel ce l-a “evanghelizat“ pe Petru. Este cel ce l-a adus la Isus! Toate versiunile indică acelaşi lucru: graba cu care Andrei le-a spus altora despre Isus! PROMPTITUDINEA ÎN EVANGHELIZARE. Interesul faţă de sufletul altora. Mînat de această dorinţă ca şi alţii să împărtăşească ce el descoperise, nu şi-a îngăduit să piardă nici o clipă. Salvarea de suflete este o urgenţă ce nu permite amînare.

Că nu greşim deducînd că Andrei era un evanghelist, ne-o demonstrează şi alte ocazii în care Andrei este descris aducînd pe alţii la Isus. De fapt, toate menţiunile făcute cu privire la el, cu excepţia numirii sale ca apostol, sau întrebării escatologice puse lui Isus, îl descriu aducînd oameni la Isus.
1. Următoarea ocazie este miracolul hrănirii celor 5.000 (Ioan 6:1-9). Ceilalţi evanghelişti ne spun că ucenicii au vrut să-i trimită pe oameni în satele învecinate, unde să-şi procure mîncarea. Isus le sugerează ca să-i hrănească ei. La încercarea credinţei la care îi supune acum Isus, doar Andrei pare să se ridice cu un cap mai sus de ceilalţi. Nu a venit cu soluţia perfectă, dar a dat dovadă de o clarviziune deosebită. Ei erau cu Isus, şi Isus putea face ceva neobişnuit, l-a mai văzut făcînd-o! Pe El, Andrei îl credea plin de surprize. De aceea, îl aduce pe băieţelul ce are cinci pîini de orz şi doi peşti şi recunoscînd că acestea nu sînt nimica pentru o asemenea mulţime, parcă dă de înţeles că este o situaţie ce-i depăşeşte pe oameni şi D-zeu este invitat să intervină.

Alţii, sugerează că el l-a adus pe băiat pentru ca cel puţin Isus să aibe ce să mănînce. Nu putem determina exact ce-a gîndit sau cîtă credinţă avea în ceea ce Isus putea să facă, dar un lucru îl vedem că-l ştie foarte bine: SĂ ADUCĂ PE ALŢII LA ISUS!!

2. O a doua ocazie, are loc aproape de sfîrşitul lucrării publice a lui Isus, cînd după intrarea Sa triumfală în Ierusalim, Ioan ne spune că au venit nişte greci ce au cerut să-l vadă pe Isus. Aceştia veniseră să se închine la Ierusalim cu ocazia Praznicului Paştelui. Nu erau prozeliţi (convertiţi la Iudaism – ci doar atraşi de acesta datorită monoteismului puternic şi a legilor morale superioare, de bogăţiile Scripturilor acestora, de profeţiile lor, de comorile de înţelepciune a Proverbelor, de Psalmi, etc.) Dar au fost şi respinşi de altele: de naţionalismul feroce al evreilor, de superioritatea pe care o inspirau faţă de alte popoare. Prozeliţii erau mai mult toleraţi decît acceptaţi din toată inima, fără să le recunoască un statut de autentici evrei. În plus, unele ritualuri ale Iudeilor le erau respingătoare (ex. circumcizia). Din aceste cauze, nu deveniseră prozeliţi şi păstrau o oarecare distanţă, închinîndu-se D-zeului lor, trăind standardele lor morale, dar refuzînd să devină iudei. Erau nişte greci cucernici, credincioşi, devotaţi care intrau doar în Curtea Neamurilor, dar cu toate acestea aflîndu-se în casa Domnului la una din sărbătorile Lui.

Aceştia au venit la Filip. Acesta a fost pus într-un IMPAS. Putea aduce la Isus nişte greci? Isus nu părea să respingă pe nimeni! Dar el nu era sigur, şi nu ştia ce să facă! Astfel, este consultat Andrei care spune: ”Nici o problemă! Să-i spunem Domnului! ” (Ioan 12:20-22).

APLICAŢIE:
În domeniul aducerii oamenilor la Isus, vedem la Andrei o consecvenţă admirabilă. Părea să fie tot ceea ce el făcea! Ce lecţie pentru noi!

William Temple, ar fi spus că, Biserica este singura organizaţie omenească care există doar pentru beneficiul ne-membrilor ei, evidenţiînd prin aceasta adevărul că misiunea stă la baza existenţei bisericii. (Leon Morris)

Rostul Bisericii nu este de a fi un club pentru oamenii care împărtăşesc idei similare, unde se pot izola de mersul lumii de afară, creîndu-şi micul lor univers comod şi călduţ, (căsuţa Domnului…) ”cuibuşorul lor de nebunii”. Locul de unde poţi critica fără să fi confruntat, lumea de afară, de la tribuna căruia să poţi să tuni poruncile lui D-zeu fără să ai parte de contestarea păcatului.

Andrei a înţeles foarte bine că Biserica este acel grup de oameni dedicaţi proclamării Evangheliei şi aducerii altora la Hristos… Că ea nu este o ”Sală de aşteptare” în călătoria de la leagăn la coşciug a unui creştin. ”Un cimitir al elefanţilor”, ”Un muzeu al figurilor de ceară” Pentru numele lui D-zeu, topiţi-vă!

DESPRE BISERICĂ: Reactia pe care Biserica nu ar trebui să o producă în comunitatea ei este indiferenta. Dumnezeu nu a rînduit Biserica pentru a fi un frigider în care să se păstreze o pietate perisabilă. El a dorit-o să fie un incubator din care să iasă convertiti! A avea o biserică  are rost  doar în  vederea  evanghelizării restului lumii ! IATĂ CUM I-A ÎNTELES ROSTUL SI ANDREI!!

DACĂ ANDREI A ÎNTEMEIAT-O, ATUNCI AR TREBUI SĂ FIE EVANGHELICĂ!!
Este deosebit de fascinant, pe de-o parte să ne gîndim că Andrei este ucenicul lui Isus care a călcat pămîntul Dobrogei noastre. Însă, ştiind că el este cel ce avea bunul obicei de a-i aduce pe oameni la Isus,  de cealaltă parte, este şocant văzînd că nu aceasta este moştenirea Bisericii Române din zilele noastre. Nu este ceea ce o caracterizează şi o preocupă. Fără îndoială că putem numi Creştinismul adus de Andrei  pe pămînturile noastre, EVANGHELIC, adică preocupat de salvarea sufletelor oamenilor, de aducerea lor la Hristos!

Andrei, deşi adesea evocat astăzi, de conducătorii Bisericii Ortodoxe Române, ca fiind întemeietorul Creştinismului românesc nu este totuşi urmat în exemplul lăsat de el. La Andrei nu se poate observa această preocupare excesivă de a lega sufletele oamenilor de o biserică, de o organizaţie religioasă pămîntească. Andrei, este cel ce i-a legat pe oameni, de Isus. Cucerirea de suflete şi aducerea lor la Isus, este ce l-a caracterizat pe Andrei. Biserica Română, trebuie să-i urmeze exemplul şi să devină din nou, evanghelică. În caz contrar să nu mai pretindă că se trage de la el!

Cu privire la Andrei putem spune că nu pare să fie unul dintre cei mai celebri apostoli. Dar lui îi datorează Biserica, aducerea unui Petru – ”cel mai mare serviciu pe care l-a făcut vreodată un om Bisericii” (William Temple). Dar ştia ce avea de făcut şi o făcea necondiţionat. Fără a aştepta o ”confirmare” din partea liderilor, dacă le era pe plac, fără a se consulta cu alţii, etc.

Nu este acestă poveste o poveste care se repetă în istoria Bisericii?

– Cine l-a ”adus” pe Pavel la creştini? Anania din Damasc! Nu este un nume tot atît de popular ca şi Pavel, dar ce-ar fi fost astăzi Biserica fără ca Anania să aibă curajul de a se apropia de Saul din Tarsus, de a-l prezenta comunităţii creştine ca fiind apostolul ales al Neamurilor.

– Cine ştie care este numele acelui călugăr din Erfurt, din ordinul augustinian, care i-a sugerat pentru prima oară lui Luther doctrina ce urma să dea naşterea Reformei: doctrina justificării omului prin credinţă? Iohann Staupitz? Şi să facă ca numele lui Luther să fie pe buzele tuturor pe vremea Renaşterii?

– Sau cum îl cheamă pe acel învăţător de şcoală Duminicală care şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus Evanghelia ucenicului tînăr din acel magazin, care mai tîrziu a devenit unul dintre cei mai mari evaghelişti ai timpului, Dwight L.Moody

Şi aşa mai departe…

Nimeni, dar sigur D-zeu! Care le-a dat şi răsplata, fără îndoială mai mare decît a acelora care şi-au făcut un nume! Nu vă amăgiţi, clădiţi pe lucuri nepieritoare, nu pe fîn paie şi lemn (vezi 1Cor.3:12-15)

Slujirea invizibilă, lipsită de o recunoaştere publică este importantă. Andreii sînt necesari în Biserică! D-zeu poate va ridica unii lideri dar într-un fel toţi sîntem nişte ”Andrei”. Şi ar trebui să fim dispuşi să trudim în locuri obscure, de pe poziţii inferioare, dar care să obţină rezultate  inegalabile. Puţine sînt lucrurile mai importante pentru un creştin, decît slujirea invizibilă bine dusă la îndeplinire!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s