Planul de salvare

Planul de salvare al lui Dumnezeu prezentat in cinci etape din eternitate in eternitate

Hugo Bouter

„Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreuna spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentu cei care sunt chemaţi potrivit planului Său”.

Pentru că pe aceia pe care I-a cunoscut dinainte, I-a şi randuit dinainte să fie asemenea Fiului Său, pentru ca El să fieCel intai născut intre mulţi fraţi.”

„Iar pe cei pe cre I-a randuit dinainte, pe aceştia I-a şi chemat; si pe cei pe care I-a chemat, pe aceştia I-a şi indreptăţit; iar pe cei pe care I-a indreptăţit, pe aceştia I-a şi glorificat. „

Romani 8. 28 – 30

Cuprins:

1.     Siguranţa divină.

2.     Drumul salvării lui Dumnezeu.

3.     Cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu.

4.     Hotărarea mai dinainte a lui Dumnezeu.

5.     Chemarea lui Dumnezeu.

6.     Indreptăţirea.

7.     Glorificarea.

1. Siguranţa divină.

Dar ştim

Planul lui Dumnezeu de salvare cuprinde toate perioadele de timp, el se intinde de fapt din eternitate in eternitate. El este desfăşurat concis in cateva versete din Biblie in Romani 8 (versetele 28-30 ). Acest plan insă nu cuprinde pe toţi oamenii, ci el se referă la o grupă specială de oameni şi anume la cei ” ce iubesc pe Dumnezeu”. Cine sunt aceştia ? Ei sunt poporul Său, copiii lui Dumnezeu, născuţi din El şi prin Duhul Său. Ei savurează promisiunea divină, siguranţa divină:„Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreună spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său”   (Romani 8,28).

Pavel motivează această siguranţă, despre care vorbeşte, aducand ca argument statornicia (soliditatea) planului etern a lui Dumnezeu pentru salvarea celor ce sunt ai Săi, aşa cum se explică in versetele ce urmează in acest capitol (versetele 29,30). Aceste locuri din text, deosebit de importante fac obiectul studiului nostru in continuare.

Intenţia apostolului scriind aceste cuvinte, a fost ca noi să putem invăţa să vedem totul in lumina planului lui Dumnezeu şi să privim, raportand totul la inalţimea gandurilor şi planurilor Lui eterne. Aceasta este motivaţia siguranţei pline de bucurie:„Dar ştim .” Siguranţa noastră se bazează pe faptul că suntem conştienţi de ceea ce este şi face Dumnezeu pentru noi.. Expresia „ştim” apare foarte des in Noul Testament, atat in Epistolele lui Pavel cat şi in cele ale lui Ioan. Expresia indică perspectiva copiilor lui Dumnezeu – prin ungerea de către Cel Sfant – in lucrurile lui Dumnezeu. (” . si ştiţi toate.” 1.Ioan 2,20)

Aici in Romani 8, cuvintele sunt scrise in versetul 28 in contrast cu „noi nu ştim .” din versetul 26. Această siguranţă divină care„Dar ştim .” ne orientează privirea inainte, ne indreaptă atenţia spre planul etern al lui Dumnezeu, in contrast cu sentimentele noastre nesigure in mijlocul unei creaţii care oftează.

Toate lucrurile lucrează spre bine

Ce ştim deci acum? Ceea ce ştim acum este  faptul că toate lucrurile lucrează spre binele acelora care au un loc in aceste planuri eterne şi care au fost chemaţi in mod corespunzător acestora. Căci Dumnezeu este cel ce hotărăşte mersul tuturor lucrurilor. El are toate lucrurile in mana Sa. Nu poate fi nimic care să modifice sau să intervină in schimbarea planurilor Sale. El este deasupra lucrurilor văzute. El foloseşte lucrurile văzute care ne inconjoară şi care probabil ne infricoşează, ca scenă pe care se realizează planurile Sale.

Intenţia Sa eternă se derulează şi totul se desfăşoară pentru ca aceasta să se adeverească. Toate lucrurile trebuie să lucreze spre bine, chiar dacă aparent, totul se desfăşoară greşit. Impreună cu Domnul Isus Hristos, Dumnezeu ne va dărui totul (Romani 8.32). Ele sunt ale noastre, ele ne stau la dispoziţie. Fie că sunt slijitori ai lui Dumnezeu, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale noastre (1Corinteni 3.22).Şi nici unul din aceste lucruri nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 8.39).

Nimic nu poate opri pe Dumnezeu in implinirea planurilor Sale eterne de dragosteşi nimic nu ne poate răpi

Siguranţa dragostei Lui.

In afară de aceasta, noi nu suntem doar obiectele pasive ale dragostei Sale. Nu se spune aici că toate lucrurile lucrează spre binele celor care sunt iubiţi de Dumnezeu (deşi aşa este). Dimpotrivă ceea ce se spune aici este cu mult mai mult : ” Căci ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu”. Deci aici accentul este mai mult pe dragostea noastră faţă de Dumnezeu,in timp ce la sfarşitul capitolului 8 din Romani, este accentuată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. (nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos).

Dacă deci, suntem creştini adevăraţi, toate lucrurile lucrează pentru noi spre bine, pentru că noi avem privilegiul şi favoarea de a ocupa un loc in planurile de dragoste ale lui Dumnezeu.

Această realitate, nu poate fi percepută in niciun fel prin nivelul practic al credinţei noastre. Dar Dumnezeu aşteaptă de la noi o conştienţă crescandă privind locul pe care El ni l-a dăruit şi a relaţiei minunate in care ne-a adus. Dacă avem o inţelegere clară a poziţiei in care Dumnrzeu ne-a ridicat in Domnul Hristos, inimile noastre se vor umple din ce in ce mai mult cu dragoste şi recunoştinţă. Vom corespunde intr-o măsură mai mare relaţiei pe care o avem cu Tatăl nostru şi vom răspunde dragostei Lui.

Şi astfel vom cunoaşte tot mai bine, că Dumnezeu conduce toate lucrurile intr-un astfel de mod ca acestea să lucreze spre bine.

Toate lucrurile sunt subordonate planului Său divin de salvare , care a inceput cu alegerea Sa şi se termină cu Gloria Sa. Aceasta va intări credinţa noastră, va face să crească increderea noastră şi va inviora nădejdea noastră.

2.  DRUMUL SALVĂRII

Pe aceia pe care ii iubeşte Dumnezeu.

Cand eram păcătoşi, aveam nevoie de o schimbare fundamentală in relaţia noastră cu Dumnezeu. Biblia numeşte aceasta naştere din nou ( Ioan 3 ). Noi a trebuit să fim transformaţi din cei ce urăsc pe Dumnezeu in cei ce iubesc pe Dumnezeu şi să fim aduşi intr-o nouă relaţie cu El. De cand suntem mantuiţi, suntem in relaţia cu Dumnezeu, copii şi fii ai lui Dumnezeu şi in acelaş timp fraţi ai Domnului Isus.

Expresia ” cei care iubesc pe Dumnezeu”, caracterizează noua relaţie pe care cei credincioşi o au cu Dumnezeul şi Tatăl lor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ei au primit o natură nouă, natura dumnezeiască, care iese in relief prin dragoste.

Atat poziţia noastră inaintea lui Dumnezeu, cat şi relaţia noastră cu El, trebuiau să fie transformate radical. Cand această transformare a avut loc, cand deci ne numim copii ai Dumnezeului cel Viu, ne putem intreba plini de uimire : Ce intenţionează Dumnezeu cu toţi aceştia?  Care sunt planurile lui Dumnezeu cu cei pe care i-a adus in această nouă relaţie cu El şi cu Fiul Său iubit?

Am putea oare să acceptăm ideea că am fost aduşi la Dumnezeu printr-o intamplare? Nu ! Dumnezeu, urmăreşte dela inceput un ţel cu privire la aceia pe care ii iubeşte. Există un plan absolut sigur, pe care Dumnezeu il are in vedere, pentru că El ne-a iubit intai.

Intenţia lui Dumnezeu

Romani 8 ne transmite acest plan a lui Dumnezeu. Creştinii pot vedea totul din perspectiva eternităţii. Ei sunt pe drumul spre glorie şi tot ceea ce intampină ei pe acest drum, lucrează spre binele lor. Aceasta contribuie la atingerea ţelului. In lumina intenţiei eterne a lui Dumnezeu totul arată altfel. Intreaga greutate este aşezată pe planul divin de salvare. Cand Apostolul vorbeşte despre:„acei ce iubesc pe Dumnezeu”, se grăbeşte să adauge:„acei ce sunt chemaţi potrivit planului Său”. Aceste douăelemente aparţin unul altuia. Dacă noi iubim pe Dumnezeu şi ii putem spune „Ava, Tată”, aceasta nu este realizarea noastră, ci lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta are a face cu intenţia Lui şi cu chemarea Lui. Este o iniţiativă eternă a lui Dumnezeu. Pentru a implinii planul Său de salvare, El avea nevoie nu doar de decizia Sa proprie, ci şi de chemarea Sa proprie.

Acum deci, care este de fapt drumul providenţial al salvării? Care sunt treptele  acestui plan divin? Romani 8 ne arată următoarele cinci trepte:

1. Preştiinţa lui Dumnezeu.

2. Hotărarea dinainte a lui Dumnezeu.

3. Chemarea lui Dumnezeu.

4. Indreptăţirea

5. Gloria.

Se incepe cu alegerea divină a lui Dumnezeu şi se termină cu gloria eternă. Dumnezeu i-a ales pe ai Săi inainte de timpurile eterne şi prin chemarea Sa şi prin indreptăţirea care era necesară, El ii aduce in glorie, unde le acordă plinătate de bucurii.

3.PREŞTIINŢA LUI DUMNEZEU

Plăcerea Lui erau copiii oamenilor

Aceste versete din Romani 8 ne permit o o privire in planurile lui Dumnezeu, deşi in Epistola către Romani, tema principală nu o reprezintă aceste planuri. Ceea ce iese in relief in Epistola către Romani este răspunderea omului (trăind intai in păcat, apoi trăind pentru Dumnezeu in Isus Hristos). Pare insă, ca şi cum Apostolul Pavel ar ridica aici un voal, pentru a ne permite o privire in ceea ce este din partea lui Dumnezeu. Aici ne sunt prezentate planurile eterne, pe care Dumnezeu le-a stabilit independent de poziţia omului şi neţinand seama de responsabilitatea omenească.

Ceva mai tarziu, găsim in Noul Testament – in Epistola către Efeseni – o prezentare detaliată a acestor planuri eterne pe care Dumnezeu le-a desfăşurat in şi prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos.

Preştiinţa este prima parte din ţelul lui Dumnezeu. Preştiinţa lui Dumnezeu este un aspect al atotştiinţei Sale. Omul trebuie să-şi insuşească ceea ce ştie şi el face aceasta cu ajutorul informaţiilor pe care le primeşte. Suntem in posesia cunoştinţelor noastre, abea după ce ne-am informat la alţii, prin masmedia, sau alte medii de informare. Dumnezeu insă, ştie totul deja dinainte, inainte de a avea loc evenimentul, chiar inainte de a exista oamenii. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este limitată in funcţie de timp – ea depăşeşte timpul – la fel cum Dumnezeu insuşi este deasupra timpului. El ştie dinainte ce urmează să se intample ( cum urmează să se desfăşoare evenimentele). El anunţă sfarşitul de la inceput. ” … din timpuri străvechi, cele nefăcute incă …” (Isaia 46.10)

Ales in Hristos

Preştiinţa lui Dumnezeu are şi un caracter activ. Ea nu constă numai in cunoaşterea a ceea ce se va desfăşura (ce va fi), ci şi in ceea ce stabileşte El şi se va desfăşura (va avea loc). Această preştiinţă lasă urmele ei in cursul evenimentelor. Ea este in legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte pe ai Săi şi i-a ales mai dinainte pentru ai face plăcuţi in Cel Preaiubit

Suntem aleşi dinaintea oricărui timp,
După buna plăcere a lui Dumnezeu,
Puşi in numărul Tău, Cel Preaiubit.
Duhul Tău locuieşte in noi toţi.
Noi vom moşteni cu Tine Doamne,
la plinirea timpului,
Spre lauda gloriei Tale.

De aceea Scriptura ne arată că preştiinţa lui Dumnezeu este in legătură cu insuşi Salvatorul. Ea este in legătură stransă cu persoana şi lucrarea Domnului nostru Isus Hristos. El a fost dat conform planului hotărat al lui Dumnezeu şi după preştiinţa lui Dumnezeu. El a fost de fapt cunoscut, inainte de intemeierea lumii, ca Miel al lui Dumnezeu (Fapte 2,23 ; 1 Petru 1,20).

Preştiinţa este aici in Romani 8, in legătură cu hotărarea mai dinainte a sfinţilor” Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi randuit dinainte „.

Hotărarea mai dinainte merge ceva mai departe decat alegerea mai dinainte, după cum vom vedea la studiul acestor două expresii in Efeseni 1,4,5.

4. HOTĂRAREA MAI DINAINTE

Oameni peste care se odihneşte harul lui Dumnezeu

In Efeseni 1 găsim alegerea mai dinainte in versetul 4 şi hotărarea mai dinainte in versetul 5. Cand Dumnezeu ne-a ales mai dinainte de intemeierea lumii, El a avut in gand să ne aşeze in poziţia de „sfinţi şi fără pată inaintea Sa”. Noi aveam nevoie de o natură nouă care să fie in concordanţă cu Fiinţa Sa, atat cu Sfinţenia Sa, cat şi cu Dragostea Sa. Căci Dumnezeu este Lumină şi El este Dragoste.

Acest privilegiu ne-a fost acordat in naşterea din nou. Apoi ceea ce urmează este că avem mai dinainte hotărată „infierea prin Isus Hristos pentru Sine Insuşi, după buna plăcere a Voiei Sale. Aceasta explică clar faptul că hotărarea mai dinainte este insoţită de binecuvantarea respectivă. In vreme ce alegerea mai dinainte este in legătură cu infierea, hotărarea mai dinainte are de-a face cu obţinereafiliaţiei. Creştinii nu sunt numai copii ai lui Dumnezeu ci şi Fii ai lui Dumnezeu. Cat timp am fost in carne (trup), noi nu am putut fi recunoscuţi ca fii ai Săi. A fi copil al lui Dumnezeu este, am putea spune o condiţie de bază pentru a putea apărea in prezenţa Lui. Pe deasupra Dumnezeu ne-a dăruit poziţia de fii, prin binecuvantarea deosebită a infierii.

 

Suntem acum părtaşi Fiului lui Dumnezeu, care a devenit Om, pentru a ne mantui şi a ne duce la Dumnezeu. Prin Domnul Isus Hristos suntem inaintea lui Dumnezeu fii pentru El, fii de care Dumnezeu are plăcere.

Aceasta este clar in legătură cu ce am citit in Romani 8: Dumnezeu ne-a hotărat dinainte” să fim asemeni chipului Fiului Său, intre care El este intaiul născut intre mulţi fraţi” (versetul 29).

Aceşti fraţi poartă chipul Său şi reflectă gloria Sa. Această binecuvantare deosebită ne putea fi acordată numai ca rezultat al hotărarii mai dinainte, emisă in mod providenţial, urmare a unei decizii ce putea fi emisă  spre binecuvantare, chiar inainte de intemeierea lumii.

Pe de altă parte vasele maniei şi-au pregătit singure in timpul vieţii lor distrugerea (Romani 9.22).

Chemarea la gloria lui Dumnezeu

Inţelegem că această hotărare mai dinainte a fost necesară şi pentru faptul că locul omului firesc este pe pămant.”Cerurile sunt cerurile Domnului, dar pămantul L-a dat fiilor oamenilor.” Psalmul 116,16.

Acum insă un Om a fost mutat in cer, in gloria lui Dumnezeu pentrucă El L-a glorificat pe Dumnezeu pe pămant (Ioan 13.31,32; 17.4,5; Faptele Apostolilor 7.25,26). Dar acest Om, Omul Isus Hristos, nu este singur acolo, El are fraţi, El are comoştenitori. El este unit cu o mulţime de fii şi in mijlocul lor el este Intaiul născut. Aceasta inseamnă că El are intre ei primul loc, El este unit cu ei, dar strălucind cu totul  in faţa lor.

Aceasta este intenţia lui Dumnezeu. El ne acordă binecuvantarea infierii. El doreşte să ne facă asemenea chipului Fiului Său iubit şi să ne mute cu El in aceeaşi glorie cerească.

Dumnezeu ne-a adus in această poziţie cu totul nouă, care depăşeşte cu mult binecuvantările lui Adam din grădina Eden. De acum avem favoarea să ne adresăm lui Dumnezeu cu „Ava,Tată „(Romani 8,15;Galateni 4,6). Această relaţie cu Tatăl este o roadă a lucrării de răscumpărare a Fiului, Cel care inviat, ne numeşte fraţii Săi (Psalmul 22.22;Ioan 20.17). Noi vom fi totuşi desăvarşit asemănători Chipului Fiului lui Dumnezeu, abia atunci cand El va apare ca Mantuitor al nostru, pentru a transforma trupul nostru smerit in aceeaşi formă a trupului Său de glorie (Filipeni 3.20,21). De aceea filiaţia noastră este in prezent incă obiectul unei speranţe vii. Aşteptăm plini de dor desăvarşirea filiaţiei noastre, mantuirea trupului nostru (Romani 8.23).

Aşadar ultimul ţel al hotărarii mai dinainte cu privire la noi este gloria viitoare, deşi Domnul Hristos a intrat deja acolo şi noi suntem mutaţi deja in El acolo. Totuşi gloria este ultimul pas in planul de salvare, aşa cum ni se arată in Romani 8. Acest gand este confirmat in Efeseni 1, unde hotărarea mai dinainte esre amintită nu numai ca fundament al infierii noastre, ci şi ca fundament al gloriei viitoare, pe care noi o vom moştenii. Noi suntem atat fii, cat şi moştenitori. In Domnul Hristos, noi am dobandit ” o moştenire”, noi cei care suntem hotăraţi mai dinainte după decizia Aceluia care face toul după sfatul Voiei Sale (Efeseni 1.1). Ce poziţie avem ca rezultat al acestei hotărari divine emisă mai dinainte!

In gloria cerească vom fi inconjuraţi de Tatăl şi Fiul pentru eternitate ca fii ai Tatălui şi ca fraţi ai Domnului Isus.

In afară de aceasta vom fi de faţă la apariţia văzută a gloriei lui Dumnezeu, cand Domnul Hristos va păşi in domnia Lui de o mie de ani ca Domn peste toate lucrurile.

5.CHEMAREA LUI DUMNEZEU

Chemarea in lumina Lui minunată

Ajungem acum la mijloacele şi căile pentru intrarea in aceste binecuvantări, la schimbul ce trebuia să fie realizat acum, pentruca noi să fim capabili să intrăm in aceste privilegii.

Pentruca noi să fim inălţaţi in poziţia de fii şi moştenitori, a trebuit să se desfăşoare multe evenimente. Intenţia lui Dumnezeu era să ne binecuvinteze, dar starea noastră căzută Il impiedica să facă aceasta. Noi ajunsesem pe căi rătăcite, eram departe de Dumnezeu. Eram fără Hristos in lume, nu aveam nici o speranţă şi eram fără Dumnezeu in lume (Efeseni 2.12). Noi eram toţi ca nişte oi care ajunseseră departe de cale şi Dumnezeu a trebuit să ne cheme inapoi. Dumnezeu a trebuit să ne cheme la El, căci El voia să implinească planul Său. A trebuit ca noi să fim aduşi la Dumnezeu (1 Petru 3.18). acesta este nucleul chemării. Dumnezeu ne-a chemat din intuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2.9). El ne-a chemat din intunericul spiritual şi moral in care umblam din fire, pentru a ne duce in prezenţa luminii Sale.

Tatăl care ne-a invrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor in lumină, care ne-a eliberat din stăpanirea intunericului … ( Coloseni 1.12,13 ). Această chemare este şi dăruitoare de viaţă. Nu numai că am fost chemaţi din intuneric in lumuina Sa minunată, ci şi de la moarte la viaţă. Aşa cum Lazăr a fost chemat din mormant, noi am fost treziţi din somnul morţii spirituale in care ne aflam. Minunea chemării constă in faptul că cei morţi aud glasul Fiului lui Dumnezeu şi sunt aduşi la viaţă ( Ioan 5.24,25 ). Partea la care suntem chemaţi este viaţa eternă ( 1Timotei 6.12 ).

In Biblie putem găsi mai multe despre aceste lucruri. Inainte eram sclavi ai păcatului, dar acum am fost chemaţi la libertatea creştină ( Galateni5.13 ). Eram nemantuiţi ( 2 Timotei 3.2 ), acum insă, suntem numiţi sfinţi ( Romani 1.7 ; 1 Corinteni 1.2 ).

Trăiam in necurăţie, dar Dumnezeu ne-a chemat in sfinţenie ( 1 Tesalonicieni 4.7 ). Noi trăiam in vrăjmăşie cu  Dumnezeu şi cu oamenii, dar acum am fost chemaţi la pacea lui Hristos intr-un trup  ( Coloseni 1-9). Nu aveam nici o părtăşie cu Hristos, dar am fost chemaţi la părtăşia cu Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos Domnul nostru. ( 1 Corinteni1.9 ). Nu puteam ajunge la gloria lui Dumnezeu ( Romani 3.23 ), acum insă Dumnezeu, ne cheamă in propria Sa Impărăţie şi propria Sa Glorie (1Tesalonicieni 2.12 ). Dumnezeu este Dumnezeul oricărui har, care ne-a chemat la gloria Sa eternă in Hristos Isus ( 1 Petru 5.10 ).

In general spus, aspectul pozitiv al chemării este cel mai important: Aşadar nu starea din care am fost chemaţi, ci binecuvantarea la care suntem chemaţi. Următoarele locuri din Scriptură ne arată acest lucru. Suntem chemaţi să primim promisiunea Duhului (Faptele Apostolilor 2.39), să caştigăm premiul alergării (Filipeni 3.14), să obţinem gloria Domnului nostru Isus Hristos (2 Tesalonicieni 2.14), să primim moştenirea eternă (Evrei 9.15), să moştenim binecuvantări (1 Petru 3.9). Chemarea lui Dumnezeu ne invredniceşte să primim binecuvantările pe care El le-a pregătit pentru noi inainte de timpurile eterne. Chemarea are loc intr-un anume punct al timpului, in timp ce preştiinţa lui Dumnezeu este eternă. Scopul chemării este de a implini intenţia Sa eternă. „… după planul veacurilor pe care L-a făcut in Hristos Isus, Domnul nostru …” (Efeseni 3.11).”El ne-a mantuit şi ne-a chemat cu o chemare sfantă nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan şi harului care ne-a fost dat in Hristos Isus mai inainte de timpurile veacurilor, …” (2 Timotei 1.9). Romani 8 ne spune de asemenea că suntem chemaţi după intenţia Sa. Aşadar chemarea noastră este necesară pentru a indeplini hotărarea mai dinainte a lui Dumnezeu. (Romani 8.28,30). Ea este o parte de legătură indispensabilă intre intenţia eternă a lui Dumnezeu şi gloria eternă la care El ne-a hotărat mai dinainte. Nimeni nu este indreptăţit la binecuvantările cereşti pe care Dumnezeu le-a dăruit in Domnul Isus Hristos, dacă nu este chemat de Dumnezeu să le moştenească.

CHEMAŢI LA BINECUVANTĂRI CEREŞTI

Această chemare este o necesitate independentă de căderea omului căci ea include moştenirea binecuvantărilor cereşti, care depăşeşte cu mult binecuvantările pe care le-a avut Adam in grădina Eden. Este chemarea lui Dumnezeu „sus”, chemarea cerească (Filipeni 3.14; Evrei 3.1). Adam era nevinovat şi el a avut paradisul pe pămant dar el nu a fost chemat să intre in prezenţa lui Dumnezeu in cer. Chemarea lui a fost in legătură cu pămantul, el nu a fost făcut potrivit pentru cer. Primul om nu a purtat caracteristicile noii creaţii, dreptatea şi sfinţenia adevărată, care duc la o separare completă de tot ceea ce conduce la rău (Efeseni 4.24). Adam a fost o creatură, care purta chipul lui Dumnezeu, dar el nu a fugit de stricăciunea care vine in lume prin pofte. El nu a fost creştin, nu a fost un părtaş al naturii dumnezeieşti, care refuză răul şi il respinge (2 Petru 1.4). Deşi el  a purtat aici pe pămant chipul lui Dumnezeu, nu a fost capabil să intre in gloria cerească şi să fie in cer in acelaşi chip al Fiului lui Dumnezeu. Acest lucru este in exclusivitate roada unei „aşa de mari mantuiri” (Evrei 2.3). Ea ne-a adus mai multă binecuvantare decat aceea pe care Adam a pierdut-o atunci cand a căzut. De aceea această chemare şi este in legătură cu puterea salvatoare şi innoitoare care era necesară pentru a ne face potriviţi acestei poziţii cereşti. Chemarea nu este fără alegere, ea este vie şi plină de putere. Glasul lui Dumnezeu este dătător de viaţă şi aduce starea de nou născut. Noul Testament vorbeşte aproape totdeauna in acest fel şi in acest mod despre chemare şi aceasta cuprinde atat chemarea prin Evanghelie cat şi acţiunea lui Dumnezeu in inimile noastre, prin care noi ascultăm chemarea lui Dumnezeu şi credem Cuvantul Său. Aceste două elemente aparţin unul altuia. Chemarea noastră este chemarea lui Dumnezeu care rezultă din hotărarea Sa plină de har pe care a avut-o mai dinainte.(Romani 8.28-30; 2 Tesalonicieni 3.13,14; 2 Timotei 1.9; 2 Petru 1.9).

O excepţie cunoscută de la această regulă este pilda sărbătorii de nuntă din Matei 22, unde este accentuat caracterul exterior al chemării. Chemarea nu este acolo in legătură cu o hotărare mai dinainte, ci acolo este mai mult in contradicţie cu ea.(„căci mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi”).

Aşadar inainte de orice, chemarea lui Dumnezeu este lucrarea sa proprie. Dumnezeu este cel care ne cheamă, aceasta este amintit de circa 15 ori in Noul Testament. Este chemarea Sa (Efeseni 1.18). Dar glasul său ajunge la noi prin Fiul Său. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Cuvantul, care era la Dumnezeu (Ioan 1.1).

Acesta este un al doilea aspect al chemării. Este chemarea lui Dumnezeu in Hristos Isus.(Filipeni 3.14). Noi suntem chemaţi in Domnul şi in Harul lui Hristos (1 Corinteni 7.22; Galateni 1.6). Hristos venise să chenme păcătoşi la pocăinţă (Luca 5.32).

Un al treilea aspect al chemării este mijlocul prin care Dumnezeu face să ii fie auzit glasul. Dumnezeu ne cheamă prin Evanghelie (2 Tesaloniceni 2.14), care este predicată avand ca temelie lucrarea desăvarşită a Fiului Său.

6. INDREPTĂŢIREA

Cum poate fi un om drept in faţa lui Dumnezeu ?

Următorul pas care ne pregăteşte pentru glorie este indreptăţirea. Omul păcătos trebuia să fie declarat fără nici o vină fiind considerat drept. El trebuia să fie făcut drept, pentru a fi potrivit pentru gloria pe care Dumnezeu a pregătit-o aleşilor Săi. Căci nu ii este permis nici unui om nedrept să intre in gloria lui Dumneze, in lumina pură a prezenţei Sale. Privind indreptăţirea, este valabil acelaş principiu, pe care l-am văzut in legătură cu chemarea : ea este parte necesară intre intenţia eternă a lui Dumnezeu şi gloria viitoare a lui Dumnezeu, in care se implineşte această intenţie. Domnul nostru nu a venit să cheme la pocăinţă ” drepţii ” (aceasta inseamnă oameni care se consideră pe sine drepţi), ci pe păcătoşi ( Luca 5,32). Dar aceşti păcătoşi care s-au pocăit, nu pot rămane păcătoşi, de indată ce ei au auzit chemarea lui Dumnezeu. Ei trebuie făcuţi drepţi. Indreptăţirea este privită in Romani sub trei puncte de vedere diferite:

1.    In primul rand indreptăţirea inseamnă, că păcătoşi vinovaţi sunt declaraţi liberi de păcatele lor prin sangele ispăşitor al Domnului Hristos. Aceasta este o lucrare a Harului  lui Dumnezeu şi noi o primim ca dar al Său. Indreptăţirea nu se realizează prin propriile noastre lucrări, sau prin lucrările legii, ci prin credinţa in Domnul Isus Hristos. Noi suntem indreptăţiţi prin Harul lui Dumnezeu, prin salvarea care este in Hristos Isus.(Romani 3,20 – 4,8).

2.    In al doilea rand, indreptăţirea are mai inainte chiar o latură pozitivă, pentrucă Domnul Hristos a inviat din morţi.  El a fost dat din cauza nelegiuirilor noastre şi a fost inviat pentru indreptăţirea noastră (Romani 4,25 ). Invierea lui dovedeşte că Dumnezeu a primit lucrarea Lui şi a găsit satsfacţie (mulţumire) deplină in ea. Noi ne punem increderea aşadar nu numai in valoarea morţii Domnului Hristos, ci şi in puterea invierii Lui. Obiectul credinţei noastre este pe de o parte acel Unul care a murit datorită păcatului, o dată pentru totdeauna, iar pe de altă parte este Dumnezeu care L-a inviat din morţi şi L-a glorificat la dreapta Sa. Ca rezultat al acestui fapt, avem pace cu Dumnezeu, avem acces la acest Har, in care suntem şi ne odihnim in nădejdea Gloriei lui Dumnezeu (Romani 4,24 – 5,2).

3.    In al treilea rand, indreptăţirea este o ” indreptăţire a vieţii „, bazată pe unirea cu Hristosul inviat. El este capul unei generaţii noi de oameni şi noi am fost făcuţi prin ascultarea Sa drepţi – aşa cum prin neascultarea unui om am devenit păcătoşi (Romani 5, 18,19).

Indreptăţirea vieţii

Acest ultim punct este foarte important. Dumnezeu ne declară drepţi nu numai pentru că păcatele noastre sunt şterse, ci şi penru că in Hristos noi suntem o nouă craţie. Dumnezeu nu ne vede mai departe ca fiind copii ai lui Adam, ca oameni fireşti şi păcătoşi căzuţi. El ne priveşte ca pe acei ce sunt legaţi cu unAltul şi anume cu Domnul cel inviat Capul unei noi generaţii. Noi am murit cu Hristos şi aceasta consituie sfarşitul legăturii noastre cu intaiul Adam. Acum suntem in Hristos: In Cel inviat noi avem o poziţie complet nouă şi o viaţă complet nouă. De aceea indreptăţirea are de a face nu numai cu faptele noastre rele, cu păcatele noastre ( şi aceasta se vede prin faptul că ele nu ne mai apasă), ci şi cu viaţa noastră, corespunzătoare naturii din care izvorăşte. De aceea Romani 6,7 ne spune, că noi am fost declaraţi liberi faţă de păcat. Faptul că expresia „păcat” este la singular, arată că este vorba de natura păcătoasă, acea putere rea, care este aducătoare de fapte păcătoase sau păcate.

Noi am murit cu Hristos şi astfel suntem morţi faţă de păcat. Dumnezeu ne priveşte ca trăind pentru El, in Hristos Isus Domnul nostru. In Domnul Cel inviat avem o poziţie nouă in faţa lui Dumnezeu şi de asemenea o viaţă nouă şi amandouă sunt caracterizate printr-o dreptate desăvarşită. Din acest motiv, pentru că suntem in Hristos, pentru că uniţi cu El care este Capul unei noi generaţii, nu mai există nici o osandire impotriva noastră.   ” Acum dar nu mai este nici o osandire pentru cei care sunt in Hristos. Cine este cel care ar condamna ? Dacă Dumnezeu insuşi este Cel ce ne indreptăţeşte, cine ar putea apoi să emită o acuzaţie impotriva noastră ?” (Romani 8,1, 33,34)

Indreptăţirea se bazează pe moartea şi invierea lui Hristos. Noi nu suntem indreptăţiţi prin viaţa desăvarşită pe acest pămant a  Domnului Isus Hristos, sau prin ascultarea Sa desăvarşită faţă de lege. Ci noi am fost indreptăţiţi, pentru că am fost făcuţi una cu Acela care a murit şi apoi a inviat. Hristos ne-a răscumpărat prin moartea Sa de blestemul legii, devenind blestem pentru noi (Galateni 3,13). Moartea lui Hristos a constituit sfarşitul vieţii noastre carnale şi invierea Lui ne-a conferit un loc nou şi o viaţă nouă. Cu viaţa noastră de inviere posedăm acum o indreptăţire a invierii, cum s-ar putea numi, care se bazează pe propria inviere a lui Hristos şi pe propria Sa Glorie.

Dumnezeu a lucrat in dreptate in favoarea Fiului Său, inviindu-L din morţi şi inălţandu-L la dreapta Sa. Dumnezeu nu Il putea lăsa printre cei morţi, după ce a implinit lucrarea de mantuire, glorificand in mod desăvarşit pe Tatăl şi Dumnezeul  Său. Dumnezeu L-a inviat şi L-a incununat cu Glorie şi Onoare. Acesta a fost un act de dreptate al lui Dumnezeu. Glorificarea Domnului Hristos in cer este răspunsul drept la lucrarea pe care Domnul Isus a făcut-o aici pe pămant. (Ioan 13,31,32; 16,10; 17,4,5)

Noi impărţim locul şi poziţia pe care Domnul Isus Hristos le-a primit de la Dumnezeu ca rezultat al favorii pe care i-a acordat-o in urma lucrării Lui. Aceasta este esenţa indreptăţirii noastre. Noi suntem uniţi cu El in invierea şi glorificarea Sa. Dumnezeu ne-a acordat acelaş loc pe care Domnul Hristos l-a dobandit pe drept. Dumnezeu ne vede una cu El, Dumnezeu ne vede una in El. Domnul Hristos este Capul nostru şi Reprezentantul nostru. Locul Lui e locul nostru şi viaţa Lui e viaţa noastră. Aşa cum exprimă apostolul Pavel: „Din El,( aceasta inseamnă din Dumnezeu) voi sunteţi insă in Hristos Isus care a devenit pentru noi … indreptăţire … „(1 Corinteni 1,30)

„Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu in El.” (2 Corinteni 5,21)

7.GLORIFICAREA

„Pe aceştia i-a şi glorificat.”

Aceasta ne arată cum indreptăţirea este in legătură cu glorificarea. Indreptăţirea ne dă, pe măsura dreptăţii, un loc in gloria lui Dumnezeu. Indreptăţirea ne autorizează pentru gloria cerească, pentru care noi in mod natural nu eram absolut de loc potriviţi. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de Gloria lui Dumnezeu (Romani 3,23). De aceea nu este de mirare că Epistola către Romani, accentuiază atat de puternic contrastul cu poziţia noastră actuală. Inainte eram excluşi de la Gloria lui Dumnezeu, ea era pentru noi de neatins.”Dar acum pentru că am fost indreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu … şi ne lăudăm in speranţa gloriei Lui” (Romani 5,12). Romani 8 formulează aceasta chiar la forma timpului trecut: ” … … pe aceea pe care El i-a indreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat ” (vers. 30).

Glorificarea nu este numai o speranţă, ea este ceva ce posedăm deja in Hristos. Domnul Hristos cel glorificat este arvuna glorificării noastre proprii. Dumnezeu ne vede in El şi in El, El ne-a dat gloria pe care El, Omul Isus Hristos a obţinut-o pentru noi.

Să mergem la Romani 9, unde suntem numiţi „vase ale indurării” lui Dumnezeu, pe care El le-a pregătit mai dinainte spre glorie (vers.23). Aici este consemnată o linie in trecut, arătand spre intenţia eternă a lui Dumnezeu. Era intenţia Lui să ne facă una cu Fiul Său şi să ne aducă in glorie. Era dorinţa Lui să ne introducă in cer in prezenţa Lui. Scopul acestei intenţii eterne este atribuirea gloriei cereşti pentru totdeauna celor ce fac obiectul Harului Său. Planul Său este să ne transforme in oameni care să poarte in Glorie chipul Fiului Său. Şi pentru aceasta El ne-a pregătit inainte de intemeierea lumii (Romani 9,23).

Privind felul cum decurge acest plan, cunoaştem două aspecte; un aspect exterior şi un aspect interior. Intenţia lui Dumnezeu va fi implinită in Gloria exterioară, Glorie cu care El va umple creaţia Sa. Gloria Numelui lui Dumnezeu va fi văzută de intreg pămantul, cand Domnul Hristos, ca ultimul Adam, va ocupa poziţia Sa de domnie pentru o mie de ani (Psalmul 8). Atunci creaţia va fi eliberată de robia stricăciunii spre libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Şi noi inşine vom primi eliberarea trupurilor noastre şi vom fi de asemenea glorificaţi (Romani 8, 21-23). Cei mantuiţi vor fi descopriţi cu Domnul Hristos in glorie, după ce mai intai ei vor fi ridicaţi in glorie şi trupul smereniei lor va fi transformat in aceiaşi formă cu trupul Gloriei Lui (Filipeni3,21 ; Coloseni 3,4).

Gloria Lui va fi apoi văzută şi admirată in ei. (2Tesalonicieni1.10). Aşa cum primul Adam  nu a fost singur, ci impreună cu Eva, guvernand peste prima creaţie, tot aşa Cel de al doilea Adam va avea mireasa Sa, Adunarea glorificată şi va domni cu ea in viitor pe pămant.

Tu ai pus măreţia Ta mai presus de ceruri.

In ultima carte a Bibliei, gloria Adunării ca mireasă, soţia mielului este numită „Gloria lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21,11-23). Aceasta este revelaţiei Gloriei lui Dumnezeu din afară in creaţie. Adunarea este sediul ceresc, centrul ceresc al acestei Glorii, căci o iluminează Gloria lui Dumnezeu şi Mielul este Luminătorul ei, Lumina ei (Apocalipsa 21,23 ; 22,5). Este Ierusalimul cel de sus, in timp ce Ierusalimul cel de acum, va fi după restaurarea sa centrul acestei glorii pe pămant. Această glorie a noului Ierusalim va fi realizată de creaţie. Găsim acest aspect al glorificării noastre şi in Evanghelia după Ioan, unde Fiul insuşi spune in rugăciunea Sa către Tatăl: „Şi Eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o Tu … ca să cunoască lumea că Tu m-ai trimis … ” (Ioan 17,22,23). Aceasta este o glorie revelată in exterior, prin care ii este ingăduit lumii să il recunoască.

Acestuia ii urmează nemijlocit aspectul interior al glorificării noastre – această parte a gloriei care este ascunsă de lume şi care nu poate fi văzută decat de copiii lui Dumnezeu, respectiv de aceea care sunt „oameni din casa lui Dumnezeu”. In Ioan17.24citim: „Tată, doresc, ca aceia pe care mi i-ai dat Tu să fiei şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea, pe care mi-ai dat-o Tu, pentru că m-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii.” Aceasta este gloria casei Tatălui, unde Domnul Hristos ne-a pregătit un loc după intrarea Sa la Tatăl. In casa Tatălui vom vedea şi vom admira gloria Domnului Hristos. Este adevărat că El savurează acolo o parte deosebită a gloriei, căci El este Intaiul născut intr mulţi fraţi. Noi vom fi asemenea Lui in descoperirea văzută a gloriei Sale cand El apare in glorie (Coloseni3,4). Acesta nu este numai aspectul interior al gloriei Sale. In casa Tatălui Său noi vom vedea şi vom admira gloria Lui unică.

Există aşadar o glorie a copiilor lui Dumnezeu care va putea fi văzută de creaţie şi această libertate a gloriei copiilor lui Dumnezeu va fi chiar să fie impărţită creaţiei (Romani 8,21). Există insă şi o altă altă glorie, care rămane ascunsă lumii, ea se limitează la copiii lui Dumnezeu. In domeniul exterior al gloriei vom fi ca Domnul Hristos (1Ioan 3,2).  Domeniul interior al gloriei este casa Tatălui, unde Fiul are un loc unic, căci acesta este locul Său din eternitate. Noi vom fi aduşi in această sferă intimă a gloriei, căci suntem acei mulţi fii, pe care Dumnezeu să-i aducă la glorie. Şi Fiul insuşi ne-a pregătit un loc in casa Tatălui unde sunt multe locaşuri. Şi noi vom fi aduşi acolo pentru a vedea pe Fiul şi pentru a admira gloria lui unică! Vom fi aduşi acolo pentru ca Tatăl să poată privi cu plăcere la noi, pentru că purtăm chipul asemănător Fiului Său şi reflectăm gloria Fiului Său!

Editura Ernst Paulus, Haltweg 23 D – 67434 Neustadt / W

Titlul original: ” Devine Design ” ( Gods plan of Salvation, presented in five steps from eternity to eternity). Apărută la : Chapter Two, GB – London ( Prima ediţie 1999 )

(Traducere din limba germană – Ion Petru – Bucureşti 2002)

http://tineriibethelmtl.wordpress.com/

http://biblecentre.org/language/romanian/hb_devine_design.htm

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s