Cum se „face“ un lider?

Astăzi textul de la școala duminicală a fost despre căderea Ierihonului. Întotdeauna caut să rămân la predică în aria subiectului de la școala duminicală și mă gândisem să predic despre „Partea noastră în biruințele lui Dumnezeu“. Dumnezeu mi-a schimbat însă gândul și am ajuns să vorbesc depre „rețeta“ după care se face un lider în lucrarea/lupta Domnului.

Iosua este unul dintre foarte puținele personaje despre care ni se spune foarte mult de bine și foarte puțin de rău. El este exemplul/tipul de lider ideal, modelat după misiunea lui Mesia (vezi cartea Evrei). Finalul vieții ni-l prezintă ca omul stabil în mulțimea schimbăcioasă, stâlpul unei generații nehotarâte, ancora unei corăbii amenințate de valurile furtunilor.  Binecuvântarea și blestemul nostru este că Dumnezeu ne-a dat libertatea să alegem. Suntem revoltători de … liberi. De cele mai multe ori însă, ne folosim această libertate ca să alegem ce este rău. Asta le spune Iosua celor din generația de atunci (și ne-o spune și nouă).

„Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi -I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.  Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24:14-15).

„Puteți să vă întoarceți la idolatria pre-avraamică sau la robia mai modernă a egiptenilor“, le spune Iosua. Eu … Și rostește motoul vieții lui de statornicie, slujire și conducere.

Doamne, ce mare nevoie avem astăzi de lideri de talia lui Iosua! Cum să o „facem însă“? Cum să contribuim la apariția lor?

I. Mai întâi avem nevoie de părinți ca ai lui Iosua. Totul începe cu educația primită acasă. În plină robie egipteană, după 400 de ani de robie … când unii ajunseseră să se îndoiască de sfârșitul ei, părinții acestui copil aleg să-l numească „Hoșea“, adică „libertate“ (Num. 13:8). Cum trebuie să fi sunat acest nume în urechile vecinilor lui Iosua? Cum trebuie să fi sunat numele în urechile acestui copil când s-a făcut mare? Ce pecete au pus părinții acestui copil împreună cu numele atât de bogat în semnificații?

Psalmistul ne spune că părinții sunt „arcașii“ care-și umplu tolba cu săgeți“. O imagine vorbește cât o mie de cuvinte! Părinții sunt arcașii care pun săgețile în arc și le trimit … încotro vor ei. Părinții determină direcța pe care o vor urma copiii lor. „Învață pe un copil calea pe care trebuie să meargă și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea“, ne spune Dumnezeu în cartea Proverbelor. Când au fost aleși reprezentanții triburilor/seminții ca să fie iscoade trimise în Canaan, familiile din seminția Efraim, toți  l-au ales pe Hoșea, fiul lui Nun! Cât de mândru trebuie să fi fost tatăl său! Ce zi de mare răsplătire!

II. Apoi avem nevoie de un lider care să ridice copilul la un nivel mai înalt decât au reușit părinții. Moise preia numele dat de părinți și-l schimbă în Iosua (Iehova este Eliberatorul). Moise a spus: Libertatea este frumosă, dar și mai frumoasă este că Domnul este Eliberatorul nostru. Și … așa i-a rămas numele (Numeri 13:16). Fără să știe, Moise „inventează“ numele pe care-l va purta Fiul dăruit de Dumnezeu Mariei (El se va numi Iosua pentru ca va izbăvi pe poporul sau de păcatele sale“).

Fiecare din noi avem nevoie de un lider care să ne influențeze spre mai sus și mai bine.

III. Un alt element este plasarea în apropierea de Dumnezeu. Iosua a ajuns slujitorul lui Moise și acesta i-a rânduit să stea nu în cortul lui, ci în cortul sfințeniei divine (Ex. 33:11).

Aduceți copiii la casa Domnului! Obișnuiți-i să se simtă ca acasă în atmsofera sfințeniei Lui!

IV. Alte câteva elemente ale procesului de formare a unui lider creștin țin de personalitatea și alegerile lui. Între acestea este o încrederea în Dumnezeu. Ea este marcată de o perifrază, un idiom al limbii vorbite atunci: „Întărește-te și îmbărbătează-te“. Expresia/comandă apare întâi în porunca pe care o dă Dumnezeu poporului și lui Iosua prin Moise (Deut. 31:6-7) și este repetată apoi de trei ori în scena punerii lui Iosua în slujbă Iosua 1: 6,7,9.

Expresia este un echivalent al îndemnului: „Lasă scuzele și treci la treabă!“

V. O altă trăsătură de caracter necesară este dorința de slujire.

Este scris despre Iosua că s-a sculat dis de dimineață, iar în capitolul 6 că s-a sculat cu noaptea în cap. Când este vorba de treabă, un lider trebuie să fie harnic și oricând gata. Pavel ne spune că „dacă dorește cineva să fie episcop dorește un lucru bun“.

VI. Un ultim element care depinde de atitudinea viitorului lider din lucrarea Domnului este studierea și cunoașterea Scripturilor. „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta. Cugetă asupra ei ziua și noaptea …“.

Doamne, ce mare nevoie avem de lideri ca Iosua! Ajuta-ne să fim și să creștem astfel de oameni.

Incheiere: Sigur, acest mesaj ar fi putut predicat și din altă parte a Bibliei. Procesul de formare a liderilor nu s-a schimbat de-a lungul secolelor. Citiți numai 2 Tim. 1: 5-7 și 3:14-17. Veți vedea că Timotei a primit o direcție bună prin familia lui, a fost apoi luat de Pavel pe lângă el și promovat în slujire (Fapte 16:1-3). Citiți despre îndemnul apostolic la îndrăzneală și hărnicie și observați că Biblia este la fel de recomandată ca manual pentru o viețuire cu folos.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s