Boaz – Răscumpărătorul din Betleem

(Ticu Moisa)

IUBIŢI  CITITORI,

În cadrul călătoriei noastre prin Cartea Sfântă, vom face acum al optulea popas oprindu-ne la a opta carte a Bibliei, respectiv cartea RUT care, potrivit unui comentator român de prestigiu, este „o oază de credincioşie faţă de Dumnezeu într-o perioadă de idolatrie şi apostazie“. Aceasta pentru că acţiunea povestită, sub inspiraţia Duhului Sfânt, de către un autor anonim se petrece pe vremea Judecătorilor, perioadă la care ne-am referit deja în mesajul anterior. A fost o vreme de confuzie descrisă printr-o expresie foarte sugestivă, repetată de câteva ori, şi anume: „în vremea aceea, nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce-i plăcea“. (Jud. 17.6; 21.25 etc.)

În plus, în cartea Judecătorilor, observăm desfăşurându-se de 7 ori acelaşi scenariu:

¨ apostazie şi idolatrie;

¨ pedeapsă şi robie;

¨ pocăinţă şi strigăt după ajutor;

¨ izbăvire şi restaurare.

Personajele principale ale cărţii Rut, care preia firul din Judecători, dar dintr-o altă perspectivă, sunt: Naomi, Rut şi Boaz. Acestora li se adaugă câteva personaje care au un rol secundar: Elimelec, Mahlon, Chilion, Orpa, ş.a.

Primele şase versete ale cărţii Rut – care este un model de sobrietate stilistică ce concurează cu reporteri şi jurnalişti de marcă – ne introduc în miezul evenimentelor. Să le citim:

„Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.

Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. 

Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo. Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani.Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat. 

Apoi s-a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase poporul Său şi-i dăduse pâine.“

Stimaţi cititori, 

Foametea este una din metodele la care Dumnezeu recurge pentru încercarea credinţei unui individ sau a unei familii. (Vezi cazul lui Avraam şi ceva mai târziu, a fiului său Isaac)

Apoi, Domnul poate trimite foametea ca pedeapsă, pentru corectarea şi disciplinarea unui grup relativ restrâns sau a unei întregi comunităţi omeneşti.

La 2 Samuel 21.1 citim.

„Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: 

«Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi este foametea aceasta.»“

De asemenea, Dumnezeu foloseşte o vreme de foamete, într-un context mai larg, pentru atingerea anumitor scopuri providenţiale de amploare. Astfel, cei şapte ani de foamete care au cuprins toate ţările Orientului Mijlociu pe vremea patriarhului Iacov au determinat coborârea familiei sale în Egipt, unde avea să se formeze poporul evreu şi de unde apoi Domnul avea să-l scoată printr-o mare izbăvire.

Pe de altă parte, vremea de foamete care şi-a făcut apariţia în Pilda fiului risipitor a contribuit la trezirea conştiinţei acestui tânăr rătăcit şi i-a grăbit întoarcerea în casa părintească.

Ei bine, revenind la firul povestirii noastre, ar trebui să spunem că, fără foametea care a dus familia lui Elimelec în ţara Moabului, Rut n-ar fi intrat niciodată în poporul lui Dumnezeu şi în genealogia lui David şi, implicit, a Domnului Isus Cristos.

De obicei, figura proeminentă a lui Rut, poate şi sub influenţa titlului cărţii, face ca celelalte personaje, şi mai ales Boaz, să fie lăsate în umbră. Însă, deoarece Boaz este un tip al Domnului Isus Cristos, divinul nostru Răscumpărător, noi ne vom ocupa aici de acest personaj interesant, scoţând în evidenţă trăsăturile lor comune.

Trei erau condiţiile cerute în vechiul Israel pentru răscumpărarea unei persoane ajunsă în robie ca urmare a sărăciei:

– răscumpărătorul să fie ruda cea mai apropiată;

– să fie de acord cu efectuarea răscumpărării şi, în fine,

– să aibă posibilitatea de a face răscumpărarea.

Eroul povestirii noastre – Boaz, răscumpărătorul de la Betleem –, a întrunit toate aceste condiţii.

Dar, fie şi numai pentru farmecul nealterat al unui text de o asemenea vechime, să citim un fragment care pune în evidenţă calităţile lui Boaz. Începem cu vers. 1 din cap. 2:

„Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, şi se numea Boaz. Rut, moabita, a zis către Naomi: «Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.» Ea i-a răspuns: «Du-te, fiica mea.»

Rut s-a dus într-un ogor să strângă spice pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era a lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. Şi iată că Boaz a venit din Betleem, şi a zis secerătorilor: «Domnul să fie cu voi!» 

Ei i-au răspuns: «Domnul să te binecuvânteze!»

Şi Boaz a zis slujitorului însărcinat cu privegherea sece-rătorilor: «A cui este tânăra aceasta?» Slujitorul însărcinat cu privegherea secerătorilor a răspuns: «Este o tânără moabită, care s-a întors cu Naomi din ţara Moabului.

Ea a zis: ,Dă-mi voie să strâng şi să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.‘ Şi de azi-dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până acum, şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.» 

Boaz a zis către Rut: 

«Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici, şi rămâi cu slujnicele mele. Uită-te unde vor secera pe câmp, şi du-te după ele. 

Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase, şi să bei din ce vor scoate slugile.»

Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ, şi i-a zis: «Cum am căpătat eu trecere înaintea ta, ca să te îngrijeşti de mine, o străină?» 

Boaz i-a răspuns: «Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacră-ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte.

Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub ale Cărui aripi ai venit să te adăposteşti!»

Şi ea a zis: «O! să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m-ai mângâiat şi vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. Totuşi eu nu sunt nici măcar ca una din slujnicele tale.» 

La vremea prânzului, Boaz a zis către Rut: «Apropie-te, mănâncă pâine, şi moaie-ţi bucata în oţet.» 

Ea a şezut lângă secerători. I-au dat grăunţe prăjite; a mâncat şi s-a săturat şi ce a rămas a strâns.

Apoi s-a sculat să culeagă spice. Boaz a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: «Lăsaţi-o să culeagă spice şi între snopi, şi să n-o opriţi; şi chiar voi să-i scoateţi din snopi câteva spice; s-o lăsaţi să culeagă spice, şi să n-o înfruntaţi.»

Rut a cules spice de pe câmp până seara, şi a bătut ce culesese. A ieşit aproape o efă de orz. A luat-o şi a intrat în cetate, şi soacră-sa a văzut ce culesese. Rut a scos şi rămăşi-ţele de la prânz şi i le-a dat. 

Soacră-sa i-a zis: «Unde ai cules astăzi spice, şi unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel ce s-a îngrijit de tine!» 

Şi Rut a spus soacrei sale la cine muncise: «Omul la care am muncit azi», a zis ea, «se numeşte Boaz».

Naomi a zis nurorei sale: «Să fie binecuvântat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a fost şi pentru cei ce au murit.

«Omul acesta este rudă cu noi», i-a mai spus Naomi, «este dintre cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră.»“

Dragi cititori,

După cum am mai spus, lucrurile se petrec la Betleem Efrata, locul natal al lui David şi, mai târziu, al lui Isus din Nazaret. Aceleaşi ogoare pe care a spicuit odinioară tânăra văduvă Rut, descendentă din Lot, aveau să fie martore, câteva secole mai târziu, la vestirea naşterii Marelui Goel, Răscumpărătorul şi Mântuitorul lumii.

Cu ajutorul celor consemnate de Duhul Sfânt în cartea Rut, vom identifica următoarele şapte caracteristici ale lui Boaz, răscumpărătorul de la Betleem:

1. BOAZ  ERA  RUDĂ  CU  ELIMELEC,  

    SOŢUL  NAOMEI

Acesta este primul element menţionat de autorul cărţii Rut, referitor la identitatea lui Boaz. Nu ni se spune ce judecător îşi exercita pe atunci autoritatea în Israel. Nu se vorbeşte nici despre o izbăvire mai recentă care să fi dus la scuturarea jugului impus de unul din cele şapte neamuri de asupritori. Ceea ce contează este că „Naomi avea o rudă după bărbat, din familia lui Elimelec, care se numea Boaz“.  Este ca un preludiu care anunţă intrarea pe scenă a lui Boaz şi indică identitatea sa. Tot ce se va petrece în continuare este condiţionat de această legătură de rudenie a lui Rut cu fiinţa care va uza, în final, de dreptul său de răscumpărare.

Ori, precizarea aceasta ne duce cu gândul la echivalentul ei istoric: pentru ca Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să poată deveni Răscumpărătorul nostru, a trebuit să Se înrudească cu noi, oamenii. Şi iată ce scrie apostolul Pavel în această privinţă:

„El (Cristos), măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. “ (Fil. 2.5-6).

Cine va putea pătrunde vreodată această uluitoare taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu, act prin care El S-a făcut Ruda noastră cea mai apropiată, ca să poată deveni astfel Răscumpărătorul oamenilor înrobiţi de Satan, prin puterea păcatului?!

2. BOAZ  ESTE  UN  OM  FOARTE BOGAT

Aceasta este a doua precizare referitoare la ruda lui Elimelec. Spre deosebire de Noul Testament unde posesiunile materiale trec pe un loc secundar, fiind depăşite de binecuvântările duhovniceşti, în economia Vechiului Testament, bogăţia era semnul graţiei divine.

Iată câteva exemple, alese la repezeală şi redate în termenii Scripturilor:

„Avraam era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur…

Eu sunt robul lui Avraam. Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.“ (Gen. 13.2; 24.34-35).

„Isaac a făcut semănături în ţara aceea, şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat. 

Astfel omul acesta s-a îmbogăţit, şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult…“ (Gen. 26.12-14).

„Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău… 

Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de pe-rechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. “ (Iov 1.1-3).

După cum am putut vedea din exemplele de mai sus, credincioşii Vechiului Testament puneau prosperitatea lor pe seama lui Dumnezeu şi-şi manifestau recunoştinţa faţă de El cinstindu-L cu cele dintâi roade ale muncii lor. Sufletul robilor Domnului nu era alipit de bogăţii. Să observăm, de exemplu, cum a procedat Iov atunci când a rămas sărac lipit pământului:

 „Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua, şi şi-a tuns capul. 

Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: «Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!» 

În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.“ (Iov 1.20-22).

Însă, cu timpul, degenerarea a luat amploare şi, astfel, în Noul Testament, în multe cazuri, bogăţiile sunt privite ca un obstacol şi nu ca o oportunitate de a sluji Domnului. Lăcomia de avere este declarată idolatrie, închinare la idoli.

Domnul Isus priveşte spre tânărul în inima căruia posesiunile materiale se aflau pe primul loc şi exclamă: 

„Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.“ (Lc. 18.24-25)

Probabil că pentru cei mai mulţi dintre noi nu este cazul, dar marea noastră grijă trebuie să fie aceea de a nu ne lipi inima de lucrurile trecătoare; a nu ne lăsa momiţi, atraşi sau chiar stăpâniţi de bunurile vremelnice care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi astfel să pierdem din vedere lucrurile care rămân. În loc să ne strângem comori în Cer şi să folosim bunurile noastre materiale pentru slava Celui ce ni le-a dăruit, ele pot concura la slăbirea vieţii noastre duhovniceşti, sau chiar la ruina noastră veşnică.

Aş dori să menţionez la acest punct trei pasaje biblice, care constituie pentru noi toţi o constatare, un avertisment şi un îndemn:

a)  O constatare: 

„Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. 

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.“ (1 Tim. 6.8-10).

b) Un avertisment: 

„Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! 

V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. 

Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.“ (Iac. 5.1-5).

c) Un îndemn: 

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,  aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce ade-vărata viaţă.“ (1 Tim. 6.17-19).

Dragi cititori, 

Israelitul Boaz, un prototip al Domnului Isus Cristos, şi-a folosit bunurile materiale pentru răscumpărarea moabitei Rut.

Comparând acţiunea lui Boaz cu actul răscumpărării înfăptuit de Mântuitorul lumii, ce minunate devin pentru noi, răscumpăraţii Săi, următoarele cuvinte ale apostolului Pavel:

„Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi“ (2 Cor. 8.9)!

3. BOAZ  ERA  UN  OM  FOARTE  EVLAVIOS

O demonstrează cu prisosinţă întreaga sa conduită, limbajul său ales, respectul faţă de semeni – fie ei şi slujitori sau lucrători plătiţi cu ziua; apoi, grija pentru trăirea unei vieţi curate şi cinstite şi nu în ultimul rând, păstrarea unei mărturii exterioare ireproşabile.

Într-o vreme extrem de dificilă din punct de vedere social, moral şi spiritual, când „fiecare făcea ce-i plăcea“,  plăcerea lui Boaz era să ducă o viaţă curată, fără prihană, ceea ce ne face să ne gândim imediat la Cristos pe care-L prefigurează el şi despre care profetul Isaia spusese cu circa 7 secole înainte:

„Plăcerea Lui va fi frica de Domnul… 

Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său.“ (Is. 11.3-5). 

Atât de preocupat a fost Omul Isus Cristos de trăirea unei vieţi fără prihană, împotrivindu-Se până la sânge în lupta contra păcatului, încât a putut spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis!“ (Ioan 4.34).

4. BOAZ  ESTE  UN  OM  FOARTE  GENEROS

Remarcaţi progresia acestui comportament în capitolele 2, 3 şi 4 ale cărţii Rut, începând cu permisiunea acordată unei străine de a culege spice de pe ogoarele sale şi culminând apoi cu răscumpărarea ei!

Tot astfel şi Domnul Isus a început prin a ne acorda harul mântuirii, făcând apoi ca generozitatea Lui să meargă crescând. Cum? Oferindu-ne har după har şi îndemnându-ne prin robul Său să ne punem toată încrederea în harul care ne va fi adus la venirea Lui. (Vezi Ioan 1.16 şi 1 Petru 1.13).

Apoi, dacă Boaz ne este prezentat ca un om bogat, evlavios şi foarte generos, de asemenea,

5. BOAZ  ESTE OMUL  RISCULUI,  

    OMUL  CARE  NU SE  TEME  SĂ PIARDĂ

Ruda lui, care îl surclasa în privinţa dreptului de răscumpărare, se gândeşte puţin şi apoi spune:

„Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.(Rut 4.6).

Însă, Boaz îşi asumă riscul de a pierde; şi nu numai că nu şi-a stricat moştenirea, dar a moştenit un nume mult mai minunat ca al primului răscumpărător, care rămâne un anonim, pe când Boaz intră în spiţa de neam a Divinului Răscumpărător.

Iar El, Domnul nostru scump, a formulat regula de aur conform căreia viaţa se câştigă pierzând. 

Pe de altă parte, în Pilda mărgăritarului (Mt. 13.45-46), Mântuitorul vorbeşte despre un anume negustor care „caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.“

Domnul Isus a făcut El Însuşi acest lucru. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El dat totul de dragul nostru: slava şi tronul ceresc; apoi, ca Fiu al omului, Şi-a dat hainele de pe El, trupul şi chiar viaţa pentru a se împlini cuvintele Tatălui, care I-a zis:

„Cere-Mi şi-Ţi voi da Neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!“ (Ps. 2.8).

Stimaţi cititori,

Boaz ştie să piardă, dar mai ştie două lucruri importante:

6. BOAZ  ŞTIE  SĂ MÂNGÂIE

Este o aptitudine de mare frumuseţe pe care i-o recunoaşte fără echivoc Rut însăşi, atunci când i-a zis:

„O! să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m-ai mângâiat, şi vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. 

Şi totuşi eu nu sunt nici măcar ca una dintre slujnicele tale.“ (Rut 2.13). 

Cum şi-a dovedit Boaz această calitate deosebită? Prin recunoaşterea sacrificiilor.

Iată ce declară el:

„Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacră-ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte.“ (Rut 2.11).

Mângâietorul Boaz este şi prin această virtute un tip al Domnului Isus Cristos, ale Cărui cuvinte merg la inima celui întristat şi descurajat. Proorocul Isaia prefigurase această com-ponentă esenţială a lucrării Sale mesianice zicând: 

„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare…“ (Is. 50.4).

Ah, cum l-a mai înviorat El pe Ioan Botezătorul, în momentele lui de cumpănă, când se afla în închisoarea lui Irod! (Vezi Mt. 11.1-6 etc.).

Apoi, cum l-a mai mângâiat Domnul pe apostolul Petru, care-L tăgăduise, şi cum l-a mai înviorat încredinţându-i păstorirea turmei Sale! (Vezi Ioan 21.15-19).

Ce minunat este marele „Boaz“ al Noului Legământ!

7. BOAZ  ŞTIE  SĂ  BINECUVÂNTEZE

Observaţi ce măreţ sună binecuvântarea rostită de el la adresa lui Rut. „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub ale Cărui aripi ai venit să te adăposteşti!“ (Rut 2.12).

Fraţii mei, 

Aş mai fi avut de spus şi alte lucruri. Dar trebuie să ne oprim aici. Totuşi, înainte de a pune punct, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea de a cugeta în continuare pe marginea celor împărtăşite, voi mai adauga un gând, şi anume:

merită să ne ostenim şi noi pentru Marele nostru Răscumpărător, pentru ca în ziua încoronării să-L auzim spunându-ne:

 „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău!“ (Mt. 25.21, 23). Amin.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s