Cine s-a înșelat?

Posted on April 2, 2012 by 

Anul acesta, în lumea occidentală, Floriile au căzut pe 1 Aprilie! Profitănd de contextul social, mulți predicatori au ales subiecte potrivite acestei zile. Nici eu n-am făcut excepție …  Am plecat de la textul acesta:

„A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s’au dus împreună la Pilat,  şi i-au zis: ,,Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe cînd era încă în viaţă, a zis: ,După trei zile voi învia.`  Dă poruncă dar ca mormîntul să fie păzit bine pînă a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să -I fure trupul, şi să spună norodului: ,A înviat din morţi!` Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decît cea dintîi.`  (Mat. 27:62-65).

… și am analizat textul cunoscut din Matei 21, sub filtrul întrebării: „Cine s-a înșelat?“

I. S-au înșelat cei care au mers acolo unde i-a trimis Isus?
Nici atunci, nici de atunci încoace. Cine ascultă și pleacă, riscă, anticipând că El știe la ce îi trimite și că vor găsi acolo ce le spune El. Așa a fost și cu ucenicii care trebuiau să pregătească serbarea Paștelor (Luca 22:7-13a) și așa este cu fiecare dintre noi. Cine riscă pe cuvântul lui Christos nu va fi dezamăgit niciodată.

II. S-au înșelat cei care au dat măgărița și măgărușul?
La urma urmei, să dai bunurile tale unor străini, anticipând că ei ți le vor aduce înapoi, a fost un mare risc. S-au înșelat? I-au primit înapoi? Bineînțeles că i-au primit înapoi! I-au primit înapoi „canonizați“. Măgarii aceștia au fost printre puținii măgari care au intrat și în istorie și în canonul Scripturilor … Riscă și tu punându-ți ce ți se cere la dispoziția Domnului. Nu refuza când ți se spune: „Domnul are trebuință!“

III. S-au înșelat cei care și-au scos hainele și au tăiat ramuri să le aștearnă pe drumul pe care avea să treacă El?
Pentru o vreme așa s-a părut. Chiar și doi dintre ucenicii Lui au fost dezamăgiți pentru o vreme … până ce au înțeles pe drumul dinspre Emaus. „Domnul nu întârzie în împlinirile promisiunilor Lui, cum cred unii …“ Confirmarea entuziasmului acestor oameni a venit după clipa învierii!
Nu-ți opri niciodată entuziasmul față de Christos! Alții se entuziasmează pentru fotbal, muzică, avere, politică … Ei vor rămâne întotdeauna dezamăgiți. Cei care se entuziasmează însă pentru Christos nu vor fi înșelați NICIODATĂ!

IV. S-au înșelat cei care L-au crezut pe Isus un … înșelător?
S-au înșelat cei care au încercat să-i reducă pe El și pe cei din jurul Lui la tăcere?
Cu siguranță! Unii L-au crezut pe Isus în categoria „falșilor Mesia“ care mai apăruseră (Fapte 5:35-37). Acest fel de oameni s-au înșelat și se înșeală și astăzi!

V. S-au înșelat cei care au strigat: Osana?
Scandalul acestei strigări este că ea era aplicată atunci lui Isus! Ea însemna: „Iehova, mântuiește-ne acum și aici!“ Cei care au strigat au crezut că a venit Ziua Mântuirii. S-au înșelat ei? Tu și cu mine suntem argumentul că Ziua Mântuirii a venit și că Isus este cu adevărat Cel prin care ne mântuiește Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s