Confuzii în Închinare

Nelu Brie

Pastorul Ioan Brie isi imparte timpul, extrem de limitat, intre Biserica Penticostala Emanuel din Sibiu (unde activeazaca pastor secund), Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti (unde preda o varietate de cursuri), si numeroase actiuni de predicare si evanghelizare pe tot cuprinsul tarii si in Europa. Iubit si apreciat de multi, Ioan Brie reuseste sa imbine cele doua mari pasiuni ale sale: cercetarea teologica si activitatea practica de pastorire, punandu-le pe acestea in slujba sa principala: slujirea lui Dumnezeu. (via)

Dumnezeu cauta închinatori adevarati. Te poti regasi în primejdioasa situatie de a te închina într-un mod gresit. Nu tot ceea ce se numeste închinare e recunoscut de Dumnezeu ca fiind închinare. Exista confuzii în închinare. În continuare vom aborda patru asemenea confuzii.

De la situl Bisericii Penticostale Emanuel din Sibiu, Romania

1. Confuzia între forma si continut

Închinarea nu se reduce la forma ei, e mai mult decât ea. Esenta închinarii depaseste forma ei. Forma trebuie sa serveasca functiei. Daca nu e atinsa functia, atunci avem o forma fara continut. E doar un chimval zânganitor. Forma trebuie înnoita pentru a atinge functia. Forma trebuie sa fie flexibila. Nu trebuie sa mergem dupa un sablon stabilit dinainte sau mostenit din traditie.

E posibil ca în închinare sa vii cu o forma corecta, dar sa nu fii un închinator adevarat. Asta pentru ca închinarea nu se rezuma la o forma, fie ea chiar recomandata de Dumnezeu. Fariseii se rugau, forma era corecta, dar atitudinea lor era gresita. În esenta închinarea e o chestiune de inima si nu de forma. Reusita în închinare nu depinde de corectitudinea ritualului ci de atitudinea inimii. Poti pastra forma dar sa pierzi inima. Aceasta a fost greseala lui Cain. Problema lui Cain nu a fost la forma închinarii ci la substanta ei.

Cauta sa treci dincolo de formalism în închinare, cauta sa prinzi miezul comuniunii cu Dumnezeul cel viu. În închinare inima lui Dumnezeu nu este atinsa de  traditie si ritualuri sofisticate, ci de pasiune si dedicare

2. Confuzia între atmosfera si adevar

De multe ori oamenii, în închinare, cauta o atmosfera puternica, plina de trairi intense, emotii puternice, mobilizare generala, participare generala. Ne sunt binecunoscute expresiile: „a fost un har extraordinar”, „asa ceva nu am mai simtit niciodata”, „am simtit asa de puternic cercetarea lui Dumnezeu, fiori au trecut prin toata fiinta mea”. Cu siguranta ca atmosfera calda, plina de pasiune este absolut necesara. Emotiile îsi au locul lor bine venit în cadrul unei închinari autentice, dar nu emotiile reprezinta esenta. Esenta închinarii nu se gaseste în zona emotiilor închinatorului ci în adevarul închinarii.

În dorinta de atmosfera, oamenii au ratacit de la adevar. S-au introdus în închinare practici de senzatie: caderi pe spate, râsul sfânt, dansul sfânt, mânuirea serpilor, tehnici de manipulare emotionala. Divertismentul a început sa fie parte a slujbelor de închinare. Toate acestea au fost motivate de atingerea si obtinerea atmosferei. Ei au obtinut caldura atmosferei, dar au pierdut lumina adevarului. Necazul cel mare e ca scopul final era satisfacerea comunitati servite.

Ratacirea a constat în aceea ca oamenii au încetat sa-L mai caute pe Dumnezeu, ei s-au multumit sa caute atmosfera. Cautarea unei experiente în locul cautarii lui Dumnezeu este cea mai obisnuita confuzie din închinarea evanghelica actuala În închinarea autentica, primordial este adevarul si nu atmosfera. Atmosfera trebuie sa ramâna în cadrul adevarului revelat în Scriptura. Esential e ca Dumnezeu sa fie multumit.

3. Nu e actiune ci e relatie

Ne referim aici la experienta lui Saul (vezi 1 Samuel 15). El a considerat ca actiunea este prioritara ascultarii, relatiei. Experienta lui a fost una dintre cele mai amare. Din cauza acestei confuzii a fost lepadat de Dumnezeu. Esentialul în închinare nu e dat de ceea ce faci ca sa te închini, de actiuni, ci e dat de inima cu care faci, de atitudinea launtrica fata de Dumnezeu. Accentul nu cade pe actiune ci pe relatie. Nu pe ceea ce faci ci pe ceea ce esti tu în relatia cu D-zeu

Subliniem aici pericolul activismului în defavoarea relatiei.

Nu multimea sacrificiilor, a lucrarilor, a proiectelor, a activitatilor, jertfelor îl impresioneaza pe D-zeu ci primordial pentru D-zeu este sa avem relatia personala cu El. Aici e vorba de comuniune, partasie, pasiune si ascultare. E vorba de  devotamentul pe care i-l acordam si de timpul pe care îl petrecem cu D-zeu. Activitatea religioasa fara relatie strânsa cu D-zeu, fara ascultare e la fel de vinovata ca idolatria. Esentiala e viata noua prin Isus. E ascultarea si relatia

4. Nu e orientata spre închinator ci spre Dumnezeu

Închinarea trebuie sa fie o explozie de lauda, inimile pline de dorinta de închinare vor stimula întreaga adunare pentru a se închina si mai mult.

De ce te duci tu la adunare? Mergi cu adevarat pentru închinare sau cu gândul ca vei putea primi ceva? Te întorci de la biserica analizând solistii, corul, grupul de lauda si predicatorul sau ai alte gânduri? Prea multi credem ca biserica e menita sa ne întretina spiritual

Kierkegaard spunea: „oamenii cred ca predicatorul este un actor pe o scena si ca ei sunt criticii, care îl blameaza sau îl lauda. Ceea  ce ei nu stiu e ca ei sunt actorii de pe scena; predicatorul este doar sufleorul care sta în culise, care le aminteste replicile pe care le-au uitat iar Dumnezeu este ascultatorul”

Am auzit pe  unii spunând: „nu m-am ales cu nimic azi de la biserica”. Daca mergem la biserica în mod egoist, pentru a primi o anumita binecuvântare, atunci nu am înteles scopul închinarii.Noi mergem ca sa dam lauda lui D-zeu nu ca sa fim binecuvântati. Întelegerea acestui lucru te va influenta în modul în care vei evalua ceea ce se întâmpla la biserica

Esenta e ca închinare nu e pentru adunare ci pentru D-zeu.Închinarea nu e pentru beneficiul nostru ci pentru beneficiul lui Dumnezeu. Piedica cea mai mare în închinare e Eu-l personal: „a pretinde ca aduci omagiu lui D-zeu, si a avea în gând doar folosul propriu, este mai de graba bataie de joc de el decât închinare înaintea lui. Când credem ca noi trebuie sa fim satisfacuti si nu D-zeu sa fie glorificat, noi îl punem pe D-zeu mai jos decât pe noi însine, ne gândim ca ar trebui sa subordonam onoarea lui  folosului nostru. Astfel noi ne atribuim mai multa glorie noua decât lui D-zeu” spunea Stephan Charnock

Punerea foloaselor, a nevoilor, a binecuvântarilor proprii mai presus de D-zeu face ca închinarea sa nu fie adecvata. Închinarea e pentru beneficiul lui D-zeu si nu pentru beneficiul nostru. Sunt aspecte rezervate numai lui D-zeu. Asadar închinarea  nu înseamna sa primesti ci sa daruiesti.

Fie ca toti cei care vor citi acest articol sa experimenteze si mai mult si mai profund binecuvântarea închinarii adevarate înaintea Domnului!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s