Ce este moartea?

De la: comori.org

Un Articol de J.N. Darby

Nimic nu poate fi mai teribil pentru cel necredincios decât moartea. Ea este pe drept și scripturistic numită „împăratul spaimelor” (Iov 18:14 ). Este încheierea juridică a vieții primului Adam. Ce este dincolo? Nu este la fel de simplu ca în cazul naturii animalelor, ci cu cât mai mult este privită în legătură cu natura morală a omului, cu atât devine mai teribilă. Orice lucru în care omul s-a implicat, căminul său, gândurile sale, întreaga lui ființă, se încheie și piere pentru totdeauna. „El se întoarce în pământul lui; în aceeaşi zi planurile lui pier.” Psalmul 146:4 . Omul găsește în moarte un sfârșit al oricărei speranțe, al oricărui proiect, al tuturor gândurilor și planurilor sale. Izvorul tuturor este curmat. Făptura în care el a existat s-a dus: nu mai poate conta pe nimic. Scena aglomerată pe care s-a desfăşurat întreaga lui viață nu îl mai cunoaște. El însuși se stinge. Nimeni nu mai are de a face cu el. Natura lui a cedat, neputincioasă în a rezista înaintea acestui stăpân căruia îi aparține, și care acum își revendică înspăimântătoarele drepturi. Însă aceasta este departe de a fi tot. Omul, ca om trăind pe acest pământ, se scufundă în neant. Dar de ce? Pentru că a intervenit păcatul. Iar o dată cu păcatul, conștiința. O dată cu păcatul, puterea lui Satan: încă și mai mult, o dată cu păcatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea este expresia și martorul tuturor acestora. Este plata păcatului, groază pentru conștiință, puterea lui Satan prin judecata lui Dumnezeu, executor judecătoresc pentru criminal, și dovada vinovăției sale înaintea judecății care vine.

Cum poate fi altfel decât înspăimântător? Este pecetea asupra căderii și ruinei și condamnării primului Adam. Iar el nu are altceva decât această natură veche. El nu poate să dăinuiască înaintea lui Dumnezeu ca un om viu. Moarte este înscrisă pe el, căci el este păcătos, nu se poate elibera singur. Pe lângă aceasta el este vinovat și condamnat. Urmează judecata. Dar Hristos a intervenit. El a venit în moarte – o adevăr binecuvântat, El, Prințul vieții! Ce este acum moartea pentru cel credincios?

Remarcă acum cititorule, întreaga forță a acestei nespus de minunate intervenţii a lui Dumnezeu. Am văzut că moartea este slăbiciunea omului, descompunerea ființei sale, puterea lui Satan, judecata lui Dumnezeu, plata păcatului. Dar toate acestea sunt în legătură cu primul Adam, a cărui parte, din cauza păcatului, este moarte și judecată. Am văzut dublul caracter al morții; falimentul vieții, sau al puterii de viață în om, și martorul judecății lui Dumnezeu și cea care conduce în judecata lui Dumnezeu. Hristos a fost făcut păcat pentru noi; El a suferit moartea, a trecut prin ea ca putere a lui Satan și ca judecată a lui Dumnezeu. Moartea cu cauzele ei, a fost întâmpinată în orice aspect al ei de Hristos.

Judecata lui Dumnezeu a fost pe deplin purtată de El mai înainte ca să vină ziua judecății. Prin moarte, ca plată a păcatului, a trecut El. Moartea și-a pierdut puterea asupra credinciosului în întregime, în orice aspect, ca și cauză a groazei pentru suflet. Faptul fizic ar putea avea loc; dar nu este obligatoriu – într-atât i-a îndepărtat Hristos puterea. Nu toți vom adormi, deși toți vom fi schimbați. Dorind, spune apostolul, nu „să fim dezbrăcaţi, ci îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.” Astfel este puterea vieții în Hristos.

Însă moartea a fost mai mult decât lăsată în urmă. Moartea este a noastră, spune apostolul, după cum sunt toate lucrurile (1. Corinteni 3:21-23 ). Prin binecuvântata intrare a Domnului în moarte pentru mine, moartea și de asemenea judecata devin salvarea mea. Păcatul, a cărui plată era, a fost îndepărtat prin moartea însăși. Judecata a fost purtată acolo pentru mine. Moartea nu este spaimă pentru sufletul meu; nu este semnul mâniei, ci este cea mai binecuvântată și cea mai deplină dovadă a dragostei, deoarece Hristos a intrat în ea. Sunt eliberat de întreaga putere a legii împotriva mea, căci nu are putere asupra unui om decât atât timp cât trăiește; dar în Hristos eu sunt deja mort față de lege. Dumnezeu, prin moarte, s-a ocupat deja de păcat și judecată. Într-un cuvânt, Hristos, Cel fără păcat, venit în asemănarea cărnii păcătoase, și pentru păcat, s-a ocupat de întreaga mea stare, în primul Adam, într-un așa fel încât toate consecințele ei au fost purtate în mod drept. Iar prin moarte omul cel vechi, puterea lui Satan, păcat, judecată, caracterul muritor însuși, care sunt legate de omul cel vechi (sau păcătos), sunt lăsate în urmă și problema lor este rezolvată. Acum trăiesc înaintea lui Dumnezeu într-Unul care este înviat, după ce a suferit pentru mine tot ce aparținea omului vechi. Moartea m-a eliberat pentru totdeauna de orice aparținea de omul cel vechi și urma să vină asupra lui, fiind în viață.

Mai întâi, condamnarea și judecata sunt în întregime sfârșite, în problema acceptării sufletului. Înspăimântătoarea încercare a trecut, însă printr-un Altul – iar din ea rezultă eliberarea mea, potrivit dreptății lui Dumnezeu. Valurile care i-au nimicit pe egipteni erau un zid pentru Israel, de o parte și de alta, calea sigură pentru ieșirea din Egipt. Izbăvirea lui Dumnezeu era acolo. Egiptul și puterea lui opresivă au fost lăsați în spate. Moartea ne este eliberare și salvare.

În al doilea rând, ce a devenit în practica? Sunt adus la viață, în puterea învierii lui Hristos. El devine viața mea. Mă lipsesc, dacă mă pot aventura să spun astfel, de viața omului vechi; o am pe cea a celui nou. Dar El Cel care, acum înviat, este viața mea, a trecut prin moarte. Eu mă recunosc pe mine însumi mort. Așadar nu se spune niciodată că noi trebuie să murim față de păcat. Omul cel vechi nu face aceasta și nici nu o dorește. Ni se spune că suntem morți, și ni se poruncește să ne recunoaștem morți. „Tot aşa şi voi, socotiţi-vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus” Romani 6:11 . „Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Coloseni 3:3 ; iar apoi ni se spune să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ, în puterea acestei vieți noi și a Duhului Sfânt care locuiește în noi. Atunci am dreptul să mă recunosc mort.

Ce câștig este atunci moartea pentru mine, în acest aspect, dacă dorințele omului cel nou sunt cu adevărat în mine! Da, ce eliberare și ce putere! Ce este mort față de credință nu este decât omul cel vechi, păcătos, care împiedică și hărțuiește; în care, în responsabilitatea față de Dumnezeu, eram pierdut, și nu eram în stare să Îl întâlnesc. „Atunci”, spune apostolul, „când eram în carne, pasiunile păcatelor care erau prin lege lucrau în mădularele noastre spre a aduce rod pentru moarte” Romani 7:5 . Însă în Romani 8:9  se spune „Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi”. Carnea nu este poziția noastră înaintea lui Dumnezeu. În ea noi ne-am recunoscut pierduți și în ruină. Aceasta era poziția primului Adam, și noi am fost în ea. Legea i-a hotărât moarte, judecată, însă acum eu nu mai sunt în ea, ci în ultimul Adam.

Cu privire la porunci, apostolul spune „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de cunoştinţele elementare ale lumii, pentru ce, ca şi cum aţi fi încă în viaţă în lume, vă supuneţi la rânduieli?” Pentru credință, în lume noi suntem morți, nu vii. Așadar, orice lucru care ne face să realizăm aceasta în mod practic: încercări, suferință, necaz, este un câștig. Face o realitate în sufletele noastre faptul că suntem morți, și astfel eliberați de omul cel vechi. „Prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu” Isaia 38:16 . Este o despărțire și o izbăvire de influența întunecoasă și înăbușitoare a omului vechi. Aceste suferințe și scindări ale vieții sunt detalii ale morții în aspectul moral. Însă ale morții cui? A omului vechi. Totul este doar câștig.

În al treilea rând, dacă moartea vine ca fapt – este moartea cărui lucru? A ceea ce este muritor, a omului vechi. Viața cea nouă, de înviere, moare? A trecut prin moarte cu Hristos, iar acest fapt a fost înfăptuit în noi. Nu poate muri. Este Hristos. Așadar, prin faptul că moare, doar lasă moartea în urmă. Părăsește ceea ce este muritor. Suntem absenți din trup și prezenți împreună cu Domnul. Anterior era legată exterior de ceea ce este muritor; nu mai este așa. Suntem absenți din trup și prezenți împreună cu Domnul. Plecăm și suntem cu Hristos. Credința adevărată este aceea care caută un triumf mai mare – noi vom fi „îmbrăcați”: totuși aceasta este puterea lui Dumnezeu.Omul cel vechi, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, nu înviază niciodată. Dumnezeu, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi, va aduce la viață până și trupurile noastre muritoare. Viața lui Hristos va fi arătată într-un trup glorios. Vom fi făcuți asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, ca El să fie Întâiul-născut printre mulți frați. Aceasta este roada puterii divine. Dar între timp moartea însăși este întotdeauna eliberare, deoarece având o viață nouă, aceasta înseamnă că suntem ușurați de povara omului cel vechi care împiedică și stânjenește căile noastre. Este trăirea noastră cu Hristos. Cât de minunat și de înviorător este acest gând! Dacă odată am înțeles diferența dintre vechiul și noul om, realitatea vieții noi pe care am primit-o în Hristos, moartea omului vechi va fi cunoscută și simțită ca fiind adevărată și un câștig real. Fără îndoială, timpul lui Dumnezeu este cel mai bun, pentru că El singur cunoaște ce este necesar pentru ca prin disciplină și exercițiu să ne formeze sufletele și să ne facă să cunoaștem puterea acestei vieții în Hristos, ca astfel ceea ce este muritor să fie înghițit fără ca noi să murim.

Dar dacă moartea înseamnă încetarea omului vechi, nu înseamnă altceva decât încetarea păcatului, a piedicilor, a încercărilor. Am sfârșit cu omul cel vechi, în care suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu, pe drept, pentru că Hristos a murit pentru noi – am sfârșit pentru totdeauna, pentru că trăim în puterea omului celui nou. Așa este moartea pentru cel credincios. „Să plec şi să fiu împreună cu Hristos, pentru că este cu mult mai bine”. În ceea ce privește judecata, a purtat-o Hristos; în ceea ce privește puterea păcatului, aceasta reprezintă moartea a însăși naturii în care trăiește. Ca moarte propriu-zisă, reprezintă eliberare față de ea pentru a fi împreună cu Hristos în omul cel nou care Îl savurează. Cine nu ar muri, potrivit câștigului ei?

Dacă trăim ca să Îl slujim pe Hristos, se merită sa trecem prin necazurile acestei lumi. Aceasta însă nu va însemna mai puțină suferință, oricare ar fi binecuvântarea care ne va îmbărbăta când vom trece prin ea. Pentru noi, a trăi este Hristos, a muri este câștig. Însă cel care moare este omul cel vechi; mai întâi suferința noastră, după aceea vrăjmașul nostru. Desigur că aceasta presupune viața divină, iar în practică presupune ca inima să fie în altă parte decât în lucrurile în care trăiește omul cel vechi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s