O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt

Să-l cunoaştem mai bine pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu!

partea a I-a

(preluat de aici: http://www.rcrwebsite.com/spirit1.htm)

SCOPURILE STUDIULUI :

– nu despre Botezul cu Duhul Sfânt vreau să vorbesc, sau despre darurile Duhului (poate într-un alt studiu!), ci despre nevoia noastră de a-l cunoaşte mai bine şi de a fi umpluţi de El!!
– VREAU SĂ NE FORMĂM O PNEUMATOLOGIE CORECTĂ! (MAI ALES, BIBLICĂ) – să devenim o biserică, nu penticostală, ci, prin care Duhul să se mişte liber şi în care să locuiască nestingherit!
– D.S. a fost supus abuzurilor şi răstălmăcirilor cum n-a fost nici o altă persoană a Dumnezeirii
– charisma vs. carismania”!!??
– Asupra niciunei persoane a Dumnezeirii nu s-au certat teologii ortodocşi aşa cum au făcut-o asupra celei de-a Treia Persoane a Dumnezeirii: Duhul Sfânt! Nu asupra identităţii sau personalităţii, căci asemenea „ceartă” este nebiblică, ci asupra lucrării Lui.
– un subiect foarte vast! Nu se poate epuiza într-un studiu!
– să cunoaştem (mai bine) şi cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii şi ca rezultat spiritualitatea noastră să crească!
– un studiu în paralel cu studiul Faptelor Apostolilor, carte ce mai poate fi numită„Faptele Duhului Sfânt”!

Vreţi un test infailibil al spiritualităţii noastre?
1 Cor.13 – BAROMETRUL BIBLIC AL SPIRITUALITĂŢII NOASTRE : înlocuiţi cuvântul „dragostea” cu numele voastre şi întrebaţi-vă dacă AVEŢI atributele pe care le are dragostea agape. Dacă nu le avem, atunci nevoia de a avea mai mult Duh Sfânt şi de a-l cunoaşte mai bine este de la sine înţeleasă.

Nu proorocia, nici vorbirea în limbi, nu reprezintă NUMITORUL COMUN al prezenţei Duhului Sfânt, ci dragostea! Iar dragostea acesta a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Rom.5:5).

Este Teo, îndelung răbdător?
Este Teo, plin de bunătate?
Este Teo, invidios? Pizmaş?
Teo, nu se laudă?
Nu se umflă de mândrie?
Nu se poartă necuviincios?
Nu se mânie?
Nu caută folosul său?
Nu se gândeşte la rău?
Nu se bucură de nelegiuire?
Se bucură de adevăr?
Acopere totul?
Crede totul?
Nădăjduieşte totul?
Sufere totul?

Puteţi face un punctaj după care să aflaţi cât de spirituali sunteţi. Dar putem deja să observăm că dacă nu le avem pe fiecare dintre aceste calităţi ale dragostei divine, nu ne putem numi cu adevărat, spirituali. Este un indiciu clar că trebuie neapărat să creştem spiritual!

„Noi putem să predicăm şi să ne rugăm, iar oamenii să asculte mişcaţi, dar nu există nici o înclinare a inimilor înspre Hristos până ce Duhul lui Dumnezeu nu suflă asupra lor” (John Flavel)

„Cineva poate face lucruri mari, cum ar fi să se roage, să asculte, să citească şi să vorbească mult. Cu toate acestea se pune întrebarea „Are respectivul Duhul, sau nu?” Cea mai mare diferenţă pe care pot s-o văd în cartea lui Dumnezeu, dintre sfinţi şi păcătoşi, este că unii au Duhul iar ceilalţi, nu” (Walter Cradock)

1. PERSONALITATEA DUHULUI SFÂNT
2. LEGĂTURA DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI BIBLIE
3. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ
4. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTIN

DUHUL SFÂNT ESTE O PERSOANĂ – foarte, foarte important!!!
Biblia descrie atribute ale Duhului Sfânt pe care doar o persoană cu individualitate şi personalitate, poate să le aibă:
– poate vorbi – se poate ruga – poate geme (Rom.8:26)- poate mărturisi (despre Isus – Ioan 15:26) – poate învăţa – poate fi întristat – poate fi minţit – hulit – etc.

EXEMPLE: DUHUL SFÂNT ESTE DUMNEZEU (o persoană a Dumnezeirii): Fapte 5:1-9
Fapte 13:2 (vorbeşte)
Fapte 28:25 (vorbeşte)
1 Tim.4:1-4 (vorbeşte)

Duhul Sfânt este o persoană, nu doar o putere a lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de o relaţie personală cu El pentru a putea să fim mântuiţi în Hristos, să cunoaştem dragostea şi puterea lui Dumnezeu, să fim perfecţionaţi şi călăuziţi de El. Duhul Sfânt este esenţial vieţii creştine. De fapt fără El nu poate fi vorba de vreo spiritualitate. În timp ce a fi religios este posibil şi prin puterea firească a omului, a fi creştin şi a fi mântuit, nu este posibil decât prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!
El ne împuterniceşte pentru slujire şi mărturie. Doar prin El închinarea noastră este plăcută lui Dumnezeu şi intrarea noastră în prezenţa lui Dumnezeu posibilă.

IGNORANŢA FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT ESTE NEPERMISĂ!
AŢI AUZIT VOI DE DUHUL SFÂNT?
Poate ignoranţa noastră faţă de D.S. este ca cea a copilului (sau a lui Nicodim) care l-a întrebat pe tatăl lui, „cum pot să cred în Duhul Sfânt dacă nu l-am văzut niciodată?”. Atunci tatăl lui l-a dus la o centrală electrică şi i-a arătat generatorul spunându-I : „Iată de unde vine energia care ne încălzeşte şi ne luminează casa noastră! Noi nu o putem vedea, dar ea este produsă de această maşinărie şi rezultatele ei le vedem acasă la noi”. „Acum, cred în electricitate, tată!” i-a spus copilul. „Bineînţeles că crezi în ea, dar nu crezi fiindcă o vezi ci pentru că vezi ce poate face pentru noi!!” La fel şi noi putem crede în Duhul Sfânt nu doar fiindcă am auzit de El ci pentru că vedem ce poate face în vieţile oamenilor care-l cunosc pe Isus. (vezi, Ioan 3:1-9)

La începutul bisericii din Efes, s-au aflat acolo 12 UCENICI AI LUI IOAN BOTEZĂTORUL care n-auziseră de Duhul Sfânt şi care nu fuseseră botezaţi în Numele Domnului Isus:
Fapte 19:1-7!!

DUHUL SFÂNT ESTE ACTIV ÎN MÂNTUIREA OAMENILOR
Dacă cap.2 din Fapte – „Cinzecimea” Iudeilor, atunci, cap.10 din Fapte –„Cinzecimea Neamurilor” – convertirea lui Corneliu

Iată 3 convertiri reprezentative pentru lucrarea Duhului Sfânt. În toate cazurile Duhul Sfânt conduce acţiunea, operaţiune de salvare …

DUHUL SFÂNT (Duhul Sfânt ia lucrurile lui Hristos)

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu)

OMUL LUI DUMNEZEU (Instrumentul lui Dumnezeu)

A etiopianului – Duhul Sfânt l-a condus pe Filip la el Pasajul folosit: Isaia 53

A lui Saul – Duhul Sfânt l-a condus pe drumul spre Damasc. Isus l-a abordat direct Mesia despre care a vorbit întreg VT l-a evanghelizat Ştefan, iar mai târziu Anania

Corneliu – Duhul Sfânt a supravegheat fiecare detaliu al convertirii lui; l-a pregătit pe Corneliu cât şi pe Petru.
Petru l-a predicat pe Hristos.

DUHUL SFÂNT ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

RELAŢIA (LEGĂTURA) DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI BIBLIE
Unul din rolurile pe care Duhul Sfânt le îndeplineşte este de inspirare şi iluminare a Scripturilor: Ioan 14:26; 15:26; 16:13 vv; Efes.1:17; Evrei 3:7; 1Petru 1:11; 2Petru 1:21v; 1Ioan 2:20, 27.

Legătura dintre Duh şi Cuvânt reprezintă una din cheile înţelegerii rolului Său în Biserică.

În călăuzirea, inspirarea, sfinţirea şi zidirea poporului lui Dumnezeu, instrumentul Său principal este Scriptura – 2 Tim.3:16-…

De aceea, orice afirmare a prezenţei, a acţiunii şi a binecuvântării Duhului Sfânt, care ocoleşte, ignoră, minimalizează sau contrazice Cuvântul („ce este scris”), este străină Duhului lui Dumnezeu care l-a condus pe Isus şi i-a mânat pe apostoli. Asemenea afirmaţii sunt dezonorante Duhului Sfânt.

Calvary Chapel – „Respingem exagerarea darurilor Duhului, a semnelor şi minunilor, în detrimentul Cuvântului”

DUHUL SFÂNT A INSPIRAT SCRIPTURA:
2 Tim.3:16
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire…”

2 Petru 1:20, 21
„Fiindcă mai întâi de toate să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”

„Dumnezeu poate să-ţi interpreteze propriul Lui Cuvânt. Într-adevăr, nimeni nu poate să-i pătrundă înţelesul până ce nu-i cere Duhului să-i descuie uşa…Celui ce nu are cheia potrivită îi este la fel de greu să intre ca şi celui ce nu are nici o cheie, într-un fel acestuia fiindu-i chiar mai greu, fiindcă cel fără vreo cheie poate strigă la cel dinăuntru să-i deschidă, în timp ce primul încrezându-se în cheia lui, se chinuie în zadar afară la uşă” (William Gurnall)

„Omul firesc (nenăscut din nou) poate avea excelente noţiuni de teologie, dar are nevoie să fie învăţat de Dumnezeu pentru a putea cunoaşte spiritual taina Evangheliei. Cineva poate ştii care sunt cifrele de pe cadranul unui ceas fără însă să-şi dea seama cum trece ziua dacă nu vede strălucirea soarelui. Tot aşa şi noi putem citi multe adevăruri ale Bibliei dar nu le putem cunoaşte puterea mântuitoare până ce Dumnezeu nu ne luminează sufletul cu Duhul Său Sfânt…Acesta nu doar ne informează mintea ci şi înduplecă voinţa noastră” (Thomas Watson)

DUHUL SFÂNT LUCREAZĂ PRIN SCRIPTURĂ ( de aceea trebuie citită!)
Vorbeşte (a vorbit ) prin profeţii Vechiului Testament : Fapte 28:25
Prin Psalmi : Fapte 1:16, 17
Prin toată Scriptura : 2 Tim.3:16, 17
Scriptura este Sabia Lui : Efes.6:17

Bizuirea doar pe Duhul Sfânt nu poate însă înlocui studiul Bibliei:

„Rolul Duhul Sfânt nu este de a-ţi spune sensul Scripturii şi de a-ţi da cunoaşterea lui Dumnezeu, fără studiul tău personal al Cuvântului Său, ci mai exact de a binecuvânta acel studiu şi de a-ţi oferi cunoaştere în urma lui… A respinge studiul în temeiul bizuirii doar pe Duhul, înseamnă de respinge de fapt Scriptura” (Richard Baxter)

Chuck Smith – „Duhul nu-ţi poate aminti nimic, dacă în mintea ta nu este nimic”!!

Această afirmaţie este adevărată fiindcă, Duhul ia lucrurile lui Hristos şi ni le revelează. Vezi:
Ioan 14:17; 14:26; 15:26; 16:13

DUHUL SFÂNT INTERPRETEAZĂ SCRIPTURA – DEŢINE ROLUL DE PRINCIPAL ÎNVĂŢĂTOR AL SCRIPTURILOR
Ioan 14 – 16
Iluminează mintea : 1 Cor.2:12, 13; Efes.1:16,17
Revelează lucrurile lui Dumnezeu : Isaia 40:13,14; 1 Cor.2:10,13

ETERNUL ÎNSOŢITOR
În Evanghelia după Ioan (14:16) Isus a spus că Duhul Sfânt acesta „alt Mângâietor”, va rămâne cu noi în veac, întotdeauna. Veacul nu s-a încheiat încă, ca prin urmare El trebuie să fie acum aici cu noi. Puterea Lui nu a încetat şi nu a slăbit. Sursa uleiului se găseşte încă în Biserică, deşi ea doar rareori îşi umple vasele ei. Acum nu mai este nevoie ca noi să ne rugăm Tatălui să ne dea Paracletele, în sensul în care a făcut-o Isus, pentru că El a fost dat la Cincizecime. Acelei rugăciuni s-a răspuns. Ceea ce este însă nevoie este ca noi să ne deschidem inimile pentru ca El să ne umple cu prezenţa Lui. Nu prin emoţii, entuziasm, nu prin stăruinţe îndelungi, sau prin apeluri isterice, este astăzi turnat Duhul Sfânt în inimile oamenilor şi se revarsă din ele. Lucrarea Duhului Sfânt în noi şi prin noi este condiţionată doar de credinţa şi ascultarea noastră de Dumnezeu.
Domnul nu ne-a promis doar prezenţa Lui alături de noi în acest veac (Mat.28). El ne-a făgăduit-o şi pe cea a Duhului Sfânt. Deşi El poate fi întristat, stins şi respins, El nu-şi va retrage binecuvântata lucrare din Biserică, până ce Mirele va fi aici pentru Mireasa Lui. De aceea, să profităm de prezenţa Lui blândă, de însoţirea Lui graţioasă în toate lucrările noastre. Să-i cerem să ne arate întreaga dimensiune a lucrării Sale în noi şi în Biserică. Să nu ne rugăm Lui ca şi cum într-o mai mică sau mai mare măsură El ne-a părăsit biserica. Dar să ne asigurăm că despre noi nu se va spune ca despre urmaşii Lui Avraam, că întotdeauna ne împotrivim Duhului Sfânt. Prezenţa Lui ne este promisă astăzi la fel cum a fost bisericii din Ierusalim iar flacăra Lui se va arăta lumii, aşezată deasupra oricărui cap plecat umil în rugăciune!

„Dacă Dumnezeu şi-ar retrage Duhul Sfânt din lume, cam 95% din activităţile noastre ar continua iar noi ne-am lăuda cu ele” (rev.Carl Bates, D.D.)

„Organizaţiile fără Duhul Sfânt sunt asemenea morilor fără vânt” a spus Spurgeon. „Chiar şi o biserică care este complet ortodoxă în crezurile ei este inutilă ca un nor fără ploaie, dacă nu este unsă cu putere de sus”

„Când ne bizuim pe organizare, avem parte de ceea ce organizarea poate face. Când ne bizuim pe educaţie, avem parte de ceea ce educaţia poate face. Când ne bizuim pe oratorie, avem parte de ceea ce oratoria poate face. Dar atunci când ne bizuim pe Duhul Sfânt, avem parte de ceea ce Dumnezeu poate face”. (rev.A.C.Dixon) – şi asta e mult mai preferabil!

„Dumnezeu nu se află în primul rând în căutarea unor metode mai bune, ci a unor oameni mai buni, a unor oameni umpluţi de Duhul Sfânt – Biblia ne spune că, „A venit un om (nu o metodă!!) de la Dumnezeu: numele lui era Ioan” (Ioan 1:6) W.B.K.

O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt

partea a II-a

---

RECAPITULARE:
– care sunt scopurile unui astfel de studiu? Pe ce se concentrează?
– am văzut personalitatea DS
– rolul DS în inspirarea şi iluminarea Scripturilor
– rolul DS de interpret şi revelator al Scripturilor
– principalul instrument al DS, în mântuirea, călăuzirea, sfinţirea şi zidirea poporului lui Dumnezeu, instrumentul Său principal este Scriptura – 2 Tim.3:16-…

De aceea, orice afirmare a prezenţei, a acţiunii şi a binecuvântării Duhului Sfânt, care ocoleşte, ignoră, minimalizează sau contrazice Cuvântul („ce este scris”), este străină Duhului lui Dumnezeu care l-a condus pe Isus şi i-a mânat pe apostoli. Asemenea afirmaţii sunt dezonorante Duhului Sfânt.

DE CE TREBUIE PRECIZATE ACESTE LUCRURI? De ce să ni le amintim? Pentru că astăzi există tendinţe accentuate de a substitui experienţa personală cu lucrarea Duhului Sfânt. Acţiuni şi fapte extrem de bizare I se atribuie în zilele noastre, Duhului Sfânt :

„Trezirea Râsului”,
Oklahoma City, Benny Hinn Healing Crusade – Ella Peppard moare fiindcă o altă persoană „ucisă în Duhul” (?!), cade asupra ei!!! Un adevărat apogeu al acestei „trezirii”! („Counterfeit Revival” – Hank Hanegraaff)
Duhul Sfânt loveşte South Kensington-ul, a devenit titlul de pe prima pagină a secţiunii londoneze a ziarului Independent din data de 21 iunie, 1994. Ar putea fi de la Dumnezeu acest comportament anormal? Persoane din aripa „sănătate şi prosperitate” a mişcării carismatice numită „word of faith”, au profeţit de ceva vreme o mare trezire spirituală. Este ceea ce se întâmpla?
Pe data de 24 iunie, 1994, un membru al conducerii lui Holy Trinity Brompton, pe nume Mark Elsdon-Dew a declarat liniştitor publicaţiei Church Times:
„Vă rog subliniaţi faptul că lucrurile care s-au întâmplat nu sunt atât de bizare şi scandaloase încât oamenii sensibili să nu vrea să audă de ele. Încercăm să dăm dovadă de bun simţ şi de ordine, dar dacă sunt de la Dumnezeu, ar fi îngrozitor să nu primim tot ce ne oferă”
Pe vremea scrierii cărţii de faţă se estima că peste 400 de biserici din toată Marea Britanie ţineau adunări aidoma celor de la Toronto Airport Vineyard. Unele din reacţiile celor ce au primit „ungerea” în Marea Britanie sunt la fel de bizare ca şi cele din Toronto şi descrise de Guy Chevreau. În biserica Sidcup Community Church, Dave Roberts ne spune că,
„cineva s-a îmbolnăvit în timpul serviciului, şi paramedicii au fost chemaţi la biserică. Sanitarii au intrat în sală şi au fost martorii unei scene în care mai multe zeci de oamenii se aflau pe jos, în diferitele faze ale trăirii spirituale. „Care-i al nostru?” au întrebat ei vădit încurcaţi”
Se poate dovedi că în general fenomenul „râsului sfânt” îşi are originea direct sau indirect în acţiunile şi crezurile bizare şi nebiblice ale lui Rodney Howard-Browne. Odată l-am auzit pe acesta vorbind la Trinity Broadcasting Network şi mustrându-i pe cei care se rugau la altar să, „înceteze să se mai roage şi să înceapă să râdă ca ceilalţi… să se roage acasă – aici veniseră să se umple de râs”.
În numărul revistei Charisma din luna august 1994, Howard-Browne a fost citat cu următoarele: „Într-o seară predicam despre iad şi râsul a izbucnit în toată sala. Cu cât le spuneam mai multe despre iad, cu atât oamenii râdeau mai tare”.
¨Într-o altă ocazie, Howard-Browne a spus:
„Mai degrabă m-aş afla într-o biserică în care diavolul şi firea pământească să se arate decât într-o biserică unde nu se întâmplă nimic fiindcă oamenilor le este prea frică să arate ceva… Iar dacă se arată un diavol, nu vă îngrijoraţi nici de asta. Bucuraţi-vă fiindcă cel puţin se întâmplă ceva”.
¨Este adevărat că un om osândit din pricina păcatului poate râde sau plânge dacă este izbăvit de vină şi osândă, atunci când face o rugăciune de pocăinţă. Dar nu există nici o dovadă biblică că, râsul, lătratul, răcnitul sau râsul isteric trebuie să apară după ce cineva ca Rodney Howard-Browne proclamă:„umpleţi-vă… ha, ho, ha, ho, ha, ho, ha, ha, ha, ho”! Aceste manifestări au fost dintotdeauna atribuite spiritelor demonice, nu Duhului Sfânt. Cu o asemenea afirmaţie suporterii „râsului sfânt”, nu pot fi de acord.
Se spune că atunci când sunt copleşiţi de Duhul mulţi se comportă ca animalele. Opiniile diferă foarte mult cu privire la originea acestor sunete de animale. Mulţi le categorisesc ca fiind demonice, iar alţii susţin că sunt pur şi simplu manifestări ale firii pământeşti.
În revista britanică Alpha, pastorul Marc Dupont de la Vineyard-ul din Toronto, a recunoscut că a avut dificultăţi în a afla dacă aceste sunete animalice sunt sau nu de la Dumnezeu. El a descris această situaţie atunci când s-a rugat pentru un om. La început, când acesta a început să ragă ca un leu a crezut că poate este posedat de demoni. În cele din urmă însă, a decis că omul rostea „un act profetic simbolic”, care semnifica triumful Leului din Iuda.
John Arnott, crede de asemenea că acest comportament animalic observat în timpul serviciilor din biserică are semnificaţie profetică. Acesta recunoaşte că uneori el produce confuzie şi că ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce să se facă atunci când scapă de sub control. La întâlnirile pastorilor, Arnott a descris câteva din probleme care au apărut şi a oferit soluţiile posibile. El a spus:
„Iată că am început să vedem oameni care se comportă profetic asemenea leilor şi bivolilor, vulturilor şi chiar războinicilor. Am primit odată un telefon şi (cel ce suna) a zis: „Cineva din adunarea noastră se poartă ca un vultur zburând prin încăpere. Nu putem să-l oprim. Ce să facem? Atunci noi ne-am gândit şi-am spus, ce-ar fi să aruncaţi un iepure în mijloc pe podea şi poate atunci are să aterizeze(!?)”

Cuvintele puritanului Thomas Brooks sunt foarte potrivite să fie menţionate aici:

„Duhului nu dezleagă ceea ce Cuvântul leagă. Duhul nu justifică ceea ce Cuvântul condamnă. El nu aprobă ceea ce Cuvântul dezaprobă, şi Duhul nu binecuvântează niciodată ceea ce Cuvântul blestemă”

În această situaţie trebuie să revenim la modul biblic de operare al Duhului Sfânt în Biserică şi în viaţa creştinului. De aceea, am stabilit că Biblia nu separă deloc lucrarea DS de ceea ce este scris în Biblie. Dimpotrivă, despre Duhul se spune că nu vorbeşte de la El, ci va lua din ceea ce este al lui Hristos şi ne va revela!

1. PERSONALITATEA DUHULUI SFÂNT
2. LEGĂTURA DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI BIBLIE
3. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ
4. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTIN

RELAŢIA DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI CREDINCIOS

Vreau, în continuare să privim, întâi la lucrarea Duhului din biserică, apoi, dinviaţa credinciosului. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi vorba de biserică, la fel cum fără Duhul Sfânt în viaţa unui credincios, nu poate fi vorba de vreo spiritualitate!

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ
Umple credincioşii ei: Fapte 2:4
Îi botează : 1 Cor.12:14
Rânduieşte slujitorii ei : Fapte 20:17,28
Trimite misionarii ei : Fapte 13:2,4
Îi călăuzeşte pe misionari : Fapte 8:29
Mângâie biserica : Fapte 9:31
Sfinţeşte biserica : Rom.15:16

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTINI
Înnoieşte (regenerează) : Ioan 3:3,5
Locuieşte : Rom.8:11
Unge : 1 Ioan 2:20, 27
Botează : Fapte 2:17-41
Pecetluieşte : Efes.1:
Călăuzeşte: Ioan 16:13
Împuterniceşte în vederea mărturisirii lui Hristos : Fapte 1:8 (Mica 3:8; Zaharia „Nu prin putere…ci prin Duhul…)
Sfinţeşte : Rom.15:16; 2 Tes.2:13
Mărturiseşte înfierea noastră : Rom.8:16; Evrei 10:15
Ajută : Ioan 14:16-26
Dăruieşte bucurie : Rom.14:17
Înzestrează cu discernământ : 1 Cor.2:10-16; 1 Ioan 4:1-6
Produce roade : Gal.5:22-23
Dăruieşte daruri : 1 Cor.12:3-11

După cum vedeţi rolul DS în viaţa creştinului este de o importanţă deosebită. De fapt putem spune că este primordial şi esenţial vieţii creştine! De aceea, nu ar trebuie neglijat şi nu ar trebui abuzat.

DUHUL ESTE ACTIV ÎN MÂNTUIRE:

A man who drank heavily was converted to Christ and lived victoriously for several weeks. One day as he passed the open door of a tavern, the pungent odor drifting out aroused his old appetite for liquor. Just then he saw this sign in the window of a nearby cafe: „All the buttermilk you can drink – 25 cents!” Dashing inside, he ordered one glass, then another, and still another. After finishing the third he walked past the saloon and was no longer tempted. He was so full of buttermilk that he had no room for that which would be injurious to him. The lesson is clear: to be victorious over our evil desires, we must leave no opportunity for them to repossess us.
Dwight L. Moody once demonstrated the principle like this: „Tell me,” he said to his audience, „how can I get the air out of the tumbler I have in my hand?” One man said, „Suck it out with a pump.” But the evangelist replied, „That would create a vacuum and shatter it.” Finally after many suggestions, moody picked up a pitcher and quietly filled the glass with water. „There,” he said, „all the air is now removed.” He then explained that victory for the child of God does not come by working hard to eliminate sinful habits, but rather by allowing the Holy Spirit to take full possession.
See: Eph 5:18

TRANSFORMAREA NOASTRĂ LĂUNTRICĂ ESTE REALIZATĂ DE DUHUL:

Puritanul John Owen ne introduce în următoarea idee:

„Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este marele înfrumuseţător (cosmetician) al sufletelor”

Semnificaţia cuvântului grecesc „metamorphoo” (cuvântul descrie metamorfoza unei larve într-un fluture!) şi a contextului său:

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18)

În Biblie privim „chipul” Domnului Isus, iar în timp ce o facem, Duhul Sfânt ne schimbă făcându-ne asemenea Lui. Aceasta este lucrarea din inimile noastre a Duhului Sfânt! Procesul de schimbare a caracterului nostru se petrece în timp ce noi privim în Biblie la Isus. Conformarea noastră chipului Său este realizată de Duhul atunci când studiem caracterul lui Isus aşa cum ne este descris în Cuvânt. De aceea, este vital pentru desăvârşirea noastră şi prefacerea noastră spirituală, să privim insistent în Cuvânt la idealul lui Dumnezeu.

Să menţionăm aici TRAGEDIA COPILĂRIEI ÎNTÂRZIATE! Când nu mai privim în Cuvânt, maturizarea noastră spirituală stagnează. Creşterea noastră se opreşte. Prefacerea noastră întârzie.

Deci, pentru ACCELERAREA ei, trebuie privit mai insistent în Cuvânt la chipul lui Isus!

NECESITATEA IMPERATIVĂ A LUCRĂRII SALE în viaţa creştinului este demonstrată de cuvintele lui Pavel din Galateni 4:19

„Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!”

„va lua chip” – descrie forma exterioară pe care o prinde ceva ce se află în interior. Este treaba Duhului de a-l exprima pe Isus în noi. Domnul Isus prezent prin credinţă în inima credinciosului nu se va descoperi singur şi nu se va arăta în exterior că se află în viaţa creştinului. El a încredinţat această lucrare Duhului Sfânt. El este ca şi o prismă (totuşi, este o persoană) care răsfrânge lumina care este Isus şi se află în noi, în feluritele manifestări ale roadelor Duhului – darurilor harului – frumuseţea Domnului.

De aceea, dacă creştinul nu posedă o înţelegere inteligentă a lucrării DS şi o supunere completă ei, foarte puţin din Domnul Isus se poate vedea în viaţa acestuia.

De aceea, a spus cineva că, „Dacă facem loc (în inimile noastre) pentru Duhul Sfânt, atunci El îi va face loc Domnului Isus”. Şi opusul este adevărat: „Dacă nu-I facem loc Duhului, atunci El nu-I poate găsi loc (în inimi) Domnului Isus”.

Datorită acestei lucrări a Duhului (de exprimare a prezenţei Domnului Isus, în noi), putem înţelege noi cum Domnul însuşi se arată prin noi lumii. Împiedicarea acestei lucrări de către credincios, va face ca viaţa acestuia să aibe puţine din calităţile divine ale Fiului.

Observaţi cum Pavel tocmai asta le spune galatenilor: „Hristos s-a putut vedea odată în voi! A prins odată chip în voi”. Asta era dorinţa lui puternică: de a-l vedea din nou pe Isus exprimat exterior în vieţile lor. A fost o vreme când ei aveau o relaţie potrivită cu El. Cândva ei îi îngăduiseră să-şi facă lucrarea Lui în ei, dar acum sucumbând Iudaizatorilor ei încearcă singuri să-I dea chip lui Isus, făcând faptele Legii.
Gal.3:1-5; 5:2-5!

Ce s-a întâmplat în viaţa lor, de au fost privaţi, lipsiţi acum de lucrarea de glorificare a lui Isus în vieţile lor? Prin acceptarea de către ei a legalismului! (am studiat!)- aceşti creştini s-au privat de lucrarea DS care le dădea har în viaţa de zi cu zi – într-un cuvânt: au căzut din har!!

DUHUL ÎL „PROIECTEAZĂ” PE ISUS – VEZI, PRINCIPIUL PROIECTORULUI!
Dumnezeu a făcut-o cu Fiul, Fiul cu El şi acum Duhul o face cu El!! Observaţi cum umilinţa este prezentă în Dumnezeire, cum fiecare persoană a ei este a caracterizată de smerenie? Ce ruşinoase sunt tentativele noastre de a ne înălţa pe sine! Singurele persoane din acest Univers care aveau acest drept au renunţat să o facă.

CE ESTE DUHUL SFÂNT PENTRU CREŞTINI? Iată tot ceea ce DS este pentru noi.

DUHUL SFÂNT ESTE…
DOVADA ÎNFIERII NOASTRE DE CĂTRE DUMNEZEU
Romani 8:9, 14-16
„Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui…Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava! ” adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”

DUHUL SFÂNT ESTE…
DOVADA POSESIUNII NOASTRE DE CĂTRE DUMNEZEU
Efeseni 1:13-14
„Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”

PECETEA se folosea în antichitate pentru a indica proprietatea cuiva asupra unui lucru. Efesul era un port şi un mare centru comercial unde se comercializau lucruri aduse din Asia apoi vândute şi transportate până la Roma. Negustorii din Roma veneau aici să cumpere marfă. Cu pecetea de pe inelul de pe deget, ei pecetluiau cu ceară bunurile cumpărate mai înainte ca să fie încărcate pe corăbii şi duse la Puteoli, un port italian. Când încărcătura ajungea la Roma, negustorul îşi revendica bunurile cumpărate aducând dovada peceţii sale. În felul acesta el demonstra că era proprietarul acelor lucruri. Dacă altcineva pretindea că bunurile sunt ale lui negustorul putea să spună, „Nu, acestea sunt ale mele. Aceasta este pecetea mea de proprietar”. (Chuck Smith – Charisma vs.Charismania)

Minunatul adevăr biblic, este că odată ce am crezut Evanghelia, Dumnezeu ne-a pecetluit cu propria lui pecete de proprietar. El a intrat în posesiunea noastră. (Dumnezeu s-a privatizat! A fost împroprietărit cu noi – dacă tot este la modă!!) Noi am intrat în posesiunea Lui. Devenim astfel proprietatea Lui personală pe care a pecetluit-o cu Duhul Său Sfânt. De aceea, când diavolul pretinde încă posesiune asupra vieţilor noastre, Dumnezeu poate să-i spună:„ia mâna, nu este al tău!!” Dovada posesiunii noastre de către El este Duhul Sfânt pe care ni l-a dat. Duhul care acum locuieşte în noi este pecetea lui Dumnezeu cu care El ne revendică pentru Sine – vezi, 1 Petru 2:9 „…un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui…”

ARVUNA…
Iar ca şi proprietate a Lui, Biblia ne spune că Dumnezeu ne preţuieşte nespus de mult. De foarte multe ori, în epistolele sale către biserici, Pavel, a dorit şi s-a rugat ca acei creştini să înţeleagă cât de mult îi iubea Dumnezeu. De exemplu, efesenilor le spune că se roagă ca ei să înţeleagă „împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes.3:18-19). Tot efesenilor le spune că el doreşte ca ei să aibe ochii inimii luminaţi, ca să „priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Efes.1:18). Dorinţa lui Pavel se poate rezuma astfel: „fie ca Dumnezeu să vă deschidă ochii ca să înţelegeţi cât de mult vă preţuieşte!!” Ca şi posesiune a Lui, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Fiului Său scump, Dumnezeu ne preţuieşte nespus de mult. A plătit preţul pus pe noi, ne-a răscumpărat, şi acum ne preţuieşte. Pecetea Duhul Sfânt indică acest lucru. În 2 Cor.1:22 Duhul este numit „arvună” („ARRABON” – gk.- mai semnifică un inel de logodnă care prevesteşte unirea care va urma prin căsătorie; o garanţie a plăţii complete care va urma), care înseamnă o plată dinainte, un avans, al răscumpărării noastre. În Efes.4:30 ne este poruncit să nu întristăm Duhul prin care am fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Experienţa Duhului pe care o avem acum în prezent este degustarea slavei viitoare cât şi garanţia că vom avea parte de ea. (vezi, 2Cor.5:5)

A spune aşa cum fac adventiştii că pecetea lui Dumnezeu este Sabatul, că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Sabatul, înseamnă a dispreţui dragostea lui Dumnezeu şi a călca în picioare jertfa Fiului Său!! A minimaliza interesul pe care ni-l arată.

DUHUL SFÂNT – O GARANŢIE CE NE-A FOST DATĂ!
Nu doar că Duhul este o dovadă că îi aparţinem Lui şi arătând spre Duhul Său care este prezent în vieţile noastre, Dumnezeu, poate să ne revendice pentru Sine înaintea atacurilor demonice, dar este o asigurare, o garanţie că Dumnezeu intenţionează să desăvârşească răscumpărarea noastră. De aceea, Duhul este numit ARVUNĂ. Răscumpărarea noastră este deocamdată spirituală, dar într-o zi ea va fi desăvârşită, concretizată, materializată pe deplin. În vederea acestei încheieri a mântuirii noastre, El ne-a dat Duhul ca arvună. La fel cum negustorii italieni îşi pecetluiau bunurile ca să şi le asigure în timpul călătoriei lor, Dumnezeu şi-a pus pecetea asupra vieţii tale. Prin această pecetluire a ta, El şi-a „marcat” bunurile până vor ajunge la El. În acelaşi fel îşi identifică oamenii bunurile în zilele noastre. Deşi nu a intrat în posesia deplină a „bunului” răscumpărat, care este sufletul tău, totuşi pentru a se asigura că intră în posesia lui, El l-a pecetluit şi a dat un avans pentru el. În acest fel El s-a asigurat ca sufletele pe care le-a câştigat pentru El să ajungă în siguranţă la El în cer. Dându-ne Duhul Său ca arvună, El şi-a declarat intenţia serioasă de a completa tranzacţia. Aceea încheiere a ei ne este descrisă de Romani, ca fiind răscumpărarea inclusiv a trupurilor noastre:

Rom.8:18-24 „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi…”

Cum este stins Duhul?

„La fel cum focul este stins prin a turna apă pe el sau a-i lua combustibilul, tot aşa Duhul este stins prin a trăi în păcat, sau prin a nu folosi sau îmbunătăţi darurile date, care este ca şi cum a nu-i alimenta flacără” (Thomas Manton)

„Ce schimbare tristă se vede la omul care odată a fost condus de Duhul, iar acum este părăsit de El!” „Ce diferenţă este între ce a fost omul care odată a fost condus de Duhul şi acela care este acum părăsit de El!” (Thomas Jacombe)

PUTEREA DUHULUI SFÂNT – „dunamis” : dinamic, dinamită
„După ce Isus s-a înălţat la ceruri, El a turnat Duhul Său Sfânt asupra credincioşilor din Ierusalim, dându-le puterea de împlini porunca Lui de a predica Evanghelia întregii lumi, obligaţie rămasă tuturor credincioşilor din toate vremurile”.

Despre necesitatea Duhului în evanghelizare, mărturisire Petru ne poate convinge cel mai bine:

„Viaţa lui Petru a fost încercată de 3 focuri: Petru la foc alături de duşmanii lui Hristos; Petru la foc acuzat de o slujitoare că este un urmaş al Lui, lepădându-se de El şi tăgăduindu-l, apoi Petru sub focul Duhului Sfânt predicând cu foc încât 3 mii de suflete au fost aduse în Împărăţia Lui” (W.B.K.)

Kenneth Wuest :
Condiţia unor creştini este asemenea celei a galatenilor – căzuţi din har. A altora este ca cea a ucenicilor din Efes ai lui Ioan Botezătorul (Fapte 19) – ignoranţi faţă de Persoana şi Lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este o explicaţie pentru care se vede atât de puţin din frumuseţea Domnului în vieţile multor creştini sinceri. Ei fac tot ce pot pentru a trăi viaţa creştină, dar puterea lor firească este nepotrivită sarcinii lor. Duhul face pentru ei, în această situaţie, tot ce poate. Vieţile lor sunt fără îndoială diferite de cum au fost înainte de a fi mântuiţi. A avut loc o întoarcere stânga-împrejur. Au luat decizia conştientă de a întoarce spatele păcatului şi de a se întoarce cu faţa la Dumnezeu. În vieţile lor există acum chiar o oarecare biruinţă asupra păcatului, dar el nu a fost pe deplin înfrânt, încă. Unii cunosc chiar o măsură de plăcere în lucrurile lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea, din vieţile lor radiază foarte puţin Domnul Isus. Imaginea Lui în ei este foarte înceţoşată, greu de desluşit. Ştim că Domnul Isus, care locuieşte în inimile lor nu se va exprima singur în vieţile lor. Această lucrare El i-a încredinţat-o Duhului Sfânt. Iar dacă Duhul Sfânt nu este recunoscut şi credinciosul nu depinde de El pentru a săvârşi această lucrare, Acesta nu o poate face. La fel cum Isus nu mântuieşte pe cineva până acel om nu-l recunoaşte ca Mântuitor şi printr-un act al voinţei lui libere, să I se supună Lui, tot aşa nici Duhul Sfânt nu poate să-l arate pe Domnul Isus în vieţile noastre, până ce printr-o decizie a voinţelor noastre nu ne încredinţăm vieţile pentru a-şi face nestingherit lucrarea!

Să-I îngăduim, unii, s-o înceapă, iar alţii să o continue până la desăvârşire!

La acesta ne-a rânduit Dumnezeu: să fim o mireasmă a cunoştinţei Lui, în orice loc; o mireasmă a lui Hristos; o mireasmă de la viaţă spre viaţă!!

Lucrarea Duhului Sfânt reprezintă factorul esenţial din viaţa creştinului. Ea suferă o schimbare de nedescris atunci când acesta dobândeşte o înţelegere a lucrării pe care Duhul este gata să o facă în el şi prin el. Secretul unei vieţi creştine, biruitoare, curajoase, puternice, eficiente, plăcute lui Dumnezeu, constă în corecta percepţie a lucrării Duhului Sfânt din viaţa lui, percepţie care să-l introducă într-o relaţie vitală cu Acesta.

Teologul olandez R.B.Kuiper, a spus: „Duhul Sfânt se poate avea…la cerere” Să-l cerem!

O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt

partea a III-a

---

RECAPITULARE:
De două duminici seara, la rând, studiem ceea ce spune Biblia despre rolul Duhului Sfânt de interpret şi revelator al Scripturilor. Care este relaţia dintre El şi Scriptură. Am studiat de asemenea personalitatea Lui (deci, faptul că El este o Persoană, nu o forţă impersonală). Data trecută am început să studiem relaţia dintre El şi credincios, lucrarea lui în credincios (şi anume, aceea de transformare lăuntrică a lui – în timp ce privim în Cuvântul Lui, DS ne transformă – 1Cor.3:18), vorbind despre necesitatea imperioasă a lucrării Lui, şi despre ce este Duhul Sfânt pentru creştin: dovada înfierii lui, o pecete şi o arvună a mântuirii sale. Am concluzionat că, Duhul Sfânt este atâtînfrumuseţătorul sufletelor (MARELE COSMETICIAN AL SUFLETELOR!),dovada posesiunii lor de către Dumnezeu cât şi garanţia dată lor că vor ajunge cu siguranţă în ceruri.

A spune aşa cum fac adventiştii că pecetea lui Dumnezeu este Sabatul, că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Sabatul, înseamnă a dispreţui dragostea lui Dumnezeu şi a călca în picioare jertfa Fiului Său!! A minimaliza interesul pe care ni-l arată.
– „Dumnezeu ne-a pecetluit cu o altă Persoană a Dumnezeirii, şi nu cu o altă zi a săptămânii!”

„HEDONISMUL” SPIRITUAL. El nu ne-a fost dat ca şi o jucărie pe care să o manipulăm cum vrem şi nici ca o putere mistică pe care să o exploatăm în goana noastră după senzaţii şi putere personală!

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN RUGĂCIUNEA CREŞTINULUI
Romani 8:26-27 spune:

„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”

De asemenea: Iuda 20 şi Efes.6:18.

Importanţa Duhului Sfânt în rugăciune este clar subliniată în acest pasaj. Slăbiciunea despre care vorbeşte Pavel priveşte viaţa noastră de rugăciune. DS, ne spune Pavel, ne ajută în această slăbiciune a noastră. Iată că fără Duhului nu doar că nu putem avea o viaţă spirituală, dar nu putem avea nici una de rugăciune.

Cuvântul grecesc tradus „ajută” indică o mână de ajutor întinsă. Marta a folosit acelaşi cuvânt atunci când a apelat la Isus să-i spună Mariei să-i dea o mână de ajutor la treaba din casă (Luca 10:40).

Rolul Duhului Sfânt în rugăciunea creştinului este de a-i da o mână de ajutor în slăbiciunea lui. Când ne rugăm El ne dă mâna să ne ajute, ca să ne purtăm povara firii noastre neobişnuită cu rugăciunea şi truda spirituală.

Dar, slăbiciunea despre care Pavel vorbeşte aici are două aspecte:
– pentru ce să ne rugăm, şi
– cum să ne rugăm (forma şi maniera rugăciunii noastre)

„CE”
NU ŞTIM „CE” Să NE RUGĂM. Nu avem o cunoaştere intuitivă a „lucrului”pentru care trebuie să ne rugăm. Nu ştim ce să-i cerem lui Dumnezeu în rugăciune. Pentru exemplificare, veniţi doar la o adunare a noastră de rugăciune, joia la 7, seara! Într-adevăr cunoaştem subiectele generale ale rugăciunilor noastre, cum ar fi mântuirea celor fără Hristos, sfinţirea credincioşilor sau împlinirea nevoilor noastre zilnice. Dar, pentru a şti exact ce vrea Dumnezeu să ne rugăm în clipa rugăciunii, aceasta implică o cunoaştere profundă a voii Sale pentru situaţiile date din vieţile noastre (sau ale altora), iar de regulă această cunoştinţă în mod natural, ne lipseşte. Aici intervine Duhul Sfânt în ajutorul nostru suplinind această ignoranţă a noastră cu cunoaşterea de către El a voii lui Dumnezeu:

1 Cor.2:11 „…tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu”.

„CUM”
Pentru ca Dumnezeu să îşi facă voia noastră prin rugăciunile noastre, este necesar ca noi să avem această cunoştinţă a voii Lui. Dar pentru că nu o avem, este necesar ca noi să fim atât de controlaţi de Duhul încât acesta să-şi poată face lucrarea în rugăciunile noastre, aducând în rugăciunile noastre, lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facă. Este clar atunci că pentru a ne ruga cum trebuie, noi trebuie să fim plini de Duhul, stăpâniţi de El şi atenţi la îndemnurile Lui.

EL MIJLOCEŞTE
Cuvântul grecesc care descrie mijlocirea Duhului este foarte pitoresc. Este folosit pentru cel care dă peste un om în necaz, şi cere ajutor în numele acestuia. După cum Alford ne spune:

„Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ce locuieşte în noi, cunoscându-ne mai bine nevoile, se roagă pentru noi, având aspiraţii şi năzuinţe mai înalte şi mai sfinte decât cele pe care noi le putem exprima în cuvintele noastre. Această mijlocire îşi găseşte exprimarea doar în suspinele şi gemetele Duhului. Dumnezeu Tatăl care cercetează inimile sfinţilor Săi în vederea rugăciunii, interpretează aceste suspine negrăite ale Duhului Său din noi conforme voii Sale.”

CONCLUZIA la care suntem conduşi este că, pentru a avea o adevărată viaţă de rugăciune, vieţile noastre trebuie să fie stăpânite de Duhul Sfânt, iar inimile noastre pline de El. Doar atunci rugăciunile noastre vor avea putere, vor fi spirituale, inteligente şi eficiente. Vom şti „ce” să cerem în rugăciune şi „cum” s-o facem!

EXEMPLE: priviţi la vieţile de rugăciune ale unor sfinţi din trecut
– Iacov : genunchi tăbăciţi!
– Apostolul rugăciunii : „praying Hyde”, etc.
– Ilie: Iacov 5:17-18 „un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi”

Ce anume le-au energizat acestor oameni rugăciunile lor şi le-au adus atât de multe răspunsuri la ele? Ce anume însoţea îndeosebi rugăciunea unuia despre care se spunea că se roagă atât de intens încât oamenilor le era insuportabil să-l audă rugându-se? Că erau îngroziţi auzindu-l cum se roagă şi că simţeau cerul căzând peste ei?

APLICAŢIE: Aceşti oameni au cunoscut lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lor de rugăciune. Erau familiarizaţi cu mijlocirea Lui pentru ei. La fel trebuie să devenim şi noi. Dar pentru asta, şi noi trebuie să fim plini de Duhul!

CÂT DE MULT DUH AVEM NEVOIE?
A city dweller moved to a farm and bought a cow. Shortly after he did, the cow went dry. When he reported this fact to a neighbor farmer, the farmer expressed surprise. The city man said he was surprised too. „I can’t understand it either, for if ever a person was considerate of an animal, I was of that cow. If I didn’t need any milk, I didn’t milk her. If I only needed a quart, I only took a quart.” The farmer tried to explain that the only way to keep milk flowing is not to take as little as possible from the cow, but to take as much as possible. Is that not also true of the Christian life? Those who only turn to God in need miss the real joy that flows from a daily infilling of His Spirit.
See: Psa 81:10; Rom 5:5; Eph 3:20-21; 1 Tim 1:14

Idee care ne conduce la următoarea idee.

PLINĂTATEA DUHULUI, O CERINŢĂ ÎN VEDEREA SFINŢIRII NOASTRE

Efes.5:18 „fiţi plini de Duhul”

Privitor la această poruncă a lui Dumnezeu se pot afirma următoarele:

ESTE IMPERATIVĂ, OBLIGATORIE, odată fiindcă Dumnezeu ne porunceşte şi în al doilea rând, fiindcă altfel suntem plini de sine, sau de lume. Avem un gol care trebuie umplut şi dacă nu-l umplem cu Dumnezeu în mod natural îl vom umple cu altceva. Dumnezeu ştie de ce ne-a dat această poruncă!

În al doilea rând, DOAR PLINĂTATEA DUHULUI FACE POSIBILĂ ASEMĂNAREA CREŞTINULUI CU HRISTOS. Din nou, ea este necesară pentru că acum îl reprezentăm pe El şi trebuie s-o facem cât mai bine. Doar atunci când Duhul locuieşte din belşug în inimile noastre, Dumnezeu poate să ducă mai departe sfinţirea noastră şi să-l exprime pe Hristos prin noi.

Limba greacă ne spune că umplerea aceasta de Duhul nu este o acţiune de un moment dat, ci o acţiune continuă – fiţi plini încontinuu. Umplerea cu Duhul nu poate fi doar o experienţă de criză, o umplere spasmodică, care se face doar atunci când creştinul urmează să slujească lui Dumnezeu în predicare, evanghelizare, ajutorare sau rugăciune în biserică. Trebuie să fim plini, şi să fim plini în permanenţă, clipă de clipă a vieţii noastre creştine. Plinătatea Duhului în noi este trăsătura de bază a experienţei creştine de zi cu zi. Nici un creştin nu poate trăi o viaţă biruitoare asupra păcatului, şi nu poate să reziste ispitelor, dacă nu cunoaşte această umplere ce ar trebui să fie permanentă, cu Duhul.

O PRECIZARE FOARTE IMPORTANTĂ TREBUIE FĂCUTĂ! ESTE O LUCRARE A LUI, NU A OMULUI. Ea este necesară fiindcă de multe ori avem impresia că noi suntem puşi în situaţia să-l forţăm pe Duhul să ne umple, sausă-l convingem să rămână în noi. Umplerea noastră cu Duhul nu este o lucrarea omului. Nu vine în urma stăruinţelor noastre îndelungate, a mărturisiriituturor păcatelor sau a rugăciunilor isterice. Nu putem sub nici o formă să ne aducem în starea în care Duhul poate privi la noi şi să spună, „acum este destul de sfânt, am să vin în viaţa lui!” Duhul este cel ce ne va umple şi doar El este activ în săvârşirea acestei acţiuni. Nimic din ceea ce noi facem nu poate să ne umple cu El!

TOT CEEA CE NOI PUTEM SĂ FACEM, este conform lui Ioan 7:37-39, să credem, conform lui Luca 11:13, să ne rugăm şi să-i cerem lui Dumnezeu Tatăl! Rom.8:5 „să trăim după îndemnurile Duhului”, Rom.8:6 „să umblăm după lucrurile Duhului”, Rom.8:13 „să mortificăm…”, Gal.5:16 „cârmuiţi de Duhul”, Rom.6:12 „să…”

DAR CE ÎNSEAMNĂ TOTUŞI „A FI PLINI DE DUHUL”, SAU A „AVEA PLINĂTATEA LUI”? Să vorbim în limbi, să profeţim, să scoatem demoni, să facem semne şi minuni? Etc. Cred că vom fi ajutaţi să găsim răspunsul şi să înţelegem mai bine, privind la Iacov 4:5

„Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul Sfânt, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine”

Vedeţi, toate acele lucruri le vrem cu gelozie, pentru noi.
Cuvântul grecesc care descrie această „invidie” a Lui pentru a ne avea doar pentru Sine, mai înseamnă şi „pofteşte”. Retraducându-l am avea: „Duhul…nepofteşte („a dori cu putere, cu sinceritatea sau cu pasiune” – K.Wuest), să ne aibă doar pentru El”.

Deşi noi vrem cu gelozie cele mai bune daruri pentru noi, Duhul Sfânt, ne vrea, cu gelozie, în schimb pe noi!! În timp ce noi ne „batem” în Bisericăpentru a avea cele mai bune daruri, şi El se „bate” pentru noi, dar în alt fel.

Ce anume doreşte sau pofteşte cu pasiune Duhul până la gelozie?Contextul ne ajută să înţelegem. Iacov a vorbit de curvia spirituală, de adulterul spiritual cu lumea al unor credincioşi care nu trăiau separaţi de lume şi puşi deoparte pentru Dumnezeu. Aceştia au comis adulterul spiritual înşelându-l pe Domnul şi întreţinând legături ascunse cu lumea. Au îngăduit unor plăceri şi pasiuni ascunse să le controleze inimile, să-i mistuie lăuntric de dorinţe şi pofte. Duhul Sfânt este gelos pe orice control natura păcătoasă poate să exercite asupra celui pe care l-a răscumpărat şi pus deoparte pentru El. Gelozia Sa se îndreaptă asupra gândurilor, dorinţelor şi sentimentelor acestora. El doreşte ca credinciosul să depindă de lucrarea Lui în el, pentru a arăta loialitate deplină, neprefăcută lui Dumnezeu.

G.D.Watson citat de Wuest, spune în lucrarea lui „Cuvinte Vii” spune:
„Duhul Sfânt va pune o strajă foarte strictă asupra ta dintr-o dragoste geloasă, te va mustra pentru cuvinte nefolositoare sau sentimente greşite, pentru risipirea timpului tău, pentru lucruri de care alţi creştini nu se simt niciodată deranjaţi. De aceea să nu crezi că Dumnezeu este un Suveran infinit şi are dreptul să facă se doreşte cu ai Săi (ciudat? În relaţia cu noi, putem spune că nu se comportă aşa – n.tr.). El s-ar putea să nu-ţi explice mii de lucruri care-ţi dau de gândit din ceea ce face în viaţa ta, dar dacă I te dăruieşti cu totul să fii robul dragostei Lui, El te va învălui într-o dragoste geloasă şi va turna asupra ta binecuvântările pe care le primesc doar cei din cercul său apropiat. De aceea, să vă fie clar că dacă veţi avea o legătură directă cu Duhul Sfânt atunci va trebui să-I acordaţi privilegiul de a vă lega limba, de a-ţi înlănţui (lega, reţine) mâna sau a vă închide ochii (la unele lucruri – n.tr.), aşa cum nu o face cu alţii. Doar atunci când eşti, în felul acesta, stăpânit în lăcaşul tainic al inimii tale de Dumnezeul cel viu, mulţumit şi încântat de această strajă personală, privată, geloasă şi deosebită în administrarea Duhului Sfânt asupra vieţii tale, înseamnă că ai descoperit într-adevăr antecamera (vestibulul) cerului.”

CINE SE „BATE” PENTRU NOI?
Conform lui Galateni 5:17 mai este cineva care ne „pofteşte” şi „se bate”pe noi (de fapt, nici nu trebuie să depună mare efort, date fiind inimile noastre păcătoase!). Putem spune că acela este diavolul, dar totuşi este mai degrabă vorba de firea pământească :

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti…”.

Disputa pentru noi, pentru stăpânirea noastră, se poartă între Duhul şi firea pământească.

Pofta constantă a firii este de a păcătui şi prin asta de a ne subjuga ei. De a ne stăpâni vieţile şi a ne controla dorinţele. Natura doreşte să folosească dorinţele creştinului pentru a satisface poftele firii pământeşti.

Duhul, în schimb, vrea să folosească dorinţele noastre pentru a ne face ai Lui şi pentru a-l căuta pe Dumnezeu. El vrea să pună stăpânire pe dorinţele noastre, să ne schimbe în asemenea fel aspiraţiile încât cu dorinţele noastre să-l vrem pe El. El „pofteşte”, vrea cu gelozie, controlul dorinţelor inimilor noastre pentru a le folosi pentru gloria lui Dumnezeu.

EL ESTE ELIBERATORUL NOSTRU DIN TIRANIA FIRII!!

ASTFEL O MARE RESPONSABILITATE ne revine nouă creştinilor: aceea de a alege cine să ne stăpânească dorinţele. Decizia de ceda Duhului şi bizuirea pe călăuzirea Lui, duce la înfrângerea poftelor firii păcătoase, producând în credincios o viaţă plăcută lui Dumnezeu (vezi, Rom.8!). De aceea, plinătatea Duhului constă în controlul deplin al lui Dumnezeu asupra vieţii credinciosului şi se manifestă prin dorinţa de a asculta de îndemnurile Lui. Nu printr-un dar anume, sau un comportament bizar.

„Acţiunile graţioase ale Duhului asupra sufletului nu au fost prevăzute să înlocuiască asumarea responsabilităţii de către creştin, în principal aceea de a decide să i se supună” (A.W.Pink)

Să citim, Rom.8:4-9 …

1. CARE ESTE SENSUL EXACT AL CUVÂNTULUI „PLINĂTATE” ATUNCI CÂND ESTE FOLOSIT CU PRIVIRE LA DS? Expresii de felul „plini de DS” sau „umpluţi de DS” sunt familiare în terminologia Noului Testament. Thayer în lexiconul său grec-englez spune că un verb folosit este pimplemi care înseamnă că, „ceea ce pune stăpânire totală asupra minţii, o umple”. O ilustraţie a folosirii verbului cu acest sens este Luca 5:26 – „plini de frică”. De aceea, acesta fiind istoricul semnificaţiei verbului „a umple” în NT, expresia „plini de DS” descrie stăpânirea, posesiune, pe care Duhul Sfânt o are asupra minţii şi inimii credinciosului. Această posesiune sugerează controlul deplin pe care El îl are asupra minţii şi inimii creştinului. Astfel cuvintele „plin” şi „umplut” se referă la controlul pe care Duhul îl exercită asupra credinciosului care spune că este umplut de El.

De aceea, acele manifestări bizare şi sinistre atribuite astăzi DS, (caracterizate de lipsa controlului fie de sine, fie al Duhului asupra comportamentului persoanelor ce spun că sunt „umplute” cu El) nu pot fi rezultatul posesiunii depline a acestora de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci de către un alt duh, în cel mai rău caz, sau a pierderii controlului de sine, în cel mai fericit caz.

2. Celălalt verb folosit este pleroo. Este folosit în Fapte 13:52 şi Efeseni 5:18. Un exemplu al folosirii lui care nu are legătură cu Duhul Sfânt se găseşte în Ioan 16:6, unde Isus anunţându-le ucenicilor imediata lui plecare dintre ei le spune: „întristarea v-a umplut inima„. Thayer ne spune că aici termenul semnifică o „pătrundere” a sentimentului întristării în inima ucenicilor, pătrundere care a dus la stăpânirea inimii de întristare. De aceea, la fel cum această întristare a pătruns în inimile lor, Duhul Sfânt se presupune să pătrundă şi să pună stăpânire pe credinciosul care este plin de El.

3. Un substantiv, pleres, este folosit în Luca 4:1, Fapte 6:3, 5, 7:55, 9:17, 11:24. În Fapte 6:5, este folosit în fraza „plin de credinţă”. Din nou, Thayer spune despre această utilizare că semnifică, „umplerea completă a lui Ştefan (cu credinţă), până în punctul în care este posedat sau controlat de ea”. Astfel, umplerea cu Duhul Sfânt se referă la controlul Său asupra credinciosului care spune că este umplut de El.

Privind la GRAMATICA LIMBII (cazul genitiv) putem extrage alte comori de înţelegere a utilizării cuvântului. Există un singur caz în NT unde „umplut de DS” nu este urmat de cazul genitiv. Este vorba de Efes.5:18 unde apare „cazul instrumental” care desemnează mijlocul prin care acţiunea din verb este dusă la îndeplinire. Acţiunea verbului din acest caz descrie controlul exercitat asupra credinciosului. Duhul Sfânt este instrumentul divin, sau mijlocul prin care este exercitat acest control. De aceea, expresia „umplut cu Duhul Sfânt” descrie exercitarea controlului lui Dumnezeu, prin intermediul Duhului Sfânt, asupra celui ce este umplut cu El. Această expresie se poate traduce şi : „Fiţicontrolaţi, stăpâniţi de Duhul Sfânt”.

Dar nu trebuie să ne gândim la DS că ne umple inimile la fel cum apa umple un pahar, sau aerul umple vidul, nucile, un coş, etc.! Inima creştinului nu este un rezervor, un recipient ce trebuie mai întâi golit pentru ca apoi Duhul Sfânt să-l poată umple. Iar DS nu este o substanţă care să umple un recipient gol. El este o Persoană care doreşte să controleze o altă persoană, şi anume, credinciosul. El nu umple viaţa creştinului cu El Însuşi, ci o controlează, o stăpâneşte.

La urma urmei, de ce are nevoie creştinul de DS? Să aibe experienţe ecstatice sau daruri supranaturale (şi pentru astea!), sau să jongleze cu El ca şi un circar? Nu să-l convingă de păcat şi să-l învingă, în viaţa lui? De El, de DS, trebuie să depindă pentru a scăpa de păcat!
DS este cel ce curăţă viaţa celui ce cooperează cu El. El îl va exprima pe Domnul Isus şi tot DS îl va face pe credincios să trăiască o viaţă sfântă, separată de lume!

INIMA ESTE UN SIMBOL folosit la descrierea voinţei, raţiunii şi emoţiilor omului. De aceea, Duhul Sfânt posedă sau stăpâneşte activităţile volitive, (deciziile) raţionale (gândurile) şi emoţionale (sentimentele), celui ce este umplut cu El. Toate acestea El le supune şi le conformează Cuvântului lui Dumnezeu. (Duhul Sfânt este MARELE CONVINGĂTOR şi MÂNUITOR de oameni – PERSUASIV – EXERCITĂ MAREA PERSUASIUNE DIVINĂ) De aceea, când vorbim de umplerea unui credincios cu DS, nu facem decât să descriem controlul pe care această Persoană divină, DS, îl are asupra unui om, a creştinului.

„INVAZIA” DIVINĂ (în loc de „invazia păgână”!)
– Dumnezeu nu se înşeală cu privire la noi şi la naturile noastre: El nu aşteaptă ca întâi să ne „golim” de păcate, ca El să poată apoi veni să locuiască prin DS, în vieţile noastre. Ştie că avem nevoie de puterea Lui întâi pentru a-I face cât de cât loc. Are nevoie de un cap de pod! Ca „Un pod prea îndepărtat” sau ca „Debarcarea în Normandia” – la fel avem nevoie ca El să „debarce” la ţărmul sufletelor noastre pentru a începe curăţenia şi „invazia divină” din viaţa unui om. Întâi „un cap de pod”, apoi „ocupaţia totală” a teritoriului! Desigur, aceasta nu o face fără „colaboraţionismul” nostru!!!

Ceea ce vă trebuie unora, în vieţile voastre, nu este să luptaţi cu şi mai multe păcate şi să vă forţaţi să scăpaţi de mai multe, ci să-I îngăduiţi lui Dumnezeu să înainteze ocupând şi mai mult teritoriu. Când „rezistenţa” din spatele liniilor păcatului a slăbit este nevoie ca Dumnezeu să înceapă ofensiva pe linia frontului. Atunci voi (sufletele voastre) vor avea răgaz şi vor putea prinde din nou puteri pentru viitoarele hărţuieli! Propria voastră „rezistenţă” nu plăteşte doi bani fără o ofensivă frontală puternică a Lui asupra poziţiilor păcatului din vieţile voastre. Veţi fi trădaţi şi veţi slăbi, în final fiind anihilaţi! Este o luptă fără viitor! Fără sorţi de izbândă.

De aceea, creştinul este îndemnat să fie „plin de Duhul” (Efes.5:18) sau aşa cum am retradus, să fie „stăpânit, controlat de Duhul”.

Tendinţa omului nemântuit este în permanenţă de a se răzvrăti, de a refuza supunerea lui Dumnezeu: „Cu toţii ca nişte oi, rătăceam” şi „fiecare îşi vedea de drumul lui” (Isaia 53). El nu ascultă de glasul Păstorului cel bun şi nu-l recunoaşte. (ca să-ţi dovedeşti, încearcă să chemi oile unui cioban la tine!). Însă această tendinţă este înfrântă când păcătosul este mântuit şi puterea naturii păcătoase este învinsă de Dumnezeu, el intrând sub o altă ocupaţie, altă influenţă, altă dominaţie. Aceea exercitată de Duhul Sfânt venit în viaţa lui şi înaintea căreia credinciosul este insistent îndemnat să se plece!

Lucrarea DS este aceea de a suprima activităţile naturii păcătoase, a cărei putere a fost înfrântă la apariţia Lui în viaţa credinciosului (devenită acum „scena confruntărilor”!?), şi de a produce roadele Sale în viaţa lui.

Dacă lucrarea Lui este atât de impunătoare şi acaparatoare, de ce totuşi mai suntem îndemnaţi să ne exercităm propria voinţă în a ne supune Lui, în a fi plini de El?

DUHUL SFÂNT NU ESTE UN RESORT AUTOMAT sau PILOT AUTOMANT AL LUI DUMNEZEU!
În primul rând, doar fiindcă a venit în viaţa credinciosului nu înseamnă că în mod automat îl controlează pe acesta în tot ceea ce face, gândeşte sau doreşte. Duhul Sfânt nu introduce automatismul şi nu operează roboţi, maşinării! Controlul pe care DS îl exercită asupra creştinului depinde de primirea şi ajustarea (cedarea, cooperarea) activă a credinciosului la îndemnurile Lui. La fel cum Domnul Isus nu ne-a salvat până ce nu l-am recunoscut ca Mântuitor şi Domn, şi ne-am încrezut în El pentru mântuire, la fel nici Duhul Sfânt nu ne controlează în sensul de a ne pătrunde voinţa, raţiunea, şi sufletul, până ce nu recunoaştem că El este cel trimis de Tatăl pentru a ne sfinţi vieţile, şi nu încredem în El pentru a-şi face lucrarea în noi şi prin noi. De aceea, trebuie să existe o veşnic prezentă dependenţă conştientă de Duhul Sfânt şi supunere deliberată Lui, o cedare constantă lucrării Sale, o căutare neîncetată a călăuzirii şi puterii Sale, dacă va fi ca El să ne controleze vieţile în cea mai deplină măsură şi să producă cele mai frumoase roade ale Sale.

NU ESTE UN REFLEX!
Domnul Isus a aşteptat ca tu şi eu să-l recunoaştem ca Domn şi Mântuitor înainte ca să ne salveze. La fel şi DS care locuieşte în credincios aşteaptă să fie recunoscut ca fiind cel ce-a venit în ajutorul lui. Mântuirea este prin credinţă, de la început până la sfârşit. Este o lucrarea a lui Dumnezeu făcută pentru om. Dar El aşteaptă ca fiecare să beneficieze de mântuirea de care are nevoie, prin exercitarea credinţei sale. Vrea aceea acţiune a inimii de a se încrede în El pentru a-I pune la dispoziţie lucrarea încheiată a mântuirii. Unul din motivele pentru care Duhul Sfânt are atât de puţin control asupra vieţile multor creştini este fiindcă aceştia cred că El lucrează automat în inimile lor. Că reacţionează reflexiv la pornirile lor păcătoase şi că îi conduce instinctiv la/în sfinţenie!

Cerinţele lui Dumnezeu care trebuie îndeplinite pentru a dobândi această plinătate a Duhului Sfânt în vieţile noastre nu sunt multe şi nu sunt complicate. Domnul ne-a spus să cerem DS (Luca 11:13), dar să cerem cu lepădare de sine şi renunţare la eu. O asemenea cerere nu poate fi însoţită decât de o viaţă gata să fie pusă pe altar. Nu i se va răspunde atâta vreme cât controlul asupra ei este încă disputat între eu şi Duhul pe care-l vrem.

Mulţi păcătoşi temându-se de consecinţele pe care le pot avea păcatele lor asupra vieţilor lor, l-au chemat pe Domnul Isus în inimile lor, dar nu au vrut să renunţe definitiv la ele. Mulţi credincioşi i-au cerut Duhului Sfânt să-i umple, dorind mai multă putere pentru slujire sau mărturie, dar n-au vrut să abandoneze complet nişte obiceiuri păcătoase ale vieţilor lor şi nişte mici plăceri meschine!

Asta-i ca şi a-i cere cu „jumătate de gură”!

Mărturia pe care o faci că doreşti această plinătate a Duhului în viaţa ta ar trebuie să te forţeze să consideri lucrurile pe care vrei să le pierzi, lucrurile la care trebuie să renunţi, şi renunţarea la libertatea de a-ţi alege plăcerile.

Când ni se vorbeşte despre aşa ceva multora ar trebui să ni se spună să nu ne grăbim să ne rugăm, să ridicăm mâna, sau să venim în faţă până ce nu am decis abandonul definitiv al acestor lucruri. Nu putem să le avem şi în acelaşi timp să-l avem şi pe El! Nouă trebuie să ni se spună răspicat, „suflete preacurvare! Nu stiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4:4)

De aceea, câtă vreme cel cu care vom disputa controlul inimilor noastre este chiar Duhul lui Dumnezeu, să nu ne aşteptăm să-I simţim sau să-i vedem prezenţa în vieţile noastre, prin darurile Sale, sau prin roadele Sale. O astfel de presupunere este zadarnică şi este jignitoare geloziei Sale.

Este de mirare de ce, chiar după ce ieşim în faţă, după ce ne rugăm, căutăm, vrem, cerem, recunoaştem, regretăm, implorăm, nu-l vedem pe Dumnezeu manifestându-se cu putere în vieţile noastre şi nu simţim vuietul ca al unui vânt puternic, şi nu trăim botezul Lui de foc? Nu este aşa pentru că nu renunţăm, nu abandonăm, nu ne împotrivim diavolului şi ispitei, nu murim faţă de sine, nu ne lepădăm, (Mat.5:29-30) nu ne tăiem mâna care ne face să cădem în păcat, nu ne scoatem şi ne lepădăm ochiul, nu ne omorâm mădularele prin Duhul (Rom.8:13) ca să trăim pentru neprihănire, şi nu ne dăruim inima cu totul? Şi nu facem lucrurile acestea doar să ne scăpăm trupul să piară dar să ni-l încredinţăm să trăiască prin Duhul? Fără pocăinţă, şi fără o pocăinţă adevărată nu avem cum să fim umpluţi de Duhul, ci poate doar de mai multă îngâmfare, de mai multe gânduri deşarte şi păreri eronate despre propria spiritualitate! Tot ceea ce poate să ni se întâmple cu o astfel de ocazie, este doar să ne mai pară rău odată, să ne mai dezamăgim odată, şi bineînţeles, să-i mai amăgim şi pe alţii, încă odată! Şi acesta devine cercul vicios în care mulţi ne învârtim. Devine felul de viaţă care nu poate să ducă la progres ci doar la resemnare, abandon, derivă şi alunecare. Dar fie, ca prin Duhul lui Dumnezeu, aceasta să fie ziua pocăinţei, ziua deciziei, a schimbării şi a umplerii noastre cu Duhul, singurul de care avem nevoie pentru a triumfa în această viaţă şi a ne duce biruitori, în cealaltă!

După cum probabil ştiţi, Pavel a folosit multe imagini din viaţă pentru a descrie viaţa creştină. Una dintre imaginile sale favorite este cea a atletismului. Preluată din jocurile elenistice ale vremii. (Filip. 3:7-16; 1 Cor.9:24-27). Acestea fără îndoială nu sunt doar descrieri exterioare a alergării creştinului, dar şi a efortului de sine, a agoniei şi disciplinei interioare la care acesta este supus pentru a câştiga premiul.
Dacă atletul trece printr-o riguroasă perioadă de ani de pregătire, de dietă, de refuzuri şi disciplină, doar pentru 10 minute de alergare, sau şi mai puţin, pentru a câştiga o cunună de crengi de laur, sau frunze de stejar, cu cât mai dispus ar trebui să fie creştinul să se supună unei discipline la fel de rigide pentru a nu-l face de ruşine pe Domnul Isus şi pentru a câştiga cununa cerească? Dar priviţi în jur şi veţi vedea cât de puţină lepădare de sine, de disciplină personală, ce puţin efort sunt cei mai mulţi dispuşi să depună, în această alergare spirituală. Pentru primitorii epistelor lui Pavel aceste ilustraţii nu şi-au pierdut din greutate.

„Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! Noi muncim într-adevăr şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri” (1Tim.4:8-10)

Permiteţi-mi să vă înşirui o serie de astfel de expresii, care confirmă acest adevăr: „mă arunc spre ce este înainte”, „alerg spre ţintă” (Filip.3), „să dăm la o parte orice piedică/obstacol” (Evrei 12:1), „eu, deci, alerg”, „mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire” (1Cor.9), etc. Ce I-a făcut pe Pavel şi pe creştinii primului secol să trăiască această intensă experienţă a vieţii lor creştine? Strădania la care s-au supus, efortul de sine, disciplina personală pe care şi-au impus-o, îi fac de ruşine pe creştinii acestui secol, şi demonstrează că aceştia au cunoscut această plinătate a Duhului care le-a sensibilizat conştiinţele cu privire la orice păcat al vieţilor lor, le-a întronat pe Domnul Isus în inimile lor şi le-a dat o dragoste pentru El care şi-a găsit expresia în devotament şi slujire. Dacă s-ar găsi mai mulţi credincioşi care să fie umpluţi de DS clipă de clipă, să fie controlaţi de El în gând, cuvânt şi faptă, atunci am vedea o demonstraţie în Biserica zilelor noastre a Creştinismului din primul secol.

„Un singur botez, mai multe umpleri”? Nu, „un singur botez, ci umpluţi în permanenţă, stăpâniţi încontinuu”! „Controlaţi constant!” Prima jumătate a expresiei este adevărată, dar a doua jumătate nu este conformă ideii scripturale a vieţii creştine normale. El nu poate fi asemănat cu combustibilul necesar unui motor al unei maşini cu care trebuie umplut după ce a mers o vreme. Apoi trebuie din nou umplut la PECO. Această descriere ne duce cu gândul la credinciosul care este umplut pentru a se angaja în o anume lucrare, trăieşte o anume experienţă, şi în urma lor îşi epuizează puterea pe care a primit-o prin respectiva umplere. Atunci, el trebuie să vină din nou la Duhul pentru a-I cere o altă porţie de putere. Această idee este mai degrabă caracteristică timpurilor Vechiului Testament, decât Noului. Astfel, el trăieşte o viaţă caracterizată de acest proces care trebuie repetat. Ori această descriere nu se potriveşte deloc poruncii din Efeseni 5:18 care îndeamnă creştinul la o permanentă umplere, la o umblare într-o constantă plinătate a Duhului.

TIMPUL FOLOSIT DE PAVEL AICI INDICĂ CONSTANŢA ACESTEI UMPLERI. Îndemnul este de a fi umpluţi constant, clipă de clipă, cu DS. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru o viaţă creştină normală, care ar trebui să fie o viaţă în permanenţă şi în mod conştient supusă Duhului, o viaţă caracterizată de o dorinţă mistuitoare de a avea controlul Lui (Duhului) asupra fiecărui gând, cuvânt sau faptă, care să rezulte într-o stăpânire neîntreruptă a Duhului Sfânt a conduitei personale. Creştinul are nevoie de acest control constant dacă vrea să dobândească o victorie definitivă asupra păcatului, dacă mireasma Domnul Isus este să se simtă prin el, şi frumuseţea caracterului Său să se vadă în viaţa lui, dacă vrea să umble în voia lui Dumnezeu, să trăiască o viaţă de constantă rugăciune, şi să înţeleagă Biblia aşa cum vrea. Nimic din toate acestea nu se pot realiza fără controlul constant al Duhului în viaţa lui. De aceea, având în vedere toate acestea, este un păcat a nu fi plini tot timpul de Duhul!