Înăuntru sau afară ?

Matei 21:1-14

Mâine vom aniversa ,,Intrarea Domnului Isus în Ierusalim“. Vom citi iar Matei 21:14 și ne vom mira că interdicția lăsată de regele David a fost ridicată de harul acestui Fiu al lui David, Cel venit să vindece și să întregească.

Interdicția pentru orbi și șchiopi nu venea din Pentateuc, ci dintr-o hotărâre a poporului sub conducerea lui David.

Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.  – Mat. 21:14

David zisese în ziua aceea: ,Oricine va bate pe Iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia cari sînt vrăjmaşii lui David`… -De aceea se zice: ,,Orbul şi şchiopul să nu intre în casa Domnului.“ – 2 Sam. 5:8

După ce i-a dat afară din Templu pe cei ce-l pângăriseră, i-a primit înăuntru pe cei ce doreau vindecare. O mare răsturnare de la ordinea lor, la ordinea Lui. Binecuvântată să fie această nouă ordine care ne-a făcut și nouă acces înuntru pentru vindecarea care dă viață!

Ei n-au venit de fapt ,,la Templu“, ci ,,la El“. Îl știau că vindecase și pe alții, auziseră strigătele de ,,Osana“, care însemnau ,,Doamne, scapă-ne, acum și aici!“. Venirea lor stă mărturie pentru credința lor. De aceea au venit la El pentru că-L credeau trimisul lui Dumnezeu ca să le facă bine. Eu erau singurii care au văzut asta în El. Ceilalți doreau să-L omoare!

Au venit la El … și El nu i-a dat afară, nu le-a interzis să intre. El care tocmai îi dăduse afară pe ceilați …

Tu din care categorie faci parte: din categoria celor care trebuiesc dați afară, deși cred că au drept să stea înăuntru ? Sau din categoria celor care știu că n-au drept șă intre, dar vin la El ca să le facă bine ?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s