Nopțile negre ale sufletului

Aceasta este tema generală a lecțiilor de Școală Duminicală din acest trimestru pentru bisericile noastre. Luna trecută (septembrie 2014), l-am urmărit în noaptea lui pe plângăciosul profet Ieremia. Apoi pe Habacuc. Luna aceasta vom sta trei duminici împreună cu Iov în noaptea lui sufletească. O noapte adâncă, îndelungată, opresivă, chinuitoare de insomniac. Ciobul cu care se scărpina și teribila mâncările care-i făcuse trupul o rană din cap până în cicioare nu au fost cele mai mari suferințe ale lui. Puteau ,,să i se nimicească pielea și carnea“, dar pe Iov îl mâncau alte întrebri. Și toate începeau cu: ,,De ce?“ …

Chiar așa, cine a fost vinovat pentru suferințele lui Iov? Un cititor superficial s-ar grăbi să spună că vinovat a fost Satan, răul care i-a provocat toate suferințele … sau poate că ,,vinovat“ ar putea fi considerat Dumnezeu care le-a îngăduit … Fără să neg răspunsurile de mai sus, eu aș vrea să mai adaug unul: cred că vinovat de suferințe a fost în mare măsură … Iov însuși. Patriarhul avea nevoie de o smerire. Prea ajunsese ,,fără pereche“ și prea era sigur și conștient de acest lucru. Când te laudă Dumnezeu e bine. Când te lauzi tu singur nu este bine. Este o dovadă de fire pământească ignorantă și vinovată, de orgoliu îmbătat și de înfumurare. Recitiți capitolul 31 al cărții și veți vedea repede despre ce vorbesc …

În Dumnezeu și în Satan nu s-a produs nici o schimbare în urma evenimentelor. S-au produs însă în Iov. Finalul cărții ni-l prezintă spunând:

,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă“ – Iov 42:5-6

Cartea lui Iov este cea mai nou testamentală dintre cărțile Vechiului Testament, sublinind necesitatea unei întâlniri personale cu Dumnezeu, care se termină invariabil în pocăință adâncă, în har și în nădejdea unui Răscumpărător:

,,Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt“ – Iov 19:25

Nopțile întunecate ale sfletului sunt necesare pentru lepădarea de sine și pentru răstignrea omului firesc! Iov nu este nici pe departe singurul care a avut parte de ele! În sprijinul acestei afirmații vă voi aduce înainte câteva cazuri celebre. Spațiu restrâns de aici nu le ,,face dreptate“ acestor oameni (cu spun americani). Fiecare dintre ei ar merita o tratare separată. Vă las pe voi să faceți acest lucru.

1. Cazul lui Avraam

,,La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare întunerec.“ – Gen. 15:12

Noaptea aceea a fost o noapte teribilă! Ea a marcat neputințele unuia din cei mai mari oameni ai credinței. Cum? În scena cu jetfele pregătite pentru semnarea legâmântului numai Dumnezeu a trecut printre dobitoacele despicate. Moise n-a putut trece. Reprezentantul evreilor n-a semnat! Israelul, copiii lui Avraam au promisiunea țării Canaan pe un document pe care nu l-au semnat niciodată. Numai Dumnezeu a semnat! (Gen. 15:17-21)

2. Cazul lui Iacov

Patriarhul Iacov a avut două nopți supranaturale: (1) cea de la Betel, în care a văzut scara cerului și când și-a dat seama ce aproape îi este Dumnezeu și (2) cea de groază, la întoarcerea de la Laban. La pârâul Iaboc, Iacov a trăit cea mai extraordinară noapte a sufletului său! Iacov s-a luptat cu Dumnezeu toată noaptea și, în zori, Dumnezeu l-a binecuvântat. Care a fost semnul acestei binecuvântări? I-a strălucit fața ca lui Moise? Nicidecum! Patriarhul Iacov a trebuit să umble șchiop toată viața.

,,Răsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă“ – Gen. 32:24-32

Ori de câte ori a fost întrebat de cineva care este motivul infirmități sale, Iacov a trebuit să spună:
,,Am fost binecuvântat într-o noapte de Dumnezeu.“
,,Cum? Când Dumneau binecuvintează, El vindecă, nu ologește!“
,,Nu întotdeauna, nu întoteauna“, a trebuit să concluzioneze Iacov. A fost unul din primii care au trebuit să învețe ,,să se laude cu slăbiciunile lui“.

3. Cazul lui Moise

Coborât de pe muntele Sinai ca un reprezentant a autorități divine, Moise a trăit un timp un fenomen aparte, fața lui strălucea cu ceva din lumina slavei Dumnezeului cu care a stat de vorbă atunci când intra în Cortul Întâlniri:

,,Cînd a încetat să le vorbească, şi-a pus o măhramă pe faţă. Cînd intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea măhrama pînă ce ieşea; iar cînd ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise.  Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise, şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăş măhrama pe faţă pînă ce intra ca să vorbească cu Domnul“ – Gen. 34:33-35

Cu timpul, lucrarea făcută de Dumnezeu, ,,prin Moise“ a ajuns să-l facă și pe el să se creadă indispensabil, un om într-o generație, etc. Moise a trebuit să treacă și el prin smerirea unei nopți întunecate a sufletului. Când s-a întâmplat?  La granițele Canaanului:

,,În aceeaş zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M’aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israe“ – Deut. 32:48-52

Interdicția de a intra în țara promisă a echivalat cu așezarea lui Moise în rândul necredincioșilor și al neascultătorilor care au trebuit să moară în pustie. Vă imaginați ,,insultă publică“ mai mare pentru Moise? Nu-i de mirare că el a stăruit pe lângă Dumnezeu să-l lase să intre neapărat și el în țară … N-a fost însă să fie. Dumnezeu a hotărât această umilire pentru el și de atunci și până azi, Moise este ,,omul care n-a intrat în Canaan“ …

,,În vremea aceea, m’am rugat Domnului, şi am zis:  ,,Stăpîne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mîna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pămînt, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta? Lasă-mă, Te rog, să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!„ Dar Domnul S’a mîniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m’a ascultat. Domnul mi -a zis: ,,Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta“ – Deut. 3:23-26

4. Cazul lui Petru

Apostolul Petru a vrut neapărat să petreacă o noapte în curtea Marelui Preot și acolo a ajuns să se lepede de Domnul! De ce a trebuit însă să rămână înregistrată pata asta pe haina lui de mărturie apsotolică? Nu putea oare să fie trecută cu vederea? Nu este nedrept! Ceilalți n-au făcut nici măcar gestul acesta, să-L urmeze pe Învățătorul lor până la capăt. Și de ce nu vorbește nimeni despre vina ,,celuilalt ucenic“, a lui Ioan? De ce nu se întreabă nimeni cum de se avea Ioan așa de bine cu cei din casa Marelui Preot? Și unde se afla acest Ioan când Petru n-a avut voie să intre decât în curte?

,,Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru însă a rămas afară la uşă. Celalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înlăuntru.“ – Ioan 18:15-16

De ce a trebuit să afle toți creștini din toate veacurile și din toate locurile despre această ,,noapte neagră“ din viața lui Petru? Oare ceilalți n-au mai greșit? Numai el? De ce a ținut neapărat Dumnezeu ca apostolul Pavel să consemneze ,căderea lui Petru ,,în lanțul fățărniciei“? Nu putea această ,,neînțelegere“ dintre cei doi apostoli să fie ascunsă discret? De ce avem impresia mereu că ,,cineva“ a urmărit înadins cam toate greșelile lui Petru și le-a scris repede ca să le știe toți?

Cred că toate aceste întrebări l-au frământat și pe Petru … și i-au produs nopți întunecate de umilință … Săracul! Nu știa el că unii vor dori, peste veacuri, să se declare neapărat ,,urmașii lui infailibili“ și să se declare … Papa de la Roma! Mereu poznașul, pripitul și neastâmpăratul apostol a trebuit să treacă prin nopțile sufletului pentru ca smerenia lui să-i împiedice pe mulți de azi să se îngâmfe. A reușit? Pentru Petru, da. Pentru ceilalți …

,,Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrîn.) dintre voi, eu, care sînt un presbiter (Sau: bătrîn.) ca şi ei, un martur al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîştig mîrşav, ci cu lepădare de sine.  Nu ca şi cum aţi stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcîndu-vă pilde turmei. Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. … Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.” – 1 Petru 5:1-7

5. Cazul lui Pavel

În 2 Corinteni 12, apostolul se laudă cu ,,descoperirile“ pe care le-a avut când a fost răpit de Dumnezeu și dus până în cel de al treilea cer.  Apoi ne spune despre stânjenitorul ,,sol al satanei“ pe care Dumnezeu i l-a lăsat în carne. Mai mult, el intuiește și de ce a trebuit să se întâmple aceasta, ,,ca să nu se îngâmfe“:

,,E nevoie să mă laud, măcarcă nu este de folos. …. Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi -l ia. Şi El mi -a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.“ – 2 Cor. 12:1-8

Nu, lui Pavel nu i-a strălucit fața ca lui Moise, deși el a suit mult mai sus în părtășia cu Dumnezeu, mai sus decât culmea muntelui Sinai, până în ,,cel de al treilea cer“! Ispita era ca un astfel de om să se umfle de mândrie în firea lui pământească. O știa Dumnezeu și o știa și Pavel.

Vă închipuiți cam cum au sunat acele rugăciuni cu care s-a dus apostolul de trei ori înaintea lui Dumnezeu? ,,Doamne, eu i-am vindecat pe alții! Cum să fiu acum eu în neputință? Ce fel de mărturie a atotputerniciei Tale poate duce un om cu țepușul Satanei în carne? Vor trage toți concluzia falsă că Satan este mai puternic decât Tine. Este în joc renumele Tău, Doamne, și succesul Evangheliei, ca să nu mai spun de renumele meu …“ Nopți de frământări și de nesomn … întunerec de rugăciuni neacultate … Pentru ce? Care a fost lecția divină pentru acest suflet aflat în agonie?

,,Harul Meu și slăbiciunea ta nu sunt incompatibile!“ i-a spus Domnul. Prestigiul Meu nu atârnă de prosperitatea ta. Dimpotrivă. Eu aleg lucrurile slabe ca să le fac de rușine pe cele tari.

A înțeles marele apostol? Cum și-a formulat el filosofia de viață după această lecție primită într-o noapte întunecată a sufetului?

,,Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare“ – 2 Cor 12:9-10

Credința nostră nu produce neapărat vindecările și izbăvirile divine. Când socotește că este mai bine așa, când știe El că ne este de folos, Domnul îi lasă pe ,,solii Satanei“ să ne înțepe în carne, pentru ca biruințele noastre să fie ,,în duhul“, nu în firea pământească. Umilirile sunt uneori cele mai scurte și mai sigure scări către înălțările vitoare, iar pierderile de acum sunt câteodată garanția răsplătirilor noastre eterne!

6. Cazul lui Timotei

Tratat ca o ,,extensie“ a cazului apostolului Pavel, cazul lui Timotei ilustrează ,,umilirile“ celui ce predică o Evanghelie biruitoare. Timid, tânăr și introvert, Timotei a mai suferit pe deasura și de boală:

,,Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.“ – 1 Tim. 5:23

,,Dese îmbolnăviri“ implică o stare de sănătate precară. Experimentat de-acum pe propria piele, apostolul Pavel nu vede în slăbiciunea lui Timotei un motiv de îngrijorare pentru mărturia Evangheliei. El nu-i recomandă stăruința în rugăciune pentru vindecare. O făcuse odinioară el și-și învățase lecție. Spre panica tuturor păstorilor neoprotestanți de pretutindeni, marele apostol Pavel îi recomandă urmașului său, care mergea în lume ca direct reprezentant apostolic, ,,să ia și câte puțin vin“ … (au existat predicatori isteți care au susținut că apa și vinul din sfatul apostolic reprezintă ,,Cuvântul“ și ,,Duhul Sfânt“, dar tălmăcirea lor nu a convins pe nimeni …).

Ce șanse are un predicator bolnăvicios să fie martor al puterilor minunate ale lui Dumnezeu? Conform lui Pavel, toate șansele! Nopțile suferințelor noastre, ne smeresc pe noi, dar nu pătează în nici un fel mărturia Domnului Isus. Asta pentru că și El, ,,măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit“ (Evrei 5:8), ,,a fost desăvârșit prin suferințe“(Evrei 2:10),  ,,a disprețuit rușinea“ (Evrei 12:2) și ,,s-a făcut păcat pentru noi“, pentru ca noi să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu.

Așa cum foarte bine remarca cineva, pe Dumnezeu nu-L interesează confortul nostru, ci sfințirea noastră! Iar pentru aceasta trebuie să mai trecem din când în când și prin nopțile întunecate ale sufletului.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s