… Omul acesta n-a făcut niciun rău.

Luca 23.41

Omul acesta

Tâlharul de pe cruce a recunoscut în lumina lui Dumnezeu nu numai starea sa, ci și pe Acela, care era răstignit în mijloc. Crezând, a devenit conștient de distanța morală mare dintre el și Domnul. Chiar dacă Domnul era răstignit ca un răufăcător, tâlharul n-a văzut nicio vină în El. Dar nu numai atât! “Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Aceste cuvinte le regăsim în mărturia lui Iuda, a lui Pilat și a altora. Iuda Iscarioteanul a mărturisit că a vândut sânge nevinovat. Pilat a mărturisit de asemenea: “Eu nu găsesc nicio vină în El”. Dar cuvintele tâlharului la cruce vorbesc despre desăvârșirea morală a Domnului Isus (Ioan 19.6; Luca 23.41).

Harul i-a dăruit acestui tâlhar credință și lumină:

1. Deși gloria Celui răstignit la mijloc era ascunsă sub smerirea Sa adâncă, totuși tâlharul L-a recunoscut ca Domn;

2. Deși Isus purta numai o cunună de spini, tâlharul i s-a adresat ca împăratul de drept al împărăției;

3. Deși pentru tâlharul de pe cruce nu mai exista nicio scăpare de la moarte, totuși pentru el devenise o realitate faptul că Domnul “va veni în Împărăția Sa”.

Duhul Sfânt a lucrat toate acestea în foarte scurt timp în sufletul tâlharului. El vorbea de parcă L-ar fi cunoscut pe Domnul de mulți ani. În timp ce mulți din jurul Domnului își exprimau batjocura lor, acest om a mărturisit caracterul desăvârșit al Persoanei Domnului Isus: “Omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s