Fără Lege, departe de fărădelege

„Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7)

Pastorul și autorul John MacArthur spune: „Demascarea făcută de Domnul Isus la adresa legii este o lovitură devastatoare împotriva minciunii că imaginea este totul. Păcatul ascuns este oribil deoarece:

1) Dumnezeu vede inima.

De fapt, dacă am înțelege că El este singurul nostru auditoriu, am fi mai puțin înclinați să-l ascundem. Este o nebunie să minimalizezi păcatul ținându-l în domeniul privatului. E o nebunie de două ori mai mare să crezi că ești mai bun pentru că păcătuiești în privat si este culmea nebuniei să ascunzi acest fapt. „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește” (Proverbe 28:13).

2) Gândurile păcătoase au aceeași origine ca faptele păcătoase.

Când Domnul Isus a spus că ura poartă aceeași vină ca uciderea si că pofta este esența adulterului, El nu a vrut să spună că nu există nici o diferență de grad. El a spus că o persoană plină de pofte nu are nici un drept să se considere superioară unei persoane adulterine. Când cineva are astfel de gânduri dovedește că este capabil de fapte imorale iar cel ce își urăște fratele, crima a prins deja contur în inima lui.

3) Ipocrizia adâncește păcatul ascuns.

De ce? Pentru că îl acoperi. Domnul Isus a numit ipocrizia „aluatul fariseilor”(Luca 12:1) pentru că dospește ca aluatul. Iți adoarme conștiința și pregătește drumul pentru alte păcate ce dăunează caracterului. Când cineva încearcă să-ți spună că înfățișarea este totul – nu-l crede! Viața ta secretă este un test al caracterului tău: „căci el este ca unul care își face socotelile în suflet. ([Proverbe 23:7).

Dacă vrei să știi cine ești cu adevărat, uită-te la viața ta privată. Apoi uită-te in oglinda Cuvântului lui Dumnezeu și lasă-L pe El să dezvăluie si să corecteze gândurile și intențiile din inima ta.” Amin?

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s