Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul mult mai cunoscutului și rău famatului Ahab, unul din cei mai răi regi ai Israelului. Pe vremea lui Ahab, Ilie era profet în Israel. Pe vremea lui Ioram, profet în țară era Elisei.

Samaria, capitala regatului lui Ioram, era împresurată și foametea a produs în popor lucruri inimaginabile.

II. Un rege cu inima împărțită

Pentru noi, Ioram este tipul credinciosului cu inima împărțită și cu pocăința jumătate. Biblia ne spune despre Ioram aceste cuvinte:

Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal pe care-i făcuse tatăl său, dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele“ (2 Regi 3:1-3).

Impresionat sau poate înfricat de moartea fratelui său, Ahazia și de evenimentele care au însoțit-o (2 Regi 1:1-18), se pare că acest Ioram a făcut o jumătate de „stânga împrejur“, renunțând măcar formal la închinarea la Baal, dar perseverând într-o închinare la Dumnezeu printr-o icoană, printr-un „chip cioplit“.

Tragedia din Samaria l-a făcut pe Ioram să poarte un sac de păr pe trup, sub straiele lui împărătești. De regulă, sacul de păr era semnul pocăinței și se purta deasupra hainelor, nu sub ele.

De ce a purtat Ioram un sac de păr? Așa văzuse că a făcut tatăl său Ahab, când s-a umilit și s-a smerit înaintea Domnului. Până și Dumnezeu a fost impresionat atunci de pocăința lui publică:

După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui, ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!” (1 regi 21:27-29).

Ioram fusese martor la răspunsul lui Dumnezeu în fața pocăinței și a vrut să facă și el ca tatăl său, dar pe ascuns. El nu și-a luat haina de păr pe deasupra, să fie văzut de toți, ci pe sub hainele regale, s-o știe numai Dumnezeu. S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, dar n-a vrut să se arate un vinovat smerit și înaintea oamenilor.

În inima lui, ca de multe ori și în inimile noastre, erau două porniri contradictorii: una spre pocăință sinceră și alta spre rezolvarea problemelor în firea pământească, căci ce altceva putea însemna răbufnirea lui de mânie împotriva profetului lui Dumnezeu. Ioram a strigat:

„Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea (s-a jurat deci), dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șebat, pe trupul lui!“ (2 Regi 6:31).

III. Un rege care cunoaște harul binecuvântărilor lui Dumnezeu

Ce a contat mai mult înaintea lui Dumnezeu: răutatea lui Ioram sau mugurele de pocăință pe care l-a avut în inima lui?

Avem de învățat din ceea ce a urmat:

Elisei şedea în casă şi bătrânii şedeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar, înainte ca să ajungă solul, Elisei a zis bătrânilor:

„Vedeţi că acest fiu de ucigaş trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultaţi! Când va veni solul, închideţi uşa şi opriţi-l la uşă. Nu se aude oare sunetul paşilor stăpânului său în urma lui?” 

Pe când le vorbea el încă, solul se şi pogorâse la el, şi împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul. Ce mai am de nădăjduit de la Domnul?” (2 Regi 6:32-33).

Iotam este portretul unui om ajuns la capătul speranțelor, căci dacă Dumnezeu se pronunță împotriva noastră ce nădejde mai putem avea?

Ceea ce a urmat ne arată că dincolo de meritele noastre există întotdeauna harul nemăsurat și nemeritat al lui Dumnezeu. El prețuiește până și mugurii cei mai mici de credință și smerenie din viața noastră și răspunde cu rezolvări uluitoare, dincolo de orice am putea gândi sau spera.

Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ‘Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.’ ” Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din ele.”

Știți ce a urmat. Dumnezeu a făcut să se audă un vuiet de care de luptă în tabăra sirienilor asediatori și au luat-o la fugă lâsând în urma lor toate proviziile imense adunate ca pentru cât va dura asediul Samariei. Evreii au ieșit din Samaria și au luat tot. Criza s-a terminat cu adevărat „peste noapte“și au avut de mâncare ca niciodată.

S-a întâmplat exact cum a anunțase profetul Elisei. Prețurile au scăzut incredibil de mult, caraghios de mult. Toată lumea a avut de mâncare destul și chiar mai mult decât au avut nevoie (2 Regi 6:2-20).

Concluzie

Acesta este harul de care trebuie să ne atărnăm și noi în aceste zile de mare încercare! Chiar dacă „răul acesta vine de la Domnul“, cum a zis Ioram, tot Dumnezeu este acela care-l poate alunga de la noi. La El totul este cu putință, dar nu se pune în mișcare decât acolo unde apare pocăința, oricât de mică ar fi ea la început, … chiar și cât un mugure care dă să crape în inimă, dar se luptă din greu să o facă.

Zilele acestea ne întoarcem la post și rugăciune. Ne îmbrăcăm, metaforic vorbind, în sac de pocăință. Cu cât o vom face mai repede și mai bine, cu atât izbăvirea Domnului va fi mai rapidă și mai deplină.

„Doamne, ai mil! Doamne, dă biruință!“

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s