Author Archives: barzilaiendan

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Reclame

Potopul plinătăților!

Parcurgem duminică seara cu tinerii de la Bethel un raid prin Biblie sub titlul ,,40 de capitole importante din Biblie“. Ele sunt ca niște stâlpi de gard. Toate scândurile gardului sunt importante și lipsa uneia ar face gardul inutil. Totuși, stâlpii gardului sunt cei care dau stabilitate întregii construcții.

Până acum am parcurs Geneza 1 (capitolul creației), Geneza 2 (capitolul căderii) și Geneza 6 (capitolul plinătății).

În fiecare seară iau cu mine la amvon câte un tânăr să mă ajute cu citirea și explicarea în limba engleză. Pot să o fac pentru că avem la Bethel tineri excelenți!

De ce se numește capitolul 6 din geneza ,,capitolul plinătății“?

Pentru trei motive:

  1. A fost plin de silnicie și păcat (6:11).Omenirea a cunoscut atunci și va cunoaște în vremurile de azi, ,,aidoma“ ca atunci, un timp de totală îndepărtare de Dumnezeu. Când ni se spune că ,,orice făptură își stricase calea pe pământ“ suntem lăsați să credem că toate animalele și biosistemul în general a cunoscut atunci o modificare generală. Ea a fost gândită probabil pentru îmbunătățirea a ceea ce a făcut Dumnezeu, dar transformată de fapt într-o ,,stricare“ a tuturor lucrurilor făcut desăvârșit de Dumnezeu. Ingineriile genetice contemporane îți au precedentul lor blestemat în activitățile oamenilor de știință de atunci.
  2. A fost plin de apele potopului ca pedeapsă binemeritată.Dumnezeu a urmărit să ,,șteargă de pe fața pământului toate făpturile pe care le-a făcut“ (7:4). Ce s-a stricat a trebuit înlocuit. Ce a degenerat în aberații artificiale a trebuit aruncat la gunoi. Dumnezeu ,,a tras apa“ peste urâciunile oamenilor. Pământul n-a mai fost niciodată așa de frumos ca înainte de potop.
  3. A fost o plinătate de har (6:18).Nu, Noe n-a fost izbăvit pentru că merita. ,,Neprihănirea“ pe care o menționează textul nu înseamnă desăvârșire fără păcat. N-a existat vreodată un om neprihănit pe fața pământului. Ni se spune că Noe ,,a căpătat milă înaintea Domnului“ (6:8). Chiar și cei care umblă cu Dumnezeu își au scăderile și greșelile lor. Dumnezeu are însă milă și se îndură de cei care-L caută și vor să trăiască după voia Lui. Plinătatea de har este simbolizată și de semnul legâmântului făcut de Dumnezeu cu Noe. Eu aș fi pus în nor un semn negru, amenințător, sumbru, legat de pedeapsă și de moarte. Dumnezeu a așezat însă în nor curcubeul multicolor. De câte ori începe ploaia, Dumnezeu îi asigură pe oameni de har.Cât de spurcat este Diavolul care i-a ,,inspirat“ pe ai săi să preia acest semn al harului pe steagurile deviațiilor sexuale de astăzi. Lumea își strică iar mersul pe pământ și-l umple de silnicie și desfrâu inovator, iar diavolul se obrăznicește iar înaintea Creatorului. O poate face pentru că mai este încă har. Dar harul acesta nu trebuie batjocorit (Evrei 10:29), ci luat drept un pedagog care vrea să ne învețe o lecție de viață:

    ,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătareaslavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune“ (Tit 2:11-14).

Superspiritualitate, supersenzualitate si … de-a dreptul prostie

Inca o profetie confirmata:

2 Timotei 3:6 Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte,

2 Timotei 3:7 care învaţă întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștinţă a adevărului.

‘John of God’ hit with sex abuse claims…

Twelve Women Accuse…

Nebunia care ne dă târcoale!

Am găsit mesajul pe blogul acestui frate remarcabil.

Nebunul vede aceleași lucruri ca și tine, dar le înțelege altfel. Nebunia  se vede ori de câte ori nu avem același punt de vedere cu Dumnezeu în fața realității pe care o trăim.

(Ioan Florin Florescu)

Mă gândesc la predica de azi, bogatul căruia i-a rodit țarina: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Lc 12,19). Și el, săracul, n-a mai apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând! 

„Suflete” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.

„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).

„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (In 6,35).

„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26,28)

„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Mt 5,12).

„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.

Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc hamartáno („a păcătui”, „a greși”): a rata ținta.

Mulțumirea spre mântuire

Luca 17:11-19

Ziua Mulțumiri din America n-ar trebui să fie o excepție, ci o sărbătoare de fiecare zi. Oricum, ea ne dă ocazia unor predici pe tema mulțumirii. Anul acesta m-au uitat iar spre întâmplarea cu ,,cei zece leproși“.

I. Zece oameni solitari în tragedie

Iudeii nu aveau nici un fe de legături cu samariteni, dar în grupul leproșilor, diferenșele de naștere dispăruseră sub povara bolii teribile care-i scosese din tiparele celor vii și-i plasase sub amenințarea unei morții teribile. Cei zece sunt solidari în suferință, solidari în deliberare, solidari în decizie și solidari în cererea lor. Acel ,,Ai milă DE NOI“, exclude preferențialismul egoist al lui ,,Ai milă de mine, nu de el, Doamne!“

II. Nouă oameni vindecați

Nouă iudei vindecați s-au dus să se arate preoților ca să primească certificatul ,,curățirii“ lor, necesar pentru reintegrarea în societate și pentru întoarcerea la viața normală de familie. Cuprinși de euforia bucuriei, cei nouă L-au uitat pe Cel care-i vindecase, pe Cel de la care ceruseră vindecarea, pe Cel pe care veniseră să-l vadă cu problema lor.Ei s-au întâlnit cu Templul lui Dumnezeu și cu preoții lui Dumnezeu, dar au ratat întâlnirea cu Dumnezeu în Christos!

III. Un om mântuit

Veți spune că samariteanul acesta nu s-a putut duce, oricum, la preoții de la templu pentru că n-avea voie … S-ar putea să aveți dreptate în parte, dar eu cred că am face bine să aruncăm o privire mai atentă asura lui.
,,S-a întors slăvind pe Dumnezeu cu glas tare“ (Luca 17:15) marchează o înțelegere profundă a vindecării, o măsurare corectă a harului dat unuia care nu avea dreptul, o recunoștință fără margini care dă pe afară din preaplinul inimi.
,,S-a runcat cu fața la pământ înaintea lui Isus și i-a mulțumit“ (Luca 17:16) marchează o atitudine de adânc respect și de recunoaștere a dumnezeiri. Minunea a avut un izvor divin și samariteanul a recunoscut că Isus Christos a fost izvorul ei. Samariteanul a revenit să se întâlnească cu Dumnezeul care l-a vindecat. Recunoștința credinței lui i-a adus mult mai mult decât vindecarea; i-a adus salvarea veșnică a sufletului. Unde este Isus  este Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu! De aceea s-a aruncat omul acesta cu fața la pământ.

Suntem toți în aceeași barcă din cauza păcatelor noastre și suntem tratați la fel de dragostea izbăvitoare a Domnului Isus, dar nu suntem la fel în ceea ce facem după ce am primit salvarea de la Dumnezeu. Unii uităm de El și ne cufundăm în bucurile de moment ale clipei. Și când te gândești că eternitatea stă lângă noi, ca o ușă, și ne așteaptă …

 

Ietro – un socru model

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

S-au întâlnit iar la ,,muntele lui Dumnezeu“, unde Moise văzuse prima dată tufișul arzând (Exod. 3:1-10). Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Pe de altă parte, s-ar putea ca Ietro să-și fi însușit credința în misiunea lui Moise și a fost curios acum să vadă tot ce a făcut Domnul pentru împlinirea planurilor Sale.

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Sila – un om cu dublă cetățenie

Text: Fapte 15, 16

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat  ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman era în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socilă) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepționat și Citește în continuare