Category Archives: Paste

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis învierea Sa după răstignire: „după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat,… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El învierea Sa din morți. „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, … că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).

2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, și am putere s-o iau iarăși” (loan 10:18). Toată puterea Romei si ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus si nu l-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. In moartea și în învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricați Templul acesta (trupul Meu), și în trei zile îl voi ridica.” (loan 2:19). Și așa a făcut! El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!

3) Pentru că El este singurul care nu a murit din nou. În Scriptură, toți ceilalți care au înviat din morți au murit din nou. Isus a fost excepția glorioasă. Prin urmare, El a fost făcut Preot „pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare.” (Evrei 7:16). Mărturia Lui rămâne: „Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18).

4) Numai El S-a ridicat la cer pentru a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ceilalți preoți au murit si au încetat să mai slujească. Dar despre Domnul Isus citim: „Tu ești preot în veac” (Evrei 7:17). Si El nu stă degeaba, așteptându-și a doua venire; El mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. „Hristos … a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 8:34).

5) El are puterea de a te învia atunci când mori. Domnul Isus Și-a mângâiat ucenicii cu această promisiune extraordinară: „Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” (loan 14:19). Și această promisiune ti se aplică și ție!

„Căci Însuși Domnul… Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17).

Ce glorioasă va fi ziua aceea! Dar până atunci bucură-te că Isus e viu!

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să arate tuturor că Isus se află în mormânt și ar fi închis gura Bisericii primare pentru totdeauna. Însă chiar ei recunosc că mormântul a fost gol.

Problema apare în justificarea de opinie a celor 2 tabere cu privire la mormântul gol. Ucenicii au susținut că Isus a înviat din morți, iar pe de cealaltă parte, preoții cei mai de seamă au dat vina pe ucenici că ar fi intrat ilegal în mormânt și i-au acuzat de îndepărtarea trupului neînsuflețit.

Urmărind motivația, scopul și consecințele ambelor tabere reiese clar faptul că doar o tabără ar fi avut de câștigat dacă trupul ar fi fost cu adevărat furat și aceștia nu sunt ucenicii. Deși practic ar fi fost imposibil să se apropie de mormânt și să fure trupul din cauza gărzii militare romane care păzea mormântul sigilat cu o pecete romană, să punem totuși în ipoteză că s-ar fi întâmplat acest lucru și ucenicii ar fi furat trupul Domnului Isus. L-au furat și au început să mintă toți cu privire la învierea Lui, ca mai apoi să fie decapitați unul câte unul pentru această minciună grosolană? Pentru că viața ucenicilor s-a sfârșit prin decapitare pentru credința și mărturisirea lor cu privire la această „minciună.” Dacă nici argumentul pierderii vieții lor din cauza unei minciuni de care ar fi putut să se dezică și să fie iertați și lăsați să trăiască nu este un argument suficient, atunci nu știu ce altceva ar fi suficient să deschidă o minte în privința aceasta.

Un alt amănunt care ar trebui luat în considerare, este că dacă apostolii și urmașii lor ar fi inventat istoria mormântului gol pentru scopuri apologetice, cu greu ar mai fi afirmat ei, așa cum o fac în cele patru Evanghelii, că descoperirea a fost făcută de femei, fiindcă mărturia femeilor nu era acceptată într-un tribunal evreiesc. Pe de cealaltă parte, este clar că opoziția a avut de câștigat temporar, dar și în vederea viitorului dacă această teorie ar fi avut succes. Menținerea legii și poziției în care se aflau negând că El este Mesia, pentru că ei cunoșteau faptul că Mesia trebuie să moară și să învie a treia zi după Scriptură. Nu și-ar fi pierdut enoriașii care s-au îndreptat spre creștinism plecând din iudaism.

În orice caz, dovada mormântului gol este fascinantă pentru că de la reprezentanții pregătiți tehnic ai Sanhedrinului evreiesc, de la garda militară care înconjura și păzea în mod oficial mormântul lui Isus cel răstignit și îngropat – de la ei, Dumnezeul istoriei, în providența Lui divină, a obținut mărturisirea candidă, fără rezerve și recunoașterea deschisă a faptului că mormântul era gol.

2. Forma învelitorilor din pânză:

Când Ioan a intrat în mormânt „a văzut și a crezut” (Ioan 20:8). Ioan a văzut învelitorile din pânză care păstrau încă forma trupului, iar ștergarul cu care fusese învelit capul era „făcut sul și pus într-un alt loc sigur” (Ioan 20:7). Ioan a știut că nimeni nu putea să fi scos trupul din fâșiile de pânză și să fii pus la loc fâșiile pentru a păstra forma inițială a trupului.

Există o singură explicație: Isus a trecut prin învelitoarele de pânză. Isus a trecut prin ele iar fâșiile de pânză au rămas intacte.

Concluzia este că avem artiști care sunt niște teologi slabi și adesea tablouri frumos pictate descriu greșit scenele biblice. Un tablou cunoscut al învierii prezintă fâșiile de pânză frumos așezate la marginea lespedei. Acea ilustrație nu spune nimic despre înviere și cu siguranță nu reflectă emoția de la mormânt pe care au simțit-o atât Petru, cât și Ioan când au văzut și dintr-o dată au crezut.

3. Aparițiile de după înviere:

Domnul înviat a fost văzut de mulți oameni în timpul celor patruzeci de zile care au urmat. Printre ei erau femeile credincioase de la mormânt, cei doi de pe drumul Emausului, Petru, cei doisprezece, cinci sute de credincioși deodată, Iacov și Pavel (Matei 28:1-10; Luca 24: 13-35; 1 Corinteni 15:5-8). Acei martori au fost o mărturie importantă pentru veridicitatea învierii. Arătările de după înviere ale Domnului Isus lui Pavel și Ioan sunt consemnate în Fapte și Apocalipsa.

4. Transformarea ucenicilor:

Ucenicii știau că Hristos murise și erau sceptici la început cu privire la învierea Sa, dar când L-au văzut, au fost complet schimbați. Petru din Fapte 2 este destul de diferit de Petru din Ioan 19. Cunoașterea învierii l-a schimbat pe Petru. Pavel care din cel mai mare prigonitor al bisericii ajunge cel mai mare misionar datorită faptului că Isus după înviere i s-a arătat și l-a transformat într-un mod complet.

5. Respectarea primei zile din săptămână:

Duminica este prima zi a săptămânii pe care ucenicii au sărbătorit-0 în cinstea Domnului întâlnindu-se imediat în amintirea învierii lui Isus (Ioan 20:26; Fapte 20:7; 1 Corinteni 16:2, Apocalipsa 1:10). Fără să fiu răutăcios dar acest punct are în vedere dovada învierii, nu discuții inutile despre „sabat și ziua de odihnă, sâmbătă sau duminică”.

6. Existența bisericii:

Existența bisericii depinde de faptul învierii. Biserica primară creștea tocmai prin această doctrină (Fapte: 2:24-32; 3:15; 4:2).  Faptul că de atunci și până acum biserica lui Hristos are continuitate, arată clar faptul că există un popor ales de Dumnezeu care nu ar fi existat astăzi fără învierea lui Isus Hristos.

În concluzie, învierea lui Hristos este dovedită de aceste realități incontestabile și pot spune în urma transformării de care și eu am avut parte, Hristos a Înviat!

Vă recomand tuturor credincioșilor să vă salutați prietenii cu acest articol.

Autor: Godja Daniel

Citește în continuare

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Vești bune pentru cei aflați în furtună

Text: Mat. 14:22-

Introducere: Această furtună este o ilustrație a tuturor problemelor noastre. Ce bine este să știm că:

I. Exista UNUL neafectat de furtună

Isus este dincolo de legile și restricțiile „firii”

II. Există UNUL care ne poate chema să facem ce face El.

III. Există UNUL la care putem striga

IV. Există UNUL care întinde mâna „îndată

„El vrea să te scape mai mult decât vrei tu să scapi.

Încheiere: Isus te așteaptă. Strigă-l să te scape!

… Omul acesta n-a făcut niciun rău.

Luca 23.41

Omul acesta

Tâlharul de pe cruce a recunoscut în lumina lui Dumnezeu nu numai starea sa, ci și pe Acela, care era răstignit în mijloc. Crezând, a devenit conștient de distanța morală mare dintre el și Domnul. Chiar dacă Domnul era răstignit ca un răufăcător, tâlharul n-a văzut nicio vină în El. Dar nu numai atât! “Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Aceste cuvinte le regăsim în mărturia lui Iuda, a lui Pilat și a altora. Iuda Iscarioteanul a mărturisit că a vândut sânge nevinovat. Pilat a mărturisit de asemenea: “Eu nu găsesc nicio vină în El”. Dar cuvintele tâlharului la cruce vorbesc despre desăvârșirea morală a Domnului Isus (Ioan 19.6; Luca 23.41).

Harul i-a dăruit acestui tâlhar credință și lumină:

1. Deși gloria Celui răstignit la mijloc era ascunsă sub smerirea Sa adâncă, totuși tâlharul L-a recunoscut ca Domn;

2. Deși Isus purta numai o cunună de spini, tâlharul i s-a adresat ca împăratul de drept al împărăției;

3. Deși pentru tâlharul de pe cruce nu mai exista nicio scăpare de la moarte, totuși pentru el devenise o realitate faptul că Domnul “va veni în Împărăția Sa”.

Duhul Sfânt a lucrat toate acestea în foarte scurt timp în sufletul tâlharului. El vorbea de parcă L-ar fi cunoscut pe Domnul de mulți ani. În timp ce mulți din jurul Domnului își exprimau batjocura lor, acest om a mărturisit caracterul desăvârșit al Persoanei Domnului Isus: “Omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Unde a fost lupta mai grea?

Vreau să vă pun înainte o meditație. Hai să punem una lângă alta două imagini: Domnul Isus în Ghețimanii și Domnul Isus pe cruce. Unde a fost lupta mai grea?

Ce-ar fi fost dacă cuvintele ar fi fost inversate și vorbele spuse în Ghețimanii ar fi fost spuse pe Cruce ?

Este evident că Fiul lui Dumnezeu s-a clătinat în Ghețimanii, dar a fost stabil ca o stâncă la Golgota. În Ghețimanii abiruit. Pe Cruce s-a dus doar ca să-și ducă până la capăt lucrarea.

,,El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“   (Evrei 5:7-8).

Mat 26.39-44Marc 14.36-39Ioan 17.1Ps 22.1Mat 27.46-50Marc 15.34-37Mat 26.53; Marc 14.36Mat 26.37Marc 14.33Luc 22.43Ioan 12.27;

Ziua când Dumnezeu a plâns

Luca 19:41-44

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim este redată de toți cei patru evangheliști. Evenimentul este ,,epocal“, împlinind profeția făcută de Dumnezeu în Zaharia 9:9, unde am fost anunțați că un nou împărat va intra în Ierusalim ca eliberator. Paradoxal, ne-a anunțat profeția, acest împărat va călări nu pe un armăsar înfocat și nărăvaș, ci Citește în continuare

Iosif din Arimatea – omul din Sinedriu care a ratat Paștele

În vara anului 2014, am ținut la Bethel un studiu pentru tineri. Le-am promis tinerilor că, dacă ei țin programele de închinare, am să fac ceva în limba engleză pentru ei. Ca să ne fie mai ușor și mai practic, am ales portrete de ucenici sub titlul ,,Eroi neașteptați“. Planșele de pe ecran au fost într-adevăr în limba engleză. Restul …  Am vorbit despre Petru, Ioan, Iacov, Andrei, etc., dar am încheiat cu portretul unui ucenic mai ciudat al Domnului Isus, unul ,,din umbră“, Iosif din Arimatea.

Ideea principală a studiului este că fiecare dintre noi trecem printr-o perioadă de oscilări între lume și Domnul Isus, între ceea ce suntem noi fără El și ceea ce vrea să ne facă El; între ceea ce avem și ceea ce ne oferă El. Dar … să nu anticipăm.

Deși trece adeseori neobservat, Iosif din Arimatea a fost suficient de important ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează cu câte o ,,tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând:

1. Matei

Matei ne spune că Iosif a fost un ,,om bogat“ și că ,,era și el ucenic al lui Isus“. El s pus trupul într-un mormânt care era al său, după ce l-a înfășat într-o pânză de in.

Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.  El s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i -l dea.  Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într’o pînză curată de in,  şi l -a pus într’un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat.  Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormîntului. – Mat. 27:57-61

2. Marcu

De la Marcu aflăm că Iosif din Arimatea a fost ,,un sfetnic cu vază al soborului (Sinedriului)“ care ,,aștepta Împărăția lui Dumnezeu“. Marcu volosește două verbe sugestive pentru a sublinia relația dintre Iosif și Pilat: Iosif ,,a îndrăznit“ să se ducă la Pilat, iar Pilat ,,i-a dăruit“ lui Iosif trupul.

Cînd s’a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului. –   a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.   Pilat s’a mirat că murise aşa de curînd; a chemat pe sutaş, şi l-a întrebat dacă a murit de mult.   După ce s’a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.   Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pînza de in, şi L -a pus într-un mormînt săpat în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.   Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. – Marcu 15:42-47

3. Luca

Luca adaugă câteva caracteristici ale lui Iosif din Arimatea. Era ,,un om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?),  ,,Aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un ,,mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni“

Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,   care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.   Omul acesta s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.   L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L -a pus într’un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.  Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului.   Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s’au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege. – Luca 23:50-56

4. Ioan

Ioan ne spune că Iosif din Arimatea era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor“. Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la înmormântarea trupului lui Isus și ,,Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea“. Acest Nicodim ,,a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“

După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.  Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.  Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape.  În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.  
Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus. – Ioan 19:38-42

Punând cap la cap informațiile date de cei patru evangheliști, putem trage câteva concluzii și putem analiza poziția lui Iosif din Arimatea și extraordinarul gest pe care l-a făcut față de un ,,proscris executat“ atât de puterea evreilor, cât și de puterea Romei.

I. Iosif din Arimatea – un om între două lumi

Oricât ar fi de superficială citirea textelor din cele patru evanghelii, ceva iese imediat la iveală: Iosif din Arimatea a încercat din răsputeri să meargă o vreme cu picioarele în două bărci. Ca ,,om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu trecere la autoritatea romană. Ca ,,ucenic al Domnului Isus“, Iosif a fost un om fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Iosif a întrevăzut în El zorii Împărăției pe care o aștepta. Problema s-a născut atunci când ,,sistemul“ din care făcea parte Iosif l-a condamnat pe Isus din Nazaret. Atunci el a trebuit să aleagă. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca ,,simpatizant“ al Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă.

Oare cât poți merge în duplicitate fără să te frângi? Cât poți fi ,,ucenic pe ascuns“? Cât te poți feri de diagnosticul etern pus de ,,Învățătorul“ venit ,,de sus“:

,,Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;  dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.  – Mat. 10:32-33).

Nu ni se spune, dar putem intui că în inima și în conștiința lui Iosif din Arimatea a fost un conflict neîncetat. Era un om care se gândea la moarte. Își făcuse chiar și un mormânt săpat în stâncă pentru odihna trupului său. Sufletul însă i-a fost pentru multă vreme chinuit și sfâșiat pe dinăuntru. Astea toate până într-o bună zi, când … atrebuit să aleagă!

II. Iosif din Arimatea – un om care și-a rata Paștele

Un om neprihănit în religia iudeilor știa că atingerea de trupul unui mort însemna ,,necurăție“ și se pedepsea cu izolarea temporară de ceilalți:

,,Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele.  Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul.  S’a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s’au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron.

Şi oamenii aceia au zis lui Moise: ,,Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?“

Moise le-a răspuns: ,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.“  Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într’o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.  Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare“ – Num. 9:4-11).

Cei ce se întinau prin atingerea de trupul unui mort, nu puteau să serbeze Paștele împreună cu ceilalți, ci trebuiau să aștepte trecerea unei luni de zile. Prin hotărârea de a cere de la Pilat trupul lui Isus și prin așezarea lui în propriul mormânt, Iosif din Arimatea și-a forfetat dreptul de a lua Paștele din sabatul acela.

Să analiză puțin gestul lui Iosif din Arimatea. El s-a produs în contextul în care și autoritățile iudaice și autoritățile romane îl declaraseră pe Isus din Nazaret ,,vrednic de moarte“. Împotriva ucenicilor Lui se pornise deja o prigoană. Asta i-a făcut să se adune doar în spatele ușilor încuiate.

Gestul lui Iosif din Arimatea a însemnat o declarație publică de simpatie și prețuire pentru cel răstignit. Prin aceasta, Iosif a ales, în sfârșit, a ales! Mai bine cu un Isus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Isus la cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă?

Eu cred că Iosif s-a frânt sub cruce, acolo unde totă mulțimea, până și sutașul roman, martor împietrit la atâtea și atâtea răstigniri, și-au dat seama de tragedia erorii pe care o făcuseră exclamat:

,,Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! “ – Marcu 15:39

,,Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s-a întors, bătîndu-se în piept“ – Luca 23:48

Conștiința lui Iosif a triumfat atunci când, în mintea lui de cunoscător al profețiilor legate de venirea Împărăției lui Dumnezeu, a răsunat ecoul multor versete din vechiul Testament. Voluntar sau involuntar, știind sau neștiind, Iosif din Arimatea a împlinit profeția din Isaia 53:

,,Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui“ – Is. 53:9

Ce nevoie mai avea el de ,,mielul pascal“, când îl avea în brațe pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:36). Iosif i-a lăsat pe alți să meargă înainte cu Paștele cel vechi, el s-a hotărât să-l sărbătorească Paștele cel nou. Gestul lui este ilustrativ pentru poziția nouă pe care o vor îmbrățișa apoi toți ucenicii adevărați ai lui Christos:

,,Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. – 1 Cor. 5:7

Ce a câștigat Iosif din Arimatea ?

De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume. Doar cei care au fost de partea Domnului Isus au rămas scriși în cartea istoriei. Mai mult, numele lor este deja scris și în cartea vieții din cer!

Sigur, Iosif din Arimatea a pierdut vremelnic un mormânt … în schimb al a căpătat certitudinea învierii! Ca proprietar, Iosif a fost printre puțini care s-au dua la mormânt. Sfatul pe care ni-l dă Iosif din Arimatea este acesta: ,,Pune-l pe Domnul Isus în mormântul tău și vei avea parte de o înviere glorioasă!

III. Iosif din Arimatea – un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al Mariei“

Învinuiți-mă, dacă vreți, că văd frumosul și acolo unde nu e, dar eu tot am să vă spun ceva: printr-o simetrie frumoasă a numelor, Iosif din Arimatea i-a ținut atunci locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Pentru un mort de vârsta Domnului Isus, ar fi fost normal ca mama și tata să fie la la mormânt. Mama, Maria, a fost. Mai era nevoie de un Iosif … și Iosif a fost. Ca și cel dintâi, și Iosif din Arimatea a fost tot un ,tată de împrumut“. Cel adevărat era în ceruri, era împreună cu Fiu Său, era direct implicat în lucrarea de ispășire care tocmai se înfăptuise:

,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine“ – 2 Cor. 5:19

Ce cocluzii putem trage din ceea ce s-a întâmplat cu Iosif din Arimatea la moartea Domnului Isus?

Prima ar fi că, același Dumnezeu care a avut nevoie atunci de Iosif din Arimatea are astăzi nevoie de noi. Versetul din 2 Corinteni 5:19 n-a fost citat în întregime. Iată-l cum sună: ,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări“.

A doua ar fi că nimeni nu trebuie să rămână un ,,ucenic pe ascuns“ al Domnului Isus. Fiecare dintre cei care s-au întâlnit cu El trebuie să aleagă, chiar dacă alegerea va fi grea, dificilă și păgubitoare (într-un fel).

A treia ar fi o concluzie din această împrejurare, dar nu este izvorâtă din gestul lui Iosif, ci din ceea ce a făcut femeile. Ni se spune că Domnul Isus a avut parte, providențial, de o ,,înmormântare de nota 10“, așa cum nici un ucenic, nici chiar toți la un loc, n-ar fi putut să-i ofere. Iosif din Arimatea, împreună cu Nicodim, au făcut tot ce trebuia făcut: mormânt nou, fâșii noi de pânză și o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe pentru îmbălsămare. Cum explicăm atunci că …

,,În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră“ – Luca 24:1

Oare de ce au mai adus femeile ceva ,,în plus“ față de cei o sută de litrii (!!!) de smirnă și aloe? Din răspunsul la această nedumerire se naște cea de a treia concluzie pe care vi-o propun: ,,Când iubești cu adevărat pe cineva, mult nu înseamnă niciodată destul.“ Dragostea este extravagantă. Dragostea risipește (Aduceți-vă aminte de gestul femei păcătoase!) și se risipește.

Dacă ți se pare că ai făcut ,,destul“ sau ,,mult“ pentru Domnul, probabil că încă nu-L iubești așa cum se cuvine …

Citește în continuare

Imparatia lui Dumnezeu

Text: O predică de Cină – Luca 22:1516

Pe vremea Domnului Isus, mulți oameni ,,așteptau Împărăția lui Dumnezeu“. Oare cei de azi o mai așteaptă?

I. Cel mai sigur evenimemt al istoriei

Cuvantul profetilor – majoritatea cărților profetice se încheie cu descrierea Împărăției viitoare.
Cuvantul Domnului Isus. @ Mesajul lui Ioan botezătorul, tema primei predici a Citește în continuare