Category Archives: Paste

Divinitatea Mielului

«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9

Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său:

«şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau

«Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1).

Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu:

«Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27).

Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2).

Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!

Descoperirea deplină a lui Dumnezeu

Dumnezeu a fost preamărit în El. Ioan 13.31

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi să-L putem cunoaște prin El pe Dumnezeu. În timpul vieții Sale, El ne-a arătat, prin cuvintele și prin faptele Sale, cine este Dumnezeu. Dar descoperirea cea mai deplină a lui Dumnezeu a fost la cruce, unde Domnul Isus a suferit și a murit.

• Acolo vedem sfințenia lui Dumnezeu. Când Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre și a purtat vina noastră pentru ele, Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la El, pentru că Dumnezeu este prea sfânt ca să vadă păcatul.

CEA MAI MAREATA RUGACIUNE FACUTA VREODATA

 Biserica HARUL, FL – Martie 31, 2021  

Rugăciunea lui IsusIOAN 17  

                    RUGACIUNEA DE MARE PREOT A DOMNULUI ISUS

IOAN  17:1-26

In Ioan 17 avem rugaciunea Domnului Isus Hristos de Mare Preot si putem spune ca este cel mai maret capitol din Biblie. Aceasta rugaciune a influentat multi oameni mari ai lui Dumnezeu. Episcopul J.C. Ryle a spus despre acest capitol: “Capitolul care este deschis in fata noastra astazi, este cel mai remarcabil capitol din Biblie. Nu este altul ca el.” William Kelly a scris: “Ioan 17 este intr-adevar fara egal pentru scopul si adancimea lui in toata Scriptura.”

Lideri puternici de-alungul istoriei, ca: Martin Luther, John Calvin, Jonathan Edwards, Charles Spurgeon si multi altii au avut cea mai inalta apreciere pentru Ioan 17. Lauda lor pentru acest capitol este bine intemeiata.

Nici o alta rugaciune din cele 650 rugaciuni inregistrate in Biblie nu se apropie sa egaleze excelenta celei pe care o gasim in Ioan 17. Evangheliile inregistreaza 19 ocazii in care Domnul Isus S-a rugat, dar aceasta este singura ruga-ciune lunga a Domnului ce o avem si singura care ne spune si ce s-a rugat Domnul. In cele 26 de versete ale acestui capitol, Duhul Sfant a binevoit sa inregistreze intreaga rugaciune a Domnului din camera de sus. In aceasta rugaciune, vedem pe binecuvantatul Fiu al lui Dumnezeu, rugandu-Se Tatalui: nu pentru un oras, nici pentru o natiune, ci pentru toti copiii Lui, din generatie in generatie.

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei Citește în continuare

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să Citește în continuare

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Vești bune pentru cei aflați în furtună

Text: Mat. 14:22-

Introducere: Această furtună este o ilustrație a tuturor problemelor noastre. Ce bine este să știm că:

I. Exista UNUL neafectat de furtună

Isus este dincolo de legile și restricțiile „firii”

II. Există UNUL care ne poate chema să facem ce face El.

III. Există UNUL la care putem striga

IV. Există UNUL care întinde mâna „îndată

„El vrea să te scape mai mult decât vrei tu să scapi.

Încheiere: Isus te așteaptă. Strigă-l să te scape!

… Omul acesta n-a făcut niciun rău.

Luca 23.41

Omul acesta

Tâlharul de pe cruce a recunoscut în lumina lui Dumnezeu nu numai starea sa, ci și pe Acela, care era răstignit în mijloc. Crezând, a devenit conștient de distanța morală mare dintre el și Domnul. Chiar dacă Domnul era răstignit ca un răufăcător, tâlharul n-a văzut nicio vină în El. Dar nu numai atât! “Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Aceste cuvinte le regăsim în mărturia lui Iuda, a lui Pilat și a altora. Iuda Iscarioteanul a mărturisit că a vândut sânge nevinovat. Pilat a mărturisit de asemenea: “Eu nu găsesc nicio vină în El”. Dar cuvintele tâlharului la cruce vorbesc despre desăvârșirea morală a Domnului Isus (Ioan 19.6; Luca 23.41).

Harul i-a dăruit acestui tâlhar credință și lumină:

1. Deși gloria Celui răstignit la mijloc era ascunsă sub smerirea Sa adâncă, totuși tâlharul L-a recunoscut ca Domn;

2. Deși Isus purta numai o cunună de spini, tâlharul i s-a adresat ca împăratul de drept al împărăției;

3. Deși pentru tâlharul de pe cruce nu mai exista nicio scăpare de la moarte, totuși pentru el devenise o realitate faptul că Domnul “va veni în Împărăția Sa”.

Duhul Sfânt a lucrat toate acestea în foarte scurt timp în sufletul tâlharului. El vorbea de parcă L-ar fi cunoscut pe Domnul de mulți ani. În timp ce mulți din jurul Domnului își exprimau batjocura lor, acest om a mărturisit caracterul desăvârșit al Persoanei Domnului Isus: “Omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Unde a fost lupta mai grea?

Vreau să vă pun înainte o meditație. Hai să punem una lângă alta două imagini: Domnul Isus în Ghețimanii și Domnul Isus pe cruce. Unde a fost lupta mai grea?

Ce-ar fi fost dacă cuvintele ar fi fost inversate și vorbele spuse în Ghețimanii ar fi fost spuse pe Cruce ?

Este evident că Fiul lui Dumnezeu s-a clătinat în Ghețimanii, dar a fost stabil ca o stâncă la Golgota. În Ghețimanii abiruit. Pe Cruce s-a dus doar ca să-și ducă până la capăt lucrarea.

,,El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“   (Evrei 5:7-8).

Mat 26.39-44Marc 14.36-39Ioan 17.1Ps 22.1Mat 27.46-50Marc 15.34-37Mat 26.53; Marc 14.36Mat 26.37Marc 14.33Luc 22.43Ioan 12.27;