Category Archives: Ziua mamei

Doreste-ti lucruri bune pentru copii tai!

Text: Mat. 20:20-21 Print E-mail
Thursday, 20 May 2010
Ziua Mamei, o sărbătoare care ne vizează pe noi toți. Fiecare din noi a venit în lumea aceasta în urma hotărârii lui Dumnezeu și prin durerile nașterii unei mame. Dumnezeu oferă mamelor această cinste de a fi cele prin care vine viața în lume. Înzestrările pe care Dumnezeu le-a dat mamelor sunt deosebite.

Dumnezeu, dorind să acorde mângăiere unui popor îndurerat, compară mângăierea Sa cu aceea a mamei.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a așezat în inima mamelor acea calitate pe care doar El o poate avea, calitatea de a mângăia și de a aduce alinarea celor mai acute suferinți.

Comportamentul unei mame veritabile în raport cu copii ei este unul special. În pasajul citit facem cunoștiință mai îndeapoape cu mama a doi dintre apostoli, a doi dintre ucenicii Domnului Isus: Iacov și Ioan. Potrivit pasajelor din Matei 27:56 și Marcu 15:40 aflăm că numele ei era Salome (Salomeea). Tradiția susține că ea era sora lui Iosif, soțul Mariei, mama Domnului Isus. Astfel, rugămintea ei era motivată și de această legătură de rudenie dintre ei și ar fi și o explicație a faptului că Domnul Isus o încredințează pe Maria în grija lui Ioan, atunci când moare pe cruce.

Nu știm dacă sunt adevărate toate aceste lucruri, dar știm că ea face o cerere care nu trece neobservată de ceilalți ucenici. Cererea ei însă, reflectă ce se petrece în inima unei mame, dorințele ce se nasc în inima ei pentru copii săi. Cred că aceste dorințe trebuie canalizate într-o direcție cât mai bună și viața copiilor trebuie privită nu doar din perspectiva aceasta umană ci și din perspectiva veșniciei.

Așadar, Salome, mama lui Iacov și Ioan lansează o cerere cu implicații importante. Solicitarea ei ar trebuie să fie modelul oricărei mame credincioase:

– Dorește să-și vadă copii aproape de Domnul Isus.

Chiar dacă ea se gândea că poziția pe care o solicită este o poziție ce implică onoare, în această solicitare era și dorința ca cei doi fii ai ei să fie cât mai aproape de Domnul Isus. O dorință extraordinară, o dorință pe care orice mamă, cu adevărat credincioasă o are.

Căutați să-i aduceți pe copii dvs. aproape de Domnul Isus. Că o faceți acasă, că o faceți la biserică, căutați mereu să creați copiilor dvs. oportunitatea de a se apropia de Domnul.

– Își oferă copii să slujească Domnului Isus.

De asemenea, dorința mamei lui Iacov și Ioan, era ca fii ei să slujească Domnului Isus. Știa și ea, că fiind la dreapta și la stânga Domnului, copii ei ar fi trebuit să-L asculte pe Domnul, să fie supuși Domnului, să fie de încredere…Era o poziție însemnată, dar era o poziție care presupunea și slujire.
Dragi mame, este foarte adevărat, a sluji Domnului, într-o lume ostilă, nu este una dintre cele mai atrăgătoare opțiuni, dar este una dintre cele mai nobile.

– Are așteptări înalte de la copii ei.

Mamele de astăzi își doresc cariere importante pentru copii lor, dar cele mai bune dorințe pentru copii lor, cele mai nobile, sunt acelea care au de-a face cu starea spirituală a copiilor lor, cu apropierea lor de Dumnezeu.

În acest context, inspirați-vă copii să se apropie de Dumnezeu. Vorbiți-le despre destinul veșnic cu Dumnezeu, ajutați-i să înțeleagă ce a făcut Domnul Isus pentru ei și pentru noi toți, fiți-le călăuze către Dumnezeu și așteptați să-i vedeți crescând în credință și maturitate spirituală.

Sorin Covaci
May 9, 2010