Tag Archives: 2 Regi

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul mult mai cunoscutului și rău famatului Ahab, unul din cei mai răi regi ai Israelului. Pe vremea lui Ahab, Ilie era profet în Israel. Pe vremea lui Ioram, profet în țară era Elisei.

Samaria, capitala regatului lui Ioram, era împresurată și foametea a produs în popor lucruri inimaginabile.

II. Un rege cu inima împărțită

Pentru noi, Ioram este tipul credinciosului cu inima împărțită și cu pocăința jumătate. Biblia ne spune despre Ioram aceste cuvinte:

Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal pe care-i făcuse tatăl său, dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele“ (2 Regi 3:1-3).

Impresionat sau poate înfricat de moartea fratelui său, Ahazia și de evenimentele care au însoțit-o (2 Regi 1:1-18), se pare că acest Ioram a făcut o jumătate de „stânga împrejur“, renunțând măcar formal la închinarea la Baal, dar perseverând într-o închinare la Dumnezeu printr-o icoană, printr-un „chip cioplit“.

Tragedia din Samaria l-a făcut pe Ioram să poarte un sac de păr pe trup, sub straiele lui împărătești. De regulă, sacul de păr era semnul pocăinței și se purta deasupra hainelor, nu sub ele.

De ce a purtat Ioram un sac de păr? Așa văzuse că a făcut tatăl său Ahab, când s-a umilit și s-a smerit înaintea Domnului. Până și Dumnezeu a fost impresionat atunci de pocăința lui publică:

După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui, ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!” (1 regi 21:27-29).

Ioram fusese martor la răspunsul lui Dumnezeu în fața pocăinței și a vrut să facă și el ca tatăl său, dar pe ascuns. El nu și-a luat haina de păr pe deasupra, să fie văzut de toți, ci pe sub hainele regale, s-o știe numai Dumnezeu. S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, dar n-a vrut să se arate un vinovat smerit și înaintea oamenilor.

În inima lui, ca de multe ori și în inimile noastre, erau două porniri contradictorii: una spre pocăință sinceră și alta spre rezolvarea problemelor în firea pământească, căci ce altceva putea însemna răbufnirea lui de mânie împotriva profetului lui Dumnezeu. Ioram a strigat:

„Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea (s-a jurat deci), dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șebat, pe trupul lui!“ (2 Regi 6:31).

III. Un rege care cunoaște harul binecuvântărilor lui Dumnezeu

Ce a contat mai mult înaintea lui Dumnezeu: răutatea lui Ioram sau mugurele de pocăință pe care l-a avut în inima lui?

Avem de învățat din ceea ce a urmat:

Elisei şedea în casă şi bătrânii şedeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar, înainte ca să ajungă solul, Elisei a zis bătrânilor:

„Vedeţi că acest fiu de ucigaş trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultaţi! Când va veni solul, închideţi uşa şi opriţi-l la uşă. Nu se aude oare sunetul paşilor stăpânului său în urma lui?” 

Pe când le vorbea el încă, solul se şi pogorâse la el, şi împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul. Ce mai am de nădăjduit de la Domnul?” (2 Regi 6:32-33).

Iotam este portretul unui om ajuns la capătul speranțelor, căci dacă Dumnezeu se pronunță împotriva noastră ce nădejde mai putem avea?

Ceea ce a urmat ne arată că dincolo de meritele noastre există întotdeauna harul nemăsurat și nemeritat al lui Dumnezeu. El prețuiește până și mugurii cei mai mici de credință și smerenie din viața noastră și răspunde cu rezolvări uluitoare, dincolo de orice am putea gândi sau spera.

Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ‘Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.’ ” Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din ele.”

Știți ce a urmat. Dumnezeu a făcut să se audă un vuiet de care de luptă în tabăra sirienilor asediatori și au luat-o la fugă lâsând în urma lor toate proviziile imense adunate ca pentru cât va dura asediul Samariei. Evreii au ieșit din Samaria și au luat tot. Criza s-a terminat cu adevărat „peste noapte“și au avut de mâncare ca niciodată.

S-a întâmplat exact cum a anunțase profetul Elisei. Prețurile au scăzut incredibil de mult, caraghios de mult. Toată lumea a avut de mâncare destul și chiar mai mult decât au avut nevoie (2 Regi 6:2-20).

Concluzie

Acesta este harul de care trebuie să ne atărnăm și noi în aceste zile de mare încercare! Chiar dacă „răul acesta vine de la Domnul“, cum a zis Ioram, tot Dumnezeu este acela care-l poate alunga de la noi. La El totul este cu putință, dar nu se pune în mișcare decât acolo unde apare pocăința, oricât de mică ar fi ea la început, … chiar și cât un mugure care dă să crape în inimă, dar se luptă din greu să o facă.

Zilele acestea ne întoarcem la post și rugăciune. Ne îmbrăcăm, metaforic vorbind, în sac de pocăință. Cu cât o vom face mai repede și mai bine, cu atât izbăvirea Domnului va fi mai rapidă și mai deplină.

„Doamne, ai mil! Doamne, dă biruință!“

Lecţii de la roaba lui Naaman

(Petrică Vidu)

Textul din 2 Împăraţi 5

Cîteva lecţii de la roaba lui Naaman:

1. Există multe neamuri puternice şi unele cîştigă războaie împotriva altora. Dumnezeul poporului Israel rămîne un Dumnezeu mai puternic decît dumnezeii lui Naaman şi atunci cînd poporul Israel este biruit de sirieni.

2. Robia fizică nu presupune pierderea libertăţii spirituale. Înrobirea fetiţei nu i-a afectat acesteia credinţa în Dumnezeul părinţilor ei.

3. A fi rob şi înjosit nu aduce cu sine pierderea demnităţii, nobleţii sufleteşti, generozităţii. Roaba lui Naaman se gîndeşte la cel mai mare bine al stăpînului ei, înrobitorul. Şi toate acestea fără porunca Domnului Isus de a ne iubi vrăjmaşii.

4. Diferenţa de potenţial economic, social, politic, millitar între Naaman şi roaba sa a fost anulată de diferenţa de potenţial epistemic dintre roabă şi general. Roaba a cunoscut ceva şi pe cineva care a schimbat cursul vieţii lui Naaman cel puţin la fel de dramatic pe cît puterea militară i-a schimbat cursul vieţii acelei fetiţe din fiică liberă în roabă.

Dacă privim diferit, roaba este liberă şi Naaman este rob bolii. Robia exterioară şi libertatea la vedere sînt altfel atunci cînd ne uităm dinspre lăuntru spre afară. Roaba este cu totul puternică, iar Naaman slab şi demn de jale.

Diferenţa de potenţial epistemic este în cele mai multe cazuri cea care ne aduce adevărata libertate şi putere, mai ales cînd vorbim de puterea care vine de la Dumnezeu şi de cunoaşterea de Dumnezeu.

5. Soluţiile lui Dumnezeu pentru noi pot fi umilitoare, suprinzătoare, diferite decît ne-am fi aşteptat noi. Cufundarea în apele mîloase ale Iordanului a reprezentat o experienţă pedagogică, dar nu numai, i s-a vindecat trupul şi spiritul deopotrivă. A devenit un închinător al lui Iahve.

Testul său cel mare?Ascultarea…. Pocăinţa începe cu ascultarea, înfrîngerea voinţei şi orgoliului, apoi vine “schimbarea minţii”, metanoia.

Lui Naaman nu i s-a făcut doar carnea ca de copil, ci şi mintea i s-a mutat într-un alt loc.

6. Este interesant că, din moment ce profetul nu a acceptat darurile, Naaman a cerut permisiunea de a căra pămînt din Israel ca să se închine pe pămînt sfînt. Aici vine o problemă foarte interesantă a “locului potrivit pentru închinare”, a eutopiei. Naaman s-a simţit imediat distopic. Sufletul îi aparţine lui Iahve, dar el trebuie să se închine în templul lui Rimon. Trăieşte o schizoidie lăuntrică şi atunci îi cere profetului îngăduinţa de a se închina în locul nepotrivit Dumnezeului adevărat. Din punct de vedere tehnic este distopic, din punct de vedere lăuntric, sufletesc, este în faţa Dumnezeului potrivit. Mai interesant este că profetul acceptă acest soi de convertire: Du-te în pace! La fel ca propria-i roabă. Este nepotrivită în locul de roabă, pe dinăuntru este un adevărat pedagog, călăuză, ea, copila.

7. Aceste inversări de roluri sînt parte din istoria mîntuirii fiecăruia. Fiecăruia dintre noi Dumnezeu îi cere mutarea locului, schimbarea atitudinii, mutaţia sufletească.

Ce ai acasă?… Doar un vas…

by Emanuel Iacob

Text: 2 Regi 4:1-

În Israelul de atunci exista o familie deosebit  de frumoasă. Dacă te-ai fi uitat pe C.V.-ul soţului acestei familii ai fi văzut că scrie: ” fiu al proocului”… Ce specializare să fie aceasta? Nu se studiaza parcă în nici o facultate a vremii noastre în acest domeniu… Şi totuşi având această “calificare” el ştia să se teamă de Dumnezeu… Ştia ceea nu mai ştiu astăzi cei care au una, două, trei sau poate chiar patru licenţe… Ceea ce a rămas pentru posteritate după moarte lui ca argument puternic în favoarea familiei lui nu a fost contul în bancă (pentru că era dator), nici maşina cu mulţi cai putere, nici vila cu multe etaje şi zeci de camere, nici locul din cimitir… ci ceea ce a rămas când el a plecat a fost frica pe care a avut el in timpul vieţii lui… Frica de Domnul! Trăim un secol marcat de frica zile de mâine, frica de şefi, frica cei puternici…, dar parcă nu mai există nici o frică de Dumnezeu. Nimeni nu se mai teme de Dumnezeu… o teamă prin care să fie motivat să stea departe de păcat.

Câţi membrii aveau  această familie? Patru. Un tată, care a fost dar de o vreme a plecat pe drumul pe care merge tot ce este pământean… O mamă şi doi copii. Ai fi zis: ” E o familie echilibrată. Nu are mulţi membrii…” Numai că nenorocirea nu se uită la numărul de membri ai familiei, la statutul social, politic sau religios… Ea vine când, sau mai bine zis când o îngăduie Suveranul:Dumnezeu…

A venit nenorocirea şi peste acest cămin… Într-o zi, nu ştiu prin ce împrejurarea s-a aflat că inima celui care era stâlp în Citește în continuare

Cand ,,fierul ” cade …!

Vasile Bonda

Text: 2  Imp. 6. 1 – 7

 Inca de la inceputul crestinismului  diavolul a reusit sa faca victime printre copiii Domnului , determinandu-i sa cada in apele pacatului . El continua s-o faca si azi . Ce trebuie sa faca ,,omul lui Dumnezeu ” in astfel de situatii ne invata ,,Scriptura ” de fata .

 1.  Trebuie sa fie cu ,,fiii proorocilor ” v.3-4

  Asa cum Elisei a fost prezent cu fiii proorocilor asa si omul lui Dumnezeu trebuie sa fie cu Biserica , in mijlocul lor , implicat in nevoile lor . Oamenii asteapta asta mai mult ca oricand  in situatii dificile . 

 2.  Trebuie sa stie clar ,,unde a cazut ”  v.6 a

 Prima intrebare a lui Elisei dupa ce i s-a spus ca a cazut fierul de la secure in apa a fost ,,Unde a cazut ? „.  Omul lui Dumnezeu trebuie sa aiba toate informatiile necesare despre persoana cazuta in apele pacatului ca sa poata lua o decizie corecta.

 3.  Trebuie sa foloseasca ,,bucata de lemn ” v. 6b

 Elisei a taiat o bucata de lemn si a aruncat-o in locul unde a cazut fierul . Omul lui Dumnezeu trebuie sa ia ,,crucea Domnului Isus ” si s-o arunce in acel loc . El trebuie sa-l aduca pe cel cazut la ,,sangele Domnului Isus ” nu la zidul blasfemiei ca sa arunce toti cu piatra in el .

 4. Trebuie sa spuna ,, ridica-l ! ”  v. 7

 Elisei a poruncit fiului de prooroc sa-l ridice el fierul cazut , ceea ce a si facut . Omul lui Dumnezeu trebuie sa apeleze la ceilalti credinciosi sa-l ridice si ei pe cel cazut . Asa cum atunci ,, a intins mana si l-a luat ” asa si azi credinciosii trebuie sa intinda mainile dragostei catre cel cazut si sa-l smulga din ghearele Satanei pt ,,ca sa nu lasam pe Satana sa aiba un castig de la noi ; caci  nu suntem in nestiinta  despre  planurile lui ” 2 Cor 2 .11

 Amin  !