Tag Archives: 1 Timotei

Ai grija ce cultivi!

CULTIVĂ CU GRIJĂ PENTRU CĂ VEI CULEGE ROADELE!
1 Timotei 4:12-16; 2 Timotei 1:3-8; 2 Timotei 4:10

Lumea în care trăim este rânduită după câteva legi cruciale, legi a căror ignorare poate conduce la distrugerea vieții. De asemenea sunt legi care nu pot fi cu nici un chip încălcate. Una din ele este legea semănatului. Această lege este foarte simplă dar puternică: ce cultivi, aceia vei secera.

Pasajele indicate prezintă trei personaje care împărtășesc câteva lucruri comune și care sunt despărțite de câteva lucruri atât de diferite între ei.
Unul dintre ei este Pavel. Ajuns la o vârstă ce-i conferea autoritate asupra celorlalți, însemnat cu cicatrici ce valorau mai mult decât medaliile unui general, fiind cicatrici obținute în lupta împotriva împărăției întunericului, gata să fie turna ca o jertfă de băutură, adică gata de a fi consumat de dragul Domnului Hristos, în așteptarea cununii veșnice și care a strâns în jurul lui oameni de nădejde pe care i-a încurajat, i-a pregătit și i-a lansat în misiunea răspândirii Evangheliei. Dintre aceștia doi se remarcă în mod deosebit.
Unul este Timotei. Fiul unui grec și al uncei iudeice credincioase (Faptele Apostolilor 16:1 ) Un tânăr deosebit, vorbit de bine, om de încredere, credincios asemenea mamei și bunicii sale.
Al treilea personaj prezentat este Dima. Pornit cu Pavel și Luca în călătorie misionară, cu un viitor promițător, la un moment dat îl părăsește pe Pavel și se întoarce în lume. Cu toate că fusese parte a unei echipe speciale, Marcu, Aristarh, Luca, Dima renunță la tot pentru lume. (Coloseni 4:14 , Filimon 1:24 )

Trist, nu?  Avem un om care renunță la tot pentru Dumnezeu, Pavel și un om care renunță la Dumnezeu pentru lume, Dima.
Din care categorie ați dori să fiți? Cu cine vreți să semănați? A cui model vreți să-l urmați?
Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar:

,,Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera’’.
Galateni 6:7
Adică,  ai grijă ce cultivi pentru că vei culege roadele!

1. Dima a cultivat firea pământească.

Galateni 6:8 ,,Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică’’.

2. Dima a alimentat pofta ochilor.

,,Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lu Citește în continuare

Sacru si sacramental

Introducere: De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si „noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de „distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de „sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt „cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii se manifesta in citeva aspecte distincte. Biserica este „sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

– alegerea ei in Christos
– comportamentul ei deosebit de al lumii
– atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul „sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii „sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este „litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este „latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, „entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut „slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si Citește în continuare

Cum poti afla voia Domnului ?

Acum cativa ani am primit vizita unei tinere care dorea sa-mi ceara un sfat. Nu era sigura ca il iubeste pe tanarul cu care se imprietenise. Totusi, intensitatea sentimentelor dintre ei crestea vertiginos. Dupa multa framantare si multa rugaciune, se decisese sa ceara direct de la Dumnezeu intelepciune. Ar fi vrut ca El sa-i vorbeasca printr-un semn clar. Ii spusese Domnului sa-i arate daca este de acord cu aceasta prietenie. Cum era in preajma Craciunului, semnul cerut ca si confirmare a fost ca baiatul sa-i dea drept cadou o pereche de manusi si o esarfa. Bineiinteles ca ea a asteptat apoi cu inima cat un purice venirea Caraciunului. N-a spus nico vorba cuiva despre planul ei. In seara de Craciun a venit acasa si , surpriza, a dat cu ochii de un cadou. Parintii i-au spus ca este chiar de la baiatul cu care se imprietenise. L-a luat repede, afugit cu el in camera ei si l-a deschis. Ce sa vezi? Era chiar o pereche de manusi si o esarfa!

Tanara nu mai putea de bucurie. Vai insa, fericirea ei s-a terminat repede cand ftratele ei i-a spus ca (in gluma) el ii cumparase cadoul si doar o pacalise (sau o mintise?) ca ar fi de la prietenul ei. In prima zi de Craciun a venit si cadoul din partea prietenului ei, dar vai! Nu erau nici manusi si nici urma de esarfa. „Va rog,” a spus tanara, „sa-mi spuneti care este parerea dumneavoastra despre astfel de „semne”. Le putem considera o metoda prin care sa primim calauzirea lui Dumnezeu?”

Cum ne calauzeste Dumnezeu astazi? Cum poate El (care este spirit invizibil si atotputernic) sa-si comunice intentiile omului (care este carne si sange) ? Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca prin semne, cum a facut tanara de care v-am vorbit? Trebuie sa „dam cu banul” dupa ce ne-am rugat in prealabil ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa? Nu cumva este de ajuns sa ne silim sa facem ce credem noi in momentul acela ca este cea mai buna alternativa si sa o declaram pe aceasta drept „voia Domnului” ? In timpuri biblice, Dumnezeu si-a calauzit poporul in multe feluri. Iosif a fost fortat sa-si aleaga drumul in viata sub presiunea circumstantelor potrivnice. Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul tufisului arzand. Israelitii au fost condusi prin pustie de un nor ziua si de un stalp de foc noaptea. Iosua a fost calauzit prin felul in care i-a raspuns Dumnezeu la rugaciune (Iosua 7:7-15). Evanghelistul Filip a fost calauzit printr-un inger, sutasul Corneliu printr-o vedenie. Dumnezeu le-a vorbit oamenilor „cand intr-un fel, cand intr-altul”. Calauzirea divina nu este data deobicei prin semne spectaculoase, printr-un foc din cer, o voce extraterestra, o vedenie de noapte sau o coincidenta extraordinara a circumstantelor. Metodele cele mai folosite de Dumnezeu sunt mult mai putin dramatice. Majoritatea copiilor lui Dumnezeu despre care citim in Biblie au fost calauziti nu prin mijloace extraordinare (voci, vedenii, ingeri), ci prin intermediul lucrurilor naturale. Cei mai multi dintre ei au fost calauziti prin simplul fapt ca au facut ceea ce stiau ca trebuie sa faca: sa-si ingrijeasca turmele, sa-si dreaga navodul sau sa puna mana pe coarnele plugului.

Probabil ca cea mai grea indeletnicire din viata este sa luam decizii. Trebuie sa ne hotaram sa mergem undeva sau sa nu mergem, sa cumparam ceva sau sa nu cumparam, sa acceptam ceva sau sa nu acceptam. Viata este o lunga succesiune de alegeri pe care trebuie sa le facem intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre ceea ce este bun si ceea ce este cel mai bun. Cu siguranta ca Dumnezeu vrea sa ne ajute sa facem decizii intelepte – nu numai in problemele majore, ca insuratoarea sau alegerea unei meserii, ci si in micile detalii ale vietii de fiecare zi.

Aflarea voiei lui Dumnezeu este , intr-un fel, foarte legata de procesul prin care devenim o persoana dupa voia lui Dumnezeu. Cu cat ne vom stradui sa fim asemenea lui Christos in caracter, cu atat vom putea afla mai usor care este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra. In Proverbe 3:6 ni se spune: „Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile”. Totusi, chiar si cei mai buni copii ai lui Dumnezeu ne vor spune ca, uneori, nu este chiar atat de simplu sa aflii care este voia Domnului pentru o anumita situatie. Exista cateva reguli practice pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Vrem acum sa ne uitam impreuna la cateva dintre ele.

1. Invatatura Cuvantului

In subiecte despre care putem citi in Biblie, ceea ce este Citește în continuare

Tatilor, ajutati-i pe copiii vostri

Traind biruinte spirituale in  familia  ta

Tatilor, ajutati-i pe copiii vostri
sa ramana in picioare

STEVE FARRAR

Recent i-am pus unui student de la colegiu in vacanta de vara urmatoarea intrebare: „Care este cea mai mare surpriza pe care ai gasit-o in colegiu?“ Era o intrebare deschisa, asa ca nu eram sigur la ce sa ma astept. Stiti ce a spus? „Nici unuia din baietii din dormitoare nu-i place de parintii lui! Nici unul din ei nu are o relatie cu parintii lui. Si aceasta este peste tot!“ Ce tragedie! Dar, tatilor, exista o speranta. Daca ai copii mici, poti sa schimbi lucrurile chiar acum. Si daca ai copii mari, tot nu e prea tarziu sa incepi sa aplici aceste principii acum.

Cand te uiti la copiii tai, ce vezi? Ii vezi asa cum sunt acum, sau asa cum vor fi? Cred ca multi oameni se uita la copiii lor in varsta de patru ani si vad doar niste copii in varsta de patru ani. Si noi trebuie sa-i evaluam si sa-i apreciem ca si copii in varsta de patru ani. Dar pe de alta parte, noi trebuie de asemenea sa vedem clar ca acesti copii de patru ani nu vor fi intotdeauna de patru ani. In zece ani ei vor fi de paisprezece ani, urmand ca in cativa ani sa obtina permisul de conducere.
Ei vor fi de asemenea sub uriasa presiune a anturajului, facand unele din cele mai critice alegeri din viata lor. O decizie pe care o vor lua in fiecare zi este daca sa fie conducatori sau urmasi.
Sunt convins ca noi trebuie sa-i „Gutenberg“ pe copiii nostri. Asa cum Johannes Gutenberg a luat un teasc si un poanson si le-a transformat intr-o presa de tipar, tot asa noi, tatii, trebuie sa-i luam pe copiii nostri si sa le modelam caracterul astfel incat sa-i transformam in conducatori morali si spirituali. Vorbesc despre transformarea copiilor nostri in oameni de caracter care pot sa faca acele alegeri grele pe care putini conducatori din lumea noastra contemporana par sa fie in stare sa le faca.
Timpul pentru a incepe sa facem aceasta este acum. Cand un copil ajunge la adolescenta se intampla ceva. Cand copiii sunt mici, ei tind sa creada ca tatal lor a agatat luna pe cer. Cand copiii ajung la adolescenta, uneori ei incep sa creada ca tatal lor trebuie sa se duca in luna. Ca sa facem un pas mai departe, cand un baiat sau o fata ajunge la adolescenta, se va intampla unul din doua lucruri. Un adolescent fie va merge la tovarasii lui si-si va critica parintii, fie va merge la parintii lui si-si va critica tovarasii. Bineinteles ca noi vrem ca ai nostri copii sa vina la noi.
Altfel spus, un copil va fi fie un conducator, fie un urmas. Adolescentii hotarasc aceasta in fiecare zi a vietii lor. Exista o presiune care ii impinge sa se drogheze, sa faca sex si tot ceea ce fac ceilalti. Deci cum combatem noi aceasta? Transformandu-i pe copiii nostri in conducatori. Si vom vedea imediat cum.
CONDUCEREA: CE ESTE EA?
Ce este conducerea? Un prieten de-al meu a scris teza sa de doctorat despre conducere si a gasit 165 de definitii publicate. Unele din aceste definitii sunt destul de complexe si de uluitoare. Dr. Howard Hendricks, un distins profesor de la Seminarul Teologic din Dallas, a venit cu cea mai buna definitie a unui conducator pe care am  auzit-o vreodata. Dupa parerea lui Dr. Hendricks, „Un conducator este cineva care conduce“. Nu lasa ca simplitatea acestei definitii sa te pacaleasca. Ea este plina de semnificatie.
Recent un om mi-a dat cartea lui de vizita. Pe ea era scrisa pozitia lui de Director general si Presedinte. Am aflat mai tarziu ca omul acela este doar un pretext subred de conducator. Totusi cartea lui de vizita era impresionanta. Omul acela avea o pozitie de conducere, dar o carte de vizita sau un titlu ilustru nu-l face pe cineva conducator.
Este important de asemenea sa facem deosebirea intre a conduce si „a administra“. Administrarea este de obicei legata de un anumit tip de structura organizatorica. Un adevarat conducator poate sa nu aiba nici un fel de structura organizatorica. El pur si simplu conduce.
In 1947, Dr. Chandrasekhar, profesor la Universitatea din Chicago, a fost planificat sa predea un curs despre astrofizica avansata. Profesorul locuia in Wisconsin; planul lui Citește în continuare

Sacru si Sacramental

13 06 2007

Introducere:

De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si “noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de “distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de “sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt “cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii
se manifesta in citeva aspecte distincte.
Biserica este “sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

– alegerea ei in Christos
– comportamentul ei deosebit de al lumii
– atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul “sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii “sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este “litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este “latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, “entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut “slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si neoprotestanti, un reprezentant al Bisericiii istorice traditioanale a spus: “Cred ca diferenta dintre noi se vede cel mai bine in pozitia pe care o ocupa preotul in timpul slujbei dumnezeiesti. La noi preotul slujeste cu fata spre Dumnezeu (altar) si cu spatele spre oameni, la domniile voastre, preotul serveste cu fata spre oameni si cu spatele spre Dumnezeu (locul altarului).”

In aspectul liturgic, activitatea preotului este indreptata spre Dumnezeu. Oficiantul este un intermediar care-i duce pe oameni la Dumnezeu (de aici aspectul de solemnitate celesta, de iesire din lumea cotidiana, de atemporal, de transcendenta).
Spre deosebire de preotii istorici, predicatorii neoprotestanti activeaza preponderent spre oameni cautind sa-i duca pe ei la Dumnezeu (de aici aspectul de evanghelizare, de chemare la credinta si la pocainta).

Necazul cu ambele feluri de slujire este ca amindoua pot degenera in formalism sau in mahalagism.
“Scarul” din atmosfera Bisericii istorice poate fi atit de lipsit de preocuparea pentru cei prezenti incit Biserica poate tolera forme aberante, ca anii in care liturghia s-a rostit in Romania in limba slavona, total neinteleasa de cei prezenti la slujbele Bisericii. In astfel de cazuri, oamenii resimt doar o frica pagina, geamana cu sentimentul religios din toate religiile lumii.

“Sacrul” protestant preocupat excesiv de ceea ce simt oamenii poate degenera si el in spectacole de amuzament sau distractii ieftine, la care nu este chiar asa de sigur ca participa si Dumnezeu. Stacheta admisibilului este coborita foarte jos din dorinta de a acomoda toti noi venitii si a le inlesni sa se simta “ca acasa”. Se uita ca acest “ca acasa” trebuie sa insemne in ultima instanta “ca acasa la Dumnezeu”!

Unde se poate trage linia dintre admisibil si inadmisibil? Cum sa reusim sa tinem in balans si cinstirea lui Dumnezeu (”worship”) si bucuria oamenilor (”partasia”) ?
Cred ca aici este rolul si responsabilitatea celor care sunt asezati in fruntea Bisericii. Vai de cei ce fac ce place poporului si uita de placerea Domnului! La fel de vai si pentru aceia care umbla asa de sus cu capul prin nori, ca nu mai au picioarele pe pamint!

Eu marturisesc nevrednicia si nepriceperea cu care am trecut de multe ori peste linia aceasta fina de demarcatie. Ma pocaiesc pentru ocaziile cind L-am uitat pe Dumnezeu cautind sa plac oamenilor, si de ocaziile in care, mindru in spiritualitatea mea, i-am dispretuit pe cei din jurul meu.

Manualul slujitorului

1 Timotei

1. Temelia lucrarii este caracterul – nu abilitatile profesionale.

2. Natura lucrarii este sa slujesti altora – nu sa fi slujit.

3. Motivatia lucrarii este dragostea – nu puterea sau banii.

4. Adevarata masura a slujirii este sacrificiul – nu succesul.

5. Autoritatea lucrarii este supunerea fata de Dumnezeu – nu pretentiile personale.

6. Scopul lucrarii este glorificarea lui Dumnezeu – nu slava noastra.

7. Resursele lucrarii sunt studiul si rugaciunea – nu un manual de marcheting si increderea in sine.

8. Persectiva lucrarii este crestere –  care ar trebui sa fie in maturitatea nu in numarul membrilor.

9. Puterea lucrarii este Duhul Sfant – nu sunt programele perfecte.

10. Modelul lucrarii este Domnul isus – nu o corporatie sau un om.

11. (Rasplata lucrarii este ceea ce vom putea pune la picioarele Domnului – nu ceea ce putem pune pe fruntea noastra.  – DB)
– Warren W. Wiersbe