Tag Archives: Marcu

O decapitare cu mai multe victime

Marcu 7:14-

Introducere: Este un text bogat din care se poate vorbi despre multe lucruri. Personajele sunt patru și fiecare dintre ele este un subiect de studiu. Din acest text se poate vorbi despre viața de familie, despre problema conștiinței, despre circumstanțe și responsabilitate, despre porți deschise către păcat și pierzare și despre ceea ce aș vrea să vă vorbesc eu astăzi: o decapitare cu victime multiple. Îmi veți spune că așa ceva este cu neputință, când se taie capul cuiva numai acela moare. Adevărul este însă că la decapitarea lui Ioan Botezătorul au fost și alte victime în afara lui. Le putem lua pe rând:

I. Irod, spânzurat între senzualitate și spiritualitate

Găzduit vremelnic de fratele său, s-a îndrăgostit de nevasta lui și a luat-o de soție. Oamenii au văzut că nu este bine, dar nimeni n-a îndrăznit să i se opună. Mai marii Galileii, militari și civili au venit la ziua de naștere a domnitorului. Numai Ioan Botezătorul …

Acum, Irod era bântuit de fantome și chinuit de conștiință, crezând până și în … învierea morților. El credea că acest Isus este o reâncarnare a lui … Ioan Botezătorul.

II. Salomee, frumusețea fatală care ucide

Frumusețea este o caracteristică a vieții. Foloistă prostm ea poate răspândi în jur moartea și încă moartea … veșnică. Mai tot ce se vinde azi are pe reclame chipuri frumoase de femei.

III. Irodiana, nesățioasa nestăpânită, femeia abuzurilor nelimitate și neângăduite, intriganta înfășurată în vălurile luxului de la palat.

Când nu ne place mesajul, ucidem mesagerul!

Încheiere: Probabil că atunci când ați citit titlul v-ați așteptat să vă scriu despre decapitarea lui Ioan Botezătorul. Ioan a murit la nici 34 de ani. A trăit de mic „în locuri pustii … A fi ispitiți să spunem că lumina lui s-a stins înainte de vreme. El luminează însă și astăzi, iar lumina lui merge mereu crescândă până în dimineața marii învieri. El mort, dar trăiește. Ei au trăit, dar sunt morți, morți pentru totdeauna …

Cu cine vrei să semeni tu?

Reclame

Cine m-a atins?

(Cine sunt creștinii ortodocși din America? Astăzi vă propun întâlnirea cu unul din cei mai frumoși dintre ei: pr. Anthony M. Coniaris. Uneori uităm că Dumnezeu are copiii deosebiți și dincolo de țarcul demoninației noastre. Nu strică, din când în când, să mai privim și spre frații noștri de acolo. Despre Coniaris puteți citi aici).

Exista un limbaj pe care ar trebui cu totii sa invatam sa il vorbim. Este un limbaj care comunica cu adevarat ceva; un limbaj care exprima efectiv caldura iubirii; un limbaj care poate sa sparga formidabile bariere ale comunicarii. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescopera acum acest limbaj uitat. Dar este in fapt un limbaj stravechi. Isus l-a folosit. Cand copiii veneau la El, ii lua in brate si in binecuvanta. Cand dorea sa vindece un lepros sau un orb, ii atingea. Cand dorea sa demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spaland picioarele discipolilor sai.

Un judecator povestea odata ca nu a vazut niciodata la tribunal un tata care se judeca cu fiul sau sa se atinga reciproc, ca semn de afectiune. Daca tatal ar pune mana pe umarul fiului sau, spunea judecatorul, i-ar transmite ceva. Dar nu o face. Eu, cand vizitez un preot in varsta, ii iau mana in mainile mele in timpul rugaciunii. Atingerile umane facute din iubire au ceva anume. Sunt atingerile lui Cristos insusi.

Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obisnuia sa intrebe cuplurile casatorite care aveau probleme: “Spuneti-mi, de cand nu v-ati mai plimbat cu sotia tinand-o de dupa umeri? Din cand in cand va asezati pe covor pentru a va juca cu copiii? Cand spuneti rugaciunea la masa, va tineti de mana?” Acelasi psihiatru se plangea de faptul ca in maternitati, bebelusii sunt izolati de mamele lor imediat dupa nastere. “As prefera sa ii vad pe acesti copiii in bratele mamelor, sau in leagane langa patul lor, chiar si tinuti stangaci de catre tati. Bebelusii care au acest privilegiu de a nu fi despartiti dupa nastere de mama tind sa fie ulterior mai stabili emotional.” Chiar si bebelusii inteleg limbajul magic al atingerii.

“Cine m-a atins?”

Evanghelia de astazi ne prezinta una dintre cele mai remarcabile istorii din Noul Testament. Este povestea unei femei care a fost vindecata atingandu-l pe Isus. Ea era bolnava de doisprezece ani. A incercat tot felul de tratamente si a consultat nenumarati medici, dar nimic nu pare sa o fi ajutat. Suferea de hemoragie, care pe vremea aceea era o boala incurabila. Astazi s-ar apela la histerectomie, dar aceasta procedura chirurgicala nu era cunoscuta pe vremea lui Isus. Astfel, femeia pur si simplu suferea.

Nu era doar disconfortul fizic si durerea motive de mahnire pentru ea; mai era si faptul ca, dupa legea evreiasca, femeia cu hemoragie era considerata necurata. Orice si pe oricine atingea ea, era infectat cu murdarie, credeau evreii. De aceea, o astfel de persoana traia intr-o izolare totala, neputand nici participa la cult, nici sa faca parte din comunitate alaturi de ceilalti. Ea nici nu ar fi trebuit sa se afle atunci in multimea care il inconjura pe Isus. Daca oamenii ar fi recunoscut-o, ar fi strigat la ea sa dispara de acolo, pentru a nu-i murdari. Ea se temea sa nu fie descoperita, asa ca s-a strecurat in spatele lui Isus si l-a atins pe nepusa masa. Cauta disperata sa se atinga de ceva, de orice ar putea-o scapa de viata singuratica si umilitoare ce o avea.

Inainte de a ajunge la Isus, Sf. Marcu ne spune ca femeia ar fi gandit in sinea ei: “De ma voi atinge macar de haina Lui, ma voi vindeca!”. Daca l-as putea atinge, trebuie ca a gandit ea, nu pe cap, caci nu se cade; nu pe mana, caci ar fi prea familiar. Daca as putea sa ii ating macar un ciucure al hainei, si stiu ca as fi vindecata. Invatatorii evrei din timpul lui Isus purtau robe cu ciucuri, pentru a-si aminti de fiecare data cand le imbracau ca sunt oameni ai lui Dumnezeu, angajati sa respecte legile lui Dumnezeu. Astazi ciucurii se mai gasesc in ornatele ortodocsilor din Ierusalim, dar se poarta in interior. In vechime ciucurii se purtau insa in exteriorul robei, si astfel a putut femeia sa atinga. Cand l-a gasit pe Isus, acesta era inconjurat de multime mare, si era dificil sa il atinga. Dar a insistat si in final a reusit. Si cum l-a atins, a simtit o putere vindecatoare ce ii inunda trupul, ca un soc electric: “si indata s-a oprit curgerea sangelui ei”. Ea a stiut ca a fost vindecata.

Cand Isus a intrebat: “Cine este cel ce s-a atins de Mine?”, Petru s-a gandit ca e o intrebare copilareasca, din moment ce sute de oameni erau in jurul lui Isus tot timpul, majoritatea inghiontindu-l. El s-a apucat sa ii explice lui Isus ca a fost atins de o mare de oameni. Dar Isus nu este multumit de raspuns. El stie ca cineva din multime l-a atins in mod special, cu credinta si din disperare. Cineva l-a atins cu adevarat si vital. Cineva a primit puterea vindecatoare. “S-a atins de mine cineva”, spune El, referindu-se nu la multime ci la acel cineva cu credinta. Apostolii credeau ca este absurd ca dintr-o multime de oameni care te ating sa poti sa distingi una anume. Dar El a distins atingerea! Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Aceasta este sensibilitatea Lui la nevoile umane si la atingerea credintei!

“S-a atins de mine cineva.” Sunt cuvinte minunate, pentru noi si pentru femeia care a atins haina lui Isus.

Ele ne spun ca atunci cand ne intindem cu credinta catre Domnul, pentru a primi ajutorul sau, Domnul stie. Asa dupa cum Isus a simtit usoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, in mijlocul unei multimi, asa si Dumnezeu stie de rugaciunea fiecaruia dintre noi. Uneori oamenii intreaba: “Cu miliarde de oameni in aceasta lume, cum poate sa stie Dumnezeu de mine si sa vegheze asupra mea?” Isus ne arata in aceasta pericopa ca stie si are grija chiar si de cei mai mici dintre noi. Multimile ar putea sa ne ignore, dar Isus nu. Nici multimea, nici chiar universul cat este de mare, nu il poate bloca de la a simti o atingere de credinta.

Trebuie sa nu uitam de faptul ca atunci cand femeia l-a atins pe Isus, El era intr-o misiune urgenta. Singura fiica a unei persoane importante si respectate, Iair, mai-marele sinagogii, era pe moarte. Isus era in drum spre casa lui Iair. Dar chiar daca era in drum spre o situatie de viata si de moarte, Isus s-a oprit. Nu era atat de ocupat incat sa treaca cu vederea o persoana ce avea nevoie de El. Uitand de multime, El a vazut-o si a tratat-o pe femeie de parca ar fi fost singura persoana din lume. Pentru Isus nimeni nu este pierdut in multime. El i-a acordat atentie femeii. “Cine m-a atins?”, a intrebat El. Cand femeia a recunoscut in public ca l-a atins si ca a fost vindecata imediat, El i-a spus: “Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace.” Oare nu asa face Isus cu fiecare dintre noi atunci cand mergem la El cu credinta si cu umilinta, ca femeia din Evanghelia de astazi?

Putem sa il atingem si astazi

Pericopa de astazi nu ne prezinta doar ceva ce s-a intamplat in Palestina acum mult timp. Cristos care era imbrancit atunci de multimi este in mijlocul nostru si astazi. Inca il putem atinge intinzandu-i inimile noastre atunci cand ard si cand sunt in dificultati. Dar cum il putem atinge astazi pe Isus?

Il putem atinge prin rugaciune. Ce este rugaciunea daca nu atingerea lui Isus, conversatia cu El, invitatia pe care i-o adresam sa intre in vietile noastre? Femeia bolnava l-a atins prin simplu gest al intinderii mainii. Nici astazi nu este mult mia dificil sa il atingem pe Isus. Ajunge sa ne intindem catre El prin rugaciune!

In al doilea rand, pentru ca rugaciunea sa il atinga cu adevarat pe Isus si pentru a stabili un contact cu El, ea nu trebuie sa fie un ritual, o repetare in van a unor cuvinte goale, ci o rugaciune ce vine din inima si care este inradacinata in credinta. In multimea de oameni care il inconjoara pe Isus, multi il ating dar doar unul traieste puterea Sa vindecatoare – acela care l-a atins cu credinta. La fel si astazi multimi largi de oameni i se roaga lui Isus; multimi de credinciosi merg la biserica, dar cei care il ating pe Isus sunt cei care se roaga cu credinta. Evanghelia spune cat se poate de clar – credinta este cea care a provocat contactul cu Isus: “Fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace.”

In al treilea rand, il atingem pe Isus in Biblie si in Sfanta Impartasanie. Cand citim cuvintele Sale in Biblie, il ascultam pe Cristos nu ca si cum ar vorbi cuiva care a trait acum doua mii de ani, ci ca si cum ne-ar vorbi noua. Isus salasluieste in Evanghelii. Cand ascultam cuvintele Sale, ii atingem hainele. Cand primim Sfanta Impartasanie il atingem pe Isus, dar nu doar o parte a Lui, ci pe El intreg. El vine sa isi faca in noi casa. “Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el.”

In fine, Cristos ne atinge astazi prin oameni. Atingerea sa o regasim prin maiestria chirurgului, prin competenta asistentelor medicale, prin sfatul intelept al unui prieten, prin rugaciunile persoanelor pioase. Dumnezeu a ales sa lucreze prin oameni. “Caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem”, scrie Sf. Pavel. Primii crestini l-au atins pe Isus si apoi au atins lumea cu puterea pe care au primit-o de la El. Au atins murdaria si au transformat-o in puritate. Au atins sclavia, schimband-o in libertate. Au atins slabiciunea, devenita astfel tarie.

Exista atatea feluri in care ii putem atinge astazi pe oameni. Putem sa ii atingem cu inimile noastre. Putem sa ii atingem cu cuvintele noastre. Putem sa ii atingem cu privirea. Putem sa ii atingem cu un zambet. Putem sa ii atingem cu credinta noastra, cu rugaciunea noastra, cu compasiunea noastra, cu iubirea noastra, cu speranta noastra, cu umilinta noastra, cu disponibilitatea noastra de a sluji.

Scopul crestinismului este sa ii faca pe oameni sa il atinga pe Dumnezeu in Cristos. “Daca as putea sa il ating – chiar si doar ciucurii hainei – stiu ca ma voi face bine”, spunea femeia bolnava. Si noi astazi putem sa il atingem asa cum au facut-o si o mai fac nenumarati oameni. Alcoolici, dependenti de droguri, hoti, adulteri, bolnavi, orbi, surzi, leprosi – cu totii l-au atins si au primit o viata noua si puteri noi. Iesiti din multime, zi de zi, pentru a-l atinge pe Cristos. Atingeti-l cu credinta. Atingeti-l pentru a primi iertare, pentru a primi tarie impotriva tentatiilor, impotriva temerilor, impotriva nelinistilor. Atingeti-l. Nu va intreba “Cine m-a atins?” El va sti aceasta.

Citește în continuare

Unde a fost lupta mai grea?

Vreau să vă pun înainte o meditație. Hai să punem una lângă alta două imagini: Domnul Isus în Ghețimanii și Domnul Isus pe cruce. Unde a fost lupta mai grea?

Ce-ar fi fost dacă cuvintele ar fi fost inversate și vorbele spuse în Ghețimanii ar fi fost spuse pe Cruce ?

Este evident că Fiul lui Dumnezeu s-a clătinat în Ghețimanii, dar a fost stabil ca o stâncă la Golgota. În Ghețimanii abiruit. Pe Cruce s-a dus doar ca să-și ducă până la capăt lucrarea.

,,El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“   (Evrei 5:7-8).

Mat 26.39-44Marc 14.36-39Ioan 17.1Ps 22.1Mat 27.46-50Marc 15.34-37Mat 26.53; Marc 14.36Mat 26.37Marc 14.33Luc 22.43Ioan 12.27;

Iosif din Arimatea – omul din Sinedriu care a ratat Paștele

În vara anului 2014, am ținut la Bethel un studiu pentru tineri. Le-am promis tinerilor că, dacă ei țin programele de închinare, am să fac ceva în limba engleză pentru ei. Ca să ne fie mai ușor și mai practic, am ales portrete de ucenici sub titlul ,,Eroi neașteptați“. Planșele de pe ecran au fost într-adevăr în limba engleză. Restul …  Am vorbit despre Petru, Ioan, Iacov, Andrei, etc., dar am încheiat cu portretul unui ucenic mai ciudat al Domnului Isus, unul ,,din umbră“, Iosif din Arimatea.

Ideea principală a studiului este că fiecare dintre noi trecem printr-o perioadă de oscilări între lume și Domnul Isus, între ceea ce suntem noi fără El și ceea ce vrea să ne facă El; între ceea ce avem și ceea ce ne oferă El. Dar … să nu anticipăm.

Deși trece adeseori neobservat, Iosif din Arimatea a fost suficient de important ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează cu câte o ,,tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând:

1. Matei

Matei ne spune că Iosif a fost un ,,om bogat“ și că ,,era și el ucenic al lui Isus“. El s pus trupul într-un mormânt care era al său, după ce l-a înfășat într-o pânză de in.

Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.  El s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i -l dea.  Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într’o pînză curată de in,  şi l -a pus într’un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat.  Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormîntului. – Mat. 27:57-61

2. Marcu

De la Marcu aflăm că Iosif din Arimatea a fost ,,un sfetnic cu vază al soborului (Sinedriului)“ care ,,aștepta Împărăția lui Dumnezeu“. Marcu volosește două verbe sugestive pentru a sublinia relația dintre Iosif și Pilat: Iosif ,,a îndrăznit“ să se ducă la Pilat, iar Pilat ,,i-a dăruit“ lui Iosif trupul.

Cînd s’a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului. –   a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.   Pilat s’a mirat că murise aşa de curînd; a chemat pe sutaş, şi l-a întrebat dacă a murit de mult.   După ce s’a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.   Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pînza de in, şi L -a pus într-un mormînt săpat în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.   Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. – Marcu 15:42-47

3. Luca

Luca adaugă câteva caracteristici ale lui Iosif din Arimatea. Era ,,un om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?),  ,,Aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un ,,mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni“

Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,   care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.   Omul acesta s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.   L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L -a pus într’un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.  Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului.   Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s’au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege. – Luca 23:50-56

4. Ioan

Ioan ne spune că Iosif din Arimatea era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor“. Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la înmormântarea trupului lui Isus și ,,Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea“. Acest Nicodim ,,a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“

După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.  Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.  Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape.  În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.  
Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus. – Ioan 19:38-42

Punând cap la cap informațiile date de cei patru evangheliști, putem trage câteva concluzii și putem analiza poziția lui Iosif din Arimatea și extraordinarul gest pe care l-a făcut față de un ,,proscris executat“ atât de puterea evreilor, cât și de puterea Romei.

I. Iosif din Arimatea – un om între două lumi

Oricât ar fi de superficială citirea textelor din cele patru evanghelii, ceva iese imediat la iveală: Iosif din Arimatea a încercat din răsputeri să meargă o vreme cu picioarele în două bărci. Ca ,,om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu trecere la autoritatea romană. Ca ,,ucenic al Domnului Isus“, Iosif a fost un om fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Iosif a întrevăzut în El zorii Împărăției pe care o aștepta. Problema s-a născut atunci când ,,sistemul“ din care făcea parte Iosif l-a condamnat pe Isus din Nazaret. Atunci el a trebuit să aleagă. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca ,,simpatizant“ al Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă.

Oare cât poți merge în duplicitate fără să te frângi? Cât poți fi ,,ucenic pe ascuns“? Cât te poți feri de diagnosticul etern pus de ,,Învățătorul“ venit ,,de sus“:

,,Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;  dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.  – Mat. 10:32-33).

Nu ni se spune, dar putem intui că în inima și în conștiința lui Iosif din Arimatea a fost un conflict neîncetat. Era un om care se gândea la moarte. Își făcuse chiar și un mormânt săpat în stâncă pentru odihna trupului său. Sufletul însă i-a fost pentru multă vreme chinuit și sfâșiat pe dinăuntru. Astea toate până într-o bună zi, când … atrebuit să aleagă!

II. Iosif din Arimatea – un om care și-a rata Paștele

Un om neprihănit în religia iudeilor știa că atingerea de trupul unui mort însemna ,,necurăție“ și se pedepsea cu izolarea temporară de ceilalți:

,,Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele.  Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul.  S’a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s’au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron.

Şi oamenii aceia au zis lui Moise: ,,Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?“

Moise le-a răspuns: ,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.“  Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într’o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.  Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare“ – Num. 9:4-11).

Cei ce se întinau prin atingerea de trupul unui mort, nu puteau să serbeze Paștele împreună cu ceilalți, ci trebuiau să aștepte trecerea unei luni de zile. Prin hotărârea de a cere de la Pilat trupul lui Isus și prin așezarea lui în propriul mormânt, Iosif din Arimatea și-a forfetat dreptul de a lua Paștele din sabatul acela.

Să analiză puțin gestul lui Iosif din Arimatea. El s-a produs în contextul în care și autoritățile iudaice și autoritățile romane îl declaraseră pe Isus din Nazaret ,,vrednic de moarte“. Împotriva ucenicilor Lui se pornise deja o prigoană. Asta i-a făcut să se adune doar în spatele ușilor încuiate.

Gestul lui Iosif din Arimatea a însemnat o declarație publică de simpatie și prețuire pentru cel răstignit. Prin aceasta, Iosif a ales, în sfârșit, a ales! Mai bine cu un Isus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Isus la cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă?

Eu cred că Iosif s-a frânt sub cruce, acolo unde totă mulțimea, până și sutașul roman, martor împietrit la atâtea și atâtea răstigniri, și-au dat seama de tragedia erorii pe care o făcuseră exclamat:

,,Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! “ – Marcu 15:39

,,Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s-a întors, bătîndu-se în piept“ – Luca 23:48

Conștiința lui Iosif a triumfat atunci când, în mintea lui de cunoscător al profețiilor legate de venirea Împărăției lui Dumnezeu, a răsunat ecoul multor versete din vechiul Testament. Voluntar sau involuntar, știind sau neștiind, Iosif din Arimatea a împlinit profeția din Isaia 53:

,,Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui“ – Is. 53:9

Ce nevoie mai avea el de ,,mielul pascal“, când îl avea în brațe pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:36). Iosif i-a lăsat pe alți să meargă înainte cu Paștele cel vechi, el s-a hotărât să-l sărbătorească Paștele cel nou. Gestul lui este ilustrativ pentru poziția nouă pe care o vor îmbrățișa apoi toți ucenicii adevărați ai lui Christos:

,,Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. – 1 Cor. 5:7

Ce a câștigat Iosif din Arimatea ?

De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume. Doar cei care au fost de partea Domnului Isus au rămas scriși în cartea istoriei. Mai mult, numele lor este deja scris și în cartea vieții din cer!

Sigur, Iosif din Arimatea a pierdut vremelnic un mormânt … în schimb al a căpătat certitudinea învierii! Ca proprietar, Iosif a fost printre puțini care s-au dua la mormânt. Sfatul pe care ni-l dă Iosif din Arimatea este acesta: ,,Pune-l pe Domnul Isus în mormântul tău și vei avea parte de o înviere glorioasă!

III. Iosif din Arimatea – un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al Mariei“

Învinuiți-mă, dacă vreți, că văd frumosul și acolo unde nu e, dar eu tot am să vă spun ceva: printr-o simetrie frumoasă a numelor, Iosif din Arimatea i-a ținut atunci locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Pentru un mort de vârsta Domnului Isus, ar fi fost normal ca mama și tata să fie la la mormânt. Mama, Maria, a fost. Mai era nevoie de un Iosif … și Iosif a fost. Ca și cel dintâi, și Iosif din Arimatea a fost tot un ,tată de împrumut“. Cel adevărat era în ceruri, era împreună cu Fiu Său, era direct implicat în lucrarea de ispășire care tocmai se înfăptuise:

,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine“ – 2 Cor. 5:19

Ce cocluzii putem trage din ceea ce s-a întâmplat cu Iosif din Arimatea la moartea Domnului Isus?

Prima ar fi că, același Dumnezeu care a avut nevoie atunci de Iosif din Arimatea are astăzi nevoie de noi. Versetul din 2 Corinteni 5:19 n-a fost citat în întregime. Iată-l cum sună: ,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări“.

A doua ar fi că nimeni nu trebuie să rămână un ,,ucenic pe ascuns“ al Domnului Isus. Fiecare dintre cei care s-au întâlnit cu El trebuie să aleagă, chiar dacă alegerea va fi grea, dificilă și păgubitoare (într-un fel).

A treia ar fi o concluzie din această împrejurare, dar nu este izvorâtă din gestul lui Iosif, ci din ceea ce a făcut femeile. Ni se spune că Domnul Isus a avut parte, providențial, de o ,,înmormântare de nota 10“, așa cum nici un ucenic, nici chiar toți la un loc, n-ar fi putut să-i ofere. Iosif din Arimatea, împreună cu Nicodim, au făcut tot ce trebuia făcut: mormânt nou, fâșii noi de pânză și o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe pentru îmbălsămare. Cum explicăm atunci că …

,,În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră“ – Luca 24:1

Oare de ce au mai adus femeile ceva ,,în plus“ față de cei o sută de litrii (!!!) de smirnă și aloe? Din răspunsul la această nedumerire se naște cea de a treia concluzie pe care vi-o propun: ,,Când iubești cu adevărat pe cineva, mult nu înseamnă niciodată destul.“ Dragostea este extravagantă. Dragostea risipește (Aduceți-vă aminte de gestul femei păcătoase!) și se risipește.

Dacă ți se pare că ai făcut ,,destul“ sau ,,mult“ pentru Domnul, probabil că încă nu-L iubești așa cum se cuvine …

Citește în continuare

Noe și vremurile noastre

Text: ,,Cum era pe vremea lui Noe, aidoma va fi și în zilele Fiului omului“ (Mat. 24:37; Luca 17:28)

Hai să vedem dacă avem calitățile lui Noe ca să putem rezista în zile ca ale lui Noe!

1. Noe – un om care a umblat cu Dumnezeu – Gen. 6:1-9
O umblare îndelungată – potopul a avut loc când Noe avea șase sute de ani (Gen. 7:1) !!!
O umblare singuratecă – ,,peer presure“ ! Toți ceilalți oameni umblau altfel! Citește în continuare

Alegerile pe care le-a făcut Petru

„Choices”

Dr. Rik B. Wadge, Ph.D.

Intro: On the most important night of his life—on the most important night in history—Peter, „the Rock,” sat alone in a dark corner weeping. This wasn’t common place for him. He was a strong self-reliant fisherman. He was bold! He was courageous! And now, he was completely undone. The Rock had been shattered.

Every great man or woman of God can point to a time of breaking in his or her life where a time of conflict, a time of pressure, or a time of decision transformed them from an ordinary piece of coal into a precious diamond, that is pliable in the master’s hand. Abraham; Isaac; Jacob; David; Solomon; the prophet Jonah; Job; The disciples…

Peter is one of those individuals who was broken. Let’s go back to the very beginning when Jesus called him… Citește în continuare

Cine este Isus Hristos?

(primită ca meditație zilnică)


– „ …N-avea nici frumuseţe, nici strălucire…; era aşa de dispreţuit…, şi noi nu L-am băgat în seamă.“ Isaia 53.2,3
„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“ Matei 16.16 –

În Evanghelii, El ne este prezentat ca:

Un străin: El nu a avut o casă pe pământ. Casa Sa a fost Casa veşnică a Tatălui. El a venit de la Dumnezeu Tatăl şi S-a întors la El (Ioan 8.23; 16.28).
Un om fără adăpost: În ziua naşterii Sale nu a existat niciun loc în han pentru El. Şi aşa a rămas în timpul întregii Lui vieţi (Luca 9.58).
Un izgonit: Respins şi chiar alungat, El a umblat din loc în loc (Luca 8.37). Societatea timpului Său L-a urât aşa de mult, încât la sfârşit L-a condamnat la moarte şi L-a răstignit.
Un sărac: Când i s-a cerut într-o zi să plătească impozitele, nu avea nici măcar o monedă la Sine (Matei 17.24-27).
Un neînţeles: Fraţii Săi şi chiar ucenicii nu înţelegeau totdeauna vorbirea Sa (Marcu 9.32).
Aşa a trăit Fiul lui Dumnezeu aici ca Om! Dar în acest mod, Isus a devenit aproapele nostru. – Te simţi singur? Aparţii de cei ce sunt izgoniţi, de cei săraci, de cei neînţeleşi? Isus Hristos te înţelege. Dacă crezi în Domnul Isus, El devine prietenul tău fidel!