Tu ai primit chemarea la lucru?

“Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui dacă nu sînt trimişi?” – ROMANI 10:14,15

După ce a expus minunatul plan al mîntuirii dumnezeieşti, după
ce a îndreptat privirile cititorilor către o lume pierdută, coruptă în plăcerile ei, epuizată de suferinţă, înecată în lacrimile ei, apostolul Pavel mişcat şi îngrijorat, se opreşte ca să pună aceste patru întrebări:

1. “Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?” Cine ar putea să evalueze binecuvîntările care rezultă din acest simplu fapt: a crede din inimă în Domnul Isus Hristos? “Oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit”, mîntuit de păcatele din trecut şi de vina lui, mîntuit de puterea prezentă a păcatului, salvat de la iazul de foc cu toate chinurile lui veşnice! Credincioşii se bucură nespus de această mîntuire sigură şi veşnică, dar cîţi dintre ei se gîndesc şi au pe inimă mîntuirea altor suflete din sutele de milioane de oameni nemîntuiţi?

2. “Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” Ei n-au auzit pentru că noi, sîntem surzi, nu ei. Da, surzi la nevoile şi la apelul celor ce zac ruinaţi de păcat, sîntem surzi faţă de această tragică stare a oamenilor, şi noi avansăm tot felul de scuze: “…n-am vreme, sînt foarte ocupat, nu cred că ei vor lua aminte, sau poate frica şi ruşinea de a nu fi batjocoriţi sau zeflemisiţi, etc.

3. “Cum vor auzi despre El fără ca cineva să le propovăduiască?” Dincolo de orizontul nostru mărginit sînt sute de milioane de suflete fără Dumnezeu, fără nici o nădejde şi unii chiar fără Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu este vorba aici de a fi un predicator talentat ci pur şi simplu numai de a spune şi altora despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine, despre lucrarea Domnului Isus de la Golgota, despre iertarea deplină de păcate, şi toate acestea în cuvintele cele mai simple şi din toată inima.

4. “Şi cum vor predica dacă nu au fost trimişi?” Deasemenea nici aici nu este vorba de o învestitură specială din partea lui Dumnezeu într-o lucrare specială. El a avut în adevăr oameni deosebiţi, înzestraţi de El pentru deosebite lucrări de trezire şi de vestire a Evangheliei prin care au fost cîştigate milioane de suflete. Dar aici este vorba exact de ce a spus Domnul Isus: “Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Mat. 9:37).

De aceea apostolul Pavel subliniază că “credinţa vine din cele auzite iar cele auzite prin Cuvîntul lui Dumnezeu” (vs. 17).

Să rugăm pe Domnul să ne facă nişte secerători simpli, fără titluri şi reputaţie.

Publicitate

Divinitatea Mielului

«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9

Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său:

«şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau

«Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1).

Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu:

«Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27).

Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2).

Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!

Ce poți învăța de la Enoh?

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ,ca să nu va­dă moartea.» (Evrei 11:5)

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu vo­iau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre si­ne că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi 

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invi­zibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu ze­cile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dum­nezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să ves­tească revenirea Lui.

Paşii biruinţei lui Ionatan

Bogdan Emanuel Răduţ

1 Samuel 14:1-23 –

– suntem chemaţi să ducem mai departe lucrarea care s-a făcut până la noi, şi de aceea avem nevoie de oameni curajoşi, care să semene cu Ionatan

– dacă vrem să avem biruinţa lui Ionatan trebuie să urmărim patru paşi:

1. Pasul conştientizării – 13:16-23

– Ionatan analizează situaţia în care se afla şi conştientizează ce este de făcut

– în biserică există două feluri de

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Nebunia care ne dă târcoale!

Am găsit mesajul pe blogul acestui frate remarcabil.

Nebunul vede aceleași lucruri ca și tine, dar le înțelege altfel. Nebunia  se vede ori de câte ori nu avem același punt de vedere cu Dumnezeu în fața realității pe care o trăim.

(Ioan Florin Florescu)

Mă gândesc la predica de azi, bogatul căruia i-a rodit țarina: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Lc 12,19). Și el, săracul, n-a mai apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând! 

„Suflete” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.

„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).

„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (In 6,35).

„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26,28)

„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Mt 5,12).

„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.

Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc hamartáno („a păcătui”, „a greși”): a rata ținta.

Mulțumirea spre mântuire

Luca 17:11-19

Ziua Mulțumiri din America n-ar trebui să fie o excepție, ci o sărbătoare de fiecare zi. Oricum, ea ne dă ocazia unor predici pe tema mulțumirii. Anul acesta m-au uitat iar spre întâmplarea cu ,,cei zece leproși“.

I. Zece oameni solitari în tragedie

Iudeii nu aveau nici un fe de legături cu samariteni, dar în grupul leproșilor, diferenșele de naștere dispăruseră sub povara bolii teribile care-i scosese din tiparele celor vii și-i plasase sub amenințarea unei morții teribile. Cei zece sunt solidari în suferință, solidari în deliberare, solidari în decizie și solidari în cererea lor. Acel ,,Ai milă DE NOI“, exclude preferențialismul egoist al lui ,,Ai milă de mine, nu de el, Doamne!“

II. Nouă oameni vindecați

Nouă iudei vindecați s-au dus să se arate preoților ca să primească certificatul ,,curățirii“ lor, necesar pentru reintegrarea în societate și pentru întoarcerea la viața normală de familie. Cuprinși de euforia bucuriei, cei nouă L-au uitat pe Cel care-i vindecase, pe Cel de la care ceruseră vindecarea, pe Cel pe care veniseră să-l vadă cu problema lor.Ei s-au întâlnit cu Templul lui Dumnezeu și cu preoții lui Dumnezeu, dar au ratat întâlnirea cu Dumnezeu în Christos!

III. Un om mântuit

Veți spune că samariteanul acesta nu s-a putut duce, oricum, la preoții de la templu pentru că n-avea voie … S-ar putea să aveți dreptate în parte, dar eu cred că am face bine să aruncăm o privire mai atentă asura lui.
,,S-a întors slăvind pe Dumnezeu cu glas tare“ (Luca 17:15) marchează o înțelegere profundă a vindecării, o măsurare corectă a harului dat unuia care nu avea dreptul, o recunoștință fără margini care dă pe afară din preaplinul inimi.
,,S-a runcat cu fața la pământ înaintea lui Isus și i-a mulțumit“ (Luca 17:16) marchează o atitudine de adânc respect și de recunoaștere a dumnezeiri. Minunea a avut un izvor divin și samariteanul a recunoscut că Isus Christos a fost izvorul ei. Samariteanul a revenit să se întâlnească cu Dumnezeul care l-a vindecat. Recunoștința credinței lui i-a adus mult mai mult decât vindecarea; i-a adus salvarea veșnică a sufletului. Unde este Isus  este Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu! De aceea s-a aruncat omul acesta cu fața la pământ.

Suntem toți în aceeași barcă din cauza păcatelor noastre și suntem tratați la fel de dragostea izbăvitoare a Domnului Isus, dar nu suntem la fel în ceea ce facem după ce am primit salvarea de la Dumnezeu. Unii uităm de El și ne cufundăm în bucurile de moment ale clipei. Și când te gândești că eternitatea stă lângă noi, ca o ușă, și ne așteaptă …

 

Ietro – un socru model

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

S-au întâlnit iar la ,,muntele lui Dumnezeu“, unde Moise văzuse prima dată tufișul arzând (Exod. 3:1-10). Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Pe de altă parte, s-ar putea ca Ietro să-și fi însușit credința în misiunea lui Moise și a fost curios acum să vadă tot ce a făcut Domnul pentru împlinirea planurilor Sale.

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Sila – un om cu dublă cetățenie

Text: Fapte 15, 16

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat  ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman era în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socilă) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepționat și

Un samaritean mulțumitor și nouă evrei memântuiți

De Thanksgiving, Doru Brezoi, unul din presbiterii de la Bethel, ne-a vorbit iar despre cei zece leproși vindecați de Domnul Isus și de acel unul singur care s-a întors să-I mulțumească (Luca 17:11-19). Este o întâmplare „pe muchie de cuțit“, petrecută pe când Domnul Isus se suia la Ierusalim „printre Samaria și Galilea“.

Domnul le spusese: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!“ (v.14)

În mod tradițional, între iudei și samariteni nu existau legături sociale. Aduceți-vă aminte că femeia samariteancă s-a mirat că Domnul Isus, un iudeu, cere să bea apă de la ea (Ioan 41-9). Samaritenii erau un fel de „paria“ ai celor din Israel. Totuși, Luca ne spune că între cei zece leproși era și un samaritean. Mizeria a nivelat deosebirile tradiționale și leproșii au putut sta împreună. Ce s-a întâmplat însă la vindecare?

Nouă leproși s-au dus în calea lor și doar samariteanul s-a întors la Isus, ca să-i mulțumească. M-am întrebat pentru prima dată, când