Un studiu despre Cain

Cain – prototip al ipocritului religios si al ateului deliberat

Încă o predică de nuntă – Se implică Dumnezeu în alegerile noastre?

GENEZA 24:1-67

DERON J. BILES   | 9 APRILIE 2018

Geneza 24:1-67

1. Localizați pasajul

Acest pasaj are loc după moartea Sarei și într-un moment în care Avraam înainta în vârstă. Avraam și-a asigurat pământ pentru viitorul familiei sale și acum este preocupat să ofere o soție fiului său, Isaac, prin care Legământul va continua.

2. Gen

Pasajul este narativ. Înregistrează conversația dintre Avraam și slujitor, slujitor și Rebeca și Laban și slujitorul cu Rebeca.

3. Determinați structura pasajului

24:1-9 – A încredințat lui Avraam slujitorul său să găsească o soție pentru Isaac

24:10-14 – Rugăciunea slujitorului

24:15-27 – Întâlnirea inițială a slujitorului cu Rebeca

24:28-60 – Negocierile servitorului cu Laban pentru Rebeca

24:61-67 – Isaac o întâlnește pe Rebeca și o ia de soție

4. Exegetă pasajul

Tema Legământului trece prin acest pasaj. Domnul este punctul central al pasajului. Avraam a pus slujitorul să jure pe Domnul; slujitorul se roagă Domnului pentru călătorie; slujitorul îl binecuvântează pe Domnul pentru că i-a răspuns rugăciunii; slujitorul s-a închinat Domnului; Laban îl salută pe slujitor ca fiind „binecuvântat de Domnul”; Domnul este onorat ca l-a binecuvântat pe Avraam; slujitorul anunță că Avraam avea încredere că Domnul îi va da succes; Laban a recunoscut mâna Domnului în acest proces; iar Isaac medita în prezența Domnului când a întâlnit-o pe Rebeca.

Semnificația cuvintelor „a lua”, „a merge” și „a alerga” domină pasajul. Verbul „a lua” (Hb. „laqach”) apare de 14 ori în pasaj cu referire la cel pe care slujitorul ar trebui „să-l ia” sau „să nu-l ia” ca soție pentru Isaac. Verbul „a merge” (Hb. „halaq”) apare de 17 ori în pasaj. Este probabil juxtapusă cu cuvântul „a alerga” (Hb. „ruts”) care apare de 4 ori în pericopă.

Textul dezvăluie o imagine a unui slujitor credincios (de încredere, rugător, observator, recunoscător, ascultător și dedicat sarcinii [să nu mănânce, să nu stea])

Când Isaac aștepta să întâlnească mireasa pe care Domnul o va oferi pentru el, el „medita” (Hb. „suach”) pe câmp. Deoarece acest cuvânt apare doar aici în ebraică, sensul său în context este incert. Termenul ar putea însemna „gândire”; ar putea să poarte ideea de „plimbare”; ar putea însemna „rugaciune”; sau ar putea însemna „doliu”. ^[1]  Având în vedere că știm că Isaac s-a rugat pentru soția sa (Geneza 25:21), o combinație de rugăciune prin durerea lui, precum și anticiparea plină de speranță pare să surprindă cel mai bine momentul. De asemenea, explică referirea la el „și-a ridicat ochii pentru a o vedea”.

24:1 – Domnul binecuvântase pe Avraam în toate lucrurile. Fără îndoială că binecuvântarea l-a făcut să se gândească la modul în care Domnul își va continua legământul prin Isaac.

24:1 – Avraam era bătrân.

• Avraam avea 100 de ani când s-a născut Isaac (Geneza 21:5), iar Isaac avea 40 de ani când s-a căsătorit cu Rebeca (Geneza 25:20). Deci, Avraam avea 140 de ani când și-a căutat o soție pentru fiul său.

24:2 – Avraam își numește „cel mai în vârstă” (probabil cel mai de încredere) slujitor și îi încredințează sarcina de a asigura o soție pentru Isaac. Jurământul (vezi Iacov ține Iosif de un jurământ cu un ritual similar în Geneza 47:29) este asigurat prin punerea mâinii slujitorului pe coapsa lui Avraam și făcând un jurământ. Cuvântul poate însemna „coapsă” (Ex. 32:27; Judec. 3:21) sau poate însemna „coaps” (Ex. 1:5; Judec. 8:30).

24:3-4 – Este de remarcat faptul că Avraam nu vrea o mireasă pentru fiul său dintre oamenii care ocupă în prezent pământul. El își trimite servitorul în țara familiei sale.

24:7 – Avraam este încrezător că Domnul îl va îndruma pe slujitor către femeia pe care Domnul o are pentru Isaac. Domnul își va trimite „îngerul” să-l călăuzească.

24:14 – Cererea specifică a slujitorului de a dezvălui voia Domnului a fost onorată de Domnul.

24:16 – În text se evidențiază atributele Rebecăi ca fiind frumoasă și fecioară, precum și muncitoare.

24:27 – Încântarea autentică a slujitorului față de prevederile Domnului pentru Avraam sugerează relația pe care a avut-o cu „stăpânul” său.

24:35-49 – Slujitorul își descrie călătoria în detaliu pentru „casa lui Betuel, Laban și Rebeca (24:29). Faptul că Laban pare să aibă un rol semnificativ în schimb (Cf. 24:59 – „sora lor” și nu „fiica lui”) prefigurează evenimentele de mai târziu cu fiicele lui Iacov și Laban.

24:63-64 – Naratorul notează cu măiestrie momentul cu ochii lui Isaac și Rebecai se întâlnesc pentru prima dată. Aceeași frază îi descrie pe Isaac (24:63) și Rebeca (24:64) „își ridică ochii” pentru a-l vedea pe celălalt.

24:67 – Isaac a luat-o; a iubit-o; și a fost mângâiat din cauza pierderii mamei sale

5. Lăsați structura textului să conducă predica

Exp. Acest pasaj ne amintește că Dumnezeu prețuiește familia și și noi ar trebui. Dumnezeu oferă un soț, ne îndrumă cărările și onorează rugăciunea credincioasă.

• Încrezător în Dumnezeu că va fi credincios Cuvântului Său
  • Avraam credea că Dumnezeu îi va oferi o soție lui Isaac
  • Avraam era încrezător că Dumnezeu va conduce călătoria slujitorului
  • Slujitorul a căutat îndrumarea Domnului
  • Slujitorul credea că Dumnezeu poate oferi un răspuns specific la cererea lui
    • Rebeca a fost reamintirea constantă a rugăciunii răspunse a lui Dumnezeu.
• Având încredere în Dumnezeu că va asigura călătoria ta
  • Un slujitor credincios care și-a câștigat încrederea stăpânului său, și-a slujit cu credincioșie stăpânul, s-a încrezut că Dumnezeu îi va oferi, i-a mulțumit Domnului pentru asigurarea lui și a rămas credincios sarcinii până la îndeplinire.
    • Aceasta este imaginea tipului de slujitori pe care ar trebui să fim: demni de încredere, rugăciuni, ascultători, recunoscători și dedicați.
• Să te încrezi în Dumnezeu în căsnicia ta
  • Importanța rugăciunii pentru familia ta
    • Avraam, slujitorul și Isaac sunt reprezentați cu toții ca având încredere în Dumnezeu pentru a-și îngriji familia.
    • Avem nevoie de familii care au încredere în Dumnezeu să ne ofere
  • Există o „persoană potrivită” pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine. Dacă nu ai găsit încă acea persoană, continuă să te rogi și să ai încredere în El. Merită să așteptați.

Aplicație

• Puteți avea încredere în Dumnezeu că va fi credincios promisiunii Sale
• Poți avea încredere în Dumnezeu pentru călătoria ta
• Poți avea încredere în Dumnezeu pentru familia ta

Ce poți învăța de la Enoh?

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ,ca să nu va­dă moartea.» (Evrei 11:5)

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu vo­iau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre si­ne că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi 

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invi­zibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu ze­cile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dum­nezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să ves­tească revenirea Lui.

Nu este bine ca omul să fie singur?

Text: Geneza 1:18, Efes. 5:32; Apoc. 19:7

Introducere: Facerea omului este singura creație ,,în două etape“ din geneza. Femeia a fost făcută în etapa a doua, nu concomitent cu bărbatul. Oare de ce?

Regula interpretării Bibliei este să cauți primul loc în care a apărut acel lucru pe paginile ei. Este regula primei referințe, care definește un eveniment, un lucru sau o relație. Cine vrea să înțeleagă viața de familie trebuie neapărat să pornească de la această ,,afirmație șoc“ a Creatorului: ,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el“. Ce a vrut să spună Dumnezeu cu aceste cuvinte?

Metoda aleasă de Dumnezeu pentru facerea femeii este nu doar sugestivă, ci și științifică. Oasele coastelor sunt responsabile cu producerea plasmei sanguine, iar Biblia ne spune că ,,viața trupului este în sânge“ (Lev. 17:11). Celulele sanguine și plasma sunt purtătoare ale codului genetic. Dumnezeu a vrut să facă ,un ajutor potrivit“, o creatură de aceeași fel pentru Adam. De aceea a făcut-o pe femeie din coastă.

În Decembrie 2019, un om se știință din China a anunțat că poate face creaturi noi, copii croiți genetic după gustul potențialilor părință. Lumea oamenilor de știință a explodat în proteste! O creație ,,alternativă“ care să altereze codul genetic riscă să contamineze întreaga specie umană. Pericolele sunt imense. După numai două săptămâni, omul de știință chinez a ,,dispărut“. Unii spun că ar fi fost condamnat la moarte și executat. Având în vedere ciudățeniile umane descrise în cartea Apocalipsei, nu m-ar mira ca vestea dispariției creatorului de oameni noi să fie … exagerată.

Am ascultat nu de mult explicația unui rabin. Mi-a plăcut. Mi s-a potrivit. Am aflat că în ebraică, Adam se pronunță Adam, dar Eva este Hava, iar Havala este diminutivul pe care-l auzisem deja în ,,Fiddler on the roof“.

I. Eva l-a învățat pe Adam slujirea. Dacă n-ar fi fost făcută femeia, Adam ar fi crezut că toată creația a fost făcută doar pentru el. Ar fi fost un egoist mândru și orgolios. Prin facerea femeii, Dumnezeu i-a creat posibilitatea de a sluji pe altcineva de aceeași valoare cu el, de a fi, într-un cuvânt, mai ,,ca Dumnezeu“. Familia este locul în care învățăm slujirea, sacrificiul, căutarea fericirii altuia.

II. Eva l-a învățat pe Adam smerenia. Orice ,,te iubesc“ înseamnă în mare măsură ,,fericirea mea depinde de tine“, sunt vulnerabil înaintea ta, nimeni nu mă poate răni mai mult decât tine.

Slujirea și smerenia sunt lecțiile de bază ale familiei. Trebuie să le învățăm! De aceea trebuie să ne căsătorim. Așa a rânduit Dumnezeu. Un necăsătorit intenționat este unul care Îl contrazice pe Dumnezeu unul bolnav de egoism, orgoliu și suficiență de sine.

Sigur, căsătoria ,,complică“ lucrurile, dar asta este spre creterea și maturizarea noastră. Căsătoria completează și construiește în noi dimensiuni de personalitate.

,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur“ rămâne peste secole o observație la fel de valabilă ca și atunci când a fost făcută prima dată.

Avem nevoie de înțelepciune și mult tact ca să întreținem o viață de căsnicie armonioasă. În căsătorie există la scară personală tot ceea ce există în societate aumană ,,at large“. Toate crizele și toate biruințele lumii se petrec și în viața de familie.

Avem în lume probleme financiare, crize, necesitatea planificări, etc. Le avem și în viața de familie. De fapt, multe din celelalte crize din familie se nasc din cauza unei proaste administrații finaniare.

Avem probleme ale sistemului educațional în lume. Le avem și în viața de familie. Nu degeaba se vorbește despre ,,cei șapte ani de acasă“ și nici un profesor din ume nu este mai influent în viața copiilor ca tata și mama.

Avem în lume probleme militare, războaie, conferințe de pace, curse a înarmărilor, dezarmări simbolice și cooperări pe plan militar? Le avem și în familie. De fapt, cele mai multe războaie le duce nu în lume, ci fiecare în familia noastră.

Poetul Costache Ioanid a scris:

,,

Avem în lume probleme administrative, politice, demografice? Le avem și în viața de familie.

Familia devine astfel, în intenția creatorului, locul în care ne formăm pentru ceea ce facem apoi în lume. Cine eșuează în viața de familie este un foarte prost candidat la rezolvarea problemelor lumii!

Încheiere: Dacă am privit puțin la primul loc în care este pomenită nunta în Biblie, n-ar fi rău să încheiem privind și la ultimul loc în care apare ea în Scriptură. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre nunta Mielului, nunta noastră cu preiubitul inimilor noastre (Apoc. 19:7).

Apostolul Pavel ne-a atras atenția că unirea dintre Christos și Biserică este cea mai bună pildă despre ăndatoririle dintre soț și soție.

Bărbatul ar trebuie să-și iubească soția și s=o slujească ,,precum Christos Biserica“, iar soția ar trebui să se ducă după soț, să-l asculte și să-l cinstească ,,după cum Biserica face cu Christos“. Numai așa vom trăi colțul acela de rai pe care l-a intenționat Dumnezeu atunci când a decretat că trebuie să trăim unul lângă altul.

 

 

Potopul plinătăților!

Parcurgem duminică seara cu tinerii de la Bethel un raid prin Biblie sub titlul ,,40 de capitole importante din Biblie“. Ele sunt ca niște stâlpi de gard. Toate scândurile gardului sunt importante și lipsa uneia ar face gardul inutil. Totuși, stâlpii gardului sunt cei care dau stabilitate întregii construcții.

Până acum am parcurs Geneza 1 (capitolul creației), Geneza 2 (capitolul căderii) și Geneza 6 (capitolul plinătății).

În fiecare seară iau cu mine la amvon câte un tânăr să mă ajute cu citirea și explicarea în limba engleză. Pot să o fac pentru că avem la Bethel tineri excelenți!

De ce se numește capitolul 6 din geneza ,,capitolul plinătății“?

Pentru trei motive:

1. A fost plin de silnicie și păcat (6:11).Omenirea a cunoscut atunci și va cunoaște în vremurile de azi, ,,aidoma“ ca atunci, un timp de totală îndepărtare de Dumnezeu. Când ni se spune că ,,orice făptură își stricase calea pe pământ“ suntem lăsați să credem că toate animalele și biosistemul în general a cunoscut atunci o modificare generală. Ea a fost gândită probabil pentru îmbunătățirea a ceea ce a făcut Dumnezeu, dar transformată de fapt într-o ,,stricare“ a tuturor lucrurilor făcut desăvârșit de Dumnezeu. Ingineriile genetice contemporane îți au precedentul lor blestemat în activitățile oamenilor de știință de atunci.
2. A fost plin de apele potopului ca pedeapsă binemeritată.Dumnezeu a urmărit să ,,șteargă de pe fața pământului toate făpturile pe care le-a făcut“ (7:4). Ce s-a stricat a trebuit înlocuit. Ce a degenerat în aberații artificiale a trebuit aruncat la gunoi. Dumnezeu ,,a tras apa“ peste urâciunile oamenilor. Pământul n-a mai fost niciodată așa de frumos ca înainte de potop.
3. A fost o plinătate de har (6:18).Nu, Noe n-a fost izbăvit pentru că merita. ,,Neprihănirea“ pe care o menționează textul nu înseamnă desăvârșire fără păcat. N-a existat vreodată un om neprihănit pe fața pământului. Ni se spune că Noe ,,a căpătat milă înaintea Domnului“ (6:8). Chiar și cei care umblă cu Dumnezeu își au scăderile și greșelile lor. Dumnezeu are însă milă și se îndură de cei care-L caută și vor să trăiască după voia Lui. Plinătatea de har este simbolizată și de semnul legâmântului făcut de Dumnezeu cu Noe. Eu aș fi pus în nor un semn negru, amenințător, sumbru, legat de pedeapsă și de moarte. Dumnezeu a așezat însă în nor curcubeul multicolor. De câte ori începe ploaia, Dumnezeu îi asigură pe oameni de har.Cât de spurcat este Diavolul care i-a ,,inspirat“ pe ai săi să preia acest semn al harului pe steagurile deviațiilor sexuale de astăzi. Lumea își strică iar mersul pe pământ și-l umple de silnicie și desfrâu inovator, iar diavolul se obrăznicește iar înaintea Creatorului. O poate face pentru că mai este încă har. Dar harul acesta nu trebuie batjocorit (Evrei 10:29), ci luat drept un pedagog care vrea să ne învețe o lecție de viață:

   ,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătareaslavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune“ (Tit 2:11-14).

Ce jug porți tu?

 M. Furrer

Dumnezeu vorbeşte adesea în Cuvântul Său prin imagini, care pot fi înţelese de oamenii oricărui timp. Mai ales pentru aceia, care nu ştiu să citească sau să scrie, asemenea ilustrări sunt impresionante, pentru că le cunosc din viaţa de zi cu zi.

Jugul este o astfel de imagine. Prin jug se înţelege un obiect din lemn, care se punea pe grumazul animalelor cornute care trăgeau la car sau la plug. De cele mai multe ori se înjugă două animale într-un jug. Şi oamenii folosesc juguri, pentru a purta cu ele poveri.

Jugul ilustrează pe de o parte smerenie/umilinţă şi serviabilitate, pe de altă parte supunere şi subjugare. Fiecare om poartă – de bunăvoie sau nu – unul sau chiar mai multe juguri. Întrebarea este doar ce fel de jug/juguri poartă.

1) Jugul oamenilor

De la căderea în păcat, oamenii se subjugă unii pe alţii. Astfel citim despre Esau şi Iacov: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.“ Esau a trebuit să-i slujească lui Iacov. Mai târziu, el a scuturat jugul de pe gâtul lui (Geneza 25.23; 27.40).

După ce Roboam, fiul lui Solomon, a fost făcut împărat, s-a sfătuit mai întâi cu bătrânii, apoi cu tinerii. Bătrânii l-au sfătuit să slujească poporului ca un rob şi să-i spună cuvinte binevoitoare. Tinerii dimpotrivă i-au recomandat: spune poporului: „Dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru“ (1 Împăraţi 12.6-11). Sfatul tinerilor a fost sfatul oamenilor. Aşa spune şi David pe drept: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui şi să nu cad în mâna omului“ (2 Samuel 24.14). Bănuim ce înseamnă cuvintele poetului în Psalm 66.12: „Ai lăsat oamenii să treacă peste capul nostru“? Sau ce a însemnat pentru Domnul ceea ce spune evanghelistul în cuvintele: „Pe Isus L- a lăsat în voia lor“ (Luca 23.25)? – Şi totuşi există un jug mai aspru:

2) Jugul lui satan şi al păcatului

Sclavia lui Israel în Egipt sub faraon este o imagine izbitoare a sclaviei unui păcătos sub domnia lui satan, care este de la început un ucigaş (Ioan 8.44). La început i-a mers bine lui Israel în ţara Gosen, apoi faraon l-a subjugat (Levitic 26.13). Israeliţii au fost obligaţi să facă multe cărămizi. Un timp au primit paie, apoi au trebuit să le adune şi pe acestea.

Nu cunoaştem aceasta din viaţa noastră? „Mostra“ este gratuită, pentru „livrare“ primim însă factură. Orice patimă se desfăşoară după acest principiu. Sfârşitul acestei sclavii este

Scurte comentarii asupra Genezei

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul spusese lui Avram: “Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care țio voi arăta. Și te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi binecuvântare”. Geneza 12.1,2

Geneza este compusă din două mari părți. Prima (capitolele 1–11) acoperă o perioadă de două mii de ani și prezintă patru evenimente importante:creația, căderea omului, potopul și formarea națiunilor. Aceste patru mari evenimente au pus temeliile lumii în care trăim noi astăzi. Cea dea doua parte (capitolele 12–50) acoperă o perioadă de doar trei sute de ani, însă descrierea ei este mult mai lungă. Ea se concentrează pe istoria a patru oameni dintro familie aleasă de Dumnezeu să fie cea din care avea să fie format poporul Israel și din care avea să vină Mesia. Acești patru oameni sunt: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Sunt șapte oameni prezentați în Geneza, a căror istorie și al căror caracter însumează liniile principale ale adevărurilor care vor fi mai târziu dezvoltate dea lungul Bibliei. Aceștia sunt:

Adam – primul om, autoritate, stăpânire;

Enoh – umblarea cu Dumnezeu, răpirea;

Noe – harul și dreptatea, guvernarea;

Avraam – chemarea lui Dumnezeu, alegerea, principiul credinței;

Isaac – filiația, substituirea, învierea;

Iacov – disciplina lui Dumnezeu, rezumatul profetic al istoriei lui Israel;

Iosif – suferința și domnia, moștenirea. Istoria lui Iosif prezintă una dintre cele mai importante imagini ale lui Hristos din Scriptură: lepădat de frații săi, vândut națiunilor, înălțat ca domn asupra lor și, de asemenea, restabilindui pe frații săi. B. Reynolds

Ce nu face timpul?

Gen. 42 – 43

Începutul anului 2016 este o ocazie să ne gândim la scurgerea timpului și la efectele lui asupra noastră. Oricum le-am lua, ele sunt multe … Există însă lucruri pe care nu le va putea face niciodată timpul, deși se zice ,,timpul le rezolvă pe toate“. Anumite lucruri sunt responsabilitatea noastră. Noi trebuie să le facem.

I. Timpul nu face ceea ce trebuie să facem noi! – Există o vreme a acțiunii!

,,Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?” Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.” (Gen. 42:1-2)

Iacov avea pe atunci cam 130 de ani. Era însă încă un om al acțiunii și nu-i poate privi pe fii lui pasivi și gata să moară de foame! ,,De ce vă stați și vă uitați unii la alții?“

În spatele evenimentelor, Dumnezeu mișca astrele pe cer, norii de deasupra, ploile, apa râurilor, pământul și oameni ca să-i ducă pe cei din familia lui Avraam în Egipt. Seceta care venise era lucrarea Lui personală. Dumnezeu văzuse că prezența lor în Canaanul idolatru este un pericol pentru panul mesianic. Ce se întâmplase cu Dina și Sihem fusese o tragedie. Urmașii lui Avraam aveau să se lupte toată existența lor cu idolatria canaaniților … Până una alta însă, Dumnezeu avea de gând să-i strămute în ținutul Goșen din Egipt, unde, în izolare de egipteni, avea să-i transforme dintr-o familie de 70 de oameni într-un popor de peste un milion de persoane. Uneori, Dumnezeul care mișcă universul, nu ne mișcă pe unii dintre noi. Și ei stăteau și se uitau uni la alții   …

Dumnezeu avea de gând să-i facă ,,a doua familie domnească“ din Egipt. Iosif era ,,ca un tată pentru Faraon“ și numai tronul îl ridica în autoritate pe Faraon deasupra acestui tânăr evreu. Tot ceea ce era mai bun în Egipt era deja regătit pentru Iacov și fii săi. Și ei stăteau și se uitau unii la alții …

Dumnezeu îl trimisese pe Iosif în Egipt înaintea lor ca să le scape viața. Totul era pregătit. Dar defetismul și seceta îi paralizase. Și ei stăteau și se uitau unii la alții …

Există o vreme a acțiuni. Timpul nu rezlvă toate problemele. Uită-te în

,,Nu te teme să te pogori în Egipt“

Gen. 35-36

L-am auzit pe Chuck Swindoll predicând. Eram în mașină și am dat peste postul creștin de predici. Nu-l ascultasem de mult pe Swindoll și am zăbovit să văd ce spune. Predica din Geneza, despre necesitatea confirmării divine peste pornirile noastre ,,bune“.

Iacov a fost un ,,șmecher“ care ,,și-a așezat singur ploile“. Născut mai mic cu doar câteva minute decât fratele său Esau, Iacov i-a furat prin șmecherii acestuia și ,,dreptul de întâi născut“ și ,,Binecuvântarea“. Dumnezeu l-a trimis la Laban ca să-l confrunte cu un om mai șmecher decât el. Terapeutic, Iacov a simțit acolo, pe pielea lui, ce înseamnă să fii înșelat de un altul.

A continuat să simtă arsura înșelării și când fii lui, care-l vânduseră pe Iosif unor negustori ai pustiei în drum spre Egipt, i-au adus acasă o camășă pătată de sânge, sugerându-i că fiul cel preaiubit a fost sfâșiat de fiarele sălbatice. Înșelătoriile lui au fost moștenite de copiii săi.

Până și Iosif, fiul cel aparent desăvârșit, a apelat la tot felul de șiretlicuri față de frații săi veniți să cumpere grâne necesare pentru traversarea vremii teribile de secetă în Israel. Și tot prin șiretlic a încercat Iosif să-l oprească pe Beniamin, singurul frate de la aceeași mamă,  alături de el în Egipt. Ca să o deosebim de șmecheria plasării arginților în sacii de grâne cu care frații lui s-au întors la casa părintească, vom numi operația aceasta șmecherească ,,Potirul de aur ascuns în sacul lui Beniamin“.

Capitolul 45 și capitolul 46 ni-l arată pe Iacov reacționând pripit la vestea că Iosif, fiul său, încă trăiește și-l cheamă să se mute cu toată familia în Egipt.

,,Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor Iacov s-a înviorat. Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte” (Gen. 45:27-28).

Capitolul 46 ne prezintă însă un Iacov care se teme. Pentru ce? Pentru că s-a pripit și a luat iar o hotărâre fără să-l consulte mai întâi pe Dumnezeu, ,,Șmecherul pocăit“ își dă seama că vechea lui natură i-a jucat iar o festă. Ar fi trebuit să fie mai veghetor …

Să te muți din țara făgăduinței în țara Egiptului nu-i mai sună acum de loc atrăgător. Seamănă mai mult cu o tradare a

DUHUL SFÂNT, NATURA ŞI ATRIBUTELE SALE

(De la Constantin Moisa)

(Gen. 1.2; Ioan 16.7-15)

Introducere: Sfânta Scriptură este singura sursă vrednică de crezare din care putem obţine informaţii clare şi sigure despre Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi.

Promis de Fiul (Ioan 14.26) şi trimis de Tatăl şi Fiul (Ioan 14.16-17; 16.7), Duhul Sfânt (Mc. 1.8), Duhul Domnului (Is. 11.2), Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.14), Duhul lui Cristos (1 Petru 1.11) este:

1. Duhul adevărului (Ioan 16.5-15)

De vreme ce Tatăl este adevăratul Dumnezeu (Ioan 17.3) iar Fiul este Adevărul (Ioan 14.6) (adevărata Viţă, adevărata Lumină, adevărata Pâine) este normal ca şi Duhul Sfânt să fie Duhul adevărului.

2. Duhul harului (sau al dragostei) (Evr. 10.29; Rom. 5.5)

Dar cum singură diagnosticarea nu duce la vindecarea pacientului, şi Duhul