Tag Archives: 2 Timotei

Trei puncte de sprijin în clipa morții

2 Timotei 4:6-8

Introducere: În fiecare zi, noi ne clădim trecutul, adunând o sumă de fapte cu care vom sta față în față în ziua judecății.

I. O stare spirituală sănătoasă.

Pavel spune: „Eu sânt gata …” Lumea se frământă pentru sănătatea fizică, dar aceasta nu ne poate ajuta în veșnicie! Numai sănătatea spirituală ne poate da un sprijin la trecrea „dincolo”. Poți și tu spune ca și Pavel: „Eu sânt gata!”

„Israele, pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău”.

II. Un trecut rezolvat care dă pacea.

Pavel spune: „Am sfârșit…” Ce bine este să ști că ți-ai încheiat toate socotelile cu lumea. Frate, nu te lăsa prins de prea multe lucruri! Nu spune lucruri pe care nu ai vrea să fi găsit spunând când va veni Isus. Nu face lucrruri în care n-ai vrea să fi găsit în clipa când Isus va veni. Nu te duce în locuri în care n-ai vrea să fi găsit, când Isus va veni.

III. O anticipare vizionară a bucuriei veșnice.

Pavel spune: „Mă așteaptă…”

„Gândiți-va la lucrurile de sus”. Nimic nu ne ajută să ne despărțim mai ușor de lumea aceasta decât stăruința în meditație asupra „locașului ceresc” pregătit de Dumnezeu pentru noi. Toate cele de aici sânt gunoaie în comparație cu „lucrurile pe care le-a pregătiot Dunezeu pentru noi”.

Încheiere: Și pentru tine se apropie clipa morții. Cum stai cu pregătirea? Ești gata?

 

Îmbărbătare pentru slujitor

Max Billeter

Câteva gânduri despre 2. Timotei 2

A doua epistolă către Timotei ni-l arată pe slujitorul lui Dumnezeu în vremuri grele. Pavel îi aduce aminte colaboratorului său tânăr Timotei, că în „în zilele din urmă vor veni timpuri grele“ (2. Timotei 3:1 ). În aceste ultime zile trăim noi astăzi. Totuşi, şi în aceste vremuri putem să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu şi să-i slujim cu râvnă şi dăruire. Putem să înflăcărăm darul de har, pe care l-am primit fiecare (2. Timotei 1:6 ).

Pentru aceasta avem nevoie de îmbărbătare şi îndemn. Acestea le găsim în capitolul 2 din această epistolă. Pavel foloseşte acolo şapte imagini diferite, care stau toate în legătură cu munca şi slujba noastră pentru Domnul. Aceste cuvinte, adresate iniţial lui Timotei, putem să le aplicăm şi la noi ca un îndemn.

1) Copilul

Pavel a început capitolul cu cuvintele: „Tu deci, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus“ (versetul 1). Pavel îl numeşte de mai multe ori pe Timotei „copilul său“. El era tatăl său în sensul că Pavel fusese instrumentul prin care Timotei se întorsese la Dumnezeu. Tânărul bărbat era „copilul său preaiubit şi credincios“, şi el îi slujise lui Pavel ca „un copil“ pentru tatăl său (1. Corinteni 4:17 ; Filipeni 2:22 ). Aici, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fie tare. În slujba pentru Domnul avem nevoie de putere. Această putere nu este în noi înşine sau printr-un principiu legal, ci o găsim în harul care este în Hristos Isus.

Contextul ne arată ce avea concret Pavel pe inimă. Timotei trebuia să pună în practică nu numai el însuşi ceea ce auzise la Pavel, ci el trebuia să fie şi în stare să încredinţeze altora, care la rândul lor erau vrednici să-i înveţe pe alţii cele auzite (versetul 2). În principal este deci
Citește în continuare

Portretul unui lucrător creștin

Text: 2 Tim. 2:1-11

Introd. În timp ce noi vrem să facem predici, Dumnezeu vrea să facă predicatori. Noi suntem preocupați cu cariera, Dumnezeu este preocupat cu caracterul.

Degeaba Îl rugam pe Dumnezeu să ne ajute să facem predici, dacă nu suntem pasionați mai întâi de ceea ce Îl interesează pe El, caracterul nostru.

Apostolul Pavel ne-a lăsat epistolele adresate mai tinerilor săi colaboratori să ne fie ca un fel de Seminar al lucrătorilor cvreștini. În capitolul 2 din 2 Timotei, apostolul ne dă o listă cu șapte ilustrații, fiecare dintre ele subliniind o anumită trăsătură de caracter pe care ne-o recomandă. Iată ce-l sfătuiește Pavel pe Timotei.

1. Să ai spiritul unuia care slujește.
Prima imagine este a unui slujitor care ia dintr-o parte și dă în cealalta.

„Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:1-2).

Pavel îl vrea pe Timotei așezat modest într-un lanț de lucrători care transmit mai departe, nu ceea ce au creat ei, ci ceea ce li s-a încredințat. Timotei nu este nici proprietar și nici șef de echipă. El este doar „unul dintre cei mulți”, chemat să ducă mai departe „ceea ce I s-a încredințat”.

2. Să ai consacrarea unui soldat (2 Tim. 2:3-4; 8-13).

3. Să ai concentrarea unui atlet (2 Tim. 2:5).
Un om cu un singur scop: succesul.

4. Să ai răbdarea unui fermier (2 Tim. 2:6-7).
Deși secerisul se desfășoara toamna, slujba fermierului ține 365 de aile pe an.

5. Să ai râvna unui bun lucrător (2 Tim. 2:14-18).

6. Să ai puritatea unui vas ales (2 Tim. 2:19-22).

7. Să ai smerenia unui rob (2 Tim. 2:23-26).

Ce lăsăm în urmă?

Fratele Iorga Ion (1933-2012) a trecut la Domnul în iunie 2012 în Los Angeles. A lăsat în urma lui 13 copii și 30 de nepoți. Nu numărăm și strănepoții … Urma lăsată de el se măsoară în:

I. Tolba cu săgeți – ps. 127:5

II. Mireasmă amintirilor – 2 Cor. 2:15

II. O direcție spre ceva – 2 Tim. 4:7

Viața creștină

2 Timotei 4 .6-8

Apostolul Pavel la sfarsitul vietii ne invata ce inseamna adevarata viata crestina ce a trait-o si care se merita s-o traiasca  copiii lui Dumnezeu.  Viata crestina este :

1.    Trecatoare  v. 6  Evrei 11.13 , Iacov 4.14 , Ps.103.15

2.     Implinita  v.7    Ea ofera :
a. identitate  – lupta (agonie spirituala ) cea buna 1Cor.9.25,26  Efes.6.12 Col.4.12 . 1Tim.6.12
b. sens – alergare spre o tinta sigura  1Cor.9.24,26  Gal.5.8 Filip.1.21
c. siguranta  – credinta Evrei 11.1 , Gal. 2.16 (  ”credinta lui Isus „) nu in Isus vezi in greaca si KJV

3.   Rasplatita   v.8    2Cor.5.10   Iacov1.12 Apoc.22.12
Daca un rasarit de soare nu ne da garantia si unui apus glorios atunci sa-l urmam pe Pavel in exemplul lui . Vom avea astfel  garantia unui sfarsit frumos !  Evrei  13. 7
Slava Domnului Isus !

Ai grija ce cultivi!

CULTIVĂ CU GRIJĂ PENTRU CĂ VEI CULEGE ROADELE!
1 Timotei 4:12-16; 2 Timotei 1:3-8; 2 Timotei 4:10

Lumea în care trăim este rânduită după câteva legi cruciale, legi a căror ignorare poate conduce la distrugerea vieții. De asemenea sunt legi care nu pot fi cu nici un chip încălcate. Una din ele este legea semănatului. Această lege este foarte simplă dar puternică: ce cultivi, aceia vei secera.

Pasajele indicate prezintă trei personaje care împărtășesc câteva lucruri comune și care sunt despărțite de câteva lucruri atât de diferite între ei.
Unul dintre ei este Pavel. Ajuns la o vârstă ce-i conferea autoritate asupra celorlalți, însemnat cu cicatrici ce valorau mai mult decât medaliile unui general, fiind cicatrici obținute în lupta împotriva împărăției întunericului, gata să fie turna ca o jertfă de băutură, adică gata de a fi consumat de dragul Domnului Hristos, în așteptarea cununii veșnice și care a strâns în jurul lui oameni de nădejde pe care i-a încurajat, i-a pregătit și i-a lansat în misiunea răspândirii Evangheliei. Dintre aceștia doi se remarcă în mod deosebit.
Unul este Timotei. Fiul unui grec și al uncei iudeice credincioase (Faptele Apostolilor 16:1 ) Un tânăr deosebit, vorbit de bine, om de încredere, credincios asemenea mamei și bunicii sale.
Al treilea personaj prezentat este Dima. Pornit cu Pavel și Luca în călătorie misionară, cu un viitor promițător, la un moment dat îl părăsește pe Pavel și se întoarce în lume. Cu toate că fusese parte a unei echipe speciale, Marcu, Aristarh, Luca, Dima renunță la tot pentru lume. (Coloseni 4:14 , Filimon 1:24 )

Trist, nu?  Avem un om care renunță la tot pentru Dumnezeu, Pavel și un om care renunță la Dumnezeu pentru lume, Dima.
Din care categorie ați dori să fiți? Cu cine vreți să semănați? A cui model vreți să-l urmați?
Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar:

,,Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera’’.
Galateni 6:7
Adică,  ai grijă ce cultivi pentru că vei culege roadele!

1. Dima a cultivat firea pământească.

Galateni 6:8 ,,Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică’’.

2. Dima a alimentat pofta ochilor.

,,Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lu Citește în continuare

DARUL CARE ESTE ÎN TINE

(Nelu Gug)

2 Timotei 1: 6

Darurile cu care e înzestrat| Biserica sunt enumerate in parte in  1 CORINTENI 12:4
Duhul da daruri fiecarui credincios, dupa cum voieste. Asta inseamna ca:
– fiecare credincios trebuie sa fie constient de darul sau,
– darul e dat nu pentru lauda de sine, ci în folosul altora,

Pavel îl avertizeaza pe Timotei cu privire la darul primit:

I . PERICOLUL CA DARUL SA SE STINGA
a. Pentru ca nu-l folosim .
b. Datorita anturajului neprielnic .
c. Din lipsa de alimentare .

sa cautams a fim mereu conectati la sursa, la Cuvîntul si la Duhul Domnului .
* Darul Prorociei e cel mai mare . . propovaduirea Cuvîntului, . . sa avem mare grija sa nu se stinga în Biserica!

II. PASIUNEA PENTRU ÎNFLĂCĂRAREA DARULUI CARE ESTE ÎN NOI

a. Prin mentinerea legaturii cu Dumnezeu în rugaciune
– intimitatea zilnica cu Domnul . . odaita,
# acumulatorul . . trebuie încarcat periodic . .

b. Prin citirea zilnica a Cuvîntului
– hrana noastra sufleteasca . . ne învioram

c. Prin exersare, deprindere . . prin folosire
APOCALIPSA 3:11 . . pastrarea se face prin folosire,

d. Prin lucrarea Duhului Sfânt
– focul sfînt sacru coborît de la Domnul,
# Nadab si Abihu . . aduc foc strain pe altarul Domnului. Sa nu pîrjolim Biserica lui Dumnezeu cu un foc necugetat, v. 7

IV. RĂSPUNDEREA CE-O AVEM PENTRU DARUL PRIMIT
* pilda talantilor . . . ziua socotelilor . .

Sfinti vremelnici

Text: 2 Timotei
Introd. – La granita dintre Missouri si Ar\ansas se afla o constructie a unei biserici ramase neterminate. Credinciosii din zona au facut-o la jumatatea drumului dintre doua localitati aflate de o parte si de cealalta a granitei. Numele pe care i l-au dat initial a fost: „The Mid[a] Church” (Biserica de la jumatatea drumului. Dupa o vreme, cineva le-a spus sau si-au dat singuri seama ca numele acesta poate fi interpretat si altfel, ceva de genul: „Biserica celor care n-au fost gata sa mearga pana la capat” cu credinta lor. Nu-i de mirare ca au hotarat sa-i schimbe numele.

Exista insa o biserica „a celor care n-au facut decat jumatate de cale” si care s-au lasat apoi de credinta. Numarul lor este mare si s-ar putea pe unii sa-i cunoasteti si voi. Eu am cautat in Biblie si m-am ingrozit de cat de multi au fost cei care nu si-au dus credinta „pana la capat”!

1. Nevasta lui Lot – Luca 17:32
Stiti ca doamna Lot a fost si ea la aceiasi biserica cu domnul Lot? Stiti ca a facut si ea o „profesiune de credinta”? Totusi, ea n-a reusit sa mearga pana la capat. A fost mult mai usor sa o scoti pe doamna Lot sin Sodoma, decat sa scoti Sodoma din doamna Lot! Ea a privit inapoi si privirea aceasta in urma a nenorocit-o: s-a prefacut intr-un stalp de sare. N-o mai cautati! Sarea este topita repede de ploi si din doamna Lot n-a mai ramas nici macar urma. Domnul Isus ne averitizeaza: „Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot!”

2. Esau, fratele lui Iacov
Stiti ca totii copiii lui Israel ar fi trebuit sa se numeasca copiii lui Esau? Ar fi putut si chiar ar fi fost normal sa fie astfel, dar … n-a fost sa fie. Esau a facut pentru o vreme parte din familia care a primit binecuvantarea. Ca intai nascut a avut dreptul sa mosteneasca aceasta binecuvantare, dar in loc s-o faca, Esau a dispretuit-o; a vandut-o pe un … blid de linte. Nici el n-a mers pana la capat. I-a fost foame! Mai tarziu, cand a plans cu amar si cand a regretat a fost „prea tarziu”. Lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocainta sincera. Ela  regretat doar ca a pierdut anumiteb lucruri din viata aceasta. Stiti ce scrie in epistola catre Evrei despre Esau:

„Vegheaþi sa nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de întai nascut. Sªtiþi ca mai pe urma, cand a vrut sa capete binecuvantarea, n-a fost primit; pentru ca, macar ca o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe” (Evrei 12:16-17).

3. imparatul Agripa.
Apostolul Pavel stia ca imparatul Agripa apucase pe drumul credintei. Lucrurile acestea nu pot fi tinute ascunse si oamenii din jur vorbeau cu simpatie de interesul pe care-l purta Agripa profetiilor din Biblie. Stiind aceasta, Pavel i-a vorbit cu indrazneala:
” Iata de ce au pus Iudeii mana pe mine în Templu, si au cautat sa ma omoare. Dar, mulþumita ajutorului lui Dumnezeu, am ramas în viaþa pana în ziua aceasta; si am marturisit înaintea celor mici si celor mari, fara sa ma departez cu nimic de la ce au spus proorocii si Moise ca are sa se întample: si anume, ca Hristosul trebuie sa patimeasca, si ca, dupa ce va fi cel dintai din învierea morþilor, va vesti lumina norodului si Neamurilor” (Fapte 26:21-23).
„Pe cand vorbea el astfel ca sa se apere, Festus a zis cu glas tare: IPavele, esti nebun! Învaþatura ta cea multa te face sa dai în nebunie.”
„Nu sunt nebun, prea alesule Festusi, a raspuns Pavel, idimpotriva, rostesc cuvinte adevarate si chibzuite. Împaratul stie aceste lucruri, si de aceea îi vorbesc cu îndrazneala, caci sunt încredinþat ca nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindca nu s-au petrecut într-un colþ! Crezi tu în Prooroci, împarate Agripa? ªtiu ca crezi.”
ªi Agripa a zis lui Pavel: ICurand mai vrei tu sa ma îndupleci sa ma fac crestin!i
IFie curand, fie tarziui, a raspuns Pavel, isa dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toþi cei ce ma asculta astazi, sa fiþi asa cum sunt eu, afara de lanþurile acestea.” Împaratul, dregatorul, Berenice si toþi cei ce sedeau împreuna cu ei, s-au sculat. – Fapte 2624-30)
Pavel i-a vestit lui Agripa Evanghelia mantuirii, dar Agripa n-a vrut sa mearga chiar asa de departe. El a preferat doar putin amuzament, putina curiozitate, a cochetat doar pentru o vreme cu crestinismul.

4. Iuda, unul din cei doisprezece.
Iuda este omul care a tradat nadejdea unor parinti care i-au dat un nume bun. in traducere, Iuda inseamna „lauda”. De la Iuda incoace insa, nimeni nu se mai gandeste la „lauda” cand rosteste numele lui Iuda. Numele lui a ajuns sinomin cu „tradarea” si cu „vanzarea”. Iuda a fost printre cei dintai care au crezut in Christos si a ajuns chiar sa intre in numarul celor doisprezece ucenici ai Domnului.
Iuda n-a mers insa pana la capat. El s-a intors din drum ca sa vorbeasca cu dusmanii lui Isus si sa vada ce poate castiga de pe urma Nazarineanului.
Mai tarziu, atunci cand si-a dat seama de greseala monumentala pe care tocmai o facuse, cand a venit sa dea banii inapoi marilor preoti, nici lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocainta. Undeva pe acolo, prins si batjocorit, mai era in viata Cel pe care-L vanduse. Dar Iuda nu s-a dus sa-l caute, nu si-a cerut iertare de la Cel care ar fi putu sa-l ierte. S-a oprit la jumatatea drumlui si aceasta a fost pierzarea lui …

5. Dima, ucenicul lui Pavel.
Fratele Ioanid, intr-una din poeziile lui, il numeste pe Dima „un sfant vremelnic”. De acolo am luat si eu titlul acestei predici. Dima a mers si el cu apostolul Pavel si a semanat vesnicia in inimile oamenilor. Dar samanta data altora n-a prins radacini si in inima lui. Dima a mers cu Pavel si cu Domnul doar pana intr-o buna zi, cand a hotarat sa se intoarca din drum. „Dragostea pentru lumea de acum” l-a biruit:
„Caci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a parasit, si a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:10).
Greseala lui Dima a fost ca a incercat zadarnic o vreme sa le impace pe amandoua: dragostea de Dumnezeu cu dragostea pentru l;umea de acum. Nu se poate sa-L ai pe Dumnezeu daca nun te lepezi de Satan. Nu poti sa mergi catre cer, decat daca vrei din toata inima sa te indepartezi in fiecare zi de viata de pe pamantul acesta. Dima era cu trupul in Biserica, dar cu inima si cu mintea era pe afara, in lume, la bucuriile de o clipa ale pacatului”.

incheiere: Biserica celor de la jumatatea caii este foarte incapatoare! Multi oameni din toate timpurile si-au facut obicei sa mearga la ea. Nu cumva esti si tu unul din ei?

Copyright in Teologie?

24 05 2007

M-a intalnit deunazi un prieten pe care nu-l cunosteam. A venit la mine cu un zambet mare pe buze si mi-a spus: Dumnezeu sa va binecuvinteze, frate Daniel. Mi-a placut tare mult ce ati scris pe Internet in problema aceea cu “plagiatul”. Am tiparit-o si am pus-o la “pastrare”. Am trimis-o la mai toti cunoscutii mei.” I-am multumit pentru apreciere. Despre ce era vorba?

Prin Martie 2007, pe Internet au inceput sa circule niste scrisori inveninate care cautau sa arunce cu noroi in cei care se straduiau sa intocmeasca un sistem de invatamant teologic in Romania. “nvinuirea era cu precadere de “plagiat”, dar ea se dovedea a fi doar un prilej pentru achitarea unor polite de dusmanie personala sau de grup. Dupa o noapte de nesomn, am pus in circulatie urmatorul mesaj:

Dragii mei
Toti gresim, in multe feluri. Exista insa greseli evitabile, care facute cu buna stiinta si repetate sistematic nu mai pot fi considerate greseli, ci o exprimare a rautatii.
Am fost la Corint si am vazut ruinele de acolo. N-am gasim insa si o biserica. Nu mai exista nici in Galatia de altadata. Se pare ca n-au tinut seama de avertismentul lui Pavel:

Galateni 5:13 Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea pamanteasca, ci slujiti-va unii altora in dragoste.
14 Caci toata legea se cuprinde intr-o singura porunca: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
15 Dar daca va muscati si va mancati unii pe altii, luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii.
16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti.
17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.
18 Daca sunteti calauziti de Duhul, nu sunteti sub lege.
19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.

Exista ocazii cand am avea dreptate sa fim rai, dar niciodata n-avem “DREPTUL” sa fim asa.
Asist de cateva saptamani la o sinucidere colectiva a unora care si-au facut interese personale sau de grup.
Refuz sa ma fac partas si va rog sa incetati acest schimb de mesaje publice (oare ce a mai ramas din “du-te la fratele tau, mai ia pe cineva cu tine”, etc. ?).

Probabil ca ati observat ca refuz sa multimplic aceste mesaje si sa le dau drumul pe lista Roboam_visitors.
Il rog mai ales pe cel ce sta in spatele adresei (…..) sa ma stearga de pe orice lista a dumnealui si sa nu-mi mai trimita gunoaiele editate acolo. II admir pe gunoierii care colecteaza resturile infectioase pentru a feri societatea de ele, depunandu-le la o groapa a izolarii, nu pe aceia care le iau de la groapa ca sa ni le puna in pragul casei.
II voi admira pe aceia care nu vor raspunde la batjocora cu batjocora. II voi respecta pe cei care au puterea sa binecuvinteze atunci cand sunt blestemati si sa iubeasca atunci cand sunt vorbiti de rau.
Ma voi alatura cu placere acelora care renunta procesul de “rinocerizare” a baptistilor romani. Iar pe cei care au parasit aceasta familie crestina ii rog sa “nu priveasca inapoi cu manie”. Lasati-ne sa ne vindecam singuri.

In ce priveste problema “imprumuturilor” de la altii, in afara lui Dumnezeu, care isi inspira copiii, nu stiu pe nimeni care sa poata pretinde ca are “drepturi de autor”. Sa ma explic:

1. Cand da portretul unui “teolog” dupa inima Lui, la sfarsitul pildelor din Matei 13, Domnul Isus il defineste astfel:
“De aceea orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi si lucruri vechi.”

Acestea sunt cele doua dimensiuni ale lucrarii noastre: sa scoatem pentru negot ceea ce am invatat de la altii (lucrurile vechi) si ceea ce ne inspira personal Dumnezeu (lucrurile noi).

2. Biblia, fara sa vorbeasca despre plagiatura, contine pasaje paralele aproape identice in cartile unor autori diferiti.

Mai toti stim ca Isaia 2:2-4 apare verbatum in Mica 4:1-3 (… muntele Casei Domnului va fi intemeiat ca cel mai inalt munte … toate Neamurile se vor duce cu gramada la el, etc. Din sabiile lor isui vor fauri fiare de plug … si nu vor mai invata razboiul. )

3. Metoda pedagogica a lui Pavel a fost incurajarea “preluarii de invatatura” nu ORIGINALITATEA:

“Si ce ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la Citește în continuare

Sacru si Sacramental

13 06 2007

Introducere:

De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si “noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de “distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de “sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt “cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii
se manifesta in citeva aspecte distincte.
Biserica este “sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

– alegerea ei in Christos
– comportamentul ei deosebit de al lumii
– atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul “sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii “sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este “litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este “latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, “entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut “slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si neoprotestanti, un reprezentant al Bisericiii istorice traditioanale a spus: “Cred ca diferenta dintre noi se vede cel mai bine in pozitia pe care o ocupa preotul in timpul slujbei dumnezeiesti. La noi preotul slujeste cu fata spre Dumnezeu (altar) si cu spatele spre oameni, la domniile voastre, preotul serveste cu fata spre oameni si cu spatele spre Dumnezeu (locul altarului).”

In aspectul liturgic, activitatea preotului este indreptata spre Dumnezeu. Oficiantul este un intermediar care-i duce pe oameni la Dumnezeu (de aici aspectul de solemnitate celesta, de iesire din lumea cotidiana, de atemporal, de transcendenta).
Spre deosebire de preotii istorici, predicatorii neoprotestanti activeaza preponderent spre oameni cautind sa-i duca pe ei la Dumnezeu (de aici aspectul de evanghelizare, de chemare la credinta si la pocainta).

Necazul cu ambele feluri de slujire este ca amindoua pot degenera in formalism sau in mahalagism.
“Scarul” din atmosfera Bisericii istorice poate fi atit de lipsit de preocuparea pentru cei prezenti incit Biserica poate tolera forme aberante, ca anii in care liturghia s-a rostit in Romania in limba slavona, total neinteleasa de cei prezenti la slujbele Bisericii. In astfel de cazuri, oamenii resimt doar o frica pagina, geamana cu sentimentul religios din toate religiile lumii.

“Sacrul” protestant preocupat excesiv de ceea ce simt oamenii poate degenera si el in spectacole de amuzament sau distractii ieftine, la care nu este chiar asa de sigur ca participa si Dumnezeu. Stacheta admisibilului este coborita foarte jos din dorinta de a acomoda toti noi venitii si a le inlesni sa se simta “ca acasa”. Se uita ca acest “ca acasa” trebuie sa insemne in ultima instanta “ca acasa la Dumnezeu”!

Unde se poate trage linia dintre admisibil si inadmisibil? Cum sa reusim sa tinem in balans si cinstirea lui Dumnezeu (”worship”) si bucuria oamenilor (”partasia”) ?
Cred ca aici este rolul si responsabilitatea celor care sunt asezati in fruntea Bisericii. Vai de cei ce fac ce place poporului si uita de placerea Domnului! La fel de vai si pentru aceia care umbla asa de sus cu capul prin nori, ca nu mai au picioarele pe pamint!

Eu marturisesc nevrednicia si nepriceperea cu care am trecut de multe ori peste linia aceasta fina de demarcatie. Ma pocaiesc pentru ocaziile cind L-am uitat pe Dumnezeu cautind sa plac oamenilor, si de ocaziile in care, mindru in spiritualitatea mea, i-am dispretuit pe cei din jurul meu.