Ce jug porți tu?

 M. Furrer

Dumnezeu vorbeşte adesea în Cuvântul Său prin imagini, care pot fi înţelese de oamenii oricărui timp. Mai ales pentru aceia, care nu ştiu să citească sau să scrie, asemenea ilustrări sunt impresionante, pentru că le cunosc din viaţa de zi cu zi.

Jugul este o astfel de imagine. Prin jug se înţelege un obiect din lemn, care se punea pe grumazul animalelor cornute care trăgeau la car sau la plug. De cele mai multe ori se înjugă două animale într-un jug. Şi oamenii folosesc juguri, pentru a purta cu ele poveri.

Jugul ilustrează pe de o parte smerenie/umilinţă şi serviabilitate, pe de altă parte supunere şi subjugare. Fiecare om poartă – de bunăvoie sau nu – unul sau chiar mai multe juguri. Întrebarea este doar ce fel de jug/juguri poartă.

1) Jugul oamenilor

De la căderea în păcat, oamenii se subjugă unii pe alţii. Astfel citim despre Esau şi Iacov: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.“ Esau a trebuit să-i slujească lui Iacov. Mai târziu, el a scuturat jugul de pe gâtul lui (Geneza 25.23; 27.40).

După ce Roboam, fiul lui Solomon, a fost făcut împărat, s-a sfătuit mai întâi cu bătrânii, apoi cu tinerii. Bătrânii l-au sfătuit să slujească poporului ca un rob şi să-i spună cuvinte binevoitoare. Tinerii dimpotrivă i-au recomandat: spune poporului: „Dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru“ (1 Împăraţi 12.6-11). Sfatul tinerilor a fost sfatul oamenilor. Aşa spune şi David pe drept: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui şi să nu cad în mâna omului“ (2 Samuel 24.14). Bănuim ce înseamnă cuvintele poetului în Psalm 66.12: „Ai lăsat oamenii să treacă peste capul nostru“? Sau ce a însemnat pentru Domnul ceea ce spune evanghelistul în cuvintele: „Pe Isus L- a lăsat în voia lor“ (Luca 23.25)? – Şi totuşi există un jug mai aspru:

2) Jugul lui satan şi al păcatului

Sclavia lui Israel în Egipt sub faraon este o imagine izbitoare a sclaviei unui păcătos sub domnia lui satan, care este de la început un ucigaş (Ioan 8.44). La început i-a mers bine lui Israel în ţara Gosen, apoi faraon l-a subjugat (Levitic 26.13). Israeliţii au fost obligaţi să facă multe cărămizi. Un timp au primit paie, apoi au trebuit să le adune şi pe acestea.

Nu cunoaştem aceasta din viaţa noastră? „Mostra“ este gratuită, pentru „livrare“ primim însă factură. Orice patimă se desfăşoară după acest principiu. Sfârşitul acestei sclavii este

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (4)

www.fundatiaseer.ro

“Pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11)

Când Maria l-a criticat pe fratele său, Moise, din cauza nevestei pe care și-o alesese, Domnul a auzit și a lovit-o cu lepră. Poate ai crescut într-o familie care a căutat mereu motive să te scoată vinovat… iar acum recunoști același tipar și la tine, când vorbești cu copiii tăi. Nu te poți bucura de binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai fost programat să inspectezi, să cauți nod în papură și să formulezi păreri – de obicei negative. Biblia spune: “Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Definiția cuvântului “critică” (a te opri asupra greșelilor percepute la altcineva, fără să iei în seamă faptele lui bune) ar trebui să te facă să te oprești și să te gândești la semnificația cuvintelor.

Mai întâi, la cuvântul “perceput”. Percepțiile nu reflectă întotdeauna realitatea; există mereu împrejurări pe care nu le înțelegi. Apoi există cuvintele “a te opri asupra”. Avem înclinația de-a ne da cu părerea spunând: “Nu-i corect” sau “Eu nu aș face așa”.

Poate spui: “Sunt o persoană analitică, așa m-a făcut Dumnezeu”… E foarte bine, însă problema apare când stărui asupra propriilor tale observații și nu te poți debarasa de ele.

Poate spui: “Cum pot eu să ajut pe cineva dacă nu mă opresc asupra a ceea ce face?” Acesta este motivul pentru care ultima parte a definiției – “fără să iei în seamă faptele lor bune” – are atât de multă însemnătate.

Nu e greșit să te oprești asupra greșelilor cuiva, cu unele condiții totuși: s-o faci fără să-l judeci, să nu-i treci cu vederea meritele sau realizările; și să dorești să-l ajuți să găsească o soluție.

Înseamnă asta că ar fi bine să discuți cu o a treia persoană? Numai dacă poți încheia conversația spunând: “Hai să ne rugăm pentru asta, să păstrăm confidențialitatea și să încercăm să dăm o mână de ajutor!”

“Să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Dumnezeu l-a pedepsit pe Moise din cauza unor greșeli pe care le făcuse. De fapt, una dintre ele în special l-a împiedicat să intre în Țara promisă. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a îngăduit nimănui să-l critice pe Moise – nici măcar surorii lui, Maria.

Ce învățături putem extrage de aici?

1) Fiecare dintre noi poate avea o atitudine critică. Maria avea și merite, și calități: salvase viața lui Moise când acesta era copil, și scrisese o cântare de laudă pe care Israelul o folosise pentru a sărbători traversarea Mării Roșii. Însă ea a plătit un preț mare pentru atitudinea ei critică – lepra!

2) Când ești nemulțumit, devii critic. “Maria… a vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene…” (Numeri 12:1). Fusese, însă, aceasta adevărata problemă? Nu! “Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (v. 2) Soția lui Moise fusese doar o diversiune, pretextul; adevărata problemă era, pentru frații lui, succesul lui Moise. Obiecția lor a fost aceasta: “Cum se face că el are parte de toată atenția?”

3) Ori de câte ori vei avea succes, vei fi criticat. Biblia spune: “Moise însă era un om foarte blând” (v. 3) și cu toate acestea, a experimentat durerea pricinuită de criticile semenilor săi. Nici tu nu ești altfel; câtă vreme ești în viață, se va găsi cineva care să critice sau învinovățească pentru ceea ce faci, cu sau fără motiv… Scutură critica de pe tine și continuă să înaintezi.

4) Dacă ai fost o persoană critică, trebuie să te pocăiești. Când Aaron a recunoscut “păcatul pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi” (Numeri 12.11), Dumnezeu Și-a arătat mila și a vindecat-o pe Maria. Cei mai mulți dintre noi am cataloga critica drept slăbiciune, însă din perspectiva lui Dumnezeu este un păcat autentic și real. Există o singură cale prin care te poți confrunta cu acest păcat – să te pocăiești… deci: să nu mai faci!

“Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

Faptul că ai o atitudine critică îți va distruge relația cu Dumnezeu și fără îndoială îți va afecta posibilitatea de a experimenta dragostea, prezența și binecuvântarea Sa. Să observăm că Dumnezeu a fost cel care a lovit-o pe Maria cu lepră. Ea a început prin a-și critica fratele, și a ajuns să simtă consecințele în relația ei cu Domnul. De ce? Pentru că Dumnezeu este atent la felul în care ne purtăm unii cu alții! Poate te întrebi: “De ce ar vrea Dumnezeu să acorde atâta importanță criticii?” Pentru că atunci când alegi să păcătuiești, alegi să suferi. Tot ceea ce consideră Dumnezeu a fi păcat este dureros pentru tine – totul.

Când Dumnezeu spune NU, ceea ce vrea El să transmită este: “Nu te răni singur!” Iar când spune: “Nu critica!”, ar fi bine să-L asculți! Atunci când ai o atitudine critică, te împotrivești față de ceea ce dorește El să fii, și față de ceea ce te-a chemat El să faci. La fel cum peștii au fost creați să înoate și păsările să zboare, tu ai fost creat să trăiești în părtășie cu Dumnezeu – iar spiritul critic pune o piedică în calea acestei părtășii. Chiar și cei ce nu se pretind a fi prea religioși sunt conștienți de efectele negative ale criticii.

Dr. David Fink, autorul cărții “Eliberat de tensiunea nervoasă”, a studiat mii de persoane cu dereglări mentale și emoționale. El a lucrat cu două grupuri: un grup de persoane stresate și un grup de persoane nestresate. În cele din urmă, a ieșit la iveală un fapt: grupul de persoane stresate era format din oameni ce obișnuiau să caute nod în papură și să critice în mod constant oamenii și lucrurile din jur. Pe de altă parte, în grupul persoanelor nestresate erau oameni iubitori și care îi acceptau pe ceilalți.

Nu există niciun dubiu că obiceiul de a critica reprezintă un mod de viață prin care ne auto-distrugem. Nu-l adopta!

“Dacă aş mai căuta să plac oamenilor…” (Galateni 1:10)

Să observăm împreună câteva remarci importante:

1) Critica are la bază eul. Oswald Chambers a scris: “Ferește-te de tot ceea ce te-ar putea pune într-o poziție de superioritate”. Și este exact ceea ce face critica: ea te scoate în evidență, tu ești “cel care știe”. Nu doar atât, dar îți oferă satisfacția de a pune reflectorul pe alții. E mult mai greu ca alții să-ți vadă viața când tu pui lumina orbitoare a reflectorului pe viața lor. Când îți duci viața în felul acesta, atitudinea ta spune: “Dacă nu reușesc în lumea asta prin ceea ce fac eu, voi reuși prin ceea ce ar trebui să faci tu mai bine”. Iacov scrie: “Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!” (Iacov 3:10). Iar Pavel adaugă în context (Romani 12:10): “Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia”.

2) Critica poate frânge inimi. Imaginează-ți cum s-a simțit Moise când fratele și sora lui s-au întors dintr-odată împotriva sa?! Pentru că persoanele care ne sunt cele mai apropiate cunosc amănuntele din viețile noastre, suntem mereu vulnerabili la critica lor. Uneori, ca părinți, creăm în viața copiilor noștri un haos, pentru că avem un cămin în care abundă critica. Poate în timp ce citești aceste cuvinte auzi glasul celui mai aspru critic al tău – un tată care te-a înjosit mereu. Un părinte ale cărui cuvinte îți răsună încă în minte: “N-ai fost niciodată bun de nimic!”; “Nu vei reuși să faci nimic în viață!”

3) Cum trebuie să reacționezi la critică? Pavel răspunde: “Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). În loc să dai ascultare criticilor tăi, concentrează-ți atenția asupra a ceea ce crede Dumnezeu despre tine, și viața ta va cunoaște o transformare. La analiza finală, părerea Lui este singura care contează!

Cum lucrează crucea lui Christos în viața credinciosului ?

Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume. Pentru că, în Hristos Isus, nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie.   Galateni 6.14,15

Epistola către Galateni este una corectivă. Ea nu a fost scrisă pentru a‑i instrui pe cei credincioşi cu privire la marile adevăruri ale evangheliei, precum Epistola către Romani, ci pentru a corecta un rău important care se strecurase în adunările din Galatia. Ea are acelaşi caracter cu Epistolele către Corinteni, însă cu următoarea diferenţă: Epistola către Galateni a fost scrisă pentru a corecta legalismul, în timp ce Epistolele către Corinteni au fost scrise pentru a corecta o stare carnală sau lumească (1 Corinteni 3.3). Deşi, în aparenţă, aceste două rele sunt atât de diferite, ele sunt înrudite, fiindcă ambele au în vedere carnea. Legalismul este efortul de a ţine sub control carnea prin reguli şi de a o cultiva cu ajutorul ceremoniilor religioase.

Legalismul, prin întoarcerea către principiile legii, oferă un loc cărnii, căci legea face apel la carne, iar carnea face loc lumii. Prin urmare, legea, carnea şi lumea merg împreună. Pentru a corecta folosirea greşită a legii, precum şi manifestările cărnii şi lumea, Duhul lui Dumnezeu foloseşte crucea lui Hristos. Astfel, în această epistolă vedem cum crucea este aplicată:

1.  legii (2.20);

2.  cărnii (5.24);

3.  lumii (6.14).

Apoi, legea, carnea şi lumea fiind înlăturate, locul lor este luat de Hristos, de Duhul Sfânt şi de noua creaţie.

1.  Hristos este prezentat ca regulă de viaţă, în locul legii (2.20);

2.  Duhul Sfânt este prezentat în locul cărnii (3.3; 5.16‑25);

3.  noua creaţie este prezentată în locul lumii (6.14,15).

Nu trebuie să fim guvernaţi de principiile acestei lumi, ci de regula noii creaţii.                                                                                H. Smith

Cum să te porți în zonele gri ?

„One way I’ve been taught to think through these gray areas is to ask yourself the question „Is what I’m about do a passive avoidance of sin, or an active pursuit of Christ-likeness?””

Andrew makes a good summary, but I think we can see a few more specifics from Scripture.

If you stop and think, both the Legalist and the Libertine are really two sides of the same coin. They both ask the same question, and they both use the same „methodology”, yet arrive at two different answers. In effect, they are both looking for a list of do’s and don’ts. The only difference is that the Libertine’s list is considerably shorter than the Legalist’s.

But what does Scripture have to about the

Cele patru puncte cardinale ale misiunii lui Pavel

(Warren W. Wiersbe)

Convertirea lui Pavel marcheaza si caracteristica misiunii pe care o va avea el in viata! Un vas ales care nu si-a ales lucrarea!

I.    L-a intalnit pe Isus cel viu! (9:1-9)
a.    De 3 ori mentionata in Fapte (cap. 9,22,26)

II.    L-a intalnit pe anonimul Anania (9:10-19)
a.    Dumnezeu poate folosi chiar si cei mai obscuri ucenici
b.    Nu-ti fie niciodata teama sa asculti porunca Domnului
c.    Dumnezeu lucreaza echilibrat si divers (lumina + Anania)
d.    Nu subestima niciodata importanta convertirii unui singur om!

III.    A intalnit impotrivire (9:20-25)
a.    Probabil ca de aceea a plecat o vreme in Arabia (Gal. 1:17)

IV.    A intalnit crestinii din Ierusalim (9:26-31)
a.    Saul este respins (9:26)
b.    Saul este acceptat (9:27-31)
c.    Saul isi incepe marturia

Manifestarile iubirii

Text: Gal. 5:16-26

Introducere: Diferenta intre familiile crestine si familiile necrestine nu este ceea ce stiu ele, ceea ce fac ele, ci pur si simplu … Duhul Sfint.  Priviti in text descrierea unei situatii in care se manifesta firea paminteasca si priviti apoi spre ceea ce se intimpla acolo unde rodeste Duhul Sfint.
Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8). Este normal ca rodirea Duhului Sfint sa aduca in viata noastra asema-narea cu Dumnezeu. De fapt, „roada” despre care se vorbeste in text este la singular (nu „roadele Duhului Sfint&).  Dupa ce aseaza dragostea in primul plan al rodirii, apostolul Pavel merge mai departe, enu¬merindu-le pe celelalte doar ca pe niste manifestari ale iubirii. Iata-le pe scurt:

(I.) Bucuria sau „taria iubirii”.
Bucuria masoara starea de sanatate a iubirii. Cind te uiti la fata partenerului tau de viata zimbesti? Daca da, atunci iubirea este sanatoasa! Sa facem o proba: cautati in sala cu ochii pe sotul sau sotia dumnezvoastra si uitati-va unul la altul. Care va este prima reactie: bucu¬ria, zimbetul?  Daca nu, iubirea dumneavoastra este bol¬nava.

(II.) Pacea sau „seninatatea iubirii”.
Majoritatea casatoriilor se incheie astazi doar ca niste simple „contracte sociale”. Mirii isi jura doar credinci¬osie unul altuia. Este frumos, inaltator, duios, dar … insuficient. Dupa nunta incepe nelinistea si nesig¬uranta: ma mai iubeste oare? Dar dupa zece ani? Dar dupa 25 de ani, cind nu voi mai fi asa de frumoasa si atragatoare!

Nuntile crestine sint contracte intre cei doi parteneri si Dumnezeu. Casatoria crestina este un act sfint si dumnezeiesc. Fiecare dintre cei doi  parteneri se anga¬jeaza sa respecte un juramint pe care-l dau Domnului!

Aceasta aduce dupa nunta o siguranta a credinciosiei. Iubirea este pastrata in limitele ascultarii de ceea ce am promis in fata Domnului. Gindul divortului nu are ce cauta acolo, caci Dumnezeu uraste despartirea intre soti.

Dragostea produsa de Duhul Sfint nu este doar o flacara mistuitoare a instinctelor, ea este o consacrare a slujirii unul catre celalalt.

(III.) indelunga rabdare sau „rabdarea iubirii”.
Ati vazut ca intotdeauna cind pling copiii altora ne deranjeaza, dar cind pling ai nostrii ne mingiie urechile?

(IV.) Bunatatea sau „caracterul iubirii”.
Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui, spune cartea Proverbelor.

(V.) Facerea de bine sau „comportamentul iubirii.
Cu un asemenea caracter, iubirea nu se poate purta decit intr-ubn asa mod.

(VI.) Credinciosia sau „statornicia iubirii”.

(VII.) Blindetea sau „smerenia iubirii”.
Declaratia de dragoste este un act de umilinta! Este ca si cum ai spune: Sint al tau! Ma poti rani dacva vrei. Fericirea mea este in miinile tatle.
Iubirea este o dependenta de altcineva, iata de ce unii soti nu spun foarte des declaratii de dragoste.

(VIII.) infrinarea poftelor sau „biruinta iubirii”.
Instinctele noastre animalice ne trag inspre egoism si satisfacere de sine. Iubirea este singura forta care ne poate invata restringerea. sacrificiul, cautarea folosului celuilalt. Trupul sotului ii apartine sotiei si trupul sotiei ii apartine sotului. Nu se mai pune problema lui „ce imi place mie”, ci rodim spre „ce ii place lui (sau ei)”.  Poftele ne indeamna sa ne slujim noua insine, iubirea ne indeamna sa slujim celuilalt.

Incheiere: Cine va rodi in gradina fericirii voastre? Firea paminteasca sau Duhul?  Rautatea firii pamintesti a transformat gradina Edenului intr-o pustie cu spini si maracini, cu suferinte si cu conflicte.  Duhul Sfint vrea sa restaureze gradina fericirii. Lasati-L sa rodeasca dupa voia lui Dumnezeu in voi; dati-va Lui din toata inima. Supuneti-va Domnului astazi in consacrare si ascultare si gradina fericirii voastre va fi ca o livada plina de roade gustoase.

Copyright in Teologie?

24 05 2007

M-a intalnit deunazi un prieten pe care nu-l cunosteam. A venit la mine cu un zambet mare pe buze si mi-a spus: Dumnezeu sa va binecuvinteze, frate Daniel. Mi-a placut tare mult ce ati scris pe Internet in problema aceea cu “plagiatul”. Am tiparit-o si am pus-o la “pastrare”. Am trimis-o la mai toti cunoscutii mei.” I-am multumit pentru apreciere. Despre ce era vorba?

Prin Martie 2007, pe Internet au inceput sa circule niste scrisori inveninate care cautau sa arunce cu noroi in cei care se straduiau sa intocmeasca un sistem de invatamant teologic in Romania. “nvinuirea era cu precadere de “plagiat”, dar ea se dovedea a fi doar un prilej pentru achitarea unor polite de dusmanie personala sau de grup. Dupa o noapte de nesomn, am pus in circulatie urmatorul mesaj:

Dragii mei
Toti gresim, in multe feluri. Exista insa greseli evitabile, care facute cu buna stiinta si repetate sistematic nu mai pot fi considerate greseli, ci o exprimare a rautatii.
Am fost la Corint si am vazut ruinele de acolo. N-am gasim insa si o biserica. Nu mai exista nici in Galatia de altadata. Se pare ca n-au tinut seama de avertismentul lui Pavel:

Galateni 5:13 Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea pamanteasca, ci slujiti-va unii altora in dragoste.
14 Caci toata legea se cuprinde intr-o singura porunca: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
15 Dar daca va muscati si va mancati unii pe altii, luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii.
16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti.
17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.
18 Daca sunteti calauziti de Duhul, nu sunteti sub lege.
19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.

Exista ocazii cand am avea dreptate sa fim rai, dar niciodata n-avem “DREPTUL” sa fim asa.
Asist de cateva saptamani la o sinucidere colectiva a unora care si-au facut interese personale sau de grup.
Refuz sa ma fac partas si va rog sa incetati acest schimb de mesaje publice (oare ce a mai ramas din “du-te la fratele tau, mai ia pe cineva cu tine”, etc. ?).

Probabil ca ati observat ca refuz sa multimplic aceste mesaje si sa le dau drumul pe lista Roboam_visitors.
Il rog mai ales pe cel ce sta in spatele adresei (…..) sa ma stearga de pe orice lista a dumnealui si sa nu-mi mai trimita gunoaiele editate acolo. II admir pe gunoierii care colecteaza resturile infectioase pentru a feri societatea de ele, depunandu-le la o groapa a izolarii, nu pe aceia care le iau de la groapa ca sa ni le puna in pragul casei.
II voi admira pe aceia care nu vor raspunde la batjocora cu batjocora. II voi respecta pe cei care au puterea sa binecuvinteze atunci cand sunt blestemati si sa iubeasca atunci cand sunt vorbiti de rau.
Ma voi alatura cu placere acelora care renunta procesul de “rinocerizare” a baptistilor romani. Iar pe cei care au parasit aceasta familie crestina ii rog sa “nu priveasca inapoi cu manie”. Lasati-ne sa ne vindecam singuri.

In ce priveste problema “imprumuturilor” de la altii, in afara lui Dumnezeu, care isi inspira copiii, nu stiu pe nimeni care sa poata pretinde ca are “drepturi de autor”. Sa ma explic:

1. Cand da portretul unui “teolog” dupa inima Lui, la sfarsitul pildelor din Matei 13, Domnul Isus il defineste astfel:
“De aceea orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi si lucruri vechi.”

Acestea sunt cele doua dimensiuni ale lucrarii noastre: sa scoatem pentru negot ceea ce am invatat de la altii (lucrurile vechi) si ceea ce ne inspira personal Dumnezeu (lucrurile noi).

2. Biblia, fara sa vorbeasca despre plagiatura, contine pasaje paralele aproape identice in cartile unor autori diferiti.

Mai toti stim ca Isaia 2:2-4 apare verbatum in Mica 4:1-3 (… muntele Casei Domnului va fi intemeiat ca cel mai inalt munte … toate Neamurile se vor duce cu gramada la el, etc. Din sabiile lor isui vor fauri fiare de plug … si nu vor mai invata razboiul. )

3. Metoda pedagogica a lui Pavel a fost incurajarea “preluarii de invatatura” nu ORIGINALITATEA:

“Si ce ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la