A Daily Morning Exercise

Most people in the world have no experience of lasting joy in their lives. We’re on a mission to change that. All of our resources exist to guide you toward everlasting joy in Jesus Christ.

Interview with  John Piper

Yesterday, in our Navigators Bible Reading Plan, we read Psalm 90 together. Or maybe you’re catching up with the reading still. That’s fine. No problem there. When you get to it, you’ll see why Psalm 90 is the special, much-beloved psalm that you, Pastor John, have referenced in thirty different episodes of this podcast already to answer all sorts of listener questions. Psalm 90 is rich. Sometimes you’ll focus your attention on verses 12 or 17. As you approach eighty years old, verse 10 looms more and more on your mind.

But no verse in Psalm 90 gets more mentions from you than verse 14. And that’s just it. It only getsmentions from you — brief mentions — usually simply listed in the texts you string together in a prayer you call I.O.U.S. (an acrostic), a one-minute prayer that you pray before you read the Bible in the morning. You’ve told us about that prayer in several episodes, which you can see in that new APJ book, if you have that. On pages 16 and 17, I put those episodes together on that I.O.U.S. acrostic.

So, you often mention but rarely dwell on Psalm 90:14: “Satisfy us in the morning with your steadfast love, that we may rejoice and be glad all our days.” For Christian Hedonists dedicated to the daily discipline of seeking our joy in God, this text is so huge. So, draw out ten minutes of insights from what you see in this text alone about our daily desire for God.

“Satisfy us in the morning with your steadfast love, that we may rejoice and be glad all our days” (Psalm 90:14). There are few things, Tony, that I love to do more than to take a Bible verse like this, a word from God — and I want to underline that: this is a word from God — and then squeeze it like a sponge that has been dipped in the river of God’s delights, and see how many cups I can fill. That’s what I love to do. That’s my life.

Sometimes, a sponge is so big and so squishy with glorious truth that you have to squeeze one end and hold that and then squeeze another end and hold that. So, I’m going to squeeze this verse four times.

1. “Satisfy us.” I’m going to squeeze that. 
2. “In the morning.” I’m going to squeeze that. 
3. “With your steadfast love.” 
4. “That we may rejoice and be glad all our days.” 

So, that’s the plan.

‘Satisfy Us’

“Satisfy us.” Squeeze that end. This is a God-inspired prayer to God. That’s what the Psalms are. This means that it is God’s will for his children, for us, to experience satisfaction. It is God’s will that Christians live with hearts that are deeply content and satisfied. He does not will that our hearts be continually restless or fearful or joyless.

“It is God’s will that Christians live with hearts that are deeply content and satisfied.”

God’s will for us is that we be able to say with the apostle Paul, with complete authenticity, “I have learned in whatever situation I am to be content” (Philippians 4:11) — that is, to be satisfied, to enjoy peace, contentment, confidence, gladness, joy. And notice that he’s not equating satisfaction with pleasant circumstances. They may be pleasant, and they may be devastating. God’s will is that we be satisfied. The rest of this psalm is pretty devastating.

And don’t miss that this is a prayer, which means it’s a battle. If it came naturally, we would not need to cry out for satisfaction. This is a gift from God. It’s not something we can make happen with food or caffeine or drugs or sex or wealth or health or friendships or family.

‘In the Morning’

So, the question, then, is, Well, what kind of satisfaction is it? What’s the actual source of the satisfaction? And before I tackle that — because he does answer that — he says one other thing first. So, number two, squeeze the sponge again: “in the morning.” “Satisfy us in the morning.” Why does he say that — “in the morning”? Because the morning is when we face the day.

According to this psalm, our days are filled with toil and trouble (Psalm 90:10). We’re like grass that is renewed in the morning and then in the evening fades away (Psalm 90:5–6). We are about to walk into a new day and experience the consequences of sin in this world, the limits of our own finiteness, the opposition of evil people, the futility of the fallen world system. That’s what the day is going to bring as we get out of bed and go to our kneeling bench and cry out to God.

So, what do we cry out for in the morning, facing that kind of day? We cry out in the face of sin and finiteness and opposition and futility. We cry out for satisfaction. We don’t expect all the circumstances to change; it’s just the fallen world we live in. We won’t be of any good to anybody — as George Müller taught us — if we all share in the moaning and the groaning of this sinful and broken world. What good is it to add to the world more of our own moaning and groaning?

God’s will is that we’d be satisfied in the face of all the trouble every new day will bring, which now brings us to the third squeezing of the sponge. 

‘With Your Steadfast Love’

Where does the satisfaction come from amidst all this trouble? And the answer given is this: “with your steadfast love.” “Satisfy us in the morning with your steadfast love.”

So, when you get up in the morning, and you see before you a day of trouble and problems — problems upon problems that you cannot solve — and you feel weak and sick, and the things you thought were going to bring you some happiness have all crumbled, where do you look for satisfaction?

And Moses’s (this is a psalm of Moses, by the way) answer was, “I look to the love of God for me.” Isn’t that amazing? “God loves me,” Moses says. “God chose me before the foundation of the world,” we Christians say, “to be his treasured possession. God gave me existence. God sent his Son and paid for the failures that I’ve committed and offenses against him. God opened my eyes to see the worth and greatness and beauty of Christ. God promises to be my treasure. God promises to make everything, including all my troubles and problems, work together for my eternal joy. God loves me.” 

That’s the source of his satisfaction: his steadfast love. And we pray for the ability to taste it. That’s what he’s asking. “Satisfy me in that. Help me enjoy that. Help me be satisfied in that every morning,” because his mercies are new every morning.

‘That We May Rejoice’

And now comes the fourth part of the sponge to squeeze — namely, “that we may rejoice and be glad all our days.” “Satisfy us in the morning with your steadfast love, that we may rejoice and be glad all our days.”

“God’s will is that we’d be satisfied in the face of all the trouble every new day will bring.”

So, with the words rejoice and be glad, he underlines the emotional richness of the word satisfaction. God is telling us to ask him to make us satisfied, to make us happy, to make us glad, to make us rejoice no matter what. And the amazing thing is that he says “all our days” — not just sunny days, happy days, but all our days. The reason it’s amazing is because, in the first thirteen verses of this psalm, our days are being swept away like a flood. We are returning to the dust. We are fading and withering like grass. We pass away like a sigh. All our days are full of toil and trouble. Those are words from this very psalm.

And yet now Moses prays, “God, do your amazing, internal, miracle work of satisfying us with your love, so that in all those days — all those terrible days, including the very last one — short or long, whether the days last a long time or whether they get blown away overnight, we might rejoice and be glad.”

Psalm 90:14 is a glorious word of God to his children in the midst of their troubles in this real world. And I pray that you and I, Tony, and all of our listeners would take hold of it and wring out of it every cup of blessing that we need.

Ce fel de om a fost Daniel?

D.A.N.I.E.L.     1 – 6                                                                                                  

D.  – Devotat Legii  c. 1.8,12 Deutr. 32.37-39                                                

A.   – Ascutit ( Ager) la minte c. 1. 19-20                                                         

N.   -Neinfricat in primejdie c. 2.12-29  Plin de curaj intervine pt salvarea colegilor de la o moarte sigura!                         

I.    – Insuflat ( inspirat ) de Duhul Sfant  c. 4.9 si 19-28                           
Duhul Sfant numit „duhul dumnezeilor sfinti ” L-a inspirat in talmacirea visului imparatului !            

E.   – Exigent cu imparatul decazut c. 5. 22-28                                

L.    – Loial slujbei si Domnului Dumnezeu! c. 6.4 si 10                           

Datorez influenta in formarea caracterului meu inca din copilarie lui Iosif si lui Daniel !                          
Slava Domnului Isus pt astfel de modele ! Amin ! 

Wes Bonda

Isus a primit răul care ni se cuvine, ca să putem primi binele care I se cuvine

La cruce a avut loc un schimb divin rânduit: 

1. Isus a fost pedepsit pentru ca noi să fim iertați   (Is. 53: 4,5).

2. Isus a fost rănit pentru ca noi să putem fi vindecați   (Mat. 8: 16-17). 

3. Isus a fost făcut păcat prin păcătoșenia noastră pentru ca noi să putem fi drepți cu neprihănirea Sa   (Is. 53:10; 2 Cor. 5:21). 

4. Isus a gustat moartea pentru noi, ca să putem împărți viața Lui   (Evrei 2: 9). 

5. Isus a fost făcut un blestem pentru ca noi să putem primi binecuvântarea   (Gal. 3: 13-14).

6. Isus a suportat sărăcia noastră pentru ca noi să împărtășim din abundența Sa  (2 Cor. 8: 9; 2 Cor. 9: 8; Deut. 28: 11-14). 

7. Isus a îndurat rușinea noastră ca să putem împărtăși slava Sa  (Mat. 27: 35–36; Evr. 2:10). 

8.    Isus a suportat respingerea noastră pentru ca noi să putem primi acceptarea Lui   (Matei 27: 45-51; Efeseni 1: 3-6).

                                                                               © 1989 – Derek Prince Ministries – International

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii –   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii – stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

2 Regi 6:30-31

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul

Nu este bine ca omul să fie singur?

Text: Geneza 1:18, Efes. 5:32; Apoc. 19:7

Introducere: Facerea omului este singura creație ,,în două etape“ din geneza. Femeia a fost făcută în etapa a doua, nu concomitent cu bărbatul. Oare de ce?

Regula interpretării Bibliei este să cauți primul loc în care a apărut acel lucru pe paginile ei. Este regula primei referințe, care definește un eveniment, un lucru sau o relație. Cine vrea să înțeleagă viața de familie trebuie neapărat să pornească de la această ,,afirmație șoc“ a Creatorului: ,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el“. Ce a vrut să spună Dumnezeu cu aceste cuvinte?

Metoda aleasă de Dumnezeu pentru facerea femeii este nu doar sugestivă, ci și științifică. Oasele coastelor sunt responsabile cu producerea plasmei sanguine, iar Biblia ne spune că ,,viața trupului este în sânge“ (Lev. 17:11). Celulele sanguine și plasma sunt purtătoare ale codului genetic. Dumnezeu a vrut să facă ,un ajutor potrivit“, o creatură de aceeași fel pentru Adam. De aceea a făcut-o pe femeie din coastă.

În Decembrie 2019, un om se știință din China a anunțat că poate face creaturi noi, copii croiți genetic după gustul potențialilor părință. Lumea oamenilor de știință a explodat în proteste! O creație ,,alternativă“ care să altereze codul genetic riscă să contamineze întreaga specie umană. Pericolele sunt imense. După numai două săptămâni, omul de știință chinez a ,,dispărut“. Unii spun că ar fi fost condamnat la moarte și executat. Având în vedere ciudățeniile umane descrise în cartea Apocalipsei, nu m-ar mira ca vestea dispariției creatorului de oameni noi să fie … exagerată.

Am ascultat nu de mult explicația unui rabin. Mi-a plăcut. Mi s-a potrivit. Am aflat că în ebraică, Adam se pronunță Adam, dar Eva este Hava, iar Havala este diminutivul pe care-l auzisem deja în ,,Fiddler on the roof“.

I. Eva l-a învățat pe Adam slujirea. Dacă n-ar fi fost făcută femeia, Adam ar fi crezut că toată creația a fost făcută doar pentru el. Ar fi fost un egoist mândru și orgolios. Prin facerea femeii, Dumnezeu i-a creat posibilitatea de a sluji pe altcineva de aceeași valoare cu el, de a fi, într-un cuvânt, mai ,,ca Dumnezeu“. Familia este locul în care învățăm slujirea, sacrificiul, căutarea fericirii altuia.

II. Eva l-a învățat pe Adam smerenia. Orice ,,te iubesc“ înseamnă în mare măsură ,,fericirea mea depinde de tine“, sunt vulnerabil înaintea ta, nimeni nu mă poate răni mai mult decât tine.

Slujirea și smerenia sunt lecțiile de bază ale familiei. Trebuie să le învățăm! De aceea trebuie să ne căsătorim. Așa a rânduit Dumnezeu. Un necăsătorit intenționat este unul care Îl contrazice pe Dumnezeu unul bolnav de egoism, orgoliu și suficiență de sine.

Sigur, căsătoria ,,complică“ lucrurile, dar asta este spre creterea și maturizarea noastră. Căsătoria completează și construiește în noi dimensiuni de personalitate.

,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur“ rămâne peste secole o observație la fel de valabilă ca și atunci când a fost făcută prima dată.

Avem nevoie de înțelepciune și mult tact ca să întreținem o viață de căsnicie armonioasă. În căsătorie există la scară personală tot ceea ce există în societate aumană ,,at large“. Toate crizele și toate biruințele lumii se petrec și în viața de familie.

Avem în lume probleme financiare, crize, necesitatea planificări, etc. Le avem și în viața de familie. De fapt, multe din celelalte crize din familie se nasc din cauza unei proaste administrații finaniare.

Avem probleme ale sistemului educațional în lume. Le avem și în viața de familie. Nu degeaba se vorbește despre ,,cei șapte ani de acasă“ și nici un profesor din ume nu este mai influent în viața copiilor ca tata și mama.

Avem în lume probleme militare, războaie, conferințe de pace, curse a înarmărilor, dezarmări simbolice și cooperări pe plan militar? Le avem și în familie. De fapt, cele mai multe războaie le duce nu în lume, ci fiecare în familia noastră.

Poetul Costache Ioanid a scris:

,,

Avem în lume probleme administrative, politice, demografice? Le avem și în viața de familie.

Familia devine astfel, în intenția creatorului, locul în care ne formăm pentru ceea ce facem apoi în lume. Cine eșuează în viața de familie este un foarte prost candidat la rezolvarea problemelor lumii!

Încheiere: Dacă am privit puțin la primul loc în care este pomenită nunta în Biblie, n-ar fi rău să încheiem privind și la ultimul loc în care apare ea în Scriptură. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre nunta Mielului, nunta noastră cu preiubitul inimilor noastre (Apoc. 19:7).

Apostolul Pavel ne-a atras atenția că unirea dintre Christos și Biserică este cea mai bună pildă despre ăndatoririle dintre soț și soție.

Bărbatul ar trebuie să-și iubească soția și s=o slujească ,,precum Christos Biserica“, iar soția ar trebui să se ducă după soț, să-l asculte și să-l cinstească ,,după cum Biserica face cu Christos“. Numai așa vom trăi colțul acela de rai pe care l-a intenționat Dumnezeu atunci când a decretat că trebuie să trăim unul lângă altul.

 

 

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Suferințele lui Hristos

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1

Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Superspiritualitate, supersenzualitate si … de-a dreptul prostie

Inca o profetie confirmata:

2 Timotei 3:6 Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte,

2 Timotei 3:7 care învaţă întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștinţă a adevărului.

‘John of God’ hit with sex abuse claims…

Twelve Women Accuse…

Nebunia care ne dă târcoale!

Am găsit mesajul pe blogul acestui frate remarcabil.

Nebunul vede aceleași lucruri ca și tine, dar le înțelege altfel. Nebunia  se vede ori de câte ori nu avem același punt de vedere cu Dumnezeu în fața realității pe care o trăim.

(Ioan Florin Florescu)

Mă gândesc la predica de azi, bogatul căruia i-a rodit țarina: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Lc 12,19). Și el, săracul, n-a mai apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând! 

„Suflete” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.

„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).

„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (In 6,35).

„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26,28)

„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Mt 5,12).

„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.

Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc hamartáno („a păcătui”, „a greși”): a rata ținta.