Category Archives: Inmormantare

De profundis …

Text: Psalmul 130

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste

+++

De profundis refers to Psalm 130 (129 in the Vulgate), traditionally known as the De profundis (“Out of the depths”) from its opening words in Latin.

De profundis se referă la psalmul 130 (129) în Vulgata), tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină.

+++

De Profundis ~ from Georges Rouault’s series, ‘Miserere et Guerre’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare.

Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce

Citește în continuare

Anunțuri

PSALMUL 90

Tonul sumbru al psalmului ne îndeamnă să credem că Moise l-a scris după ce, la Cades-Barnea,  poporul lui Dumnezeu, proaspăt scos din robia egipteană, a refuzat să asculte și să intre în Canaan (Numeri 13-14). Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a anunțat că toți cei peste douăzeci de ani vor muri în pustie în următorii 40 de ani. Nu-i de mirare că Moise s-a rugat: ,,Învață-ne să ne numărăm bine zilele“ (v. 12).

Ne numărăm vârstele în ani, dar este mai înțelept să ne numărăm zilele, pentru că trăim în porții de câte o zi. Viața este scurtă, ca durata unei straje din noapte, ca un vis sau ca iarba care este cosită (vv. 3–6). În tabăra lui Israel, nici un tânăr de douăzeci de ani n-a  mai apucat să ajungă la șaizeci, iar din cei mai în vârstă foarte puțini aveau să mai apuce 80 de ani (v. 10). Toate rătăcirile acelea prin pustie au fost un uriaș marș funerar. În fiecare zi, oamenii mureau ca muștele. Moise trebuie să fi compus cântarea aceasta de jale să fie cântată la toate înmormântările. Vă dați seama cam câte au fost în fiecare zi, dacă în 40 de ani au trebuit să moară aproape un milion de oameni?

Oricum, în perspectiva eternității, oricât ai trăi, viața este foarte scurtă (vv. 1–4). Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca s-o trăiești cu înțelepciune (v. 12) și să te bucuri de ea (vv. 14–15).

Pribegii aceia prin pustie n-au putut realiza nimic. Evreii n-au construit case, n-au întemeiat orașe, n-au ridicat nici măcar o colibă sau un gard … Pustia este săracă. … Au existat însă chiar și în acele condiții lucruri care i-au putut împlini: să facă voia lui Dumnezeu (v. 14; 1 Ioan 2:17), să vadă gloria lui Dumnezeu (v. 16) și să crească în bunăvoința divină (v. 17).

Oricum ai da-o, viața asta rămâne o călătorie printr-un pustiu de unde plecăm cu mâinile goale. Totuși, viața merită trăită dacă avem privilegiul să umblăm împreună cu Dumnezeu.

Psalmul se încheie cu o rugăciune pentru semnificație. Omul are nevoie să înfăptuiască ceva durabil, să lase ceva în urmă, să fie măsurat cu câteva realizări. Numai Dumnezeu ne poate da această împlinire, iar asta numai dacă acceptăm să umblăm în faptele bune pregătite de El mai înainte, ca să umblăm în ele, nu ca să le refuzăm, cu au făcut ei la Cades-Barnea. Țara promisă ne așteaptă!

Tărâmul celor vii

Charles Spurgeon spune despre un om care i-a spus altuia aflat pe moarte: ,,Rămas bun, frate! Nu te voi mai vedea pe tărâmul celor vii!“ Celălalt i-a răsouns: ,,Ba ne vom vedea pe tărâmul celor vii unde merg eu. Aici este țara celor ce mor!“

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson.)

O bună mărturie

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. – Evrei 11:1-2

Exemplele din acest capitol nu sunt unice. Iată câteva la care s-a gândit și W. Wiersbe:

  1. Iov – Iov 19:25-27
  2. Rut – Rut 1:16-17
  3. Ieremia – Plângeri 3:22-24
  4. Cei trei tinei – Daniel 3:16-18
  5. Habacuc – Hab. 3:17-19
  6. Sutașul – Mat. 8:5-13
  7. Cananeanca – Mat. 15:21-28
  8. Petru – Mat. 16:13-20
  9. Pavel – Fapte 20:24

Când ești în diserare,
când totu-n jur se năruie
când nu mai ai pe nimeni
aleargă la Isus

Concluzii la marginea unui mormânt

Text: Ioan 11

I. Și cei iubiți de Domnul se înbolnăvesc și mor …

II. Când întârzie, Domnul este întotdeauna la timp!

III. Totul e bine când se termină cu înviere!

Examen de credință

Pe la începutul secolului XX, câțiva făcători de ciubere au trecut din Ungaria în România de vest și colindau satele vânzându-și meseria. Oamenii erau obișnuiți cu asemenea meseriași itineranți. Găzdoaiele le pregăteau de cu dimineață mahorcă, palincă și o bunată de clisă împreună cu mâncarea. Meseriașii erau oameni vrednici și cinstiți. Și-au făcut repede un nume bun și erau chemați din casă în casă. Ciudat însă, oamenii aceștia care veniseră într-o ,,țară de creștini“ nu erau la fel ca toată lumea. Deși mulțumeau ca să nu supere pe nimeni, făcătorii de ciubere veniți de peste graniță refuzat politicoși tutunul și beutura. Mâncau liniștiți, nu înainte însă de a se ruga ,,Ălui de sus“. Iar apoi, minune, cât le mai ține  pauza se așezau și cântau împreună cu suflet niscaiva ,,cântări religioase“. Oamenii i-au întrebat de rostul lor și meseriașii cu nume bun le-au vorbit despre Domnul Isus Christos și despre pocăință … Și așa s-a lățit prima mare identificare a lor: oamenii i-au poreclit repede și cam într-o dungă ,,pocăiții“. Ei nu erau însă doar pocăiți, ci și oameni care își luaseră credința în serios, oameni care trecuseră prin pocăință spre credința cea adevărată și vie. O trăiau peste tot pe unde ajungeau cu smerenie, cu sfială, dar și cu o mare învârtoșare. Erau oameni tare hotărâți și nimic nu i-ar fi putut îndupleca să se poarte și ei ca toată lumea creștină din România …

Cam după câteca zeci de ani, prin regiunea Argeșului, familia Popescu se bucura mult că o femeie de treabă le aducea în fiecare dimineața lapte. Copiii erau mulți și laptele era cum nu se poate mai de trebuință. S-a întâmplat însă ceva ciudat. În câteva zile, lăptăreasa parcă nu mai era cea de mai dinainte. Mersul ei era mai vesel, ochii mai luminoși și fredona mereu melodii numai de ea știute. Doamna Popescu, mama celui care avea să fie cunoscut mai târziu printre noi ca Aurel Popescu, nu s-a putut opri să o întrebe curioasă:

,,Femeie ce e cu tine? Parcă ești îndrăgostită, parcă ești alta …“

,,Sunt, veni repede răspunsul lăptăresei. M-am schimbat și nu numai eu. S-a schimbat și laptele pe care vi-l aduc. Doamnă Popescu, vă rog să mă iertați. Căutam să vă spun de câtva timp, dar nu știam cum să încep. Ani de zile v-am adus lapte îndoit cu apă. Am clienți mulți și aveam și eu nevoie de bani. Așa că l-am înmulțit și eu cum am putut. Știți, m-am pocăit însă de curând și acum vi-l aduc așa cum îl iau de la vacă.“

Așa a apărut numele de ,,pocăiți“ și prin preajma Argeșului. Trebuie însă acum să îndreptăm o greșeală care a devenit o tradiție. Oamenii aceștia nu erau ,,pocăiți“ prin viața lor. Viața lor era altfel din cauza pocăinței prin care trecuseră. Ei erau ,,credincioși“. Așa ar fi fost drept să li se zică. Oameni care și-au luat în serios credința. Oameni care dovedeau cu faptele schimbarea de dincolo de cuvintele lor.

Aceste două întâmplări sunt o foarte potrivită introducere la una din predicile scrise în epistola lui Iacov, frate de mamă al Domnului Isus și presbiter în Biserica primului secol. Dacă veți citi întregul pasaj din Iacov 2:14-26 veți găsi că el vorbește acolo despre Citește în continuare

O schiță de … viață

Marinel Blaj

Printre textele cel mai des folosite în predicile pe care le-am ascultat este celebrul text din capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei, „Predica de pe munte”. Un text de o bogăţie şi o densitate incomensurabilă!

Şi mă gândeam cu ceva vreme în urmă că între atât de multe lucruri rostite de Domnul în această predică, Domnul vorbeşte şi despre ILUZII.

N-am de gând să postez aici o „schiţă de predică”! Dar… ce-ar fi să medităm puţin ? …

19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Citește în continuare

Ce este moartea?

De la: comori.org

Un Articol de J.N. Darby

Nimic nu poate fi mai teribil pentru cel necredincios decât moartea. Ea este pe drept și scripturistic numită „împăratul spaimelor” (Iov 18:14 ). Este încheierea juridică a vieții primului Adam. Ce este dincolo? Nu este la fel de simplu ca în cazul naturii animalelor, ci cu cât mai mult este privită în legătură cu natura morală a omului, cu atât devine mai teribilă. Orice lucru în care omul s-a implicat, căminul său, gândurile sale, întreaga lui ființă, se încheie și piere pentru totdeauna. „El se întoarce în pământul lui; în aceeaşi zi planurile lui pier.” Psalmul 146:4 . Omul găsește în moarte un sfârșit al oricărei speranțe, al oricărui proiect, al tuturor gândurilor și planurilor sale. Izvorul tuturor este curmat. Făptura în care el a existat s-a dus: nu mai poate conta pe nimic. Scena aglomerată pe care s-a desfăşurat întreaga lui viață nu îl mai cunoaște. El însuși se stinge. Nimeni nu mai are de a face cu el. Natura lui a cedat, neputincioasă în a rezista înaintea acestui stăpân căruia îi aparține, și care acum își revendică înspăimântătoarele drepturi. Însă aceasta este departe de a fi tot. Omul, ca om trăind pe acest pământ, se scufundă în neant. Dar de ce? Pentru că a intervenit păcatul. Iar o dată cu păcatul, conștiința. O dată cu păcatul, puterea lui Satan: încă și mai mult, o dată cu păcatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea este expresia și martorul tuturor acestora. Este plata păcatului, groază pentru conștiință, puterea lui Satan prin judecata lui Dumnezeu, executor judecătoresc pentru criminal, și dovada vinovăției sale înaintea judecății care vine.

Cum poate fi altfel decât înspăimântător? Este pecetea asupra Citește în continuare