Category Archives: Inmormantare

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul mult mai cunoscutului și rău famatului Ahab, unul din cei mai răi regi ai Israelului. Pe vremea lui Ahab, Ilie era profet în Israel. Pe vremea lui Ioram, profet în țară era Elisei.

Samaria, capitala regatului lui Ioram, era împresurată și foametea a produs în popor lucruri inimaginabile.

II. Un rege cu inima împărțită

Pentru noi, Ioram este tipul credinciosului cu inima împărțită și cu pocăința jumătate. Biblia ne spune despre Ioram aceste cuvinte:

Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal pe care-i făcuse tatăl său, dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele“ (2 Regi 3:1-3).

Impresionat sau poate înfricat de moartea fratelui său, Ahazia și de evenimentele care au însoțit-o (2 Regi 1:1-18), se pare că acest Ioram a făcut o jumătate de „stânga împrejur“, renunțând măcar formal la închinarea la Baal, dar perseverând într-o închinare la Dumnezeu printr-o icoană, printr-un „chip cioplit“.

Tragedia din Samaria l-a făcut pe Ioram să poarte un sac de păr pe trup, sub straiele lui împărătești. De regulă, sacul de păr era semnul pocăinței și se purta deasupra hainelor, nu sub ele.

De ce a purtat Ioram un sac de păr? Așa văzuse că a făcut tatăl său Ahab, când s-a umilit și s-a smerit înaintea Domnului. Până și Dumnezeu a fost impresionat atunci de pocăința lui publică:

După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui, ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!” (1 regi 21:27-29).

Ioram fusese martor la răspunsul lui Dumnezeu în fața pocăinței și a vrut să facă și el ca tatăl său, dar pe ascuns. El nu și-a luat haina de păr pe deasupra, să fie văzut de toți, ci pe sub hainele regale, s-o știe numai Dumnezeu. S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, dar n-a vrut să se arate un vinovat smerit și înaintea oamenilor.

În inima lui, ca de multe ori și în inimile noastre, erau două porniri contradictorii: una spre pocăință sinceră și alta spre rezolvarea problemelor în firea pământească, căci ce altceva putea însemna răbufnirea lui de mânie împotriva profetului lui Dumnezeu. Ioram a strigat:

„Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea (s-a jurat deci), dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șebat, pe trupul lui!“ (2 Regi 6:31).

III. Un rege care cunoaște harul binecuvântărilor lui Dumnezeu

Ce a contat mai mult înaintea lui Dumnezeu: răutatea lui Ioram sau mugurele de pocăință pe care l-a avut în inima lui?

Avem de învățat din ceea ce a urmat:

Elisei şedea în casă şi bătrânii şedeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar, înainte ca să ajungă solul, Elisei a zis bătrânilor:

„Vedeţi că acest fiu de ucigaş trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultaţi! Când va veni solul, închideţi uşa şi opriţi-l la uşă. Nu se aude oare sunetul paşilor stăpânului său în urma lui?” 

Pe când le vorbea el încă, solul se şi pogorâse la el, şi împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul. Ce mai am de nădăjduit de la Domnul?” (2 Regi 6:32-33).

Iotam este portretul unui om ajuns la capătul speranțelor, căci dacă Dumnezeu se pronunță împotriva noastră ce nădejde mai putem avea?

Ceea ce a urmat ne arată că dincolo de meritele noastre există întotdeauna harul nemăsurat și nemeritat al lui Dumnezeu. El prețuiește până și mugurii cei mai mici de credință și smerenie din viața noastră și răspunde cu rezolvări uluitoare, dincolo de orice am putea gândi sau spera.

Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ‘Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.’ ” Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din ele.”

Știți ce a urmat. Dumnezeu a făcut să se audă un vuiet de care de luptă în tabăra sirienilor asediatori și au luat-o la fugă lâsând în urma lor toate proviziile imense adunate ca pentru cât va dura asediul Samariei. Evreii au ieșit din Samaria și au luat tot. Criza s-a terminat cu adevărat „peste noapte“și au avut de mâncare ca niciodată.

S-a întâmplat exact cum a anunțase profetul Elisei. Prețurile au scăzut incredibil de mult, caraghios de mult. Toată lumea a avut de mâncare destul și chiar mai mult decât au avut nevoie (2 Regi 6:2-20).

Concluzie

Acesta este harul de care trebuie să ne atărnăm și noi în aceste zile de mare încercare! Chiar dacă „răul acesta vine de la Domnul“, cum a zis Ioram, tot Dumnezeu este acela care-l poate alunga de la noi. La El totul este cu putință, dar nu se pune în mișcare decât acolo unde apare pocăința, oricât de mică ar fi ea la început, … chiar și cât un mugure care dă să crape în inimă, dar se luptă din greu să o facă.

Zilele acestea ne întoarcem la post și rugăciune. Ne îmbrăcăm, metaforic vorbind, în sac de pocăință. Cu cât o vom face mai repede și mai bine, cu atât izbăvirea Domnului va fi mai rapidă și mai deplină.

„Doamne, ai mil! Doamne, dă biruință!“

Psalmul 23 – tratament pentru sufletul îngrijorat

Text: Psalmul 23

Domnul este pãstorul meu…
Asta înseamnã RELATIE!

Nu voi duce lipsã de nimic…
Asta înseamnã RESURSE!

El mã paşte în pãşuni verzi…
Asta înseamnã PURTARE DE GRIJÃ!

Si mã duce la apã de odihnã…
Asta înseamnã ODIHNÃ şi ÎNVIORARE!

Îmi învioreazã sufletul…
Asta înseamnã VINDECARE!

Si mã povãtuieşte pe cãrãri drepte…
Asta înseamnã CÃLÃUZIRE!

Din pricina Numelui Sãu…
Asta înseamnã SCOP!

Chiar dacã ar fi sã umblu prin valea umbrei mortii…
Asta înseamnã CONFRUNTARE şi ÎNCERCARE!

Nu mã tem de nici un rãu…
Asta înseamnã PROTECTIE!

Cãci tu eşti cu mine…
Asta înseamnã CREDINCIOSIE!

Toiagul şi nuiaua Ta mã mângâie…
Asta înseamnã ÎNDREPTARE şi OCROTIRE!

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei
Asta înseamnã SPERANTÃ!

Îmi ungi capul nu untdelemn…
Asta înseamnã SCONSACRARE!

Si paharul meu este plin de dã peste el…
Asta înseamnã BELSUG!

Da, fericirea şi îndurarea mã vor însoti în toate zilele vietii mele…
Asta înseamnã BINECUVÂNTARE!

Si voi locui în Casa Domnului…
Asta înseamnã SIGURANTÃ!

Pânã la sfârşitul zilelor mele…
Asta înseamnã ETERNITATE!

Amin.
Asta înseamnã ÎMPLINIRE!

Nebunia care ne dă târcoale!

Am găsit mesajul pe blogul acestui frate remarcabil.

Nebunul vede aceleași lucruri ca și tine, dar le înțelege altfel. Nebunia  se vede ori de câte ori nu avem același punt de vedere cu Dumnezeu în fața realității pe care o trăim.

(Ioan Florin Florescu)

Mă gândesc la predica de azi, bogatul căruia i-a rodit țarina: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Lc 12,19). Și el, săracul, n-a mai apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând! 

„Suflete” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.

„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).

„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (In 6,35).

„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26,28)

„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Mt 5,12).

„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.

Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc hamartáno („a păcătui”, „a greși”): a rata ținta.

Vești bune pentru cei aflați în furtună

Text: Mat. 14:22-

Introducere: Această furtună este o ilustrație a tuturor problemelor noastre. Ce bine este să știm că:

I. Exista UNUL neafectat de furtună

Isus este dincolo de legile și restricțiile „firii”

II. Există UNUL care ne poate chema să facem ce face El.

III. Există UNUL la care putem striga

IV. Există UNUL care întinde mâna „îndată

„El vrea să te scape mai mult decât vrei tu să scapi.

Încheiere: Isus te așteaptă. Strigă-l să te scape!

Trei puncte de sprijin în clipa morții

2 Timotei 4:6-8

Introducere: În fiecare zi, noi ne clădim trecutul, adunând o sumă de fapte cu care vom sta față în față în ziua judecății.

I. O stare spirituală sănătoasă.

Pavel spune: „Eu sânt gata …” Lumea se frământă pentru sănătatea fizică, dar aceasta nu ne poate ajuta în veșnicie! Numai sănătatea spirituală ne poate da un sprijin la trecrea „dincolo”. Poți și tu spune ca și Pavel: „Eu sânt gata!”

„Israele, pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău”.

II. Un trecut rezolvat care dă pacea.

Pavel spune: „Am sfârșit…” Ce bine este să ști că ți-ai încheiat toate socotelile cu lumea. Frate, nu te lăsa prins de prea multe lucruri! Nu spune lucruri pe care nu ai vrea să fi găsit spunând când va veni Isus. Nu face lucrruri în care n-ai vrea să fi găsit în clipa când Isus va veni. Nu te duce în locuri în care n-ai vrea să fi găsit, când Isus va veni.

III. O anticipare vizionară a bucuriei veșnice.

Pavel spune: „Mă așteaptă…”

„Gândiți-va la lucrurile de sus”. Nimic nu ne ajută să ne despărțim mai ușor de lumea aceasta decât stăruința în meditație asupra „locașului ceresc” pregătit de Dumnezeu pentru noi. Toate cele de aici sânt gunoaie în comparație cu „lucrurile pe care le-a pregătiot Dunezeu pentru noi”.

Încheiere: Și pentru tine se apropie clipa morții. Cum stai cu pregătirea? Ești gata?

 

De profundis …

Text: Psalmul 130

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste

+++

De profundis refers to Psalm 130 (129 in the Vulgate), traditionally known as the De profundis (“Out of the depths”) from its opening words in Latin.

De profundis se referă la psalmul 130 (129) în Vulgata), tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină.

+++

De Profundis ~ from Georges Rouault’s series, ‘Miserere et Guerre’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare.

Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce

Citește în continuare

PSALMUL 90

Tonul sumbru al psalmului ne îndeamnă să credem că Moise l-a scris după ce, la Cades-Barnea,  poporul lui Dumnezeu, proaspăt scos din robia egipteană, a refuzat să asculte și să intre în Canaan (Numeri 13-14). Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a anunțat că toți cei peste douăzeci de ani vor muri în pustie în următorii 40 de ani. Nu-i de mirare că Moise s-a rugat: ,,Învață-ne să ne numărăm bine zilele“ (v. 12).

Ne numărăm vârstele în ani, dar este mai înțelept să ne numărăm zilele, pentru că trăim în porții de câte o zi. Viața este scurtă, ca durata unei straje din noapte, ca un vis sau ca iarba care este cosită (vv. 3–6). În tabăra lui Israel, nici un tânăr de douăzeci de ani n-a  mai apucat să ajungă la șaizeci, iar din cei mai în vârstă foarte puțini aveau să mai apuce 80 de ani (v. 10). Toate rătăcirile acelea prin pustie au fost un uriaș marș funerar. În fiecare zi, oamenii mureau ca muștele. Moise trebuie să fi compus cântarea aceasta de jale să fie cântată la toate înmormântările. Vă dați seama cam câte au fost în fiecare zi, dacă în 40 de ani au trebuit să moară aproape un milion de oameni?

Oricum, în perspectiva eternității, oricât ai trăi, viața este foarte scurtă (vv. 1–4). Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca s-o trăiești cu înțelepciune (v. 12) și să te bucuri de ea (vv. 14–15).

Pribegii aceia prin pustie n-au putut realiza nimic. Evreii n-au construit case, n-au întemeiat orașe, n-au ridicat nici măcar o colibă sau un gard … Pustia este săracă. … Au existat însă chiar și în acele condiții lucruri care i-au putut împlini: să facă voia lui Dumnezeu (v. 14; 1 Ioan 2:17), să vadă gloria lui Dumnezeu (v. 16) și să crească în bunăvoința divină (v. 17).

Oricum ai da-o, viața asta rămâne o călătorie printr-un pustiu de unde plecăm cu mâinile goale. Totuși, viața merită trăită dacă avem privilegiul să umblăm împreună cu Dumnezeu.

Psalmul se încheie cu o rugăciune pentru semnificație. Omul are nevoie să înfăptuiască ceva durabil, să lase ceva în urmă, să fie măsurat cu câteva realizări. Numai Dumnezeu ne poate da această împlinire, iar asta numai dacă acceptăm să umblăm în faptele bune pregătite de El mai înainte, ca să umblăm în ele, nu ca să le refuzăm, cu au făcut ei la Cades-Barnea. Țara promisă ne așteaptă!

Tărâmul celor vii

Charles Spurgeon spune despre un om care i-a spus altuia aflat pe moarte: ,,Rămas bun, frate! Nu te voi mai vedea pe tărâmul celor vii!“ Celălalt i-a răsouns: ,,Ba ne vom vedea pe tărâmul celor vii unde merg eu. Aici este țara celor ce mor!“

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson.)