Category Archives: Inmormantare

Vești bune pentru cei aflați în furtună

Text: Mat. 14:22-

Introducere: Această furtună este o ilustrație a tuturor problemelor noastre. Ce bine este să știm că:

I. Exista UNUL neafectat de furtună

Isus este dincolo de legile și restricțiile „firii”

II. Există UNUL care ne poate chema să facem ce face El.

III. Există UNUL la care putem striga

IV. Există UNUL care întinde mâna „îndată

„El vrea să te scape mai mult decât vrei tu să scapi.

Încheiere: Isus te așteaptă. Strigă-l să te scape!

Reclame

Trei puncte de sprijin în clipa morții

2 Timotei 4:6-8

Introducere: În fiecare zi, noi ne clădim trecutul, adunând o sumă de fapte cu care vom sta față în față în ziua judecății.

I. O stare spirituală sănătoasă.

Pavel spune: „Eu sânt gata …” Lumea se frământă pentru sănătatea fizică, dar aceasta nu ne poate ajuta în veșnicie! Numai sănătatea spirituală ne poate da un sprijin la trecrea „dincolo”. Poți și tu spune ca și Pavel: „Eu sânt gata!”

„Israele, pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău”.

II. Un trecut rezolvat care dă pacea.

Pavel spune: „Am sfârșit…” Ce bine este să ști că ți-ai încheiat toate socotelile cu lumea. Frate, nu te lăsa prins de prea multe lucruri! Nu spune lucruri pe care nu ai vrea să fi găsit spunând când va veni Isus. Nu face lucrruri în care n-ai vrea să fi găsit în clipa când Isus va veni. Nu te duce în locuri în care n-ai vrea să fi găsit, când Isus va veni.

III. O anticipare vizionară a bucuriei veșnice.

Pavel spune: „Mă așteaptă…”

„Gândiți-va la lucrurile de sus”. Nimic nu ne ajută să ne despărțim mai ușor de lumea aceasta decât stăruința în meditație asupra „locașului ceresc” pregătit de Dumnezeu pentru noi. Toate cele de aici sânt gunoaie în comparație cu „lucrurile pe care le-a pregătiot Dunezeu pentru noi”.

Încheiere: Și pentru tine se apropie clipa morții. Cum stai cu pregătirea? Ești gata?

 

De profundis …

Text: Psalmul 130

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste

+++

De profundis refers to Psalm 130 (129 in the Vulgate), traditionally known as the De profundis (“Out of the depths”) from its opening words in Latin.

De profundis se referă la psalmul 130 (129) în Vulgata), tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină.

+++

De Profundis ~ from Georges Rouault’s series, ‘Miserere et Guerre’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare.

Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce

Citește în continuare

PSALMUL 90

Tonul sumbru al psalmului ne îndeamnă să credem că Moise l-a scris după ce, la Cades-Barnea,  poporul lui Dumnezeu, proaspăt scos din robia egipteană, a refuzat să asculte și să intre în Canaan (Numeri 13-14). Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a anunțat că toți cei peste douăzeci de ani vor muri în pustie în următorii 40 de ani. Nu-i de mirare că Moise s-a rugat: ,,Învață-ne să ne numărăm bine zilele“ (v. 12).

Ne numărăm vârstele în ani, dar este mai înțelept să ne numărăm zilele, pentru că trăim în porții de câte o zi. Viața este scurtă, ca durata unei straje din noapte, ca un vis sau ca iarba care este cosită (vv. 3–6). În tabăra lui Israel, nici un tânăr de douăzeci de ani n-a  mai apucat să ajungă la șaizeci, iar din cei mai în vârstă foarte puțini aveau să mai apuce 80 de ani (v. 10). Toate rătăcirile acelea prin pustie au fost un uriaș marș funerar. În fiecare zi, oamenii mureau ca muștele. Moise trebuie să fi compus cântarea aceasta de jale să fie cântată la toate înmormântările. Vă dați seama cam câte au fost în fiecare zi, dacă în 40 de ani au trebuit să moară aproape un milion de oameni?

Oricum, în perspectiva eternității, oricât ai trăi, viața este foarte scurtă (vv. 1–4). Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca s-o trăiești cu înțelepciune (v. 12) și să te bucuri de ea (vv. 14–15).

Pribegii aceia prin pustie n-au putut realiza nimic. Evreii n-au construit case, n-au întemeiat orașe, n-au ridicat nici măcar o colibă sau un gard … Pustia este săracă. … Au existat însă chiar și în acele condiții lucruri care i-au putut împlini: să facă voia lui Dumnezeu (v. 14; 1 Ioan 2:17), să vadă gloria lui Dumnezeu (v. 16) și să crească în bunăvoința divină (v. 17).

Oricum ai da-o, viața asta rămâne o călătorie printr-un pustiu de unde plecăm cu mâinile goale. Totuși, viața merită trăită dacă avem privilegiul să umblăm împreună cu Dumnezeu.

Psalmul se încheie cu o rugăciune pentru semnificație. Omul are nevoie să înfăptuiască ceva durabil, să lase ceva în urmă, să fie măsurat cu câteva realizări. Numai Dumnezeu ne poate da această împlinire, iar asta numai dacă acceptăm să umblăm în faptele bune pregătite de El mai înainte, ca să umblăm în ele, nu ca să le refuzăm, cu au făcut ei la Cades-Barnea. Țara promisă ne așteaptă!

Tărâmul celor vii

Charles Spurgeon spune despre un om care i-a spus altuia aflat pe moarte: ,,Rămas bun, frate! Nu te voi mai vedea pe tărâmul celor vii!“ Celălalt i-a răsouns: ,,Ba ne vom vedea pe tărâmul celor vii unde merg eu. Aici este țara celor ce mor!“

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson.)

O bună mărturie

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. – Evrei 11:1-2

Exemplele din acest capitol nu sunt unice. Iată câteva la care s-a gândit și W. Wiersbe:

  1. Iov – Iov 19:25-27
  2. Rut – Rut 1:16-17
  3. Ieremia – Plângeri 3:22-24
  4. Cei trei tinei – Daniel 3:16-18
  5. Habacuc – Hab. 3:17-19
  6. Sutașul – Mat. 8:5-13
  7. Cananeanca – Mat. 15:21-28
  8. Petru – Mat. 16:13-20
  9. Pavel – Fapte 20:24

Când ești în diserare,
când totu-n jur se năruie
când nu mai ai pe nimeni
aleargă la Isus

Concluzii la marginea unui mormânt

Text: Ioan 11

I. Și cei iubiți de Domnul se înbolnăvesc și mor …

II. Când întârzie, Domnul este întotdeauna la timp!

III. Totul e bine când se termină cu înviere!

Examen de credință

Pe la începutul secolului XX, câțiva făcători de ciubere au trecut din Ungaria în România de vest și colindau satele vânzându-și meseria. Oamenii erau obișnuiți cu asemenea meseriași itineranți. Găzdoaiele le pregăteau de cu dimineață mahorcă, palincă și o bunată de clisă împreună cu mâncarea. Meseriașii erau oameni vrednici și cinstiți. Și-au făcut repede un nume bun și erau chemați din casă în casă. Ciudat însă, oamenii aceștia care veniseră într-o ,,țară de creștini“ nu erau la fel ca toată lumea. Deși mulțumeau ca să nu supere pe nimeni, făcătorii de ciubere veniți de peste graniță refuzat politicoși tutunul și beutura. Mâncau liniștiți, nu înainte însă de a se ruga ,,Ălui de sus“. Iar apoi, minune, cât le mai ține  pauza se așezau și cântau împreună cu suflet niscaiva ,,cântări religioase“. Oamenii i-au întrebat de rostul lor și meseriașii cu nume bun le-au vorbit despre Domnul Isus Christos și despre pocăință … Și așa s-a lățit prima mare identificare a lor: oamenii i-au poreclit repede și cam într-o dungă ,,pocăiții“. Ei nu erau însă doar pocăiți, ci și oameni care își luaseră credința în serios, oameni care trecuseră prin pocăință spre credința cea adevărată și vie. O trăiau peste tot pe unde ajungeau cu smerenie, cu sfială, dar și cu o mare învârtoșare. Erau oameni tare hotărâți și nimic nu i-ar fi putut îndupleca să se poarte și ei ca toată lumea creștină din România …

Cam după câteca zeci de ani, prin regiunea Argeșului, familia Popescu se bucura mult că o femeie de treabă le aducea în fiecare dimineața lapte. Copiii erau mulți și laptele era cum nu se poate mai de trebuință. S-a întâmplat însă ceva ciudat. În câteva zile, lăptăreasa parcă nu mai era cea de mai dinainte. Mersul ei era mai vesel, ochii mai luminoși și fredona mereu melodii numai de ea știute. Doamna Popescu, mama celui care avea să fie cunoscut mai târziu printre noi ca Aurel Popescu, nu s-a putut opri să o întrebe curioasă:

,,Femeie ce e cu tine? Parcă ești îndrăgostită, parcă ești alta …“

,,Sunt, veni repede răspunsul lăptăresei. M-am schimbat și nu numai eu. S-a schimbat și laptele pe care vi-l aduc. Doamnă Popescu, vă rog să mă iertați. Căutam să vă spun de câtva timp, dar nu știam cum să încep. Ani de zile v-am adus lapte îndoit cu apă. Am clienți mulți și aveam și eu nevoie de bani. Așa că l-am înmulțit și eu cum am putut. Știți, m-am pocăit însă de curând și acum vi-l aduc așa cum îl iau de la vacă.“

Așa a apărut numele de ,,pocăiți“ și prin preajma Argeșului. Trebuie însă acum să îndreptăm o greșeală care a devenit o tradiție. Oamenii aceștia nu erau ,,pocăiți“ prin viața lor. Viața lor era altfel din cauza pocăinței prin care trecuseră. Ei erau ,,credincioși“. Așa ar fi fost drept să li se zică. Oameni care și-au luat în serios credința. Oameni care dovedeau cu faptele schimbarea de dincolo de cuvintele lor.

Aceste două întâmplări sunt o foarte potrivită introducere la una din predicile scrise în epistola lui Iacov, frate de mamă al Domnului Isus și presbiter în Biserica primului secol. Dacă veți citi întregul pasaj din Iacov 2:14-26 veți găsi că el vorbește acolo despre Citește în continuare