Un curios care a aflat mai multe decât dorea să știe

Luca 7:36-50

Avem în față trei personaje distincte: Fariseul, femeia păcătoasă și Isus Christos. Fariseul L-a invitat pe Isus ca să vadă cine este, dar a aflat „ce face” musafirul lui. De fapt, fariseul a aflat mai multe decât era gata să afle.

◦ A aflat despre Isus că este cu adevărat un profet

El a văzut dincolo de aparențele ospitalității la lipsa de respect. Isus a văzut, dar fariseul era orb.

◦ A aflat despre femeie că este mai puțin păcătoasă ca și el

Ea era vinovată de păcate de comitere. El, era vinovat de păcate de omitere. Tot ce n-a făcut el, a făcut ea, și le-a făcut mult mai bine.

Atitudinea ei față de Isus a fost mult mai corectă

◦ A aflat despre Isus că poate ierta păcatele

Fariseul a văzut trecutul femeii. Isus i-a văzut viitorul („Du-te în pace”). N-a fost însă gata să aibă o asemenea relație cu El.

O relație superficială de aparent respect față de Isus te lasă așa cum ești. O relație de credință, îți oferă iertarea și schimbarea eternă. În mulțimea aceea de oameni, doar femeia a avut ceva de câștigat, ceva ce nu se poate dobândi cu bani, doar cu pocăință, lacrimi și iubire. Exemplul acestei femei i-a împins spre salvare pe milioane de oameni care au citit Evanghelia.

Întâmplarea poate fi și imaginea unei adunări creștine în care majoritatea au venit din curiozitate și pleacă fără nici un câștig personal. Numai cei care au nevoie de Christos pot spera în harul și ajutorul Lui. Cei care au venit “în oace”, pleacă neatinși. Cei veniți cu o criză lăuntrică (trudiți și împovărați, vor auzi glasul acelui “Du-te în pace “.

ȘTEFAN, OMUL ÎNCORONAT DE DUMNEZEU

Fapte 6—7

Există două cuvinte pentru „coroană” în Noul Testament: diadema, care înseamnă „o coroană regală” și ne dă cuvântul diademă; şi stephanos, „coroana învingătorului”, care ne dă numele popular Ştefan. Poți moșteni o diademă, dar singura modalitate de a obține un stephanos este să-l câștigi.

Faptele 6 și 7 se concentrează pe slujirea și martiriul lui Ștefan, un credincios plin de Duh, care a fost încununat de Domnul. „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2:10). El a fost credincios atât în ​​viață, cât și în moarte și, prin urmare, este un exemplu bun de urmat.

Aceste capitole îl prezintă pe Ștefan ca un credincios credincios în patru domenii diferite de slujire.

I. Ştefan slujitorul (6:1–7)

„Sunt mulți dintre noi care suntem dispuși să facem lucruri mari pentru Domnul; dar puțini dintre noi sunt dispuși să facă lucruri mărunte. ” DL Moody

II. Ştefan Martorul (6:8–15)

III. Ştefan Judecătorul (7:1–53)

Cea mai lungă predică din Faptele Apostolilor

IV. Ștefan Martirul (7:54–60)

Care au fost rezultatele morții lui Stephen? Pentru Ştefan, moartea însemna încoronarea (Apoc. 2:10). El a văzut slava lui Dumnezeu și pe Fiul lui Dumnezeu stând să-l primească în cer (vezi Luca 22:69). Domnul nostru S-a așezat când S-a înălțat la cer (Ps. 110:1; Marcu 16:19), dar El s-a ridicat pentru a-l primi spre glorie pe primul martir creștin (Luca 12:8). 

Aceasta este ultima dată când titlul „Fiul omului” este folosit în Biblie. Este cu siguranță un titlu mesianic (Dan. 7:13–14), iar utilizarea lui de către Ștefan a fost încă o mărturie că Isus este într-adevăr Mesia lui Israel. 

Ștefan nu numai că a fost încercat într-un mod asemănător cu cel al Domnului nostru, dar a murit și cu rugăciuni similare pe buze (Luca 23:34, 46; Fapte 7:59–60). Un tăgăduitor a strigat odată unui predicator de stradă: „De ce nu a făcut Dumnezeu ceva pentru Ștefan când îl ucideau cu pietre?” Predicatorul a răspuns: „Dumnezeu a făcut ceva pentru Ștefan. I-a dat harul să-și ierte ucigașii și să se roage pentru ei!” Un răspuns perfect!

Pentru Israel, moartea lui Ştefan a însemnat condamnare. Aceasta a fost a treia crimă a lor: ei îngăduiseră ca Ioan Botezătorul să fie ucis; ceruseră ca Isus să fie ucis; și acum îl ucideau pe Stephen înșiși. Când i-au permis lui Irod să-l omoare pe Ioan, evreii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu Tatăl care-l trimisese pe Ioan (Matei 21:28–32). Când i-au cerut lui Pilat să-L răstignească pe Isus, ei au păcătuit împotriva lui Dumnezeu Fiul (Matei 21:33–46). Când l-au ucis cu pietre pe Ștefan, Israel a păcătuit împotriva Duhului Sfânt care lucra în și prin apostoli (Matei 10:1–8; Fapte 7:51). Ei au spus că Ștefan se opune lui Moise, dar avea o față strălucitoare la fel ca Moise (Exod. 34)!

Isus a spus că acest păcat nu va putea fi iertat niciodată (Matei 12:31–32). Judecata a venit în cele din urmă în anul 70 d.Hr. când Titus și armatele romane au distrus Ierusalimul și templul.

Pentru biserica din Ierusalim, moartea lui Ștefan a însemnat eliberare. Ei dăduseră mărturie „mai întâi evreului” încă de la Rusalii, dar acum aveau să fie îndrumați să ducă solia din Ierusalim către samariteni (Fapte 8) și chiar către neamuri (Fapte 11:19–26). Opoziția dușmanului a ajutat să împiedice biserica să devină o „sectă” iudaică și i-a încurajat să îndeplinească însărcinarea din Fapte 1:8 și Matei 28:18–20.

Ce poți învăța de la Enoh?

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ,ca să nu va­dă moartea.» (Evrei 11:5)

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu vo­iau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre si­ne că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi 

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invi­zibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu ze­cile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dum­nezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să ves­tească revenirea Lui.

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

2 Regi 6:30-31

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul

Paşii biruinţei lui Ionatan

Bogdan Emanuel Răduţ

1 Samuel 14:1-23 –

– suntem chemaţi să ducem mai departe lucrarea care s-a făcut până la noi, şi de aceea avem nevoie de oameni curajoşi, care să semene cu Ionatan

– dacă vrem să avem biruinţa lui Ionatan trebuie să urmărim patru paşi:

1. Pasul conştientizării – 13:16-23

– Ionatan analizează situaţia în care se afla şi conştientizează ce este de făcut

– în biserică există două feluri de

Ietro – un socru model

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

S-au întâlnit iar la ,,muntele lui Dumnezeu“, unde Moise văzuse prima dată tufișul arzând (Exod. 3:1-10). Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Pe de altă parte, s-ar putea ca Ietro să-și fi însușit credința în misiunea lui Moise și a fost curios acum să vadă tot ce a făcut Domnul pentru împlinirea planurilor Sale.

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Sila – un om cu dublă cetățenie

Text: Fapte 15, 16

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat  ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman era în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socilă) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepționat și

Elisei – Dubiile unui discipol

text: 2 Regi 2:1-14

Elisei a avut un ceas de dezechilibru și îndoială. Ca discipol al lui ilie, el s-a văzut nesigur dacă Dumnezeu îi va da harul să continue mandatul profetic. Dacă sunteți atenți la text, există cinci dovezi că cineva este chemat cu adevărat la slujire:

I. Este un o care-i respectă pe ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu. Elisei refuză să se angajeze într-un dialog cu ceilalți despre ,,înălțarea la cer“ a lui Ilie. Știe că lucrul acesta este împotriva dorinței acestui om. Cam la fel suntem și noi la acest eveniment: fratelui Pitt nu-i place să se vorbească despre el. Ca și Ilie, este un om care caută experiențele cu Dumnezeu în smerenie și singurătate. De fapt, adevărata măsură a unui om este ceea ce este elcu Dumnezeu în sigurătate.

II. Este un om care se ține scai de cei care lucrează pentru Dumnzeu. Citiți acei de trei ori: ,,viu este Dumnezeu și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi“. Nu există ucenic fără ucenicie! În climaul actual de singurătate se cuvine să ne reafirmăm atașamentul nostru față de cei cu care slujim alături: ,,Sfinții din țară sunt toată plăcerea mea“.

III. Este un om care caută supranaturalul în lucrarea sa. ,,Unde este acum Dumnezeul lui Ilie“ nu este un regret după Ilie, ci un oftat după Dumnezeul care se manifestase plenar prin lucrarea acelui om. De fapt, Eliahu înseamnă literal ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu“ (Elohim este Domnul). Dă-mi voia să-ți spun: ,,Dacă tot ce se întâmplă în slujirea ta pentru Domnul se poate explica rațional, mă îndoiesc foarte mult că este ,,lucrarea … Domnului“!

IV. Este un om care, după ce a avut confirmarea în singurătate, este confirmat public prin faptul că Dumnezeu îl folosește pentru ,,vindecarea“ apelor din care curge viață spre ceilalți (2 regi 2:19-22). N-a fost un efect trecător. ,,Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.“

V. Este un om pe care-l apără în mod suranatural însuși Dumnezeu. Vai de cei care-l batjocoresc pe ,,robul Domnului“! Când oamenii se sălbăticesc, Dumnezeu folosește fiarele sălbatice ca să-Și impună voia. Urșii ucid pe cei ce l-au batjocorit pe Elisei (2 regi 2:23-25). Nu există nevinovăție în cei care se opun lucrării lui Dumnezeu și-i prigonesc pe cei trimiși la ei!

Simpatia pentru alți lucrători, atașamentul față de ei, apariția supranaturalului în slujirea proprie, confirmarea că ești o binecuvântare pentru cei din jur și faptul că suntem plasați sub protecția divină sunt și dovezile noastre, cum au fst și pentru Elisei, că dubile noastre sunt spulberate de dovezile intervenților divine.

IMPORTANȚA NAȘTERII DIN NOU

1 Samuel 10:1-12

Introducere: Sigur că Saul nu poate fi un exemplu care să ilustreze nașterea din nou. Orice lucrarea a Duhului din Vechiul Testament pălește în comparație cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi la Rusalii. Totuși, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Saul este o ilustrație despre importanță lucrării Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre. Vom căuta să vedem: Viața lui Saul dinainte de primirea Duhului Sfânt, alegerea lui Saul și viața lui de după primirea ungerii Duhului Sfânt.

(I.) Viața dinainte de primirea Duhului Sfânt. (9:1-13)

Este surprinzător să vedem ce frumos a fost caracterul lui Saul în tinerețea lui. Să citim împreună capitolul 9.

• Un tânăr frumos la înfățișare – 9:1-2
• Un copil ascultător – 9:3 – Saul nu s-a împotrivit tatălui său. El nu a spus: „Să se ducă o slugă, că de aceea avem slugi!”.

• Un fiu iubitor – 9:4-5 – Un tânăr care se gândește la inima tatălui său!

• Un tânăr evlavios 9:610
• Un tânăr care nu pierde vremea cu fetele – 9:11
• Un tânăr plin de modestie- 9:21

(II.) Alegerea lui Saul 9:14-27; 10:1-8

Dumnezeu l-a ales pe Saul pentru Sine.

(III.) Saul de după primirea ungerii 10:1, 6,10

Ungerea cu untdelemn a fost doar un semn exterior simbolic pentru ungerea cu Duhul Sfânt. Prin această lucrare, Dumnezeu l-a schimbat lăuntric pe Saul.

Care dintre fetele din adunare nu și-ar dori un astfel de soț? Care dintre părinții din adunare nu și-ar dori un asemenea ginere? Și totuși … Frumusețea aceasta a lui Saul era doar o coajă subțire. Sub ea se ascundea firea pământească cu toată urâțenia ei.

Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată:

1. Că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Sântem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu” și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter”. Nu ți auzit spunându-se: „Este mai bun ca zece pocăiți” ? Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frummusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.
2. Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală. Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească la făcut un om mândru, un om obraznic, nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnulu, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, un sinucigaș.
3. Dumnezeu vrea să ne dăruiască o nătură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt. „Vei fi prefăcut într-un alt om” (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (10:9). Pentru ce i-a dat Dumnezeu o inimă nouă? Mai priviți încă o dată la lista de calități ale lui Saul. De ce-i trebuia o altfel de inimă?
4. Dumnezeu nu se încrede în firea pământească. Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Încheiere: Nu-mi spune cât de bun ești. Nu contează părereă ta sau a mea. Dumnezeu știe mai bine de ce sântem în stare. În condiții prielnice, fiecare dintre noi poate face toate relele din lume. Dă-i dreptate lui Dumnezeu. Vino la Golgota să primești iertare și să-ți dea Dumnezeu o inimă nouă.

Iosua – studiu pe caz

Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua.

Iosua 24.31

Iosua, ca și Iosif, este o imagine a Domnului Isus. Numele său, care înseamnă Iah-Mântuitorul, este echivalentul ebraic al numelui Isus. Moise a fost cel care l-a scos pe Israel din Egipt, iar Iosua l-a adus în țara Canaan. Ce l-a calificat însă pentru acest rol măreț?

I. Dumnezeu Însuși ne spune că Iosua, ca și Caleb, “L-a urmat în totul pe Domnul” (Numeri 32.12). Acesta este secretul succesului în slujba lui Dumnezeu.

II. Iosua însă a dat dovadă și de o mare disponibilitate de a învăța. El nu a știut care era motivul zgomotului din tabără, atunci când israeliții făcuseră vițelul de aur, însă Moise, care fusese mai aproape de Dumnezeu pe vârful muntelui, a știut ce se petrecea (Exod 32.17,18).

III. Poate că această experiență l-a făcut să rămână în cortul întâlnirii, atunci când Moise a mutat acel cort afară din tabără (Exod 33.11) – el a dorit să fie în prezența lui Dumnezeu. O astfel de comuniune tainică l-a făcut capabil să conducă poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 31.3,7,14,23). El era “plin de duhul înțelepciunii” atunci când Moise a murit (Deuteronom 34.9).

Moise și Iosua formează una dintre marile perechi din Scriptură, precum Ilie și Elisei, Pavel și Timotei. Dacă ar fi fost o chestiune doar de putere omenească, atunci cuvintele lui Dumnezeu către Iosua ar fi fost copleșitoare: “Moise, slujitorul Meu, a murit; acum ridică-te”. Dumnezeu însă a adăugat: “Cum am fost cu Moise, la fel voi fi cu tine” (Iosua 1.5).

IV. Acest lucru făcea toată diferența și, fiindcă Iosua nu s-a întors “nici la dreapta, nici la stânga”, ci a ascultat de legea lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta, a avut izbândă (Iosua 1.7,8).

Mai târziu, la bătrânețe, Iosua a împărtășit secretul biruinței sale celor din popor, încurajându-i să se alipească de Domnul (Iosua 23.6,8). Viața lui personală și cea de familie au fost o confirmare a îndemnurilor sale: “Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15).

Noi suntem foarte mici în comparație cu Iosua, însă, dacă avem încredere în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, “Căpetenia oștirii Domnului” va fi și cu noi (Iosua 5.14).

S Attwood