Nu este bine ca omul să fie singur?

Text: Geneza 1:18, Efes. 5:32; Apoc. 19:7

Introducere: Facerea omului este singura creație ,,în două etape“ din geneza. Femeia a fost făcută în etapa a doua, nu concomitent cu bărbatul. Oare de ce?

Regula interpretării Bibliei este să cauți primul loc în care a apărut acel lucru pe paginile ei. Este regula primei referințe, care definește un eveniment, un lucru sau o relație. Cine vrea să înțeleagă viața de familie trebuie neapărat să pornească de la această ,,afirmație șoc“ a Creatorului: ,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el“. Ce a vrut să spună Dumnezeu cu aceste cuvinte?

Metoda aleasă de Dumnezeu pentru facerea femeii este nu doar sugestivă, ci și științifică. Oasele coastelor sunt responsabile cu producerea plasmei sanguine, iar Biblia ne spune că ,,viața trupului este în sânge“ (Lev. 17:11). Celulele sanguine și plasma sunt purtătoare ale codului genetic. Dumnezeu a vrut să facă ,un ajutor potrivit“, o creatură de aceeași fel pentru Adam. De aceea a făcut-o pe femeie din coastă.

În Decembrie 2019, un om se știință din China a anunțat că poate face creaturi noi, copii croiți genetic după gustul potențialilor părință. Lumea oamenilor de știință a explodat în proteste! O creație ,,alternativă“ care să altereze codul genetic riscă să contamineze întreaga specie umană. Pericolele sunt imense. După numai două săptămâni, omul de știință chinez a ,,dispărut“. Unii spun că ar fi fost condamnat la moarte și executat. Având în vedere ciudățeniile umane descrise în cartea Apocalipsei, nu m-ar mira ca vestea dispariției creatorului de oameni noi să fie … exagerată.

Am ascultat nu de mult explicația unui rabin. Mi-a plăcut. Mi s-a potrivit. Am aflat că în ebraică, Adam se pronunță Adam, dar Eva este Hava, iar Havala este diminutivul pe care-l auzisem deja în ,,Fiddler on the roof“.

I. Eva l-a învățat pe Adam slujirea. Dacă n-ar fi fost făcută femeia, Adam ar fi crezut că toată creația a fost făcută doar pentru el. Ar fi fost un egoist mândru și orgolios. Prin facerea femeii, Dumnezeu i-a creat posibilitatea de a sluji pe altcineva de aceeași valoare cu el, de a fi, într-un cuvânt, mai ,,ca Dumnezeu“. Familia este locul în care învățăm slujirea, sacrificiul, căutarea fericirii altuia.

II. Eva l-a învățat pe Adam smerenia. Orice ,,te iubesc“ înseamnă în mare măsură ,,fericirea mea depinde de tine“, sunt vulnerabil înaintea ta, nimeni nu mă poate răni mai mult decât tine.

Slujirea și smerenia sunt lecțiile de bază ale familiei. Trebuie să le învățăm! De aceea trebuie să ne căsătorim. Așa a rânduit Dumnezeu. Un necăsătorit intenționat este unul care Îl contrazice pe Dumnezeu unul bolnav de egoism, orgoliu și suficiență de sine.

Sigur, căsătoria ,,complică“ lucrurile, dar asta este spre creterea și maturizarea noastră. Căsătoria completează și construiește în noi dimensiuni de personalitate.

,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur“ rămâne peste secole o observație la fel de valabilă ca și atunci când a fost făcută prima dată.

Avem nevoie de înțelepciune și mult tact ca să întreținem o viață de căsnicie armonioasă. În căsătorie există la scară personală tot ceea ce există în societate aumană ,,at large“. Toate crizele și toate biruințele lumii se petrec și în viața de familie.

Avem în lume probleme financiare, crize, necesitatea planificări, etc. Le avem și în viața de familie. De fapt, multe din celelalte crize din familie se nasc din cauza unei proaste administrații finaniare.

Avem probleme ale sistemului educațional în lume. Le avem și în viața de familie. Nu degeaba se vorbește despre ,,cei șapte ani de acasă“ și nici un profesor din ume nu este mai influent în viața copiilor ca tata și mama.

Avem în lume probleme militare, războaie, conferințe de pace, curse a înarmărilor, dezarmări simbolice și cooperări pe plan militar? Le avem și în familie. De fapt, cele mai multe războaie le duce nu în lume, ci fiecare în familia noastră.

Poetul Costache Ioanid a scris:

,,

Avem în lume probleme administrative, politice, demografice? Le avem și în viața de familie.

Familia devine astfel, în intenția creatorului, locul în care ne formăm pentru ceea ce facem apoi în lume. Cine eșuează în viața de familie este un foarte prost candidat la rezolvarea problemelor lumii!

Încheiere: Dacă am privit puțin la primul loc în care este pomenită nunta în Biblie, n-ar fi rău să încheiem privind și la ultimul loc în care apare ea în Scriptură. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre nunta Mielului, nunta noastră cu preiubitul inimilor noastre (Apoc. 19:7).

Apostolul Pavel ne-a atras atenția că unirea dintre Christos și Biserică este cea mai bună pildă despre ăndatoririle dintre soț și soție.

Bărbatul ar trebuie să-și iubească soția și s=o slujească ,,precum Christos Biserica“, iar soția ar trebui să se ducă după soț, să-l asculte și să-l cinstească ,,după cum Biserica face cu Christos“. Numai așa vom trăi colțul acela de rai pe care l-a intenționat Dumnezeu atunci când a decretat că trebuie să trăim unul lângă altul.

 

 

Reclame

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Potopul plinătăților!

Parcurgem duminică seara cu tinerii de la Bethel un raid prin Biblie sub titlul ,,40 de capitole importante din Biblie“. Ele sunt ca niște stâlpi de gard. Toate scândurile gardului sunt importante și lipsa uneia ar face gardul inutil. Totuși, stâlpii gardului sunt cei care dau stabilitate întregii construcții.

Până acum am parcurs Geneza 1 (capitolul creației), Geneza 2 (capitolul căderii) și Geneza 6 (capitolul plinătății).

În fiecare seară iau cu mine la amvon câte un tânăr să mă ajute cu citirea și explicarea în limba engleză. Pot să o fac pentru că avem la Bethel tineri excelenți!

De ce se numește capitolul 6 din geneza ,,capitolul plinătății“?

Pentru trei motive:

  1. A fost plin de silnicie și păcat (6:11).Omenirea a cunoscut atunci și va cunoaște în vremurile de azi, ,,aidoma“ ca atunci, un timp de totală îndepărtare de Dumnezeu. Când ni se spune că ,,orice făptură își stricase calea pe pământ“ suntem lăsați să credem că toate animalele și biosistemul în general a cunoscut atunci o modificare generală. Ea a fost gândită probabil pentru îmbunătățirea a ceea ce a făcut Dumnezeu, dar transformată de fapt într-o ,,stricare“ a tuturor lucrurilor făcut desăvârșit de Dumnezeu. Ingineriile genetice contemporane îți au precedentul lor blestemat în activitățile oamenilor de știință de atunci.
  2. A fost plin de apele potopului ca pedeapsă binemeritată.Dumnezeu a urmărit să ,,șteargă de pe fața pământului toate făpturile pe care le-a făcut“ (7:4). Ce s-a stricat a trebuit înlocuit. Ce a degenerat în aberații artificiale a trebuit aruncat la gunoi. Dumnezeu ,,a tras apa“ peste urâciunile oamenilor. Pământul n-a mai fost niciodată așa de frumos ca înainte de potop.
  3. A fost o plinătate de har (6:18).Nu, Noe n-a fost izbăvit pentru că merita. ,,Neprihănirea“ pe care o menționează textul nu înseamnă desăvârșire fără păcat. N-a existat vreodată un om neprihănit pe fața pământului. Ni se spune că Noe ,,a căpătat milă înaintea Domnului“ (6:8). Chiar și cei care umblă cu Dumnezeu își au scăderile și greșelile lor. Dumnezeu are însă milă și se îndură de cei care-L caută și vor să trăiască după voia Lui. Plinătatea de har este simbolizată și de semnul legâmântului făcut de Dumnezeu cu Noe. Eu aș fi pus în nor un semn negru, amenințător, sumbru, legat de pedeapsă și de moarte. Dumnezeu a așezat însă în nor curcubeul multicolor. De câte ori începe ploaia, Dumnezeu îi asigură pe oameni de har.Cât de spurcat este Diavolul care i-a ,,inspirat“ pe ai săi să preia acest semn al harului pe steagurile deviațiilor sexuale de astăzi. Lumea își strică iar mersul pe pământ și-l umple de silnicie și desfrâu inovator, iar diavolul se obrăznicește iar înaintea Creatorului. O poate face pentru că mai este încă har. Dar harul acesta nu trebuie batjocorit (Evrei 10:29), ci luat drept un pedagog care vrea să ne învețe o lecție de viață:

    ,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătareaslavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune“ (Tit 2:11-14).

Superspiritualitate, supersenzualitate si … de-a dreptul prostie

Inca o profetie confirmata:

2 Timotei 3:6 Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte,

2 Timotei 3:7 care învaţă întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștinţă a adevărului.

‘John of God’ hit with sex abuse claims…

Twelve Women Accuse…

Nebunia care ne dă târcoale!

Am găsit mesajul pe blogul acestui frate remarcabil.

Nebunul vede aceleași lucruri ca și tine, dar le înțelege altfel. Nebunia  se vede ori de câte ori nu avem același punt de vedere cu Dumnezeu în fața realității pe care o trăim.

(Ioan Florin Florescu)

Mă gândesc la predica de azi, bogatul căruia i-a rodit țarina: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Lc 12,19). Și el, săracul, n-a mai apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând! 

„Suflete” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.

„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).

„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (In 6,35).

„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26,28)

„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Mt 5,12).

„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.

Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc hamartáno („a păcătui”, „a greși”): a rata ținta.

Mulțumirea spre mântuire

Luca 17:11-19

Ziua Mulțumiri din America n-ar trebui să fie o excepție, ci o sărbătoare de fiecare zi. Oricum, ea ne dă ocazia unor predici pe tema mulțumirii. Anul acesta m-au uitat iar spre întâmplarea cu ,,cei zece leproși“.

I. Zece oameni solitari în tragedie

Iudeii nu aveau nici un fe de legături cu samariteni, dar în grupul leproșilor, diferenșele de naștere dispăruseră sub povara bolii teribile care-i scosese din tiparele celor vii și-i plasase sub amenințarea unei morții teribile. Cei zece sunt solidari în suferință, solidari în deliberare, solidari în decizie și solidari în cererea lor. Acel ,,Ai milă DE NOI“, exclude preferențialismul egoist al lui ,,Ai milă de mine, nu de el, Doamne!“

II. Nouă oameni vindecați

Nouă iudei vindecați s-au dus să se arate preoților ca să primească certificatul ,,curățirii“ lor, necesar pentru reintegrarea în societate și pentru întoarcerea la viața normală de familie. Cuprinși de euforia bucuriei, cei nouă L-au uitat pe Cel care-i vindecase, pe Cel de la care ceruseră vindecarea, pe Cel pe care veniseră să-l vadă cu problema lor.Ei s-au întâlnit cu Templul lui Dumnezeu și cu preoții lui Dumnezeu, dar au ratat întâlnirea cu Dumnezeu în Christos!

III. Un om mântuit

Veți spune că samariteanul acesta nu s-a putut duce, oricum, la preoții de la templu pentru că n-avea voie … S-ar putea să aveți dreptate în parte, dar eu cred că am face bine să aruncăm o privire mai atentă asura lui.
,,S-a întors slăvind pe Dumnezeu cu glas tare“ (Luca 17:15) marchează o înțelegere profundă a vindecării, o măsurare corectă a harului dat unuia care nu avea dreptul, o recunoștință fără margini care dă pe afară din preaplinul inimi.
,,S-a runcat cu fața la pământ înaintea lui Isus și i-a mulțumit“ (Luca 17:16) marchează o atitudine de adânc respect și de recunoaștere a dumnezeiri. Minunea a avut un izvor divin și samariteanul a recunoscut că Isus Christos a fost izvorul ei. Samariteanul a revenit să se întâlnească cu Dumnezeul care l-a vindecat. Recunoștința credinței lui i-a adus mult mai mult decât vindecarea; i-a adus salvarea veșnică a sufletului. Unde este Isus  este Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu! De aceea s-a aruncat omul acesta cu fața la pământ.

Suntem toți în aceeași barcă din cauza păcatelor noastre și suntem tratați la fel de dragostea izbăvitoare a Domnului Isus, dar nu suntem la fel în ceea ce facem după ce am primit salvarea de la Dumnezeu. Unii uităm de El și ne cufundăm în bucurile de moment ale clipei. Și când te gândești că eternitatea stă lângă noi, ca o ușă, și ne așteaptă …