Evanghelia lui Dumnezeu !

 Romani 1. 1-7                                                                                                                                                                                                                                                            Apostolul Pavel elogiază în introducerea epistolei către Romani frumusețea de neegalat a Evangheliei lui Dumnezeu .    

1. Vestită de cei aleși v.1

2. Profețită în Scripturi v.2   Isaia 53 

3. Centrată pe Domnul Isus v.3-4   natura umană și divină

4. Scopul ei v.5a   ascultarea credinței

5. Destinată tuturor v.5b   toate Neamurile

6. Beneficiile multiple : apartenență v.6 , preaiubiți de Dumnezeu v.7 , puși deoparte v.7b , har și pacea v.7c

   Ferice de cei care o cred și au parte de Ea !   Amin !

(Wes Bonda)

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii –   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii – stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

2 Regi 6:30-31

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul

Psalmul 23 – tratament pentru sufletul îngrijorat

Text: Psalmul 23

Domnul este pãstorul meu…
Asta înseamnã RELATIE!

Nu voi duce lipsã de nimic…
Asta înseamnã RESURSE!

El mã paşte în pãşuni verzi…
Asta înseamnã PURTARE DE GRIJÃ!

Si mã duce la apã de odihnã…
Asta înseamnã ODIHNÃ şi ÎNVIORARE!

Îmi învioreazã sufletul…
Asta înseamnã VINDECARE!

Si mã povãtuieşte pe cãrãri drepte…
Asta înseamnã CÃLÃUZIRE!

Din pricina Numelui Sãu…
Asta înseamnã SCOP!

Chiar dacã ar fi sã umblu prin valea umbrei mortii…
Asta înseamnã CONFRUNTARE şi ÎNCERCARE!

Nu mã tem de nici un rãu…
Asta înseamnã PROTECTIE!

Cãci tu eşti cu mine…
Asta înseamnã CREDINCIOSIE!

Toiagul şi nuiaua Ta mã mângâie…
Asta înseamnã ÎNDREPTARE şi OCROTIRE!

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei
Asta înseamnã SPERANTÃ!

Îmi ungi capul nu untdelemn…
Asta înseamnã SCONSACRARE!

Si paharul meu este plin de dã peste el…
Asta înseamnã BELSUG!

Da, fericirea şi îndurarea mã vor însoti în toate zilele vietii mele…
Asta înseamnã BINECUVÂNTARE!

Si voi locui în Casa Domnului…
Asta înseamnã SIGURANTÃ!

Pânã la sfârşitul zilelor mele…
Asta înseamnã ETERNITATE!

Amin.
Asta înseamnã ÎMPLINIRE!

Paşii biruinţei lui Ionatan

Bogdan Emanuel Răduţ

1 Samuel 14:1-23 –

– suntem chemaţi să ducem mai departe lucrarea care s-a făcut până la noi, şi de aceea avem nevoie de oameni curajoşi, care să semene cu Ionatan

– dacă vrem să avem biruinţa lui Ionatan trebuie să urmărim patru paşi:

1. Pasul conştientizării – 13:16-23

– Ionatan analizează situaţia în care se afla şi conştientizează ce este de făcut

– în biserică există două feluri de

Nu este bine ca omul să fie singur?

Text: Geneza 1:18, Efes. 5:32; Apoc. 19:7

Introducere: Facerea omului este singura creație ,,în două etape“ din geneza. Femeia a fost făcută în etapa a doua, nu concomitent cu bărbatul. Oare de ce?

Regula interpretării Bibliei este să cauți primul loc în care a apărut acel lucru pe paginile ei. Este regula primei referințe, care definește un eveniment, un lucru sau o relație. Cine vrea să înțeleagă viața de familie trebuie neapărat să pornească de la această ,,afirmație șoc“ a Creatorului: ,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el“. Ce a vrut să spună Dumnezeu cu aceste cuvinte?

Metoda aleasă de Dumnezeu pentru facerea femeii este nu doar sugestivă, ci și științifică. Oasele coastelor sunt responsabile cu producerea plasmei sanguine, iar Biblia ne spune că ,,viața trupului este în sânge“ (Lev. 17:11). Celulele sanguine și plasma sunt purtătoare ale codului genetic. Dumnezeu a vrut să facă ,un ajutor potrivit“, o creatură de aceeași fel pentru Adam. De aceea a făcut-o pe femeie din coastă.

În Decembrie 2019, un om se știință din China a anunțat că poate face creaturi noi, copii croiți genetic după gustul potențialilor părință. Lumea oamenilor de știință a explodat în proteste! O creație ,,alternativă“ care să altereze codul genetic riscă să contamineze întreaga specie umană. Pericolele sunt imense. După numai două săptămâni, omul de știință chinez a ,,dispărut“. Unii spun că ar fi fost condamnat la moarte și executat. Având în vedere ciudățeniile umane descrise în cartea Apocalipsei, nu m-ar mira ca vestea dispariției creatorului de oameni noi să fie … exagerată.

Am ascultat nu de mult explicația unui rabin. Mi-a plăcut. Mi s-a potrivit. Am aflat că în ebraică, Adam se pronunță Adam, dar Eva este Hava, iar Havala este diminutivul pe care-l auzisem deja în ,,Fiddler on the roof“.

I. Eva l-a învățat pe Adam slujirea. Dacă n-ar fi fost făcută femeia, Adam ar fi crezut că toată creația a fost făcută doar pentru el. Ar fi fost un egoist mândru și orgolios. Prin facerea femeii, Dumnezeu i-a creat posibilitatea de a sluji pe altcineva de aceeași valoare cu el, de a fi, într-un cuvânt, mai ,,ca Dumnezeu“. Familia este locul în care învățăm slujirea, sacrificiul, căutarea fericirii altuia.

II. Eva l-a învățat pe Adam smerenia. Orice ,,te iubesc“ înseamnă în mare măsură ,,fericirea mea depinde de tine“, sunt vulnerabil înaintea ta, nimeni nu mă poate răni mai mult decât tine.

Slujirea și smerenia sunt lecțiile de bază ale familiei. Trebuie să le învățăm! De aceea trebuie să ne căsătorim. Așa a rânduit Dumnezeu. Un necăsătorit intenționat este unul care Îl contrazice pe Dumnezeu unul bolnav de egoism, orgoliu și suficiență de sine.

Sigur, căsătoria ,,complică“ lucrurile, dar asta este spre creterea și maturizarea noastră. Căsătoria completează și construiește în noi dimensiuni de personalitate.

,,Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur“ rămâne peste secole o observație la fel de valabilă ca și atunci când a fost făcută prima dată.

Avem nevoie de înțelepciune și mult tact ca să întreținem o viață de căsnicie armonioasă. În căsătorie există la scară personală tot ceea ce există în societate aumană ,,at large“. Toate crizele și toate biruințele lumii se petrec și în viața de familie.

Avem în lume probleme financiare, crize, necesitatea planificări, etc. Le avem și în viața de familie. De fapt, multe din celelalte crize din familie se nasc din cauza unei proaste administrații finaniare.

Avem probleme ale sistemului educațional în lume. Le avem și în viața de familie. Nu degeaba se vorbește despre ,,cei șapte ani de acasă“ și nici un profesor din ume nu este mai influent în viața copiilor ca tata și mama.

Avem în lume probleme militare, războaie, conferințe de pace, curse a înarmărilor, dezarmări simbolice și cooperări pe plan militar? Le avem și în familie. De fapt, cele mai multe războaie le duce nu în lume, ci fiecare în familia noastră.

Poetul Costache Ioanid a scris:

,,

Avem în lume probleme administrative, politice, demografice? Le avem și în viața de familie.

Familia devine astfel, în intenția creatorului, locul în care ne formăm pentru ceea ce facem apoi în lume. Cine eșuează în viața de familie este un foarte prost candidat la rezolvarea problemelor lumii!

Încheiere: Dacă am privit puțin la primul loc în care este pomenită nunta în Biblie, n-ar fi rău să încheiem privind și la ultimul loc în care apare ea în Scriptură. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre nunta Mielului, nunta noastră cu preiubitul inimilor noastre (Apoc. 19:7).

Apostolul Pavel ne-a atras atenția că unirea dintre Christos și Biserică este cea mai bună pildă despre ăndatoririle dintre soț și soție.

Bărbatul ar trebuie să-și iubească soția și s=o slujească ,,precum Christos Biserica“, iar soția ar trebui să se ducă după soț, să-l asculte și să-l cinstească ,,după cum Biserica face cu Christos“. Numai așa vom trăi colțul acela de rai pe care l-a intenționat Dumnezeu atunci când a decretat că trebuie să trăim unul lângă altul.

 

 

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Suferințele lui Hristos

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1

Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.