Ietro – un socru model

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

S-au întâlnit iar la ,,muntele lui Dumnezeu“, unde Moise văzuse prima dată tufișul arzând (Exod. 3:1-10). Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Pe de altă parte, s-ar putea ca Ietro să-și fi însușit credința în misiunea lui Moise și a fost curios acum să vadă tot ce a făcut Domnul pentru împlinirea planurilor Sale.

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Reclame

Sila – un om cu dublă cetățenie

Text: Fapte 15, 16

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat  ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman era în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socilă) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepționat și

Elisei – Dubiile unui discipol

text: 2 Regi 2:1-14

Elisei a avut un ceas de dezechilibru și îndoială. Ca discipol al lui ilie, el s-a văzut nesigur dacă Dumnezeu îi va da harul să continue mandatul profetic. Dacă sunteți atenți la text, există cinci dovezi că cineva este chemat cu adevărat la slujire:

I. Este un o care-i respectă pe ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu. Elisei refuză să se angajeze într-un dialog cu ceilalți despre ,,înălțarea la cer“ a lui Ilie. Știe că lucrul acesta este împotriva dorinței acestui om. Cam la fel suntem și noi la acest eveniment: fratelui Pitt nu-i place să se vorbească despre el. Ca și Ilie, este un om care caută experiențele cu Dumnezeu în smerenie și singurătate. De fapt, adevărata măsură a unui om este ceea ce este elcu Dumnezeu în sigurătate.

II. Este un om care se ține scai de cei care lucrează pentru Dumnzeu. Citiți acei de trei ori: ,,viu este Dumnezeu și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi“. Nu există ucenic fără ucenicie! În climaul actual de singurătate se cuvine să ne reafirmăm atașamentul nostru față de cei cu care slujim alături: ,,Sfinții din țară sunt toată plăcerea mea“.

III. Este un om care caută supranaturalul în lucrarea sa. ,,Unde este acum Dumnezeul lui Ilie“ nu este un regret după Ilie, ci un oftat după Dumnezeul care se manifestase plenar prin lucrarea acelui om. De fapt, Eliahu înseamnă literal ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu“ (Elohim este Domnul). Dă-mi voia să-ți spun: ,,Dacă tot ce se întâmplă în slujirea ta pentru Domnul se poate explica rațional, mă îndoiesc foarte mult că este ,,lucrarea … Domnului“!

IV. Este un om care, după ce a avut confirmarea în singurătate, este confirmat public prin faptul că Dumnezeu îl folosește pentru ,,vindecarea“ apelor din care curge viață spre ceilalți (2 regi 2:19-22). N-a fost un efect trecător. ,,Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.“

V. Este un om pe care-l apără în mod suranatural însuși Dumnezeu. Vai de cei care-l batjocoresc pe ,,robul Domnului“! Când oamenii se sălbăticesc, Dumnezeu folosește fiarele sălbatice ca să-Și impună voia. Urșii ucid pe cei ce l-au batjocorit pe Elisei (2 regi 2:23-25). Nu există nevinovăție în cei care se opun lucrării lui Dumnezeu și-i prigonesc pe cei trimiși la ei!

Simpatia pentru alți lucrători, atașamentul față de ei, apariția supranaturalului în slujirea proprie, confirmarea că ești o binecuvântare pentru cei din jur și faptul că suntem plasați sub protecția divină sunt și dovezile noastre, cum au fst și pentru Elisei, că dubile noastre sunt spulberate de dovezile intervenților divine.

Fără Lege, departe de fărădelege

„Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7)

Pastorul și autorul John MacArthur spune: „Demascarea făcută de Domnul Isus la adresa legii este o lovitură devastatoare împotriva minciunii că imaginea este totul. Păcatul ascuns este oribil deoarece:

1) Dumnezeu vede inima.

De fapt, dacă am înțelege că El este singurul nostru auditoriu, am fi mai puțin înclinați să-l ascundem. Este o nebunie să minimalizezi păcatul ținându-l în domeniul privatului. E o nebunie de două ori mai mare să crezi că ești mai bun pentru că păcătuiești în privat si este culmea nebuniei să ascunzi acest fapt. „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește” (Proverbe 28:13).

2) Gândurile păcătoase au aceeași origine ca faptele păcătoase.

Când Domnul Isus a spus că ura poartă aceeași vină ca uciderea si că pofta este esența adulterului, El nu a vrut să spună că nu există nici o diferență de grad. El a spus că o persoană plină de pofte nu are nici un drept să se considere superioară unei persoane adulterine. Când cineva are astfel de gânduri dovedește că este capabil de fapte imorale iar cel ce își urăște fratele, crima a prins deja contur în inima lui.

3) Ipocrizia adâncește păcatul ascuns.

De ce? Pentru că îl acoperi. Domnul Isus a numit ipocrizia „aluatul fariseilor”(Luca 12:1) pentru că dospește ca aluatul. Iți adoarme conștiința și pregătește drumul pentru alte păcate ce dăunează caracterului. Când cineva încearcă să-ți spună că înfățișarea este totul – nu-l crede! Viața ta secretă este un test al caracterului tău: „căci el este ca unul care își face socotelile în suflet. ([Proverbe 23:7).

Dacă vrei să știi cine ești cu adevărat, uită-te la viața ta privată. Apoi uită-te in oglinda Cuvântului lui Dumnezeu și lasă-L pe El să dezvăluie si să corecteze gândurile și intențiile din inima ta.” Amin?

Ce mă împiedică să fiu botezat?

Fapte 9:36

Introd: Chiar așa, ce l-ar fi împiedicat pe famenul etiopian să fie botezat? Ce-i împiedică pe alții să fie botezați?

I. Lipsa înțelegerii

„Cum aș putea să înțeleg …? v.31

II. Lipsa credinței

„Dacă tu crezi din toată inima ta …“ v. 37

III. Amânarea

v.38 „A poruncit să stea carul …“

Putea da vina pe circumstanțe … era mai mare peste visteria Etiopiei, etc.

Încheiere: Botezul nu este un spectacol, ci o poruncă a Domnului. Ce răspunzi tu?

Sfinți vremelnici

Texte diferite:

 

Introducere – La granița dintre Missouri și Arkansas se află o construcție a unei biserici rămase neterminate. Credincioșii din zonă au făcut-o la jumătatea drumului dintre două localități aflate de o parte și de cealalta a graniței. Numele pe care i l-au dat inițial a fost: „The Mid[a] Church” (Biserica de la jumătatea drumului. După o vreme, cineva le-a spus sau și-au dat singuri seama că numele acesta poate fi interpretat și altfel, ceva de genul: „Biserica celor care n-au fost gata să meargă până la capăt” cu credința lor. Nu-i de mirare că au hotărât să-i schimbe numele.

Există însă o biserică „a celor care n-au făcut decât jumătate de cale” și care s-au lăsat apoi de credință. Numărul lor este mare și s-ar putea pe unii să-i cunoașteți și voi. Eu am căutat în Biblie și m-am îngrozit de cât de mulți au fost cei care nu și-au dus credința „până la capăt”!

1. Nevasta lui Lot – Luca 17:32

Știți că doamna Lot a fost și ea la aceiași biserică cu domnul Lot? Știți că a făcut și ea o „profesiune de credință”? Totuși, ea n-a reușit să meargă până la capăt. A fost mult mai ușor să o scoți pe doamna Lot sin Sodoma, decât să scoți Sodoma din doamna Lot! Ea a privit înapoi și privirea aceasta în urmă a nenorocit-o: s-a prefăcut într-un stâlp de sare. N-o mai căutați! Sarea este topită repede de ploi și din doamna Lot n-a mai rămas nici măcar urma. Domnul Isus ne averitizează: „Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot!”

2. Esau, fratele lui Iacov.

Știți că toții copiii lui Israel ar fi trebuit să se numească copiii lui Esau? Ar fi putut și chiar ar fi fost normal să fie astfel, dar … n-a fost să fie. Esau a făcut pentru o vreme parte din familia care a primit binecuvântarea. Ca întâi născut a avut dreptul să moștenească această binecuvântare, dar în loc s-o facă, Esau a disprețuit-o; a vândut-o pe un … blid de linte. Nici el n-a mers până la capăt. I-a fost foame! Mai târziu, când a plâns cu amar și când a regretat a fost „prea târziu”. Lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocăință sinceră. Ela  regretat doar că a pierdut anumiteb lucruri din viața aceasta. Știți ce scrie în epistola către Evrei despre Esau:

„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. ȘȘtiți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe” (Evrei 12:16-17).

3. Împăratul Agripa.

Apostolul Pavel știa că împăratul Agripa apucase pe drumul credinței. Lucrurile acestea nu pot fi ținute ascunse și oamenii din jur vorbeau cu simpatie de interesul pe care-l purta Agripa profețiilor din Biblie. Știind aceasta, Pavel i-a vorbit cu îndrăzneală:

„Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, și au căutat să mă omoare. Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta; și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple: și anume, că Hristosul trebuie să pătimească, și că, după ce va fi cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și Neamurilor” (Fapte 26:21-23).

„Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: ÎPavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

„Nu sunt nebun, prea alesule FestusÎ, a răspuns Pavel, Îdimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite. Împăratul știe aceste lucruri, și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț! Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa? Știu că crezi.”

Și Agripa a zis lui Pavel: ÎCurând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!Î

,,Fie curând, fie târziu“, a răspuns Pavel, ,,să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi, să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.” Împăratul, dregătorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei, s-au sculat. – Fapte 2624-30)

Pavel i-a vestit lui Agripa Evanghelia mântuirii, dar Agripa n-a vrut să meargă chiar așa de departe. El a preferat doar puțin amuzament, puțină curiozitate, a cochetat doar pentru o vreme cu creștinismul.

4. Iuda, unul din cei doisprezece

Iuda este omul care a trădat nădejdea unor părinți care i-au dat un nume bun. În traducere, Iuda înseamnă „laudă”. De la Iuda încoace însă, nimeni nu se mai gândește la „laudă” când rostește numele lui Iuda. Numele lui a ajuns sinomin cu „trădarea” și cu „vânzarea”. Iuda a fost printre cei dintâi care au crezut în Christos și a ajuns chiar să intre în numărul celor doisprezece ucenici ai Domnului.

Iuda n-a mers însă până la capăt. El s-a întors din drum ca să vorbească cu dușmanii lui Isus și să vadă ce poate câștiga de pe urma Nazarineanului.

Mai târziu, atunci când și-a dat seama de greșeala monumentală pe care tocmai o făcuse, când a venit să dea banii înapoi marilor preoți, nici lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocăință. Undeva pe acolo, prins și batjocorit, mai era în viață Cel pe care-L vânduse. Dar Iuda nu s-a dus să-l caute, nu și-a cerut iertare de la Cel care ar fi putu să-l ierte. S-a oprit la jumătatea drumlui și aceasta a fost pierzarea lui …

5. Dima, ucenicul lui Pavel.

Fratele Ioanid, într-una din poeziile lui, îl numește pe Dima „un sfânt vremelnic”. De acolo am luat și eu titlul acestei predici. Dima a mers și el cu apostolul Pavel și a semănat veșnicia în inimile oamenilor. Dar sămânța dată altora n-a prins rădăcini și în inima lui. Dima a mers cu Pavel și cu Domnul doar până într-o bună zi, când a hotărât să se întoarcă din drum. „Dragostea pentru lumea de acum” l-a biruit:

„Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit, și a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:10).

Greșeala lui Dima a fost că a încercat zadarnic o vreme să le împace pe amândouă: dragostea de Dumnezeu cu dragostea pentru l;umea de acum. Nu se poate să-L ai pe Dumnezeu dacă nun te lepezi de Satan. Nu poți să mergi către cer, decât dacă vrei din toată inima să te îndepărtezi în fiecare zi de viața de pe pământul acesta. Dima era cu trupul în Biserică, dar cu inima și cu mintea era pe afară, în lume, la bucuriile de o clipă ale păcatului”.

Încheiere: Biserica celor de la jumătatea căii este foarte încăpătoare! Mulți oameni din toate timpurile și-au făcut obicei să meargă la ea. Nu cumva ești și tu unul din ei?

O decapitare cu mai multe victime

Marcu 7:14-

Introducere: Este un text bogat din care se poate vorbi despre multe lucruri. Personajele sunt patru și fiecare dintre ele este un subiect de studiu. Din acest text se poate vorbi despre viața de familie, despre problema conștiinței, despre circumstanțe și responsabilitate, despre porți deschise către păcat și pierzare și despre ceea ce aș vrea să vă vorbesc eu astăzi: o decapitare cu victime multiple. Îmi veți spune că așa ceva este cu neputință, când se taie capul cuiva numai acela moare. Adevărul este însă că la decapitarea lui Ioan Botezătorul au fost și alte victime în afara lui. Le putem lua pe rând:

I. Irod, spânzurat între senzualitate și spiritualitate

Găzduit vremelnic de fratele său, s-a îndrăgostit de nevasta lui și a luat-o de soție. Oamenii au văzut că nu este bine, dar nimeni n-a îndrăznit să i se opună. Mai marii Galileii, militari și civili au venit la ziua de naștere a domnitorului. Numai Ioan Botezătorul …

Acum, Irod era bântuit de fantome și chinuit de conștiință, crezând până și în … învierea morților. El credea că acest Isus este o reâncarnare a lui … Ioan Botezătorul.

II. Salomee, frumusețea fatală care ucide

Frumusețea este o caracteristică a vieții. Foloistă prostm ea poate răspândi în jur moartea și încă moartea … veșnică. Mai tot ce se vinde azi are pe reclame chipuri frumoase de femei.

III. Irodiana, nesățioasa nestăpânită, femeia abuzurilor nelimitate și neângăduite, intriganta înfășurată în vălurile luxului de la palat.

Când nu ne place mesajul, ucidem mesagerul!

Încheiere: Probabil că atunci când ați citit titlul v-ați așteptat să vă scriu despre decapitarea lui Ioan Botezătorul. Ioan a murit la nici 34 de ani. A trăit de mic „în locuri pustii … A fi ispitiți să spunem că lumina lui s-a stins înainte de vreme. El luminează însă și astăzi, iar lumina lui merge mereu crescândă până în dimineața marii învieri. El mort, dar trăiește. Ei au trăit, dar sunt morți, morți pentru totdeauna …

Cu cine vrei să semeni tu?