Viața ca o cursă sportivă

(La înmormântarea Danielei Lucan – 20 Mai 2023)

Saul din Tars, ajuns apoi Pavel – apostol al Neamurilor, este un om controversat, opac pentru unii, prea complicat pentru alții, teribil de riscant pentru iudei, surprinzător de ne-evreu pentru celelalte Neamuri. Învățătura rămasă de la el este cel puțin interesantă. El are exprimări aparent paradoxale ca aceasta:

“Dacă numai pentru această viață ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mei nenorociți dintre toți oamenii” (1 Corinteni 15:19).

A trebuit să fac precizarea „cursă sportivă“ pentru că în limba română „cursă“ poate însemna și o nedorită capcană. Pentru unii chiar așa și este. Viața este o cursă în care au fost prinși, fără rost și fără ieșire.

Pentru apostolul Pavel însă, viața a fost departe de a însemna așa ceva.

O primă observație este că acest apostol al Neamurilor a fost suspect de familiarizat cu terminologia sportivă. Asta în contextul în care prea multe fețe bisericești de astăzi sunt îmbrăcate în uniforma celor prea plini de ei înșiși sau în odăjdiile preoțești ale celor ce pretind că evoluează deja în slujba cerească printre sfinți, îngeri și heruvimi.

O a doua observație este că, spre deosebire de unii mult prea desprinși și izolați de ceea ce se petrece în lume, apostolul Pavel nu se sfiește să folosească metafore sportive atunci când vorbește de mult prea serioasa problemă a morții.

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. ⁷ M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. ⁸ De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.“ (2 Timotei 4:6-8).

Iată un apostol care nu sfiește să vorbească despre sport și care alege să vorbească despre sport într-una dintre cele mai solemne clipe din viața lui, moartea!

Nu este pentru prima dată. Pavel ca mai făcut-o și în alte epistole scrise de el bisericilor. Interesant și șocant totodată! Apostolul știa însă că trăiește într-o societate saturată de sport și preia aceste metafore știind bine. că va fi înțeles de toată lumea. „Mens sana in corpore sano“ era idealul din civilizația Romei, iar Jocurile Istmice, precursoare ale Jocurilor Olimpice, erau evenimente anuale ale grecilor. “Citius, Altius, Fortius” este motto-ul Jocurilor sportive. Aceste trei cuvinte latine înseamnă „mai repede, mai sus, mai puternic“.

Preluând astăzi exemplul lui Pavel am putea vorbi despre „viața ca o cursă sportivă“. Să ne aducem aminte puțin despre terminologia preluată de apostolul Pavel din lumea sportivă.

I. Nu este suficient să începi bine, trebuie să și termini bine! Pavel spune că el este grijuliu să alerge „după rânduieli“, (conform regulamentului în viguare), ca nu cumva să alerge degeaba și să fie „descalificat“:

„Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli“ (2 Timotei 2:5)

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. ²⁷ Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:26-27).

II. Pavel spune că este grijuliu să „ducă o viață sportivă“, abandonând plăcerile abuzurilor ca să se țină „în formă“ pentru performanță.

„Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji“ (1 Corinteni 9:25).

Aceeași aluzie la antrenament și performanță sportivă se află într-unul din versetele puțin înțelese din scrisorile lui Pavel:

„Căci deprinderea trupească (antrenamentul fizic) este de puţin folos, pe când evlavia (antrenamentul spiritual) este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.“ (1 Timotei 4:8).

III. Pavel spune că trăiește cu pasiune și cu scop, urmărind să „câștige premiul“. Apostolul umbla după excelență:

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!“ (1 Corinteni 9:24).

Cei care au alergat și un terminat cursa înaintea noastră sunt spectatori la eforturile noastre:

“Și noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1).

În cursa vieții, apostolul a fost un sportiv de performanță, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Tu cum stai cu alergarea ta?

Cum stai cu viața sportivă? Nu cumva te-ai cam îngrășat, mănânci orice, dormi pe rupte și ai scăpat trupul din mână? Nu cumva ți-ai ieșit din formă?

Cum stai cu regulile alergării? Nu cumva cauți scurtături sau lovești sub centură?

Cum stai cu pasiunea? Vrei să câștigi premiul întâi, dorești cununa sau alergi doar ca să te afli în treabă, ca cei care aleargă maratonul doar așa, ca pentru cultura generală?

Ar părea o impietate să sfârșesc o meditație creștină cu o poezie despre luptă de George Coșbuc. O fac însă și eu pentru că a făcut-o marele apostol Pavel, când a vorbit despre lupta din sport:

Lupta vieţii – George Coșbuc

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor.
Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

“Dacă numai pentru această viață ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mei nenorociți dintre toți oamenii” (1 Corinteni 15:19).

Sunt curse de 100 de metrii, altele de 200 m, de 400 m, de 1600 m, 10.000 m … multe, foarte multe ture în jurul stadionului. Unii ar vrea să nu se termine învârtirea aceasta. Ce caraghios! Orice cursă trebuie să aibe un final, o festivitate de premiere. După aceea urmează la ieșirea din stadion, viața, adevărata viață. Ea este destinația noastră în ceea ce se numește eternitate. Apostolul Pavel fusese deja acolo. El văzuse în ce se măsoară lucrurile “pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la mintea omului nu s-au suit”. Pavel socotea că pentru el ar fi fost mult mai bine să fie “acasă” la Domnul.

Fii și tu gata să-ți termini cu bune cursa vieții. Te așteaptă eternitatea din curțile cerului.

Succes în alergarea voastră. După premiere urmează adevărata viață.

Publicitate

Tu ai primit chemarea la lucru?

“Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui dacă nu sînt trimişi?” – ROMANI 10:14,15

După ce a expus minunatul plan al mîntuirii dumnezeieşti, după
ce a îndreptat privirile cititorilor către o lume pierdută, coruptă în plăcerile ei, epuizată de suferinţă, înecată în lacrimile ei, apostolul Pavel mişcat şi îngrijorat, se opreşte ca să pună aceste patru întrebări:

1. “Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?” Cine ar putea să evalueze binecuvîntările care rezultă din acest simplu fapt: a crede din inimă în Domnul Isus Hristos? “Oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit”, mîntuit de păcatele din trecut şi de vina lui, mîntuit de puterea prezentă a păcatului, salvat de la iazul de foc cu toate chinurile lui veşnice! Credincioşii se bucură nespus de această mîntuire sigură şi veşnică, dar cîţi dintre ei se gîndesc şi au pe inimă mîntuirea altor suflete din sutele de milioane de oameni nemîntuiţi?

2. “Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” Ei n-au auzit pentru că noi, sîntem surzi, nu ei. Da, surzi la nevoile şi la apelul celor ce zac ruinaţi de păcat, sîntem surzi faţă de această tragică stare a oamenilor, şi noi avansăm tot felul de scuze: “…n-am vreme, sînt foarte ocupat, nu cred că ei vor lua aminte, sau poate frica şi ruşinea de a nu fi batjocoriţi sau zeflemisiţi, etc.

3. “Cum vor auzi despre El fără ca cineva să le propovăduiască?” Dincolo de orizontul nostru mărginit sînt sute de milioane de suflete fără Dumnezeu, fără nici o nădejde şi unii chiar fără Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu este vorba aici de a fi un predicator talentat ci pur şi simplu numai de a spune şi altora despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine, despre lucrarea Domnului Isus de la Golgota, despre iertarea deplină de păcate, şi toate acestea în cuvintele cele mai simple şi din toată inima.

4. “Şi cum vor predica dacă nu au fost trimişi?” Deasemenea nici aici nu este vorba de o învestitură specială din partea lui Dumnezeu într-o lucrare specială. El a avut în adevăr oameni deosebiţi, înzestraţi de El pentru deosebite lucrări de trezire şi de vestire a Evangheliei prin care au fost cîştigate milioane de suflete. Dar aici este vorba exact de ce a spus Domnul Isus: “Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Mat. 9:37).

De aceea apostolul Pavel subliniază că “credinţa vine din cele auzite iar cele auzite prin Cuvîntul lui Dumnezeu” (vs. 17).

Să rugăm pe Domnul să ne facă nişte secerători simpli, fără titluri şi reputaţie.

Ce a însemnat ruperea perdelii dinlăuntrul Templului?

„Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos“. – Matei 27:51

Sfâşierea unei perdele atât de groase nu a fost un lucru neînsemnat. Nu a fost intenţionat ca o demonstraţie a puterii, ci ca o lecţie pentru noi.

I. Vechea lege ceremonială a fost luată, sfâşiată ca o haină veche şi pusă deoparte. Odată cu moartea lui Isus au luat sfârşit toate jertfele, fiindcă toate s-au împlinit prin El; de aceea, locul prezentării lor a fost marcat cu un semn evident al destrămării.

II. Perdeaua sfâşiată dezvăluia toate lucrurile ascunse ale vechii rânduieli: chivotul legământului putea fi văzut acum, şi slava lui Dumnezeu nu mai locuia acolo. Prin moartea Domnului Isus, Dumnezeu ne este descoperit clar, fiindcă El nu a fost „ca Moise, care îşi punea o mahramă peste faţă” (2 Corinteni 3:13). Viaţa şi nemurirea sunt aduse acum la lumină, şi lucrurile care au fost ţinute ascunse de la întemeierea lumii sunt descoperite acum în El.

III. Ceremonia anuală a ispăşirii a fost desfiinţată. Sângele ispăşitor, care stropea în fiecare an perdeaua, era oferita cum o dată pentru totdeauna de Marele Preot şi, de aceea, locul ritualului simbolic era desfiinţat. Nu mai era nevoie de sângele taurilor şi berbecilor, fiindcă Isus stropise perdeaua cu propriul sânge. De acum înainte, accesul la Dumnezeu era îngăduit ca un privilegiu pentru orice credincios.

IV. Nu mai este o deschizătură îngustă prin care să putem privi spre tronul milei, fiindcă perdeaua este sfâşiată de sus până jos. Putem să ne înfăţişăm cu îndrăzneală în faţa tronului harului (Evrei 4:16). Ar-fi o greşeală să spunem că deschiderea aceasta minunată a Sfintei Sfintelor a fost o umbră a deschiderii porţilor spre Paradis pentru toţi sfinţii prin virtutea patimilor? Domnul nostru muribund are cheia cerului; El o deschide şi nimeni nu o poate închide. Să intrăm cu El în locurile cereşti şi să ne aşezăm lângă El până când duşmanul nostru va fi înfrânt.

Floriile – sărbătoarea hainelor

(Wes Bonda)

Si-au aruncat hainele … ! Luca 19. 35-36

Care haine trebuie aruncate ?

1. Haina necredintei Ioan 20: 27 FAp. 16.31 In 3.16

2. Haina traditiei Mat.15.1-6

3. Haina fatarniciei Mat. 16.1-12 cap.23.28

4. Haina omului vechi Col . 3.9 Efes 4. 22

Si imbracativa cu :

a. Haina omului cel nou Efes.4.24

b. Haina dragostei Col. 3.14

c. Haina Christos Gal. 3.27

A Lui sa fie Slava in veci Amin 

UNGEREA DOMNULUI CU MIR

(Nelu Gug)

                                               Ioan 12:1-11

Împrejurarea si  locul  unde se petrece acțiunea:

    –  în   BETANIA,  după  învierea  lui  LAZĂR,

    –   cu  SASE  zile  înainte  de  Răstignire  

La  o  Cină în familia  iubită de Domnul,

Erau  zile tulburi în Țara Sfîntă . . mari tensiuni între Bine si Rău, între cei Credinciosi Domnului si  agenții celui rău ..

                 . . . la fel ca  astăzi ….

Conducătoriii religiosi, protejați de liderii politici se adunau să  comploteze împotriva lui Isus;

Prietenii lui Isus erau adunați în Betania, să-si arate  dragostea față de El,

    . . . acțiunea petrecută în casa lui Simon Leprosul,       Marcu 14:3    

ACOLO erau vre-o  17 persoane adunate împreună la o cină,

  . . . Simon Leprosul,   Lazăr, Marta,  Maria,   Hristos si  12 Ucenici …

Aici, cu această ocazie, are loc  UNGEREA  CU  MIR  a Domnului Isus, inițiată nu de un bărbat, ci de o femeie.

&   Interesant  că,  legat de ultimele evenimente din viața Domnului Isus, FEMEILE  joacă un rol  important . . ele îl urmează pe Domnul peste tot si îl slujesc,, ele  sunt sub Crucea Domnului (si doar un singur bărbat din cei apropiați de Domnul – Ioan),

ele pleacă ultimele de la mormînt iar în dimineața Învierii sunt primele la mprmînt . . văd îngeri, sunt primii mesageri ai Învierii…. Domnul se arată întîii unei femei – Maria Magdalena.

v. 3   de remarcat cu privire la acest MIR, 3  lucruri :  CANTITATEA . . . „un litru”    CALITATEA . . .  „mir de nard curat”,

si  VALOAREA  LUI:  . . .”de mare preț”

APOI,  TREI  persoane cheie, implicate în această acțiune:   MARIA cea care inițiază,  IUDA  cel care critică  si  ISUS persoana centrală a evenimentelor.

MIRUL DE  NARD –  Nardul =  nume dat mai multor specii de plante ierbacee provenite din India, regiunea Himalaia,

„Mirul de Nard”  =  parfum  extras din rădăcina acestor plante, folosit foarte mult în acele vremuri …

#  probable că ideea cu „Uleiuri Esențiale de azi, acolo isi au rădăcina istorică …

Cîteva Sublinieri în legătură cu această  faptă inspirată a Mariei:

I.   ÎNSEMNĂTATEA  UNGERII . . . 

– faptul că Isus apreciază  gestul Mariei, asta demonstrează că asta a însemnat mult pentru cei implicați ..

a.  Întîi  o  Mulțumire  Sinceră –  asa a înțeles Maria să-si exprime practic mulțumirea ei față de    Domnul,

Nu doar cu vorbe, cu rugăciuni, ci ceva mai mult, ceva care să coste … să impresioneze…

@   Vom sărbători iar Moartea si Încierea Domnului Isus, prețul mare al Jertfirii Sale pentru noi . . . cum vom mulțumi ? 

       cu gura, cu buzele . . rugăciuni, cîntări ? fain, frumos !  DAR numai atît ? ceva mai practic …..????

b.  Apoi,  o UMILINȚĂ  Adîncă . . .

Interesant . . acolo, la acea cină, Marta slujea – frumos, de apreciat, Lazăr si alții stăteau cu Domnul la masă, discutau, aveau părtăsie . . fain,   

DAR, Maria ia mirul de nard, se apleacă, se umileste la picioarele Domnului,  le unge cu mir si . . . culmea:  „le-a stars cu părul capului ei” .. greu de imaginat în cultura de azi … 

#  Probabil că, si de Sărbătorile astea, multe surori vor merge pe la coafor, si vor cheltui sume importante să-si aranjeze părul – podoaba capilară . . . V-as ruga însă, să vă gîndiți puțin la gestul acestei femei – Maria – apreciată mult pe paginile N T.

        . . . cîtă umilință, ce atitudine impresionantă,   ce soc puternic pentru cei prezenți … nimic firesc, nimic carnal, sau lumesc în acest gest, ci doar o inspirație a Duhului Sfînt …

c. Dar si o DRAGOSTE  demonstrată, observăm în acest gest ..

Cînd e verb de Domnul Isus –  ea nu face  economii,  nu se uită la ceva cheap, ieftin . . ceva „în sale”, NU !

    – pentru Domnul dai ce ai mai scump în casă !   

*  DAVID:  „nu doresc  să aduc  Domnului o jertfă care să nu mă coste”,

Ce face ea pentru Domnul ei, nu consideră „risipă”, doar cei firesti, fără minte, judecă asa . . pentru ea asta e un CÎSTIG  curat !

d.  Ungerea  cu mir însemnează si o DURERE  Sfîntă, 

Ea stia  că  El va muri si că va fi îngropat,      v. 7  Ea face lucruri în avans . . . cînd încă Domnul e în viață.

Interesant, si celelalte femei pregătesc miresme si uleiuri, să ungă trupul mort al Domnului . . dar ce importanță mai avea asta ? era doar un obicei al vremii…

Dar ce face Maria, e un act deosebit,  semnificativ, însemnat … apreciat !!!!

Prin asta exprimă o durere sfîntă pentru Iubitul inimii ei, Domnul care se jertfeste să ne  salveze ….

e.  Gestul de ungere exprimă si o  ÎNCREDERE Puternică . . 

. . nu e un gest asa la întîmplare, ca pentru fiecine . . . ci e ceva inspirat, a prins momentul să exprime public, la acea Cină, față de toți, încrederea ei, în cel venit de Sus, ca să ne salveze pe noi, prin jertfirea Sa,.

„Mă-ncred în El orice s-ar întîmpla . . ” asta e cîntarea ei ….

DECI, iată ce înseamnă UNGEREA:  mulțumire, umilire,  exprimarea  dragostei, a dureri pentru Domnul, si a încrederii depline în triumful final !

II.  VALOAREA  UNGERII  CU  MIR . 

Iuda  valorifică  mirul   la 300 de dinari,  – plata unui   lucrător cu ziua pe un an de zile !

  +  un dinar = era plata untie  file de lucru.

ASA  Îl  valorifică  Maria pe  Isus !!!!

    CINE ar fi gata, de  aceste  Sărbători să facă un asemenea gest  față de Domnul, care să-l coste cîstigul pe un an de zile ??

#  De observat  aici, modul de  gîndire a lui Iuda:      v. 4 – 5 – 6 . a omului   firesc, carnal,  lumesc …  

       „Ce  risipă, ce prostie !  for  what ????”   „Eu nu sunt friare, eu am muncit din greu pentru banii mei, eu stiu ce să fac cu ei,

#  FRAȚILOR, nimic nu e  pra mult,  prea scump să dăruim pentru Hristos  si cauza Lui !

El e  singurul care merită să-I oferim  lucrurile cele mai de preț !   –  să-I dăm si să ne dăm Lui !

„Căci tu vei trece de-aici lăsînd toate,   Dar ce lui Isus ai făcut va sta !   Asta rămîne, nu vestejeste . . . !”

III.  ACTUL  UNGERII CU  MIR.

+  Privit de Maria . . . prin prisma ei . . . TOT ce poate face pentru Isus – se merită, o face cu plăcere,

+   Privit de Iuda . . . risipă, pierdere de timp si bani …

         –  pentru el Isus a  devenit mic si neînsemnat,

&  Pentru cei lumesti si firesti . . . a souri si a jertfi Domnului, înseamnă o  risipă ..  Ce trist !

+  Actul acesta  privit de Domnul . . prin prisma Lui,    

. . . ca o  faptă bună,  de neuitat . .     MARCU 14:9   un gest unic, inspirativ si pentru noi …

IV.  REZULTATUL  ACESTEI  UNGERI .

+  Întîi,  dorința Mariei  împlinită . . să facă ceva deosebit pentru Domnul, înaintea morții si îngropării Sale,  nu după . .

+  Hristos  mulțumit de  gesture ei . 

El e deasupra săracilor . . a refugiaților din Ucraina,  deasupra „homeless”,lor,  deasupra musafirilor la masa …

El e  UNIC si merită un gest UNIC , care să-l mulțumească, să-l slăvească !. 

+  Iuda –  descoperit pe față, cu această ocazie . . 

    –  gestul  Mariei, il irită pe Iuda si el nu rezistă la lucruri frumoase pentru Domnul, si re-acționează.

Oamenii firesti re-acționează întotdeauna cînd cei duhovnicesti fac ceva, jertfesc ceva deosebit de  dragul Domnului,

  – „De ce trebuia asta ? ce crezi că rezolvi cu asta ? Nu se merită. Se putea face altceva … ! gîndire bolnavă.

Cîte lucruri  interesante se pot petrece la o CINĂ, la un Diner . . .   depinde  cu ce scop o dai …

–  interesant cum te raportezi, cum te manifesti, intr-o   astfel  de ocazie,   poate   unică; 

    –  poți face un gest, o faptă, care să-i imresioneze pe toți cei prezenți, dar mai ales pe Domnul, care e  întodeauna   prezent

la întrunirile noastre de părtăsie, fie în casă, în familie, fie chiar în Biserică.

 #  Cînd faci o faptă bună, un gest frumos, spiritual, asteaptă-te la  reacții adverse, la reprosuri, la critici dure din partea unora …

 dar nu te lăsa influențat de asta !  dacă îndemnul e  de Sus, mergi înainte…

&  Să nu ne intereseze părerile altora, cu privire la slujirea noastră, ci mai mult să ne intereseze părerea Domnului . .

Ce zice Domnul de fapta mea, cum etichetează El  jertfa mea ???   Asta e  important.

„Maria si Marta sunt două surori, Ce-n Rai îsi petrec  Vesnicia,

Par eu pe pămînt parc-as vrea uneori,  Cînd Marta să fiu, cînd  MARIA !!!”   

Doamne ajută-ne să luăm expemple bune de pe paginile s Scripturii, si să le urmăm.      

AMIN

Încă o predică de nuntă – Se implică Dumnezeu în alegerile noastre?

GENEZA 24:1-67

DERON J. BILES   | 9 APRILIE 2018

Geneza 24:1-67

1. Localizați pasajul

Acest pasaj are loc după moartea Sarei și într-un moment în care Avraam înainta în vârstă. Avraam și-a asigurat pământ pentru viitorul familiei sale și acum este preocupat să ofere o soție fiului său, Isaac, prin care Legământul va continua.

2. Gen

Pasajul este narativ. Înregistrează conversația dintre Avraam și slujitor, slujitor și Rebeca și Laban și slujitorul cu Rebeca.

3. Determinați structura pasajului

24:1-9 – A încredințat lui Avraam slujitorul său să găsească o soție pentru Isaac

24:10-14 – Rugăciunea slujitorului

24:15-27 – Întâlnirea inițială a slujitorului cu Rebeca

24:28-60 – Negocierile servitorului cu Laban pentru Rebeca

24:61-67 – Isaac o întâlnește pe Rebeca și o ia de soție

4. Exegetă pasajul

Tema Legământului trece prin acest pasaj. Domnul este punctul central al pasajului. Avraam a pus slujitorul să jure pe Domnul; slujitorul se roagă Domnului pentru călătorie; slujitorul îl binecuvântează pe Domnul pentru că i-a răspuns rugăciunii; slujitorul s-a închinat Domnului; Laban îl salută pe slujitor ca fiind „binecuvântat de Domnul”; Domnul este onorat ca l-a binecuvântat pe Avraam; slujitorul anunță că Avraam avea încredere că Domnul îi va da succes; Laban a recunoscut mâna Domnului în acest proces; iar Isaac medita în prezența Domnului când a întâlnit-o pe Rebeca.

Semnificația cuvintelor „a lua”, „a merge” și „a alerga” domină pasajul. Verbul „a lua” (Hb. „laqach”) apare de 14 ori în pasaj cu referire la cel pe care slujitorul ar trebui „să-l ia” sau „să nu-l ia” ca soție pentru Isaac. Verbul „a merge” (Hb. „halaq”) apare de 17 ori în pasaj. Este probabil juxtapusă cu cuvântul „a alerga” (Hb. „ruts”) care apare de 4 ori în pericopă.

Textul dezvăluie o imagine a unui slujitor credincios (de încredere, rugător, observator, recunoscător, ascultător și dedicat sarcinii [să nu mănânce, să nu stea])

Când Isaac aștepta să întâlnească mireasa pe care Domnul o va oferi pentru el, el „medita” (Hb. „suach”) pe câmp. Deoarece acest cuvânt apare doar aici în ebraică, sensul său în context este incert. Termenul ar putea însemna „gândire”; ar putea să poarte ideea de „plimbare”; ar putea însemna „rugaciune”; sau ar putea însemna „doliu”. ^[1]  Având în vedere că știm că Isaac s-a rugat pentru soția sa (Geneza 25:21), o combinație de rugăciune prin durerea lui, precum și anticiparea plină de speranță pare să surprindă cel mai bine momentul. De asemenea, explică referirea la el „și-a ridicat ochii pentru a o vedea”.

24:1 – Domnul binecuvântase pe Avraam în toate lucrurile. Fără îndoială că binecuvântarea l-a făcut să se gândească la modul în care Domnul își va continua legământul prin Isaac.

24:1 – Avraam era bătrân.

• Avraam avea 100 de ani când s-a născut Isaac (Geneza 21:5), iar Isaac avea 40 de ani când s-a căsătorit cu Rebeca (Geneza 25:20). Deci, Avraam avea 140 de ani când și-a căutat o soție pentru fiul său.

24:2 – Avraam își numește „cel mai în vârstă” (probabil cel mai de încredere) slujitor și îi încredințează sarcina de a asigura o soție pentru Isaac. Jurământul (vezi Iacov ține Iosif de un jurământ cu un ritual similar în Geneza 47:29) este asigurat prin punerea mâinii slujitorului pe coapsa lui Avraam și făcând un jurământ. Cuvântul poate însemna „coapsă” (Ex. 32:27; Judec. 3:21) sau poate însemna „coaps” (Ex. 1:5; Judec. 8:30).

24:3-4 – Este de remarcat faptul că Avraam nu vrea o mireasă pentru fiul său dintre oamenii care ocupă în prezent pământul. El își trimite servitorul în țara familiei sale.

24:7 – Avraam este încrezător că Domnul îl va îndruma pe slujitor către femeia pe care Domnul o are pentru Isaac. Domnul își va trimite „îngerul” să-l călăuzească.

24:14 – Cererea specifică a slujitorului de a dezvălui voia Domnului a fost onorată de Domnul.

24:16 – În text se evidențiază atributele Rebecăi ca fiind frumoasă și fecioară, precum și muncitoare.

24:27 – Încântarea autentică a slujitorului față de prevederile Domnului pentru Avraam sugerează relația pe care a avut-o cu „stăpânul” său.

24:35-49 – Slujitorul își descrie călătoria în detaliu pentru „casa lui Betuel, Laban și Rebeca (24:29). Faptul că Laban pare să aibă un rol semnificativ în schimb (Cf. 24:59 – „sora lor” și nu „fiica lui”) prefigurează evenimentele de mai târziu cu fiicele lui Iacov și Laban.

24:63-64 – Naratorul notează cu măiestrie momentul cu ochii lui Isaac și Rebecai se întâlnesc pentru prima dată. Aceeași frază îi descrie pe Isaac (24:63) și Rebeca (24:64) „își ridică ochii” pentru a-l vedea pe celălalt.

24:67 – Isaac a luat-o; a iubit-o; și a fost mângâiat din cauza pierderii mamei sale

5. Lăsați structura textului să conducă predica

Exp. Acest pasaj ne amintește că Dumnezeu prețuiește familia și și noi ar trebui. Dumnezeu oferă un soț, ne îndrumă cărările și onorează rugăciunea credincioasă.

• Încrezător în Dumnezeu că va fi credincios Cuvântului Său
  • Avraam credea că Dumnezeu îi va oferi o soție lui Isaac
  • Avraam era încrezător că Dumnezeu va conduce călătoria slujitorului
  • Slujitorul a căutat îndrumarea Domnului
  • Slujitorul credea că Dumnezeu poate oferi un răspuns specific la cererea lui
    • Rebeca a fost reamintirea constantă a rugăciunii răspunse a lui Dumnezeu.
• Având încredere în Dumnezeu că va asigura călătoria ta
  • Un slujitor credincios care și-a câștigat încrederea stăpânului său, și-a slujit cu credincioșie stăpânul, s-a încrezut că Dumnezeu îi va oferi, i-a mulțumit Domnului pentru asigurarea lui și a rămas credincios sarcinii până la îndeplinire.
    • Aceasta este imaginea tipului de slujitori pe care ar trebui să fim: demni de încredere, rugăciuni, ascultători, recunoscători și dedicați.
• Să te încrezi în Dumnezeu în căsnicia ta
  • Importanța rugăciunii pentru familia ta
    • Avraam, slujitorul și Isaac sunt reprezentați cu toții ca având încredere în Dumnezeu pentru a-și îngriji familia.
    • Avem nevoie de familii care au încredere în Dumnezeu să ne ofere
  • Există o „persoană potrivită” pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine. Dacă nu ai găsit încă acea persoană, continuă să te rogi și să ai încredere în El. Merită să așteptați.

Aplicație

• Puteți avea încredere în Dumnezeu că va fi credincios promisiunii Sale
• Poți avea încredere în Dumnezeu pentru călătoria ta
• Poți avea încredere în Dumnezeu pentru familia ta

Ce fel de om a fost Daniel?

D.A.N.I.E.L.     1 – 6                                                                                                  

D.  – Devotat Legii  c. 1.8,12 Deutr. 32.37-39                                                

A.   – Ascutit ( Ager) la minte c. 1. 19-20                                                         

N.   -Neinfricat in primejdie c. 2.12-29  Plin de curaj intervine pt salvarea colegilor de la o moarte sigura!                         

I.    – Insuflat ( inspirat ) de Duhul Sfant  c. 4.9 si 19-28                           
Duhul Sfant numit „duhul dumnezeilor sfinti ” L-a inspirat in talmacirea visului imparatului !            

E.   – Exigent cu imparatul decazut c. 5. 22-28                                

L.    – Loial slujbei si Domnului Dumnezeu! c. 6.4 si 10                           

Datorez influenta in formarea caracterului meu inca din copilarie lui Iosif si lui Daniel !                          
Slava Domnului Isus pt astfel de modele ! Amin ! 

Wes Bonda

Divinitatea Mielului

«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9

Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său:

«şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau

«Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1).

Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu:

«Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27).

Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2).

Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!

Predicarea bună

Text: Efeseni 4:1-6

Regulile au rămas aceleași peste veacuri, iar apostolul Pavel este un exemplu vrednic de urmat. Predicarea trebuie să aibă următoarele caracteristici:

I. Integritate.
„Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi …“ (Efes. 4:2).

II. Fidelitate.
„ … nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efes. 4:2).

III. Claritate
„ … prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc“ (Efes. 4:3). Trebuie să adaptăm exprimarea la puterea ascultătorilor.

IV. Umilință
„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus“ (Efes. 4:5). Dintre toate felurile de predicare, cea mai rea este predicarea care-l înalță pe predicator, iar aceasta nu este nici pe departe așa de rară cum am putea crede.

Ce poți învăța de la Enoh?

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ,ca să nu va­dă moartea.» (Evrei 11:5)

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu vo­iau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre si­ne că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi 

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invi­zibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu ze­cile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dum­nezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să ves­tească revenirea Lui.