Duhul Sfânt este o persoană, nu doar o putere a lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de o relaţie personală cu El pentru a putea să fim mântuiţi în Hristos, să cunoaştem dragostea şi puterea lui Dumnezeu, să fim perfecţionaţi şi călăuziţi de El. Duhul Sfânt este esenţial vieţii creştine. De fapt fără El nu poate fi vorba de vreo spiritualitate. În timp ce a fi religios este posibil şi prin puterea firească a omului, a fi creştin şi a fi mântuit, nu este posibil decât prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!
El ne împuterniceşte pentru slujire şi mărturie. Doar prin El închinarea noastră este plăcută lui Dumnezeu şi intrarea noastră în prezenţa lui Dumnezeu posibilă.
A lui Saul – Duhul Sfânt l-a condus pe drumul spre Damasc. Isus l-a abordat direct Mesia despre care a vorbit întreg VT l-a evanghelizat Ştefan, iar mai târziu Anania
Corneliu – Duhul Sfânt a supravegheat fiecare detaliu al convertirii lui; l-a pregătit pe Corneliu cât şi pe Petru.
Petru l-a predicat pe Hristos.
Legătura dintre Duh şi Cuvânt reprezintă una din cheile înţelegerii rolului Său în Biserică.
În călăuzirea, inspirarea, sfinţirea şi zidirea poporului lui Dumnezeu, instrumentul Său principal este Scriptura – 2 Tim.3:16-…
Calvary Chapel – „Respingem exagerarea darurilor Duhului, a semnelor şi minunilor, în detrimentul Cuvântului”
Această afirmaţie este adevărată fiindcă, Duhul ia lucrurile lui Hristos şi ni le revelează. Vezi:
Ioan 14:17; 14:26; 15:26; 16:13
„Dacă Dumnezeu şi-ar retrage Duhul Sfânt din lume, cam 95% din activităţile noastre ar continua iar noi ne-am lăuda cu ele” (rev.Carl Bates, D.D.)
„Organizaţiile fără Duhul Sfânt sunt asemenea morilor fără vânt” a spus Spurgeon. „Chiar şi o biserică care este complet ortodoxă în crezurile ei este inutilă ca un nor fără ploaie, dacă nu este unsă cu putere de sus”
„Când ne bizuim pe organizare, avem parte de ceea ce organizarea poate face. Când ne bizuim pe educaţie, avem parte de ceea ce educaţia poate face. Când ne bizuim pe oratorie, avem parte de ceea ce oratoria poate face. Dar atunci când ne bizuim pe Duhul Sfânt, avem parte de ceea ce Dumnezeu poate face”. (rev.A.C.Dixon) – şi asta e mult mai preferabil!
„Dumnezeu nu se află în primul rând în căutarea unor metode mai bune, ci a unor oameni mai buni, a unor oameni umpluţi de Duhul Sfânt – Biblia ne spune că, „A venit un om (nu o metodă!!) de la Dumnezeu: numele lui era Ioan” (Ioan 1:6) W.B.K.
O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt
partea a II-a
RECAPITULARE:
– care sunt scopurile unui astfel de studiu? Pe ce se concentrează?
– am văzut personalitatea DS
– rolul DS în inspirarea şi iluminarea Scripturilor
– rolul DS de interpret şi revelator al Scripturilor
– principalul instrument al DS, în mântuirea, călăuzirea, sfinţirea şi zidirea poporului lui Dumnezeu, instrumentul Său principal este Scriptura – 2 Tim.3:16-…
De aceea, orice afirmare a prezenţei, a acţiunii şi a binecuvântării Duhului Sfânt, care ocoleşte, ignoră, minimalizează sau contrazice Cuvântul („ce este scris”), este străină Duhului lui Dumnezeu care l-a condus pe Isus şi i-a mânat pe apostoli. Asemenea afirmaţii sunt dezonorante Duhului Sfânt.
DE CE TREBUIE PRECIZATE ACESTE LUCRURI? De ce să ni le amintim? Pentru că astăzi există tendinţe accentuate de a substitui experienţa personală cu lucrarea Duhului Sfânt. Acţiuni şi fapte extrem de bizare I se atribuie în zilele noastre, Duhului Sfânt :
„Trezirea Râsului”,
Oklahoma City, Benny Hinn Healing Crusade – Ella Peppard moare fiindcă o altă persoană „ucisă în Duhul” (?!), cade asupra ei!!! Un adevărat apogeu al acestei „trezirii”! („Counterfeit Revival” – Hank Hanegraaff)
Duhul Sfânt loveşte South Kensington-ul, a devenit titlul de pe prima pagină a secţiunii londoneze a ziarului Independent din data de 21 iunie, 1994. Ar putea fi de la Dumnezeu acest comportament anormal? Persoane din aripa „sănătate şi prosperitate” a mişcării carismatice numită „word of faith”, au profeţit de ceva vreme o mare trezire spirituală. Este ceea ce se întâmpla?
Pe data de 24 iunie, 1994, un membru al conducerii lui Holy Trinity Brompton, pe nume Mark Elsdon-Dew a declarat liniştitor publicaţiei Church Times:
„Vă rog subliniaţi faptul că lucrurile care s-au întâmplat nu sunt atât de bizare şi scandaloase încât oamenii sensibili să nu vrea să audă de ele. Încercăm să dăm dovadă de bun simţ şi de ordine, dar dacă sunt de la Dumnezeu, ar fi îngrozitor să nu primim tot ce ne oferă”
Pe vremea scrierii cărţii de faţă se estima că peste 400 de biserici din toată Marea Britanie ţineau adunări aidoma celor de la Toronto Airport Vineyard. Unele din reacţiile celor ce au primit „ungerea” în Marea Britanie sunt la fel de bizare ca şi cele din Toronto şi descrise de Guy Chevreau. În biserica Sidcup Community Church, Dave Roberts ne spune că,
„cineva s-a îmbolnăvit în timpul serviciului, şi paramedicii au fost chemaţi la biserică. Sanitarii au intrat în sală şi au fost martorii unei scene în care mai multe zeci de oamenii se aflau pe jos, în diferitele faze ale trăirii spirituale. „Care-i al nostru?” au întrebat ei vădit încurcaţi”
Se poate dovedi că în general fenomenul „râsului sfânt” îşi are originea direct sau indirect în acţiunile şi crezurile bizare şi nebiblice ale lui Rodney Howard-Browne. Odată l-am auzit pe acesta vorbind la Trinity Broadcasting Network şi mustrându-i pe cei care se rugau la altar să, „înceteze să se mai roage şi să înceapă să râdă ca ceilalţi… să se roage acasă – aici veniseră să se umple de râs”.
În numărul revistei Charisma din luna august 1994, Howard-Browne a fost citat cu următoarele: „Într-o seară predicam despre iad şi râsul a izbucnit în toată sala. Cu cât le spuneam mai multe despre iad, cu atât oamenii râdeau mai tare”.
¨Într-o altă ocazie, Howard-Browne a spus:
„Mai degrabă m-aş afla într-o biserică în care diavolul şi firea pământească să se arate decât într-o biserică unde nu se întâmplă nimic fiindcă oamenilor le este prea frică să arate ceva… Iar dacă se arată un diavol, nu vă îngrijoraţi nici de asta. Bucuraţi-vă fiindcă cel puţin se întâmplă ceva”.
¨Este adevărat că un om osândit din pricina păcatului poate râde sau plânge dacă este izbăvit de vină şi osândă, atunci când face o rugăciune de pocăinţă. Dar nu există nici o dovadă biblică că, râsul, lătratul, răcnitul sau râsul isteric trebuie să apară după ce cineva ca Rodney Howard-Browne proclamă:„umpleţi-vă… ha, ho, ha, ho, ha, ho, ha, ha, ha, ho”! Aceste manifestări au fost dintotdeauna atribuite spiritelor demonice, nu Duhului Sfânt. Cu o asemenea afirmaţie suporterii „râsului sfânt”, nu pot fi de acord.
Se spune că atunci când sunt copleşiţi de Duhul mulţi se comportă ca animalele. Opiniile diferă foarte mult cu privire la originea acestor sunete de animale. Mulţi le categorisesc ca fiind demonice, iar alţii susţin că sunt pur şi simplu manifestări ale firii pământeşti.
În revista britanică Alpha, pastorul Marc Dupont de la Vineyard-ul din Toronto, a recunoscut că a avut dificultăţi în a afla dacă aceste sunete animalice sunt sau nu de la Dumnezeu. El a descris această situaţie atunci când s-a rugat pentru un om. La început, când acesta a început să ragă ca un leu a crezut că poate este posedat de demoni. În cele din urmă însă, a decis că omul rostea „un act profetic simbolic”, care semnifica triumful Leului din Iuda.
John Arnott, crede de asemenea că acest comportament animalic observat în timpul serviciilor din biserică are semnificaţie profetică. Acesta recunoaşte că uneori el produce confuzie şi că ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce să se facă atunci când scapă de sub control. La întâlnirile pastorilor, Arnott a descris câteva din probleme care au apărut şi a oferit soluţiile posibile. El a spus:
„Iată că am început să vedem oameni care se comportă profetic asemenea leilor şi bivolilor, vulturilor şi chiar războinicilor. Am primit odată un telefon şi (cel ce suna) a zis: „Cineva din adunarea noastră se poartă ca un vultur zburând prin încăpere. Nu putem să-l oprim. Ce să facem? Atunci noi ne-am gândit şi-am spus, ce-ar fi să aruncaţi un iepure în mijloc pe podea şi poate atunci are să aterizeze(!?)”
Cuvintele puritanului Thomas Brooks sunt foarte potrivite să fie menţionate aici:
„Duhului nu dezleagă ceea ce Cuvântul leagă. Duhul nu justifică ceea ce Cuvântul condamnă. El nu aprobă ceea ce Cuvântul dezaprobă, şi Duhul nu binecuvântează niciodată ceea ce Cuvântul blestemă”
În această situaţie trebuie să revenim la modul biblic de operare al Duhului Sfânt în Biserică şi în viaţa creştinului. De aceea, am stabilit că Biblia nu separă deloc lucrarea DS de ceea ce este scris în Biblie. Dimpotrivă, despre Duhul se spune că nu vorbeşte de la El, ci va lua din ceea ce este al lui Hristos şi ne va revela!
1. PERSONALITATEA DUHULUI SFÂNT
2. LEGĂTURA DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI BIBLIE
3. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ
4. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTIN
RELAŢIA DINTRE DUHUL SFÂNT ŞI CREDINCIOS
Vreau, în continuare să privim, întâi la lucrarea Duhului din biserică, apoi, dinviaţa credinciosului. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi vorba de biserică, la fel cum fără Duhul Sfânt în viaţa unui credincios, nu poate fi vorba de vreo spiritualitate!
LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ
Umple credincioşii ei: Fapte 2:4
Îi botează : 1 Cor.12:14
Rânduieşte slujitorii ei : Fapte 20:17,28
Trimite misionarii ei : Fapte 13:2,4
Îi călăuzeşte pe misionari : Fapte 8:29
Mângâie biserica : Fapte 9:31
Sfinţeşte biserica : Rom.15:16
LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTINI
Înnoieşte (regenerează) : Ioan 3:3,5
Locuieşte : Rom.8:11
Unge : 1 Ioan 2:20, 27
Botează : Fapte 2:17-41
Pecetluieşte : Efes.1:
Călăuzeşte: Ioan 16:13
Împuterniceşte în vederea mărturisirii lui Hristos : Fapte 1:8 (Mica 3:8; Zaharia „Nu prin putere…ci prin Duhul…)
Sfinţeşte : Rom.15:16; 2 Tes.2:13
Mărturiseşte înfierea noastră : Rom.8:16; Evrei 10:15
Ajută : Ioan 14:16-26
Dăruieşte bucurie : Rom.14:17
Înzestrează cu discernământ : 1 Cor.2:10-16; 1 Ioan 4:1-6
Produce roade : Gal.5:22-23
Dăruieşte daruri : 1 Cor.12:3-11
După cum vedeţi rolul DS în viaţa creştinului este de o importanţă deosebită. De fapt putem spune că este primordial şi esenţial vieţii creştine! De aceea, nu ar trebuie neglijat şi nu ar trebui abuzat.
DUHUL ESTE ACTIV ÎN MÂNTUIRE:
A man who drank heavily was converted to Christ and lived victoriously for several weeks. One day as he passed the open door of a tavern, the pungent odor drifting out aroused his old appetite for liquor. Just then he saw this sign in the window of a nearby cafe: „All the buttermilk you can drink – 25 cents!” Dashing inside, he ordered one glass, then another, and still another. After finishing the third he walked past the saloon and was no longer tempted. He was so full of buttermilk that he had no room for that which would be injurious to him. The lesson is clear: to be victorious over our evil desires, we must leave no opportunity for them to repossess us.
Dwight L. Moody once demonstrated the principle like this: „Tell me,” he said to his audience, „how can I get the air out of the tumbler I have in my hand?” One man said, „Suck it out with a pump.” But the evangelist replied, „That would create a vacuum and shatter it.” Finally after many suggestions, moody picked up a pitcher and quietly filled the glass with water. „There,” he said, „all the air is now removed.” He then explained that victory for the child of God does not come by working hard to eliminate sinful habits, but rather by allowing the Holy Spirit to take full possession.
See: Eph 5:18
TRANSFORMAREA NOASTRĂ LĂUNTRICĂ ESTE REALIZATĂ DE DUHUL:
Puritanul John Owen ne introduce în următoarea idee:
„Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este marele înfrumuseţător (cosmetician) al sufletelor”
Semnificaţia cuvântului grecesc „metamorphoo” (cuvântul descrie metamorfoza unei larve într-un fluture!) şi a contextului său:
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18)
În Biblie privim „chipul” Domnului Isus, iar în timp ce o facem, Duhul Sfânt ne schimbă făcându-ne asemenea Lui. Aceasta este lucrarea din inimile noastre a Duhului Sfânt! Procesul de schimbare a caracterului nostru se petrece în timp ce noi privim în Biblie la Isus. Conformarea noastră chipului Său este realizată de Duhul atunci când studiem caracterul lui Isus aşa cum ne este descris în Cuvânt. De aceea, este vital pentru desăvârşirea noastră şi prefacerea noastră spirituală, să privim insistent în Cuvânt la idealul lui Dumnezeu.
Să menţionăm aici TRAGEDIA COPILĂRIEI ÎNTÂRZIATE! Când nu mai privim în Cuvânt, maturizarea noastră spirituală stagnează. Creşterea noastră se opreşte. Prefacerea noastră întârzie.
Deci, pentru ACCELERAREA ei, trebuie privit mai insistent în Cuvânt la chipul lui Isus!
NECESITATEA IMPERATIVĂ A LUCRĂRII SALE în viaţa creştinului este demonstrată de cuvintele lui Pavel din Galateni 4:19
„Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!”
„va lua chip” – descrie forma exterioară pe care o prinde ceva ce se află în interior. Este treaba Duhului de a-l exprima pe Isus în noi. Domnul Isus prezent prin credinţă în inima credinciosului nu se va descoperi singur şi nu se va arăta în exterior că se află în viaţa creştinului. El a încredinţat această lucrare Duhului Sfânt. El este ca şi o prismă (totuşi, este o persoană) care răsfrânge lumina care este Isus şi se află în noi, în feluritele manifestări ale roadelor Duhului – darurilor harului – frumuseţea Domnului.
De aceea, dacă creştinul nu posedă o înţelegere inteligentă a lucrării DS şi o supunere completă ei, foarte puţin din Domnul Isus se poate vedea în viaţa acestuia.
De aceea, a spus cineva că, „Dacă facem loc (în inimile noastre) pentru Duhul Sfânt, atunci El îi va face loc Domnului Isus”. Şi opusul este adevărat: „Dacă nu-I facem loc Duhului, atunci El nu-I poate găsi loc (în inimi) Domnului Isus”.
Datorită acestei lucrări a Duhului (de exprimare a prezenţei Domnului Isus, în noi), putem înţelege noi cum Domnul însuşi se arată prin noi lumii. Împiedicarea acestei lucrări de către credincios, va face ca viaţa acestuia să aibe puţine din calităţile divine ale Fiului.
Observaţi cum Pavel tocmai asta le spune galatenilor: „Hristos s-a putut vedea odată în voi! A prins odată chip în voi”. Asta era dorinţa lui puternică: de a-l vedea din nou pe Isus exprimat exterior în vieţile lor. A fost o vreme când ei aveau o relaţie potrivită cu El. Cândva ei îi îngăduiseră să-şi facă lucrarea Lui în ei, dar acum sucumbând Iudaizatorilor ei încearcă singuri să-I dea chip lui Isus, făcând faptele Legii.
Gal.3:1-5; 5:2-5!
Ce s-a întâmplat în viaţa lor, de au fost privaţi, lipsiţi acum de lucrarea de glorificare a lui Isus în vieţile lor? Prin acceptarea de către ei a legalismului! (am studiat!)- aceşti creştini s-au privat de lucrarea DS care le dădea har în viaţa de zi cu zi – într-un cuvânt: au căzut din har!!
DUHUL ÎL „PROIECTEAZĂ” PE ISUS – VEZI, PRINCIPIUL PROIECTORULUI!
Dumnezeu a făcut-o cu Fiul, Fiul cu El şi acum Duhul o face cu El!! Observaţi cum umilinţa este prezentă în Dumnezeire, cum fiecare persoană a ei este a caracterizată de smerenie? Ce ruşinoase sunt tentativele noastre de a ne înălţa pe sine! Singurele persoane din acest Univers care aveau acest drept au renunţat să o facă.
CE ESTE DUHUL SFÂNT PENTRU CREŞTINI? Iată tot ceea ce DS este pentru noi.
DUHUL SFÂNT ESTE…
DOVADA ÎNFIERII NOASTRE DE CĂTRE DUMNEZEU
Romani 8:9, 14-16
„Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui…Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava! ” adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”
DUHUL SFÂNT ESTE…
DOVADA POSESIUNII NOASTRE DE CĂTRE DUMNEZEU
Efeseni 1:13-14
„Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”
PECETEA se folosea în antichitate pentru a indica proprietatea cuiva asupra unui lucru. Efesul era un port şi un mare centru comercial unde se comercializau lucruri aduse din Asia apoi vândute şi transportate până la Roma. Negustorii din Roma veneau aici să cumpere marfă. Cu pecetea de pe inelul de pe deget, ei pecetluiau cu ceară bunurile cumpărate mai înainte ca să fie încărcate pe corăbii şi duse la Puteoli, un port italian. Când încărcătura ajungea la Roma, negustorul îşi revendica bunurile cumpărate aducând dovada peceţii sale. În felul acesta el demonstra că era proprietarul acelor lucruri. Dacă altcineva pretindea că bunurile sunt ale lui negustorul putea să spună, „Nu, acestea sunt ale mele. Aceasta este pecetea mea de proprietar”. (Chuck Smith – Charisma vs.Charismania)
Minunatul adevăr biblic, este că odată ce am crezut Evanghelia, Dumnezeu ne-a pecetluit cu propria lui pecete de proprietar. El a intrat în posesiunea noastră. (Dumnezeu s-a privatizat! A fost împroprietărit cu noi – dacă tot este la modă!!) Noi am intrat în posesiunea Lui. Devenim astfel proprietatea Lui personală pe care a pecetluit-o cu Duhul Său Sfânt. De aceea, când diavolul pretinde încă posesiune asupra vieţilor noastre, Dumnezeu poate să-i spună:„ia mâna, nu este al tău!!” Dovada posesiunii noastre de către El este Duhul Sfânt pe care ni l-a dat. Duhul care acum locuieşte în noi este pecetea lui Dumnezeu cu care El ne revendică pentru Sine – vezi, 1 Petru 2:9 „…un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui…”
ARVUNA…
Iar ca şi proprietate a Lui, Biblia ne spune că Dumnezeu ne preţuieşte nespus de mult. De foarte multe ori, în epistolele sale către biserici, Pavel, a dorit şi s-a rugat ca acei creştini să înţeleagă cât de mult îi iubea Dumnezeu. De exemplu, efesenilor le spune că se roagă ca ei să înţeleagă „împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes.3:18-19). Tot efesenilor le spune că el doreşte ca ei să aibe ochii inimii luminaţi, ca să „priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Efes.1:18). Dorinţa lui Pavel se poate rezuma astfel: „fie ca Dumnezeu să vă deschidă ochii ca să înţelegeţi cât de mult vă preţuieşte!!” Ca şi posesiune a Lui, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Fiului Său scump, Dumnezeu ne preţuieşte nespus de mult. A plătit preţul pus pe noi, ne-a răscumpărat, şi acum ne preţuieşte. Pecetea Duhul Sfânt indică acest lucru. În 2 Cor.1:22 Duhul este numit „arvună” („ARRABON” – gk.- mai semnifică un inel de logodnă care prevesteşte unirea care va urma prin căsătorie; o garanţie a plăţii complete care va urma), care înseamnă o plată dinainte, un avans, al răscumpărării noastre. În Efes.4:30 ne este poruncit să nu întristăm Duhul prin care am fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Experienţa Duhului pe care o avem acum în prezent este degustarea slavei viitoare cât şi garanţia că vom avea parte de ea. (vezi, 2Cor.5:5)
A spune aşa cum fac adventiştii că pecetea lui Dumnezeu este Sabatul, că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Sabatul, înseamnă a dispreţui dragostea lui Dumnezeu şi a călca în picioare jertfa Fiului Său!! A minimaliza interesul pe care ni-l arată.
DUHUL SFÂNT – O GARANŢIE CE NE-A FOST DATĂ!
Nu doar că Duhul este o dovadă că îi aparţinem Lui şi arătând spre Duhul Său care este prezent în vieţile noastre, Dumnezeu, poate să ne revendice pentru Sine înaintea atacurilor demonice, dar este o asigurare, o garanţie că Dumnezeu intenţionează să desăvârşească răscumpărarea noastră. De aceea, Duhul este numit ARVUNĂ. Răscumpărarea noastră este deocamdată spirituală, dar într-o zi ea va fi desăvârşită, concretizată, materializată pe deplin. În vederea acestei încheieri a mântuirii noastre, El ne-a dat Duhul ca arvună. La fel cum negustorii italieni îşi pecetluiau bunurile ca să şi le asigure în timpul călătoriei lor, Dumnezeu şi-a pus pecetea asupra vieţii tale. Prin această pecetluire a ta, El şi-a „marcat” bunurile până vor ajunge la El. În acelaşi fel îşi identifică oamenii bunurile în zilele noastre. Deşi nu a intrat în posesia deplină a „bunului” răscumpărat, care este sufletul tău, totuşi pentru a se asigura că intră în posesia lui, El l-a pecetluit şi a dat un avans pentru el. În acest fel El s-a asigurat ca sufletele pe care le-a câştigat pentru El să ajungă în siguranţă la El în cer. Dându-ne Duhul Său ca arvună, El şi-a declarat intenţia serioasă de a completa tranzacţia. Aceea încheiere a ei ne este descrisă de Romani, ca fiind răscumpărarea inclusiv a trupurilor noastre:
Rom.8:18-24 „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi…”
Cum este stins Duhul?
„La fel cum focul este stins prin a turna apă pe el sau a-i lua combustibilul, tot aşa Duhul este stins prin a trăi în păcat, sau prin a nu folosi sau îmbunătăţi darurile date, care este ca şi cum a nu-i alimenta flacără” (Thomas Manton)
„Ce schimbare tristă se vede la omul care odată a fost condus de Duhul, iar acum este părăsit de El!” „Ce diferenţă este între ce a fost omul care odată a fost condus de Duhul şi acela care este acum părăsit de El!” (Thomas Jacombe)
PUTEREA DUHULUI SFÂNT – „dunamis” : dinamic, dinamită
„După ce Isus s-a înălţat la ceruri, El a turnat Duhul Său Sfânt asupra credincioşilor din Ierusalim, dându-le puterea de împlini porunca Lui de a predica Evanghelia întregii lumi, obligaţie rămasă tuturor credincioşilor din toate vremurile”.
Despre necesitatea Duhului în evanghelizare, mărturisire Petru ne poate convinge cel mai bine:
„Viaţa lui Petru a fost încercată de 3 focuri: Petru la foc alături de duşmanii lui Hristos; Petru la foc acuzat de o slujitoare că este un urmaş al Lui, lepădându-se de El şi tăgăduindu-l, apoi Petru sub focul Duhului Sfânt predicând cu foc încât 3 mii de suflete au fost aduse în Împărăţia Lui” (W.B.K.)
Kenneth Wuest :
Condiţia unor creştini este asemenea celei a galatenilor – căzuţi din har. A altora este ca cea a ucenicilor din Efes ai lui Ioan Botezătorul (Fapte 19) – ignoranţi faţă de Persoana şi Lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este o explicaţie pentru care se vede atât de puţin din frumuseţea Domnului în vieţile multor creştini sinceri. Ei fac tot ce pot pentru a trăi viaţa creştină, dar puterea lor firească este nepotrivită sarcinii lor. Duhul face pentru ei, în această situaţie, tot ce poate. Vieţile lor sunt fără îndoială diferite de cum au fost înainte de a fi mântuiţi. A avut loc o întoarcere stânga-împrejur. Au luat decizia conştientă de a întoarce spatele păcatului şi de a se întoarce cu faţa la Dumnezeu. În vieţile lor există acum chiar o oarecare biruinţă asupra păcatului, dar el nu a fost pe deplin înfrânt, încă. Unii cunosc chiar o măsură de plăcere în lucrurile lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea, din vieţile lor radiază foarte puţin Domnul Isus. Imaginea Lui în ei este foarte înceţoşată, greu de desluşit. Ştim că Domnul Isus, care locuieşte în inimile lor nu se va exprima singur în vieţile lor. Această lucrare El i-a încredinţat-o Duhului Sfânt. Iar dacă Duhul Sfânt nu este recunoscut şi credinciosul nu depinde de El pentru a săvârşi această lucrare, Acesta nu o poate face. La fel cum Isus nu mântuieşte pe cineva până acel om nu-l recunoaşte ca Mântuitor şi printr-un act al voinţei lui libere, să I se supună Lui, tot aşa nici Duhul Sfânt nu poate să-l arate pe Domnul Isus în vieţile noastre, până ce printr-o decizie a voinţelor noastre nu ne încredinţăm vieţile pentru a-şi face nestingherit lucrarea!
Să-I îngăduim, unii, s-o înceapă, iar alţii să o continue până la desăvârşire!
La acesta ne-a rânduit Dumnezeu: să fim o mireasmă a cunoştinţei Lui, în orice loc; o mireasmă a lui Hristos; o mireasmă de la viaţă spre viaţă!!
Lucrarea Duhului Sfânt reprezintă factorul esenţial din viaţa creştinului. Ea suferă o schimbare de nedescris atunci când acesta dobândeşte o înţelegere a lucrării pe care Duhul este gata să o facă în el şi prin el. Secretul unei vieţi creştine, biruitoare, curajoase, puternice, eficiente, plăcute lui Dumnezeu, constă în corecta percepţie a lucrării Duhului Sfânt din viaţa lui, percepţie care să-l introducă într-o relaţie vitală cu Acesta.
Teologul olandez R.B.Kuiper, a spus: „Duhul Sfânt se poate avea…la cerere” Să-l cerem!
O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt
partea a III-a
RECAPITULARE:
De două duminici seara, la rând, studiem ceea ce spune Biblia despre rolul Duhului Sfânt de interpret şi revelator al Scripturilor. Care este relaţia dintre El şi Scriptură. Am studiat de asemenea personalitatea Lui (deci, faptul că El este o Persoană, nu o forţă impersonală). Data trecută am început să studiem relaţia dintre El şi credincios, lucrarea lui în credincios (şi anume, aceea de transformare lăuntrică a lui – în timp ce privim în Cuvântul Lui, DS ne transformă – 1Cor.3:18), vorbind despre necesitatea imperioasă a lucrării Lui, şi despre ce este Duhul Sfânt pentru creştin: dovada înfierii lui, o pecete şi o arvună a mântuirii sale. Am concluzionat că, Duhul Sfânt este atâtînfrumuseţătorul sufletelor (MARELE COSMETICIAN AL SUFLETELOR!),dovada posesiunii lor de către Dumnezeu cât şi garanţia dată lor că vor ajunge cu siguranţă în ceruri.
A spune aşa cum fac adventiştii că pecetea lui Dumnezeu este Sabatul, că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Sabatul, înseamnă a dispreţui dragostea lui Dumnezeu şi a călca în picioare jertfa Fiului Său!! A minimaliza interesul pe care ni-l arată.
– „Dumnezeu ne-a pecetluit cu o altă Persoană a Dumnezeirii, şi nu cu o altă zi a săptămânii!”
„HEDONISMUL” SPIRITUAL. El nu ne-a fost dat ca şi o jucărie pe care să o manipulăm cum vrem şi nici ca o putere mistică pe care să o exploatăm în goana noastră după senzaţii şi putere personală!
LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN RUGĂCIUNEA CREŞTINULUI
Romani 8:26-27 spune:
„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”
De asemenea: Iuda 20 şi Efes.6:18.
Importanţa Duhului Sfânt în rugăciune este clar subliniată în acest pasaj. Slăbiciunea despre care vorbeşte Pavel priveşte viaţa noastră de rugăciune. DS, ne spune Pavel, ne ajută în această slăbiciune a noastră. Iată că fără Duhului nu doar că nu putem avea o viaţă spirituală, dar nu putem avea nici una de rugăciune.
Cuvântul grecesc tradus „ajută” indică o mână de ajutor întinsă. Marta a folosit acelaşi cuvânt atunci când a apelat la Isus să-i spună Mariei să-i dea o mână de ajutor la treaba din casă (Luca 10:40).
Rolul Duhului Sfânt în rugăciunea creştinului este de a-i da o mână de ajutor în slăbiciunea lui. Când ne rugăm El ne dă mâna să ne ajute, ca să ne purtăm povara firii noastre neobişnuită cu rugăciunea şi truda spirituală.
Dar, slăbiciunea despre care Pavel vorbeşte aici are două aspecte:
– pentru ce să ne rugăm, şi
– cum să ne rugăm (forma şi maniera rugăciunii noastre)
„CE”
NU ŞTIM „CE” Să NE RUGĂM. Nu avem o cunoaştere intuitivă a „lucrului”pentru care trebuie să ne rugăm. Nu ştim ce să-i cerem lui Dumnezeu în rugăciune. Pentru exemplificare, veniţi doar la o adunare a noastră de rugăciune, joia la 7, seara! Într-adevăr cunoaştem subiectele generale ale rugăciunilor noastre, cum ar fi mântuirea celor fără Hristos, sfinţirea credincioşilor sau împlinirea nevoilor noastre zilnice. Dar, pentru a şti exact ce vrea Dumnezeu să ne rugăm în clipa rugăciunii, aceasta implică o cunoaştere profundă a voii Sale pentru situaţiile date din vieţile noastre (sau ale altora), iar de regulă această cunoştinţă în mod natural, ne lipseşte. Aici intervine Duhul Sfânt în ajutorul nostru suplinind această ignoranţă a noastră cu cunoaşterea de către El a voii lui Dumnezeu:
1 Cor.2:11 „…tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu”.
„CUM”
Pentru ca Dumnezeu să îşi facă voia noastră prin rugăciunile noastre, este necesar ca noi să avem această cunoştinţă a voii Lui. Dar pentru că nu o avem, este necesar ca noi să fim atât de controlaţi de Duhul încât acesta să-şi poată face lucrarea în rugăciunile noastre, aducând în rugăciunile noastre, lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facă. Este clar atunci că pentru a ne ruga cum trebuie, noi trebuie să fim plini de Duhul, stăpâniţi de El şi atenţi la îndemnurile Lui.
EL MIJLOCEŞTE
Cuvântul grecesc care descrie mijlocirea Duhului este foarte pitoresc. Este folosit pentru cel care dă peste un om în necaz, şi cere ajutor în numele acestuia. După cum Alford ne spune:
„Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ce locuieşte în noi, cunoscându-ne mai bine nevoile, se roagă pentru noi, având aspiraţii şi năzuinţe mai înalte şi mai sfinte decât cele pe care noi le putem exprima în cuvintele noastre. Această mijlocire îşi găseşte exprimarea doar în suspinele şi gemetele Duhului. Dumnezeu Tatăl care cercetează inimile sfinţilor Săi în vederea rugăciunii, interpretează aceste suspine negrăite ale Duhului Său din noi conforme voii Sale.”
CONCLUZIA la care suntem conduşi este că, pentru a avea o adevărată viaţă de rugăciune, vieţile noastre trebuie să fie stăpânite de Duhul Sfânt, iar inimile noastre pline de El. Doar atunci rugăciunile noastre vor avea putere, vor fi spirituale, inteligente şi eficiente. Vom şti „ce” să cerem în rugăciune şi „cum” s-o facem!
EXEMPLE: priviţi la vieţile de rugăciune ale unor sfinţi din trecut
– Iacov : genunchi tăbăciţi!
– Apostolul rugăciunii : „praying Hyde”, etc.
– Ilie: Iacov 5:17-18 „un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi”
Ce anume le-au energizat acestor oameni rugăciunile lor şi le-au adus atât de multe răspunsuri la ele? Ce anume însoţea îndeosebi rugăciunea unuia despre care se spunea că se roagă atât de intens încât oamenilor le era insuportabil să-l audă rugându-se? Că erau îngroziţi auzindu-l cum se roagă şi că simţeau cerul căzând peste ei?
APLICAŢIE: Aceşti oameni au cunoscut lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lor de rugăciune. Erau familiarizaţi cu mijlocirea Lui pentru ei. La fel trebuie să devenim şi noi. Dar pentru asta, şi noi trebuie să fim plini de Duhul!
CÂT DE MULT DUH AVEM NEVOIE?
A city dweller moved to a farm and bought a cow. Shortly after he did, the cow went dry. When he reported this fact to a neighbor farmer, the farmer expressed surprise. The city man said he was surprised too. „I can’t understand it either, for if ever a person was considerate of an animal, I was of that cow. If I didn’t need any milk, I didn’t milk her. If I only needed a quart, I only took a quart.” The farmer tried to explain that the only way to keep milk flowing is not to take as little as possible from the cow, but to take as much as possible. Is that not also true of the Christian life? Those who only turn to God in need miss the real joy that flows from a daily infilling of His Spirit.
See: Psa 81:10; Rom 5:5; Eph 3:20-21; 1 Tim 1:14
Idee care ne conduce la următoarea idee.
PLINĂTATEA DUHULUI, O CERINŢĂ ÎN VEDEREA SFINŢIRII NOASTRE
Efes.5:18 „fiţi plini de Duhul”
Privitor la această poruncă a lui Dumnezeu se pot afirma următoarele:
ESTE IMPERATIVĂ, OBLIGATORIE, odată fiindcă Dumnezeu ne porunceşte şi în al doilea rând, fiindcă altfel suntem plini de sine, sau de lume. Avem un gol care trebuie umplut şi dacă nu-l umplem cu Dumnezeu în mod natural îl vom umple cu altceva. Dumnezeu ştie de ce ne-a dat această poruncă!
În al doilea rând, DOAR PLINĂTATEA DUHULUI FACE POSIBILĂ ASEMĂNAREA CREŞTINULUI CU HRISTOS. Din nou, ea este necesară pentru că acum îl reprezentăm pe El şi trebuie s-o facem cât mai bine. Doar atunci când Duhul locuieşte din belşug în inimile noastre, Dumnezeu poate să ducă mai departe sfinţirea noastră şi să-l exprime pe Hristos prin noi.
Limba greacă ne spune că umplerea aceasta de Duhul nu este o acţiune de un moment dat, ci o acţiune continuă – fiţi plini încontinuu. Umplerea cu Duhul nu poate fi doar o experienţă de criză, o umplere spasmodică, care se face doar atunci când creştinul urmează să slujească lui Dumnezeu în predicare, evanghelizare, ajutorare sau rugăciune în biserică. Trebuie să fim plini, şi să fim plini în permanenţă, clipă de clipă a vieţii noastre creştine. Plinătatea Duhului în noi este trăsătura de bază a experienţei creştine de zi cu zi. Nici un creştin nu poate trăi o viaţă biruitoare asupra păcatului, şi nu poate să reziste ispitelor, dacă nu cunoaşte această umplere ce ar trebui să fie permanentă, cu Duhul.
O PRECIZARE FOARTE IMPORTANTĂ TREBUIE FĂCUTĂ! ESTE O LUCRARE A LUI, NU A OMULUI. Ea este necesară fiindcă de multe ori avem impresia că noi suntem puşi în situaţia să-l forţăm pe Duhul să ne umple, sausă-l convingem să rămână în noi. Umplerea noastră cu Duhul nu este o lucrarea omului. Nu vine în urma stăruinţelor noastre îndelungate, a mărturisiriituturor păcatelor sau a rugăciunilor isterice. Nu putem sub nici o formă să ne aducem în starea în care Duhul poate privi la noi şi să spună, „acum este destul de sfânt, am să vin în viaţa lui!” Duhul este cel ce ne va umple şi doar El este activ în săvârşirea acestei acţiuni. Nimic din ceea ce noi facem nu poate să ne umple cu El!
TOT CEEA CE NOI PUTEM SĂ FACEM, este conform lui Ioan 7:37-39, să credem, conform lui Luca 11:13, să ne rugăm şi să-i cerem lui Dumnezeu Tatăl! Rom.8:5 „să trăim după îndemnurile Duhului”, Rom.8:6 „să umblăm după lucrurile Duhului”, Rom.8:13 „să mortificăm…”, Gal.5:16 „cârmuiţi de Duhul”, Rom.6:12 „să…”
DAR CE ÎNSEAMNĂ TOTUŞI „A FI PLINI DE DUHUL”, SAU A „AVEA PLINĂTATEA LUI”? Să vorbim în limbi, să profeţim, să scoatem demoni, să Citește în continuare →
Pas(i)unea pastorilor 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.