Tu ai primit chemarea la lucru?

“Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui dacă nu sînt trimişi?” – ROMANI 10:14,15

După ce a expus minunatul plan al mîntuirii dumnezeieşti, după
ce a îndreptat privirile cititorilor către o lume pierdută, coruptă în plăcerile ei, epuizată de suferinţă, înecată în lacrimile ei, apostolul Pavel mişcat şi îngrijorat, se opreşte ca să pună aceste patru întrebări:

1. “Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?” Cine ar putea să evalueze binecuvîntările care rezultă din acest simplu fapt: a crede din inimă în Domnul Isus Hristos? “Oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit”, mîntuit de păcatele din trecut şi de vina lui, mîntuit de puterea prezentă a păcatului, salvat de la iazul de foc cu toate chinurile lui veşnice! Credincioşii se bucură nespus de această mîntuire sigură şi veşnică, dar cîţi dintre ei se gîndesc şi au pe inimă mîntuirea altor suflete din sutele de milioane de oameni nemîntuiţi?

2. “Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” Ei n-au auzit pentru că noi, sîntem surzi, nu ei. Da, surzi la nevoile şi la apelul celor ce zac ruinaţi de păcat, sîntem surzi faţă de această tragică stare a oamenilor, şi noi avansăm tot felul de scuze: “…n-am vreme, sînt foarte ocupat, nu cred că ei vor lua aminte, sau poate frica şi ruşinea de a nu fi batjocoriţi sau zeflemisiţi, etc.

3. “Cum vor auzi despre El fără ca cineva să le propovăduiască?” Dincolo de orizontul nostru mărginit sînt sute de milioane de suflete fără Dumnezeu, fără nici o nădejde şi unii chiar fără Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu este vorba aici de a fi un predicator talentat ci pur şi simplu numai de a spune şi altora despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine, despre lucrarea Domnului Isus de la Golgota, despre iertarea deplină de păcate, şi toate acestea în cuvintele cele mai simple şi din toată inima.

4. “Şi cum vor predica dacă nu au fost trimişi?” Deasemenea nici aici nu este vorba de o învestitură specială din partea lui Dumnezeu într-o lucrare specială. El a avut în adevăr oameni deosebiţi, înzestraţi de El pentru deosebite lucrări de trezire şi de vestire a Evangheliei prin care au fost cîştigate milioane de suflete. Dar aici este vorba exact de ce a spus Domnul Isus: “Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Mat. 9:37).

De aceea apostolul Pavel subliniază că “credinţa vine din cele auzite iar cele auzite prin Cuvîntul lui Dumnezeu” (vs. 17).

Să rugăm pe Domnul să ne facă nişte secerători simpli, fără titluri şi reputaţie.

Publicitate

Predicarea bună

Text: Efeseni 4:1-6

Regulile au rămas aceleași peste veacuri, iar apostolul Pavel este un exemplu vrednic de urmat. Predicarea trebuie să aibă următoarele caracteristici:

I. Integritate.
„Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi …“ (Efes. 4:2).

II. Fidelitate.
„ … nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efes. 4:2).

III. Claritate
„ … prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc“ (Efes. 4:3). Trebuie să adaptăm exprimarea la puterea ascultătorilor.

IV. Umilință
„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus“ (Efes. 4:5). Dintre toate felurile de predicare, cea mai rea este predicarea care-l înalță pe predicator, iar aceasta nu este nici pe departe așa de rară cum am putea crede.

Evanghelia lui Dumnezeu !

 Romani 1. 1-7                                                                                                                                                                                                                                                            Apostolul Pavel elogiază în introducerea epistolei către Romani frumusețea de neegalat a Evangheliei lui Dumnezeu .    

1. Vestită de cei aleși v.1

2. Profețită în Scripturi v.2   Isaia 53 

3. Centrată pe Domnul Isus v.3-4   natura umană și divină

4. Scopul ei v.5a   ascultarea credinței

5. Destinată tuturor v.5b   toate Neamurile

6. Beneficiile multiple : apartenență v.6 , preaiubiți de Dumnezeu v.7 , puși deoparte v.7b , har și pacea v.7c

   Ferice de cei care o cred și au parte de Ea !   Amin !

(Wes Bonda)

Ioram – un om cu inima împărțită care are nevoie de har

2 Regi 6:30-31

Poate Dumnezeu să binecuvinteze un mugure de credință? Poate El să se uite la puținul din noi care este după voia Lui și să ne facă bine? Iată o întrebare foarte importantă pentru aceste zile de mare încercare venite peste întreg pământul. Vă propun să învățăm dintr-o întâmplare de demult, petrecută pe vremea regilor din Israel. Prima scenă este tragică și dezgustătoare

I. Un rege într-un mare impas.

„Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” (2 Regi 6:30-31)

Împăratul despre care este vorba în text este Ioram, fiul

Paşii biruinţei lui Ionatan

Bogdan Emanuel Răduţ

1 Samuel 14:1-23 –

– suntem chemaţi să ducem mai departe lucrarea care s-a făcut până la noi, şi de aceea avem nevoie de oameni curajoşi, care să semene cu Ionatan

– dacă vrem să avem biruinţa lui Ionatan trebuie să urmărim patru paşi:

1. Pasul conştientizării – 13:16-23

– Ionatan analizează situaţia în care se afla şi conştientizează ce este de făcut

– în biserică există două feluri de

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Elisei – Dubiile unui discipol

text: 2 Regi 2:1-14

Elisei a avut un ceas de dezechilibru și îndoială. Ca discipol al lui ilie, el s-a văzut nesigur dacă Dumnezeu îi va da harul să continue mandatul profetic. Dacă sunteți atenți la text, există cinci dovezi că cineva este chemat cu adevărat la slujire:

I. Este un o care-i respectă pe ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu. Elisei refuză să se angajeze într-un dialog cu ceilalți despre ,,înălțarea la cer“ a lui Ilie. Știe că lucrul acesta este împotriva dorinței acestui om. Cam la fel suntem și noi la acest eveniment: fratelui Pitt nu-i place să se vorbească despre el. Ca și Ilie, este un om care caută experiențele cu Dumnezeu în smerenie și singurătate. De fapt, adevărata măsură a unui om este ceea ce este elcu Dumnezeu în sigurătate.

II. Este un om care se ține scai de cei care lucrează pentru Dumnzeu. Citiți acei de trei ori: ,,viu este Dumnezeu și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi“. Nu există ucenic fără ucenicie! În climaul actual de singurătate se cuvine să ne reafirmăm atașamentul nostru față de cei cu care slujim alături: ,,Sfinții din țară sunt toată plăcerea mea“.

III. Este un om care caută supranaturalul în lucrarea sa. ,,Unde este acum Dumnezeul lui Ilie“ nu este un regret după Ilie, ci un oftat după Dumnezeul care se manifestase plenar prin lucrarea acelui om. De fapt, Eliahu înseamnă literal ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu“ (Elohim este Domnul). Dă-mi voia să-ți spun: ,,Dacă tot ce se întâmplă în slujirea ta pentru Domnul se poate explica rațional, mă îndoiesc foarte mult că este ,,lucrarea … Domnului“!

IV. Este un om care, după ce a avut confirmarea în singurătate, este confirmat public prin faptul că Dumnezeu îl folosește pentru ,,vindecarea“ apelor din care curge viață spre ceilalți (2 regi 2:19-22). N-a fost un efect trecător. ,,Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.“

V. Este un om pe care-l apără în mod suranatural însuși Dumnezeu. Vai de cei care-l batjocoresc pe ,,robul Domnului“! Când oamenii se sălbăticesc, Dumnezeu folosește fiarele sălbatice ca să-Și impună voia. Urșii ucid pe cei ce l-au batjocorit pe Elisei (2 regi 2:23-25). Nu există nevinovăție în cei care se opun lucrării lui Dumnezeu și-i prigonesc pe cei trimiși la ei!

Simpatia pentru alți lucrători, atașamentul față de ei, apariția supranaturalului în slujirea proprie, confirmarea că ești o binecuvântare pentru cei din jur și faptul că suntem plasați sub protecția divină sunt și dovezile noastre, cum au fst și pentru Elisei, că dubile noastre sunt spulberate de dovezile intervenților divine.

Ziua în care albul a fost negru și negrul a fost alb

Ieremia 38:1-13

Introducere: Moise a fost luat la rost de Aaron și Maria pentru că-și luase o nevastă etiopiană. Rasismul a fost dintotdeauna o problemă și continuă să fie și azi. Deosebirile dintre oameni sunt însă doar de suprafață. Toți sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iată un exemplu binevenit:

I. Ebed-Melec, etiopianul doar ,,a auzit“ de necazul profetului ieremia și imediat a luat la inimă (Ier. 38:7-10). Putea foarte bine să spună că nu este treaba lui, dar reacția lui dă pe față o inimă săritoare și gata să ajute.

II. Ebed-Melec a înfruntat ,,opinia publică“ care l-a încovoiat pe împăratul Zedechia (Ier. 38:1-6).  De unde a avut omul acesta atâta curaj? Pe ce s-a sprijinit el? Un negru, plecat din start cu un handicat extraordinar riscă furia mai marilor împărăției!

III. Ebed-Melec s-a implicat personal în scoaterea lui Ieremia din groapă (Ier. 38:10-12). Urmăriți0l cum verifică trăinicia frânghiilor și cum se preocupă de confortul profetului. Ce inimă bună a avut omul acesta!

IV. Ebed-Melec dispare înapoi în anonimat după întâmplarea aceasta cu Ieremia. Să-i fi venit de hac complotiștii de la palat? Nu știm. Biblia ni-l dă exemplu și … atât.

Încheiere: Oameni albi cu o inimă neagră și un negru cu o inimă albă. Dumnezeu nu se uită la culoarea pielii pentru că a venit să mântuiască inimi, nu piei! Înaintea Lui, toate inimile sunt la fel, negre de păcat. Dorința Lui este să le facă albe, ca inima acestui Ebed-Melec.

În traducere, Ebed-Melec înseamnă ,,slujitorul împăratului“. Fii și tu unul din ei. Dumnezeu te așteaptă!

Piedici în calea urmării lui Christos

Voi lua inima de piatră din carnea voastră. – Ezechiel 36:26

Acest verset este cu referire la Israel, însă el are o aplicație practică pentru noi astăzi. Există trei lucruri în inima omenească de natură să ne împiedice a-L urma pe Hristos:

1. Confortul – “Oricine nu-și poartă crucea sa și vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14.27). Dacă inima noastră iubește o viață confortabilă, acest lucru ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos. Domnul ne spune foarte clar că avem de plătit un preț pentru a-L urma. Prin urmare, dacă inima noastră alege întotdeauna drumul cel mai ușor, nu-L vom urma pe Hristos pentru mult timp.

2. Păcatul îngăduit – “Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19). Cât de mulți oameni au fost împiedicați să-L urmeze pe Hristos din cauză că inima lor a fost hotărâtă să urmeze o cale păcătoasă! Satisfacerea poftelor a devenit un idol pentru mulți în ziua de astăzi. O astfel de tendință a inimii noastre ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos.

3. Eul – “Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3.5). Nu poți fi un închinător al lui Dumnezeu, atâta vreme cât ești propriul tău dumnezeu. Dorința de a fi propriul tău dumnezeu face ca inima să I se împotrivească lui Isus Hristos.

Dacă astfel de lucruri există în inima noastră, este timpul să le scoatem afară și să o apucăm cu hotărâre pe urmele pașilor lui Hristos.

T P Hadley

Iosua – studiu pe caz

Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua.

Iosua 24.31

Iosua, ca și Iosif, este o imagine a Domnului Isus. Numele său, care înseamnă Iah-Mântuitorul, este echivalentul ebraic al numelui Isus. Moise a fost cel care l-a scos pe Israel din Egipt, iar Iosua l-a adus în țara Canaan. Ce l-a calificat însă pentru acest rol măreț?

I. Dumnezeu Însuși ne spune că Iosua, ca și Caleb, “L-a urmat în totul pe Domnul” (Numeri 32.12). Acesta este secretul succesului în slujba lui Dumnezeu.

II. Iosua însă a dat dovadă și de o mare disponibilitate de a învăța. El nu a știut care era motivul zgomotului din tabără, atunci când israeliții făcuseră vițelul de aur, însă Moise, care fusese mai aproape de Dumnezeu pe vârful muntelui, a știut ce se petrecea (Exod 32.17,18).

III. Poate că această experiență l-a făcut să rămână în cortul întâlnirii, atunci când Moise a mutat acel cort afară din tabără (Exod 33.11) – el a dorit să fie în prezența lui Dumnezeu. O astfel de comuniune tainică l-a făcut capabil să conducă poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 31.3,7,14,23). El era “plin de duhul înțelepciunii” atunci când Moise a murit (Deuteronom 34.9).

Moise și Iosua formează una dintre marile perechi din Scriptură, precum Ilie și Elisei, Pavel și Timotei. Dacă ar fi fost o chestiune doar de putere omenească, atunci cuvintele lui Dumnezeu către Iosua ar fi fost copleșitoare: “Moise, slujitorul Meu, a murit; acum ridică-te”. Dumnezeu însă a adăugat: “Cum am fost cu Moise, la fel voi fi cu tine” (Iosua 1.5).

IV. Acest lucru făcea toată diferența și, fiindcă Iosua nu s-a întors “nici la dreapta, nici la stânga”, ci a ascultat de legea lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta, a avut izbândă (Iosua 1.7,8).

Mai târziu, la bătrânețe, Iosua a împărtășit secretul biruinței sale celor din popor, încurajându-i să se alipească de Domnul (Iosua 23.6,8). Viața lui personală și cea de familie au fost o confirmare a îndemnurilor sale: “Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15).

Noi suntem foarte mici în comparație cu Iosua, însă, dacă avem încredere în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, “Căpetenia oștirii Domnului” va fi și cu noi (Iosua 5.14).

S Attwood