Category Archives: Pentru lucratori

Onisim, Filimon, Pavel – trei lecții practice

Text: Filimon

Trei oameni, trei circumstanțe diferite, trei lecții practice pentru tine.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

I. De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

II. De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

III. De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

Reclame

Elisei – Dubiile unui discipol

text: 2 Regi 2:1-14

Elisei a avut un ceas de dezechilibru și îndoială. Ca discipol al lui ilie, el s-a văzut nesigur dacă Dumnezeu îi va da harul să continue mandatul profetic. Dacă sunteți atenți la text, există cinci dovezi că cineva este chemat cu adevărat la slujire:

I. Este un o care-i respectă pe ceilalți slujitori ai lui Dumnezeu. Elisei refuză să se angajeze într-un dialog cu ceilalți despre ,,înălțarea la cer“ a lui Ilie. Știe că lucrul acesta este împotriva dorinței acestui om. Cam la fel suntem și noi la acest eveniment: fratelui Pitt nu-i place să se vorbească despre el. Ca și Ilie, este un om care caută experiențele cu Dumnezeu în smerenie și singurătate. De fapt, adevărata măsură a unui om este ceea ce este elcu Dumnezeu în sigurătate.

II. Este un om care se ține scai de cei care lucrează pentru Dumnzeu. Citiți acei de trei ori: ,,viu este Dumnezeu și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi“. Nu există ucenic fără ucenicie! În climaul actual de singurătate se cuvine să ne reafirmăm atașamentul nostru față de cei cu care slujim alături: ,,Sfinții din țară sunt toată plăcerea mea“.

III. Este un om care caută supranaturalul în lucrarea sa. ,,Unde este acum Dumnezeul lui Ilie“ nu este un regret după Ilie, ci un oftat după Dumnezeul care se manifestase plenar prin lucrarea acelui om. De fapt, Eliahu înseamnă literal ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu“ (Elohim este Domnul). Dă-mi voia să-ți spun: ,,Dacă tot ce se întâmplă în slujirea ta pentru Domnul se poate explica rațional, mă îndoiesc foarte mult că este ,,lucrarea … Domnului“!

IV. Este un om care, după ce a avut confirmarea în singurătate, este confirmat public prin faptul că Dumnezeu îl folosește pentru ,,vindecarea“ apelor din care curge viață spre ceilalți (2 regi 2:19-22). N-a fost un efect trecător. ,,Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.“

V. Este un om pe care-l apără în mod suranatural însuși Dumnezeu. Vai de cei care-l batjocoresc pe ,,robul Domnului“! Când oamenii se sălbăticesc, Dumnezeu folosește fiarele sălbatice ca să-Și impună voia. Urșii ucid pe cei ce l-au batjocorit pe Elisei (2 regi 2:23-25). Nu există nevinovăție în cei care se opun lucrării lui Dumnezeu și-i prigonesc pe cei trimiși la ei!

Simpatia pentru alți lucrători, atașamentul față de ei, apariția supranaturalului în slujirea proprie, confirmarea că ești o binecuvântare pentru cei din jur și faptul că suntem plasați sub protecția divină sunt și dovezile noastre, cum au fst și pentru Elisei, că dubile noastre sunt spulberate de dovezile intervenților divine.

Ziua în care albul a fost negru și negrul a fost alb

Ieremia 38:1-13

Introducere: Moise a fost luat la rost de Aaron și Maria pentru că-și luase o nevastă etiopiană. Rasismul a fost dintotdeauna o problemă și continuă să fie și azi. Deosebirile dintre oameni sunt însă doar de suprafață. Toți sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iată un exemplu binevenit:

I. Ebed-Melec, etiopianul doar ,,a auzit“ de necazul profetului ieremia și imediat a luat la inimă (Ier. 38:7-10). Putea foarte bine să spună că nu este treaba lui, dar reacția lui dă pe față o inimă săritoare și gata să ajute.

II. Ebed-Melec a înfruntat ,,opinia publică“ care l-a încovoiat pe împăratul Zedechia (Ier. 38:1-6).  De unde a avut omul acesta atâta curaj? Pe ce s-a sprijinit el? Un negru, plecat din start cu un handicat extraordinar riscă furia mai marilor împărăției!

III. Ebed-Melec s-a implicat personal în scoaterea lui Ieremia din groapă (Ier. 38:10-12). Urmăriți0l cum verifică trăinicia frânghiilor și cum se preocupă de confortul profetului. Ce inimă bună a avut omul acesta!

IV. Ebed-Melec dispare înapoi în anonimat după întâmplarea aceasta cu Ieremia. Să-i fi venit de hac complotiștii de la palat? Nu știm. Biblia ni-l dă exemplu și … atât.

Încheiere: Oameni albi cu o inimă neagră și un negru cu o inimă albă. Dumnezeu nu se uită la culoarea pielii pentru că a venit să mântuiască inimi, nu piei! Înaintea Lui, toate inimile sunt la fel, negre de păcat. Dorința Lui este să le facă albe, ca inima acestui Ebed-Melec.

În traducere, Ebed-Melec înseamnă ,,slujitorul împăratului“. Fii și tu unul din ei. Dumnezeu te așteaptă!

Piedici în calea urmării lui Christos

Voi lua inima de piatră din carnea voastră. – Ezechiel 36:26

Acest verset este cu referire la Israel, însă el are o aplicație practică pentru noi astăzi. Există trei lucruri în inima omenească de natură să ne împiedice a-L urma pe Hristos:

1. Confortul – “Oricine nu-și poartă crucea sa și vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14.27). Dacă inima noastră iubește o viață confortabilă, acest lucru ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos. Domnul ne spune foarte clar că avem de plătit un preț pentru a-L urma. Prin urmare, dacă inima noastră alege întotdeauna drumul cel mai ușor, nu-L vom urma pe Hristos pentru mult timp.

2. Păcatul îngăduit – “Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19). Cât de mulți oameni au fost împiedicați să-L urmeze pe Hristos din cauză că inima lor a fost hotărâtă să urmeze o cale păcătoasă! Satisfacerea poftelor a devenit un idol pentru mulți în ziua de astăzi. O astfel de tendință a inimii noastre ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos.

3. Eul – “Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3.5). Nu poți fi un închinător al lui Dumnezeu, atâta vreme cât ești propriul tău dumnezeu. Dorința de a fi propriul tău dumnezeu face ca inima să I se împotrivească lui Isus Hristos.

Dacă astfel de lucruri există în inima noastră, este timpul să le scoatem afară și să o apucăm cu hotărâre pe urmele pașilor lui Hristos.

T P Hadley

Iosua – studiu pe caz

Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua.

Iosua 24.31

Iosua, ca și Iosif, este o imagine a Domnului Isus. Numele său, care înseamnă Iah-Mântuitorul, este echivalentul ebraic al numelui Isus. Moise a fost cel care l-a scos pe Israel din Egipt, iar Iosua l-a adus în țara Canaan. Ce l-a calificat însă pentru acest rol măreț?

I. Dumnezeu Însuși ne spune că Iosua, ca și Caleb, “L-a urmat în totul pe Domnul” (Numeri 32.12). Acesta este secretul succesului în slujba lui Dumnezeu.

II. Iosua însă a dat dovadă și de o mare disponibilitate de a învăța. El nu a știut care era motivul zgomotului din tabără, atunci când israeliții făcuseră vițelul de aur, însă Moise, care fusese mai aproape de Dumnezeu pe vârful muntelui, a știut ce se petrecea (Exod 32.17,18).

III. Poate că această experiență l-a făcut să rămână în cortul întâlnirii, atunci când Moise a mutat acel cort afară din tabără (Exod 33.11) – el a dorit să fie în prezența lui Dumnezeu. O astfel de comuniune tainică l-a făcut capabil să conducă poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 31.3,7,14,23). El era “plin de duhul înțelepciunii” atunci când Moise a murit (Deuteronom 34.9).

Moise și Iosua formează una dintre marile perechi din Scriptură, precum Ilie și Elisei, Pavel și Timotei. Dacă ar fi fost o chestiune doar de putere omenească, atunci cuvintele lui Dumnezeu către Iosua ar fi fost copleșitoare: “Moise, slujitorul Meu, a murit; acum ridică-te”. Dumnezeu însă a adăugat: “Cum am fost cu Moise, la fel voi fi cu tine” (Iosua 1.5).

IV. Acest lucru făcea toată diferența și, fiindcă Iosua nu s-a întors “nici la dreapta, nici la stânga”, ci a ascultat de legea lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta, a avut izbândă (Iosua 1.7,8).

Mai târziu, la bătrânețe, Iosua a împărtășit secretul biruinței sale celor din popor, încurajându-i să se alipească de Domnul (Iosua 23.6,8). Viața lui personală și cea de familie au fost o confirmare a îndemnurilor sale: “Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15).

Noi suntem foarte mici în comparație cu Iosua, însă, dacă avem încredere în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, “Căpetenia oștirii Domnului” va fi și cu noi (Iosua 5.14).

S Attwood

De profundis …

Text: Psalmul 130

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste

+++

De profundis refers to Psalm 130 (129 in the Vulgate), traditionally known as the De profundis (“Out of the depths”) from its opening words in Latin.

De profundis se referă la psalmul 130 (129) în Vulgata), tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină.

+++

De Profundis ~ from Georges Rouault’s series, ‘Miserere et Guerre’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare.

Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce

Citește în continuare

Îmbărbătare pentru slujitor

Max Billeter

Câteva gânduri despre 2. Timotei 2

A doua epistolă către Timotei ni-l arată pe slujitorul lui Dumnezeu în vremuri grele. Pavel îi aduce aminte colaboratorului său tânăr Timotei, că în „în zilele din urmă vor veni timpuri grele“ (2. Timotei 3:1 ). În aceste ultime zile trăim noi astăzi. Totuşi, şi în aceste vremuri putem să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu şi să-i slujim cu râvnă şi dăruire. Putem să înflăcărăm darul de har, pe care l-am primit fiecare (2. Timotei 1:6 ).

Pentru aceasta avem nevoie de îmbărbătare şi îndemn. Acestea le găsim în capitolul 2 din această epistolă. Pavel foloseşte acolo şapte imagini diferite, care stau toate în legătură cu munca şi slujba noastră pentru Domnul. Aceste cuvinte, adresate iniţial lui Timotei, putem să le aplicăm şi la noi ca un îndemn.

1) Copilul

Pavel a început capitolul cu cuvintele: „Tu deci, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus“ (versetul 1). Pavel îl numeşte de mai multe ori pe Timotei „copilul său“. El era tatăl său în sensul că Pavel fusese instrumentul prin care Timotei se întorsese la Dumnezeu. Tânărul bărbat era „copilul său preaiubit şi credincios“, şi el îi slujise lui Pavel ca „un copil“ pentru tatăl său (1. Corinteni 4:17 ; Filipeni 2:22 ). Aici, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fie tare. În slujba pentru Domnul avem nevoie de putere. Această putere nu este în noi înşine sau printr-un principiu legal, ci o găsim în harul care este în Hristos Isus.

Contextul ne arată ce avea concret Pavel pe inimă. Timotei trebuia să pună în practică nu numai el însuşi ceea ce auzise la Pavel, ci el trebuia să fie şi în stare să încredinţeze altora, care la rândul lor erau vrednici să-i înveţe pe alţii cele auzite (versetul 2). În principal este deci
Citește în continuare