Tag Archives: Tit

Bunatatea Craciunului – Iosif Ton

Nasterea Domnului Isus este descrisa cel mai bine prin aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „Cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu si dragostea Lui de oameni, El ne-a mantuit…” (Tit 3:4-5)

Cuvantul cheie este „elifane” (de aici „epifanie”), care inseamna s-a aratat, s-a manifestat, s-a facut vizibila prin Fiul Sau care S-a intrupat prin Fecioara Maria. Marea bunatate a lui Dumnezeu si imensa lui iubire s-au manifestat prin umilinta, prin coborarea in locul cel mai de jos ca sa ne ridice – chiar si pe cei mai cazuti – la inaltimea cerului si a vesniciei. 

I. Bunatatea si dragostea s-au induiosat de mizeria noastra si s-au intrupat ca sa ne imbrace in slava cereasca. Ganditi-va la sarbatoarea nasterii Domnului Isus ca la ziua cand au devenit vizibile bunatatea si dragostea lui Dumnezeu.

Dar, mare atentie! Domnul Isus n-a venit numai sa ne scape de pacat si de condamnare.

II. El a venit ca sa ne faca altceva decat ceea ce suntem fara El.
El S-a facut ce suntem noi ca sa ne faca si pe noi ceea ce este El! Adica fii de Dumnezeu! Dar nu numai ce este El, ci si cum este El!  Daca El este bunatatea si dragostea lui Dumnezeu, inseamna ca El a venit sa ne faca si pe noi, efectiv, realmente, oameni buni si plini de dragoste! 

Rautatea si ura (opusele bunatatii si iubirii) produc nefericire (vezi Isaia 57:20-21). Un om plin de rautate si de ura nu poate fi fericit! Fericirea sta in bunatate si in dragoste  Asadar, fericirea noastra depinde de transformarea noastra: daca vrei sa fii fericit trebuie sa fii curat la suflet,  sa fii bun si sa fii plin de iubire!

III. Scopul nasterii Domnului Isus este fericirea noastra. De aceea predica Domnului Isus incepe cu lucrurile care il fac pe om fericit (Matei 5). 
Sarbatoarea nasterii Lui este sarbatoarea fericirii noastre daca El reuseste sa ne faca buni si iubitori. Pavel scrie ca „bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta” (Rom.2:4). Pocainta – metanoia – inseamna schimbarea felului de a gandi si de a fi. 

Cheia actiunii lui Dumnezeu la nasterea Fiului Sau a fost „epifanie.” 
Cheia actiunii noastre la aceasta sarbatoare este „metanoia” – schimbarea dupa chipul Fiului lui Dumnezeu.

Cand vedem bunatatea si dragostea lui Dumnezeu manifestate/aratate/ facute vizibile in ieslea saraca din Betleem, ne lasam coplesiti si umpluti de bunatatea si de dragostea aceasta.
Dar, asa cum Dumnezeu a manifestat, a adus la noi, a facut vizibile bunatatea si dragostea Lui, tot asa trebuie sa facem si noi:

Sa aratam, sa manifestam spre altii bunatate si iubire. Asa deveinim ca Domnul Isus. Asa se implineste in noi si prin noi scopul intruparii Lui! Mesajul colindei romanesti este acesta:

„Acum te las. Fii sanatos
Si vesel de Craciun
Dar nu uita! Cand esti voios
Romane, sa fii bun!”

Anunțuri

Sacru si sacramental

Introducere: De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si „noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de „distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de „sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt „cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii se manifesta in citeva aspecte distincte. Biserica este „sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

– alegerea ei in Christos
– comportamentul ei deosebit de al lumii
– atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul „sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii „sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este „litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este „latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, „entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut „slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si Citește în continuare

Manualul slujitorului

1 Timotei

1. Temelia lucrarii este caracterul – nu abilitatile profesionale.

2. Natura lucrarii este sa slujesti altora – nu sa fi slujit.

3. Motivatia lucrarii este dragostea – nu puterea sau banii.

4. Adevarata masura a slujirii este sacrificiul – nu succesul.

5. Autoritatea lucrarii este supunerea fata de Dumnezeu – nu pretentiile personale.

6. Scopul lucrarii este glorificarea lui Dumnezeu – nu slava noastra.

7. Resursele lucrarii sunt studiul si rugaciunea – nu un manual de marcheting si increderea in sine.

8. Persectiva lucrarii este crestere –  care ar trebui sa fie in maturitatea nu in numarul membrilor.

9. Puterea lucrarii este Duhul Sfant – nu sunt programele perfecte.

10. Modelul lucrarii este Domnul isus – nu o corporatie sau un om.

11. (Rasplata lucrarii este ceea ce vom putea pune la picioarele Domnului – nu ceea ce putem pune pe fruntea noastra.  – DB)
– Warren W. Wiersbe